ICCJ. Decizia nr. 63/2015. Civil. Anulare act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 63/2015
Dosar nr. 23/301/2012
Şedinţa publică de la 15 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3, la data de 3 ianuarie 2012, sub nr. 23/301/2012, reclamantul P.V. a chemat în judecată pe pârâta Asociaţia de proprietari bloc x, solicitând anularea chitanţei din 30 octombrie 2008 emisă de administratorul blocului x.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că la data de 30 octombrie 2008 a achitat pârâtei, prin intermediul cumnatei sale, suma de 16.530 lei, pentru care s-a eliberat chitanţa din 30 octombrie 2008. Suma reprezenta un debit la plata cotelor de întreţinere plus cheltuieli de judecată stabilite prin Sentinţa civilă nr. 3310/2007 şi Decizia civilă nr. 1645/2007, prin care reclamantul a fost obligat la plata sumei de 6914,15 lei, având incluse şi cheltuielile de judecată, ulterior fiind adăugaţi 3.300 lei cu titlu de cheltuieli de executare, rezultând un total de 10.214,15 lei.
S-a susţinut de reclamant că administratorul blocului nu a dorit sub nicio formă să respecte cele două hotărâri judecătoreşti, a încasat suma menţionată în petitul acţiunii, iar pe chitanţă a făcut menţiunea „mai puţin cheltuieli de judecată până la această dată". Această menţiune a declanşat între părţi un adevărat război şi, deşi a trimis prin fax chitanţa către B.E.J.A.D. şi L.G. la data de 1 noiembrie 2008, aceştia au refuzat să ţină seama de achitarea debitului făcută la 30 octombrie 2008, iar în data de 22 ianuarie 2010 au întocmit proces-verbal de vânzare la licitaţie imobiliară, invocând existenţa unui debit nerecuperat în cuantum de 6.914,15 lei plus cheltuieli de judecată. La data de 21 februarie 2010, s-a emis actul de adjudecare, iar în final reclamantul a fost evacuat.
Deoarece menţiunea de pe chitanţă a fost făcută în mod viclean, abuziv, reclamantul a apreciat că se impune anularea acesteia.
Prin sentinţa civilă nr. 14024 din 17 septembrie 2012, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 2392 din 26 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a constatat nul recursul declarat de recurentul reclamant, reţinând că acesta nu a formulat motivele de recurs pe care înţelege să le invoce împotriva sentinţei instanţei de fond, deşi sentinţa atacată i-a fost comunicată la data de 8 noiembrie 2012 şi nu există motive de ordine publică care să poată fi invocate de instanţa de recurs, din oficiu.
Şi împotriva acestei decizii a declarat apel reclamantul, susţinând că prin constatarea nulităţii recursului, i s-a încălcat flagrant dreptul la un proces echitabil şi just.
Prin decizia civilă nr. 284/ A din 30 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins ca inadmisibil apelul declarat de apelantul-reclamant P.V. împotriva deciziei civile nr. 2392 din 26 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
În motivare, curtea de apel a reţinut că potrivit doctrinei de specialitate, inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procesuală care intervine în situaţia în care partea formulează o acţiune sau o cale de atac la care nu are acces (care nu este prevăzută de lege) sau la care nu poate recurge decât după îndeplinirea unei proceduri prealabile.
Prin cererea dedusă judecăţii instanţei, apelantul reclamant a declarat apel împotriva deciziei civile nr. 2392 din 26 septembrie 2013 pronunţată de tribunal, ca instanţă de recurs.
Conform dispoziţiilor art. 282 C. proc. civ. pot fi atacate cu apel hotărârile date în primă instanţă de judecătorie sau tribunal.
Decizia atacată de apelantul reclamant cu apel este irevocabilă şi nu mai poate fi atacată de părţi decât în cadrul căilor extraordinare de atac reglementate de codul de procedură civilă, respectiv pe calea contestaţiei în anulare sau a revizuirii, situaţie în care, curtea de apel a admis excepţia invocată din oficiu şi a respins apelul ca inadmisibil.
împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamantul P.V., solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.
Recurentul a arătat că instanţa de apel nu a respectat prevederile art. 480 alin. (1) alin. (3), 4, 5 şi 6 din Noul Cod de procedură civilă, în sensul că nu a constatat că în mod greşit prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului.
Recursul a fost respins pentru următoarele considerente:
Prioritar, deşi contestatorul a invocat dispoziţiile Noului Cod de procedură civilă, întrucât litigiul a debutat la 3 ianuarie 2012, potrivit art. 25 alin. (1) N.C.P.C. şi art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Noului Cod de procedură civilă, rezultă că în cauză procesul a fost început sub imperiul Codului de procedură vechi care rămâne în continuare aplicabil în speţă.
Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei prin care apelul a fost respins ca inadmisibil, întrucât a fost promovat împotriva unei decizii irevocabile pronunţate în recurs.
Conform art. 299 alin. (1) teza I C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului.
întrucât hotărârea recurată nu face parte din niciuna dintre situaţiile enunţate de text, calea de atac a recursului promovată în aceste condiţii apare ca fiind inadmisibilă.
Această concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul declarat de reclamantul P.V. împotriva Deciziei civile nr. 284/ A din 30 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul P.V. împotriva deciziei civile nr. 284/ A din 30 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 60/2015. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 64/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
