ICCJ. Decizia nr. 778/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 778/2015
Dosar nr. 8108/85/2011
Şedinţa publică din 18 martie 2015
Deliberând asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 15 decembrie 2011, sub nr. 8108/85/2011, reclamanta SC M.H. SRL Sibiu a chemat în judecată pe pârâţii SC O.I. SRL Sibiu, O.I. şi O.I., solicitând instanţei să-i oblige pe aceştia să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren de 278 mp care face parte din imobilul în suprafaţă totală de 1.970 mp, aflat în proprietatea sa, care a fost înscris iniţial în C.F. care ulterior dezmembrării a fost înscris în topo nou, în suprafaţă de 1.799 mp şi nr. topo nou, în suprafaţă de 171 mp.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că la data de 18 iunie 1983, în cadrul şedinţei Comitetului executiv al Consiliului Popular al municipiului Sibiu, înregistrată din 18 iunie 1983, s-a aprobat schiţa de dezmembrare a imobilului în suprafaţă de 9.704 mp înscris în C.F. Sibiu, în 2 imobile cu numere topografice nou formate, respectiv - Piaţa 1 Mai şi construcţii = 9.112 mp şi - construcţii şi teren = 592 mp.
Prin aceeaşi schiţă de dezmembrare, imobilul de 592 mp a fost dezmembrat în alte 2 imobile cu nr. top nou formate, respectiv - apartament nr. 1 în proprietatea I.C.M.J. şi - apartament nr. 2 în proprietatea Statului român.
În urma dezmembrării, prin Încheierea nr. 3237/1983 a notariatului de stat, imobilul a fost înscris în C.F. Sibiu în proprietatea Statului român, cu drept de administrare operativă în favoarea I.C.M. a Judeţului Sibiu, având părţi comune indivize înscrise în C.F. colectivă Sibiu din terenul clădit şi neclădit de 592 mp, în cotă-parte de 80/100.
Ulterior, prin schiţa de dezmembrare din iunie 1993, efectuată de SC C. SRL - atelier de proiectare, imobilul înscris în C.F. Sibiu - teren în suprafaţă de 9.112 mp - a fost dezmembrat în 2 imobile cu nr. top nou formate - teren în suprafaţă de 8.430 mp în proprietatea Statului român - în administrarea operativă a Administraţiei pieţelor şi - teren în suprafaţă de 682 mp în proprietatea Statului român.
A susținut reclamanta că, urmare faptului că imobilul înscris în C.F. cu nr. top nou format (teren în suprafaţă de 682 mp) şi imobilul înscris în C.F. (teren în suprafaţă de 1.288 mp, aflat în proprietatea Statului român și în administrarea operativă a I.H.R. Sibiu), formau o singură proprietate, SC R. SA Sibiu a solicitat unificarea celor două imobile într-o singură Carte funciară în suprafaţă totală de 1.970 mp
Prin Încheierea nr. 9214/1993, fostul Notariat de Stat a dispus: unificarea imobilelor înscrise în C.F. Sibiu, teren de 682 mp adus din C.F. Sibiu, într-un singur corp funciar, în C.F. Sibiu; schimbarea ramului de cultură a imobilului înscris în C.F. din grădină în teren de construcţie; notarea faptului că pe terenul înscris în C.F., teren de 1.970 mp, s-a construit o carmangerie şi în curte 1 garaj, 1 depozit de carburanţi, 2 barăci metalice; întabularea dreptului de proprietate asupra întregilor construcţii de pe terenul înscris în C.F. Sibiu, cu titlu de drept construire şi în condiţiile Legii nr. 15/1990, în favoarea SC R. SA Sibiu.
Prin Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la data de 23 noiembrie 1993 de către Consiliul Judeţean Sibiu în temeiul Legii nr. 15/1990, s-a recunoscut în proprietatea exclusivă a SC R. SA Sibiu suprafaţa de 23.104 mp, suprafaţa în cotă-parte indiviză fiind de 1.278 mp.
A mai arătat reclamanta că pe latura de N-E a imobilului aparţinând SC R. SA se află imobilul "C.C.C." care a aparţinut SC C. SA Sibiu (societate comercială cu capital de stat), imobil înscris în C.F. Sibiu, având cotă-parte indiviză de 473,6 mp (80/100) din terenul total de 592 mp înscris în C.F. colectivă Sibiu; astfel cum rezultă din procesele-verbale încheiate între vecini, delimitarea dintre cele două imobile aparţinând SC R. SA şi SC C. SA s-a realizat prin gard-zid.
Entitatea patrimonială de sine stătătoare C.C.C. a făcut obiectul Contractului de asociere în participaţiune din 30 aprilie 1998 încheiat între SC C. SA şi SC O.I. SRL, reprezentată de asociat unic O.I.
Prin contractul de vânzare-cumpărare din 29 decembrie 1998, S.C.Construcţii S.A. a vândut ansamblul activelor societăţii, înscrise în C.F. Sibiu, către SC O.I. SRL, suprafaţa de teren pe care este amplasat activul vândut fiind identificată ca având o suprafaţă de 476 mp.
Parte din ansamblul imobiliar aferent activului, respectiv fundaţii, ziduri, planşee şi parţial branşamente de utilităţi, înscrise în C.F. colectivă Sibiu, este în coproprietate cu averea corpului funciar cu destinaţia de locuinţe, corp funciar situat în acelaşi corp de clădire, dar cu accese şi întrebuinţări separate, astfel cum rezultă din documentaţia întocmită în 1998 în vederea vânzării activului SC C. SA, conform căreia suprafaţa totală a terenului pe care este situat activul este de 476 mp, suprafaţa construită este de 454 mpiar suprafaţa căii de transport şi depozitare este de 22 mp.
Prin contractul de vânzare-cumpărare din 21 august 2002, G.M.F., în calitate de administrator şi director al SC R. SA,. a vândut către SC E.I.I. SRL Sibiu, întregul imobil construcţii şi teren în suprafaţă totală de 1.970 mp, înscris în C.F. Sibiu.
Prin Încheierea de întabulare nr. 8172 din 22 august 2002 s-a întabulat dreptul de proprietatea asupra imobilului mai sus menţionat în suprafaţă de 1.970 mp în favoarea SC E.I.I. SRL Sibiu.
Prin contractul de vânzare-cumpărare din 21 noiembrie 2002, Ş.A., în calitate de asociat unic al SC E.I.I. SRL, în numele SC E.I.I. SRL a vândut către SC M.H. SRL. Sibiu, întregul imobil compus din construcţii şi teren în suprafaţă totală de 1.970 mp, înscris în C.F., Sibiu.
Prin Încheierea de întabulare nr. 11658 din 21 noiembrie 2002 s-a întabulat dreptul de proprietatea asupra imobilului mai sus menţionat în suprafaţă de 1.970 mp în favoarea SC M.H. SRL Sibiu.
Prin contractul de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 2004, O.M., în calitate de asociat unic al SC M.H. SRL a vândut lui Ş.A. întregul imobil compus din construcţii şi teren în suprafaţă totală de 1.970 mp, înscris în C.F. Sibiu.
Prin Încheierea de întabulare nr. 9722 din 31 septembrie 2004 s-a întabulat dreptul de proprietatea asupra imobilului mai sus menţionat în suprafaţă de 1.970 mp în favoarea lui Ş.A.
La rândul său, Ş.A. a vândut, prin contractul de vânzare-cumpărare din 28 septembrie 2004, către T.I. cota de 1/2 din imobilul, compus din construcţii şi teren, în suprafaţă totală de 1.970 mp, înscris în C.F. Sibiu, iar prin încheierea din 07 octombrie 2004, s-a întabulat dreptul de proprietatea asupra cotei de 1/2 din imobilul mai sus menţionat în favoarea numișilor TI. și T.K.A.I.
Prin actul de dezmembrare autentificat din 19 ianuarie 2007, Ş.A. şi O.M., în calitate de singuri asociaţi ai SC M.H. SRL, au convenit dezmembrarea imobilului înscris în C.F. Sibiu, 1.288 mp, 682 mp în 2 corpuri funciare distincte, respectiv imobilul cu nr. top nou format - teren în suprafaţă de 1.799 mp și imobilul cu nr. top nou format - teren în suprafaţă de 171 mp.
A mai arătat reclamanta că în anul 2003 SC O.I. SRL a chemat în judecată Statul Român, prin Primăria Sibiu, solicitând rectificarea suprafeţei imobilului înscris în C.F. Sibiu de la 592 mp la 870 mp, acţiunea fiind admisă deși Statul nu mai era proprietar al imobilului învecinat, el fiind transmis la S.C. Resib S.A. iar apoi înstrăinat lui S.C. Medieval Hotel.
În urma admiterii acţiunii în vederea stabilirii liniei de graniţă între imobilele proprietatea pârâţilor SC O.I. SRL, O.I. şi soţia O.I. în suprafaţă de 870 mp, înscrise în C.F. Sibiu, şi imobilul aflat în proprietatea indiviză a reclamantei în suprafaţă totală de 1.970 mp, înscris în C.F., pârâţii au intrat în posesia suprafeţei de 278 mp pe considerente care au vizat existenţa unei linii de graniţă ce a fost stabilită într-un dosar în care proprietarul fondului vecin, respectiv SC M.H. SRL nu a figurat ca parte.
Pârâţii SC O.I. SRL Sibiu, O.I. şi O.I. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acţiunii.
Aceștia au invocat excepţia puterii lucrului judecat, în susţinerea căreia au arătat că prin sentinţa civilă nr. 414 din 31 ianuarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 10016/2004, Judecătoria Sibiu a admis acţiunea pe care au promovat-o împotriva SC M.H. SRL Sibiu şi a stabilit linia de hotar între imobilele aflate în proprietatea părţilor.
Prin încheierea din data de 21 iunie 2012, excepţia invocată de pârâţi a fost respinsă, prima instanţă reținând că obiectul acţiunii pendente(revendicare imobiliară) este diferit de cel din Dosarul nr. 10016/2004 în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 414/2006 (grăniţuire) şi că, în principiu, hotărârea de grăniţuire nu are autoritate de lucru judecat într-o acţiune în revendicare ulterioară.
Prin sentinţa civilă nr. 661/2013, Tribunalul Sibiu a respins cererea de chemare în judecată, reținând, în esență, că reclamanta este proprietara imobilelor înscrise în C.F. în suprafaţă de 1.799 mp în suprafaţă de 171 mp.
Imobilul înscris în C.F. Sibiu, (apartament 1 şi 80/100 părţi din terenul de 870 mp), este în proprietatea pârâtei SC O.I. SRL Sibiu, iar imobilele din C.F. Sibiu, apartament 1 şi 25,90 mp teren, C.F. Sibiu, - apartament 2 şi 25,40 mp teren, C.F. şi 28,53 mp teren, C.F., Sibiu, apartament IV şi 39,11 mp din terenul de 870 mp, sunt în proprietatea pârâților O.I. şi O.I.
A arătat Tribunalul Sibiu că între părţi a existat un litigiu de grăniţuire. Prin sentinţa civilă nr. 414/2006 a Judecătoriei Sibiu, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 541/2007 a Curţii de apel Alba Iulia, a fost admisă, în parte, acţiunea civilă introdusă de reclamanții SC O.I. SRL Sibiu, O.I. şi O.I., în contradictoriu cu pârâta SC M.H. SRL Sibiu, în sensul stabilirii liniei de graniţă între imobilele înscrise în C.F. Sibiu - proprietatea reclamanţilor din acel proces şi imobilul înscris în C.F. de 1.970 mp care aparţinea SC M.H. SA Sibiu, pe aliniamentul A-B, din raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic M.D., unde pct. A este situat pe latura dinspre Piaţa Teatrului, iar pct. B pe latura dinspre str. L.B.
Stabilirea liniei de graniţă în litigiul anterior s-a făcu în urma unor analize complexe ale operaţiunilor de carte funciară efectuate începând cu anul 1983 cu privire la imobilele în litigiu. Practic operaţiunea de grăniţuire a fost urmarea stabilirii situaţiei juridice a porţiunii de teren revendicate în prezentul litigiu, linia de graniţă stabilită fiind consecinţa directă a stabilirii dreptului de proprietate al părţilor asupra suprafeţei revendicate în prezentul litigiu.
Astfel, prin Decizia civilă nr. 541/2007, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia au fost analizate drepturile părţilor asupra acestei suprafeţe de teren şi s-a făcut o comparare a titlurilor lor de proprietate, dându-se preferinţă titlului pârâţilor. Motivele invocate în prezentul litigiu ca motive de revendicare a suprafeţei de teren din litigiu, au fost avute în vedere şi analizate în acel proces iar stabilirea graniţei pe aliniamentul avut în vedere de sentinţa civilă nr. 414/2006 a Judecătoriei Sibiu este consecinţa directă a situaţiei juridice reţinute pentru parcela de teren în litigiu, respectiv a faptului că ea aparţine pârâţilor. În aceste condiţii, chiar dacă formal, în raport de obiectul diferit al acţiunii, în mod strict juridic nu se poate reţine existenţa autorităţii de lucru judecat, considerentele hotărârii menţionate referitoare la chestiunile deduse judecăţii în litigiul soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 541/2007, se impun în prezenta cauză iar problemele juridice deja dezlegate nu mai pot fi repuse în discuţie.
A reţinut Tribunalul Sibiu că, prin acţiunea formulată, reclamanta nu a solicitat anularea vreunei operaţiuni de carte funciară, ci practic a reluat motivele pentru care în procesul de grăniţuire a solicitat stabilirea graniţei pe un aliniament care să includă şi suprafaţa de teren revendicată prin prezenta acţiune. Aceste motive nu pot justifica admiterea acţiunii în revendicare întrucât sentinţa civilă nr. 414/2006 a Judecătoriei Sibiu, devenită irevocabilă, a stabilit implicit dreptul pârâţilor asupra suprafeţei de teren în litigiu, iar de la acel moment nu a intervenit nicio schimbare semnificativă în situaţia de carte funciară. În prezentul litigiu instanţa nu poate da o altă interpretare sau forţă juridică actelor şi operaţiunilor juridice referitoare la imobilele din cauză, interpretare care să contravină celor deja stabilite printr-o hotărâre judecătorească anterioară pronunţată între aceleaşi părţi. În hotărârile de grăniţuire au fost analizate schiţa de dezmembrare aprobată în şedinţa Comitetului executiv al Consiliului Popular al municipiului Sibiu din data de 18 iunie 1983, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la data de 23 noiembrie 1993 de către Consiliul Judeţean Sibiu, sentinţa civilă nr. 7355/2003 a Judecătoriei Sibiu şi toate operaţiunile juridice arătate în prezenta acţiune precum şi efectele acestor acte şi ale operaţiunilor de carte funciară.
A arătat, de asemenea, tribunalul că deși, în principiu, dacă nu se reţine existenţa autorităţii de lucru judecat considerentele hotărârii nu se impun într-un alt litigiu între părţi, în speţă există o situaţie particulară generată de faptul că stabilirea graniţei a impus în prealabil stabilirea întinderii dreptului de proprietate al părţilor asupra terenului şi, în acest fel, şi aceste considerente au intrat puterea lucrului judecat, ele fiind decisive pentru susţinerea dispozitivului hotărârii de grăniţuire, iar consecinţa o constituie faptul că în prezenta cauză nu se pot reţine argumente care să contrazică hotărârea anterioară pronunţată între aceleaşi părţi.
Verificând dacă pârâţii ocupă vreo porţiune de teren din cel al reclamanţilor, aşa cum este el conturat prin graniţa stabilită prin sentinţa civilă nr. 414/2006, tribunalul a concluzionat, pe baza raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul M.V. că, în raport de graniţa stabilită prin sentinţa civilă nr. 414/2006 a Judecătoriei Sibiu, pârâţii nu ocupă teren din imobilul reclamantei.
În raport de considerentele expuse, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 480 C. civ., astfel că cererea de chemare în judecată a fost respinsă, iar reclamanta a fost obligată la 3.500 lei cheltuieli de judecată către pârâţi.
Apelul declarat de reclamanta SC M.H. SRL împotriva sentinţei civile nr. 661/2013 pronunţată de Tribunalul Sibiu a fost respins prin Decizia civilă nr. 68 din 10 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, apelanta - reclamantă fiind obligată la plata către intimaţii - pârâţi O.I. junior, O.M.M., O.I. şi SC O.I. SRL a sumei de 6.675 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel.
Pentru a decide astfel, examinând criticile și apărările formulate, curtea de apel a reţinut că apelanta - reclamantă, care a criticat sentinţa instanţei de fond susținând că în mod greşit a fost reţinută puterea de lucru judecat a hotărârii de grăniţuire (întrucât există diferenţe esenţiale între cele două tipuri de acţiuni), este în eroare cu privire la ceea ce a reţinut tribunalul, și aceasta deoarece excepţia autorităţii de lucru judecat a fost respinsă la judecata în primă instanță, prin încheierea de şedinţă din data de 21 iunie 2012, soluție care este corectă, față de lipsa de identitate în ceea ce privește obiectul cererilor de chemare în judecată analizate.
A apreciat instanța de apel că tripla identitate prevăzută de art. 1201 C. civ. nu poate fi reţinută nici faţă de dosarul în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 7355/2003 a Judecătoriei Sibiu, care a avut ca obiect rectificare de carte funciară, nici faţă de dosarul în care s-a pronunţat sentinţa nr. 414/2006 a Judecătoriei Sibiu, care a avut ca obiect stabilirea liniei de graniţă, obiectul dosarelor fiind esenţialmente diferit.
Prin urmare, motivele de apel prin care au fost relevate deosebirile dintre acţiunea în grăniţuire şi cea în revendicare nu au fost primite, curtea de apel apreciind că acestea nu conțin critici concrete aduse sentinței apelate.
S-a arătat că ceea ce a reţinut Tribunalul Sibiu şi a constituit motiv de respingere a acţiunii în revendicare a fost puterea lucrului judecat a aspectelor reţinute în sentinţa nr. 414/2006 pronunţată de Judecătoria Sibiu, prin care instanţa a analizat titlurile de proprietate prezentate de părţi şi operaţiunile juridice efectuate în cartea funciară și că, sub acest aspect, hotărârea Tribunalului Sibiu este legală şi temeinică.
Astfel, prin Decizia civilă nr. 541/2007 pronunţată în Dosarul nr. 1995/85/2006, Curtea de Apel Alba Iulia (ca instanţă de recurs) a reţinut, cu putere de lucru judecat că dreptul de proprietate asupra terenului de 870 mp (conform sentinţei nr. 7355/2003 a Judecătoriei Sibiu), aparține reclamantei din acel dosar - SC I. SRL. Cum sentinţa nr. 7355/2003 a Judecătoriei Sibiu a fost întabulată în cartea funciară, aceasta este opozabilă erga omnes şi face dovada deplină a dreptului de proprietate pretins de SC O.I. SRL, O.I. şi O.I.
De asemenea, s-a reţinut că sentinţa nr. 7355/2003, sus-menționată, a intrat în puterea de lucru judecat cu privire la înscrierile din cartea funciară şi este opozabilă pârâtei SC M.H. SRL (reclamantă în prezentul dosar), chiar dacă nu a fost parte în acel litigiu.
În continuare, prin Decizia nr. 541/2007, Curtea de Apel Alba Iulia a analizat schiţa din anul 1983 și a reţinut că aceasta, împreună cu sentinţa nr. 7355/2003 a Judecătoriei Sibiu au materializat în mod irevocabil dreptul de proprietate al recurenţilor (pârâţi în prezentul dosar) cu privire la terenul în litigiu. De asemenea, au fost analizate operaţiunile de carte funciară efectuate în Cartea funciară 9811 Sibiu şi C.F. Sibiu, instanţa de recurs reţinând justeţea şi legalitatea sentinţei primei instanţe, care a fost menţinută.
Mai mult, instanţa de recurs a analizat titlul de proprietate exhibat de pârâta (în prezenta cauză reclamanta) SC M.H. SRL, reţinând că este un act administrativ care, chiar întabulat fiind, nu poate avea o valoare mai mare decât sentinţa de partajare a imobilului în cele două corpuri funciare distincte, ca efect al actului de dezmembrare din anul 1983, precum şi sentinţa intrată în puterea lucrului judecat şi întabulată în cartea funciară, prin care pârâţii şi-au rectificat suprafaţa de carte funciară.
Aşadar, instanţele anterioare au analizat titlurile de proprietate ale părţilor, întrucât în speţă nu era posibilă trasarea unei linii de graniţă fără ca în prealabil să se determine întinderea drepturilor de proprietate invocate de părţile litigante. În acest context, în mod firesc toate considerentele Deciziei civile nr. 541/2007, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, explică dispozitivul hotărârii şi se reflectă în acesta, linia de graniţă între cele două imobile învecinate fiind stabilită în urma analizei titlurilor de proprietate exibate de părţi.
A apreciat instanța de apel că apelanta - reclamantă nu poate invoca inopozabilitatea sentinţei nr. 7355/2003, pronunțată de Judecătoria Sibiu, prin care suprafaţa parcelei a fost rectificată de la 592 la 870 mp, deoarece la acel moment nr. top rectificat se învecina cu nr. top X, care era proprietatea Municipiului Sibiu, pârât chemat în judecată, iar nu cu nr. top Y, proprietatea SC M.H. SRL; prin urmare, nu era necesară chemarea ei în judecată în litigiul prin care s-a rectificat suprafaţa de carte funciară.
S-a mai arătat că, în cadrul suplimentului la expertiză efectuat în faţa instanţei de fond de către expertul M.V., s-a menționat că teren a rezultat din dezmembrarea efectuată prin Încheierea nr. 2553/1983 (planul topografic ataşat încheierii fiind prezentat în anexa nr. 6 a expertizei şi în planşa anexă a suplimentului) iar rectificarea efectuată prin sentinţa nr. 7355/2003 a Judecătoriei Sibiu a avut în vedere schiţa de C.F. din Încheierea de întabulare nr. 2553/1983. Or, toate aceste operaţiuni de carte funciară au fost analizate de instanţe în Dosarul nr. 1995/85/2006, având ca obiect grăniţuire, instanţa de recurs reţinând în mod irevocabil valabilitatea dezmembrării efectuate în anul 1983 şi a operaţiunilor ulterioare care s-au bazat pe această dezmembrare.
Deși este real că reclamanta SC M.H. SRL nu a fost parte în litigiul în care Judecătoria Sibiu a pronunţat sentinţa nr. 7355/2003, iar în cadrul Dosarului nr. 1995/85/2006 părţile şi-au disputat linia de graniţă între terenurile limitrofe (astfel că nu se pune problema excepţiei autorităţii lucrului judecat, ca excepţie de fond, peremptorie şi absolută, în condițiile art. 166 C. proc. civ.), nu poate fi ignorată puterea lucrului judecat a aspectelor constatate în mod irevocabil prin hotărârile judecătoreşti anterioare, inclusiv constatările efectuate de experţi în cadrul rapoartelor de expertiză ce au stat la baza hotărârilor judecătoreşti şi au fost omologate prin acestea.
A apreciat instanța de apel că dacă s-ar ignora puterea de lucru judecat a acestor hotărâri (cu precădere a Deciziei nr. 541/2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, în care au fost analizate titlurile părţilor), s-ar anula efectul unei judecăţi, ceea ce ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care presupune inclusiv executarea hotărârilor judecătoreşti definitive.
Prin urmare, odată ce printr-o hotărâre anterioară irevocabilă s-a recunoscut că „schiţa de dezmembrare din 1983 şi sentinţa nr. 7355/2003 au materializat irevocabil dreptul de proprietate al recurenţilor” (pârâţi în cadrul acestui litigiu) şi că titlul de proprietate deţinut de aceştia este preferabil titlului de proprietate deţinut de antecesoarea reclamantei SC M.H. SRL, care este un act administrativ ce nu poate avea o forţă juridică mai mare decât sentinţa irevocabilă de partajare a imobilului, aceste aspecte nu mai pot fi repuse în discuţie în prezentul dosar, căci a interpreta altfel puterea lucrului judecat, înseamnă a garanta drepturi teoretice şi iluzorii.
A reținut, de asemenea, instanța de apel că, în cauza Amurăriţei contra României (§ 31-38), C.E.D.O. a reţinut că instanţele trebuie sa ţină cont chiar şi de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare finalizate prin hotărâri definitive şi să nu le mai repună în discuţie într-o nouă procedură, ba mai mult, în funcţie de particularităţile cauzei, trebuie să analizeze şi posibilitatea ca în anumite situaţii, constatările din hotărârile judecătoreşti să poată fi opuse şi terţilor.
Prin urmare, aşa cum a constatat Tribunalul Sibiu, titlurile părţilor nu mai pot fi supuse dezbaterii contradictorii a altor instanţe cu privire la aspectele care au fost deja tranşate în mod irevocabil prin hotărârile judecătoreşti anterioare; a analiza încă o dată întinderea dreptului de proprietate recunoscut pârâţilor O. prin hotărâri judecătoreşti irevocabile înseamnă a aduce atingere nu numai securităţii raporturilor juridice, element esenţial al preeminenţei dreptului, ci şi dreptului de proprietate al acestora, garantat de art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC E.I.R. SRL (fostă SC M.H. SRL, Sibiu), solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate şi, pe cale de consecinţă, admiterea apelului declarat de aceasta împotriva sentinţei civile nr. 661 din 30 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Sibiu și admiterea cererii de chemare în judecată în sensul obligării pârâţilor să-i lase în deplină proprietate şi posesie, în principal, suprafaţa de 278 mp, iar în subsidiar, suprafaţa de 134 mp; de asemenea, recurenta - reclamantă a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Prin cererea de recurs s-a solicitat și suspendarea judecății recursului până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anularea încheierii de întabulare formulate în Dosarul nr. 17516/306/2013 al Judecătoriei Sibiu, cerere care a fost respinsă de instanță pentru considerentele expuse în practicaua deciziei.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că decizia atacată este nelegală întrucât instanţa a interpretat în mod greşit actele juridice deduse judecaţii, respectiv dispoziţiile art. 480 C. civ. (care constituie temeiul juridic al acţiunii în revendicare), schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, sentinţa nr. 7355/2003 a Judecătoriei Sibiu având ca obiect rectificare de carte funciară și Decizia nr. 541/2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, având ca obiect grănițuire.
De asemenea, hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a art. 39 din Legea nr. 7/1996, în vigoare la data înregistrării procesului, şi a art. 163 - 166 C. proc. civ., cu privire la autoritatea de lucru judecat şi puterea lucrului judecat.
Astfel, a arătat recurenta că în penultimul alineat din pagina 9 a deciziei recurate, în mod greşit s-a reţinut că ar fi fost în eroare întrucât prima instanţă a respins corect excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de Decizia nr. 541/2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, care s-a pronunţat doar cu privire la stabilirea graniţei proprietăților.
Or, critica nu a vizat soluția de respingere a autorităţii de lucru judecat, care îi era favorabilă ci faptul că, deși această excepţie a fost respinsă, tribunalul a dat eficienţă considerentelor Deciziei nr. 541/2007, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia.
A susținut recurenta că, la pag. 1, alin. (4), din decizia instanţei de apel s-a reţinut în mod greşit că litigiul în revendicare este tranşat irevocabil prin Decizia civila nr. 541/2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, pronunţată în recurs, ca efect al puterii de lucru judecat a sentinţei nr. 7355/2003, pronunțată de Judecătoria Sibiu, în rectificare de carte funciară, în condiţiile în care în dosarul de rectificare, în mod intenţionat, s-a produs această eroare de către pârâţi, de conivenţă cu expertul topograf care în mod intenţionat a identificat greşit vecinătăţile imobilele, tocmai pentru a evita chemarea recurentei în proces; deși la data soluționării acţiunii în rectificare nu era vecină cu imobilul pârâţilor, a dobândit această calitate imediat după pronunţarea sentinţei nr. 7355/2003 şi a efectuării intabularii.
În opinia recurentei, instanţa de apel, ca și cea de fond ar fi trebuit să ignore în totalitate cele două hotărâri judecătoreşti, respectiv sentinţa civilă nr. 7355/2003 pronunţată în rectificare de carte funciară şi Decizia nr. 541/2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, pronunţată în stabilirea liniei de graniţă, acţiunea din dosarul de grănițuire neavând niciun capăt de cerere în revendicare; pe cale de consecință, instanţale de fond şi apel ar fi trebuit să judece pe fond acţiunea în revendicare.
Astfel, sentinţa civilă nr. 7355/2003 nu trebuia luată în considerare, în temeiul art. 39 din Legea nr. 7/1996 iar Decizia nr. 541/2007 nu trebuia luată în considerare întrucât acţiunea de grănițuire, care nu a fost însoțită de o cerere în revendicare, are caracter declarativ, iar nu constitutiv de drepturi.
A susţinut recurenta că în măsura în care ar fi soluționat pe fond acţiunea în revendicare, cele două instanţe, pe baza probatoriului administrat, puteau să constate că pârâţii O. şi SC O.I. SRL Sibiu nu justifică dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 134 mp, pe care o ocupă din terenul înscris în top.
În continuare, recurenta - reclamantă a expus considerații cu privire la admisibilitatea pe fond a acţiunii în revendicare, în cuprinsul cărora a arătat că un aspect câştigat cauzei este acela că sentinţa nr. 414/2006, pronunțată de Judecătoria Sibiu, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 541/2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, prin care s-a stabilit graniţa dintre imobilele aflate în proprietatea părţilor, nu are „autoritate de lucru judecat”, faţă de acţiunea în revendicare pendente.
Aceasta a reluat susținerile privitoare la obiectul cererilor de chemare în judecată din dosarele în care au fost pronunțate sentinţa civilă nr. 7355/2003 a Judecătoriei Sibiu și Decizia nr. 541/2007 a Curţii de Apel Alba Iulia și la caracterul declarativ al hotărârii date în cererile de grănițuire.
S-a arătat că prin hotărârea de stabilire a liniei de hotar, instanţei îi revine sarcina de a trasa conturul liniei de hotar dintre proprietăţile limitrofe, având ca premisă verificarea identităţii hotarului actual (determinat prin semnele exterioare, în măsura în care există) cu cel primordial, original, având ca finalitate restabilirea, dacă este cazul, a situaţiei de fapt existente la data generării situaţiei de vecinătate.
În schimb, în cazul unei acţiuni în revendicare, dovada dreptului de proprietate se realizează prin titlul de proprietate, respectiv prin compararea titlurilor de proprietate ale părților, sau prin verificarea transferurilor succesive de proprietate și a preferabilității titlurilor.
A conchis recurenta că întrucât acţiunea în grănițuire are caracter declarativ, iar nu constitutiv de drepturi, cel care se pretinde a fi titularul unui drept de proprietate asupra suprafeţei în litigiu, are posibilitatea promovării ulterioare a unei acţiuni în revendicare, fără a i se opune autoritatea de lucru judecat, pentru a se statua irevocabil asupra întinderii şi limitelor corecte ale loturilor învecinate.
Recurenta-reclamantă a arătat că nu înțelege să formuleze, în prezenta cale de atac, critici împotriva sentinței nr. 414/2006 a Judecătoriei Sibiu sau Deciziei nr. 541/2007 a Curții de Apel Alba Iulia, însă apreciază că, față de obiectul cererilor de chemare în judecată, aceste hotărâri judecătoreşti nu prezintă autoritate de lucru judecat faţă de prezenta acţiune (nici în privința considerentelor).
În susținerea acestei opinii a învederat că în faza procesuală a apelului a invocat mai multe hotărâri judecătoreşti, ca practică judiciară, respectiv: Decizia nr. 66/R/1997 a Curţii de Apei Braşov în care s-a reținut că puterea de lucru judecat nu este operantă atât timp cât la soluţionarea acţiunii în grănițuire s-a invocat revendicarea unei porţiuni de teren şi Decizia nr. 1571/1992 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care s-a reținut că hotărnicia nu are autoritate de lucru judecat în privinţa întinderii dreptului de proprietate al părților, indiferent dacă hotarul a fost trasat prin bună învoială sau printr-o hotărâre judecătoreasca limitată la acest scop.
S-a arătat, în continuare, că deşi s-a apreciat că în cauză nu sunt întrunite condițiile autorității de lucru judecat, într-un mod original s-a reținut existența unei situații particulare iar în considerente au fost preluate argumentele rezultate din sentinţa nr. 414/2006 a Judecătoriei Sibiu şi Decizia nr. 541/2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, care au fost pronunţate în litigiu de stabilire a liniei de graniţă.
Însă, reflectarea considerentelor în dispozitivul unei hotărâri de grănițuire presupune echipolenţa între motivarea instanţei raportat la starea de fapt invocată şi soluţia instanţei vizând fixarea hotarului dintre proprietăţile megieşe prin impunerea unei linii de separaţie între acestea, iar nu stabilirea calităţii de proprietar şi întinderea drepturilor aferente, astfel cum s-a reținut în Decizia nr. 6475/2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În opinia recurentei, prima instanţă a dat eficienţă sentinţei civile care a stabilit linia de graniţă deşi în realitate nu a judecat pe fond acţiunea în revendicare, astfel că sunt incidente sunt incidente dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Recurenta - reclamantă a formulat și ample considerații cu privire la stabilirea situației de fapt, la probele administrate și la interpretarea lor.
Astfel, a arătat că potrivit extrasului de C.F. şi numerelor topografice indicate în acţiune şi la foaia de avere de la punctele 2 şi 3, este proprietara unei suprafeţe de 1.970 mp, respectiv 1.799 mp şi 171 mp; aceste suprafeţe s-au transmis prin acte autentice începând cu anul 1993, devoluțiunea de C.F. începând din anul 1967.
Conform contractului de vânzare cumpărare la data de 21 noiembrie 2002, a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului conform încheierii de C.F.
La rândul lor, intimaţii - pârâţi deţin în proprietate suprafaţa totală de 592 mp. Imobilul pârâţilor, compus din teren şi construcţii, făcea parte, în anul 1983, dintr-o suprafaţă de 9.704 mp care aparţinea Statului Român. Această suprafaţă era înscrisă în C.F. Sibiu.
Recurenta a reluat argumentele expuse în cererea de chemare în judecată cu referire la dezmembrarea imobilului în suprafaţă de 9.704 mp, sus-menționat, la transmisiunile ulterioare ale imobilelor astfel rezultate, la modalitatea în care intimații au dobândit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 592 mp și la motivele pentru care aceștia au solicitat, în anul 2003, rectificarea de carte funciară în contradictoriu doar cu Statul Român, reprezentat prin Primăria Sibiu.
Recurenta a expus considerente privitoare la valoarea probatorie a schiței de dezmembrare din 1983, în baza căreia s-a făcut rectificarea cărții funciare, arătând, în esență, că nu a fost intabulată în cartea funciară şi nu se găsește în arhiva niciunei instituţii.
În opinia recurentei - reclamante, instanța de judecată ar fi trebuit să compare titlul acesteia pentru suprafaţa de 1.970 mp, intabulat în anul 2002, şi titlul pârâtei pentru suprafaţa de 592 mp, întabulat în anul 1998 (anterior rectificării), întrucât rectificarea de carte funciară, pe lângă faptul că a fost obţinută în mod nelegal, nici nu îi este opozabilă.
Or, făcându-se compararea cu titlul pârâtei pentru suprafaţa de 592 mp devin prefect plauzibile constatările raportului de expertiză şi ale suplimentului la raportul de expertiză, întocmite în cauză, din care reiese, cel puţin în subsidiar, că pârâţii îi ocupă suprafaţa de 134 mp.
A concluzionat recurenta - reclamantă că prima hotărâre în stabilirea liniei de graniţă nu produce niciun efect, întrucât nu se bucură de autoritate de lucru judecat (nefiind întrunite condiţiile art. 1201 C. civ.), şi nici de putere de lucru judecat (în baza art. 163 - 166 C. proc. civ.) iar cea de a doua hotărâre pronunţată în rectificare de carte funciară nu îi este opozabilă în baza art. 39 din Legea nr. 7/1996.
Intimaţii - pârâţi au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. au arătat că susţinerile recurentei sunt nefondate deoarece cele două hotărâri judecătoreşti nu reprezintă „acte juridice deduse judecăţii", ci sunt mijloace de probă examinate de instanţa de apel (în raport cu celelalte mijloace de probă aflate la dosar), prin prisma motivelor de apel formulate împotriva sentinţei civile nr. 661/2013 a Tribunalului Sibiu.
În ceea ce privește priveşte cazul de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care recurenta a susţinut că decizia atacată este nelegală deoarece a fost pronunţată cu înfrângerea dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 7/1996, în forma în vigoare la data pronunţării sentinţei nr. 7355/2003 a Judecătoriei Sibiu (prin care s-a admis acţiunea de rectificare a C.F., Sibiu), intimaţii au arătat că în cauză nu ne găsim în această ipoteză, deoarece din examinarea cărții funciare care a format obiectul rectificării, rezultă că recurenta nu a avut înscris dreptul de proprietate cu privire la parcela de teren care include şi suprafaţa în litigiu, de 134 mp.
Cu referire la criticile prin care recurenta a susţinut că prin compararea titlurilor de proprietate ale părţilor din proces instanţa de apel în mod greşit nu a acordat prevalenţă titlului său de proprietate, pronunţând o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 480 C. civ. de la 1864, intimaţii au arătat că nu sunt fondate, deoarece instanţa de apel a examinat titlurile de proprietate ale părţilor din proces.
De asemenea, și intimaţii au expus ample considerații cu privire la înscrisurile pe care le-au înfățișat în proces și în litigiile anterioare.
Taxa judiciară de timbru datorată pentru soluţionarea cererii de recurs, în cuantum de 5.074 lei, a fost eşalonată în cinci rate lunare egale, exigibile la data de 10 a fiecărei luni, începând cu data de 10 martie 2015, conform menţiunilor cuprinse în încheierea pronunţată la 17 februarie 2015, prin care a fost admisă cererea recurentei-reclamante de acordare facilităţi la plata taxei judiciare de timbru.
În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, astfel că urmează să-l respingă pentru considerentele ce vor succede:
Cu titlu prealabil, Înalta Curte menţionează că recursul care, în reglementarea C. proc. civ. de la 1865, poate fi exercitat împotriva unei hotărâri judecătoreşti date în apel, este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată exclusiv pentru motive de nelegalitate.
Aceste critici de nelegalitate trebuie să se subsumeze motivelor prevăzute de art. 304 C. proc. civ.; nu pot face obiectul cercetării în recurs stabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probelor administrate în cauză, întrucât acestea sunt aspecte care vizează temeinicia, iar nu legalitatea hotărârii atacate.
În consecinţă, urmează a fi examinate exclusiv criticile de nelegalitate formulate de recurentă.
În ceea ce privește criticile subsumate motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanţa de apel a interpretat greșit actele juridice deduse judecaţii, respectiv: dispoziţiile art. 480 C. civ. (care constituie temeiul juridic al acţiunii în revendicare), sentinţa nr. 7355/2003 a Judecătoriei Sibiu având ca obiect rectificare de carte funciară și Decizia nr. 541/2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, având ca obiect grănițuire, Înalta Curte reține că p entru a putea fi incident acest motiv de recurs, este necesar ca prin actul de învestire a instanţei (cerere de chemare în judecată, cerere reconvenţională, cerere de intervenţie voluntară principală, etc.) să se pună în discuţie interpretarea unui act juridic.
Nu se circumscriu acestui motiv de recurs criticile prin care se invocă modul în care instanța care a pronunțat hotărârea atacată a interpretat probele administrate în cauză, chiar atunci când acestea ar consta în înscrisuri.
În speță, recurenta a pus în discuție modul în care instanța de apel a interpretat efectele a două hotărâri judecătorești pronunţate în litigii anterioare şi conţinutul art. 480 C. civ.
Prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată și la considerentele expuse, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este incident în cauză însă, invocarea în mod greșit a unui motiv de recurs nu prejudiciază partea dacă dezvoltarea criticilor permite încadrarea acestora într-un alt motiv de recurs, conform dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
În speţă, criticile de nelegalitate pe care recurenta le-a întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vor fi cercetate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din acelaşi act normativ.
Analizând criticile care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată, sub un prim aspect, că recurenta a criticat decizia instanţei de apel cu referire la menţinerea sentinţei tribunalului de respingere a acţiunii în revendicare în considerarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.
Deşi nici instanţa de apel, nici recurenta-reclamantă nu au sintetizat în această modalitate incidenţa pe care hotărârile pronunţate în litigiul anterior având ca obiect grăniţuirea proprietăţilor părţilor o are în cauza pendinte, Înalta Curte constată că temeiul respingerii apelului şi a cererii de chemare în judecată având ca obiect revendicare imobiliară îl reprezintă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 414/2006, pronunţată de Tribunalul Sibiu, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 541/2007, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.
Astfel, puterea de lucru judecat (res judicata pro veritate habetur), care este reglementată de art. 1201 C. civ. de la 1864, aplicabil în cauză, ca o prezumţie legală absolută irefragabilă, iar de art. 166 C. proc. civ. de la 1865, ca o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, presupune existenţa triplei identităţi (de părţi, obiect şi cauză).
În speţa dedusă judecăţii s-a constatat în mod just că, prin raportare la dosarele în care au fost pronunţate sentinţele nr. 7355/2003 şi 414/2006 ale Judecătoriei Sibiu, nu sunt îndeplinite condiţiile de admitere a excepţiei puterii de lucru judecat, astfel că nu s-a produs efectul peremptoriu de împiedicare a judecării fondului.
Se reţine astfel că prima instanţă, constatând că linia de demarcaţie între imobilele aflate în proprietatea părţilor a fost stabilită pe cale judecătorească, pe baza probatoriului administrat, a verificat dacă, în raport de limitele consfinţite prin sentinţa civilă nr. 414/2006 a Judecătoriei Sibiu, devenită irevocabilă, pârâţii ocupă vreo porţiune din terenul reclamantei; în consecinţă a cercetat fondul acţiunii în revendicare.
Se impune însă menţiunea că, întrucât în dosarul finalizat cu sentinţa civilă nr. 414/2006 a Judecătoriei Sibiu, devenită irevocabilă, instanţele au analizat, în vederea stabilirii liniei de hotar, pe baza aceloraşi titluri, care este titularul dreptului de proprietate al terenului revendicat în cazul de faţă, în mod corect s-a dat eficienţă efectului pozitiv al puterii de lucru judecat al acestei hotărâri.
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, decizia recurată nu conţine nicio contradicţie de natură să pună în discuţie legalitatea acesteia.
Astfel, aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat este un efect al hotărârii judecătoreşti în virtutea căruia partea care a câştigat un proces se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea rămasă definitivă într-o nouă judecată, fără ca partea adversă sau instanţa de judecată să mai poată lua în discuţie existenţa dreptului.
În mod corelativ, se va manifesta şi un aspect negativ al puterii de lucru judecat, atunci când, într-un al doilea proces între aceleaşi părţi, se va încerca valorificarea aceleiaşi pretenţii, pe baza aceluiaşi temei de drept, în sensul că partea care a pierdut procesul iniţial nu mai poate repune în discuţie dreptul său. Aşa cum s-a arătat în mod constant în doctrină, aspectul pozitiv al puterii lucrului judecat se regăseşte în situaţiile în care în litigiul ulterior identitatea de obiect şi cauză este doar parţială, ipoteză care se regăseşte şi în speţă.
Sub un alt aspect, cu referire la criticile vizând aplicarea dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 7/1996 (pe care recurenta-reclamantă le-a invocat ca temei de drept al inopozabilităţii sentinţei civile nr. 7355/2003 pronunţate de Judecătoria Sibiu), Înalta Curte reţine că unul dintre argumentele de drept pentru care Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia nr. 541 din 13 decembrie 2007, a admis recursul declarat de recurenţii-reclamanţi SC O.I. SRL, O.I. şi O.I. împotriva Deciziei nr. 157 din 11 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Sibiu, cu consecinţa modificării deciziei apelate, în sensul respingerii apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 414/2006 a Judecătoriei Sibiu, a fost acela că nu se poate reţine inopozabilitatea faţă de intimată, a sentinţei civile nr. 7355/2003 a Judecătoriei Sibiu deoarece dreptul de proprietate asupra suprafaţei de 870 mp teren a fost înscris în cartea funciară în baza hotărârii de rectificare. Or, din punctul de vedere al cărţii funciare, înscrierea este opozabilă erga omnes şi produce efecte, în sensul că face dovada deplină a dreptului de proprietate în favoarea SC I. SRL, până la desfiinţare.
Prin urmare, faţă de considerentele expuse, apar ca fiind vădit nefondate susţinerile recurentei-reclamante care a opinat că tribunalul şi instanţa de apel trebuiau să ignore sentinţa civilă nr. 7355/2003 a Judecătoriei Sibiu şi Decizia nr. 541 din 13 decembrie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Cu referire la aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 480 C. civ., Înalta Curte reţine că nu au fost dezvoltate critici care să necesite considerente suplimentare, respingerea acţiunii în revendicare fiind, aşa cum cu prisosinţă s-a arătat, consecinţa efectului pozitiv al judecăţilor anterioare în care dreptul de proprietate în litigiu a fost recunoscut şi înscris în cartea funciară în favoarea pârâţilor.
În ceea ce priveşte aspectele pe care recurenta le-a dezvoltat ca şi considerente privind admisibilitatea acţiunii în revendicare, Înalta Curte constată că repun în discuţie instituţia autorităţii de lucru judecat cărora li s-a răspuns, respectiv pun în discuţie cu caracter general efectul declarativ al hotărârii de grăniţuire, regulile de probaţiune a dreptului de proprietate şi interpretarea probelor administrate la instanţele de fond şi apel care nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate; în consecinţă nu se impune analiza lor.
De asemenea, aşa cum s-a precizat în debutul considerentelor, exced controlului de legalitate în recurs aspectele de temeinicie care vizează stabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probatoriului pe care recurenta le-a expus la subpunctul nr. 4 din memoriul de recurs.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează să fie respins, ca nefondat.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1), 298 şi 316 C. proc. civ., recurenta-reclamantă SC E.I.R. SRL (fostă SC M.H. SRL Sibiu) va fi obligată la plata către intimaţii SC O.I. SRL, O.I. junior, O.I., O.M.M. şi O.I. a sumei de 7.824 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu de avocat (6.600 lei) şi cheltuieli de cazare (736 lei) şi transport (488 lei), conform chitanţelor depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - reclamantă SC E.I.R. SRL (fostă SC M.H. SRL Sibiu), împotriva Deciziei nr. 68 din 10 octombrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Obligă pe recurenta - reclamantă SC E.I.R. SRL (fostă SC M.H. SRL Sibiu) la plata către intimaţii SC O.I. SRL, O.I. junior, O.I., O.M.M. şi O.I. a sumei de 7.824 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 764/2015. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 779/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
