ICCJ. Decizia nr. 539/2015. Civil. Marcă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 539/2015
Dosar nr. 59292/3/2010
Şedinţa publică din 20 februarie 2015
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 560 din 30 martie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea precizată, formulată de către reclamanta SC I.C. SRL în contradictoriu cu pârâţii N.A.M. şi I.N.C.D.I., având ca obiect anularea unei înregistrări de domeniu de internet.
În motivarea soluţiei adoptate, s-a reţinut că, prin cererea înregistrată la data de 30 noiembrie 2009, reclamanta SC I.C. SRL a chemat în judecată pe pârâţii N.M. şi I.N.C.D.I., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: anularea înregistrării domeniului de internet www.I.ro înregistrat pe numele pârâtei N.A.M.; transferul numelui de domeniu de internet menţionat către reclamantă; obligarea pârâtei N.A.M. la plata sumei de 10.000 lei către reclamantă; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că reclamanta este o societate cu răspundere limitată, având mai mulţi asociaţi, dintre care unul este pârâta N.A.M., care a înregistrat pe numele său domeniul de internet www.I.ro, ulterior înregistrării societăţii, în data de 10 septembrie 2002. Pârâta nu a înregistrat domeniul de internet pe numele societăţii, aşa cum era normal, deşi asociaţii i-au solicitat să procedeze în acest sens.
S-a mai arătat de către reclamantă, că a folosit domeniul de internet în activităţile de zi cu zi ale companiei, pentru aplicaţii de e-mail, web, materialele de promovare a acesteia, pe cărţile de vizită ale societăţii, pe adresele de e-mail ale angajaţilor, materiale corespunzătoare perioadei 2002-2009.
Pârâta a recunoscut că domeniul de internet aparţine societăţii, însă ulterior demisiei acesteia din funcţia de director general şi administrator al societăţii, din 4 septembrie 2009, aceasta a modificat înregistrările D.N.S. corespunzătoare domeniului I.ro, ştergând înregistrările, ceea ce a condus la imposibilitatea utilizării domeniului de internet de către reclamantă; ulterior, reclamanta i-a transmis pârâtei o notificare prin care îi solicita încetarea folosirii domeniului de internet, deoarece este proprietatea sa.
Reclamanta a mai arătat că pârâta nu mai foloseşte actualmente domeniul de internet (fiind suspendat), astfel încât doar în scop şicanatoriu i-a interzis şi acesteia folosirea lui; din aceste motive, reclamanta a pierdut toate e-mailurile transmise de către clienţii săi şi fiind astfel prejudiciată, prejudiciul pe care îl estimează provizoriu la 10.000 lei.
Reclamanta a solicitat I.N.C.D.I. să îi fie atribuit domeniul de internet www.I.ro, dar i s-a comunicat că acesta aparţine unei persoane fizice, motiv pentru care a formulat prezenta cerere.
În drept, cererea s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 8 din Convenţia de la Paris, art. 30 alin. (4) din Legea nr. 26/1990, art. 5 din Legea nr. 11/1991, Regulamentul de înregistrare, art. 998, art. 1003 şi urm. C. civ.
Reclamanta a formulat precizările dispuse de instanţă, cu privire la capetele de cerere ale acţiunii, arătând că pârâta, persoană fizică, a efectuat abuziv înregistrarea numelui de domeniu pe numele său, ceea ce constituie o faptă ilicită, astfel cum s-a reţinut şi în sentinţa civilă nr. 1682 din 06 noiembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, întrucât este o faptă comisă exclusiv în scop speculativ.
S-a mai arătat că prin înregistrarea unui nume de domeniu, deţinătorul acestuia nu dobândeşte un drept exclusiv asemănător unui drept de proprietate intelectuală, ci un simplu drept de folosinţă a cărui exercitare este condiţionată de buna credinţă a deţinătorului. Or, din moment ce pârâta a suspendat domeniul de internet, rezultă că aceasta a acţionat cu rea credinţă, cauzându-i prejudicii reclamantei.
Reclamanta invocă protecţia numelui comercial, conform prevederilor de la art. 1 alin. (2) şi art. 8 din Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale din 1883, ratificată de România în forma revizuită din 1967.
Totodată, a arătat cauzele de anulare a înregistrării domeniului de internet pe numele pârâtei: înregistrarea cu rea credinţă, faptul că numele comercial este obiect de protecţie a dreptului de proprietate industrială şi îi aparţine, că nu există nicio legătură între persoana pârâtei şi domeniul de internet înregistrat, raportat la numele acesteia, precum şi faptul că reclamanta însăşi este cea care a folosit până în anul 2009 acest domeniul de internet.
S-a mai învederat că despăgubirile solicitate cu titlu provizoriu, în sumă de 10.000 lei, reprezintă daune ca urmare a faptului că nu a mai putut folosi domeniul de internet în discuţie din toamna anului 2009, astfel că reclamanta a pierdut emailurile aflate pe pagina respectivă şi ca urmare a suspendării acesteia; în consecinţă, se consideră îndreptăţită să solicite anularea domeniului de internet; reclamanta a anexat Regulile de înregistrare pentru domeniile de internet.
Pârâtă N.A.M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând în mod argumentat soluţia propusă; ulterior, a depus şi o completare la întâmpinare prin care a învederat că a înregistrat numele de domeniu www.I.ro cu bună credinţă şi nu a încălcat nicio dispoziţie legală în vigoare sau vreun drept deţinut de o altă persoană asupra acestei denumiri; data înregistrării numelui de domeniu a coincis cu data înmatriculării societăţii reclamante, dar în realitate pârâta a rezervat domeniul cu 14 zile înaintea datei la care s-a înregistrat efectiv, respectiv la 15 septembrie 2002, aşadar înainte de înregistrarea societăţii; s-a mai arătat că, ulterior, reclamanta nu a solicitat niciodată transferul domeniului deşi a cunoscut că acesta a fost înregistrat pe numele asociatului său, A.M.N.
Analizând materialul probator administrat în cauză, în raport şi de susţinerile părţilor, tribunalul a constatat că pretenţiile reclamantei nu sunt întemeiate.
Astfel, s-a reţinut că pârâta a făcut dovada că a procedat la înregistrarea domeniului de internet www.intertel.ro cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare în această materie, conform căreia procedura de înregistrare a numelor de domeniu se face online, prin solicitarea expresă transmisă de cumpărător către Registrul de domenii. Ca urmare a îndeplinirii acestei proceduri, solicitantul devine deţinător exclusiv prin acceptul integral al I.N.C.D.I., conform contractului de înregistrare (pct. 4).
De asemenea, s-a constatat că potrivit art. 9 din Regulile de înregistrare (filele 11-16) orice persoană juridică sau fizică poate înregistra nume de domenii sub.ro, indiferent de ţara în care se află; cererile pentru înregistrarea de nume noi de domenii, conform art. 14, sunt procesate automat, în ordine cronologică, de către Ro T.L.D., iar înregistrarea este făcută după efectuarea plăţii (art. 15); încetarea înregistrării are loc conform art. 16, respectiv numele de domenii active sau inactive pot fi şterse în cazurile prevăzute la lit. a)-c), iar transferul are loc în condiţiile de la art. 22, conform procedurii descrise la www.Ro T.L.D., secţiunea domenii.ro, transfer drept de folosinţă.
Tribunalul a înlăturat ca nefondate argumentele invocate de către reclamantă pentru solicitarea anulării înregistrării numelui de domeniu: înregistrarea cu rea credinţă, protecţia numelui său comercial, faptul că nu există o legătură între persoana pârâtei şi domeniul de internet în litigiu şi împrejurarea că reclamanta a folosit până în 2009 domeniul înregistrat pe numele pârâtei.
S-a apreciat că pârâta a respectat regulile prevăzute la înregistrarea numelor de domenii, procedând la înregistrarea domeniului în calitate de asociat al companiei SC I.C. SRL; împrejurarea că pârâta a înregistrat în nume personal acest nume de domeniu nu poate atrage răspunderea acesteia pentru o faptă ilicită, atât timp înregistrarea este legală iar pe de altă parte reclamanta nu a făcut dovada, aşa cum s-a susţinut prin acţiune, că a acordat mandat pârâtei să înregistreze numele de domeniu în numele societăţii, care, de altfel, nici nu era înmatriculată la data formulării cererii de înregistrare a domeniului.
Invocarea protecţiei numelui comercial al reclamantei s-a apreciat a fi nefondată; de asemenea, s-a înlăturat ca nerelevantă şi susţinerea împrejurării că numele pârâtei nu are legătură cu numele de domeniu, pentru ca aceasta să poată pretindă în prezent drepturi exclusive de folosinţă asupra domeniului de internet; nici împrejurarea că reclamanta a folosit în perioada 2002-2009 domeniul de internet nu justifică admiterea cererii de chemare în judecată, după cum nu este pertinent nici faptul că pârâta a avut calitatea de director general al societăţii reclamante, iar ulterior şi-a dat demisia sau că au fost înlăturate din pagina respectivă adrese de email ale angajaţilor reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a promovat apel reclamanta SC SC I.C. SRL, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 70/A din 9 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, în majoritate, apelul formulat de reclamantă a fost admis, sentinţa apelată a fost schimbată în tot, iar pe fond, s-a admis cererea, în sensul că s-a dispus anularea înregistrării numelui de domeniu de pe numele pârâtei N.A.M., astfel că, s-a dispus obligarea pârâtei I.N.C.D.I. să transfere pe numele reclamantei numele de domeniu www.I.ro; de asemenea, s-a dispus obligarea pârâtei la 3.000 lei daune morale către reclamantă.
Opinia separată a fost în sensul respingerii apelului ca nefondat.
Pentru a decide în acest sens, instanţa de apel a constatat, în analiza criticilor formulate prin motivele de apel, că temeiul de drept al acţiunii îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi art. 8 din Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale din 1883.
În conformitate cu art. 1 alin. (2) din Convenţie: „Protecţia proprietarii industriale are ca obiect: brevetele, modelele de utilitate, design-ul industrial, mărcile, numele comercial (...).”
În acest context, s-a apreciat că prima instanţă şi-a limitat analiza la alte împrejurări ale speţei, fără însă a cerceteze temeiul de drept al acţiunii, astfel încât s-a considerat necesar să se reanalizeze cauza pe fondul ei.
Astfel, că în virtutea dispoziţiilor art. 1 pct. 2 şi ale art. 8 din Convenţia de la Paris, odată cu înregistrarea numelui comercial SC I.C. SRL, în virtutea caracterului constitutiv de drepturi al înregistrării, recunoscut de legislaţia românească, reclamanta a dobândit un drept exclusiv de proprietate intelectuală, fiind îndreptăţită să îşi apere acest drept faţa de orice încercare de folosire a unui semn similar în scop deceptiv.
Din aceasta perspectivă, s-a apreciat că înregistrarea de către pârâtă a numelui de domeniu conţinând elementul definitoriu din numele comercial al reclamantei, în nume propriu, deşi cunoştea despre existenţa acestui nume comercial, s-a făcut cu rea credinţă.
În speţă, reaua credinţă corespunde atitudinii subiective a pârâtei care, deşi avea cunoştinţă că semnul I. aparţine societăţii al cărei asociat era, a procedat la înregistrarea numelui de domeniu pe numele său - persoană fizică, cu toate că nu avea acest drept.
Curtea de apel a apreciat că înregistrarea numelui de domeniu trebuie să constea într-un nume nou, corespunzător activităţii de produse sau servicii sau să conţină o denumire nouă sau chiar originală. Mai mult, pârâta cunoştea că numele de domeniu înregistrat în favoarea sa era destinat folosirii exclusive în activitatea societăţii reclamante.
În acest sens, s-a considerat a fi irelevant în speţă faptul că pârâta nu avea un mandat din partea reclamantei. De altfel, în virtutea calităţii de administrator avea atribuţii directe de reprezentare a societăţii. Din aceasta perspectivă, invocarea lipsei unui mandat din partea societăţii apare ca fiind o invocare a propriei turpitudini, astfel încât nu poate fi reţinută ca producând efecte juridice.
În consecinţă, în majoritate, în temeiul art. 296 C. proc. civ., apelul formulat de reclamantă a fost admis, sentinţa apelată a fost schimbată în tot, iar pe fond s-a admis cererea, dispunându-se anularea înregistrării numelui de domeniu de pe numele pârâtei N.A.M.; de asemenea, s-a dispus obligarea pârâtului I.N.C.D.I. să transfere pe numele reclamantei numele de domeniu www.I.ro, precum şi la 3.000 lei daune morale în favoarea reclamantei.
În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta N.A.M. a promovat recurs, prevalându-se de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin memoriul de recurs, prealabil dezvoltării motivelor de nelegalitate, recurenta a arătat că invocă excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii, sens în care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, cu consecinţa respingerii acţiunii ca lipsită de interes; în subsidiar, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
În susţinerea excepţiei lipsei de interes, recurenta învederează că s ocietatea SC I.C. SRL şi-a încetat activitatea comercială începând cu 01 ianuarie 2012, de atunci şi până în prezent, aceasta nemaifiind activă pe piaţă: declaraţiile fiscale anuale sunt pe zero şi au fost concediaţi toţi angajaţii acesteia.
În consecinţă, întrucât reclamanta nu mai desfăşoară activitate, aceasta nu mai poate pretinde că domeniul de internet îi este necesar pentru desfăşurarea activităţii; ca atare, la acest moment, acţiunea având ca obiect anularea numelui de domeniu, este lipsită de interes.
Recurenta învederează că interesul procesual trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: să fie legitim, personal, direct, născut şi actual.
Prin interes se înţelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mişcare acţiunea civilă, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia - iar faţă de lipsa oricărei activităţi comerciale, în mod evident că intimata nu mai poate justifica un interes actual în obţinerea unui drept de folosinţă asupra domeniului internet www.I.ro.
Pe de altă parte, condiţia interesului trebuie îndeplinită nu numai la punerea în mişcare a acţiunii prin introducerea cererii de chemare în judecată, ci ea trebuie îndeplinită în privinţa tuturor formelor procedurale ce alcătuiesc conţinutul acţiunii, astfel încât trebuie să subziste în toate fazele procesuale, prin urmare, şi la momentul exercitării căilor de atac, dar şi pe parcursul executării silite.
Recurenta susţine că decizia recurată este dată cu aplicarea greşită a legii, critici pe care le-a circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, s-a arătat că au fost greşit aplicate şi interpretate dispoziţiile art. 1 şi ale art. 8 din Convenţia de la Paris şi, totodată, s-a reţinut în mod eronat reaua sa credinţă la momentul înregistrării domeniului de internet www.I.ro, în totală contradicţie cu realitatea şi probele administrate în cauză.
Art. 1 alin. (2) din Convenţia de la Paris: „Protecţia proprietăţii industriale are ca obiect brevetele de invenţie, modelele de utilitate, desenele şi modelele industriale, mărcile de fabrică sau de comerţ, mărcile de serviciu, numele comercial şi indicaţiile de provenienţă sau denumirile de origine, precum şi reprimarea concurenţei neloiale.”
În opinia recurentei, nu există coliziune între numele comercial al intimatei şi numele de domeniu de internet pe care îl deţine, întrucât fiecare dintre acestea sunt protejate în favoarea fiecărui titular prin dispoziţii distincte.
Astfel, prin înregistrarea numelui de domeniu www.I.ro nu sunt încălcate drepturile reclamantei asupra numelui său comercial, iar pe de altă parte, aceasta nu deţine un drept exclusiv asupra denumirii I., întrucât nu este nici titulară de marcă şi nici a unui nume de domeniu cu această denumire.
Totodată, numele comercial al intimatei este SC I.C. SRL, astfel că denumirea „Intertel” corespondentă numelui de domeniu - nu coincide cu denumirea reclamantei - SC I.C. SRL, sub acest aspect, putându-se considera că cele două denumiri sunt doar similare şi în niciun caz identice.
Pe de altă parte, astfel cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, deşi un domeniu internet sub numele www.I.C.ro a este disponibil spre înregistrare, intimata nu a făcut niciun demers pentru a-l înregistra şi utiliza; inclusiv la registrul comerţului în România, sunt înregistrate mai multe societăţi care deţin în componenţa numelui comercial elementul „intertel”; or, în aceste condiţii, dacă s-ar valida raţionamentul instanţei de apel, ar rezulta că fiecare dintre aceste societăţi ar putea pretinde, cu succes, un drept de utilizare asupra numelui de domeniu al recurentei, ceea ce nu poate fi acceptat.
Recurenta arată că este cea care a creat termenul intertel (din combinarea elementelor „interactivitate” şi „telecomunicaţii”, ce reprezintă atribute ale domeniului său de expertiză profesională în care activează şi în care a dobândit notorietate încă din anul 1995), astfel că, a procedat la înregistrarea numelui de domeniu „I.ro” fără a încălca vreo normă sau regulament aplicabil.
Pe de altă parte, cererea de înregistrare a numelui comercial a fost formulată şi depusă înainte de înregistrarea ca persoană juridică a societăţii intimate, astfel cum rezultă din factura fiscală de achiziţie a domeniului, procedura de înregistrare a unui nume de domeniu desfăşurându-se online.
Faţă de respectarea integrală a acestei proceduri, recurenta consideră că prin înregistrarea numelui de domeniu „intertel.ro” nu au fost şi nu sunt încălcate drepturile niciunei terţe persoane, deci, nici ale intimatei.
În aceste condiţii, este de la sine înţeles că prin rezervarea denumirii societăţii, intimata-reclamantă nu poate invoca decât un drept asupra denumirii integrale a societăţii, adică „SC I.C. SRL”, iar nu un drept asupra unei fracţiuni din această denumire; în acest sens sunt şi dispoziţiile art. 30 alin. (4) din Legea nr. 26/1990 care prevăd: „Dreptul de folosinţă exclusivă asupra firmei se dobândeşte prin înscrierea acesteia în registrul comerţului:”
Totodată, recurenta învederează că instanţa de apel a ignorat şi dispoziţiile art. 38 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 potrivit cu care distinctivitatea firmelor poate fi creată prin alăturarea anumitor termeni componentei identice sau similare cu o altă denumire de firmă; or această normă permite concluzia că deosebirea dintre denumirile firmelor se realizează prin luarea în considerare a fiecărui termen, iar existenţa unuia în plus conduce la dobândirea distinctivităţii.
În altă ordine de idei, recurenta arătat că este cea care a înfiinţat ulterior societatea intimată, având şi calitatea de asociat al acesteia, dar şi administrator; ca atare, chiar înainte de înfiinţarea societăţii, clienţii asociau termenul de „I.” cu numele său (M.N.).
Se mai susţine prin motivele de recurs că intimata nu a făcut dovada vreunui contract de mandat în temeiul căruia recurenta să fi fost obligată să înregistreze pe numele societăţii intimate; pe de altă parte, şi mandatul său de administrator al societăţii a început să curgă de la data înfiinţării societăţii, dată de la care intimata poate pretinde un drept de folosinţă asupra numelui comercial.
În consecinţă, în mod greşit a statuat instanţa de apel că lipsa unui mandat în acest sens ar fi lipsită de relevanţă.
Recurenta reiterează susţinerea conform căreia intimata nu i-a acordat un mandat tacit ori expres pentru înregistrarea numelui de domeniu, cu atât mai mult cu cât acest lucru nici nu era posibil anterior înfiinţării şi înregistrării societăţii (având în vedere data facturii proforma pentru înregistrarea numelui de domeniu).
Se mai arată că nu există coliziune de drepturi de folosinţă între numele comercial al intimatei şi denumirea domeniului de internet al recurentei, astfel că nu pot exista nici încălcări reciproce de drepturi; în plus, înregistrarea denumirilor de firmă este supusă unor condiţii complet diferite faţă de cele corespondente pentru înregistrarea mărcilor ori a domeniilor internet; în sensul celor susţinute, recurenta invocă o serie de denumiri comerciale ale unor societăţi înregistrate la Registrul Comerţului care au în compunerea lor denumirea I.: SC I.C. SRL, SC I.E. SRL, SC I.I. SRL, SC I.O. SRL, SC I.S. SRL, SC I.S. SRL, Intertel International SRL, pentru fiecare dintre acestea fiind întrunită condiţia distinctivităţii.
Neexistând un drept asupra termenului I. (cel puţin nu unul derivat din înregistrarea denumirii firmei SC I.C. SRL), recurenta susţine că intimata nu poate solicita limitarea dreptului altor persoane de a utiliza în mod liber aceasta denumire, inclusiv prin înregistrarea acesteia ca nume de domeniu.
De asemenea, existenţa a numeroşi titulari de domenii de internet ce folosesc în compunere acelaşi termen (intertel), se poate considera ca denumirea I. este uzuală pentru cei care activează în domeniu, neputându-se accepta vreo formă de protecţie exclusivă asupra termenului în sine - „intertel”.
În concluzie, instanţa de apel nu putea în mod legal să constate existenţa în patrimoniul intimatei a unui drept de proprietate intelectuală asupra termenului „intertel” ori a cărui protecţie să decurgă din prevederile art. 1 şi art. 8 din Convenţia de la Paris.
De altfel, instanţa de apel nici nu a argumentat de ce a considerat că intimata a dobândit un drept exclusiv de proprietate intelectuală asupra sintagmei „SC I.C. SRL” ori chiar asupra termenului „intertel”, având în vedere că prin înregistrarea numelui comercial se dobândeşte protecţie asupra integralităţii denumirii, iar nu asupra unor părţi componente.
În opinia recurentei, singura modalitate în care curtea de apel ar fi putut să aibă în vedere şi să reţină existenţa unui drept de proprietate intelectuală al intimatei asupra termenului „intertel” ar fi fost aceea în care intimata ar fi invocat o marcă (notorie ori înregistrată), ceea ce nu a susţinut şi nici nu putea susţine, câtă vreme recurenta este şi titulara mărcilor „intertel” şi „www.I.ro”.
În ce priveşte reaua credinţă reţinută fără temei legal de către instanţa de apel în sarcina sa, recurenta arată că, la data creării termenului „intertel” şi, ulterior, al rezervării domeniului de internet cu aceeaşi denumire, societatea intimată nu era creată, întrucât actele de înfiinţare nu existau şi nici denumirea societăţii nu fusese stabilită; societatea intimată a fost înfiinţată şi înregistrată cu o lună mai târziu de recurenta însăşi, iar pentru domeniul de internet nu a existat şi nici nu putea exista un mandat în sensul înregistrării lui pe numele societăţii.
În anul 2009, când recurenta a fost înlăturată în mod abuziv din funcţia de administrator al societăţii şi a fost obligată să părăsească societatea, aceasta şi-a recuperat toate bunurile personale utilizate de societate în perioada în care a fost administrator, printre care, şi domeniul de internet.
Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare la motivele de recurs, iar în această etapă procesuală recurenta nu a administrat alte probe (înscrisuri).
Recursul formulat este fondat, potrivit celor ce succed.
Înainte de cercetarea motivelor de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi analizată excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii de chemare în judecată, invocată de recurenta-pârâtă prin motivele de recurs, date fiind dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţie procesuală de fond, absolută şi peremptorie.
Având în vedere că excepţia lipsei de interes este o excepţie absolută, al cărei regim juridic permite invocarea ei în orice stadiu procesual, de oricare dintre părţi sau de instanţă din oficiu, Înalta Curte constată că recurenta o putea invoca în mod legal direct în această etapă procesuală.
Excepţia în discuţie se apreciază însă a fi neîntemeiată.
Interesul procesual reprezintă una dintre condiţiile legale de exerciţiu al acţiunii civile şi acesta trebuie să întrunească însuşirile de a fi legitim, actual, direct şi personal, prin raportare la titularul cererii de chemare în judecată (reclamantul).
Toate aceste însuşiri ale interesului procesual pentru declanşarea unei acţiuni civile trebuie a fi întrunite cumulativ la data introducerii cererii de chemare în judecată; această condiţie de analiză este aceeaşi, indiferent dacă excepţia lipsei de interes în promovarea cererii a fost invocată în faţa primei instanţe ori a instanţelor de control judiciar; doar în măsura în care excepţia lipsei de interes vizează celelalte forme de manifestare a acţiunii civile (apel, recurs etc.), interesul procesual se analizează în raport cu momentul declarării căii de atac respective şi prin raportare la aceasta.
Or, astfel cum reiese din cele susţinute de către recurentă prin motivele de recurs, aceasta invocă excepţia lipsei de interes al reclamantei în formularea cererii de chemare în judecată prin invocarea unor împrejurări de la nivelul anului 2012 pe care le consideră relevante în justificarea excepţiei: că intimata şi-ar fi încetat activitatea, că şi-ar fi concediat toţi angajaţii etc.
Aşa fiind, rezultă că interesul procesual al unei acţiuni iniţiate la 2 decembrie 2009 nu ar putea fi infirmat pe baza unor împrejurări pretins a se fi produs ulterior (ianuarie 2012); pe de altă parte, deşi recurenta a invocat împrejurările din care ar decurge lipsa de interes a reclamantei, anume închiderea activităţii comerciale a reclamantei la 1 ianuarie 2012, concedierea angajaţilor proprii etc., aceasta nu a produs şi dovezi concrete în această etapă procesuală în sensul acestor susţineri, deşi cele invocate sunt supuse unor evidenţe publice.
Pentru aceste motive, Înalta Curte nu va reţine excepţia invocată.
Se constată însă a fi fondate motivele de recurs dezvoltate pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, intimata-reclamantă a solicitat anularea înregistrării de către recurenta pârâtă a domeniului de internet www.I.ro , pentru motiv de rea-credinţă, invocând încălcarea drepturilor sale exclusive asupra numelui comercial SC I.C. SRL, sens în care s-a prevalat de dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi art. 8 din Convenţia de la Paris (potrivit celor reţinute de instanţa de apel).
Art. 1 alin. (2) din Convenţie prevede că: „Protecţia proprietăţii industriale are ca obiect: brevetele, modelele de utilitate, design-ul industrial, mărcile, numele comercial (...)”, în timp ce art. 8 dispune: „Numele comercial va fi protejat în toate ţările uniunii, fără obligaţia de depunere sau înregistrare, indiferent de faptul dacă el face sau nu parte dintr-o marcă de fabrică sau comerţ.”
Contrar celor reţinute de curtea de apel, doar aceste dispoziţii legale nu pot constitui prin ele însele un temei juridic suficient pentru anularea înregistrării unui domeniu de internet.
Înainte de a se identifica şi califica juridic motivul de nulitate pe care intimata reclamantă a intenţionat a-l valorifica pentru obţinerea anulării înregistrării numelui de domeniu (solicitat şi obţinut de către recurentă), este necesar a se stabili regimul juridic al unei astfel de înregistrări.
I.N.C.D.I. - I.C.I. Bucureşti este organizat şi funcţionează în baza H.G. nr. 1621/2003 şi al cărui principal obiect de activitate este „e fectuarea de cercetări ştiinţifice şi dezvoltări tehnologice în domeniul tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor, suport al dezvoltării societăţii informaţionale. Institutul desfăşoară activităţi de informatizare a administraţiei publice, a sectoarelor economiei naţionale şi a societăţii în ansamblu, precum şi activităţi de formare şi specializare profesională în domeniul său de activitate, de comerţ interior, operaţiuni export-import, producţie, marketing, prestări de servicii cu valoare adăugată în domeniul tehnologiilor şi comunicaţiei de date.”
Ca atare, în România, înregistrarea domeniilor de internet este gestionată I.N.C.D.I. - I.C.I. Bucureşti prin intermediul Registrului Ro T.L.D., care asigură (contra cost) în favoarea unor persoane fizice sau juridice înregistrarea online a domeniilor de internet potrivit unor reguli publice de înregistrare (postate pe acest site); înregistrarea domeniilor de internet are loc în ordine cronologică, potrivit regulii „primul venit, primul servit” (pct. 14 din Regulile de înregistrare - fila 59 dosar fond), iar pe de altă parte, conform regulii de la pct. 11, cererile de domenii „.ro” pot fi trimise atât direct la I.C.I.-Ro T.L.D., cât şi prin parteneri acreditaţi; înregistrarea este efectuată numai după efectuarea plăţii (pct. 15).
Analizând mecanismul de înregistrare a unui domeniu de internet care, între altele, asigură titularului său un drept de folosinţă exclusivă a acestuia, rezultă că acesta defineşte un raport contractual bilateral, sinalagmatic în care părţile (solicitantul şi I.C.I.-Ro T.L.D.) au obligaţii reciproce şi interdependente.
Ca atare, cererea de anulare a unei înregistrări de domeniu de internet nu poate fi analizată decât ca o acţiune în anularea sau constatarea nulităţii unui act juridic.
Cum intimata reclamantă este terţ faţă de înregistrarea a cărei anulare a solicitat-o, rezultă că aceasta nu ar fi putut valorifica decât un motiv de nulitate absolută, având în vedere diferenţele de regim juridic dintre nulitatea relativă (în principiu, doar la îndemâna părţilor) şi nulitatea absolută - care poate fi invocată de orice persoană interesată.
Faţă de circumstanţele de fapt ale pricinii, astfel cum au fost reţinute de instanţele de fond, Înalta Curte apreciază că motivul de nulitate pe care intimata reclamantă a intenţionat a-l valorifica, a fost cel privind cauza ilicită sau efectuarea înregistrării în scopul fraudării drepturilor şi intereselor sale legitime (causa remota sau scopul mediat), în condiţiile în care s-a susţinut reaua-credinţă, motiv de nulitate susceptibil de analiză pe temeiul art. 966 C. civ. de la 1865; având în vedere că momentul înregistrării domeniului de internet - 2002 - este anterior intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. - 1 octombrie 2011, rezultă că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile N.C.C., conform art. 6 din Legea nr. 287/2009.
Prin urmare, intimata reclamantă a susţinut că recurenta pârâtă, procedând la efectuarea acestei înregistrări a domeniului de internet, i-a vătămat dreptul asupra numelui său comercial (SC I.C. SRL) şi a fost de rea-credinţă, întrucât a urmărit dobândirea acestei înregistrări exclusiv în favoarea sa, iar nu pe numele intimatei-reclamante care se considera îndreptăţită în mod prioritar la această înregistrare, în cauză, fiind formulate susţineri chiar în sensul mandatării recurentei în acest sens.
Astfel cum corect susţine recurenta, potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului: „Firma este numele sau, după caz, denumirea sub care un comerciant îşi exercită comerţul şi sub care semnează.”, în timp ce art. 30 alin. (4) prevede că: „Dreptul de folosinţă exclusivă asupra firmei şi emblemei se dobândeşte prin înscrierea acestora în registrul comerţului.”
Pe de altă parte, potrivit distincţiilor subliniate în Cauza Celine C-17/06 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene o denumire socială are ca obiect identificarea unei societăţi, în timp ce un nume comercial sau o emblemă are ca obiect desemnarea unui fond de comerţ.
Aşa fiind, rezultă că denumirea socială a intimatei reclamante este SC I.C. SRL, în timp ce numele său comercial (în legătură cu care au fost invocate şi dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi art. 8 din Convenţia de la Paris) este SC I.C. SRL, iar nu Intertel, astfel cum corect susţine recurenta-pârâtă; în consecinţă, se poate conchide în sensul că reclamanta a invocat încălcarea dreptului său asupra numelui comercial prin efectuarea înregistrării domeniului de internet de către pârâtă în favoarea sa.
Referitor la dreptul dobândit de recurenta-pârâtă, Înalta Curte reţine că domeniul de internet reprezintă o adresă virtuală de forma „denumire.extensie”, în timp ce numele de domeniu, constituie o înşiruire unică de caractere, atribuită unei adrese I.P. a unui server permanent conectat la Internet; în timp ce unei adrese I.P. îi pot fi atribuite mai multe nume de domeniu, numele de domeniu este unic.
Faţă de cele arătate, rezultă că funcţia legală a numelui comercial este aceea de a desemna un fond de comerţ, iar domeniul de internet reprezintă o adresă virtuală a unei persoane fizice sau juridice care a solicitat prima la Ro T.L.D. (regula primului venit, primul sevit) şi a obţinut înregistrarea acesteia.
În consecinţă, funcţiile recunoscute de lege acestor drepturi exclusive de folosinţă - pentru intimata reclamantă asupra numelui comercial, potrivit susţinerilor sale - drept de proprietate industrială (dar şi asupra firmei), iar pentru pârâtă asupra domeniului de internet şi, implicit, şi asupra numelui de domeniu -, nu permit ca acestea să interfereze în măsura în care fiecare dintre ele este exercitat în limitele sale interne, potrivit scopului pentru care sunt reglementate.
Astfel, intimata reclamantă prin intermediul firmei şi a numelui comercial se identifică în calitate de comerciant şi îşi desemnează fondul de comerţ, iar recurenta se identifică în spaţiul virtual în raport cu utilizatorii de internet, fără vreo legătură necesară cu calitatea de comerciant ori cu un fond de comerţ, titular al unui domeniu de internet putând să devină orice persoană fizică sau juridică, indiferent de ţara în care se află (pct. 9 din Regulile de înregistrare Ro T.L.D.), chiar necomerciant (ori profesionist, în sistemul N.C.C.); ca atare, fiecare drept are un conţinut distinct şi reguli proprii pentru dobândire şi exercitare, servind unor scopuri diferite.
În plus, potrivit Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului dobândirea drepturilor exclusive asupra firmei, numelui comercial sau emblemei nu poate fi extinsă cu privire la alte drepturi reglementate de alte acte normative; altfel spus, înregistrarea unei firme, nume comercial sau embleme nu conferă titularului şi vocaţia de a dobândi un drept şi asupra unui domeniu de internet în cadrul căruia numele de domeniu să fie identic cu numele comercial, drept care se dobândeşte prin parcurgerea procedurii de înregistrare anterior descrise (în speţă, SC I.C. SRL vs. intertel), ceea ce este valabil şi invers.
Totodată, disponibilitatea unui nume de domeniu se verifică online în raport cu înregistrările anterioare de domenii de internet (active sau inactive), iar nu faţă de firmele înregistrate la registrul comerţului; simetric, şi disponibilitatea unei firme se cercetează în raport cu anterioarele înregistrări din registrul comerţului la nivelul judeţului sau al municipiului Bucureşti unde se cere înregistrarea, iar nu în Registrul Ro T.L.D.
În acest context, Înalta Curte constată că instanţa de apel în mod nelegal a reţinut în sensul celor invocate de reclamantă - încălcarea, la momentul înregistrării domeniului de internet de către recurentă, a dreptului de proprietate industrială al reclamantei asupra numelui comercial, prin raportare la prevederile art. 8 din Convenţia de la Paris.
Înalta Curte apreciază că este inadecvată invocarea dispoziţiilor menţionate din Convenţia de la Paris de către o persoană juridică română, supusă regulilor de înregistrare prevăzute de Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, chiar dacă prin ratificarea de către România a Convenţiei de la Paris aceasta este parte a dreptului intern, întrucât, în cauză, nu s-a susţinut ori demonstrat că legea naţională - Legea nr. 26/1990 (dreptul intern stricto sensu), nu corespunde standardului minim de protecţie al drepturilor de proprietate industrială prevăzut de Convenţia însăşi.
În acelaşi timp, regulile de analiză a unui motiv de nulitate presupun şi verificarea cerinţei anteriorităţii sau concomitenţei motivului de nulitate invocat în raport cu actul juridic atacat.
Nici această cerinţă nu este îndeplinită în speţă, având în vedere că, astfel cum recurenta a demonstrat, rezervarea domeniului de internet în favoarea sa, în calitate de solicitant la Ro T.L.D. este anterioară (din 21 august 2002, filele 44, 45 dosar apel) înregistrării intimatei-reclamante în registrul comerţului (5 septembrie 2002, potrivit susţinerilor sale); de altfel, această condiţie este subsidiară câtă vreme, astfel cum deja s-a arătat, intimata reclamantă nu poate invoca un drept sau o vocaţie la înregistrarea domeniului de internet anterioară demersurilor recurentei, în aplicarea regulii „primul venit, primul servit”, la data rezervării efectuate de către recurentă intimata neavând capacitate de folosinţă ca subiect de drept (aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii).
Pentru intimata reclamantă, data dobândirii capacităţii depline de folosinţă este data înregistrării la registrul comerţului - data la care înregistrarea a fost efectiv operată în acest registru, potrivit art. 26 din Legea nr. 26/1990.
Faţă de această constatare, Înalta Curte apreciază că anterior efectuării formalităţilor de înregistrare la registrul comerţului, intimata-reclamantă nu avea capacitatea juridică de folosinţă de a acorda mandat recurentei în vederea înregistrării domeniului de internet în favoarea sa, astfel cum a susţinut; totodată, nici dispoziţiile art. 33 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954 (în vigoare, în anul 2002) care reglementează o capacitate de folosinţă restrânsă sau anticipată a persoanei juridice (înainte de înregistrare, şi anume de la data actului de înfiinţare), întrucât aceste norme sunt de excepţie şi de strictă interpretare şi aplicare, iar acea capacitate de folosinţă anticipată priveşte doar drepturi şi obligaţii necesare pentru înfiinţarea valabilă a acesteia, iar nu de natura celor ce intră în principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice (acte juridice circumscrise domeniului său de activitate).
Or, între cerinţele prevăzute de lege pentru dobândirea calităţii de persoană juridică de către reclamantă nu se regăseşte şi cea privind dobândirea dreptului asupra unui domeniu de internet, elementele constitutive ale calităţii de persoană juridică fiind: o organizare de sine stătătoare, scop determinat, patrimoniu propriu şi sediul social.
În consecinţă, Înalta Curte constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele art. 966 C. civ. pentru a fi incidentă sancţiunea nulităţii înregistrării numelui de domeniu de către pârâtă.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) rap. la art. 9 C. proc. civ. va admite recursul formulat de pârâta, va modifica în tot decizia recurată, în sensul că se va respinge ca nefondat apelul formulat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta N.A.M. împotriva Deciziei nr. 70/A din 9 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Modifică decizia recurată, în sensul că:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta SC I.C. SRL împotriva sentinţei civile nr. 560 din 30 martie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 538/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 540/2015. Civil. Marcă. Recurs → |
|---|
