ICCJ. Decizia nr. 657/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 657/2015
Dosar nr. 876/32/2013
Şedinţa publică din 11 martie 2015
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1060/D din 0 3 iunie 2007, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia civilă, în rejudecare, după casarea cu trimitere dispusă prin decizia civilă nr. 1631 din 14 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admisă contestaţia formulată de reclamanta P.A. în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Moineşti. A fost anulată dispoziţia nr. 1216 din 28 aprilie 2004 emisă de primar şi s-a dispus restituirea în natură a suprafeţelor de teren situate în str. Z. şi respectiv, str. G.N.Ş., potrivit dispozitivului sentinţei; s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru suprafeţele de teren de 985 mp şi, respectiv 1.424 mp.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că petenta este moştenitoarea legală a defuncţilor C.G. şi C.A., iar prin Decretul nr. 197/1987, aceștia au fost expropriaţi de construcţia de 52,80 mp şi terenul în suprafaţă de 67,62 mp, situate în Moineşti, str. M.S. nr. 8, în prezent, strada G.N.Ş. nr. 5. Totodată, prin Decretul nr. 107/1984, aceiaşi proprietari au fost deposedaţi de construcţia în suprafaţă de 66,5 mp şi terenul de 150 mp, situate pe strada F.S., în prezent, str. Z.
Tribunalul a constatat că în mod nejustificat pârâtul a respins notificarea reclamantei, cu motivarea că nu s-ar fi făcut dovada calității de persoană îndreptățită a acesteia. Dimpotrivă, din probele administrate a rezultat că imobilele au fost preluate de stat fără temei legal, fiind aplicabile prevederile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 (pentru construcţiile şi suprafeţele de teren menţionate în actele de expropriere) şi, respectiv art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001 pentru diferenţele de teren.
Potrivit expertizei efectuate în cauză, a reieşit că în prezent construcţiile au fost demolate, iar terenurile sunt libere parţial, parte din suprafeţe fiind ocupate de un bloc de locuinţe, o parcare publică şi de drumuri de acces.
În aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanţa de fond a apreciat că se impune restituirea în natură a suprafeţelor de teren rămase libere şi acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru restul suprafeţelor de teren, astfel cum acestea au fost identificate de către expert în cele două schiţe anexă la raportul de expertiză.
S-a reţinut totodată, că în cauză îşi găsesc aplicarea şi prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât raportul de expertiză a stabilit că pe suprafaţa de 140 mp de pe str. G.N.Ş. există câteva garaje particulare, acestea fiind construcţii uşoare, în sensul legii, ce nu împiedică restituirea în natură.
S-a înlăturat, ca nefondată, apărarea pârâtului potrivit căreia suprafaţa de 1.250 mp din strada Z. nu poate fi restituită în natură deoarece aparţine domeniului public, întrucât Legea nr. 10/2001 nu condiţionează restituirea în natură de apartenenţa imobilelor la domeniul privat al statului.
S-a considerat a fi lipsit de relevanţă şi faptul că suprafaţa de 1.140 mp de pe str. G.N.Ş. este în administrarea Ministerului de Interne (situaţie relevată doar cu ocazia efectuării raportului de expertiză), întrucât nici în acest caz nu este incident vreun impediment la restituirea în natură, iar pe de altă parte, pârâtul nu a făcut vreo dovadă în sensul că această suprafaţă este afectată exclusiv şi nemijlocit activităţilor de interes public, pentru a se analiza incidenţa art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Pentru construcţiile demolate nu s-a dispus acordarea de despăgubiri, întrucât acestea nu au fost solicitate de către contestatoare.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul Primarul municipiului Moineşti, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, iar prin decizia civilă nr. 168 din 10 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bacău, apelul a fost admis, sentinţa schimbată în sensul admiterii în parte a contestaţiei numai cu privire la suprafaţa de 2.400 mp teren situat în str. Z. (fostă F.S.), pentru care s-a dispus acordarea de despăgubiri, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005; totodată, s-a admis şi cererea de intervenţie în interesul apelantului, formulată de C.G.N.
Pe parcursul soluţionării cauzei în apel, au formulat cereri de intervenţie în interes propriu numiţii F.L. şi C.G.N., cereri respinse ca inadmisibile, în baza dispoziţiilor art. 50 alin. (3) C. proc. civ.
De asemenea, a formulat cerere de intervenţie în interesul apelantului, C.G.N. - solicitând admiterea apelului, cel puţin pentru suprafaţa din str. Z., deoarece o porţiune din teren se află în proprietatea sa, conform documentaţiei cadastrale pe care a depus-o la dosar.
În apel, s-a dispus efectuarea unei noi expertize topo-cadastrale.
Curtea de apel a reţinut că, potrivit actelor dosarului, autorii reclamantei au deţinut pe raza municipiului Moineşti, un teren în suprafaţă de 0,24 ha, situat în str. F.S., actuală str. Z., teren expropriat prin Decret nr. 107/1984.
Chiar dacă din anexa la decret rezultă că s-a expropriat o suprafaţă mai mică de teren, instanţa de apel, prin coroborarea acestei menţiuni cu istoricul de rol fiscal şi extrasul de registru agricol, în aplicarea dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, a apreciat că reclamanta a făcut dovada suprafeţei de teren de la această adresă (2.400 mp), pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Din conținutul expertizei efectuate în apel, s-a reţinut că, pe de o parte, pe acest teren sunt edificate blocurile de locatari nr. XX, YY, ZZ şi WW, drum de acces şi spaţii necesare utilizării blocurilor, parcări betonate, iar pe de altă parte, o altă suprafaţă este deţinută de o persoană fizică – C.N., astfel încât, terenul nu este liber, situaţie în care reclamanta este îndreptăţită la despăgubiri în condiţiile legii speciale.
În ceea ce priveşte cealaltă suprafaţă de teren de 0,32 ha, instanţa a constatat că, potrivit evidenţelor Primăriei, aceasta s-ar fi aflat pe str. M.S., însă, reclamanta a indicat un alt amplasament - respectiv, str. G.N.Ş. (fostă E.i şi nu M.S., cum greşit a reţinut prima instanţă).
S-a apreciat că tribunalul a avut în vedere doar cele susţinute de contestatoare, imobilul fiind identificat pe un alt amplasament, nefăcându-se dovezi cu privire la existenţa terenului pe str. M.S. S-a mai reţinut că, de altfel, la această adresă în listele anexă ale Decretului de expropriere nr. 197/1987, era în evidenţiată numai construcţia.
Prin urmare, identificarea realizându-se doar pe baza susţinerilor contestatoarei, instanţa a menţinut soluţia din dispoziţia contestată (de respingere a notificării reclamantei pentru terenul şi construcţia situate la adresa din str. M.S.).
Recursul declarat de reclamantă împotriva soluției din apel a fost admis prin decizia nr. 3859 din 18 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie secţia civilă şi de proprietate intelectuală, casată în parte decizia atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe doar în ce priveşte suprafaţa de teren de 3200 m.p. din Moineşti, str. M.S. nr. 5, fiind menținute celelalte dispoziţii ale deciziei cu privire la terenul situat în Moineşti, str. Z.
S-a reţinut în decizia de casare că, deşi reclamanta a administrat aceleaşi probe pentru ambele terenuri, solicitate prin notificare, totuşi instanţa a ajuns la concluzii contradictorii întrucât pentru terenul din str. Z. a reţinut calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită, dând rezolvare pozitivă raportului de restituire, pe când pentru terenul din str. M.S. nr. 5, a infirmat calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii.
De asemenea, s-a constatat că și proprietatea din str. M.S. a autorilor recurentei a fost preluată abuziv de stat, deşi în Decretul de expropriere nr. 197/1987 a figurat numai construcţia ce se găsea la această adresă. Or, o atare constatare permite stabilirea aceleiaşi concluzii a preluării abuzive a construcţiei de la această adresă (pentru care însă reclamanta nu a solicitat acordarea de măsuri reparatorii, aşa cum a reţinut prima instanţă) şi a preluării fără titlu, a întregului teren situat la această adresă.
În ce privește individualizarea tipului de măsuri reparatorii (restituire în natură sau prin echivalent, sub forma despăgubirilor în condiţiile legii speciale, alte măsuri prin echivalent, nefăcând obiectul dezbaterilor), aceasta nu poate avea loc decât după stabilirea exactă a amplasamentului terenului din fosta şi actuala stradă M.S., întrucât, în recurs, s-a confirmat de către pârât, potrivit adreselor înaintate, la solicitarea Curţii, că str. M.S. nu şi-a schimbat denumirea niciodată între momentul 1963 (data evidenţelor agricole) - 1987 (anul preluării în proprietatea statului, conform menţiunilor din anexa la Decret) şi nici în prezent, la data soluţionării raportului de restituire.
În consecință, instanța de recurs a constatat că cele două expertize efectuate la judecata fondului au avut în vedere, referitor la cea de-a doua proprietate, un alt imobil, situat la o altă adresă poştală, fără nicio legătură cu litigiul, respectiv, un teren situat în actuala str. G.N.Ş., fostă E., iar nu terenul din str. M.S. (fostă şi actuală).
S-a constatat că experţii, în îndeplinirea mandatului încredinţat de instanţe, pentru această proprietate din str. M.S., au avut în vedere imobilul de pe str. G.N.Ş. (fostă str. E.) numai pentru că a fost „indicat de reclamantă” ca fiind amplasamentul fostei proprietăţi din str. M.S., fără niciun corespondent în actele dosarului.
S-a dispus ca la rejudecare, instanţa de apel să ordone administrarea probelor pertinente, concludente şi utile pentru identificarea terenului din str. M.S., potrivit amplasamentului neschimbat al acestuia, în determinarea măsurilor reparatorii, în aplicarea dispoziţiilor art. 10 din legea specială.
Reluând judecata cauzei, Curtea de Apel Bacău a pronunțat decizia civilă nr. 61 din 27 iunie 2011, prin care a admis apelul pârâtului și a schimbat sentinţa atacată, în sensul respingerii contestaţiei privind suprafaţa de teren de 3200 m.p. din Moineşti, str. M.S. nr. 5.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că într-adevăr, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., însă reclamantul a beneficiat de serviciile unui apărător ales şi ca atare, în cele 11 termene de judecată putea face demersurile necesare pentru suplimentarea probatoriului. De asemenea, depunerea planului de situaţie nr. 6812 din 24 iunie 2011 s-a făcut după închiderea dezbaterilor, astfel încât acesta nu a fost avut în vedere la soluţionarea cauzei.
Prin decizia nr. 3900 din 23 septembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva soluției din apel, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
S-a reținut că, deși reclamanta avea într-adevăr, obligația să depună la dosar toate înscrisurile și planurile de situație pentru imobilul în litigiu, în vederea clarificării situației juridice a acestuia, în același timp, la momentul la care a cerut termen pentru depunerea schiței și planului de situație, cererea i-a fost respinsă; acest plan de situație depus totuși ulterior, a fost înlăturat de instanță din analiză, fără a fi astfel lămurită situația juridică a imobilului.
A stabilit instanța de recurs ca, la momentul rejudecării, să se aibă în vedere recomandările şi dezlegările din decizia de casare nr. 3859/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv administrarea tuturor probelor utile şi concludente cauzei, pentru identificarea terenului din str. M.S. potrivit amplasamentului neschimbat al acestuia, natura juridică şi posesorul/deţinătorul actual prin efectuarea unei noi expertize topo cu obiectivele clare, precum şi determinarea măsurilor reparatorii ce se impun în aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 10/2001.
În rejudecare, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a pronunțat decizia nr. 404 din 19 noiembrie 2014, prin care a admis apelul pârâtului împotriva sentinţei nr. 1060 din 13 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bacău, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 141,5 mp teren, situat în Mun. Moineşti, jud. Bacău, str. G.N.Ş. (fostă E.), teren ocupat de 6 garaje, identificat prin schiţa anexă la raportul de expertiză B.M. A dispus, totodată, acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de 2.106,5 mp teren situat în mun. Moineşti, jud. Bacău, str. G.N.Ş., identificată în schiţa anexă la raportul de expertiză B.M. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei civile.
În justificarea soluției, instanța de apel a constatat că, potrivit raportului de expertiză administrat, a rezultat că terenul solicitat de intimata-reclamantă nu este situat în municipiul Moineşti, str. M.S., ci pe str. G.N.Ş. Identificarea terenului a fost făcută pe baza descrierii familiei intimatei reclamante şi a planului de situaţie din 24 iunie 2011 emis de Consiliul Judeţean Bacău (plan ce vizează amplasamentul imobilului, apreciat de instanţa ierarhic superioară a fi pertinent şi util cauzei).
S-a constatat că terenul identificat conform planului este amplasat pe str. G.N.Ş. (fostă E.), iar nu pe str. M.S., cum este înscris la rolul autorului C.G.; totodată, la rolul autorului reclamantei este înscrisă suprafaţa de 3200 m.p., iar din măsurători a rezultat suprafaţa de 2248 m.p.
În ceea ce priveşte situaţia juridică şi posesorul sau deţinătorul actual al terenului, Curtea de Apel a reţinut că terenul de 2248 m.p. are următoarea situație: suprafaţa de 181,5 m.p. este stăpânită de C.M. şi E.F., în baza certificatului de moştenitori din 16 iunie 2010, terenul are documentaţie cadastrală şi pe această suprafaţă de teren s-a edificat o casă nouă; - suprafaţa de 879 m.p. este deţinută de Poliţia municipiului Moineşti, se află în proprietatea publică a statului şi în administrarea M.A.I., fiind inclusă în Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, actualizat prin H.G. nr. 1705/29.11.2006; - suprafaţa de 141,5 m.p. este ocupată de 6 garaje proprietatea unor cetăţeni, terenul aferent garajelor fiind închiriat de la primărie; - suprafaţa de 167 m.p. teren ocupat de calea de acces la casa nou construită de C.M., garaje, str. G.N.Ş. şi suprafaţa aferentă blocului de locuinţe nr. WW, de 979,8 m.p.
Potrivit schiţei anexă la raportul de expertiză, str. G.N.Ş. este în prelungirea străzii M.S., astfel că, în funcție și de planul de situaţie din 24 iunie 2011 emis de Consiliul judeţean Bacău, terenul solicitat de intimata reclamantă este cel identificat de expert, în lucrarea întocmită.
A mai reținut instanța că, din totalul de 2248 m.p. ce a rezultat din măsurători, poate fi restituită în natură, doar suprafaţa de 141,5 m.p. teren situat în Moineşti, str. G.N.Ş. (fostă E.), identificată în schiţa anexă a raportului de expertiză în punctele 4, 5, 13, 12, 4, întrucât pe acest teren se află edificate construcţii uşoare demontabile, terenul fiind concesionat de la Primărie, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
S-a constatat că pentru restul terenului situat în str. G.N.Ş., nu se poate dispune restituirea în natură, deoarece este afectat de calea de acces, respectiv str. G.N.Ş., parcare betonată, trotuare la blocul de locuinţe nr. WW şi accesul la casa numiţilor C.M. şi E.F., blocul de locuinţe nr. WW.
S-a apreciat că nici suprafaţa de 879 m.p. teren (delimitată în schiţa anexă la raportul de expertiză potrivit perimetrului 1, 2, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 22 - 11 - 1) nu poate fi restituită în natură, întrucât acest teren este deţinut de Poliţia mun. Moineşti, aflat în proprietatea publică a statului şi în administrarea M.A.I., fiind inclus în Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, actualizat prin H.G. nr. 1705/29.11.2006, pe acest teren fiind construite garaje, copertine auto aparţinând Poliţiei mun. Moineşti, iar curtea este destinată accesului la aceste construcţii şi normalei desfăşurări a activităţii acestei instituţii publice.
De aceea, în temeiul art. 11 din Legea nr. 10/2001, Curtea de apel a apreciat că intimata reclamantă este îndreptăţită la măsuri reparatorii - acordare de despăgubiri pentru suprafaţa de 2106,5 m.p. teren situat în mun. Moineşti, str. G.N.Ş.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul, care a susţinut caracterul nelegal al acesteia, determinat de o aplicare greşită a legii, precum şi de fundamentarea soluţiei pe motive contradictorii.
- S-a arătat că în mod eronat a reţinut instanţa că terenul în litigiu este situat pe str. G.N.Ş. (fostă E.), iar nu pe str. M.S., stabilind acest amplasament pe baza descrierii membrilor familiei reclamantei.
Aceasta, în condiţiile în care prin decizia de casare s-a statuat că se impune efectuarea unei expertize pentru identificarea terenului din str. M.S. „potrivit amplasamentului neschimbat al acestuia”, pe baza schiţelor de plan şi nu a descrierilor părţilor.
Contrar evidenţelor din registrul agricol şi menţiunilor din Decretul de expropriere care demonstrează că autorul reclamantei, defunctul C.G., a deţinut un teren de 3200 m.p. în Moineşti, str. M.S. nr. 5, instanţa de apel reţine, dând eficienţă raportului de expertiză, că imobilul s-ar fi aflat la o altă adresă, pe str. G.N.Ş., fostă str. E.
- În realitate, expertul a evidenţiat amplasamentul numai pe baza susţinerii soţului reclamantei, a întocmit un plan de situaţie total eronat, fără nicio legătură cu terenul ce face obiectul litigiului, Imobilul care a aparţinut antecesorului reclamantei s-a aflat pe str. M.S., care nu şi-a schimbat denumirea niciodată.
Planul de situaţie depus la termenul din 27 iunie 2011 nu are nicio relevanţă pentru individualizarea şi stabilirea amplasamentului imobilului, câtă vreme expertul însuşi precizează că pe acest plan „nu apar numărul poştal al imobilului şi nici proprietarul terenului”.
Tocmai pentru că acest plan de situaţie - a cărui verificare şi analizare s-au dispus prin decizia de casare - nu este relevant, s-a solicitat Consiliului judeţean Bacău, un extras al planului de situaţie care să conţină continuarea străzii M.S. (iar nu strada G.N.Ş., cum a depus reclamanta) şi care să aibă indicat numărul poştal al imobilului ce a aparţinut autorului reclamantei.
Rezultă, conform acestui plan de situaţie, că numitul C.G. a deţinut un imobil pe str. M.S. nr. 5, iar nu pe str. G.N.Ş., cum eronat a pretins reclamanta, care a depus doar o parte a planului de situaţie, cu amplasamentul imobilelor dinspre str. G.N.Ş., deplasând locul de situare a terenului revendicat spre terenuri ocupate în prezent de curtea Poliţiei Moineşti şi de persoane fizice.
În drept, au fost invocate (fără corespondent în argumentele dezvoltate), de o manieră generică, dispoziţiile art. 304 pct. 4, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Intimaţii nu au formulat întâmpinări în cauză.
Recurentul a depus la dosar, în condiţiile art. 305 C. proc. civ., planul de situaţie al străzii M.S. (în continuarea planului de situaţie din 24 iunie 2011), fişa tehnică şi planul imobilului (construcţie) aflat la adresa din str. M.S. nr. 5 (aşa cum a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 197/1987), decizia nr. 159/1989 a Consiliului popular Bacău privind transmiterea în administrarea Ministerului de Interne, a unei suprafeţe de 2000 m.p., în oraşul Moineşti, pentru amplasarea sediului poliţiei.
Analizând aspectele deduse judecăţii, Înalta Curte constată următoarele:
- Ceea ce se susţine, conform criticilor formulate, este nesocotirea îndrumărilor deciziei de casare în legătură cu individualizarea imobilului în litigiu situat pe str. M.S. nr. 5 (care nu şi-a schimbat denumirea de-a lungul vremii) şi respectiv, nelămurirea situaţiei de fapt privind amplasamentul terenului, prin valorificarea unei expertize lipsite de fundamente tehnice.
Se invocă aşadar, pe de o parte, nesocotirea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. - care obligă instanţa de rejudecare să ţină seama de cele statuate, cu valoare obligatorie, prin decizia de casare - şi, pe de altă parte, incidenţa art. 314 C. proc. civ., care permite instanţei de recurs să stabilească dacă a avut loc o corectă aplicare a legii numai atunci când împrejurările de fapt ale pricinii sunt pe deplin lămurite.
Aspectele ce fac obiectul criticilor - identificate, în sensul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., conform celor menţionate anterior, iar nu din perspectiva dispoziţiilor procedurale indicate în mod greşit de către recurenta-reclamantă - au caracter fondat.
- Astfel, se constată că la momentul rejudecării, instanţa de apel a găsit întemeiate pretenţiile reclamantei şi a stabilit îndreptăţirea acesteia la măsuri reparatorii pentru imobilul din Moineşti, str. G.N.Ş. (fostă E.).
Aceasta, în condiţiile în care instanţa de recurs a statuat prin prima decizie de casare pronunţată în cauză (decizia nr. 3859 din 18 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală) că instanţa de fond trebuie să procedeze, la momentul rejudecării, la individualizarea exactă a amplasamentului terenului „din fosta şi actuala str. M.S., întrucât s-a confirmat în recurs, potrivit adreselor înaintate la dosar, că str. M.S. nu şi-a schimbat niciodată denumirea între momentul 1963 (data evidenţelor agricole) - 1987 (anul preluării în proprietatea statului, conform menţiunilor din anexa la Decret) şi nici în prezent, la data soluţionării raportului de restituire”.
În acest context, a stabili că imobilul ce a aparţinut autorului reclamantei se află situat la o altă adresă - reţinută ca atare în raportul de expertiză, pe baza descrierilor soţului reclamantei - înseamnă o nesocotire a celor stabilite cu autoritate de lucru judecat prin decizia de casare, fără ca această situaţie să fie justificată de elemente noi care să fi apărut cu ocazia rejudecării.
Împrejurarea că prin cea de-a doua decizie de casare (nr. 3900 din 23 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) s-a dispus ca la efectuarea expertizei să se ţină seama şi de planul de situaţie din 24 iunie 2011 nu era de natură să fundamenteze concluziile raportului de expertiză (care să fie validat în continuare de către instanţă), dacă pe respectivul plan de situaţie nu se regăsea imobilul în litigiu (întrucât conţinea doar o secţiune a străzii, fără partea care interesa, raportat la numărul poştal al terenului revendicat).
Dimpotrivă, trebuia să se observe că potrivit aceleiaşi decizii de casare erau reiterate cele stabilite deja prin decizia anterioară, în sensul de a se administra „toate probele utile şi concludente cauzei, pentru identificarea terenului din str. M.S., potrivit amplasamentului neschimbat al acestuia, în vederea stabilirii măsurilor reparatorii conform Legii nr. 10/2001.”
Astfel fiind, în condiţiile în care prin două decizii de casare s-a statuat irevocabil că imobilul care a aparţinut autorului reclamantei s-a situat pe str. M.S. nr. 5, stradă care nu şi-a schimbat denumirea de-a lungul vremii, existând ca atare şi în prezent, soluţia instanţei de apel care acordă despăgubiri pentru un imobil situat la o altă adresă, nesocoteşte flagrant dezlegările jurisdicţionale intrate în autoritate de lucru judecat.
Aşa cum s-a menţionat deja, stabilirea unei alte situaţii juridice a imobilului (decurgând din identificarea altui amplasament) nu a fost dată de apariţia unor elemente probatorii noi la momentul rejudecării, pentru a se justifica astfel, o reevaluare a dezlegărilor anterioare.
Dimpotrivă, fără să cenzureze concluziile raportului de expertiză - bazat, în determinarea amplasamentului imobilului, pe descrieri ale soţului reclamantei şi pe un plan de situaţie nerelevant, întrucât nu conţinea numărul poştal care interesa - instanţa de apel a judecat cauza fără a elucida elementele de fapt care să-i permită apoi, aplicarea corectă a legii.
Expertul însuşi a menţionat, în conţinutul raportului de expertiză că pe planul din 24 iunie 2011 nu este înscris proprietarul terenului, C.G., aşa încât a procedat la investigaţii „discutând cu doi vecini din zonă” şi exprimându-şi punctul de vedere conform căruia imobilul este situat, de fapt, la o altă adresă.
Validând aceste concluzii, instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., stabilind că terenul care face obiectul litigiului şi pentru care se datorează măsuri reparatorii se situează pe alt amplasament decât cel din str. M.S. nr. 5, în vederea individualizării căruia se dispusese trimiterea spre rejudecare.
De asemenea, strâns legat de aspectul menţionat, elementele de fapt ale pricinii nu au fost lămurite pentru a permite instanţei de recurs verificarea, sub aspectul legalităţii, a soluţiei adoptate.
Faţă de dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. (cu a căror ignorare s-a făcut judecata în apel) și de cele ale art. 314 C. proc. civ., potrivit cărora Înalta Curte hotărăşte asupra fondului pricinii numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite, recursul pârâtului urmează să fie admis şi cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
La reluarea judecăţii, se va dispune refacerea probatoriului pentru identificarea amplasamentului imobilului din str. M.S. nr. 5, în principal pe baza datelor tehnice și a elementelor de evidență (iar nu pe baza descrierilor părţilor implicate în litigiu şi a declaraţiilor martorilor) constând în registre, schiţe, planuri de situaţie relevante.
Se va avea în vedere, în acest sens, inclusiv planul de situaţie depus în faza recursului în care este menționat imobilul de la nr. 5, pe str. M.S., proprietatea lui C.G. (în continuarea planului de situaţie din 24 iunie 2011, în care apărea evidenţiată, în principal, str. G.N.Ş., fostă str. E., iar nu strada pe care urma să fie identificat imobilul în litigiu).
În funcție de situația de fapt și juridică ce va rezulta, se va stabili natura măsurilor reparatorii ce se cuvin reclamantei, ca persoană îndreptățită conform Legii nr. 10/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Moineşti împotriva deciziei nr. 404 din 19 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 642/2015. Civil. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 682/2015. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
