ICCJ. Decizia nr. 756/2015. Civil. Desene şi modele industriale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 756/2015
Dosar nr. 15389/3/2010
Şedinţa publică din 17 martie 2015
A supra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 159/A din data de 15 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale a anulat ca netimbrată, cererea de aderare la apel, formulată de apelanta-reclamantă SC S. SRL şi SC S. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1422 din 29 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
A admis apelurile declarate de apelantele-reclamante SC S. SRL şi SC S. SRL şi de apelanţii-pârâţi SC T.C. SRL şi B.P. în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi SC S. SRL, O.S.I.M. împotriva aceleiaşi sentinţe.
A desfiinţat în parte sentinţa apelată, sub aspectul soluţionării cererii conexe şi a trimis cauza spre rejudecarea cererii conexe şi a solicitărilor formulate prin cererea precizatoare de către reclamantă, la prima instanţă.
Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 25 martie 2010, reclamantele SC S. SRL şi SC S. SRL au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii SC S. SRL, SC T.C. SRL şi O.S.I.M., anularea certificatului de înregistrare din 21 august 2002, anularea parţială a certificatului de înregistrare din 15 iulie 2003, în sensul exceptării de la protecţie a tuturor modelelor, mai puţin modelul nr. 4 şi obligarea O.S.I.M. la radierea din R.N.D.M.I. a modelelor din certificatul de înregistrare din 29 august 2002 şi din certificatul de înregistrare din 15 iulie 2003, care nu mai fac obiectul protecţiei. S-a solicitat obligarea pârâtelor societăţi comerciale la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că societatea belgiană SC S. SRL este specializată încă din anul 1999 în distribuţia scărilor „în kit”, iar în anul 2006 a înfiinţat în România societatea SC S. SRL, structură comercială prin care să fie vândută gama de scări ”în kit” revânzătorilor specializaţi şi magazinelor de bricolaj de pe teritoriul României şi al ţărilor din jur.
SC S. SRL şi SC T.C. SRL au început colaborarea la data de 27 octombrie 1997, când celei din urmă, în calitate de producător, i-au fost transmise fişele tehnice pentru modele de scări.
La data de 24 iulie 2000, cei doi asociaţi ai SC T.C. SRL, B.P. şi C.V., au înfiinţat SC S. SRL, societate comercială care are obiect de activitate similar cu SC T.C. SRL.
Prin certificatele de înregistrare obiect al acţiunii, SC S. SRL a obţinut protecţia conferită de Legea nr. 129/1992 pentru 16 modele de scări „în kit”, iar drepturile izvorâte din cele două certificate au fost cesionate de SC S. SRL către SC T.C. SRL.
Prin certificatul de înregistrare, depozit reglementar din 30 mai 2006, reclamanta SC S. SRL a obţinut protecţie pentru 26 de modele de scări. Cererea de înregistrare a fost admisă parţial, întrucât modele cu nr. 13, 19 şi 36 erau identice cu unele pentru care Scarom obţinuse deja protecţie, iar altele erau identice între ele.
Subsecvent detalierii noţiunii sub aspect terminologic din perspectiva dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi art. 2 lit. b) din Legea nr. 129/1992, precizând că autor al desenului sau modelului industrial poate fi numai o persoană fizică, reclamantele au susţinut că numitul B.P. şi-a atribuit în mod fraudulos calitatea de autor, în condiţiile în care toate modelele au fost puse la dispoziţia producătorului român de către SC S. SRL, conform contractelor din datele de 23 septembrie 1999 şi 18 februarie 2002.
Astfel cum rezultă din faxul adresat de către B.P. societăţii SC S. SRL la data de 27 iunie 2005, acesta recunoaşte înregistrarea la O.S.I.M. a modelelor de scări create de reprezentanţii SC S. SRL, motivând-o prin obţinerea unui credit Phare.
Reclamantele au invocat prevederile art. 1203 C. civ., solicitând să se reţină că după semnarea celui de-al doilea contract de vânzare-cumpărare dintre SC S. SRL şi SC T.C. SRL, asociaţii B.P. şi C.V. au făcut demersuri în vederea obţinerii protecţiei pentru modele de scări care aparţin SC S. SRL şi pe care niciunul dintre ei nu le-au creat.
Reclamantele au susţinut că modelele industriale înregistrate de către SC S. SRL nu îndeplineau condiţiile de noutate conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 129/1992. Majoritatea modelelor de scări au fost făcute publice prin punerea la dispoziţie a schiţelor de fabricaţie unor alte societăţi comerciale, din diferite ţări europene şi, începând din anul 1998, din România, printre acestea din urmă regăsindu-se SC T.C. SRL. Condiţia noutăţii nu era îndeplinită pentru că utilizarea în comerţ a produselor încorporând modelele industriale aparţinând SC S. SRL era mult anterioară datei la care s-a obţinut protecţia prin certificatele a căror anulare se solicită. Totodată, modelele în cauză au fost făcute publice anterior şi în străinătate, prin editarea cataloagelor de prezentare SC S. SRL, cât şi prin accesul publicului la pagina de internet SC S. SRL, creată anterior anului 2002.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 42 din Legea nr. 129/1992 republicată şi pe art. 112 C. proc. civ.
Prin cererea formulată la data de 11 mai 2010, reclamantele şi-au întregit acţiunea, solicitând anularea integrală a certificatului de înregistrare din data de 15 iulie 2003 şi anularea certificatului internaţional din 10 februarie 22003, eliberat de O.M.P.I.
Reclamantele au arătat că dispoziţiile Legii nr. 129/1992 se aplică, potrivit art. 22 alin. (7) din lege, şi cererilor internaţionale depuse conform Aranjamentului de la Haga, care îşi extind efectele lor în România. În temeiul art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 44/1992 pentru aderarea României la Aranjamentul de la Haga, întrucât cerinţele prevăzute de Legea nr. 129/1992 nu au fost respectate, nici certificatul internaţional din 10 februarie 2003 nu îşi poate produce efectele de protecţie.
În completarea argumentelor iniţiale, reclamantele au arătat că modelele de scări care fac obiectul certificatelor de înregistrare a căror anulare se solicită nu îndeplinesc nici condiţia esenţială de brevetabilitate a individualităţii, în sensul că unele modele din certificat (nr. 9, 16, 17, 18, 24) sunt identice cu unele modele din certificat (nr. 4, 8, 12 şi, respectiv, 11), iar diferenţa dintre unele dintre modele din certificat (nr. 26, 7, 9, 10, 11, 12, 13 şi 20) şi anumite modele din certificat (nr. 2, 5, 3, 4, 1, 3, 4 respectiv 20) rezultă din detalii nesemnificative.
Cerinţa caracterului individual nu este îndeplinită dacă elementul de noutate nu reprezintă decât un detaliu nesemnificativ, astfel cum este definit de art. 2 lit. f) din Legea nr. 129/1992.
La termenul de judecată din data de 12 aprilie 2011 a fost admisă excepţia de conexitate şi s-a dispus conexarea Dosarului nr. 2241/3/2011 la Dosarul nr. 15389/3/2010.
Prin cererea conexă, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 11 ianuarie 2011, reclamantele SC S. SRL şi SC S. SRL au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B.P. şi O.S.I.M., să se constate lipsa calităţii de autor a pârâtului B.P. pentru modelele care fac obiectul protecţiei obţinute prin certificatul de înregistrare din 29 august 2002, prin certificatul de înregistrare din 15 iulie 2003 şi prin certificatul internaţional din 10 februarie 2003 eliberat de O.M.P.I., precum şi să fie obligat pârâtul O.S.I.M. la efectuarea modificărilor în R.N.D.M.I. referitor la calitatea de autor a modelelor din certificate.
În motivarea cererii s-au reluat argumentele din motivarea acţiunii iniţiale.
Prin sentința civilă nr. 1422 din 29 iunie 2012, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a dispus după cum urmează.
A respins ca nefondate excepţiile lipsei calităţii procesuale active a SC S. SRL şi lipsei calităţii procesuale pasive a SC S. SRL.
A admis cererea principală şi cererea conexă.
A anulat certificatul de înregistrare din 29 august 2002 și în parte certificatul de înregistrare din 15 iulie 2003, în sensul exceptării de la protecţie a tuturor modelelor, mai puţin modelul 4.
O obligat pârâtul O.S.I.M. la radierea din R.N.D.M.I. a modelelor care nu mai fac obiectul protecţiei.
A constatat lipsa calităţii de autor a pârâtului B.P. pentru modelele care figurau în certificate.
A obligat O.S.I.M. la efectuarea modificărilor corespunzătoare în R.N.D.M.I.
A obligat pârâţii SC S. SRL, SC T.C. SRL şi B.P. să plătească reclamantei suma de 8.586,35 euro şi 11.039,30 lei, cheltuieli de judecată, onorariul de avocat fiind redus conform art. 274 alin. (4) C. proc. civ.
A reţinut tribunalul, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a SC S. SRL, că aceasta nu este fondată, în considerarea dispoziţiilor art. 42 alin. (1) din Legea nr. 129/1992, care stabilesc că înregistrarea desenului sau modelului poate din anulată, în tot sau în parte, la cererea unei persoane interesate. În speţă, interesul promovării cererii principale de către SC S. SRL nu este condiţionat de calitatea de titular a unor modele anterior înregistrate, interesul de a obţine anularea certificatelor, constând în posibilitatea utilizării modelelor care fac obiectul acestor certificate, fără a se pretinde încălcarea drepturilor pârâtelor SC S. SRL şi SC T.C. SRL, drepturi a căror protecţie reclamantele susţin că a fost obţinută nelegal.
A fost considerată nefondată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC S. SRL, aceasta fiind societatea care a formulat cererile de înregistrare a modelelor care fac obiectul celor două certificate.
Analizând probatoriul administrat, tribunalul a reţinut că pârâta SC T.C. SRL este titulară a certificatului de înregistrare din 29 august 2002, având ca obiect 12 modele de scări „în kit” şi a certificatului de înregistrare din 15 iulie 2003, pentru alte patru modele de scări „în kit”, iar în ambele certificate de înregistrare în cauză figurează menţionat ca autor al modelelor pârâtul B.P.
Faptul că nici pârâtul B.P. şi nici inginerii specializaţi angajaţi ai SC T.C. SRL nu au creat şi nu au calitatea de autor al modelelor protejate în sensul art. 2 din Legea nr. 129/1992 a rezultat din împrejurarea că relaţiile contractuale dintre SC S. SRL şi SC T.C. SRL s-au derulat începând din anul 1997, aspect necontestat de pârâtă.
În cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare cu livrare succesivă de scări „în kit” încheiat între părţile anterior menţionate la data de 23 septembrie 1999 se prevede că modelele aparţin societăţii SC S. SRL, stabilindu-se că vânzătorul nu poate fabrica aceleaşi modele şi să folosească mărcile SC S. SRL fără autorizaţia sa scrisă.
Contractul din data de 18 februarie 2002 evidenţiază că vânzătorul recunoaşte că a primit planurile şi schiţele tehnice ce permit fabricarea produselor, stabilindu-se că modelele aparţin societăţii SC S. SRL.
Afirmaţiile pârâtei SC T.C. SRL referitoare la crearea modelelor înregistrate sunt nedovedite, nu explică de ce a acceptat societatea vânzătoare inserarea în contract a unor clauze care nu corespundeau realităţii şi nu pot justifica existenţa aceloraşi modele în pliantele SC S. SRL editate anterior datelor de depozit ale modelelor în cauză, cataloage SC S. SRL, F. sau B. Astfel, conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, modelul 1 din certificat este identic cu modelul P. prezent în pliantul B. din 1997, modelul 5 este prezent în catalogul SC S. SRL, F. din 31 ianuarie 2000 - modelul J., modelele 3 şi 4 sunt identice cu modelele C. şi C. din catalogul B. Din 1997 şi cataloagele 2000 B. şi SC S. SRL, din 15 decembrie 2000, modelul 6 este identic cu modelul C. din aceleaşi cataloage, modelul 8 este identic cu modelul S. din 2000 din catalogul SC S. SRL, din 15 decembrie 2000, modelul 11 este identic cu modelul M. al SC S. SRL din catalogul din 15 decembrie 2000, modelul 2 este identic cu modelul O. al SC S. SRL din iulie 2000, în timp ce modelul 2 din certificatul este identic cu modelul U. din catalogul SC S. SRL din august 2002.
O explicaţie credibilă a acestei situaţii rezultă din adresa transmisă de pârâtul B.P. reclamantei SC S. SRL la data de 27 iunie 2005, în cuprinsul căreia se recunoaşte înregistrarea în anul 2002 a unor modele aparţinând societăţii belgiene, în contextul încercării de a fi obţinute fonduri financiare necesare societăţii SC T.C. SRL.
Au fost considerate astfel probate susţinerile reclamantelor conform cărora modelele înregistrate de pârâta SC T.C. SRL erau cunoscute înainte de data depunerii cererilor de înregistrare.
Modelele sunt identice dacă trăsăturile lor caracteristice diferă numai în ceea ce priveşte detaliile nesemnificative.
Art. 7 din actul normativ menţionat stabileşte că se consideră că un model a fost făcut public dacă a fost publicat ori dezvăluit în alt mod, expres, utilizat în comerţ, cu excepţia situaţiilor în care aceste evenimente nu ar fi putut, în mod rezonabil şi în cadrul activităţii obişnuite, să devină cunoscut cercurilor specializate din sectorul în care acţionează, înainte de data de depunere a cererii de înregistrare.
În cauză, modele ale reclamantei SC S. SRL cu care sunt identice modelele protejate prin certificatele de înregistrare se regăsesc în materialele publicitare şi, implicit, au făcut obiectul comerţului, fiind expuse înaintea datei de depozit.
În temeiul art. 274 C. pro. civ. au fost obligaţi pârâţii SC T.C. SRL, SC S. SRL şi B.P. la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă în sumele de 8.586,35 euro şi 11.039,30 lei, onorariul avocaţial fiind redus în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în considerarea volumului efectiv al activităţii desfăşurate.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele SC S. SRL și SC S. SRL și pârâții SC T.C. SRL și B.P.
La dosar a fost depusă o cerere de aderare la apel de către reclamantele SC S. SRL şi SC S. SRL, cuprinzând aceleaşi solicitări şi aceleaşi motive ca şi cererea de apel principal formulată de aceste părţi.
În privinţa acestei cereri nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, în şedinţa publică din data de 27 iunie 2013 apelantele arătând că au trimis cererea instanţei din eroare şi nu înţeleg să o timbreze, astfel încât curtea a admis excepţia netimbrării şi a anulat cererea de aderare la apel.
În apel s-a încuviinţat administrat proba cu înscrisuri pentru apelanţii-pârâţi, fiind respinsă solicitarea acestora de administrare a unei probe cu expertiză în specialitatea proprietate industrială, deoarece aceasta nu era utilă în raport de dispozițiile art. 295 C. proc. civ. şi de motivele de apel formulate, ce nu cuprindeau critici legate de concluziile raportului de expertiză şi nici de modul de apreciere al instanţei asupra noutăţii modelelor în litigiu.
Examinând sentinţa apelată prin raportare la criticile formulate şi în raport de dispozițiile art. 295 C. proc. civ., Curtea a constatat că apelurile sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele care urmează a fi arătate.
Astfel, apelantele-reclamante au criticat sentinţa pentru omisiunea instanţei de fond de a soluţiona cererea lor de anulare în întregime a certificatului din 15 iulie 2003, inclusiv pentru modelul nr. 4, solicitare cuprinsă în cererea din data de 11 mai 2010 (fila 11 dosar fond, vol. I).
În acelaşi timp, prin cererea lor de apel, apelanţii-pârâţi au reproşat primei instanţe lipsa oricărei analize referitoare la cererea conexă, ce avea ca obiect solicitarea să se constate lipsa calităţii de autor a pârâtului B.P. pentru modelele care fac obiectul protecţiei obţinute prin certificatul de înregistrare din 29 august 2002, prin certificatul de înregistrare din 15 iulie 2003 şi prin certificatul internaţional din 10 februarie 2003 eliberat de O.M.P.I. şi să fie obligat pârâtul O.S.I.M. la efectuarea modificărilor în R.N.D.M.I. referitoare la calitatea de autor a modelelor din certificate.
Susținerile din cererile de apel sunt parţial fondate.
Astfel, pe de o parte, apelantele-reclamante au solicitat, prin cererea din data de 11 mai 2010, întregirea acţiunii lor introductive, în sensul ca instanţa să dispună anularea în întregime a certificatului din 2003 (inclusiv pentru modelul nr. 4, care în acţiunea iniţială era exceptat de la solicitarea de anulare), dar şi anularea certificatului internaţional din 10 februarie 2003 eliberat de O.M.P.I.
Acţiunea ce face obiectul cererii conexe, înregistrată la data de 11 ianuarie 2001 sub nr. 2241/3/2011 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, cuprinde solicitarea de a se constata că pârâtul B.P. nu este autorul aceloraşi modele, protejate prin certificatele din 2002, din 2003 şi prin certificatul internaţional din 10 februarie 2003.
Sentinţa apelată cuprinde în dispozitiv menţiunea admiterii în tot a cererii principale şi a cererii conexe, dar nicio menţiune referitoare la certificatul internaţional din 10 februarie 2003 eliberat de O.M.P.I. şi exclude de la anulare modelul nr. 4 din certificatul din 2003, fără însă a fi respinse parţial pretenţiile reclamantelor, în privinţa modelului nr. 4 şi a certificatului internaţional amintit.
De asemenea, nici analiza cuprinsă în considerentele sentinţei nu este circumscrisă acestor două solicitări.
În aceste coordonate, curtea a constatat că prima instanţă a omis a soluţiona o parte din cererile cu care era învestită, astfel încât au fost încălcate prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., iar controlul judiciar pe calea apelului nu este posibil, în lipsa unor dezlegări date de tribunal cererilor în discuţie.
Ca efect al acestor constatări, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în forma aplicabilă litigiului, a admis apelurile, a desfiinţat în parte sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecarea cererii conexe şi a solicitărilor formulate prin cererea precizatoare de către reclamantă (sub aspectul solicitării de anulare şi a modelului nr. 4 din certificatul din 2003 şi a certificatului internaţional din 10 februarie 2003 eliberat de O.M.P.I) la prima instanţă.
Curtea a înlăturat apărarea cuprinsă în întâmpinarea formulată de apelanţii-pârâţi, în sensul că pentru aceste omisiuni apelantele-reclamante nu aveau deschisă calea apelului, ci exclusiv cererea de completare a hotărârii.
Astfel, norma la care face referire această apărare, deşi nu este indicată expres în întâmpinare, este cuprinsă în art. 2812a C. proc. civ., potrivit cu care „Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 281 - 2812”.
Acest text a fost însă introdus în C. proc. civ. prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în M. Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010, act normativ care, potrivit art. 28, a intrat în vigoare la 30 de zile de la data publicării în M. Of. al României.
Prin urmare, la data sesizării instanţei cu cererea principală (25 martie 2010), aceste prevederi nu erau în vigoare, astfel încât ele nu sunt aplicabile litigiului pendinte, faţă de dispozițiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 202/2010, potrivit cu care „Dispoziţiile art. 20, art. 105 alin. (1), art. 129 alin. (5) şi (5)1, art. 136, art. 158 alin. (3), art. 159, art. 1591, art. 2812a, art. 297 alin. (1), art. 304 pct. 3, art. 312 alin. 61, art. 315 alin. (3)1, precum şi ale art. 329 - 3307 C. proc. civ., republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai proceselor, cererilor şi sesizărilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a prezentei legi.”
Modul de aplicare şi interpretare a normei tranzitorii mai sus citate a fost stabilit de instanţa supremă pe calea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 2 din 18 februarie 2013, publicată în M. Of., Partea I nr. 313 din 30 mai 2013, potrivit cu care: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, stabileşte că: Dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 27 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, nu se aplică proceselor în care prima instanţă a fost învestită înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.”
Mutatis mutandis, concluzia este aceeaşi şi pentru celelalte texte procedurale indicate în art. 22, ce au suferit modificări prin Legea nr. 202/2010 şi care privesc un proces în curs (cum a reţinut chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în considerentele deciziei amintite), astfel încât Curtea a reţinut că pentru cauza de faţă nu este aplicabil art. 2812a C. proc. civ., deci apelantele-reclamante nu erau ţinute a valorifica nemulţumirea referitoare la omisiunea soluţionării parţiale a acţiunii exclusiv pe calea cererii de completare a sentinţei apelate.
Celelalte critici cuprinse în apelurile formulate sunt nefondate.
Apelanţii-pârâţi au mai criticat sentinţa sub aspectul soluţionării excepţiei lipsei de interes a cererii conexe.
Or, câtă vreme motivul pentru care reclamantele au susţinut nevalabilitatea înregistrărilor modelelor în discuţie a fost tocmai împrejurarea că acestea au fost create de reclamante şi nu de pârâtul B.P., rezultă de aici şi interesul reclamantelor în constarea că împrejurării că acesta din urmă nu are calitatea de autor al modelelor.
De altfel, având în vedere măsura luată de prima instanţă, de a soluţiona împreună cele două cereri conexe, curtea observă că solicitarea din Dosarul nr. 2241/3/2011 apărea ca fiind subsumată cererii de anulare a înregistrărilor, formulată în Dosarul nr. 15389/3/2010, cererea de constatare neavând o existenţă de sine stătătoare în proces, ci justificându-se tocmai în scopul dovedirii lipsei de noutate a modelelor înregistrate în beneficiul pârâtei SC T.C. SRL.
În schimb, cum s-a arătat mai sus, soluţionarea cererii conexe de către prima instanţă s-a realizat doar parţial, fără examinarea sa prin prisma modelului nr. 4 din certificatul din 2003 şi a certificatului internaţional din 10 februarie 2003 eliberat de O.M.P.I.
În privinţa pretinsei lipse de calitate procesuală activă a reclamantei, curtea a notat, în acord cu prima instanţă, că, potrivit art. 42 alin. (1) din Legea nr. 129/1992, „Înregistrarea desenului sau modelului poate fi anulată, în tot sau în parte, la cererea unei persoane interesate, pentru motivele prevăzute la art. 22 alin. (3).”
Prin urmare, legea circumscrie aspectul calităţii procesuale active pentru solicitarea de anulare a certificatului de înregistrare existenţei unui interes.
Din acest punct de vedere este nefondată apărarea cuprinsă în întâmpinarea formulată de apelantele-reclamante, în sensul că se invocă lipsa calităţii procesuale, dar se dezvoltă argumente ce ţin de interes, deoarece în situaţia de faţă calitatea procesuală este dată de existenţa unui interes.
Pe de altă parte, această critică formulată de apelanţii-pârâţi este nefondată, deoarece apelanta-reclamantă SC S. SRL şi-a justificat interesul pentru formularea acţiunii prin activitatea sa comercială, ce include şi producerea, respectiv vânzarea de scări realizate după modelele pentru care s-a acordat protecţia prin certificatele a căror anulare se cere, iar folosul practic este tocmai desfăşurarea liberă a acestei activităţi, care în cazul valabilităţii înregistrărilor atacate ar putea fi împiedicată.
În această materie cerinţa interesului se examinează după regulile speciale cuprinse în lege, textul mai sus citat având o formulare suficient de largă încât instanţa să nu aprecieze strict aspectul în discuţie.
În plus, nu rezultă din critica apelanţilor-pârâţi care ar fi fost în opinia lor un argument care să justifice existenţa interesului, mai mult decât intenţia de folosire a modelelor protejate.
Curtea consideră excesiv a cere ca reclamantul să facă efectiv dovada folosirii modelelor a căror înregistrare se cere a fi anulată, câtă vreme până la anularea lor prin hotărâre irevocabilă, certificatele sunt considerate ca fiind valabil emise şi conferă drepturi exclusive titularului acestora, astfel încât folosirea de către reclamant l-ar expune pe acesta unor sancţiuni (spre exemplu, obligării la plata de despăgubiri pentru încălcarea dreptului exclusiv asupra modelului).
Prin urmare, Curtea a considerat că în speţă a fost justificat interesul reclamantei şi, în consecinţă, excepţia lipsei calităţii procesuale active a fost în mod corect soluţionată.
Asupra criticii ce privește modul de soluţionare de către prima instanţă a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC S. SA, curtea a constatat că apelanţii-pârâţi nu sunt în măsură a ridica o astfel de apărare, ea fiind lipsită de interes.
Astfel, cerinţa interesului este necesar a exista cu privire la orice cerere formulată în procesul civil, inclusiv în privinţa apărărilor formulate pe cale de excepţie, iar în speţă apelanţii-pârâţi nu justifică niciun folos practic de pe urma eventualei admiteri a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a celui de-al treilea pârât din cauză. O astfel de apărare putea fi formulată exclusiv de pârâtul în discuţie, nu şi de apelanţii-pârâţi.
Este nefondată şi critica ce priveşte fondul cauzei.
Astfel, se poate observa că aceasta se referă, în primul rând, la aspectul că o parte dintre modelele pentru care reclamanta SC S. SRL obţinuse certificatul, nu se mai bucură de protecţie, ca efect al pronunțării de hotărâri irevocabile în Dosarele nr. 39066/3/2008 şi nr. 39068/3/2008.
Susţin apelanţii-pârâţi că prin aceste hotărâri s-a constatat că acele modele nu se bucurau de noutate, deoarece certificatele deţinute de apelanta pârâtă SC T.C. SRL erau anterioare emiterii certificatului reclamantei.
În Dosarul nr. 39068/3/2008 s-a pronunțat Decizia civilă nr. 224/A din 12 octombrie 2010, de către Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă pentru cauze privind proprietatea intelectuală, (filele 51-57 dosar apel), irevocabilă prin respingerea recursului, prin care s-a dispus anularea parţială a certificatului din 29 octombrie 2007, emis de O.S.I.M., cu titular SC S. SRL, pentru modelele nr. 2, 3, 15, 21, 22 şi 23, la cererea numitului C.G., fiind respinsă cererea de anulare a modelului nr. 1.
În această decizie s-a reţinut că acele modele, înregistrate în beneficiul apelantei reclamante din cauza de faţă, SC S. SRL, nu se bucură de noutate, deoarece sunt identice sau similare, cu diferenţe nesemnificative, cu modelele ce se bucură de protecţie conform certificatului de înregistrare de care s-a prevalat reclamantul din acel Dosar, C.G., nr. 016973.
În Dosarul nr. 39066/3/2008*, soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 9 din 15 ianuarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (filele 58-64 dosar apel) s-a dispus prin sentinţa Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, nr. 1077 din 08 iunie 2011, menţinută prin respingerea apelurilor părţilor şi apoi a recursului pârâtei, anularea parţială a certificatului din 2007 având ca titular pe pârâta SC S. SRL, pentru modelele 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 18, 19, 20, 24 şi 26 şi respingerea cererii de anulare pentru modelul nr. 6, la cererea formulată de SC T.C. SRL.
Şi în această cauză instanţa a reţinut că modelele din certificatul din 2007, pentru care obţinuse protecţie pârâta din acel dosar, SC S. SRL, nu îndeplineau condiţia noutăţii faţă de modelele cuprinse în certificatul reclamantei SC T.C. SRL, precum şi faţă de o serie de modele de scrie identificate în cataloage ale SC S. SRL din anii 2000 şi 2002.
În cauza de faţă prima instanţă a reţinut, din probatoriul administrat, că modelele cuprinse în certificatul din 2002 şi în certificatul din 2003, având ca titular pe pârâta SC T.C. SRL, nu îndeplinesc cerinţa noutăţii în raport de folosirea anterioară de către reclamanta SC S. SRL a unor modele identice sau similare, cu diferenţe nesemnificative, modelele fiind reproduse în cataloage SC S. SRL din anii 2000 şi 2002.
Or, se poate constata din expunerea considerentelor primei instanţe, că admiterea cererii de chemare în judecată nu s-a realizat în raport de existenţa unui drept exclusiv (anterior) al reclamantelor asupra unor modele înregistrate, ci în raport de caracterul distructiv de noutate al înscrisurilor depuse la dosar, din care a rezultat că, anterior depozitelor pârâtei SC T.C. SRL pentru cele două certificate, reclamanta SC S. SRL a folosit acele modele în activitatea sa comercială.
Prin urmare, este lipsită de relevanţă pentru cauza de faţă împrejurarea anulării parţiale prin hotărâre irevocabilă a certificatului, al reclamantei SC S. SRL, întrucât modelele protejate prin acest certificat nu au justificat în hotărârea apelată măsura anulării modelelor protejate în beneficiul pârâtei.
Prin prisma acestei constatări s-a subliniat încă o dată inutilitatea refacerii în apel a expertizei de specialitate efectuată în cauză, deoarece împrejurarea înregistrării modelelor cuprinse în certificatul anulat irevocabil, nici nu putea servi drept temei al constatării lipsei noutăţii, data de depozit a modelelor din certificat (30 mai 2006) fiind ulterioară celor două înregistrări a căror anulare se cere în cauza de faţă (cu depozite la 28 februarie 2002, respectiv 08 august 2002), astfel încât nici expertul nu putea examina noutatea prin prisma sa.
De aceea, curtea a constatat nefondată şi susţinerea apelanţilor-pârâţi în sensul că prima instanţă a încălcat puterea de lucru judecat a celor două hotărâri irevocabile mai sus amintite, acestea statuând cu privire la alte chestiuni de fapt şi de drept decât cele ce au făcut obiectul cauzei de faţă.
Au mai susţinut apelantele-pârâte că existenţa contractelor între reclamanta SC S. SRL şi pârâta SC T.C. SRL, anterior datei emiterii certificatelor în litigiu, nu este de natură a dovedi temeinicia afirmaţiilor reclamantelor.
Această critică este lipsită de substanţă, apelanţii-pârâţi afirmând în mod formal că mijloacele de probă reţinute de instanţă nu sunt lămuritoare, fără însă a aduce vreun argument concret şi fără a combate raţionamentul tribunalului, care a constatat că existenţa între părţi a unor raporturi comerciale anterioare datei de depozit a certificatelor pârâtei, raporturi ce se referă la modelele în litigiu, dovedeşte că modelele nu au fost create de pârâţi şi că proveneau de la reclamanta SC S. SRL.
Cel puţin o prezumţie simplă rezultă din aceste contracte (ce datează din 1999 şi din 18 februarie 2002), în sensul că modelele din certificatele din 2002 şi din 2003 nu erau noi, ci aparţineau reclamantei SC S. SRL (după cum se menţionează expres în contractul din 18 februarie 2002 - fila 16 vol. I dosar fond), prezumţie coroborată în mod corect de tribunal cu corespondența purtată între părţi anterior datelor de depozit şi cu concluziile raportului de expertiză, care a identificat modelele în litigiu în cataloagele reclamantei din anii 2000 şi 2002.
Prin urmare, şi această critică este nefondată.
Neîntemeiată este şi critica apelanţilor-pârâţi referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial, constatându-se că instanţa a făcut deja aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., prin reducerea la jumătate a sumei achitată cu acest titlu (de la 17.172,7 euro la 8.586,35 euro).
Or, cauza nu a fost lipsită de complexitate şi nici durata în timp a procesului în faţa primei instanţe nu a fost una neglijabilă, iar probatoriul a fost, de asemenea, complex, astfel încât nu se impunea o reducere mai mare a cheltuielilor de judecată.
Pe de altă parte, argumentul apelanţilor-pârâţi în sensul că veniturile din ţara noastră sunt cele mai scăzute din comunitatea europeană nu sunt pertinente pentru evaluarea în discuţie, deoarece nu reprezintă unul dintre criteriile legale de evaluare a cuantumului cheltuielilor de judecată.
În acelaşi timp, este nefondată şi critica apelantelor-reclamante ce priveşte acest aspect, în sensul că în mod nelegal a procedat prima instanţă la cenzurarea cuantumului cheltuielilor de judecată în privinţa onorariului avocaţial, cuantumul total de 17.172,7 euro fiind apreciat şi de instanţa de apel drept excesiv, raportat la circumstanţele cauzei.
În concluzie, constatând, în limita motivelor de apel formulate de ambele părţi, legalitatea şi temeinicia parţială a sentinţei apelate, conform celor mai sus expuse, dar şi incidenţa prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. sub aspectele menţionate, curtea a admis apelurile, a desfiinţat în parte sentinţa şi a trimis cauza la prima instanţă spre rejudecarea cererii conexe şi a solicitărilor formulate prin cererea precizatoare de către reclamantă, sub aspectul solicitării de anulare şi a modelului nr. 4 din certificatul din 2003 şi a certificatului internaţional din 10 februarie 2003 eliberat de O.M.P.I.) urmând a păstra celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii SC T.C. SRL şi B.P., solicitând modificarea în totalitate a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului şi pe cale de consecinţă: admiterea excepţiei lipsei de interes a cererii conexe şi respingerea acesteia ca fiind lipsită de interes; admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC S. SRL şi respingerea cererii principale şi cererii conexe ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală activă; admiterea excepţiei lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC S. SRL, pe cererea principală şi respingerea, acesteia ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fond, respingerea cererii principale precum şi a cererii conexe ca fiind neîntemeiate şi obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenţii au susţinut că decizia este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 274, alin. (3), art. 2812 din C. proc. civ., art. 6 şi art. 42, alin. (1) din Legea nr. 129/1992 republicată, este contrară probatoriului administrat în cauză, este nemotivată pe anumite aspecte, iar unele considerente sunt străine de natura pricinii.
1. Greşita respingere a apelului pe excepţia lipsei de interes invocată pe cererea conexă, cauzată de o motivare contradictorie.
Instanţa de apel a soluţionat această critică fără a cerceta motivele dezvoltate în memoriul de apel, pentru că dacă ar fi analizat separat criticile pe excepţie şi nu împreună cu cererea precizatoare, ar fi constatat că acestea sunt întemeiate. Instanţa de apel nu a soluţionat motivul de apel, ci doar formal, fără o motivare concretă şi fără argumente întemeiate, a dispus rejudecarea la instanţa de fond. Este evident, atât faţă de petitul cererii conexe cât şi de petitul cererii principale, că reclamantele nu pot pretinde un interes în formularea cererii conexe, deoarece nu pot dovedi vreo consecinţă în persoana sau patrimoniul lor, în eventualitatea admiterii acestei cereri.
Constatarea lipsei calităţii de autor a recurentului, în condiţiile în care reclamantele au solicitat anularea certificatelor D.M.I., nu poate produce niciun folos în persoana sau patrimoniul reclamantelor. De altfel, admiterea cererii de anulare a certificatelor D.M.I. de către instanţa de fond face de prisos analiza calităţii sale de autor a modelelor din litigiu, aspect reţinut de către instanţa de apel, atunci când a apreciat că este de fapt o cerere „subsumată" cererii principale. Această motivare duce la o cu totul altă concluzie şi implicit altă soluţie, respectiv de a admitere a excepției lipsei de interes în formularea cererii conexe.
Pe acest aspect se evidenţiază motivarea contradictorie şi oarecum ilogică a instanţei de apel, care deşi constată concret cele susţinute cu privire la lipsa interesului („. curtea constată că solicitarea apare ca fiind subsumată cererii de anulare (…) cererea de constatare neavând o existenţă de sine stătătoare"), în loc să admită apelul, să modifice şi să admită excepţia invocată, procedează la trimiterea cauzei spre rejudecare la fond împreună cu cererea precizatoare a reclamantelor.
2. S-au încălcat dispoziţiilor art. 2812 din C. proc. civ..
Cu privire la critica de apel referitoare la nepronunțarea de către prima instanță asupra cererii precizatoare, recurenţii au susţinut că aceasta este inadmisibilă, deoarece reclamantele aveau la îndemână instituţia completării hotărârii prevăzută prin dispoziţiilor art. 2812 C. proc. civ.
În argumentarea soluţiei dispuse instanţa de apel se întemeiază în mod nelegal pe Decizia de îndrumare nr. 2/2013. În primul rând, decizia invocată are ca obiect interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. 1, pct. 27 din Legea nr. 202/2010 şi nicidecum interpretarea dispoziţiilor art. 2812. Pe de altă parte, legea civilă se aplică cât timp este în vigoare. Or, atât la pronunţarea hotărârii apelate, cât şi la momentul declarării şi motivării apelului, dispoziţiilor art. 2812 din C. proc. civ. erau în vigoare, aşa cum reţine şi instanţa de apel. Mai mult, chiar dispoziţiile art. 22, alin. (2) din Legea nr. 202/2010 citate de către instanţa de apel „se aplică . cererilor formulate după intrarea în vigoare a prezentei legi".
3. S-a soluționat în mod greșit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC S. SRL.
Instanţa de apel a reținut că excepţia invocată de este o apărare lipsită de interes, soluţionând o excepţie printr-o altă excepţie, aspect nelegal. Chiar păstrând raţionamentul instanţei de apel, este evident că fiind părţi în cauză, recurenţii puteau folosi şi invoca apărări şi excepţii în contradictoriu cu reclamantele şi nu se poate aprecia o lipsă de interes în acest sens.
4. Decizia este nelegală în ceea ce privește respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a SC S. SRL şi aplicarea dispoziţiilor art. 42 alin. (1) din Legea nr. 129/1992.
Instanţă de apel interpretează eronat textul de lege citat, adăugând din nou nepermis la lege şi paralizând efectele acestei norme, din care se desprinde clar condiţia interesului în promovarea unei acţiuni în anularea înregistrării unui model sau desen. Pe lângă teoria aprecierii interesului în sens larg şi nu „stricto senso", instanţa de apel nu aduce niciun argument în sprijinul soluţiei sale, argument care să reliefeze interesul reclamantei SC S. SRL- Belgia. Instanţa de apel omite să motiveze de ce consideră că interesul acestei reclamante este unul legitim, născut, direct, personal şi actual, câtă vreme această reclamanta nu a făcut dovada folosirii modelelor din cauză.
5. Pe fondul cauzei, hotărârea pronunţată în apel este nelegală deoarece încalcă dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 129/1992 şi interpretează greşit hotărârile judecătoreşti irevocabile invocate de recurenţi.
Potrivit deciziei de apel, anularea certificatelor de înregistrare din cauza de faţă a fost dispusă în mod corect de către instanţa de fond deoarece modelele cuprinse în acestea nu au prezentat noutate la data constituirii depozitului reglementar şi nu în raport de existenţa unui drept anterior şi exclusiv al reclamantelor asupra modelelor din litigiu.
Raţionamentul şi motivarea instanţei de apel contravin atât dispoziţiilor legale mai sus citate cât şi probatoriului administrat. Astfel, singurul material opozabil exhibat de către reclamante şi analizat de către instanţele de fond şi apel îl constituie modelele din propriul certificat anulat irevocabil. Nu se poate aprecia, atâta vreme cât singurele modele opuse sunt cele anulate, că modele din cauză nu prezintă caracter individual în raport aceste modele anulate irevocabil.
Instanţa de apel încalcă un lucru judecat irevocabil şi anume că modelele din cauza de faţă au fost analizate comparativ cu cele opuse de către reclamante şi s-a constatat că modelele reclamantelor nu au îndeplinit condiţiile legale de registrabilitate şi au fost anulate.
Instanţa de apel nu putea să stabilească în mod legal că modelele din litigiu nu prezintă caracter individual, în comparaţie cu materialul opozabil constituit din modele anulate irevocabil, fără să încalce puterea de lucru judecat a hotărârilor invocate.
Argumentul instanţei de apel cu privire la o pretinsă analiză a altor elemente de fapt decât cele dezlegate irevocabil prin hotărârile invocate, este contrazisă chiar de aceste hotărâri şi de probele administrate în cauza de faţă.
Atât în cauzele soluţionate irevocabil, cât şi în prezenta cauză, instanţele nu pot analiza şi soluţiona decât 2 aspecte de fapt, respectiv noutatea modelelor în litigiu şi caracterul lor individual, unele în raport de altele, deoarece acesta este materialul opozabil pe care părţile l-au invocat.
6. Instanţa de apel a respins în mod nelegal proba cât şi expertiza de specialitate pe care au solicitat-o. Instanţa de apel a greşit atunci când a apreciat această probă ca fiind neconcludentă şi a preferat să se pronunţe doar în baza raportului de expertiză administrat la fond, deoarece materialul opozabil analizat de către expert la fond nu mai exista la momentul soluţionării apelului.
Mai mult, la efectuarea expertizei la fond, recurentul-pârât B.P. nici măcar nu a fost convocat, iar această probă a fost administrată în ceea ce îl priveşte în mod nelegal. Cel puțin pe acest aspect instanţa de apel trebuia să încuviinţeze proba cu expertiză având în vedere că se afla cauza într-o cale de atac ordinară şi devolutivă. S-au încălcat astfel dispoziţiil art. 292 C. proc. civ., în reglementarea abrogată.
7. Nelegalitatea hotărârii recurate constă şi în încălcarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., în sensul că s-a respins, în mod nelegal, motivul de apel prin care s-a criticat obligarea recurenţilor-pârâţi la un onorariu de avocat mult prea ridicat faţă de complexitatea şi natura cauzei.
Referirea la complexitatea probatoriului este una nereală, în cauză fiind administrate probele obişnuite oricărei cauze, ce au constat în acte şi expertiză. Nu se poate discuta despre un probatoriu complex, aşa cum susţine instanţa de apel, iar dezlegarea pricinii a fost făcută în cea mai mare parte (așa cum rezultă din hotărârea instanţei de fond menţinută în mare parte în apel) prin expertiza judiciară încuviințată şi administrată.
Este excesiv de mare cuantumul cheltuielilor de judecată faţă de criteriile legale definite de textul de lege.
În cauză s-a formulat întâmpinare, prin care s-au contestat pretenţiile deduse judecăţii prin cererea de recurs, subliniindu-se faptul că în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC S. SRL nu s-au indicat motive şi, astfel, nu s-a propus un raţionament care să îl înlăture pe cel al instanţelor de fond.
Analizând, cu prioritate, chestiunea pusă în discuţie la termenul de judecată relativ la capacitatea de folosinţă a reclamantei SC S. SRL, Înalta Curte apreciază că nu se impune primirea cererii formulate de către recurenţii-pârâţi.
Într-adevăr, potrivit certificatului emis de O.N.R.C., SC S. SRL a fost radiată la data de 20 aprilie 2012, în urma fuziunii prin absorbţie, anterior soluţionării cauzei în primă instanţă. Prin actul de fuziune s-a convenit că toate cauzele aflate pe rolul instanţelor în care societatea absorbită este parte vor continua prin preluarea calităţii procesuale de către societatea absorbantă, iar o eventuală vătămare a intereselor în cauză prin nerespectarea acestei clauze putea fi reclamată de societatea absorbantă, care a şi fost introdusă în cauză în faţa acestei instanţe.
Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, în considerarea argumentelor ce succed:
1. S-au soluţionat corect criticile aferente excepţiei lipsei de interes invocată pe cererea conexă şi lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC S. SRL şi nu se pot reţine nici lipsa motivării sau o motivare contradictorie sau străină de natura pricinii sub acest aspect - nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ.
Cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, art. 42 alin. (1) din Legea nr. 129/1992 circumscrie calitatea procesuală activă pentru formularea unei cereri în anularea certificatului de înregistrare cerinţei existenţei unui interes al reclamantului.
Excepția lipsei de interes a fost susținută în recurs pe necercetarea criticilor de apel aferente și pe faptul că reclamantele nu pot dovedi vreo consecință în persoana/patrimoniul lor în eventualitatea admiterii cererii conexe, cu referire inclusiv la petitul principal și la admiterea cererii în anulare de către prima instanță.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, s-a reproșat instanței de apel nearătarea argumentelor pentru care a considerat că interesul reclamantei SC S. SRL este unul legitim, născut,direct, personal și actual, câtă vreme această reclamantă nu a făscut dovada folosirii modelelor în cauză.
În considerentele deciziei se regăsesc argumentele pentru care nu s-au primit criticile formulate, acestea fiind confirmate prin prezenta decizie.
În ceea ce privește interesul în formularea cererii conexe, instanța de apel a reținut că acesta este confirmat inclusiv prin măsura conexării, solicitările formulate prin aceasta afectând una dintre cerințele de valabilitate pe care trebuie să le îndeplinească modelul la înregistrare, reclamate a nu fi îndeplinite prin cererile formulate în celălalt dosar.
Această motivare, necontestată prin cererea de recurs, este suficientă şi în măsură să justifice interesul în formularea cererii conexe, astfel cum s-a reținut prin decizia de apel.
În ceea ce ce privește relevanța soluției pronunțate de prima instanță, din motivarea deciziei de apel rezultă limitele în care s-a dispus rejudecarea și care mențin interesul, astfel cum acesta a fost justificat mai sus.
În egală măsură, nu se poate să nu se observe că deficiența sentinței primei instanțe în analiza acestei cereri a fost sancționată prin decizia de apel, urmare criticii formulate în acest sens chiar de către pârâți.
Interesul în formularea acțiunii de către reclamanta SC S. SRL îndeplinește toate cerințele legale și rezultă, cu suficiență, din intenția de desfășurare de activități comerciale cu obiectul protecției acordate prin certificatele în discuție, cu evident folos în patrimoniu, nefiind nevoie ca să se facă și dovada folosirii modelelor în discuție. Așa cum a reținut instanța de apel, a impune astfel de dovezi reclamantului în cererea de anulare a înregistrării unui model industrial, ar însemna, în ipoteza în care acesta nu are modelele respective înregistrate, a-l expune unor sancțiuni pentru încălcarea unor drepturi exclusive ale titularului, conferite prin emiterea certificatului contestat, care până la data anulării se bucură de valabilitate, cu toate efectele legale.
2. Nu s-au încălcat dispoziţiilor art. 2812 C. proc. civ., pentru a fi reținut motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Prin decizia în interesul legii valorificată de instanța de apel s-a statuat în interpretarea si aplicarea unitară a dispozitiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, stabilindu-se că dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 27 din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, nu se aplică proceselor în care prima instanta a fost învestita înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor.
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor tranzitorii vizate prin recursul în interesul legii, în care se face referire inclusiv la art. 2812a C. proc. civ., Înalta Curte - Completul competent sa judece recursurile în interesul legii a reținut că acelor modificări care privesc aspecte procedurale ce pot fi integrate unui proces pendinte la data intrarii în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor trebuie sa li se dea o aplicare unitară, în sensul raportării acestora la momentul sesizării originare a instanței, prin cererea de chemare în judecată.
Faptul că atât la pronunţarea hotărârii apelate, cât şi la momentul declarării şi motivării apelului, dispoziţiilor art. 2812 din C. proc. civ.. erau în vigoare nu duce la aplicarea automată a acestora, cu ignorarea dispozițiilor tranzitorii ale legii prin care acestea au fost introduse.
3. Soluționarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC S. SRL printr-o altă excepție, respectiv cea a lipsei interesului, nu atrage nelegalitatea deciziei, din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Aceasta întrucât în formularea oricărei cereri în fața instanței de judecată se analizează condițiile de exercițiu, printre care și interesul, adică folosul practic pe care partea îl urmărește, iar acesta trebuie să fie personal, să-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurală –cerinţe apreciate în mod corect a nu fi întrunite în ceea ce-i priveşte pe recurenţii-pârâţi.
4. Decizia nu încalcă dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 129/1992 şi interpretează corect efectele hotărârilor judecătoreşti irevocabile invocate de recurenţi, nefiind astfel atrasă în cauză nici incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin acest motiv recurenții-pârâți reclamă încălcarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 129/1992 privind modelele și desenele industriale, ce reglementează și explicitează cerințe de registrabilitate, prin nerecunoașterea efectelor puterii de lucru judecat a hotărârilor prin care s-a anulat un alt certificat de înregistrare, din 2007, în contradictoriu cu titularul acestuia, detaliate în considerentele deciziei.
Nu este fondat acest motiv atât timp cât instanța de apel a constatat că în cauza de faţă prima instanţă a reţinut, din probatoriul administrat, că modelele cuprinse în certificatul din 2002 şi în certificatul din 2003, având ca titular pe pârâta SC T.C. SRL, nu îndeplinesc cerinţa noutăţii în raport de folosirea anterioară de către reclamanta SC S. SRL a unor modele identice sau similare, cu diferenţe nesemnificative, modelele fiind reproduse în cataloage SC S. SRL din anii 2000 şi 2002.
Astfel, din expunerea considerentelor primei instanţe, s-a constatat că admiterea cererii de chemare în judecată nu s-a realizat în raport de existenţa unui drept exclusiv (anterior) al reclamantelor asupra unor modele înregistrate, ci în raport de caracterul distructiv de noutate al înscrisurilor depuse la dosar, din care a rezultat că, anterior depozitelor celor două certificate, reclamanta SC S. SRL a folosit acele modele în activitatea sa comercială.
Prin urmare, în mod corect s-a apreciat că este lipsită de relevanţă pentru cauza de faţă împrejurarea anulării prin hotărâre irevocabilă a certificatului reclamantei SC S. SRL, întrucât modelele protejate prin acest certificat nu au justificat în hotărârea apelată măsura anulării dispusă, hotărârile respective statuând cu privire la alte chestiuni de fapt şi de drept decât cele ce au făcut obiectul cauzei de faţă.
Trebuie subliniat și faptul că acestea nu au fost singurele argumente care au susținut decizia de apel, ci și cele referitoare la relațiile contractuale dintre părți, a căror dezlegare se bucură de putere de lucru judecat atât timp cât nu au fost conteste prin cererea de recurs.
Astfel, s-a reținut că recurenții-pârâți nu au contestat raţionamentul tribunalului, care a constatat existenţa între părţi a unor raporturi comerciale anterioare datei de depozit a certificatelor pârâtei, raporturi ce se referă la modelele în litigiu şi dovedesc că modelele nu au fost create de pârâţi şi că proveneau de la reclamanta SC S. SRL.
În acest context, instanța de apel a apreciat că cel puţin o prezumţie simplă rezultă din aceste contracte (ce datează din 1999 şi din 18 februarie 2002), în sensul că modelele din certificatele din 2002 şi din 2003 nu erau noi, ci aparţineau reclamantei SC S. SRL (după cum se menţionează expres în contractul din 18 februarie 2002 - fila 16 vol. I dosar fond), prezumţie coroborată în mod corect de tribunal cu corespondența purtată între părţi anterior datelor de depozit şi cu concluziile raportului de expertiză, care a identificat modelele în litigiu în cataloagele reclamantei din anii 2000 şi 2002.
5. Nu pot fi primite nici criticile referitoare la încălcarea dispoziţiilor procedurale referitoare la probatoriul din apel, pentru a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, critica privind respingerea de către instanţa de apel a probei cu expertiza de specialitate pe care au solicitat-o nu poate fi primită atât timp cât, în concordanță cu cele anterior reținute, s-a subliniat inutilitatea acesteia, deoarece împrejurarea înregistrării modelelor cuprinse în certificatul anulat irevocabil nici nu putea servi drept temei al constatării lipsei noutăţii, data de depozit a modelelor din certificat (30 mai 2006) fiind ulterioară celor două înregistrări a căror anulare se cere în cauza de faţă (cu depozite la 28 februarie 2002, respectiv 08 august 2002), astfel încât nici expertul nu putea examina noutatea prin prisma sa.
Relativ la critica referitoare la neconvocarea unuia dintre recurenţi la efectuarea expertizei, se constată că un alt argument prin care s-a respins solicitarea de administrare a unei probe cu expertiză în specialitatea proprietate industrială a fost cel referitor la dispozițiile art. 295 C. proc. civ. şi motivele de apel formulate, subliniindu-se că acestea nu cuprind critici legate de concluziile raportului de expertiză şi nici de modul de apreciere al instanţei asupra noutăţii modelelor în litigiu.
Sub ultimul aspect, prin cererea de recurs nu s-au formulat critici de nelegalitate a modului în care instanţa de apel a dispus, aşa cum impune art. 3021 alin. (1), lit. c) C. proc. civ., motiv pentru care critica nu va fi primită.
6. Nu s-au încălcat nici dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., prin menținerea cuantumului cheltuielilor de judecată la care au fost obligați recurenții-reclamanți, în privința cărora a fost făcută deja aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., prin reducerea la jumătate a sumei achitată cu acest titlu (de la 17.172,7 euro la 8.586,35 euro), din perspectiva dipozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În susținere s-a criticat considerentul din decizie referitor la complexitatea probatoriului, ce nu poate intra în cenzura instanței de recurs întrucât reprezintă un aspect de temeinicie a hotărârii, exclus controlului judiciar pe calea recursului, de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
Nu poate fi reținută nici ultima critică invocată în susținerea motivului de recurs referitor la cheltuielile de judecată atât timp cât nu se reclamă nerespectarea criteriilor procedurale - aspect ce ține de legalitate, ci cuantumul acestora, aspect ce vizează temeinicia deciziei, exclus controlului în fața instanței de recurs, în considerarea acelorași argumente mai sus arătate.
Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii SC T.C. SRL şi B.P. împotriva Deciziei nr. 159/A din data de 15 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 731/2015. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 757/2015. Civil → |
|---|
