ICCJ. Decizia nr. 60/2015. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 60/2015
Dosar nr. 7407/1285/2010
Şedinţa publică de la 15 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj sub nr. 7407/1285/2010, reclamanta SC P.C. SRL a chemat în judecată pe pârâtele SC B.A.V.I.G. SA şi SC T.L.I. SA solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună executarea contractului de asigurare, respectiv obligarea pârâtei SC B.A.V.I.G. SA la plata către pârâta SC T.L.I. SA a sumei de 30.869 euro, cu titlu de despăgubiri, conform poliţei de asigurare facultativă a autovehiculelor din 18 august 2008, obligarea pârâtei SC B.A.V.I.G. SA la plata către pârâta SC T.L.I. SA a dobânzii legale în materie comercială, în cuantum de 30.869 euro, calculată de la data prevăzută în contractul pentru plata despăgubirii în dosarul de daună, din luna februarie 2009 şi până la plata integrală a debitului datorat, obligarea la suma de 26.784,09 lei (TVA inclus), cu titlu de daune interese, egale cu contravaloarea dobânzii achitate, aferente ratelor încasate de către SC T.L.I. SA, conform contractului de leasing financiar nr. 56450/2008, începând cu luna februarie 2009 şi până în luna octombrie 2010, obligarea la plata dobânzii în materie comercială pentru suma de 26.784,09 lei (T.V.A. inclus), de la momentul achitării fiecărei rate şi până la plata integrală de către asigurător, precum şi la dobânda comercială aferentă sumei de 36.020,31 lei, ce reprezintă avansul şi ratele achitate până în luna februarie 2009, calculată începând cu luna februarie 2009 şi până la plata integrală.
Au fost solicitate şi cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 4609 din 19 septembrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 7407/1285/2010 al Tribunalului Comercial Cluj s-a respins cererea reclamantei SC P.C. SRL, având ca obiect obligarea pârâtei SC B.A.V.I.G. SA la plata, către pârâta SC T.L.I. SA, a despăgubirilor şi dobânzilor aferente, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active.
S-a respins cererea reclamantei formulată împotriva pârâtei SC B.A.V.I.G. SA, având ca obiect plata despăgubirilor şi dobânzilor aferente, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în data de 15 august 2008, reclamanta a încheiat cu pârâta SC B.A. SA (actuala SC B.A.V.I.G. SA) contractul de asigurare facultativă a autovehiculului marca M.B., serie şasiu, pe o perioadă de 60 de luni, având în vedere contractul de leasing financiar încheiat cu pârâta SC T.L.I. SA nr. 564.450 din 7 mai 2008 (filele 11-25). în data de 15 decembrie 2008, autovehiculul a fost distrus, în totalitate, în urma unui incendiu a cărui sursă probabilă a fost reprezentată de un scurtcircuit electric, conform procesului-verbal din 15 decembrie 2008, întocmit de către ISU „A.I. ” , judeţul Cluj, secţia de pompieri colina (fila 26).
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, având ca obiect obligarea pârâtei SC B.A.V.I.G. SA la plata, către pârâta SC T.L.I. SA, a despăgubirilor cuvenite ca urmare a intervenirii riscului asigurat, cu tot cu dobânda aferentă, aceasta a fost admisă, pe motiv că un terţ nu poate interveni în derularea raporturilor juridice născute în baza unor contracte încheiate între alte persoane. Doar asiguratul are dreptul să ceară să fie despăgubit ca urmare a intervenirii unui risc asigurat, pentru bunul său. Reclamanta este doar utilizator al autoturismului avariat şi, prin urmare, nu are calitatea de proprietar al acestuia şi nici calitatea de beneficiar al contractului de asigurare. în acest litigiu reclamanta nu a acţionat, aşa cum a încercat să motiveze, în mod greşit şi fără nici un suport probator, pârâta SC T.L.I. SA, în numele acestei pârâte. Dacă ar fi fost aşa, ar fi trebuit să existe o împuternicire specială dată în acest scop iar SC T.L.I. SA ar fi avut calitatea de reclamantă iar actuala reclamantă ar fi avut calitatea de mandatar împuternicit al celei dintâi. S-a reţinut faptul că reclamanta încearcă să-şi apere un interes propriu în acest litigiu, pentru a nu fi nevoită să achite ea, în continuare, ratele de leasing aferente bunului distrus, până la executarea integrală a contractului de leasing. Acţionând în interes propriu, în acest litigiu, reclamanta nu are calitatea procesuală activă necesară pentru a cere obligarea pârâtei SC B.A.V.I.G. SA să execute un contract privat, încheiat cu cealaltă pârâtă SC T.L.I. SA şi implicit pentru a cere acordarea acelor despăgubiri şi penalităţile aferente.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, aceasta nu a mai fost analizată de către prima instanţă, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active.
În ceea ce priveşte solicitarea de obligare a asigurătorului la plata despăgubirilor şi a dobânzii aferente contractului de leasing financiar, până la executarea integrală a acestuia, aceasta a fost respinsă, ca neîntemeiată. în raportul întocmit de către ISU „A.l.”, judeţul Cluj, Secţia de Pompieri Colina s-a menţionat limpede faptul că sursa probabilă de aprindere a autovehiculului a fost un scurtcircuit electric. Această defecţiune nu poate avea decât două cauze: fie un defect de fabricaţie, fie o uzură peste limitele normale a instalaţiei electrice a autovehiculului, necunoscută şi nedetectată la timp. Defectul de fabricaţie face ca evenimentul produs să fie exclus de la asigurare, conform art. 6.12 din condiţiile generale la contractul de asigurare facultativă, la fel ca şi pagubele produse prin întrebuinţare, funcţionare sau uzură. Având în vedere faptul că autovehiculul avea puţini kilometri la bord (aproximativ 17.000, la momentul producerii evenimentului), fapt invocat şi recunoscut de către reclamantă, cel mai probabil cauza incendiului a fost un defect de fabricaţie. Focul poate avea fie o sursă exterioară (risc asigurat dacă focul nu a fost declanşat cu intenţie sau din culpa asiguratului), fie o cauză interioară, când e vorba de o defecţiune de proiectare a unui ansamblu sau a unei părţi componente a bunului, de uzură nedetectată şi nereparată sau de o utilizare necorespunzătoare a bunului (toate acestea exonerând-ul pe asigurat de răspundere). în plus, cum nu se poate susţine faptul că la aproximativ 17.000 km rulaţi cu autoturismul, instalaţia electrică trebuie reparată sau înlocuită sau că aceasta ar putea fi uzată anormal în această perioadă de timp, cu atât mai mult este întărită ipoteza posibilităţii existenţei unui defect de fabricaţie. S-a reţinut că niciuna dintre expertizele extrajudiciare depuse la dosar nu constituie probe în favoarea celor care le-au depus, ele nefiind făcute în condiţii de contradictorialitate, fiind întocmite de către persoane alese de către cele care le-au comandat şi asupra lor cealaltă parte neavând niciun control. Aceste concluzii logice pe care prima instanţă Ie-a arătat, tot în opinia acesteia, au fost întărite şi de concluziile expertului care a întocmit expertiza extrajudiciară depusă la dosar de către reclamantă, angajat al fabricantului autovehiculului. în aceste concluzii, după ce a fost eliminată posibilitatea producerii incendiului ca urmare a unui defect de fabricaţie sau al unei uzuri anormale a instalaţiei electrice sau a altor componente ale vehiculului, rămâne o singură posibilitate a producerii incendiului: o influenţă externă, şi anume incendierea. Cum nu s-a dovedit existenţa incendierii, pompierii neconstatând urme care să ducă la această concluzie, o plângere la poliţie în acest scop nefiind formulată de către reclamantă, o expertiză tehnică judiciară nefiind solicitată şi, de fapt, nemaifiind posibilă în condiţiile în care de la data producerii evenimentului asigurat şi până la data înregistrării acţiunii au trecut aproape doi ani de zile, s-a reţinut că incendiul s-a produs ca urmare a unui defect de fabricaţie sau al uzurii anormale sau nedepistate la inspecţiile tehnice periodice, situaţii în care răspunderea asigurătorului nu poate fi antrenată. înlocuirea componentelor uzate sau repararea lor cade întotdeauna în sarcina celui care foloseşte bunul, al utilizatorului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel SC P.C. SRL solicitând, în temeiul prevederilor art. 282 şi urm. C. proc. civ., art. 294 şi art. 297 C. proc. civ., art. 969 C. civ., art. 9 şi art. 24 din Legea nr. 136/1995 (forma în vigoare la data promovării acţiunii), art. 3 alin. (2) şi 21 din O.G. nr. 13/2011, art. 274 C. proc. civ.: în principal, admiterea apelului declarat, anularea sentinţei atacate şi retrimiterea cauzei spre judecare la instanţa de fond - Tribunalul Specializat Cluj, pentru soluţionarea pe fond a cauzei, conform petitelor formulate şi precizate; iar în subsidiar, în măsura în care cauza este reţinută spre judecare pe fond de către instanţa de apel: să se dispună modificarea în totalitate a sentinţei, în sensul admiterii acţiunii introductive aşa cum a fost formulată şi precizată, şi obligarea pârâtei SC B.A. SA, la plata de unei penalizări de 0,2 % pe zi de întârziere la suma de 30.869 euro, de la data de 6 decembrie 2011, şi până la achitarea integrală a sumei datorate cu titlu de despăgubiri, conform poliţei de asigurare facultativă a autovehiculelor nr. 0467624 din 15 august 2008, în temeiul prevederilor art. 294 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 36 alin. (6) şi art. 37 din Ordinul nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinarea formulată, intimata SC O.V.I.G. SA (fosta SC B.A.V.I.G. SA), a solicitat respingerea apelului.
Prin decizia civilă nr. 165 din 9 mai 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis apelul declarat de SC P.C. SRL împotriva sentinţei civile nr. 4609 din 19 septembrie 2011 pronunţată în Dosar nr. 7407/1285/2010 al Tribunalului Comercial Cluj pe care a anulat-o şi a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Apelanta SC P.C. SRL a încheiat cu intimata SC T.L.I. SA, la data de 7 mai 2008, contractul de leasing financiar (fila 16 dosar fond) având ca obiect transferarea dreptului de folosinţa şi posesie asupra autoturismului M.S., pe o perioadă de 60 de luni, în schimbul plăţii ratelor de leasing stabilite contractual.
Subsecvent încheierii acestui act juridic, la 15 august 2008, apelanta SC P.C. SRL - în calitate de contractant - a încheiat cu intimata, SC B.A. SA, contractul de asigurare facultativă pentru autoturismul obiect al contractului leasing, fiind emisă poliţa de asigurare din 15 august 2008 (fila 11 dosar fond).
Asigurarea are ca beneficiar intimata SC T.L.I. SA şi a fost încheiată pentru 1 an pentru intervalul 20 august 2008 - 19 august 2009.
Contractul de asigurare a fost încheiat de apelantă în considerarea existenţei contractului de leasing în vederea constituirii unor garanţii de despăgubire a finanţatorului corespunzătoare valorii bunului preluat în sistem de leasing .pentru evenimente survenite în perioada de utilizare a bunului (accident, incendiu, alte evenimente, etc.).
La 15 decembrie 2008 s-a produs evenimentul asigurat, autoturismul aflat în posesia apelantei SC P.C. SRL suferind daună totală, ca urmare a unui incendiu cauzat de „un scurt circuit electric", constatat conform procesului-verbal din 15 decembrie 2008, întocmit de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „A.I.” Judeţul Cluj - Secţia de Pompieri Colina, probă aflată la dosarul cauzei.
Având în vedere această împrejurare, apelanta a întreprins toate demersurile legale în vederea acordării despăgubirilor de la societatea pârâtă de rândul 1, SC B.A. SA, fiind format astfel dosarul de daună.
Dosarul a fost respins şi plata despăgubirii pentru daună a fost refuzată de către SC B.A. SA, existând diferenţe de interpretare între asigurător şi apelantă, în calitatea sa de utilizator al bunului asigurat, privind cauza incendiului produs.
După data producerii incendiului, deşi apelanta SC P.C. SRL nu a mai folosit autoturismul( acesta fiind total deteriorat urmare a incendiului produs) a achitat în continuare ratele de leasing urmare a valorificării de către a finanţatorul SC T.L.I. SA a filelor CEC emise, pentru toate ratele rămase de achitat în perioada decembrie 2008 - mai 2013.
Ca urmare a refuzului SC B.A. SA de a plăti despăgubirea s-a formulat o acţiune în pretenţii, având ca reclamant pe beneficiarul asigurării, SC T.L.I. SA - în Dosarul nr. 7496/1285/2010 al Tribunalului Specializat Cluj.
Reclamanta SC T.L.I. SA, deşi a fost citată cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru, nu şi-a îndeplinit obligaţia procesuală, acţiunea înregistrată sub nr. 7496/1285/2010 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj fiind anulată ca netimbrată.
În acest context, deoarece termenul de prescripţie a acţiunii în despăgubiri faţă de SC B.A. SA era aproape împlinit, fără ca SC T.L.I. SRL să acţioneze în vreun fel, apelanta a promovat acţiune prin care a solicitat plata despăgubirii datorate de SC B.A. SA în favoarea pârâtei SC T.L.I. SRL.
Acţiunea promovată de apelantă SC P.C. SRL a fost respinsă de Tribunalul Specializat Cluj pe cale de excepţie, prin Sentinţa civilă nr. 4609 din 19 septembrie 2011, instanţa de fond reţinând lipsa calităţii procesuale active a reclamantei apelante în promovarea acţiunii.
Soluţia primei instanţe a fost dată cu greşita aplicare a legii.
Prin acţiunea introductivă, SC P.C. SRL a solicitat, ca petit principal, obligarea pârâtei SC B.A. SA la plata despăgubirii datorate în temeiul contractului de asigurare facultativă a autovehiculelor, către beneficiarul poliţei de asigurare din 15 august 2008 (ANEXA 2) - SC T.L.I. SRL, aspect care justifică chemarea în judecată a SC T.L.I. SRL, în calitate de pârâtă.
Apelanta SC P.C. SRL are calitatea de contractant în cadrul contractului de asigurare, în baza căruia a fost emisă poliţa de asigurare din 15 august 2008.
Contractul de asigurare încheiat constituie temeiul pretenţiilor invocate prin acţiunea promovată.
Ca atare, apelanta are calitate procesuală activă în cauză.
Apelanta SC P.C. SRL a achitat prima de asigurare astfel încât autoturismul obiect al contractului de leasing sa fie asigurat pentru situaţia în care este avariat. De asemenea, a achitat şi suma de 960 euro, pretinsă de asigurător pentru soluţionarea dosarului de daună constituit şi pentru acordarea despăgubirii.
În temeiul contractului de asigurare, la producerea unui eveniment care se încadrează în categoria celor prevăzute în contractul de asigurare, despăgubirea pentru prejudiciul suferit este datorată de pârâta SC B.A. SA, urmând a fi achitată beneficiarului poliţei de asigurare - pârâtei SC T.L.I. SRL.
În raport de calitatea sa de parte contractantă în contractul de asigurare, apelanta are atât calitatea procesuală cât şi interes legitim în susţinerea demersului judiciar iniţiat.
Expresia calităţii procesuale şi interesului legitim al apelantei o constituie clauzele inserate în art. 7.6. lit. a) şi b) din contractul de leasing din 7 mai 2008 încheiat cu SC T.L.I. SRL, care stipulează că din despăgubirile ce vor fi achitate de societatea de asigurare, în cazul pieirii sau distrugerii totale a bunului, încasate de finanţator, finanţatorul va reţine o sumă echivalentă cu diferenţa între valoarea iniţială a bunului şi valoarea avansului achitat de utilizator şi valoarea ratelor de leasing achitate (exclusiv dobânda aferentă) iar utilizatorul va încasa diferenţa între valoarea despăgubirii şi suma cuvenită finanţatorului.
Potrivit contactului de leasing, intimata SC T.L.I. SRL, în calitate de finanţator, are obligaţia de a reţine doar o parte din despăgubirea încasată (conform algoritmului de calcul mai sus indicat), iar diferenţa pozitivă primită cu titlu de despăgubire trebuie să o remită apelantei.
Instanţa de apel a reţinut că nu există niciun temei legal care să susţină teza excluderii uneia din părţile contractului din sfera persoanelor îndreptăţite să exercite o acţiune în executarea obligaţiilor derivând din această convenţie, chiar dacă nu are calitatea de beneficiar direct al poliţei de asigurare.
Până la data promovării apelului, reclamanta SC P.C. SRL, în calitatea sa de utilizator, a achitat integral ratele de leasing.
În tot acest interval SC T.L.I. SRL a rămas în pasivitate şi nu a efectuat niciun demers pentru a i se achita despăgubirea de către asigurător, unicul demers realizat de finanţator fiind acela al executării titlurilor de credit emise de utilizator în favoarea sa.
Finanţatorul SC T.L.I. SRL a obţinut plata integrală a ratelor de leasing de la utilizator.
Asigurătorul nu a achitat despăgubiri urmare a producerii evenimentului asigurat, singurul prejudiciat de modul în care s-au executat obligaţiile derivând din contractul de asigurare fiind, în acest moment, utilizatorul bunului şi nu beneficiarul direct al poliţei de asigurare, care era finanţatorul.
Calitatea procesuală activă a apelantei este relevată de dreptul subiectiv ce se urmăreşte a fi valorificat prin petitele subsecvente.
Legătura indisolubilă dintre dreptul invocat pe cale principală şi accesorie este evidentă.
Pe de alta parte, în baza prevederilor art. 7.6. din contractul de leasing, apelanta are calitatea de creditor al pârâtei SC T.L.I. SRL.
Din postura de creditor, prin raportare la prevederile art. 974 C. civ., pe care, de altfel, procedura concilierii s-a şi întemeiat ( a se vedea dovada procedurii concilierii aflată la fila 39, 40 dosar fond) reclamanta apelantă are atât calitatea procesuală cât şi interes legitim în exercitarea unei acţiunii derivând din executarea contractul de asigurare.
S-a mai reţinut că nu se poate face confuzie între persoana îndreptăţită din perspectiva Legii nr. 136/1995 (conform art. 9 şi art. 24) la încasarea despăgubirii/repararea daunei şi persoana îndreptăţită să promoveze o acţiune pentru a se dispune obligarea asigurătorului la plata despăgubirii.
Cauza a fost soluţionată prin admiterea unei excepţii - lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, deci prima instanţă nu putea respinge acţiunea pe fond ca neîntemeiată.
În măsura în care prima instanţă a apreciat că reclamanta nu avea calitate procesuală pentru formularea acţiunii, este nelegală respingerea acţiunii pe fond, ca neîntemeiată.
Deşi prima instanţă a analizat, cu prioritate, excepţia lipsei calităţii procesuale active, reţinând-o ca întemeiată, a procedat şi la cercetarea fondului pretenţiilor deduse judecaţii. Or, această motivare a fost făcută cu încălcarea prevederilor art. 137 C. proc. civ., care stabilesc, imperativ, obligaţia instanţei de a se pronunţa, cu prioritate, asupra excepţiilor care fac de prisos cercetarea fondului.
Câtă vreme prima instanţă a reţinut excepţia lipsei calităţii procesuale ca fiind întemeiată şi a respins acţiunea pe această cale, cercetarea fondului devenea inutilă.
Prima instanţă a reţinut că la originea producerii evenimentului asigurat se poate afla un defect de fabricaţie sau uzură peste limitele normale ale autovehiculului.
Reţinând că autovehiculul a parcurs doar 17.000 km, prima instanţa a invalidat cea de a doua ipoteză.
Expertiza extrajudiciară care excludea defectul de fabricaţie ca şi cauză a producerii evenimentului asigurat nu a fost invalidată de probe administrate în condiţii de contradictorialitate.
Instanţa de apel a dispus ca în rejudecare să fie administrate, cu precădere, probele cu înscrisuri, cu expertiza tehnică, eventual audierea unor specialişti, pentru a se stabili, pe baze ştiinţifice, pornind de la constatările cuprinse în raportul întocmit de expertul tehnic judiciar Rusu Vasile, la care se face referire în adresa nr. 90/2009 şi în raportul de expertiză DC0509059 (fila 28 dosar fond), care a fost cauza reală a producerii evenimentului asigurat, dacă ea poate sau nu poate fi circumscrisă prevederilor art. 2 pct. 2.1.3, art. 6 pct. 6.7, 6.12, 6.15, 6.17 din contractul de asigurare (fila 13 dosar fond).
Asigurătorul va fi obligat să depună la dosarul cauzei toate actele care au stat la baza constituirii dosarului de daună.
Reclamanta va depune la dosar dovada efectuării inspecţiilor tehnice periodice, autorizaţia de circulaţie în perioada de referinţă, cartea tehnică, precum şi orice alt înscris în raport de care se poate stabili cu certitudine caracteristicile autoturismului asigurat la data producerii evenimentului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă SC O.V.I.G. SA (fostă SC B.A. SA) Bucureşti, aducându-i următoarele critici:
1. Instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Astfel, recurenta a susţinut că în speţă este vorba despre o poliţă de asigurare facultativă, iar calitatea de asigurat şi beneficiar al poliţei de asigurare o are firma de leasing, SC T.L.I. SA.
S-a susţinut că instanţa de apel, în mod greşit, a transformat calitatea de contractant al poliţei, pe care o are reclamanta, în cea de beneficiar al despăgubirii şi de asigurat, reclamanta având doar calitatea de utilizator, nefiind proprietar al autovehiculului asigurat.
La data producerii incendiului, reclamanta plătise numai 4 rate, deci nu putea avea calitatea de proprietar al autoturismului, iar faptul că între timp reclamanta ar fi achitat toate ratele de leasing, după ce bunul a pierit, nu-i dă nici un drept acesteia, plata tuturor ratelor făcându-se pe riscul său, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 7.1 din contractul de leasing.
Mai mult, din cuprinsul dispoziţiilor art. 7.2 al contractului de leasing, rezultă că utilizatorul îşi asumă toate riscurile în caz de distrugere, pierdere, furt, mai puţin daunele şi pagubele asigurate conform poliţei C.A.S.C.O.
2. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor legale.
Astfel, în opinia recurentei-pârâte, orice alte consideraţii care exced problemei calităţii procesuale active şi care se referă la fondul cauzei nu pot face obiectul recursului, întrucât soluţia s-a dat pe excepţie şi nu pe fond.
Recurenta-pârâtă a mai susţinut că nu trebuie făcută confuzie între calitatea procesuală, ca parte a dreptului la acţiune, şi achitarea obligaţiilor ce decurg dintr-un contract de leasing, aceste din urmă chestiuni privind doar relaţiile dintre reclamantă şi cealaltă pârâtă.
În opinia recurentei-pârâte, din contractul de asigurare rezultă calitatea de beneficiar a SC T.L.I. SRL, însemnând că numai aceasta are dreptul de a solicita o eventuală despăgubire şi nicidecum reclamanta.
S-a apreciat de către recurentă că s-a făcut o confuzie între existenţa dreptului de a promova o acţiune şi aceea a interesului, deoarece existenţa unui interes nu este pliată întotdeauna pe existenţa unui drept la acţiune.
S-a subliniat faptul că plata primelor de asigurare de către reclamantă nu-i dă acesteia dreptul de a încasa despăgubirea, acest drept născându-se, direct şi distinct, în patrimoniul beneficiarului.
Au fost invocate dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 136/1995.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 12 ianuarie 2015, reclamanta SC P.C. SRL a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Prima critică nu poate fi reţinută.
Instanţa de apel a interpretat în mod corect actul juridic dedus judecăţii, respectiv poliţa de asigurare încheiată între reclamantă şi pârâtă, dar al cărei beneficiar este firma de leasing, SC T.L.I. SRL.
Recurenta-pârâtă susţine, în mod greşit, că instanţa de apel a transformat calitatea de contractant a poliţei în cea de beneficiar a despăgubirii şi de asigurat, deoarece instanţa de apel nu a reţinut această situaţie, ci dimpotrivă, instanţa de apel a reţinut că reclamanta are calitate procesuală activă în virtutea faptului că este parte contractantă în contractul de asigurare, chiar dacă nu este beneficiară a despăgubirii, mai ales că reclamanta nici nu a solicitat ca despăgubirea să-i fie acordată ei, ci dimpotrivă, a solicitat plata despăgubirii către beneficiarul contractual, care este firma de leasing.
Nu are nicio relevanţă faptul că la data producerii incendiului reclamanta plătise doar câteva rate din contractul de leasing, nici măcar faptul că, între timp, aceasta a achitat toate ratele de leasing, important fiind doar faptul că reclamanta este parte contractantă în contractul de asigurare, chiar dacă nu este beneficiar a poliţei, având, deci, calitate procesuală activă, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel.
Deşi, atunci când este vorba de calitatea procesuală activă a reclamantei, recurenta-pârâtă susţine că reclamanta n-o are, pentru că nu este beneficiar al contractului de asigurare, deşi este parte contractantă, recurenta face referire la contractul de leasing, în care nu este, în nici un fel, parte, însă, invocarea dispoziţiilor art. 7.2 din contractul de leasing nu face decât să vină în sprijinul reclamantei, din cuprinsul acestui articol al contractului, rezultând că utilizatorul, adică reclamanta, îşi asumă toate riscurile, mai puţin daunele şi pagubele asigurate conform poliţei C.A.S.C.O., această prevedere fiind un argument în favoarea calităţii sale active.
2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reţinută.
Deşi recurenta susţine că nu pot fi făcute consideraţii care exced problemei calităţii procesuale active şi care se referă la fondul cauzei, aceasta face consideraţii cu privire la fondul cauzei.
Interesul reprezintă una dintre condiţiile acţiunii civile, în afară de afirmarea unui drept, calitatea procesuală şi capacitatea procesuală, iar instanţa de apel a făcut referire la existenţa interesului reclamantei, care este în strânsă legătură cu calitatea procesuală activă, arătând că, pe lângă faptul că este parte contractantă în contractul de asigurare, neexistând nici un impediment legal care să-i nu dea dreptul acesteia să ceară îndeplinirea unei obligaţii contractuale, chiar dacă nu ea este beneficiara eventualei despăgubiri, reclamanta are şi un interes, chiar dacă nu direct, rezultând din contractul de asigurare, ci unul indirect, dar în strânsă legătură cu cel direct, bazat pe faptul că, potrivit contractului de leasing, reclamanta ar urma să beneficieze de o parte din despăgubirea ce ar urma să fie plătită de pârâtă firmei de leasing.
Dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 136/1995 nu vin în sprijinul criticilor formulate de recurentă, deoarece reclamanta nu a solicitat acordarea acestor despăgubiri în favoarea sa, ci în favoarea beneficiarului poliţei de asigurare, conform contractului de asigurare, situaţie ce se încadrează în dispoziţiile legale sus amintite.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefondat.
În baza art. 274 C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată la plata sumei de 5.282 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamanta-intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă SC O.V.I.G. SA (fostă SC B.A. SA) Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 165/2014 din 9 mai 2014, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă pe recurenta-pârâtă SC O.V.I.G. SA (fostă SC B.A. SA) Bucureşti la plata sumei de 5.282 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă SC P.C. SRL Cluj-Napoca.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 15 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6/2015. Civil. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 63/2015. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
