ICCJ. Decizia nr. 523/2015. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 523/2015
Dosar nr. 55146/3/2011
Şedinţa publică din 19 februarie 2015
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 28 iulie 2011 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 55146/3/2011, reclamantul M.G.E. a chemat în judecată pârâta S.R.T. solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata sumei de 2.000.000 lei reprezentând despăgubiri morale pentru prejudiciul creat în campania electorală pentru alegerea preşedintelui României în anul 2009, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 711 din 29 martie 2013, Tribunalul București, secția IV-a civilă, a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată, şi a respins cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat acordarea de daune morale în condiţiile art. 998-999 C. civ., reclamând nerespectarea de către pârâtă în anul 2009 a prevederilor legale care reglementează desfăşurarea alegerilor prezidenţiale, susţinând că S.R.T.V. l-a tratat în mod discriminatoriu prin nealocarea unor timpi de antenă egali cu cei acordaţi celorlalţi candidaţi.
În fapt, prin Hotărârea nr. 25/2009 pronunţată de Curtea Constituţională, a fost admisă contestaţia candidatului E.M. şi au fost obligate birourile permanente reunite ale celor două camere ale Parlamentului şi reprezentanţii serviciilor publice de radio şi televiziune să stabilească orarul pentru campania electorală şi repartizarea timpilor de antenă cu privire la candidatul E.M. Urmare a pronunţării acestei decizii, Televiziunea Publică a alocat timpi de antenă egali cu cei ai celor 10 candidaţi iniţiali şi candidatului E.M., cu respectarea aceloraşi principiilor echităţii, echilibrului, imparțialității prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decizia C.N.A. nr. 853/2009, care dispune că: „Radiodifuzorii sunt obligaţi să asigure, în cadrul emisiunilor prevăzute în prezenta decizie, reflectarea desfăşurării campaniei electorale, cu respectarea următoarelor principii al echitate - toţi candidaţii trebuie să aibă posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului; echilibru în prezentarea activităţilor de campanie ale candidaţilor; imparţialitate - tratarea tuturor candidaţilor în mod obiectiv şi echidistant". În acest sens, a fost informat şi C.N.A.
Pe de altă parte, din înscrisurile ataşate la dosar, instanţa de fond a reţinut că până la data de 13 noiembrie (ulterioară admiterii contestaţie reclamantului de către Curtea Constituţională) acest candidat nu a transmis niciun material de promovare, astfel încât timpii de antenă de care beneficia nu au fost folosiţi. Mai mult, deşi S.T. R.V. a comunicat reclamantului spaţiile de emisie alocate şi i-a solicitat acestuia orarul, în calitate de candidat independent, pentru spaţiile de dezbateri de pe canalul T.V.R. 3, pentru a fi comunicat studiourilor regionale, acesta din urmă nu a dat curs solicitărilor.
În acest sens, Tribunalul a avut în vedere atât înscrisurile de la dosar, cât şi din interpretarea aplicării art. 225 C. proc. civ. ca fiind o recunoaştere a susţinerilor pârâtei de către reclamant (întrebările 1, 2, 3, 4 din interogatoriu). Totodată, Tribunalul a apreciat că afirmaţiile pârâtei din întâmpinare nu au fost contestate de către reclamant, iar acordarea de către Televiziunea Publică pe postul T.V.R. 1 de acces egal tuturor candidaţilor prin alocarea de timpi de antenă egali şi gratuiţi în emisiunile aferente alegerilor a fost constatată şi prin Raportul O.S.C.E. al Misiunii Restrânse de Observare a Alegerilor România - Alegeri Prezidenţiale.
Pe de altă parte, instanţa de fond reţine din înscrisurile depuse la dosar că Decizia nr. 979 din 19 noiembrie 2009 emisă de C.N.A. pentru sancţionarea S.R. T.V. cu somaţie publică a fost anulată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3449 din 17 septembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 11534/2/2009, ca urmare a admiterii contestaţiei S.R. T.V. împotriva acestei sancţiuni. Susţinerile pârâtei în sensul că recursul declarat de C.N.A. împotriva acestei sentinţe civile a fost respins de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia civilă nr. 5341 din 11 noiembrie 2011 nu au fost contestate de către reclamant. În ceea ce priveşte Decizia nr. 1029 din 02 decembrie 2009 emisă de C.N.A., Tribunalul a apreciat că aceasta nu are relevanţă în cauza de faţă, neavând legătură cu reclamantul.
Faţă de cele reţinute, Tribunalul a constatat că nu se poate reţine săvârşirea de către pârâtă a vreunei fapte ilicite şi nici a vinovăţiei şi, pe cale de consecinţă, nu se poate reţine nici existenţa legăturii de cauzalitate. Întrucât condiţiile răspunderii civile delictuale se cere a fi îndeplinite cumulativ, nu s-a mai analizat şi condiţia prejudiciului, faţă de reţinerea neîndeplinirii în cauză a condiţiilor răspunderii civile delictuale arătate anterior.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamantul M.E., criticând hotărârea atacată ca fiind netemeinică şi nelegală.
Prin Decizia civilă nr. 224/A din 27 mai 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul declarat de reclamantul M.G.E. împotriva sentinţei civile nr. 711 din data de 29 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.
În pronunţarea acestei sentinţe, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Prin art. 1 alin. (1) din Decizia nr. 853/2009 emisă de C.N.A. s-a stabilit că: „Campania electorală pe posturile de radio şi de televiziune publice şi private începe în ziua de 23 octombrie 2009, ora 0.00, şi se încheie în ziua de 21 noiembrie 2009, ora 7.00”.
Din considerentele sentinţei civile nr. 3449 din 17 septembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 11534/2/2009 rezultă că printr-un proces verbal încheiat la data de 27 octombrie 2009 între S.R.T. şi 10 candidaţi (între care nu se regăsea şi apelantul reclamant), a fost agreată de comun acord oferta reclamantei S.R.T. de alocare a timpilor de antenă pentru perioada 23 octombrie 2009 - 21 noiembrie 2009.
Totodată, din Decizia Curţii Constituţionale nr. 25 din 4 noiembrie 2009 reiese că la data de 2 noiembrie 2009 a fost înregistrată contestaţia formulată de apelantul reclamant din prezenta cauză, prin care a solicitat obligarea pârâtei de a-i permite accesul gratuit la timpii de antenă stabiliţi de lege. Prin această decizie, contestaţia a fost admisă, arătându-se în motivare că „domnul E.M. a transmis către conducerea serviciilor publice de radio şi televiziune, în data de 22 octombrie 2009, două adrese prin care înştiinţa destinatarii cu privire la intenţia sa de a candida la alegerile prezidenţiale, precizând în acest sens că îşi va depune candidatura la B.E.C. pe data de 23 octombrie 2009, ora 20. Prin intermediul aceloraşi adrese, domnul E.M. solicita «transmiterea detaliilor legate de accesul nostru [al candidatului] la serviciile oferite de S.R.R.», oferind datele de contact pentru realizarea acestei informări. Prin urmare, Curtea urmează a analiza dacă adresele formulate de domnul E.M. întrunesc condiţiile prevăzute de lege cu privire la solicitarea de acordare a timpilor de antenă.
Astfel, cererile sunt întocmite în formă scrisă şi sunt adresate conducerii Societăţii Naţionale de Televiziune (…). Cererile au fost transmise prin fax, iar, potrivit raportului de expediere, operaţiunea de transmitere/primire a documentului s-a realizat în data de 22 octombrie 2009, deci în termenul legal, până la data începerii campaniei electorale.
Cu privire la conţinutul adreselor, respectiv solicitarea având ca obiect «transmiterea detaliilor legate de accesul nostru (al candidatului) la serviciile oferite de S.R.R., Curtea constată că, deşi aceasta nu conţine expres cererea privind acordarea timpilor de antenă, referirea la accesul la serviciile publice de radio şi televiziune, în forma şi modalităţile pe care T.V.R. şi S.R.R. urmează a le comunica candidatului, este suficientă pentru a califica adresa formulată de domnul E.M. ca respectând condiţiile prevăzute de art. 191 alin. (1) din lege. Curtea reţine că acordarea timpilor de antenă constituie expresia recunoaşterii dreptului candidaţilor de a accede egal şi gratuit la serviciile publice de radio şi televiziune în scopul de a se face cunoscuţi şi de a-şi prezenta platformele, programele politice şi ofertele electorale, astfel că invocarea a însuşi dreptului de către candidatul la alegeri în conţinutul cererii adresate conducerii serviciilor publice de radio şi televiziune, coroborată cu îndeplinirea cumulată a celorlalte condiţii impuse de lege, îndreptăţeşte persoana în cauză de a-şi exercita dreptul câştigat în mod legitim”.
S-a avut în vedere că, urmare a punerii în aplicare a deciziei Curţii Constituţionale, cu adresa din 10 noiembrie 2009, pârâta a informat C.N.A. că urmează a acorda spaţii de emisie şi reclamantului, începând cu data de 13 noiembrie 2009, ora 15.40 (durata 50 minute). Ulterior, a fost întocmită o programare pentru ultimele 7 zile de campanie (14 - 20 noiembrie), prin care s-a stabilit odinea competitorilor, atât pentru cei 10 iniţiali, cât şi pentru alţi 2 (între care şi apelantul reclamant), pentru calupuri de maxim 1 minut şi 30 de secunde.
Printr-un mail trimis reclamantului la data de 13 noiembrie 2009, pârâtă a arătat că până în acel moment nu a primit niciun material de la acesta, deşi a avut posibilitatea de a transmite, conform discuţiei pe care au avut-o şi că începând de a doua zi, există o nouă programare. Prin răspunsul trimis în aceeaşi zi s-a arătat mail-urile au fost primite şi că se va face tot posibilul ca până a doua zi după prânz pârâta să aibă materialele.
Deşi apelantului reclamant i s-a pus în vedere, la termenul din 29 aprilie 2014, să facă dovezi privind trimiterea materialelor, acesta a arătat că nu se mai află în prezent în posesia unor asemenea dovezi.
În drept, instanţa de apel a reţinut că, angajarea răspunderii civile delictuale presupune dovedirea întrunirii condiţiilor generale ale acesteia, astfel cum sunt reglementate în art. 998-999 C. civ., şi anume: existenţa unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a unui raport de cauzalitate între primele două şi a vinovăţiei celui care a provocat prejudiciul, în oricare dintre formele prevăzute de lege.
Admiţând că existenţa faptei ilicite este stabilită prin decizia Curţii Constituționale, că prejudiciul este cel invocat de către reclamant şi că legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs este elocventă, s-a apreciat că rămâne de stabilit dacă este întrunită în cauză şi condiţia vinovăţiei.
Vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul reprezintă atitudinea psihică pe care autorul a avut-o la momentul săvârşirii faptei ilicite sau, mai exact, la momentul imediat anterior săvârşirii acesteia, faţă de faptă şi urmările acesteia. În C. civ. nu găsim o definire a diferitelor forme pe care le poate îmbrăca vinovăţia. Art. 998 se referă la răspunderea pentru „greşeală”, iar art. 999 precizează că răspunderea este angajată nu numai pentru „faptă” (în înţeles de intenţie), dar şi pentru „neglijenţă şi imprudenţă”.
În cadrul răspunderii civile delictuale, întinderea răspunderii nu este condiţionată de gradul de vinovăţie a autorului faptei ilicite; independent de faptul că acesta a acţionat cu intenţie, din neglijenţă ori din imprudenţă, el este dator să repare, în întregime, prejudiciul cauzat prin fapta sa ilicită. Gradul de vinovăţie va fi luat totuşi în considerare în stabilirea obligaţiei de dezdăunare, atunci când, de exemplu, la producerea prejudiciului a contribuit şi fapta culpabilă a victimei.
Acest element al răspunderii civile delictuale trebuie să se regăsească şi în privinţa actelor juridice pentru emiterea cărora entitatea competentă confruntă faptele cu regulile de drept în scopul tragerii unor consecinţe juridice concrete. Într-o asemenea situaţie emitentul actului face aprecieri asupra probelor administrate şi dă interpretări ale dispoziţiilor legale aplicabile, astfel că, în regulă generală, soluţia adoptată nu îi poate fi imputată, chiar dacă este schimbată în căile de atac exercitate împotriva respectivului act.
Cu toate acestea, răspunderea sa poate fi angajată, tot în temeiul principiilor generale de drept aplicabile unor asemenea acte juridice, în cazul exercitării atribuţiilor ce îi revin cu rea-credinţă (intenţie) sau gravă neglijenţă. Or, în cauză, din considerentele deciziei Curţii Constituţionale nu se poate desprinde o asemenea concluzie.
Mai mult decât, în acelaşi sens, prin sentinţa civilă nr. 3449 din 17 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 11534/2/2009, s-a statuat cu putere de lucru judecat că „neadoptarea unei anumite conduite nu poate fi imputată destinatarului legii dincolo de previzibilitatea ei sau dacă ea nu este riguros reglementată, cel puţin în ceea ce priveşte coordonatele ei caracteristice”. Astfel, s-a mai arătat că „(…) urmare a adoptării de către Curtea Constituţională a Hotărârii nr. 25/2009 şi a Hotărârii nr. 27/2009, prin care au fost admise contestaţiile candidaţilor C.N.P. şi E.M., Televiziunea Publică a alocat timpi de antenă egali şi gratuiţi cu cei ai celor 10 candidaţi iniţiali şi acestor candidaţi, cu respectarea principiilor enunţate anterior (art. 261 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 şi art. 3 alin. (1) din Decizia nr. 853/2009), informând în acest sens şi pârâtul C.N.A., prin adresa din data de 10 noiembrie 2009. Referitor la situaţiile care au condus la adoptarea celor două hotărâri ale Curţii Constituționale, instanţa a apreciat că nu se poate reţine culpa reclamantei, deoarece cererile adresate de cei doi candidaţi aveau un caracter incomplet şi nu cuprindeau solicitarea de acordare a timpilor de antenă, astfel cum prevede imperativ art. 191 alin. (1) din Legea nr. 370/2004, iar dreptul a fost recunoscut acestora din alte considerente, printr-o interpretare extensivă a prevederilor legale”.
În recurs, prin Decizia nr. 5341/2001 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în acelaşi dosar, s-a mai statuat că „s-a stabilit în mod cert - şi instanţa a reţinut în mod corect faptul că analizând comportamentul intimatei-reclamante raportat la întreaga campanie electorală, acesta a fost unul conform principiilor echităţii, echilibrului (…)”.
În plus, Curtea de Apel mai reţine că până la data de 13 noiembrie 2009 o cauză de înlăturare a răspunderii civile o constituie şi fapta victimei însăşi (apelantul reclamant netransmiţând materiale către pârâtă). După acest moment timpii alocaţi au fost egali, conform programării pentru ultimele 7 zile de campanie, a cărei primire a fost confirmată de apelantul reclamant în cadrul corespondenţei electronice purtate cu pârâta, astfel încât faţă de considerentele reţinute, în temeiul art. 296 C. proc. civ., apelul reclamantului a fost respins,ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul M.G.E., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate si, pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 2.000.000 lei, reprezentând daune morale şi la plata cheltuielilor prilejuite de judecarea cauzei.
În motivarea cererii de recurs, reclamantul a arătat că decizia atacată este nelegală, întrucât cuprinde o motivare străină de natura pricinii şi este pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Apreciază recurentul că, prin decizia pronunţată, instanţa de apel a reţinut greșit neîndeplinirea, în cauză, a condiţiilor existenţei răspunderii civile delictuale, în sensul că nu există faptă ilicită săvârşită cu vinovăţie şi un prejudiciu produs de către fapta ilicită a pârâtei. Consideră dovedite toate condiţiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtei, în conformitate cu prevederile art. 998 şi 999 C. civ., respectiv existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii cauzale şi a vinovăţiei pârâtei.
Susţine că instanţa de apel a apreciat greşit că nu s-a făcut dovada existenţei faptei ilicite. Existenţa faptei ilicite este certă şi nu poate fi pusă la îndoială şi constă în aceea că pârâta a încălcat dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Decizia nr. 853/2009 a C.N.A., care prevede că radiodifuzorii sunt obligaţi să asigure, în cadrul emisiunilor prevăzute în prezenta decizie, reflectarea desfăşurării campaniei electorale, cu respectarea principiilor echității, echilibrului, și imparţialității, recurentul reluând motivele de fapt și de drept ale acțiunii și invocate în apelelul promovat.
Recurentul arată, în esență, că, faptele săvârşite de pârâtă constau în încălcarea principiilor egalităţii şi nediscriminării concretizate în faptul că s-a aflat în imposibilitate de a se bucura de condiţii egale cu ceilalţi candidaţi la Preşedinţia României în ceea ce priveşte accesul la emisiunile Televiziunii Romane, pentru a-şi face campania electorală. In concret, a solicitat în scris pârâtei, în data de 22 octombrie 2009 să fie luat în considerare la stabilirea timpilor de antenă şi să i se pună la dispoziţie toate serviciile audio vizuale la care avea dreptul din poziţia de candidat independent la Preşedinţia României, Cu toate acestea, în data de 26 octombrie 2009, în cadrul şedinţei Birourilor Permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor precum şi a reprezentanţilor candidaţilor şi a conducerii S.R. T.V. şi S.R.R., a fost informat că cererea nu a fost înregistrată în termenul legal şi, pe cale de consecinţă, nu a fost avut în vedere la repartizarea timpilor de antenă aferenţi fiecărui candidat la Preşedinţia României.
Ca urmare a acestui abuz, a formulat contestaţie adresată Curţii Constituţionale, în care a atacat poziţia S.R. T.V. faţă de cererea pe care a formulat-o. Prin Hotărârea nr. 25 din 4 noiembrie 2009, a fost admisă contestaţia, Curtea reţinând faptul că „domnul E.M. a transmis către conducerea serviciilor publice de radio şi televiziune, în data de 22 octombrie 2009 două adrese prin care înștiința demnitarii cu privire la intenţia sa de a candida la alegerile prezidenţiale." şi că „cererile formulate de autorul contestaţiei, adresate conducerii serviciilor publice de radio şi televiziune întrunesc condiţiile prevăzute de art. 191 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 cu privire la solicitarea de acordare a timpilor de antena". Arată recurentul că şi în aceste condiţii, pârâta a continuat să îi încalce drepturile în sensul că nu i-a recunoscut totalul timpilor de antenă de care ar trebui să beneficiez, acordându-i timpi de antenă egali cu al celorlalţi candidaţi numai pentru perioada ulterioară datei pronunţării hotărârii Curţii Constituţionale. Consideră că s-a comis un nou abuz, întrucât obligaţia pârâtei era aceea de a-i acorda timpii de antenă egali cu ai celorlalţi candidaţi prin raportare la întreaga perioadă a campaniei electorale şi nu numai raportat la perioada ulterioară emiterii deciziei Curţii Constituţionale.
Se invocă nelegalitatea şi netemeinicia deciziei recurate şi sub aspectul reţinerilor greşite ale instanţei de fond referitoare la faptul că nu şi-a exercitat efectiv drepturile recunoscute şi nu a transmis materialele de promovare necesare, precum şi orarul pentru spaţiile de dezbateri pe canalul T.V.R. 3, menţiuni surprinse şi acceptate de instanţa de apel. Înscrisurile la care face trimitere instanţa, nu sunt de natură a conduce la concluzia că a existat o informare a C.N.A. referitor la îndeplinirea obligaţiilor impuse de Decizia Curţii Constituţionale, subliniind faptul că respectivele înscrisuri care emană de la pârâtă, nu sunt datate şi nu au dovada comunicării către C.N.A. Invocă faptul că pârâta i-a comunicat cu o zi înainte de replanificarea difuzărilor (13 Noiembrie) faptul că trebuie să transmită materiale promo, însă actualitatea unor astfel de materiale necesită o minimă reprocesare, fapt ce nu l-a putut realiza într-un interval de timp atât de scurt.
În cuprinsul memoriului de recurs, reclamantul efectuează o analiză de conţinut a înscrisurilor de la fila 39, 40, 41, 42, 45 dosar şi apreciază că aplicarea art. 225 C. proc. civ. a fost făcută de către instanţa de fond în mod nelegal (reţinută şi susţinută de instanţa de apel), motivat de faptul că întrebările pârâtei din cadrul interogatoriului sunt contrazise de întreg probatoriul administrat în cauză (înscrisuri, corespondenta, etc.). Prin faptele săvârşite de către de pârâtă au fost încălcate normele imperative ale legii privind accesul liber şi nediscriminatoriu al fiecărui candidat la Preşedinţia României la serviciile publice de radio şi televiziune, astfel încât caracterul ilicit al faptei pârâtei este dovedit prin încălcarea normelor cu caracter imperativ prevăzute în Legea nr. 370/2004, în vigoare la acea dată, şi Decizia C.N.A. nr. 853/2009, ceea ce a condus la imposibilitatea de a se bucura de condiţii egale cu ceilalţi candidaţi la Preşedinţia României în ceea ce priveşte accesul la emisiunile Televiziunii Naţionale pentru a-şi face campania electorală.
Susţine, totodată, că motivarea hotărârii este străină de natura pricinii, instanţa făcând trimitere la cu totul alte consideraţii decât cele cuprinse în cererea de chemare în judecată şi reiterate în motivele de apel formulate împotriva hotărârii primei instanţe, arătând că a susținut încălcarea unor drepturi legale faţă de care nu aveam nicio obligaţie de probă.
Un alt aspect criticat relativ la decizia atacată vizează trimiterea instanței la Raportul O.S.C.E. care ar fi validat principiul respectării egalităţii în drepturi a candidaţilor la Preşedinţia României. Consideră că Raportul la care se face trimitere nu are nicio relevanţă juridică în cauză, iar concluziile acestuia nu sunt opozabile candidaţilor, iar subiectivitatea de care dă dovadă, este dovedită de Rapoartele C.N.A. cu privire la statisticile apariţiei candidaţilor la T.V., existente la dosar, de unde rezultă exact contrariul.
Sub aspectul vinovăţiei, recurentul susține că, în mod incorect a reţinut instanţa şi faptul că aceste fapte ilicite nu au fost săvârşite cu vinovăţie, sub forma intenţiei directe. Vinovăţia pârtei rezultă din săvârşirea cu intenţie a faptelor ilicite descrise în acțiune, urmărindu-se îndepărtarea sa de zona de comunicare către electorat.
Faptele săvârşite sunt rezultatul unor atitudini psihice subiective, caracterizate de intenţia de a produce un prejudiciu, astfel încât prin încălcarea drepturilor conferite de lege a fost plasat în inferioritate faţă de toţi ceilalţi candidaţi la alegerile prezidenţiale. Aceasta vinovăţie rezultă deasemenea din nerespectarea deciziilor ce îi sunt favorabile, obţinute pe paliere diverse de acţiuni judiciare în timpul campaniei electorale, fiind evident că numai o faptă săvârşită cu vinovăţie poate fi sancţionată contravenţional.
În ceea ce privește prejudiciul, acesta constă în „efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârşită de o altă persoană", iar în speță, recurentul susține că prejudiciul suferit ca urmare a faptei ilicite a pârâtei constă în imposibilitatea reală şi efectivă de a-și face campania electorală în condiţii egale cu ceilalţi candidaţi, respectiv a-și promova imaginea, platforma politica şi a se face cunoscut alegatorilor la nivel naţional.
În ceea ce privește legătura de cauzalitate, având în vedere că este vorba de producerea unui prejudiciu moral, legătura de cauzalitate rezultă „ex re" din însăși săvârşirea faptei. Raportat la modalitatea de săvârşire a faptei ilicite, precum şi la tipul prejudiciului cauzat în speţă, raportul de cauzalitate dintre acestea apare ca evident, astfel încât nu poate exista niciun dubiu că în urma „campaniei" desfăşurate de către pârâtă, a suferit prejudiciul moral reclamat în cauză.
În privința despăgubirilor, arată că, stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru prejudicii aduse onoarei şi demnităţii unei persoane presupune o apreciere subiectivă din partea judecătorului, care, însă, trebuie să aibă în vedere anumite criterii obiective rezultând din cazul concret dedus judecaţii, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora. În cazul în speţă, suma solicitată cu titlu de daune morale, 2.000.000 lei, este justificată raportat atât la încălcările grave ale legii săvârşite de către pârâtă, dar şi la prejudiciul concret şi de nereparat suferit.
Solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate şi pe fondul cauzei admiterea cererii astfel cum a fost formulata şi la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând motivele de recurs formulate în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va reține că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
În speță, prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 28 iulie 2011 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 55146/3/2011, reclamantul M.E. a solicitat obligarea pârâtei S.R.T. la plata sumei de 2.000.000 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul creat în anul 2009 în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, motivat de faptul că reclamantul ar fi fost tratat discriminatoriu de către pârâtă în timpul campaniei electorale pentru alegerea președintelui României. Reclamantul și-a fundamentat, în drept, acțiunea pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. privind răspunderea civilă delictuală.
Prin sentința civilă nr. 711 din 29 martie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă s-a dispus respingerea, ca nefondată, a acțiunii reclamantului, instanța de fond apreciind că nu se poate reține săvârșirea de către pârâtă a vreunei fapte ilicite și nici a vinovăției și, pe cale de consecință, nici a legăturii de cauzalitate. Întrucât condițiile răspunderii civile delictuale se cer a fi îndeplinite cumulativ, tribunalul a apreciat că nu se mai impune a se mai analiza și condiția prejudiciului.
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței instanței de fond a fost respins prin decizia civilă nr. 224/A din 27 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, instanța de prim control judiciar reținând că și în ipoteza în care s-ar admite că existența faptei ilicite este stabilită prin decizia Curții Constituționale, că prejudiciul este cel invocat de reclamant și că legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu este elocventă, are doar de stabilit dacă este întrunită în cauză și condiția vinovăției. Instanța de apel a reținut din considerentele deciziei Curții Constituționale că nu se poate desprinde o astfel de concluzie și chiar mai mult, a avut în vedere că prin sentința civilă nr. 3449/2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a reținut, cu putere de lucru judecat, că, urmare a adoptării de către Curtea Constituţională a Hotărârii nr. 25/2009 şi a Hotărârii nr. 27/2009, prin care au fost admise contestațiile candidaților C.N.P. și E.M., Televiziunea Publică a alocat timpi de antenă egali şi gratuiţi cu cei ai celor 10 candidaţi iniţiali şi acestor candidaţi, informând în acest sens şi pârâtul C.N.A., prin adresa din data de 10 noiembrie 2009. Referitor la situaţiile care au condus la adoptarea celor două hotărâri ale Curţii Constituționale, instanţa de apel a apreciat că nu se poate reţine culpa pârâtei, deoarece cererile adresate de cei doi candidaţi aveau un caracter incomplet şi nu cuprindeau solicitarea de acordare a timpilor de antenă, iar dreptul a fost recunoscut acestora din alte considerente, printr-o interpretare extensivă a prevederilor legale. În plus, instanța de apel mai reţine că până la data de 13 noiembrie 2009 o cauză de înlăturare a răspunderii civile o constituie şi fapta victimei însăşi, deoarece apelantul reclamant nu a ransmis materiale către pârâtă, iar după acest moment timpii alocaţi au fost egali, conform programării pentru ultimele 7 zile de campanie, a cărei primire a fost confirmată de apelantul reclamant în cadrul corespondenţei electronice purtate cu pârâta.
Relativ la încadrarea în drept a criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., cu titlu preliminar, se impune a sublinia faptul că în cuprinsul cererii de recurs reclamantul formulează o serie de susțineri care vizează analiza tuturor condițiilor privind răspunderea civilă delictuală, respectiv la fapta ilicită anterioară datei de 13 noiembrie 2009, pe care instanţa nu a avut-o în vedere ca o condiţie a răspunderii civile delictuale, referitor la prejudiciu şi legătura de cauzalitate, deși nu toate aceste aspecte vizează argumentele instanţei de apel în fundamentarea hotărârii pronunțate.
Astfel, prin recursul declarat, reclamantul formulează aprecieri referitoare la îndeplinirea condițiilor privind existența faptei ilicite, a prejudiciului suferit și a legăturii de cauzalitate între acestea, relativ la contextul situațional al desfășurării faptelor care l-au determinat să se adreseze Curții Constituționale cu o contestație, soluționată prin Hotărârea nr. 25/2009, precum și la sancționarea contravențională a pârâtei de către C.N.A. Or, aceste critici însă nu vizează argumentele instanței de apel, atât timp cât soluția privind respingerea apelului nu a fost motivată pe inexistența acestor elemente constitutive ale răspunderii civile delictuale, ci, dimpotrivă, analiza raționamentului judiciar efectuat de către instanța de apel, relativ la perioada anterioară datei de 13 noiembrie 2009, a plecat de la premisa existenței faptei ilicite stabilită prin decizia Curții Constituționale, a existenței prejudiciului ca fiind cel invocat de reclamant și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs ca fiind elocventă, fiind analizată, în circumstanțele concrete ale cauzei, doar întrunirea condiției vinovăției.
Cum în calea de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, această cale de atac putând fi exercitată doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ. care sunt de strictă interpretare, se constată că argumentele astfel formulate de către recurent nu pot face obiect de analiză în recurs, atât timp cât criticile astfel formulate nu au legătură cu argumentaţia logico - juridică avută în vedere de instanţa de apel în fundamentarea soluției și care au vizat, strict, neîndeplinirea condiției vinovăției, ca element al răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998 C. civ.
Nici dezvoltarea criticilor formulate de recurent care vizează chestiunile de fapt şi modul de apreciere și reevaluare a probelor nu reprezintă critici de nelegalitate, ci de netemeinicie, incompatibile cu structura recursului configurată de dispozițiile art. 304, în urma abrogării motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ. prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. Ca atare, criticile respective nu vor fi analizate de Înalta Curte.
Recurentul a criticat decizia instanței de apel ca fiind nelegală întrucât nu s-a avut în vedere că, pârâta a continuat să îi încalce drepturile și după pronunțarea deciziei Curții Constituționale, în sensul că nu i-a recunoscut totalul timpilor de antenă de care ar trebui să beneficiez, acordându-i timpi de antenă egali cu al celorlalţi candidaţi numai pentru perioada ulterioară datei pronunţării hotărârii Curţii Constituţionale, apreciind că pârâta ar fi trebuit să-i acorde și timpii de antenă anteriori acestei perioade.
Astfel, prin Hotărârea nr. 25 din 4 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională a fost admisă contestația formulată de E.M., candidat la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2009, birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului şi reprezentanţii serviciilor publice de radio şi televiziune fiind obligate să stabilească orarul pentru campania electorală şi repartizarea timpilor de antenă cu privire la candidatul E.M.
În analiza efectuată, instanța de contencios constituțional a avut în vedere că, prin intermediul adreselor transmise către serviciile publice de radio și televiziune, E.M. a solicitat „transmiterea detaliilor legate de accesul nostru (al candidatului) la serviciile oferite de S.R.R.", oferind datele de contact pentru realizarea acestei informări, astfel încât s-a analizat măsura în care adresele formulate de E.M. întrunesc condiţiile de formă și fond prevăzute de lege cu privire la solicitarea de acordare a timpilor de antenă. S-a concluzionat că, deşi cererea privind acordarea timpilor de antenă nu este expres formulată, referirea la accesul la serviciile publice de radio şi televiziune, este suficientă pentru a califica adresa formulată de E.M. ca respectând condiţiile prevăzute de art. 191 alin. (1) din Lege. Prin urmare, Curtea a constat că cererile formulate de autorul contestaţiei, adresate conducerii serviciilor publice de radio şi televiziune îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 191 alin. (1) din Legea nr. 370/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la solicitarea de acordare a timpilor de antenă.
Relativ la conținutul hotărârii Curții Constituționale, contrar susținerilor reclamantului, din perspectiva analizării condiției vinovăției, ca element constitutiv al răspunderii civile delictuale, instanța de apel a reținut corect neîndeplinirea acestei condiții, întrucât și în ipoteza actelor juridice pentru emiterea cărora entitatea competentă efectuează aprecieri asupra probelor și realizează interpretarea dispozițiilor legale aplicabile în scopul concluzionării asupra consecințelor juridice concrete, răspunderea emitentului actului nu poate fi antrenată decât în cazul exercitării atribuțiilor cu rea credință ori gravă neglijență, adică cu vinovăție, ca element constitutiv al răspunderii civile delictuale, temei de drept pe care reclamantul și-a fundamentat acțiunea.
Pe de altă parte, tot din perspectiva analizării atitudinii subiective a pârâtei în demersul obligațional de a asigura un cadru egal tuturor candidaților la alegerile prezidențiale din anul 2009, instanța de apel în mod corect a dat valență juridică efectului pozitiv al puterii lucrului judecat al sentinței nr. 3449 din 17 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 5341 din 11 noiembrie 2011 a aceleiași instanțe, ca urmare a respingerii recursului declarat de C.N.A.
Astfel, prin sentința nr. 3449 din 17 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.R.T. și a dispus anularea Deciziei nr. 979 din 19 noiembrie 2009 a C.N.A., instanța reținând că, urmare a adoptării de către Curtea Constituţională a Hotărârii nr. 25/2009 şi a Hotărârii nr. 27/2009, prin care au fost admise contestaţiile candidaţilor C.N.P. şi E.M., Televiziunea Publică a alocat timpi de antenă egali şi gratuiţi cu cei ai celor 10 candidaţi iniţiali şi acestor candidaţi, cu respectarea principiilor enunţate anterior (art. 261 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 şi art. 3 alin. (1) din Decizia nr. 853/2009), informând în acest sens şi pârâtul C.N.A., prin adresa din data de 10 noiembrie 2009. Instanța arată că, de altfel, acordarea timpilor egali tuturor candidaților, prin alocarea de timpi de antenă egali și gratuiți în emisiunile dedicate alegerilor a fost constatată și prin Raportul O.S.C.E. al Misiunii Restrânse de Obsevare a Alegerilor din România - Alegeri Prezidențiale 22 noiembrie 2009, care la pag. 7 menționează acest lucru. Concluzionează instanța arătând că, din probele administrate, în raport de modul de reglementare a obligației legale a radiodifuzorilor de a reflecta desfășurarea campaniei electorale (în întregul ei, iar nu pe perioada de timp), nu există fundament legal la sancționarea reclamantei S.R.T. pentru anumite inegalități în acordarea timpilor de antenă doar pentru o anumită perioadă din cadrul campaniei electorale.
În contextul analizei realizate de către instanța de apel, funcție de maniera în care se repercutează efectul pozitiv al lucrului judecat, în sensul că statuările irevocabile ale unei hotărâri judecătoreşti se impun deopotrivă, părţilor şi instanţelor ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăţi anterioare, care a tranşat irevocabil un aspect al litigiului, susținerea recurentului potrivit căreia pârâta ar fi încălcat obligația legală de a-i acorda timpi de antenă egali cu ai celorlalţi candidaţi prin raportare la întreaga perioadă a campaniei electorale şi nu numai raportat la perioada ulterioară emiterii deciziei Curţii Constituţionale apare ca lipsită de relevanță juridică, atât timp cât reclamantul nu a formulat critici de nelegalitare cu referire la modalitatea în care instanța de apel a dat eficiență unei verificări jurisdicționale deja realizate prin sentința nr. 3449 din 17 septembrie 2010 a Curții de Apel București și, deci, funcţiei normative şi efectului pozitiv al lucrului deja judecat (art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.).
Mai mult chiar, susținerea recurentului potrivit căreia pârâta ar fi trebuit să-i acorde și timpii de antenă din perioada anterioră deciziei Curţii Constituţionale, nu poate fi primită, atât timp cât asigurarea unor condiții egale de exprimare pentru toți candidații nu înseamnă invitarea tuturor candidaților în fiecare emisiune și acordarea unui timp egal pentru fiecare candidat în fiecare emisiune, deoarece trebuie avută în vedere întreaga perioada de desfășurare a campaniei. De altfel, nu există nicio obligație în sarcina pârâtei de a aloca și timpii de antenă ce nu au fost acordați anterior Hotărârii nr. 25/2009 a Curții Constituționale întrucât, în caz contrar, ar fi fost încălcate drepturile celorlalți candidați. Pe de altă parte, prin Decizia nr. 5341/2001 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 11.534/2/2009, s-a mai statuat, cu putere de lucru judecat, că „s-a stabilit în mod cert - şi instanţa a reţinut în mod corect faptul că analizând comportamentul intimatei-reclamante raportat la întreaga campanie electorală, acesta a fost unul conform principiilor echităţii, echilibrului (…)”, context în care se vădește corectă concluzia instanței de apel, desprinsă din situația de fapt reținută și care nu mai poate fi reevaluată în raport de structura actuală a recursului, potrivit căreia după data de 13 noiembrie 2009 timpii de antenă alocați au fost egali, conform programării, confirmată de reclamant, pentru ultimele 7 zile ale campaniei electorale.
În privința susținerilor referitoare la nelegalitatea deciziei recurate sub aspectul reţinerilor greşite ale instanţei referitoare la faptul că nu şi-a exercitat efectiv drepturile recunoscute şi nu a transmis materialele de promovare necesare, critica nu poate fi primită. Printre cauzele exoneratoare de răspundere se regăsește și cea care vizează fapta victimei însăși, întrucât „nu există obligație de reparare a prejudiciului, atunci când acesta este cauzat exclusiv de fapta victimei însăși”. Or, în contextul examinării în cauză a condiției vinovăției, ca element al răspunderii civile delictuale, în raport de situația de fapt reținută în cauză, ce nu mai poate fi reevaluată în recurs, rezultă că instanța de apel a reținut corect faptul că netransmiterea materialelor electorale anterior datei de 13 noiembrie 2009 de către reclamant și nefolosirea timpilor de antenă constituie o faptă imputabilă exclusiv acestuia, ce înlătură antrenarea răspunderii civile delictuale.
Hotărârea atactă a fost criticată și din perspectiva motivului de nelegalitate care vizează ipoteza în care motivarea hotărârii este străină de natura pricinii. În susținerea acestui motiv de recurs, succint dezvoltat de recurent, reclamantul a arătat că, instanţa a făcut trimitere la cu totul alte consideraţii decât cele cuprinse în cererea de chemare în judecată şi reiterate în motivele de apel formulate împotriva hotărârii primei instanţe. Chiar dacă s-ar considera că recurentul şi-a motivat recursul din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., această critică nu este fondată. Din expunerea considerentelor deciziei recurate reiese fără dubiu că instanța de apel a realizat o examinare amplă a materialului probator, arătând în considerentele deciziei care sunt motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, fiind în acord cu prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Recurentul a invocat în cuprinsul motivelor de recurs și faptul că, în mod greșit instanța de apel a făcut trimitere Raportul O.S.C.E. care ar fi validat principiul respectării egalităţii în drepturi a candidaţilor la Preşedinţia României, considerând că raportul respectiv nu are nicio relevanţă juridică în cauză, iar concluziile acestuia sunt subiective și nu sunt opozabile candidaţilor. Critica formulată nu poate fi supusă controlului de legalitate, atât timp cât critica recurentului nu se referă la argumentația instanței de apel. Referirea la cuprinsul Raportului O.S.C.E. al Misiunii Restrânse de Observare a Alegerilor România - Alegeri Prezidenţiale a fost realizată, ca un argument subsidiar, în cuprinsul considerentelor hotărârii instanței de fond și nu în motivarea deciziei pronunțată de instanța de apel, care a expus în considerentele deciziei sale propria argumentație logico-juridică în fundamentarea soluției pronunțate, complinind și suplinind motivarea instanței de fond, astfel încât critica recurentului nu poate face obiect de analiză în recurs.
Față de considerentele prezentate, neputând fi reținută incidența vreunuia dintre motivele de nelegalitatate înscrise în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., raportat la criticile formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte va respinge, în temeiul dispozițiilor art. 313 alin. (1) și (3) C. proc. civ., recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.G.E. împotriva Deciziei nr. 224/A din 27 mai 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 520/2015. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 538/2015. Civil → |
|---|
