ICCJ. Decizia nr. 516/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 516/2015
Dosar nr. 69197/3/2011
Şedinţa publică din 19 februarie 2015
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Reclamanta G.E., a chemat în judecată pe pârâţii B.A.R., W. (Y.) K., C.A.G., Primăria municipiului Bucureşti, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor de a-i lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul în suprafaţă de 33.38,78 mp situat în Bucureşti, sector 1, prin compararea titlurilor de proprietate şi dând preferinţa titlului reclamantei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin actul autentificat de Tribunalul Ilfov şi transcris, C.M. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în suprafaţa de 3.338,78 mp din Bucureşti, sector 1 în anul 1872. În anul 1881, imobilul identificat mai sus a fost transferat în patrimoniul fiicei soţilor C. (M. şi M.), E., devenită prin căsătorie P., fiind constituit ca dotă în beneficiul acesteia cu ocazia căsătoriei.
Reclamanta are calitatea de moştenitoare a persoanei care deţinea dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu încă din anul 1872.
Caracterul abuziv al preluării de către stat a imobilului proprietatea autorilor săi rezidă din chiar încălcarea Constituţiei în vigoare la momentul preluării, respectiv cea din 1952, care recunoştea cetăţenilor romani dreptul de proprietate personala, drept ocrotit de art. 12.
Imobilul a trecut în proprietatea statului abuziv, întrucât a fost preluat printr-un act juridic administrativ de aplicare a legii, emis în temeiul şi cu respectarea vreunui act normativ ce avea in obiectul sau de reglementare trecerea unor astfel de bunuri in proprietatea statului. Curtea Constituţională a considerat prin pronunţarea Deciziei nr. 73/1995 că imobilele preluate printr-un act administrativ ilegal au intrat in posesia statului fără titlu, astfel încât dreptul de proprietate al persoanelor deposedate nu s-a stins niciodată.
În urma manoperelor frauduloase prin care s-a ajuns la pronunţarea sentinţei de restituire, s-a emis dispoziţia primarului general al municipiului Bucureşti din 1999, care a fost revocată prin dispoziţia din 04 august 2003.
În baza actelor obţinute fraudulos, imobilul în suprafaţă 763,5 mp situat în Bucureşti, sector 1 a fost vândut, succesiv, către B.I., apoi, către R.D., prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 1998 de către B.N.P., R.E. şi transcris din 1998 de Judecătoria sector 1.
R.D. a vândut în 24 martie 1999 imobilul către pârâtul Y.K. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de către B.N.P., R.E.
Astfel, deşi hotărârea de restituire în natură a fost anulată, fiind rezultatul săvârşirii unor infracţiuni, terenul în suprafaţa de 446 mp situat în Bucureşti sector 1 este în prezent intabulat pe numele pârâtului W. (Y.) K.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 2244 din 13 decembrie 2012 a anulat acţiunea formulată de reclamanta G.E., ca netimbrată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că la termenul din 29 martie 2012 i s-a pus în vedere reclamantei să achite taxa de timbru de 73.600 lei faţă de valoarea indicată; reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a taxei de timbru şi în consecinţă tribunalul a admis excepţia invocată şi a anulat acţiunea, ca netimbrată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta G.E.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV- a civilă, s-a considerat învestită cu judecarea căii de atac a apelului îndreptat împotriva sentinţei civile nr. 2244 din 13 decembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti şi, prin Decizia nr. 105/A din 14 martie 2014, a admis apelul formulat de reclamantă, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare.
Curtea a constatat că apelul este fondat pentru considerentele următoare:
Prin încheierea din data de 29 martie 2012 tribunalul a pus în vedere reclamantei să achite taxa de timbru de 73.600 lei în raport de valoarea indicată în cererea introductivă şi să precizeze valoarea pretenţiilor.
Reclamanta a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru în sumă de 73.600 lei, solicitând scutirea sa de plata acestei sume.
Prima instanţă a admis cererea de scutire a petentei de plata taxei de timbru prin încheierea din data de 27 aprilie 2012 constatând că reclamanta beneficiază de scutire în temeiul art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, imobilul în litigiu fiind preluat de stat în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001.
Cum prin încheierea din data de 29 martie 2012, tribunalul îi pusese în vedere pe lângă obligaţia achitării taxei de timbru şi să precizeze valoarea exactă a pretenţiilor deduse judecăţii, reclamanta a mai formulat o cerere de reexaminare cu privire la această din urmă obligaţie.
Tribunalul a admis şi această cerere de reexaminare prin încheierea din 19 octombrie 2012, astfel încât, în sarcina reclamantei, nu mai exista nici o obligaţie de timbrare.
Cu toate acestea, tribunalul, la termenul din 29 martie 2012, a pus în vedere reclamantei să achite taxa de timbru de 73.600 lei faţă de valoarea indicată şi constatând că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a taxei de timbru, a admis excepţia invocată şi a anulat acţiunea, ca netimbrată.
Curtea a constatat că prin admiterea succesivă a celor două cereri de reexaminare a taxei de timbru, obligaţia reclamantei nu mai subzista, astfel încât, în baza art. 312, coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe, spre rejudecare.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâţii B.A.R. şi Municipiul Bucureşti.
Pârâtul B.A.R. a invocat ca motiv de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a formulat următoarele critici:
În speţă, prima instanţă a reţinut în mod corect că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat şi că neîndeplinirea acestei obligaţii de către reclamantă se sancţionează cu anularea acţiunii.
Instanţa de apel trebuia să constate că acţiunea civilă formulată de reclamantă este supusă timbrajului.
Acţiunea în revendicare în materia dreptului comun este o acţiune care nu beneficiază de scutirea de la plata taxei de timbru prevăzută de art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, text ce vizează cererile de restituire a imobilelor preluate de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
A invocat Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curţi prin care s-a dispus că persoanele cărora le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ şi aplicarea dreptului comun în materia revendicării. În această situaţie, acţiunea reclamantei nu numai că este supusă timbrajului, dar este şi inadmisibilă.
Pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general a invocat ca temei de drept al recursului art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
A susţinut că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7).
Instanţa de apel nu s-a raportat la nicio normă de drept care să-i fundamenteze decizia, omiţând să se pronunţe cu privire la argumentele pe care le-a dezvoltat cu privire la faptul că acţiunea civilă pendinte nu este scutită de obligaţia de plată a taxei de timbru. Susţine că tribunalul a soluţionat greşit cererile de reexaminare, iar Curtea nu s-a pronunţat pe aspectul referitor la faptul că reclamanta datora taxa de timbru aferentă unei acţiuni în revendicare de drept comun.
A susţinut că decizia atacată este dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Municipiul Bucureşti a solicitat instanţei de apel să respingă apelul reclamantei şi să constate că acţiune în revendicare promovată de aceasta nu se circumscrie situaţiei excepţionale prevăzute de art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.
În acest sens, instanţa de apel a interpretat greşit legea, întrucât textul menţionat se aplică doar în situaţia în care imobilul a fost preluat de stat şi se află în posesia unei persoane juridice constituite în baza Legii nr. 15/1990 şi nu în posesia unor persoane fizice. De altfel, reclamanta nici nu a dovedit că imobilul a fost naţionalizat sau preluat de stat în altă formă.
Cât priveşte faptul că au fost admise cele două cereri de reexaminare, aceasta nu leagă instanţa, atât timp cât pârâtul Municipiul Bucureşti putea ataca pe calea apelului aceste soluţii, dar nu a avut interes să promoveze calea de atac deoarece hotărârea primei instanţe îi era favorabilă.
La termenul de judecată din data de 19 februarie 2015, Înalta Curte a supus dezbaterii caracterul irevocabil al încheierilor prin care au fost soluţionate cererile de reexaminare a modului de stabilire a taxei de timbru, referitor la caracterul netimbrabil al cererii de chemare în judecată.
Instanţa de recurs va răspunde printr-un considerent comun susţinerilor care identifică aceeaşi problemă de drept, respectiv greşita aplicare a dispoziţiilor art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 - Legea taxelor judiciare de timbru, pentru a se asigura o rezolvare unitară a criticilor formulate pe această chestiune.
Ambii recurenţi au criticat prin motivele lor de recurs faptul că instanţa de apel a dat eficienţă soluţiilor pronunţate de tribunal în cererile de reexaminare formulate de reclamanta G.E., susţinând că în mod greşit s-a apreciat că acţiunea în revendicare de drept comun formulată de aceasta beneficiază de scutire de la plata taxei de timbru.
Contrar acestor susţineri încheierea prin care se soluţionează cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei de timbru are caracter irevocabil, neputând fi repusă în discuţie într-o cale de atac ulterioară caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanţa de judecată sau, după caz, de Ministerul Justiţiei.
Textul legal instituie o unică cale de atac îndreptată împotriva modului în care s-a stabilit taxa de timbru aferentă cererii de chemare în judecată dispunând în alin. (2) că “Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate”.
Potrivit dispoziţiilor alin. (3) al art. 18 din actul normativ menţionat, cererea de reexaminare se soluţionează prin încheiere irevocabilă.
Prin urmare, cererea de reexaminare, prevăzută de art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, este singura cale de atac prin care pot fi cenzurate existenţa şi întinderea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, părţile interesate neavând un drept de opţiune între a formula cerere de reexaminare şi a exercita apel sau recurs, după caz.
De vreme ce legea specială pune la îndemâna părţii interesate o cale de atac clară, precisă şi previzibilă, criticile privind caracterul timbrabil al cererii nu mai pot fi susţinute prin intermediul căilor de atac, părţile neavând un drept de opţiune în acest sens.
Totodată, cum art. 18 alin. 3 reglementează în mod expres şi faptul că încheierea care se pronunţă în soluţionarea unei cereri de reexaminare este irevocabilă, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., acestea nu mai pot fi atacate cu recurs.
Or, aşa cum corect a constatat instanţa de apel, prin încheierea de şedinţă din 27 aprilie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis cererea de reexaminare formulată de G.E. cu privire la obligaţia de a timbra 73.600 lei şi 5 lei timbru judiciar şi în raport de dispoz. art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 a constatat că cererea reclamantei este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, iar prin încheierea de şedinţă din 19 octombrie 2012, în raport de încheierea de şedinţă din 20 septembrie 2012, a admis o altă cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru în acelaşi litigiu şi a constat că acţiunea civilă formulată de reclamantă este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
În concluzie, cum reexaminarea este singura cale de atac prin intermediul căreia poate fi cenzurată existenţa şi întinderea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, sub aceste aspecte neexistând un drept de opţiune între formularea unei cereri de reexaminare şi exercitarea unei alte căi de atac de reformare, critica nu poate fi primită.
Pârâtul B.A.R. a invocat ca motiv de recurs şi faptul că acţiunea în revendicare de drept comun formulată de reclamantă este inadmisibilă în raport de Decizia nr. 33 pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii.
Această critică nu are însă legătură cu argumentele deciziei atacate prin prezentul recurs şi nici nu a făcut obiect al analizei în calea de atac a apelului, astfel încât, din acest motiv, neputând fi încadrată în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi cenzurată de Înalta Curte.
Pârâtul Municipiul Bucureşti a invocat ca temei de drept al recursului art. 304 pct. 7 susţinând că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi nu se raportează la nicio normă de drept care să-i fundamenteze hotărârea.
Nici această critică nu poate fi reţinută întrucât instanţa de recurs nu poate exercita controlul judiciar din această perspectivă ignorând caracterul irevocabil al încheierilor prin care au fost soluţionate cererile de reexaminare formulate de reclamantă.
Faţă de cele precedente, constatând că nu este dovedită incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii B.A.R. şi de Municipiul Bucureşti prin primarul general împotriva Deciziei nr. 105/A din 14 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 515/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 517/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
