ICCJ. Decizia nr. 520/2015. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 520/2015
Dosar nr. 2016/118/2013
Şedinţa publică din 19 februarie 2015
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2016/118/2013 pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanţii S.N. şi S.U. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin D.P.I.I.S. - CN A.D.N.R. SA, pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea parţială a hotărârii din 29 mai 2012; să fie obligată pârâta la plata sumei de 3.932 lei prevăzută la art. 2 din hotărâre, motivat de faptul că până la data introducerii cererii cuantumul sumei stabilite cu titlu de despăgubire nu s-a consemnat la dispoziţia reclamanţilor; să se stabilească cuantumul justelor despăgubiri pentru expropriere, şi să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, au arătat că prin adresa din 17 decembrie 2010 pârâtul i-a convocat la data de 12 ianuarie 2011, cu privire la faptul că sunt persoane îndreptăţite la despăgubiri în cuantum de 64.500 lei. Ulterior, la data de 19 mai 2011 C.N.A.D.N.R. a emis decizia de expropriere nr. 604, prin care a fixat un cuantum al despăgubirii de 3.923 lei pentru suprafaţa de 8.027 mp. Aşa cum se observă, există o discrepanţă evidentă între aceste despăgubiri, aspect care deschide posibilitatea stabilirii acestora prin justiţie.
Având în vedere faptul că terenul este situat în zona de rezervă a M.A.C.V.V., valoarea terenului pleca de la un minim de 6 euro/mp până la 15 euro/mp, pârâtul oferind o valoare derizorie pentru terenul supus exproprierii. H.G. nr. 415/2010 a fost adoptată potrivit unei note de fundamentare, unde la pct. 2 se menţionează că „suma globală estimată cu titlu de despăgubire în valoare de 87.098 mii lei înscrisă în cuprinsul proiectului de act normativ ca justă despăgubire ce urmează a fi acordată proprietarilor imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării, rezultată din raportul de expertiză întocmit de către expert autorizat A.N.E.V.A.R. pentru o suprafaţă de 3.967.408 mp”. Dintr-un simplu calcul matematic, rezultă că Guvernul României a acordat iniţial un preţ de 22 lei /mp pentru despăgubirile ce trebuiau consemnate la dispoziţia proprietarilor privaţi de terenuri.
Însă în realitate, nici până în prezent expropriatorul nu a făcut dovada consemnării sumelor cu titlu de despăgubire proprietarilor de drept, în condiţiile în care Legea nr. 255/2010 prevede acest lucru expres în art. 4 alin. (2) şi art. 7 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi.
Au susţinut că în expertiza efectuată de experţi A.N.E.V.A.R. pentru Nota de fundamentare ce stă la baza H.G. nr. 415/2010 s-a stabilit o despăgubire de 22 lei/mp, iar cuantumul despăgubirii prevăzut în hotărârea contestată a fost stabilit la 0,48 lei /mp.
Reclamanţii au apreciat că la data exproprierii preţul de circulaţie al terenurilor arabile era de 10-15 euro/mp, astfel că au solicitat suma de 48.162 euro pentru suprafaţa de 8.027 mp.
Pârâtul nu a depus întâmpinare, dar a asigurat depunerea la dosar a documentaţiei aferente exproprierii, constând în H.G. nr. 200/2011 şi anexa, Decizia de expropriere nr. 604 din 19 mai 2011 şi anexa, răspuns la cererea din 24 septembrie 2010, documentaţie pentru dezmembrare, extras de carte funciară pentru informare, hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 29 mai 2012 şi proces verbal din aceeaşi dată. De asemenea, reclamanţii au depus la dosar, spre comparaţie, contractele de vânzare cumpărare autentificate din 27 martie 2012, din 28 februarie 2011.
La cererea reclamanţilor, s-a administrat proba cu expertiză judiciară evaluatorie, fiind desemnaţi în acest sens 3 experţi, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 33/1994, respectiv Beşcucă Dumitru (desemnat de instanţă), G.M. (desemnat de reclamanţi) şi V.I. (desemnat de pârât).
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Constanţa a pronunţat sentinţa civilă nr. 112 din 22 ianuarie 2014 prin care a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanţii S.N. şi S.U. în contradictoriu cu Statul Român, prin D.P.I.I.S. - CN A.D.N.R. SA. prin D.R.P. Constanţa. A dispus ca repartizarea onorariului cuvenit celor trei experţi din comisia de experţi să se facă astfel: B.D. - 1.000 lei; G.M. - 1.000 lei; V.I. - 1.000 de lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 29 mai 2012 emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real la nivelul localităţii Medgidia, judeţul Constanţa, s-au stabilit despăgubiri în sumă de 3.932 lei pentru exproprierea suprafeţei de 8.207 mp, categoria de folosinţă arabil extravilan. Suprafaţa de teren expropriată face parte din suprafaţa de 3 ha, dobândită de către reclamanţi, conform actului de vânzare-cumpărare autentificat din 19 septembrie 2008.
Reclamanţii, nemulţumiţi de valoarea despăgubirilor acordate pentru suprafaţa de teren expropriată, în baza art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 au formulat contestaţie împotriva Hotărârii din 29 mai 2012 emisă de pârâtă cu privire la cuantumul despăgubirilor stabilite, în sumă de 3.932 lei.
La cererea reclamanţilor a fost încuviinţată şi administrată proba cu expertiză tehnică judiciară.
La efectuarea raportului de expertiză tehnică judiciară, opinia majoritară reprezentată de experţii B.D. şi V.I. a utilizat două metode de evaluare: metoda comparaţiei şi metoda capitalizării rentei funciare, rezultând o valoare de 0,63 lei/mp; experţii s-au raportat şi la tranzacţiile efectuate în anul 2010, cu mult anterior emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor.
Opinia minoritară a expertului G.M. a utilizat două metode, ca şi ceilalţi experţi, stabilind o valoare de 24,50 lei/mp şi o valoare exagerată a despăgubirilor, în sumă de 1196.661 lei.
Valoarea exagerată a opiniei separate a expertului G.M. nu a fost reţinută de către instanţa de fond, întrucât acesta s-a raportat la comparabile neadecvate şi, prin urmare, au fost nesocotite dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
De asemenea, instanţa de fond nu a luat în considerare susţinerile reclamanţilor privind stabilirea valorii de despăgubire prin împărţirea sumei totale alocate de Guvern la suprafaţa totală expropriată, rezultând o valoare generală de 22 lei/mp, întrucât valoarea se stabileşte în concret pentru fiecare suprafaţă şi fiecare proprietar expropriat, în funcţie de anumite criterii cum sunt : afectaţiunea bunului imobil, amplasamentul acestuia, utilităţile şi sarcinile care îl grevează.
În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat prin expropriere, opinia majoritară a stabilit că acesta nu există, iar opinia minoritară a stabilit că este în sumă de 1.917 lei, care nu a fost luat în calcul de către instanţa de fond.
Înlăturând punctul de vedere al opiniei majoritare şi minoritare, instanţa de fond a reţinut că Hotărârea din 29 mai 2012 a Comisiei de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real la nivelul localităţii Medgidia, judeţul Constanţa este legală şi temeinică.
Împotriva sentinţei civile nr. 112 din 22 ianuarie 2014 au declarat apel reclamanţii S.N. şi S.U., susţinând că acesta este nelegală şi netemeinică.
Au arătat că instanţa de fond nu a luat în considerare înscrisurile pe care le-au depus, cu referire la stabilirea valorii de circulaţie, prin metoda comparaţiilor directe cu proprietăţi comparabile similare.
De asemenea, nu a luat în considerare nici concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză cu nesocotirea dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, care sunt imperative şi prevăd că primind rezultatul expertizei instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de către părţi şi va hotărî. Au susţinut că despăgubirea acordată de instanţă nu putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat. În conformitate cu dispoziţiile legale mai sus menţionate rezultă că persoanele expropriate formulează pretenţii sau solicită despăgubiri, îşi exercită cu alte cuvinte dreptul de dispoziţie, drept ce nu poate fi îngrădit de instanţa de judecată, care are numai atribuţia de a compara cererea şi oferta.
Deşi instanţa în considerentele hotărârii face menţiune cu privire la dispoziţiile art. 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994, omite să facă aplicarea lor, sens în care, interpretând înscrisurile şi probele încuviinţate în cauză, nu a ţinut cont de valoarea despăgubirilor stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză.
Procedând în acest mod, a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică.
Curtea de apel Constanţa, secţia I civilă, prin Decizia nr. 77/C din 13 octombrie 2014 a admis apelul formulat de reclamanţi, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâtul la plata sumei de 5.057 lei reprezentând despăgubiri, către reclamanţi, a menţinut dispoziţiile sentinţei apelate, cât priveşte plata experţilor.
Curtea a constatat că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Legiuitorul a statuat că despăgubirea cuvenită persoanei expropriate este formată din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului şi/sau unor terţi de măsura exproprierii, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994.
În ceea ce priveşte valoarea reală a bunului expropriat, aceasta este determinată de preţul cu care se vând imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de evaluare, iar valoarea de piaţă a imobilului se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, prin raportare la amplasamentul acestuia din urmă.
În speţă,în primă instanţă, la propunerea reclamanţilor a fost încuviinţată proba cu expertiză tehnică judiciară, iar prin raportul de expertiză s-a stabilit că valoarea acestor despăgubiri se ridică la suma de 5.072 lei.
La stabilirea acestei valori experţii cu opinie majoritară D.B. şi V.I. au avut în vedere poziţia parcelei de teren, categoria de folosinţă, categoria localităţii, posibilităţi de transport.
Terenul a fost evaluat atât după metoda comparaţiei cu vânzări de proprietăţi comparabile, identificându-se (potrivit menţiunilor din raport 5 parcele tranzacţionate în anul 2012), stabilindu-se o valoare de 0,64 lei/mp, cât şi prin metoda capitalizării rentei funciare, stabilindu-se o valoare de 0,63 lei/mp. În urma concilierii valorilor s-a stabilit că valoarea de piaţă este cea determinată prin metoda capitalizării rentei funciare de 0,63 lei/mp, care reflectă mai bine posibilitatea de a obţine profit din exproprierea aplicată.
Curtea a mai reţinut că, urmare a exproprierii terenului în litigiu, nu s-a produs nici un prejudiciu reclamanţilor, întrucât terenul rămas după expropriere poate fi lucrat în continuare cu aceleaşi cheltuieli.
De asemenea, s-a avut în vedere, la evaluarea despăgubirilor, preţul de circulaţie cu care s-au vândut terenuri similare la nivelul anului 2013 din aceeaşi unitate administrativ-teritorială, precum şi terenurile învecinate din alte localităţi; s-au avut în vedere anumite principii, valoarea fiind determinată ţinând seama exclusiv de aprecierile din raport, opinia evaluatorului se referă la bun aşa cum se prezintă el la data evaluării, valoarea propriu-zisă ţine seama de caracteristicile proprietăţii relevate în cuprinsul lucrării, valoarea are o anumită subiectivitate determinată de conjunctura economică de moment, evaluarea este o opinie asupra unei valori.
Existenţa unei diferenţe între despăgubirea stabilită de către Comisia de analizare a terenului expropriat şi cea rezultată din probele administrate nu conduce la respingerea cererii reclamanţilor, astfel cum a procedat instanţa de fond, ci la admiterea cererii şi acordarea de despăgubiri ce rezultă din probele administrate în cauză, despăgubiri care reflectă adevărata valoare a terenului expropriat, având în vedere cele relatate.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel a declarat recurs pârâta CN A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. Constanţa în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.
O primă critică a vizat faptul că la termenul de judecata din 13 octombrie 2014 instanţa a pus in discuţie necesitatea efectuării unei noi expertize în cauză precum şi data la care ar trebui efectuată aceasta expertiză raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 23 din 21 ianuarie 2014, acordând cuvântul pe noua expertiză vizând contracte de vânzare - cumpărare încheiate în perioada 2011 -2012.
Apărătorul reclamanţilor a solicitat încuviinţarea acestei probe, a arătat că la dosar sunt depuse contracte de vânzare - cumpărare din perioada anilor 2011 - 2012 şi că nu deţin şi alte contracte în afara celor depuse la fond.
Reprezentantul Ministerului Public a arătat că respectivele contracte au fost avute în vedere de expert G.M., care a înţeles să formuleze un punct de vedere separat, precum şi faptul că experţii B. şi V. au formulat un punct de vedere comun, ce a fost înlăturat de instanţa de fond pe considerentul că au utilizat tranzacţii încheiate cu mult timp înainte de expropriere, deşi în expertiză se face vorbire de anul 2012. Instanţa de fond a reţinut ca au fost utilizate contracte din anul 2010, fapt pentru care reprezentantul Ministerului Public a considerat ca expertiza trebuie refăcută, întrucât instanţa fondului a dispus, totuşi, ca expertiza sa fie efectuată la momentul anului 2013.
Instanţa de apel a respins efectuarea unei alte expertize tehnice evaluatorii considerând că actele depuse la acel moment nu sunt unele contemporane datei la care s-ar dispune efectuarea unei expertize.
Recurenta a susţinut că pentru a clarifica situaţia de fapt şi pentru a se respecta principiul contradictorialităţii, instanţa ar fi trebuit să pună in discuţie necesitatea de a i se solicita să depună la dosarul cauzei contracte de vânzare - cumpărare din anii 2011 - 2012, dacă instanţa de apel ar fi considerat ca raportul de expertiză trebuia realizat la această epocă.
De asemenea, in virtutea rolului activ şi pentru îndeplinirea principiului aflării adevărului, instanţa de apel ar fi trebuit sa pună in discuţie necesitatea emiterii de adrese la Primăria municipiului Medgidia şi la birourile notariale din Medgidia în vederea obţinerii de informaţii cu privire la tranzacţii imobiliare reale înregistrate la data la care trebuia efectuată expertiza si abia apoi sa se pronunţe cu privire la solicitarea de a se efectua o nouă expertiză.
Instanţa de apel a respins in mod nejustificat proba cu efectuarea unei noi expertize, apreciind formal ca actele depuse nu sunt unele contemporane datei la care s-ar dispune efectuarea unei expertize, încălcând atât principiul contradictorialităţii cât şi dispoziţiile art. 138 alin. (2) C. proc. civ., care permitea părţii care nu a solicitat probe sa solicite contraproba pe acelaşi aspect.
Nu în ultimul rând , instanţa de apel nu a clarificat nici data la care trebuia efectuată expertiza raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 23 din 21 ianuarie 2014.
O altă critică se referă la faptul că instanţa de apel nu a stabilit data la care trebuia efectuată expertiza, şi nici nu a avut în vedere existenţa unor neconcordanţe în cuprinsul raportului de expertiză tehnică întocmit de experţii D.B. si V.I., în sensul că aceştia au menţionat ca s-au raportat la tranzacţii din anul 2012, astfel cum li s-a comunicat de Primăria municipiului Medgidia, iar la raportul de expertiză au ataşat un extras din adresa din 30 iulie 2013 emisă de această instituţie, în care sunt comunicate preţurile din tranzacţiile efectuate în anul 2010 (filele 181 - 182 din dosarul de fond), valori care nu puteau fi luate in considerare, fiind mult anterioare hotărârii de stabilire a despăgubirilor.
Totodată, instanţa de apel a reţinut că experţii cu opinie majoritară ar fi avut in vedere, la evaluarea despăgubirilor, preţul de circulaţie cu care s-au vândut terenuri similare la nivelul anului 2013 din aceeaşi unitate administrativ - teritorială, precum si terenurile învecinate din alte localităţi. Aceasta susţinere nu este, însă, reală. La pag. 3 din Raportul de expertiză tehnică, experţii menţionează că raportul de evaluare a fost întocmit ţinând cont de datele de pe piaţa anului 2012, iar la Raport au anexat un extras din adresa din 30 iulie 2013 emisă de Primăria municipiului Medgidia, în care sunt evidenţiate preţurile din tranzacţiile efectuate în anul 2010.
Prin urmare, instanţa de apel nu trebuia să valideze raportul de expertiză întocmit de cei doi experţi, ci ar fi trebuit sa dispună efectuarea unui nou raport de expertiză avându-se în vedere dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, precum şi Decizia civila nr. 5881 din 08 iulie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, iar la calcularea cuantumului despăgubirii pentru terenul expropriat experţii trebuiau să se raporteze la momentul întocmirii raportului de expertiză, trebuiau să aibă în vedere comparabile din aceeaşi unitate administrativ - teritorială cu imobilul expropriat, care să prezinte aceleaşi caracteristici şi amplasament cu imobilul expropriat, iar sursa de informare să fie constituită din tranzacţii notariale.
Pentru a face dovada că, atât la nivelul anului 2012, cât şi la nivelul anului 2013, s-au înregistrat tranzacţii la nivelul U.A.T. Medgidia este şi adresa nr. 40330/30 iulie 2013 emisă de Primăria municipiului Medgidia în care sunt evidenţiate tranzacţiile cu privire la terenurile agricole situate in extravilanul municipiului Medgidia din anii 2010, 2011 si 2012, precum şi adresa din 13 mai 2014 emisă de Primăria municipiului Medgidia în care sunt evidenţiate tranzacţiile cu privire la terenurile agricole situate in extravilanul municipiului Medgidia din perioada 01 ianuarie 2013-13 mai 2014, tranzacţii înregistrate în evidenţele fiscale.
A arătat că, jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi în materie de expropriere a relevat faptul ca nu pot fi validate de către instanţă concluziile unui raport de expertiză în care, contrar prevederilor legale aplicabile, experţii folosesc la stabilirea despăgubirii alte criterii decât cele prevăzute de lege, fundamentându-şi concluziile şi raportându-se la date şi elemente ce sunt în dezacord cu cerinţele impuse de textul legal.
A solicitat, în principal, admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului formulat de reclamanţi şi menţinerii, ca temeinică şi legală a sentinţei civile apelate. În subsidiar, a solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea spre rejudecare la aceeaşi instanţa de apel, cu obligarea reclamanţilor la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
I. În ceea ce priveşte critica vizând contradictorialitatea hotărârii din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se reţine că recurenta a invocat acest motiv de recurs fără a argumenta ce anume atrage incidenţa acestuia.
Dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. prevăd că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Potrivit cerinţelor impuse de norma de procedură, motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să răspundă în fapt şi drept la toate pretenţiile formulate de către părţi şi să conducă în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv.
Pentru a se regăsi ipoteza prevăzută de norma de drept invocată de recurentă este necesar să existe fie o contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii conduce la o altă soluţie decât cea exprimată în dispozitiv, fie între considerente, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretenţiilor deduse judecăţii, iar din altele netemeinicia lor.
În speţa dedusă judecăţii nu se poate reţine existenţa unei contradicţii între considerente şi dispozitiv întrucât instanţa de apel a admis apelul, validând expertiza efectuată de experţii D.B. şi V.I. - filele 163-174 dosar tribunal, expertiză efectuată în data de 29 octombrie 2013.
Critica referitoare la faptul că instanţa de apel nu a încuviinţat o nouă expertiză în această fază procesuală, pentru a elimina contradicţiile conţinute de Raportul depus în primă instanţă de experţii cu opinie majoritară, şi nu a clarificat data la care trebuia realizată expertiza nu se circumscrie însă motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ci vizează un aspect de nelegalitate în raport de modul de interpretare a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care face trimitere art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 şi, prin urmare, va fi analizat din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
II. R ecurenta a indicat şi motivul de nelegalitate reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., dar nu a dezvoltat critici care să fie subsumate acestui motiv de nelegalitate.
Dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. sunt impropriu invocate, deoarece prin act juridic dedus judecăţii nu se poate înţelege modul în care instanţa de apel a înţeles să încuviinţeze şi să administreze anumite probe.
Încadrarea de către reclamanţi a acestei critici în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este greşită, deoarece textul legal menţionat are în vedere schimbarea naturii „actului juridic dedus judecăţii”, prin interpretarea lui greşită.
Înalta Curte constată că instanţele nu au schimbat natura juridică a acţiunii deduse judecăţii, aşa cum susţine recurenta, ci au analizat acţiunea civilă dedusă judecăţii în prezenta cauză în raport de cauza juridică a acestei acţiuni, care presupune nu numai temeiul juridic invocat de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată, ci şi împrejurările de fapt şi de drept care determină afirmarea în justiţie a dreptului ce se pretinde a fi încălcat, situaţie în care instanţa este chemată, potrivit art. 129 alin. 6 C. proc. civ. să soluţioneze obiectul cererii deduse judecăţii, prin calificarea şi încadrarea exactă a acesteia în normele de drept aplicabile.
III. În ce priveşte criticile încadrate în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Criticile formulate prin cererea de recurs sunt fondate, în măsura în care sunt de natură a susţine necesitatea completării în apel a probatoriilor, pentru lămurirea pe deplin a împrejurărilor legate de determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanţilor expropriaţi în baza Legii nr. 255/2010.
Stabilirea valorii de circulaţie a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste şi echitabile în accepţiunea legii generale în materie, dar şi a normelor constituţionale (art. 44 din Constituţie).
Reţinându-se caracterul excepţional al cedării proprietăţii prin expropriere şi în scopul asigurării unei protecţii depline şi adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziţia menţionată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”.
Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (…)”.
Sintagma „ preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială” defineşte preţul de piaţă, anume preţul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piaţă concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în cunoştinţă de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceştia nu este supus unor constrângeri exagerate.
În speţă, instanţa de apel a apreciat că trebuie să valideze raportul de expertiză întocmit în primă instanţă, acesta respectând principiile de evaluare stabilite de dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, respectiv preţul de circulaţie cu care s-au vândut terenuri similare la nivelul anului 2013 din aceeaşi unitate administrativ-teritorială, caracteristicile proprietăţii evaluate.
Critica recurentei în ceea ce priveşte nerespectarea criteriilor legale de stabilire a cuantumului despăgubirii este fondată, întrucât instanţa de apel a omologat raportul de expertiză întocmit la data de 29 octombrie 2013, deşi, pe de o parte, acesta conţinea menţiuni contradictorii, iar, pe de altă parte, a înlăturat în concluziile finale un criteriu legal de evaluare, respectiv abordarea metodei comparaţiei cu tranzacţii pentru proprietăţi comparabile, în sensul art. 26 alin. (2) din Lege.
Astfel, în ceea ce priveşte metoda comparaţiei, experţii au consemnat în conţinutul raportului de expertiză efectuat în cauză că evaluarea a avut în vedere comparabile privind tranzacţii încheiate în anul 2012, aşa cum rezultă din informaţiile oferite de Primăria municipiului Medgidia din 6 august 2013, iar, pe de altă parte, menţiunile cuprinse în adresa emisă de Primăria municipiului Medgidia la data de 6 august 2013, aflate la filele 181-183 dosar tribunal, privesc tranzacţii încheiate în anul 2010 a terenurilor extravilane situate în sat Valea Dacilor, municipiul Medgidia.
Faptul că tranzacţiile imobiliare au fost încheiate cu mult anterior emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor a determinat prima instanţă să nu le ia în considerare.
În spiritul dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză se poate dovedi, de regulă, cu înscrisuri reprezentând contracte autentice de vânzare-cumpărare, care exprimă cel mai convingător preţul rezultat în urma întâlnirii cererii şi ofertei.
Doar în lipsa unor astfel de dovezi evaluarea poate avea în vedere şi alte criterii, cum sunt ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare sau preţurile de tranzacţionare extrase de la rubricile de mică publicitate pentru imobile de acelaşi fel.
Or, deşi în apel s-au formulat critici pe aspectul neaplicării criteriilor legale stabilite prin art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, expertiza omologată de instanţa de apel, respectiv raportul de expertiză tehnică pentru evaluare imobiliară din data de 29 octombrie 2013, cu opinia majoritară a experţilor D.B. şi V.I. a menţionat că au existat, drept variabile de comparaţie, tranzacţii care nu corespund criteriului legal al epocii încheierii contractelor de vânzare din perspectiva textului legal menţionat, respectiv data întocmirii raportului de expertiză („preţul cu care se vând în mod obişnuit, imobilele (…), la data întocmirii raportului de expertiză”), nefiind întrunite cerinţele impuse de norma legală.
Rezultă din dispoziţiile art. 27 alin. (1) Legea nr. 33/1994 că p rimind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî.
Aşa fiind, lucrarea de specialitate a experţilor, deşi are o puternică forţă probantă, nu leagă instanţa, care trebuie să îşi formeze părerea în raport de întreg ansamblul probator, cu atât mai mult cu cât în apel au fost depuse contracte de vânzare încheiate cu privire la terenuri similare pe o piaţă concurenţială.
Este adevărat că lipsa tranzacţiilor pe piaţa imobiliară nu poate determina amânarea efectuării expertizei până la data încheierii unor astfel de acte juridice, întrucât dacă s-ar limita posibilitatea experţilor de a evalua imobilul numai în raport de tranzacţiile deja efectuate la data întocmirii raportului, pe lângă posibilitatea ca la acel moment să nu se fi încheiat asemenea acte juridice, s-ar limita nejustificat posibilitatea lor de apreciere şi s-ar lipsi de conţinut însuşi scopul pentru care legea a dispus întocmirea unui raport de către o comisie formată din trei experţi, propuşi de instanţă şi de părţile aflate în conflict, fiind suficientă depunerea unui număr oarecare de acte juridice încheiate pentru terenuri asemănătoare, ceea ce legea nu consideră că este suficient.
Conform art. 292 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., instanţa de apel încuviinţează si administrează probele a căror necesitate rezulta din dezbateri, iar conform art. 295 alin. (2) C. proc. civ. va putea încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate de prima instanţă, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 292, dacă le consideră ca fiind necesare pentru soluţionarea cauzei.
Înalta Curte constată, însă, că nu s-au depus diligenţe pentru a se determina dacă au avut loc tranzacţii efective, însuşi părţile având posibilitatea de a face dovezi în acest sens.
Or, în această manieră de soluţionare a cauzei, a lipsit rolul activ al instanţei, care era obligată să lămurească dacă la data întocmirii raportului de expertiză s-au încheiat contracte de vânzare cu privire la imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, respectiv Valea Dacilor, municipiul Medgidia, cu atât mai mult cu cât reclamanţii au depus în apel, cum s-a menţionat, noi contracte de vânzare încheiate în anii 2011, 2012, iar pârâtă a solicitat un supliment de expertiză, în apărare.
Neprocedând în această modalitate, instanţa a înlăturat criteriul legal de evaluare a despăgubirilor - preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 - validând concluzii ale unei expertize care s-a bazat pe date nerelevante pe aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor datorate.
Curtea avea posibilitatea să suplimenteze materialul probator, inclusiv solicitând, prin grefa instanţei, informaţii de la primăria în raza căreia se află situat imobilul - şi unde se face înregistrarea fiscală a proprietăţilor imobiliare - sau de la camera notarilor publici, care poate furniza informaţii asupra documentelor pe care le arhivează vizând tranzacţiile imobiliare.
În operaţiunea de valorizare a probatoriului, inclusiv atunci când la dosarul cauzei există un raport de expertiză pentru care însăşi norma legală prescrie strict obiectivul de urmărit în evaluarea imobilului, instanţa de apel era obligată să facă verificările necesare pentru deplina stabilire a situaţiei de fapt a cauzei pendinte, raportul de expertiză judiciară nesocotind cu evidenţă dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, şi, fiind în consecinţă, de neacceptat.
Prin urmare, constatând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu nerespectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel, în vederea refacerii probatoriului sub toate aspectele care au condus la încălcarea dispoziţiilor legale menţionate şi chiar refacerea expertizei probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit dispoziţiilor art. 305 C. proc. civ.
În rejudecare, se va avea în vedere şi faptul că prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea Constituțională și publicată în M. Of. nr. 152 din 3 martie 2015, s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004, raportate la sintagma la data întocmirii raportului de expertiză, cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Rezultă, din dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel cum au fost interpretate prin decizia Curţii Constituţionale, că cele două aspecte esenţiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experţii desemnaţi de către instanţa de judecată, respectiv preţul de piaţă al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacţii încheiate în perioada relevantă şi, eventual, din oferte de tranzacţionare, iar în al doilea rând, momentul de referinţă al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al exproprierii.
Totodată, se reţine că prin Decizia nr. 23 din 21 ianuarie 2014, invocată de recurentă în motivarea recursului, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 pentru expropriere pentru cauză de utilitate publică, text prin care se stabilesc criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirilor acordate persoanelor expropriate, a fost declarat constituţional.
Astfel, urmează ca instanţa de apel să dispună efectuarea expertizei, de către comisia de experţi constituită în condiţiile art. 25 din Legea cadru în materia exproprierilor pentru cauză de utilitate publică, urmând ca experţii să stabilească despăgubirile cuvenite reclamantului în raport de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data exproprierii, respectiv mai 2011 - conform Deciziei de expropriere nr. 604 din 9 mai 2011, preţ rezultat din contracte de vânzare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta CN A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. Constanţa împotriva Deciziei nr. 77/C din 13 octombrie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecarea la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 518/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 523/2015. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
