ICCJ. Decizia nr. 668/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A ll-A CIVILĂ
Decizia nr. 668/2015
Dosar nr. 45236/3/2014
Şedinţa de la 26 februarie 2015
Asupra conflictului negativ de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. 716/85/2014 la data de 19 februarie 2014 debitorul SC E. SA a solicitat deschiderea procedurii generale a insolvenţei având în vedere, că valoarea datoriilor certe, lichide, şi exigibile este de 52.000.000 lei, inclusiv penalităţi.
Prin sentinţa civilă nr. 1103/C din 31 octombrie 2014 în Dosarul nr. 716/3/2014 pronunţată de Tribunalul Sibiu a fost admisa excepţia necompetentei teritoriale exclusive a Tribunalului Sibiu în soluţionarea cererii de deschiderii a procedurii insolvenţei, formulată de către debitoarea SC E. SA, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă.
În argumentarea acestei sentinţe, instanţa a reţinut, în esenţă, că urmare a verificărilor efectuate pe cale administrativă s-a constatat că, prin sentinţa civilă nr. 225/C din 26 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 6265/85/2013 au fost anulate menţiunile efectuate de O.R.C.T. Sibiu, din oficiu, cu privire la emiterea certificatului de înregistrare a societăţii debitoare la sediul social din Sibiu (problema sediului social fiind în prezent un aspect litigios).
Art. 6 din Legea nr. 85/2006 stabileşte o plenitudine de competenţe, în cazul insolvenţei (atât cu privire la cererea de deschidere a procedurii, cât şi a procedurilor adiacente) a tribunalului de le sediul societăţii debitoare.
În dovedirea sediului social debitoarea a depus la dosar certificate constatatoare emise atât de O.R.C.T. Bucureşti, cât şi de către O.R.C.T. Sibiu.
Ultimele menţiuni cu privire la această societate sunt cuprinse în certificatul emis de O.R.C.T. Sibiu la 17 martie 2014 din care rezultă că sediul social este la Sibiu.
S-a reţinut că modificarea sediului societăţii de la Bucureşti la Sibiu era o problemă litigioasă ce urma a fi tranşată în acţiunea în anularea hotărârii A.G.A. Abia după soluţionarea irevocabilă a acestei acţiuni, şi după comunicarea hotărârii O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bucureşti de către instanţă, conform obligaţiei statuate de dispoziţiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată şi publicarea acesteia în M. Of., în situaţia în care acţiunea ar fi fost respinsă, O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bucureşti era în drept să admită cererea, să înainteze dosarul O.R.C. de pe lângă Tribunalul Sibiu în vederea înregistrării la noul său sediu.
S-a mai reţinut că în cursul procesului de faţă debitoarea a făcut dovada că soluţia pronunţată în Dosarul nr. 6510/3/2013, respectiv anularea hotărârii A.G.A. nr. 6/2012 ce a vizat schimbarea sediului social de la Bucureşti la Sibiu a rămas irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia civilă nr. 859 din 3 aprilie 2014.
Ca atare s-a apreciat că în prezent nu mai există nici un dubiu asupra faptului că sediul debitoarei este la Bucureşti, hotărârea A.G.A. prin care s-a dispus schimbarea sediului la Sibiu, fiind anulată definitiv de instanţele de judecată.
Art. 6 din Legea nr. 85/2006 coroborat cu art. 120 din N.C.P.C. stabilesc o normă de competenţă materială şi teritorială exclusivă, în materie de insolventă, în favoarea instanţei de la sediul social al societăţii debitoare.
Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 132 din N.C.P.C. Tribunalul Sibiu a admis excepţia de necompetenţă teritorială a sa în soluţionarea cererii introductive de instanţă şi ca atare a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, sub nr. 45236/3/2014 la data de 29 decembrie 2014.
Tribunalul Bucureşti, secţia a Vll-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 175/2015 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru emiterea regulatorului de competenţă.
În fundamentarea acestei sentinţe, s-a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 6 din Legea nr. 85/2006 „toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepţia recursului prevăzut la art. 8, sunt de competenta tribunalului în a cărui raza teritorială îşi are sediul debitorul, astfel cum figurează acesta în registrul comerţului, respectiv în registrul societăţilor agricole sau în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, şi sunt exercitate de un judecător-sindic", debitoarea, în speţă, figurând cu sediul înregistrat în registrul comerţului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Înalta Curte constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul art. 135 alin. (1) N.C.P.C., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Sibiu competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepţia recursului prevăzut la art. 8, sunt exercitate de un judecător sindic şi sunt de competenţa tribunalului în a cărui rază îşi are sediul debitorul, astfel cum figurează acesta în registrul comerţului.
În speţă, pentru determinarea tribunalului competent teritorial, conform textului menţionat, prezintă relevanţă sediul pe care debitoarea îl avea înscris în registrul comerţului la momentul înregistrării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei acesteia.
Din înscrisurile de la dosar, ultimele menţiuni cu privire la debitoarea SC E.P. SA sunt cuprinse în certificatul emis de O.R.C.T. Sibiu ce a avut la bază înregistrările existente până la data de 24 octombrie 2014 şi din care rezultă că sediul social al debitoarei este la Sibiu.
Prin urmare, având în vedere prevederile art. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, competenţa de soluţionare a cauzei îi revine Tribunalului Sibiu, întrucât la data de 11 aprilie 2014, data sesizării instanţei de judecată cu cererea introductivă, sediul debitoarei SC E.P. SA se afla în raza municipiului Sibiu.
În consecinţă, faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile 135 alin. (1) N.C.P.C., Înalta Curte, urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii privind deschiderea procedurii de insolventă formulată de creditoarea SC E.P. SA, în favoarea Tribunalului Sibiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 65/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 670/2015. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
