ICCJ. Decizia nr. 763/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 763/2015
Dosar nr. 154/1/2015
Şedinţa publică din 17 martie 2015
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 4284 din 20 septembrie 2013, Curtea de Ape! Bucureşti, secţia a Vll-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de munca şi asigurări sociale, a respins, ca nefondate, recursurile formulate de reclamantul D.M. împotriva sentinţei civile nr. 5855 din data de 19 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 19579/3/2032, încheierii de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 11 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 19579/3/2012 şi a sentinţei civile nr. 11137 bis din data de 11 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 19579/3/2012/al, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A.F.R.
În motivarea deciziei, instanţa a reţinut următoarele:
Criticile aduse de către recurent sentinţei civile nr. 5855 din data de 19 iunie 2012 sunt nefondate, având în vedere făptui că pentru admisibilitatea contestaţiei în anulare reglementată de dispoziţiile art. 317 C. proc. civ., condiţia legii este pe de o parte ca hotărârea atacată să fie irevocabilă, iar pe de altă parte ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat prin căile ordinare de atac.
Cea de a doua condiţie de admisibilitate constituie o aplicare a principiului potrivit căruia nu se poate folosi o cale de atac extraordinară atunci când s-ar fi putut folosi calea de atac ordinară.
Partea nu are un drept de opţiune între contestaţia în anulare şi recurs, dându-se prioritate recursului, prin urmare partea fiind obligată sa valorifice eventualele motive de contestaţie prin intermediul recursului, motivele de nelegalitate vizate de art. 317 constituind în acelaşi timp şi motive de recurs.
Această cerinţă trebuie examinată în corelaţie cu art. 317 teza finală C. proc. civ. potrivit căruia contestaţia în anulare devine admisibilă în cazul în care motivele au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa ie-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins tară a fi judecat în fond.
În speţă, conîestatorul a formulat contestaţie în anulare împotriva sentinţei civile nr. 5855 din 19 mai 2012, prin care a fost respinsă ca tardiv formulată cererea de revizuire a sentinţei civile nr. 5717 din 17 septembrie 2008, recursul declarat împotriva acesteia fiind respins prin Decizia civilă nr. 5079 din 18 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
În doctrină se admite unanim că în situaţia în care un recurs a fost respins ca tardiv introdus, contestaţia în anulare este inadmisibilă deoarece în sens contrar s-ar admite o eludare directă a interdicţiei prevăzute de art. 317 C. proc. civ. din moment ce un recurs tardiv este socotit ca şi cum nu ar fi fost introdus.
Nu pot fi reţinute nici criticile referitoare la neindicarea de către instanţa de fond a situaţiei de fapt şi de drept, sentinţa atacată respectând cerinţele prevăzute de art. 261 C. proc. civ., iar în ceea ce priveşte omisiunea judecării pe fond a cauzei, se observă faptul că solicitarea recurentului a fost respinsă ca inadmisibilă iar dispoziţiile art. 317 C. proc. civ. sunt în sensul că instanţa este obligată să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor de procedură precum şi asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii.
Or, admiterea excepţiei inadmisibilităţii făcea de prisos analizarea fondului pretenţiilor deduse judecăţii.
În ceea ce priveşte repartizarea aleatorie a cauzei, din adresa din 14 februarie 2012 emisă de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, rezultă că acţiunea recurentului a fost repartizată aleatoriu la data de 29 mai 2012 conform listingului ataşat de către instanţă corespondenţei cu petentul, iar cât priveşte lăsarea dosarului la sfârşitul şedinţei de judecată, potrivit art. 103 din Regulamentul de organizare al instanţelor judecătoreşti, la instanţele la care se utilizează sistemul computerizat lucrările se realizează prin selecţia automată a datelor, la înscrierea dosarelor pe listă dându-se întâietate cauzelor în care sunt arestaţi şi cu privire la care legea prevede ca judecata se face de urgenţă, în speţa recurentul nedovedind o încălcare a Regulamentului în ceea ce priveşte întocmirea listei de şedinţă.
Referitor la necercetarea de către instanţă a înscrisurilor depuse la dosare, astfel cum s-a arătat mai sus, reţinerea de către instanţa de fond a excepţiei inadmisibilităţii face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Cât priveşte nelegalitatea sentinţei atacate prin prisma nerespectării normelor referitoare la competenţa instanţei, se observă faptul că recurentul a investit instanţa de fond cu o contestaţie în anulare formulată împotriva sentinţei civile nr. 6532 din 22 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, iar potrivit dispoziţiilor art. 319 C. proc. civ., contestaţia în anulare se introduce la instanţa a cărei hotărâre se atacă.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la continuitatea completului de judecată din adresa din 14 noiembrie 2012 emisă de Tribunalul Bucureşti, secţia a VlII-a conflicte de munca şi asigurări sociale, rezultă că acţiunea recurentului a fost repartizată aleatoriu la data de 29 mai 2012 Completului 3, complet ce nu a fost schimbat pe parcursul soluţionării cererii, astfel încât şi această critică va fi înlăturată.
Nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia la pronunţarea sentinţei atacate instanţa de fond ar fi avut în vedere hotărâri lovite de nulitate, dat fiind faptul ca, aşa cum s-a arătat anterior soluţionarea cauzei s-a făcut în urma admiterii excepţiei inadmisibili taţii, instanţa neintrând în cercetarea fondului pretenţiilor.
Nici recursul declarat împotriva încheierii din Camera de Consiliu din 11 decembrie 2012 nu este fondat, în mod corect Tribunalul procedând la respingerea cererii privind lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 5855 din data de 19 mai 2012.
Potrivit art. 211 C. proc. civ.: în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziţii potrivnice, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice,
Or, dispozitivul sentinţei mai sus indicate nu cuprinde dispoziţii potrivnice ori dispoziţii care să nu poaîă fi puse în executare, neiăsând loc ia interpretări şi nu necesită lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea acestuia.
În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 11137 bis din data de 11 decembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 19579/3/2012/al, nici acesta nu este fondat, prima instanţă pronunţându-se în limitele investirii sale şi neexistând un capăt de cerere pe care să-l fi omis la pronunţarea sentinţei civile nr. 5855 din data de 19 iunie 2012.
La data de 15 decembrie 2014, reclamantul D.M. a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 4284 din 20 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlI-a civila şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în baza motivului prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.
În motivarea cererii, revizuentul a susţinut că decizia atacată este în opoziţie cu Decizia nr. 1294 din 1 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlI-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În cauză, s-a ajuns la eroare judiciară perpetuată şi în fazele superioare, fără să se ţină cont de situaţia de fapt şi de drept, fiindu-i încălcate revizuentului drepturile constituţionale.
La termenul de judecată din data de 17 martie 2015, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei tardivităţii cererii de revizuire, ce se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
În conformitate cu art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 şi 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţa de recurs, după evocarea fondului, de la pronunţare; pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2), de la pronunţarea ultimei hotărâri.
În cauză, hotărârea pretins contradictorie şi a cărei anulare se solicită, Decizia nr. 4284 a Curţii de Apel Bucureşti a fost pronunţată de instanţa de recurs la data de 20 septembrie 2013.
Drept urmare, sunt aplicabile dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ., termenul de o lună curgând de ia pronunţarea hotărârii, respectiv de la data de 20 septembrie 2013.
Revizuentul D.M. şi-a întemeiat calea de atac extraordinară a revizuirii pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi a depus cererea de revizuire 3a data de 15 decembrie 2014, cu depăşirea termenului legal, imperativ, de decădere, de o lună, reglementat de art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ., care se împlinea la data de 21 octombrie 2014.
Petiţiile depuse de revizuent pe cale administrativă, invocate în susţinerea respingerii excepţiei tardivităţii, nu influenţează termenul de declarare a căii de atac.
Potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Or, revizuentul nu a dovedit că a fost împiedicat de o împrejurare obiectivă, mai presus de voinţa sa, care nu putea fi prevăzută şi nici depăşită, pentru a solicita instanţei repunerea în termenul de formulare a cererii de revizuire.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 4284 din data de 20 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul D.M. împotriva Deciziei nr. 4284 din data de 20 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 757/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 764/2015. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
