ICCJ. Decizia nr. 64/2015. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 64/2015
Dosar nr. 234/1259/2012
Şedinţa publică de la 15 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr 1601 din 22 noiembrie 2013, Tribunalul Argeş a admis acţiunea formulată de reclamanta SC C.P. SRL prin lichidator judiciar Dinu Ion în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 641.771 lei despăgubiri civile, conform raportului de expertiză - varianta A, a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 4.100 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:
Între societatea reclamantă şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti s-a încheiat Acordul cadru 9484 din 18 iunie 2010 cu o durată de patru ani, care prevede condiţiile esenţiale ce vor guverna contractele de executare lucrări atribuite pe durata derulării acordului.
Pârâta, în baza acestor prevederi, a emis comanda nr. 335 din 22 iunie 2010 pentru lucrări la Spital, secţia neurochirurgie şi medicină sportivă, lucrări care au fost executate de reclamantă şi pe care pârâta refuză să le achite pe motiv că nu a fost întocmit procesul verbal de recepţie.
Condiţia prevăzută de art. 17.4 alin. (1) din contractul subsecvent de lucrări pentru efectuarea de plăţi parţiale este ca „lucrările executate să fie dovedite ca atare printr-o situaţie de lucrări provizorii, întocmită astfel încât să asigure o rapidă şi sigură verificare a lor”.
Plata parţială a lucrărilor efectuate nu este condiţionată de întocmirea procesului verbal de recepţie.
Pârâta a efectuat plăţi parţiale, respectiv a plătit suma de 136.030 lei pentru factura nr. 178/2010 reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate la Dispensarul Smârdan.
Tribunalul a omologat raportul de expertiză efectuat în cauză în varianta A, având în vedere că valoarea lucrărilor executate a fost stabilită pe baza situaţiei lucrărilor prezentate de societate.
Prin sentinţa civilă nr. 400/CC din 14 decembrie 2013, Tribunalul Argeş a completat sentinţa nr 1601 din 22 noiembrie 2013, în sensul că a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 480.883,50 lei către reclamantă, reprezentând plăţi parţiale pentru lucrările executate, conform Contractului subsecvent de lucrări din 18 iunie 2010 încheiat în baza Acordului - Cadru nr. 9484 din 18 iunie 2010, sumă recunoscută de pârât dar neachitată.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut disp. art. art. 2812 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva acestor sentinţe a declarat apel pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, apel înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti.
Prin Încheierea nr 924 din 19 martie 2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus strămutarea acestei cauze la Curtea de Apel Braşov.
În motivarea apelului s-a arătat că motivele pentru care instanţa de fond a considerat întemeiată cererea reclamantei sunt străine ipotezei cu care a fost investită.
Prin decizia civilă nr. 252/ AP din 20 mai 2014, Curtea de Apel Braşov au respinse apelurile declarate de Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti împotriva sentinţelor civile nr 1601 din 22 noiembrie 2013 şi nr 400/CC din 17 decembrie 2013, pronunţate de Tribunalul Specializat Argeş în Dosarul nr 234/1259/2012 şi a obligat apelantul la plata sumei de 3.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă următoarele:
Motivele de apel invocate prin apelul promovat împotriva sentinţei civile nr. 1601/22 noiembrie 2013 a Tribunalului Argeş vizează, în esenţă, calificarea lucrărilor efectuate, parţiale sau integrale, lipsa caracterului exigibil al creanţei pretinse şi valoarea pretenţiilor admise, respectiv varianta A din raportul de expertiză efectuat în cauză şi omologat de instanţa de fond.
Prin contractul subsecvent de lucrări nr. 9485 din 18 iunie 2010 încheiat între părţi s-au stabilit clauzele obligatorii referitoare la obiectul, preţul şi durata contractului, obligaţiile principale ale executantului, obligaţiile achizitorului, precum şi clauzele specifice, referitoare la garanţia de bună execuţie a contractului, începerea şi execuţia lucrărilor, modalităţi de plată, ajustarea preţului contractului, asigurări, subcontractanţi, forţa majoră, soluţionarea litigiilor, limba care guvernează contractul, comunicări, legea aplicabilă contractului.
Potrivit art. 17.4 alin. (1) „plăţile parţiale trebuie să fie făcute, la cererea executantului (antreprenorului), la valoarea lucrărilor executate conform contractului şi în cel mai scurt timp posibil..”
Intimata reclamantă a efectuat lucrări de renovare la secţia de neurologie şi medicină sportivă, în baza bonului de comandă din 22 iunie 2010, bon în care sunt cuprinse mai multe secţii din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti.
Intimata reclamantă a emis factura fiscală nr. 189 din 11 mai 2011 în valoare de 761.921 lei reprezentând reparaţii, igienizări interioare la construcţii şi instalaţii saloane neurochirurgie etaj I, medicină sportivă.
Anterior acestei facturi a fost emisă factura fiscală nr. x/2010 în sumă de 136.030 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate la Dispensarul Smârdan, factură ce a fost achitată de apelantul pârât.
Curtea a constatat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că în speţă se solicită o plată parţială, pentru o lucrare parţială, situaţie în care sunt aplicabile prevederile art. 17.4 din contractul subsecvent.
Dacă voinţa părţilor ar fi fost cea susţinută de apelant, respectiv că plata se va face în termen de 5 ani de la emiterea facturii, atunci prevederea referitoare la efectuarea în cel mai scurt timp a plăţilor parţiale solicitate de executant nu ar mai produce nici un efect, rămânând fără finalitate.
În raportul de expertiză efectuat în cauză expertul a prezentat trei variante de calcul ale lucrărilor efectuate: varianta A, susţinută de reclamantă cu lucrările ascunse executate în totalitate, în valoare de 641.771 lei, varianta B, susţinută de pârât privind lucrările ascunse potrivit adresei nr 4059 din 27 februarie 2013, în valoare de 572.919 lei şi varianta C, stabilită pe baza susţinerilor ing. A.L. cu privire la cantităţile de lucrări ascunse, în valoare de 642.431 lei.
Varianta A, omologată de instanţa de fond are o valoare mai mică decât cea calculată prin luarea în considerare a informaţiilor furnizate de ing. Andone Liviu, unul din reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, semnatar al antemăsurătorii şi situaţiei de lucrări pentru reparaţii şi igienizări interioare la construcţii şi instalaţii în secţia de neurochirurgie şi medicină sportivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Argeş. Această variantă se coroborează şi cu aspectele reţinute în procesele verbale întocmite cu ocazia efectuării expertizei în prezenţa reprezentanţilor celor două părţi.
Motivele de apel invocate prin apelul promovat împotriva sentinţei civile nr 400/CC din 14 decembrie 2013 vizează în esenţă, nemotivarea hotărârii şi lipsa caracterului exigibil al creanţei pretinse.
Curtea a constatat că această sumă de 480.883,50 lei a fost însuşită şi recunoscută de apelantul pârât însă nu a fost achitată de acesta fiind invocat beneficiul de 5 ani de la data emiterii facturii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:
Hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a disp. art. 978 C. civ. şi cu încălcarea disp art. 977 şi 979 C. proc. civ. - critică ce se încadrează în disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Creanţa pretinsă de reclamanta intimată nu este exigibilă, aspect evidenţiat de neexpirarea termenului de plată de 5 ani de la emiterea facturii. Potrivit disp art. 17.1. din contractul subsecvent de lucrări: „achizitorul are obligaţia de a efectua plata către executant în termenul convenit de la emiterea facturii, respectiv 5 ani”.
Aplicarea art. 978 C. civ. în materia stabilită de instanţa de apel conduce la lipsirea de efecte a disp. art. 17.1. din contract, dispoziţii ce prevăd dreptul recurentului de a face plata în termen de 5 ani de la emiterea facturii.
Raportul juridic dintre reclamantă şi pârât s-a născut în condiţiile O.U.G. nr. 34/2006, astfel că nu se poate afirma că natura contractului nu face imperios necesară respectarea efectivă a ofertei în baza căreia a fost câştigată licitaţia.
Hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea legii, respectiv a disp art. 218 şi urm C. proc. civ., art. 186 şi 201 C. proc. civ. - critică ce se încadrează în disp art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină - art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Acest motiv de recurs vizează modalitatea în care instanţa de apel a răspuns criticii referitoare la nelegalitatea determinării întinderii obligaţiei de plată stabilite în sarcina recurentului.
Explicaţia omologării variantei A a raportului de expertiză tehnică contrazice chiar raţiunea pentru care a fost dispusă efectuarea expertizei tehnice.
Din acest punct de vedere hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
În ceea ce priveşte sentinţa nr 400/CC din 14 decembrie 2013 şi modul de soluţionare a apelului împotriva acestei sentinţe, recurenta are următoarele critici:
Hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea legii, respectiv disp art. 6 alin. (1) şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 295 C. proc. civ..
Dreptul la un proces echitabil precum şi dreptul la un recurs efectiv de care trebuie să beneficiezi au ca obligaţie corelativă şi îndatorirea instanţelor de a supune analizei aspectele deduse judecăţii de către părţi şi de a răspunde motivat la acestea.
Sentinţa 400/CC din 14 decembrie 2013 nu prezintă toate elementele conţinutului unei hotărâri judecătoreşti astfel cum sunt reglementate de disp art. 261 C. proc. civ..
Deşi instanţa de apel reţine că s-a formulat şi critica nemotivării, această critică nu a fost analizată ca motiv distinct de apel, însă a fost respins apelul.
Hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a disp art. 978 C. civ. şi cu încălcarea disp art. 977 şi 979 C. civ. - critica se încadrează în disp art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Şi în privinţa sentinţei nr 400/CC din 14 decembrie 2013 s-a reiterat ca motiv de apel, lipsa caracterului exigibil al creanţei, aspect evidenţiat de neexpirarea termenului de plată de 5 ani de la emiterea facturii.
Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurenta a solicitat suspendarea executării deciziei atacate până la soluţionarea recursului.
Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 9 octombrie 2014, Înalta Curte a respins această cerere de suspendare.
În cauză, intimata Construct Partener SRL prin lichidator D.I. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat şi acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Între părţi a fost încheiat Acordul-cadru de lucrări din 18 iunie 2010 în care s-au prevăzut: durata contractului, preţul unitar, lucrările ce se vor executa în baza comenzilor formulate pe parcursul derulării respectivului acord.
Instanţa de apel a interpretat corect clauza contractuală prevăzută în art. 17.4 din Contractul subsecvent de lucrări din 18 iunie 2010 şi nu a aplicat greşit disp art. 978 C. civ. şi nu a încălcat disp art. 977 şi 979 C. civ.
Factura nr x/2011 reprezintă c/val. lucrări de reparaţii, igienizări interioare la construcţii şi instalaţii saloane, efectuate la una din secţiile recurentului menţionate în comandă, la Secţia neurochirurgie şi medicina sportivă. Plata acestor lucrări reprezintă plata parţială pentru care se aplică clauza prevăzută la art. 17.4 din Contractul subsecvent de lucrări.
O altă plată parţială efectuată de recurent este reprezentată de plata facturii nr x/2010 în sumă de 136.030 lei.
În art. 17.4 din contractul subsecvent de lucrări, părţile au prevăzut: „plăţile parţiale trebuie să fie făcute, la cererea executantului, la valoarea lucrărilor executate conform contractului şi în cel mai scurt timp posibil”.
Nu poate fi reţinută interpretarea recurentului în sensul că plăţile parţiale conform clauzei prevăzute în art. 17.4 din contractul subsecvent se pot face numai în măsura posibilităţilor financiare şi numai în această situaţie această clauză produce efecte juridice.
Aceasta deoarece clauza prevăzută la art. 17.1 din contract îşi găseşte aplicarea în ipoteza finalizării lucrărilor comandate şi a întocmirii procesului verbal de recepţie.
Clauza prevăzută la art. 17.4 din contract se aplică pentru lucrările executate parţial, plăţile parţiale nefiind condiţionate de întocmirea procesului verbal de recepţie finală.
În ceea ce priveşte critica privind încălcarea disp art. 218, art. 186 şi art. 201 C. proc. civ., având în vedere că aceste texte legale cuprind dispoziţii privind proba cu interogatorii, martori şi expertiză, înalta Curte reţine faptul că aprecierea probelor nu constituie un motiv de nelegalitate şi nu se poate încadra în disp art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ..
În acelaşi sens este şi critica în ceea ce priveşte alegerea variantei A din raportul de expertiză, acesta nefiind un motiv de nelegalitate pentru a fi cercetat în cadrul recursului.
În ceea ce priveşte sentinţa nr 400 din 17 decembrie 2013 aceasta a fost pronunţată în completarea dispozitivului sentinţei nr. 1601/2013, pentru suma de 480.883,50 lei, suma care reprezintă plăţi parţiale pentru lucrările executate conform contractului subsecvent de lucrări din 18 iunie 2010, sumă ce a fost recunoscută de pârâtul recurent, dar neachitată.
Această sentinţă corespunde exigenţelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. şi cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.
S-a reţinut astfel că pârâtul prin adresa din 1 septembrie 2011 recunoaşte debitul în sumă de 480.883,50 lei.
Instanţa de apel a răspuns criticii privind nemotivarea hotărârii şi lipsa caracterului exigibil al creanţei de 480.883,50 lei. Astfel, s-a reţinut că această sumă reprezintă tot o plată parţială şi este o sumă recunoscută de către pârât.
Aşadar, în cauză nu a fost încălcat art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Cu privire la această sentinţă de completare recurentul invocă din nou încălcarea disp art. 977 şi 979 C. civ., precum şi aplicarea greşită a disp art. 978 C. civ.
Înalta Curte apreciază că prin decizia Curţii de Apel nu s-a făcut o aplicare greşită a legii şi s-au interpretat în mod corect, în conformitate cu dispoziţiile legale clauzele contractuale privind lucrările executate şi plăţile parţiale, respectiv art. 17.4 din contractul subsecvent.
Faţă de toate aceste considerente, înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună modificarea sau casarea hotărârii recurate şi, pe cale de consecinţă, potrivit disp art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., recurentul pârât va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.000 lei către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti împotriva Deciziei nr. 252/ AP din 20 mai 2014, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze de minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Obligă pe recurentul-pârât Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti la plata sumei de 5.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC C.P. SRL - prin lichidator judiciar D.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 63/2015. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 65/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
