ICCJ. Decizia nr. 876/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 876/2015
Dosar nr. 446/32/2014
Şedinţa publică din 25 martie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Numiţii E.L. şi E.C. au promovat la data de 30 iunie 2014 cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susţinând că există contradicţie între două hotărâri, respectiv Decizia civilă nr. 59 din 05 martie 2009 a Tribunalului Neamţ şi sentinţa civilă nr. 3022 din 03 iulie 2013 a Judecătoriei Neamţ.
Revizuenţii au arătat că sunt îndeplinite cerinţele art. 322 pct. 7 C. proc. civ. având în vedere că cele două hotărâri sunt potrivnice, cuprinzând măsuri care nu se pot aduce la îndeplinire: astfel, dacă prin prima hotărâre au fost consideraţi de buna credinţă şi a fost menţinut amplasamentul gardului, prin hotărârea ulterioară au fost consideraţi de rea-credinţă şi s-a dispus demolarea gardului; există triplă identitate de părţi, obiect şi cauză; în faţa Judecătoriei Piatra Neamţ nu a fost invocată autoritatea de lucru judecat în raport de Decizia civilă nr. 59 din 05 martie 2009 a Tribunalului Neamţ.
Intimata C.E. a depus întâmpinare, prin care a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire, pe fond susţinând, în esenţă, că nu a fost încălcat principiul autorităţii de lucru judecat.
Excepţia a fost considerată de către Curtea de Apel ca o apărare ce vizează îndeplinirea cerinţelor de la art. 322 pct. 7 şi nu ca o veritabilă excepţie de procedură.
Prin Decizia civilă nr. 2 din 12 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, a fost respinsă cererea de revizuire, cu obligarea revizuenţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri bazată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este admisibilă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii), hotărârile judecătoreşti în cauză să fie pronunţate în dosare diferite; să existe triplă identitate de părţi, obiect şi cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se analizat.
În speţa de faţă, revizuenţii E.L. şi E.C. au solicitat anularea sentinţei civile nr. 3022 din 03 iulie 2013 pronunţată de Judecătoria Neamţ (irevocabilă prin Decizia nr. 387 din 27 mai 2014 a Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 898/279/2006), invocând excepţia autorităţii de lucru judecat în raport cu Decizia nr. 59 din 05 martie 2009 a Tribunalului Neamţ pronunţată în Dosarul Tribunalului Neamţ nr. 898/279/2006.
Examinând cea de-a doua hotărâre ce se cere a fi anulată în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ. respectiv sentinţa civilă nr. 3022 din 03 iulie 2013 Curtea de apel a constatat că prin răspunsul la întâmpinare formulat, reclamanta C.E. a invocat existenţa Dosarului nr. 898/279/2006 al Judecătoriei Piatra Neamţ prin care s-a cerut grăniţuirea unei suprafeţe de 400 mp şi obligarea la ridicarea unui gard.
S-a dispus ataşarea acestui dosar, iar la termenul din 16 februarie 2011 s-a pus în discuţia părţilor excepţia autorităţii de lucru judecat.
Aşa cum rezultă din lecturarea încheierii sus-menţionate, instanţa s-a pronunţat în sensul că nu este incidentă autoritatea de lucru judecat, urmând ca după administrarea întregului probatoriu să se reverifice susţinerile părţilor, reţinându-se faptul că, între acestea, au avut loc mai multe litigii.
Nu a fost primit punctul de vedere al revizuenţilor din prezenta cauză conform cu care instanţa ar fi discutat autoritatea de lucru judecat doar prin raportare la Dosarul nr. 5224/2002 al Judecătoriei Piatra Neamţ. Aceasta deoarece se invocase şi existenţa Dosarului nr. 898/279/2006 al Tribunalului Neamţ, se dispusese ataşarea acestuia, părţile punând concluzii pe această excepţie în cunoştinţă de cauză.
Prin sentinţa civilă nr. 3022 din 03 iulie 2013 a Judecătoriei Piatra Neamţ instanţa a revenit asupra excepţiei autorităţii doar cu privire la capătul de cerere având ca obiect revendicarea, raportat la Dosarul nr. 5224/2002, în sensul admiterii acesteia.
În cererea dedusă prezentei judecăţi Curtea de apel a reţinut că posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată de împrejurarea ca, în cadrul celui de-al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre, sau, chiar dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra obiecţiilor în legătură cu existenţa acelei hotărâri, în sensul de a nu se fi soluţionat excepţia autorităţii de lucru judecat.
Ori, în speţă, s-a constatat că excepţia autorităţii de lucru judecat raportat la decizia din Dosarul nr. 898/279/2006, (filele 52, 66, 77 şi 95) fusese invocată astfel încât partea nu mai poate reitera aceeaşi excepţie pe calea revizuirii.
Dacă s-ar admite interpretarea contrară şi s-ar considera că cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă în orice situaţie, ar însemna să se nesocotească autoritatea de lucru judecat rezultat din cea de-a doua hotărâre, ceea ce ar fi împotriva finalităţii urmărite de lege.
Referitor la cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reducând aceste cheltuieli reprezentând onorariu de avocat la 1.000 lei, proporţional cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse de avocat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs revizuenţii pentru următoarele motive:
1. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Susţin revizuenţii că, din motivarea hotărârii recurate, se desprinde ideea că în cauză s-ar fi invocat două excepţii de autoritate a lucrului judecat (una în raport de sentinţa civilă nr. 200/2003 şi una în raport de Decizia civilă nr. 59 din 5 martie 2009).
Însă, în considerentele Deciziei nr. 2 din 12 ianuarie 2015, nu s-a precizat în final asupra cărei excepţii de lucru judecat (respectiv raportat la care dintre Hotărâri din 2003 sau din 2009) s-ar fi pronunţat Judecătoria Piatra Neamţ.
Astfel, Curtea de Apel Bacău reţine că prin încheierea de şedinţă din data de 16 februarie 2011 „instanţa s-a pronunţat în sensul că nu este incidentă autoritatea de lucru judecat”, precum şi că asupra acesteia instanţa de fond a revenit prin sentinţa pronunţată.
Din această încheiere din 16 februarie 2011 cât şi din considerentele sentinţei Judecătoriei Piatra Neamţ rezultă că instanţa a avut în vedere autoritatea de lucru judecat raportat la Hotărârea de revendicare din 2003 (pe acest aspect punând părţile concluzii şi această excepţie fiind invocată de către revizuenţi).
Singurul argument adus afirmaţiei că s-ar fi invocat autoritatea lucrului judecat şi în raport de Decizia civilă nr. 59 din 5 martie 2009 constă în ataşarea Dosarului nr. 898/279/2006, ceea ce în opinia instanţei a cărei hotărâre se atacă în prezent ar echivala cu invocarea excepţiei şi cu punerea de concluzii în cunoştinţă de cauză.
Or, partea care s-a prevalat de existenta acestui Dosar nr. 898/279/2006 - şi care a solicitat ataşarea lui a fost însăşi reclamanta C.E., dar pentru a infirma excepţia autorităţii lucrului judecat invocată de revizuenţi şi care privea revendicarea şi nu ridicarea gardului.
Motivul solicitării ataşării acestui dosar de către reclamantă nu a fost invocarea vreunei excepţii de lucru judecat faţă de deciziile pronunţate în acest dosar (întrucât reclamanta nici nu avea interes să invoce o hotărâre ce i-ar fi paralizat dreptul la acţiune) ci a fost interpretarea dată de reclamantă Deciziei civile nr. 59/2009 a Tribunalului Neamţ pe care a văzut-o ca pe o îndrumare de a se adresa din nou instanţei pentru revendicarea suprafeţei de 94 mp, care nu a format decât scriptic şi nu faptic obiectul acţiunii în revendicare din Dosarul nr. 5224/2002.
Astfel din analiza actelor Dosarului nr. 8618/279/2009 inclusiv din încheierea din 16 februarie 2011 şi din sentinţa civilă pronunţată rezultă că niciuna dintre părţi nu a invocat autoritatea lucrului judecat în raport de Decizia civilă nr. 59/2009 întrucât reclamanta nu avea niciun interes să o invoce, în timp ce revizuienţii au invocat autoritatea lucrului judecat doar faţă de cererea de revendicare, care ar fi atras şi respingerea cererii în obligaţie de a face, conform principiului accesorium sequitur principale.
Astfel, este evident că s-a invocat o singură excepţie, anume excepţia autorităţii lucrului judecat doar în raport de sentinţa civilă nr. 200/2003.
2. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Fără a fi prevăzută în mod expres de legislaţie, doctrina a evocat constant, ca o cerinţă de admisibilitate a cererii de revizuire pe motivul contrarietăţii de hotărâri, aceea ca excepţia autorităţii lucrului judecat să nu fi fost invocată sau, invocată fiind, instanţa să nu se fi pronunţat asupra ei.
Susţin revizuenţii că nici ei şi nici reclamanta-intimată C.E. nu au invocat autoritatea lucrului judecat în raport de Decizia civilă nr. 59/2009 a Tribunalului Neamţ, astfel încât, în mod evident, instanţa nu se putea pronunţa asupra ei, câtă vreme nu a invocat-o din oficiu.
Simpla împrejurare a ataşării Dosarului nr. 898/279/2006 şi faptul că părţile au pus concluzii cu privire la autoritatea lucrului judecat în raport de sentinţa civilă nr. 200/2003 din Dosarul de revendicare nr. 5224/2002, nu echivalează cu invocarea autorităţii lucrului judecat şi în raport de Decizia civilă nr. 59/2009, cu atât mai mult cu cât scopul ataşării dosarului, la cererea reclamantei C.E., a fost acela de a dovedi că Tribunalul Neamţ şi ulterior Curtea de Apel i-ar fi indicat calea formulării unei noi acţiuni în revendicare.
Astfel cererea de revizuire este admisibilă întrucât excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de Decizia nr. 59/2009 nu a fost invocată.
Excepţia autorităţii a fost invocată faţă de capătul de cerere privind revendicarea şi nu faţă de capătul de cerere referitor la ridicarea gardului, care a fost solicitat de reclamantă în subsidiarul noii acţiuni în revendicare.
Apreciază revizuenţii că instanţa a interpretat greşit încheierea instanţei din 16 februarie 2011, întrucât în niciun moment nici părţile şi nici instanţa nu au avut în vedere autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 59/2009 faţă de capătul de cerere în obligaţie de a face - ridicare gard.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar îmbrăţişa motivarea Curţii de Apel Bacău cu privire la invocarea excepţiei autorităţii lucrului judecat în raport de Decizia civilă nr. 59 din 5 martie 2009 (aspect nereal însă), şi chiar dacă părţile ar fi pus concluzii şi cu privire la aceasta, nu există nici un indiciu că instanţa s-ar fi pronunţat asupra ei.
Astfel, la termenul din data de 16 februarie 2011 instanţa de fond a respins excepţia autorităţii lucrului judecat, urmând a se reverifica susţinerile părţilor după administrarea probelor. Acest lucru nu poate avea decât semnificaţia unirii excepţiei cu fondul (întrucât încheierea de admitere sau respingere a excepţiei are caracter interlocutoriu şi nu se poate reveni asupra ei); or, prin sentinţa a cărei revizuire se solicită, singura excepţie soluţionată a fost aceea a autorităţii lucrului judecat în raport de sentinţa civilă nr. 200/2003 a Judecătoriei Piatra Neamţ.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Cererea de revizuire pendinte a fost respinsă pe motiv că prin hotărârea pretins contrară, sentinţa civilă nr. 3022 din 03 iulie 2013 a Judecătoriei Neamţ, a fost invocată şi analizată autoritatea de lucru judecat atât cu privire la Decizia civilă nr. 59 din 05 martie 2009 a Tribunalului Neamţ la care revizuenţii se raportează, cât şi cu privire la o altă hotărâre pronunţată anterior, sentinţa civilă nr. 200/2003.
Revizuenţii critică această concluzie afirmând că nu au fost analizate două excepţii, ci doar cea faţă sentinţa civilă nr. 200/2003.
Înalta Curte reţine că aceste susţineri sunt întemeiate, instanţa de revizuire stabilind greşit situaţia de fapt.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 200/2003 a fost admisă acţiunea în revendicare formulată de C.E. împotriva revizuenţilor din prezenta cauză pentru suprafaţa de 400 mp identificată într-un raport de expertiză efectuat în acea cauză.
Într-un al doilea litigiu, prin Decizia nr. 59/2009, în apelul revizuenţilor, a fost respinsă acţiunea în grăniţuire formulată de C.E., reţinându-se că terenul în litigiu are în realitate o suprafaţă faptică cu 94 mp mai mică decât cea scriptică şi că executorul judecătoresc al primei hotărâri a procedat la amplasarea ţăruşilor, stabilind corect linia de hotar. S-a apreciat că, până la intervenţia unui titlu care să dovedească o rea credinţă în stăpânirea reclamanţilor E., nu se poate aplica 494 alin. (3) C. civ.
În cel de-al treilea litigiu, iniţiat de C.E., având ca obiect revendicarea celor 94 mp şi soluţionat prin sentinţa civilă nr. 3022/2013, a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat numai în ceea ce priveşte revendicarea şi au fost obligaţi revizuenţii să ridice gardul dintre proprietăţi amplasat eronat.
În acest dosar, prin întâmpinare, revizuenţii au invocat autoritatea de lucru judecat în ceea ce priveşte revendicarea terenului, raportat la sentinţa civilă nr. 200/2003.
Prin răspunsul la întâmpinare, în combaterea excepţiei autorităţii de lucru judecat invocată de revizuenţi, C.E. s-a prevalat de considerentele Deciziei nr. 59/2009 care ar fi constatat că terenul de 94 mp nu a format obiectul primei acţiuni în revendicare, susţinând că poate promova acţiunea fără a i se opune autoritatea de lucru judecat a vreunei alte hotărâri.
La rândul lor revizuenţii au depus precizări la întâmpinare prin care au susţinut că hotarul dintre proprietăţi a fost stabilit prin punerea în executare a hotărârii în revendicare, grăniţuirea fiind inadmisibilă, însă nu au făcut nicio referire expresă la decizia nr. 59/2009.
Prin încheierea din 16 februarie 2011 Judecătoria Piatra Neamţ a constatat că nu este incidentă autoritatea de lucru judecat, astfel cum a fost adusă în discuţie de apărătorul pârâţilor E., cu privire la cei 400 mp asupra cărora s-ar mai fi pronunţat o altă instanţă în anul 2002, însă arată că va reverifica susţinerile părţilor cu privire la excepţie după administrarea probatoriului.
La momentul dezbaterilor asupra fondului cauzei din 19 iunie 2011, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia autorităţii de lucru judecat pe capătul de cerere privind revendicarea, iar acestea, prin apărători, au formulat concluzii.
În considerentele hotărârii respective instanţa a analizat excepţia autorităţii de lucru judecat raportat exclusiv la sentinţa civilă nr. 200 din 20 ianuarie 2003, faţă de care a reţinut că suprafaţa revendicată de 94 mp face parte din cea care a constituit obiect al revendicării anterioare. S-a apreciat că nu se poate promova o nouă acţiune în revendicare, opunându-se autoritatea de lucru judecat şi că reclamanta are la îndemână, pentru apărarea dreptului său, pârghiile puse la dispoziţie de legea penală în cazul nerespectării hotărârii judecătoreşti.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, respectiv obligarea pârâţilor să ridice gardul edificat pe proprietatea reclamantei, invocând concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, instanţa a obligat pârâţii să ridice gardul, reţinând necesitatea garantării dreptului de proprietate al reclamantei şi asigurarea exercitării de către aceasta a unei posesii utile.
În ceea ce priveşte această ultimă dispoziţie, s-a solicitat revizuirea hotărârii ca fiind contrară Deciziei nr. 59/2009 prin care s-a apreciat că hotarul marcat prin amplasarea gardului a respectat dispoziţiile hotărârii judecătoreşti privind suprafaţa revendicată de reclamantă.
În dezbaterile prezentului recurs, apărătorul intimatei C.E. a susţinut că autoritatea de lucru judecat ar fi fost de fapt analizată în Decizia nr. 387/2014 a Tribunalului Neamţ prin care s-a respins recursul revizuenţilor împotriva sentinţei nr. 3022/2013. Nu va putea fi reţinută această afirmaţie întrucât decizia menţionată a analizat doar raportul de accesorietate între cele două capete de cerere (revendicarea şi ridicarea gardului) şi aspectul bunei credinţe, însă nu şi elementele de identitate ce determină sau nu reţinerea autorităţii de lucru judecat.
Verificând îndeplinirea condiţiilor referitoare la admisibilitatea cazului de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că pricinile în care s-au pronunţat cele două hotărâri poartă, în principiu, asupra aceleiaşi cereri dedusă judecăţii în condiţiile în care hotărârea din anul 2009 finaliza un proces în obligaţia de a face, respingând o obligaţie similară, pretinsă în sarcina revizuenţilor, de ridicare a gardului ce delimitează proprietăţile.
În cauza pendinte, se constată că instanţa revizuire a reţinut greşit că, în legătură cu cererea în obligaţie de a face, prin sentinţa nr. 3022/2013 a fost soluţionată excepţia autorităţii de lucru judecat. Nu rezultă că prin această hotărâre sau printr-o încheiere interlocutorie, pronunţată în dosar, instanţa ar fi analizat elementele triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză raportat la Decizia civilă nr. 59/2009, deşi a fost ataşat dosarul acelei cauze.
O astfel de excepţie nu a fost invocată de către părţi şi nici de către instanţă din oficiu. Simpla ataşare a dosarului în care s-a pronunţat Decizia nr. 59/2009 nu poate prezuma că instanţa care a dispus o asemenea măsură a efectuat implicit şi o verificare a autorităţii de lucru judecat, împrejurare ce s-ar opune unei noi analize a elementelor de identitate în calea extraordinară de atac a revizuirii.
În consecinţă, în condiţiile în care instanţa ce a pronunţat sentinţa civilă nr. 3022/2013, atacată cu revizuire, nu s-a raportat la elementele autorităţii de lucru judecat cu privire la capătul de cerere referitor la ridicarea gardului ce delimita proprietăţile, este evident că a ignorat litigiul anterior, omiţând a verifica existenţa acestui posibil impediment în soluţionarea cererii, respectiv dacă se opune autoritatea de lucru judecat a celor statuate anterior.
Prin urmare, greşit Curtea de Apel, pronunţându-se pe condiţiile de admisibilitate a revizuirii, a respins cererea, reţinând că instanţa care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii a analizat autoritatea de lucru judecat faţă de hotărârea anterioară pretins contrară.
În realitate această excepţie nu a fost invocată şi analizată, motiv pentru care Înalta Curte va admite recursul în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va casa în conformitate cu art. 314 C. proc. civ., hotărârea recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru reluarea judecăţii asupra condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de revizuenţii E.L. şi E.C. împotriva Deciziei nr. 2 din 12 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecarea cererii de revizuire aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 847/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 88/2015. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
