ICCJ. Decizia nr. 679/2015. Civil. Dizolvare societate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 679/2015
Dosar nr. 453/99/2013
Şedinţa publică din 27 februarie 2015
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului laşi, secţia a II-a civilă, la data de 08 ianuarie 2013, reclamantele C.M.L. şi C.M. au chemat în judecată pe pârâţii SC G.I.E. SRL şi I.C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună dizolvarea societăţii comerciale pârâte.
În fapt, reclamantele au invocat neînţelegerile grave, ireconciliabile dintre asociaţi, iar în drept şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990.
Prin sentinţa nr. 929/ CIV din 12 iunie 2013, Tribunalul laşi, secţia a II-a civilă, a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând în esenţă că între părţile litigante, persoane fizice, asociaţi ai societăţii comerciale a cărei dizolvare se solicită, au intervenit o serie de neînţelegeri, care au generat promovarea de către acestea a mai multor litigii aflate pe rolul instanţelor de judecată.
Astfel, analizând susţinerile reclamantelor în raport cu probele administrate şi temeiul de drept indicat, prima instanţă, constatând că divergenţele existente între pârâtul I.C. - asociat majoritar şi administrator şi reclamantele, asociate minoritare, nu au avut efecte negative asupra activităţii economice a societăţii, situaţie necontestată de niciuna dintre părţi, a apreciat că nu se impune dizolvarea societăţii, motiv pentru care a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs reclamantele, calificat ca fiind apel, solicitând admiterea căii de atac, cu consecinţa schimbării hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii şi dizolvării societăţii pârâte SC G.I.E. SRL
În motivare, reclamantele au susţinut că, în considerentele sentinţei atacate, instanţa a reţinut motive străine de natura pricinii - consemnând argumente de ordin general fără să se raporteze la probatoriul administrat, preluând aproape integral un material publicat pe internet, ce constituie o expunere referitoare la instituţia dizolvării societăţilor comerciale pe acţiuni, cu trimiteri la jurisprudenţa şi doctrina franceză. De asemenea, au criticat hotărârea primei instanţe pentru a fi fost pronunţată cu greşita aplicare şi interpretare a legii, respectiv a art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990.
Prin decizia nr. 122 din 04 noiembrie 2013, Curtea de Apel laşi, secţia civilă, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut că, deşi reclamantelor le incumba, în baza art. 1169 C. civ., sarcina probei, acestea nu au reuşit să probeze gravitatea neînţelegerilor între asociaţi, de natură a determina împiedicarea funcţionării societăţii. Apreciind că pentru admiterea acţiunii s-ar fi impus prezentarea unor hotărâri ale Adunării Generale care să releve blocarea activităţii societăţii, curtea a apreciat că tribunalul a făcut o corectă aplicare a temeiului de drept al acţiunii la situaţia de fapt stabilită.
Astfel, a notat că din ansamblul înscrisurilor depuse la dosar a rezultat neechivoc existenţa unor neînţelegeri între asociaţi, dar nu şi consecinţele acestora asupra viabilităţii societăţii pârâte.
Totodată, instanţa de prim control judiciar a înlăturat susţinerea apelantelor referitoare la distincţia dintre funcţionarea societăţii şi posibilitatea financiară de funcţionare, reţinând că intimaţii au dovedit funcţionarea din punct de vedere economic a SC G.I.E. SRL, aspect care nu a fost contestat în cauză.
De asemenea, a apreciat că nu poate fi reţinută lipsa de motivare a sentinţei şi că preluarea unor considerente de ordin teoretic dintr-o lucrare privind dizolvarea societăţilor nu invalidează concluziile proprii ale primei instanţe, referirile la acţionari constituind erori materiale, câtă vreme cele expuse cu privire la aplicarea art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 sunt corecte.
În considerarea celor anterior expuse, curtea a conchis că simpla existenţă a neînţelegerilor, neînsoţită de împiedicarea funcţionării persoanei juridice, nu atrage aplicabilitatea cazului de dizolvare în discuţie.
Împotriva deciziei nr. 122 din 04 noiembrie 2013 a Curţii de Apel laşi, secţia civilă, au declarat recurs reclamantele, solicitând admiterea căii extraordinare de atac, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului, cu consecinţa schimbării sentinţei pronunţate în primă instanţă, în sensul admiterii acţiunii şi dizolvării societăţii pârâte.
În motivare, recurentele au arătat că decizia atacată a fost pronunţată cu greşita aplicare şi interpretare a legii, invocând, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs, autoarele căii de atac, după o amplă expunere a parcursului procesual al litigiului şi a situaţiei de fapt în cauză, au criticat interpretarea dată de instanţele de fond art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990, în sensul că nu se impune dizolvarea unei societăţi, chiar dacă există neînţelegeri grave între asociaţi, cât timp respectiva societate are posibilitatea financiară de funcţionare.
Au menţionat că în emiterea acestei concluzii instanţele inferioare au avut în vedere susţinerea asociatului pârât exprimată în întâmpinare, potrivit căreia societatea înregistrează profit, fapt referitor la care au precizat că nu îl contestă.
În continuare, recurentele au arătat că acesta interpretare a normei legale menţionate este greşită şi că noţiunea de funcţionare a societăţii rezultă din dispoziţiile Capitolului VI al Titlului III privind funcţionarea societăţilor comerciale cu răspundere limitată din Legea nr. 31/1990. în acest sens au invocat dispoziţiile art. 191-196 din respectivul act normativ referitoare la conducerea societăţii de către asociaţi prin adunări generale, art. 197-198 privind administrarea societăţii şi art. 199 şi art. 201, vizând cenzorii şi situaţiile financiare anuale.
Din perspectiva textelor legale amintite, au susţinut că semnificaţia sintagmei funcţionarea societăţii comerciale cu răspundere limitată vizează în primul rând conducerea şi administrarea acesteia, precizând că o astfel de societate este funcţională dacă organele de conducere şi administrare se întrunesc şi iau decizii în conformitate cu prevederile legale şi statutare.
Sub acest aspect, au invocat ca edificator răspunsul societăţii pârâte la întrebarea nr. 5 din interogatoriu, din care rezultă că începând cu anul 2011, adunarea generală a asociaţilor nu a adoptat nicio hotărâre, fapt care în opinia recurentelor ar atesta că organul de conducere al societăţii este nefuncţional. În acelaşi sens au susţinut că, deşi în cadrul societăţii calitatea de administrator o deţin atât pârâtul I.C., cât şi reclamanta C.M.L., în intervalul de timp menţionat nu a fost întocmit niciun act emanând de la societate care să ateste conlucrarea administratorilor.
Au admis însă autoarele căii de atac că între timp adunarea generală s-a mai întrunit, dar hotărârea a fost atacată şi anulată în instanţă.
O altă critică formulată de recurente a vizat neanalizarea motivului de apel constând în greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 de către prima instanţă, atunci când a stabilit că asociata C.M.L. a deturnat fondurile societăţii în interes personal şi că ar fi cauzat acesteia pagube în valoare de 83.970 lei. în acest sens au arătat că instanţa nu a fost chemată să stabilească vinovăţii şi nici să dispună repararea prejudiciului, aspectele menţionate neavând relevanţă în speţă, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată.
Au precizat că nu au greşit atunci când nu s-au apărat în cererea de dizolvare în sensul de a-şi dovedi nevinovăţia pentru pretinsele fraude şi au specificat că prin hotărârea pronunţată de Tribunalul laşi în Dosarul nr. 23/99/2014 a fost respinsă cererea formulată de SC G.I.E. SRL şi de I.C. având ca obiect excluderea asociatei C.M.L., în considerentele hotărârii reţinându-se că aceasta nu a săvârşit nicio fraudă şi că nu a utilizat capitalului societăţii în interes personal.
Pentru aceste argumente, recurentele au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului, cu consecinţa schimbării sentinţei pronunţate de prima instanţă în sensul admiterii acţiunii şi dizolvării societăţii pârâte.
La 03 februarie 2015, intimata-pârâtă SC G.I.E. SRL a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, a susţinerilor părţilor şi a normelor legale incidente, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:
Art. 227 din Legea nr. 31/1990 republicată reglementează acele cauze care, prin generalitatea lor, sunt aplicabile tuturor formelor de societate, enumerând situaţii în care aceasta trebuie să se dizolve ori situaţii în care dizolvarea este expresia voinţei exclusive a asociaţilor.
Potrivit art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990, dizolvarea societăţii comerciale se poate dispune prin hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii.
Astfel, oricare dintre asociaţi poate încredinţa această decizie tribunalului, sesizându-l cu o cerere în dizolvare şi indicând motivele pe care se fundamentează această cerere.
Sfera motivelor temeinice nu este limitată la cazul menţionat de legiuitor, cu titlu exemplificativ, astfel cum rezultă din folosirea conjuncţiei precum, ea putând include ineficienta activităţii societăţii, pierderea unei părţi din capitalul social, suspendarea activităţii pentru o perioadă îndelungată de timp, refuzul celorlalţi asociaţi de a participa la viaţa societăţii etc. Astfel, pentru a se atrage incidenţa acestui caz de dizolvare, legiuitorul a impus ca şi condiţie necesară a temeiniciei motivelor invocate de asociaţi, în speţă neînţelegerile dintre asociaţi, ca ele să aibă drept consecinţă împiedicarea funcţionării societăţii.
Societatea cu răspundere limitată, aşa cum este cazul pârâtei în speţă, are un caracter mixt, întrunind caracteristici proprii atât societăţilor de persoane, cât şi celor de capital, însă viaţa ei este marcată de caracterul intuitu personae al raporturilor dintre asociaţi, astfel că neînţelegerile grave dintre aceştia pot să genereze împiedicarea funcţionării societăţii, prin lipsa sau dispariţia lui affectio societatis, respectiv a intenţiei asociaţilor de a conlucra în vederea atingerii unui scop lucrativ comun.
Dizolvarea societăţii pentru neînţelegeri grave între asociaţi trebuie însă să rămână o măsură excepţională, criteriul pe baza căruia se va alege soluţia optimă fiind acela al interesului social care trebuie întotdeauna să primeze.
Potrivit practicii judiciare, nu există motive temeinice de dizolvare atunci când unul dintre asociaţi s-a opus dorinţei celuilalt asociat de a dizolva societatea şi şi-a manifestat voinţa de a continua activitatea acesteia în calitate de asociat unic, preluând şi administrarea acesteia.
Din această perspectivă, pretinsa distincţie, făcută de recurente, între funcţionarea societăţii şi posibilitatea financiară de funcţionare a acesteia, în primul caz prioritară fiind activitatea organelor de conducere şi administrare concretizată în luarea deciziilor, este apreciată de Înalta Curte ca fiind irelevantă.
În speţă, s-a dovedit, fără nicio îndoială, că între asociaţi există grave neînţelegeri, însă, pentru ca textul de lege să fie aplicabil, este necesară, aşa cum s-a arătat în precedent, şi îndeplinirea condiţiei ca aceste neînţelegeri să împiedice funcţionarea societăţii, or, în cauză s-a dovedit contrariul.
Astfel, situaţia economico-financiară a societăţii pârâte în perioada ulterioară anului 2011 atestă că aceasta a funcţionat, înregistrând chiar profit, aspect necontestat de recurente.
Iar faptul că intimatul-pârât I.C. deţine majoritatea absolută a capitalului social, în timp ce recurentele-reclamante C.M.L. şi C.M. sunt asociate minoritare asigură în cadrul adunării generale manifestarea voinţei organului colectiv de conducere, votul asociatului majoritar fiind decisiv. Mai mult, intimatul-pârât persoană fizică are şi calitatea de administrator al societăţii.
În considerarea celor anterior expuse, Înalta Curte impune concluzia că distincţia făcută de recurente referitor la interpretarea art. ari. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 nu este de natură să atragă modificarea deciziei atacate, câtă vreme, în speţă, nu este afectată nici funcţionarea societăţii pârâte din punct de vedere al activităţii economice aducătoare de profit desfăşurate şi nici sub aspectul decizional al viabilităţii acesteia.
Referitor la critica privind neanalizarea motivului de apel constând în greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 de către prima instanţă, atunci când a stabilit că asociata C.M.L. a deturnat fondurile societăţii în interes personal şi că ar fi cauzat pagube de 83.970 lei, Înalta Curte, în baza art. 306 alin. (3) C. proc. civ., reţine că poate fi subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., dar că este nefondată.
Astfel, din verificarea considerentelor deciziei atacate rezultă că instanţa de apel a cenzurat critica reclamantelor asupra pretinsei greşite aplicări făcute de tribunal în ceea ce priveşte evocata normă legală, iar faptul că nu s-a referit expres la pretinsa deturnare ai fondurilor societăţii în interes personal de către reclamanta C.M.L. şi la pretinsele pagube produse, se justifică prin aceea că instanţa nu este ţinută să răspundă fiecăreia dintre susţinerile părţilor, putând reţine un considerent unic comun acestora.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, Înalta Curte apreciază că decizia atacată este legală, impunându-se a fi menţinută, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-reclamante C.M.L. şi C.M. împotriva Deciziei nr. 122 din 04 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 678/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 681/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
