ICCJ. Decizia nr. 910/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 910/2015
Dosar nr. 646/1/2015
Şedinţa publică din 26 martie 2015
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1443 din 3 iulie 2006 pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta M.S.M. a chemat în judecată pe pârâţii S.A.Î.G. şi P.R.I., solicitând ca, pe cale de ordonanţă preşedinţială, în condiţiile art. 581 C. proc. civ. şi a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 să se dispună anularea Deciziei nr. 14 din 22 iunie 2006 şi restituirea în natură a imobilelor teren, construcţii cu instalaţie electrică, inclusiv transformator de putere şi fântână, preluate abuziv de la bunica sa, P.T., cu procesul verbal din 25 martie 1949. Totodată a solicitat reclamanta obligarea pârâtului P.R.I. la plata sumei de 200.000 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilelor, iar a pârâtei să predea, de îndată, imobilele restituite.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în fapt, la data de 25 martie 1949, imobilele proprietatea bunicii sale, P.T., mama tatălui său, D.Ş., situate în com. Gherășeni, Judeţul Buzău, au fost preluate abuziv, potrivit procesului verbal încheiat cu acest prilej, acestea constând în 50 de ha teren, construcţiile edificate pe acest teren - casa de administraţie cu 11 încăperi; locuinţă administrator cu 7 camere, locuinţă lucrători grajd, anexă pentru animale compusă din 3 camere de cărămidă, cocină de porci cu o încăpere din cărămidă, magazie cereale şi patul de porumb într-un singur corp, construcţie din scândură învelită cu tablă şi două puţuri din tuburi de ciment.
S-a învederat că în prezent, construcţiile şi o parte din teren sunt deţinute de pârâta Societatea Agricolă „Înfrăţirea", care a fost notificată în temeiul Legii nr. 10/2001, prin notificarea nr. 131 din 1 iunie 2001, să le restituie, însă nu s-a conformat dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul că nu a emis decizie motivată, deşi prin sentinţa civilă nr. 3745 din 15 august 2005 a Judecătoriei Buzău pârâta a fost obligată în acest sens.
La primul termen de judecată, reclamanta şi-a modificat acţiunea, în sensul că a renunţat la judecata cauzei în condiţiile art. 581 C. proc. civ., solicitând judecarea acesteia în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1311 din 15 decembrie 2006, Tribunalul Buzău a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtă, a admis, în parte, acţiunea, a anulat Decizia nr. 14 din 22 iunie 2006, emisă de preşedintele Consiliului de Administraţie al S.A.Î. Gherășeni şi a obligat preşedintele Consiliului de Administraţie al S.A.Î. Gherășeni să dispună restituirea în natură a imobilelor menţionate în dispozitivul sentinţei, către reclamantă.
Prin aceeaşi hotărâre instanţa a dispus obligarea pârâtei de a preda de îndată reclamantei imobilele restituite; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 200.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilelor şi a obligat pârâţii să plătească reclamantei suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că imobilele în litigiu au fost preluate de stat, în mod abuziv, în baza Legii nr. 187/1945 şi a Decretului nr. 83/1949; reclamanta a făcut dovada calităţii de proprietar a autoarei sale, aşa încât se impune restituirea bunurilor către reclamantă, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit de expertul C.S., cu obligarea pârâtei să predea de îndată aceste bunuri.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel S.A.Î. Gherăşeni invocând motive de nelegalitate șinetemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 84 din 22 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploieşti a fost admis apelul declarat de apelanta pârâtă S.A.Î. Gherășeni, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa primei instanţe şi a trimis cauza Tribunalului Buzău pentru rejudecarea capetelor de cerere privind restituirea în natură a imobilelor în litigiu şi obligarea pârâtei la predarea acestora şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
S-a avut în vedere, în esenţă, că prin sentinţa atacată, instanţa de fond a dispus obligarea preşedintelui Consiliului de Administraţie al S.A.Î. să restituie în natură imobilele, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit de expertul C.S. Curtea a considerat că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii de restituire în natură a imobilelor, astfel cum a fost formulată de către reclamantă, nedispunând obligarea pârâtei la restituirea în natură a acestora, ci a preşedintelui P.I., fără a exista o cerere a reclamantei în acest sens, împrejurare ce constituie o necercetare a fondului cauzei, de natură a conduce a desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
S-a apreciat că se impune completarea probatoriului administrat, în vederea stabilirii împrejurării dacă construcţiile iniţiale au suportat transformări, astfel cum a susţinut reclamanta, sau dacă parte din construcţiile identificate aparţin altor persoane.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtei la predarea imobilului, s-a reţinut că instanţa de fond s-a pronunţat în mod expres asupra acestuia, dar se impune soluţia desfiinţării sentinţei atacate şi cu privire la acesta ca urmare a caracterului său accesoriu faţă de capătul de cerere principal, de restituire în natură a imobilelor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta M.S.M., care, fără să indice vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., a arătat că instanţa de apel nu a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, art. 2 alin. (2) şi respectiv art. 24 şi în mod greşit a apreciat că Tribunalul Buzău nu a cercetat fondul cauzei.
La termenul din 29 iunie 2007. faţă de împrejurarea că prin contractul autentificat din 4 aprilie 2007 recurenta a vândut numitei N.V. dreptul său litigios având ca obiect restituirea în natură a imobilelor în litigiu, instanța de recurs a dispus introducerea în cauză a lui N.V. în calitate de reclamantă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia civilă nr. 938 pronunţată la 14 februarie 2008, a admis recursul declarat de reclamanta M.S.M. şi continuat de N.V. în calitate de dobânditoare de drepturi litigioase, a casat decizia nr. 84 din 22 februarie 2007 şi a trimis cauza, pentru rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că, deşi nu a arătat expres, recurenta - reclamanta a criticat decizia atacată, ca fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., deoarece greşit instanţa de apel a apreciat că tribunalul nu a cercetat fondul cauzei în ceea ce priveşte cele două capete de cerere, şi anume, cele privind restituirea în natură a imobilelor în litigiu şi obligarea pârâtei la predarea acestor imobile.
Înalta Curte a constatat că această critică este întemeiată, deoarece potrivit dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe când aceasta a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată.
S-a stabilit că, în speţă, pentru pronunţarea deciziei atacate, instanţa de apel a apreciat că este incidenţă prima ipoteză reglementată de acest text legal, în sensul că tribunalul nu a cercetat în fond capetele de cerere privind restituirea în natură a imobilelor în litigiu şi obligarea pârâtei la preluarea acestor imobile, formulate de reclamantă, or, necercetarea în fond a acestor capete de cerere impunea soluţionarea lor de către prima instanţă pe o excepţie procesuală, însă, în speţă, prima instanţă a pronunţat o hotărâre pe fondul litigiului şi cu privire la aceste două capete de cerere, respectiv a tranşat chestiunea litigioasă dedusă judecăţii, în sensul că a dispus restituirea în natură a imobilelor şi a obligat pârâta să predea aceste imobile către reclamantă.
De asemenea, s-a constatat de către Înalta Curte că în mod nelegal instanţa de apel a reţinut că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, motivat de faptul că prima instanţă, obligând la restituire pe preşedintele SC Î. SRL Gherășeni, nu s-a pronunţat asupra cererii de obligare a pârâtei.
Faţă de faptul că tribunalul a obligat preşedintele Consiliului de administraţie să restituie imobilele în natură şi pe pârâta SC Î. SRL Gherășeni să le predea, preşedintele Consiliului de administraţie a fost obligat ca emitent al actului contestat, însă cererea reclamantei a fost soluţionată şi în contradictoriu cu pârâta.
În ceea ce priveşte susţinerea instanţei de apel că se impune administrarea unui nou probatoriu în cauză, Înalta Curte a reţinut că aceasta se poate face şi în apel, în limita caracterului devolutiv al apelului, respectiv numai în limita a ceea ce s-a criticat.
Prin urmare, constatând că s-a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. şi instanţa de apel în mod nelegal a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza primei instanţe pentru rejudecarea capetelor de cerere privind restituirea în natură a imobilelor în litigiu şi obligarea pârâtei la predarea acestor imobile, necercetând, astfel în fond, apelul declarat de apelanta - pârâtă S.A.Î. Gherășeni, Înalta Curte potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., fără a mai analiza celelalte critici formulate de reclamanta M.S.M., a admis recursul declarat de aceasta, continuat de N.V., potrivit contractului de vânzare - cumpărare de drepturi litigioase autentificat din 4 aprilie 2007 la B.N.P., Asociaţi M.E. şi M.N., a casat decizia recurată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului declarat de pârâta S.A.Î. Gherășeni.
În apel după casare la data de 19 iunie 2008 s-a învederat instanţei că M.S.M. a decedat, luându-se totodată act de către instanţă că S.A.Î. Gherășeni este reprezentată prin adminstrator judiciar Sprl R.S., întrucât s-a deschis procedura insolvenţei împotriva acesteia.
La data 11 septembrie 2008 P.I. a formulat cerere de aderare la apelul declarat de către S.A.Î. Gherășeni împotriva sentinţei civile nr. 1311 din 15 decembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Buzău.
La termenul din 14 octombrie 2009 Curtea a dispus în baza dispoziţiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecăţii apelului, precum şi a cererii de aderare la apel până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 1984/200/2009 al Judecătoriei Buzău având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare de drepturi litigioase, iar recursul declarat de N.V. împotriva acestei încheieri a fost constatat nul prin Decizia nr. 2370 din 20 aprilie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Având în vedere că prin sentinţa civilă nr. 3428/2009 pronunţată de Judecătoria Buzău, sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare drepturi litigioase din 2007 încheiat între M.S.M. şi N.V., s-a repus cauza pe rol, iar la 20 octombrie 2010 Curtea a introdus în cauză în calitate de intimată reclamantă pe numita N.V., unică moştenitoare a defunctei M.S.M., în baza certificatului de legatar din 25 octombrie 2007 eliberat de B.N.P., B.G.
După repunerea pe rol a pricinii la data 20 octombrie 2010, în raport de certificatul de grefă din 2010 eliberat de Judecătoria Buzău din care rezulta că apelanta pârâtă S.A.Î. Gherăşeni a formulat acţiune având ca obiect anularea testamentelor autentificate din 4 aprilie 2007 şi din 26 iulie 2007, precum şi a certificatului de legatar din 25 octombrie 2007 a suspendat judecata apelului, precum şi a cererii de aderare la apel, în baza dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii ce face obiectul Dosarului nr. 14040/200/2010 al Judecătoriei Buzău.
După soluţionarea irevocabilă a dosarului menţionat, prin sentinţa civilă nr. 15023/2011 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti (ca urmare a declinării competenţei de către Judecătoria Buzău) în sensul respingerii acţiunii pricina a fost repusă pe rol.
La termenul din 9 aprilie 2014 Curtea, constatând că din certificatul de moştenitor legatar din 25 octombrie 2007 rezultă că intimata N.V. este moştenitoarea lui M.S.M. în calitate de legatar universal, conform testamentelor din 2007 şi din 26 iunie 2006, situaţie percepută în mod direct de către notarul public, acte în privinţa cărora nu s-a făcut vreo dovadă că ar fi anulate, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei N.V., iar în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de moştenitor a lui M.S.M. faţă de D.G. a unit-o cu fondul cauzei, fiind necesară administrarea de probatorii pe acest aspect şi a pus în vedere intimatei N.V. să depună la dosar această dovadă.
Prin Decizia civilă nr. 1501 din 17 decembrie 2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a admis excepţia tardivităţii apelului incident declarat de P.I., excepţie invocată de N.V.
A respins, ca tardiv, apelul incident declarat de P.I., împotriva sentinţei civile nr. 1311 pronunţată la 15 decembrie 2006 de Tribunalul Buzău.
A respins excepţia inadmisibilităţii apelului declarat de P.I. şi excepţia lipsei de interes a acestuia de a promova calea de atac a apelului incident.
A respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a lipsei calităţii procesuale active a lui N.V. şi a lipsei calităţii de moştenitor a numitei M.S.M. faţă de D.G., excepţii invocate de P.I.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului P.I., excepţie invocată de S.A.Î. Gherășeni.
A admis apelul declarat de S.A.Î. Gherășeni - reprezentată prin administrator judiciar SPRL Refalex Star, împotriva sentinţei civile nr. 1311 pronunţată la 15 decembrie 2006 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamanta M.S.M., decedată pe parcursul procesului, acţiune continuată de moştenitoarea acesteia, N.V.
A schimbat, în parte, sentinţa atacată în sensul că, a admis, în parte acţiunea, a constatat dreptul reclamantei M.S.M., prin moştenitor N.V. la măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv despăgubiri, pentru construcţiile C1 (casa de administraţie cu 11 încăperi), C4 (locuinţa administrator cu şapte camere), C9 (locuinţă pentru lucrători, cu grajd, anexă pentru animale compusă din trei camere) astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză ing. M.C. şi pentru suprafaţa de 46.348 mp teren identificat potrivit raportului de expertiză T.I., ce vor fi acordate în condiţiile legii speciale de reparaţii.
A respins cererea reclamantei de restituire în natură a imobilelor, de obligare a pârâtului P.I. la contravaloarea lipsei de folosinţă şi a pârâtei S.A.Î. Gherășeni să predea imobilele restituite.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei privind anularea Deciziei nr. 14 din 22 iunie 2006 şi respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de S.A.Î. Gherășeni și s-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de apelanta S.A.Î. Gherășeni.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut următoarele considerente:
În ceea ce priveşte apelul incident declarat de P.I., instanţa a reţinut că s-a invocat de către N.V. excepţia tardivităţii declarării acestuia, precum şi excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de interes de a promova respectiva cale de atac.
Analizând cu prioritate excepția de procedură privind tardivitatea apelului, curtea de apel a reţinut că împotriva sentinţei civile nr. 1311/2006 pronunţată de Tribunalul Buzău a formulat apel S.A.Î. Gherășeni în cuprinsul căruia a învederat argumente de nelegalitate și netemeinicie a soluției primei instanţe.
Prin Decizia civilă nr. 84 din 22 februarie 2007, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul declarat de apelanta pârâtă S.A.Î. Gherășeni, a desfiinţat în parte sentinţa primei instanţe şi a trimis cauza Tribunalului Buzău pentru rejudecarea capetelor de cerere privind restituirea în natură a imobilelor în litigiu şi obligarea pârâtei la predarea acestora, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
Cert este că, prin Decizia nr. 938 pronunţată la 14 februarie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanta M.S.M. împotriva deciziei instanței de apel, a casat Decizia nr. 84 din 22 februarie 2007 şi a trimis cauza, pentru rejudecare, pe considerentul că această hotărâre a fost dată cu aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ.
După înregistrarea dosarului pe rolul Curţii de Apel Ploieşti (ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare) intimatul P.I. a formulat o cerere de apel la data de 11 septembrie 2008 cu privire la care la termenul din 23 octombrie 2008 a declarat că reprezintă un apel incident.
Apelul incident sau aderarea la apel reprezintă o instituţie care are ca finalitate menţinerea unui echilibru în situaţia juridică a părţilor şi are ca obiectiv să împiedice introducerea apelurilor în scop de şicană, oferindu-i şi intimatului posibilitatea de a solicita reformarea hotărârii atacate.
Conform art. 293 alin. (1) C. proc. civ., intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe. Cererea se poate face până la prima zi de înfăţişare. Rezultă că aderarea la apel (deci promovarea apelului incident) se poate face numai până la prima zi de înfăţişare, indiferent dacă cererea este formulată înlăuntrul termenului de apel sau după expirarea acestuia.
În cauza dedusă judecăţii, formularea apelului incident de către P.I. s-a realizat după expirarea termenului de apel reglementat de dispoziţiile legale şi cu mult după prima zi de înfăţişare, respectiv în al doilea ciclu procesual, în apel, după casare.
În atare condiţii, în raport de prevederile legale incidente, excepţia tardivităţii s-a apreciat a fi întemeiată, motiv pentru care în baza art. 293 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 296 C. proc. civ. a respins, ca tardiv, apelul incident declarat de P.I.
Având în vedere soluţia pronunţată de instanţă cu privire la tardivitatea apelului incident declarat de P.I. în sensul admiterii acestei excepţii, excepţiile privind inadmisibilitatea şi a lipsei de interes a numitului P.I. de a declara apel, au fost respinse.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a lui N.V. (excepţie invocată de P.I.) şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului P.I. (excepţie invocată de S.A.Î. Gherășeni) acestea au fost respinse.
Sub aspectul calităţii procesuale, s-a avut în vedere că din înscrisurile depuse la dosar prin testamentul autentificat din 04 aprilie 2007 de B.N.P.A., M.E. şi M.N., testatoarea M.S.M. a instituit-o ca legatar universal pe N.V. precizând că „ las toate bunurile mobile şi imobile ce se vor găsi în patrimoniul meu la data decesului meu, doamnei N.V.”, iar aceeaşi menţiune se regăseşte ulterior şi în testamentul autentificat din 26 iulie 2007 întocmit de acelaşi birou notarial la solicitarea aceleiaşi testatoare. Faptul că aceste testamente cuprind un legat universal în favoarea numitei N.V. este reţinut, cu putere de lucru judecat, şi în sentinţa civilă nr. 15023/2011 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, prin care s-a respins solicitarea S.A.Î. Gherăşeni de anulare a acestor testamente şi a certificatului de moştenitor din 25 octombrie 2007 emis de B.N.P. Bucur Gheorghe.
Având în vedere că prin certificatul de moştenitor din 2007 N.V. a fost desemnată legatar universal al averii defunctei M.S.M. (care a promovat prezentul demers judiciar având ca obiect restituirea unor imobile pretins a fi preluate abuziv în proprietatea statului) aceasta are calitate procesuală activă, întrucât justifică dreptul de la participa ca parte în procesul civil, existând o identitate intre persoana acesteia şi cea care este titularul dreptului de a solicita restituirea bunurilor imobile în litigiu în baza Legii nr. 10/2001. Practic, ca urmare a acceptării succesiunii defunctei M. care avea calitatea de reclamant, a avut loc o transmisiune legală a calităţii procesuale, aceasta preluând drepturile şi obligaţiile defunctei, inclusiv calitatea de reclamant.
Pe de altă parte, în ceea ce îl priveşte pe pârâtul P.I. se reţine că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea acestuia în calitate de reprezentant al S.A.Î. Gherășeni de a plăti suma de 200.000 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului, iar în raport de obiectul acţiunii, acesta justifică în speţă calitatea procesuală pasivă fiind reprezentant al S.A.Î. Gherășeni, care are calitatea de unitate deţinătoare.
O altă excepţie invocată în prezenta cauză a fost aceea a lipsei calităţii de moştenitor a numitei M.S.M. faţă de D.G.
Prin actele de stare civilă depuse la dosar a fost realizată dovada că M.S.M. era fiica lui D.Ş., care la rândul său era fiul lui D.G. În condiţiile în care prin certificatul de moştenitor din 02 septembrie 1997 eliberat de B.N.P., E.M. s-a constatat că de pe urma lui D.G. a rămas ca unică moştenitore reclamanta din acţiunea introductivă, iar imobilele pentru care aceasta a formulat cea de a doua notificare au aparţinut bunicului său, ea şi-a justificat calitatea de moştenitor al lui, astfel încât excepţia a fost respinsă.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii pe considerentul că solicitarea reclamantei făcea obiectul Legii nr. 18/1991 instanţa a respins-o.
Potrivit art. 8 din actul normativ menţionat „Nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare".
În speţa dedusă judecăţii, din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv raportul de expertiză T.I. s-a reţinut că terenul solicitat de către reclamantă prin acţiunea introductivă este amplasat în intravilanul com. Gherășeni. Pe de altă parte, din adresa din 25 noiembrie 2008 emisă de Primăria com. Gherășeni rezultă că la momentul apariţiei Legii nr. 10/2001 terenul în litigiu avea destinaţia curţi construcţii-intravilan (conform P.U.G. al comunei) şi nu a făcut obiectul nici unei restituiri în natură. Având în vedere această situaţie, precum şi împrejurarea că nu s-a făcut dovada că acesta a făcut obiectul legilor fondului funciar, instanţa apreciază că excepţia invocată nu poate fi primită.
Referitor la inadmisibilitatea acţiunii decurgând din faptul că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat mai multe imobile decât cele cerute prin notificare, de împrejurarea că societatea se află în categoria celor care nu pot fi obligate la restituirea bunurilor în natură potrivit Legii nr. 10/2001, instanţa a apreciat că acestea reprezintă aspecte care vizează fondul propriu-zis al pricinii fiind analizate cu ocazia soluţionării apelului declarat de S.A.Î. Gherășeni.
În ceea ce priveşte apelul declarat de S.A.Î. Gherășeni, Curtea de apel a reţinut că pârâta şi-a exprimat nemulţumirea prin calea de atac promovată motivat de faptul că instanţa de fond a dispus obligara sa, în mod nelegal, la restituirea imobilului, deşi nu erau îndeplinite condiţiile legale în acest sens şi nu se formulase notificare pentru toate acestea.
În speţă, din cuprinsul procesului verbal încheiat la dat de 25 martie 1949 ezultă că numitei P.T. i-au fost expropriate, conform Decretului nr. 83/1949, un teren de 50 ha şi mai multe construcţii, respectiv casa de administraţie cu 11 încăperi; locuinţă administrator cu 7 camere, locuinţă lucrători grajd, anexă pentru animale compusă din 3 camere de cărămidă, cocină de porci cu o încăpere din cărămidă, magazie cereale şi patul de porumb într-un singur corp, construcţie din scândură învelită cu tablă şi două puţuri din tuburi de ciment, iar dintr-un alt proces verbal încheiat la aceeaşi dată rezultă că numitului G.G.D. i-au fost expropriate în temeiul aceluiaşi act normativ 50 ha tren, o casă cu şapte camere, o casă cu patru camere, un grajd de vite, un pătul pentru porumb, un puţ ciment, o semănătoare, o vânturătoare şi un decimal. imobilul intră sub domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001, care este o lege specială de reparaţie a căror dispoziţii se aplică prioritar în raport cu dreptul comun, respectiv cu dispoziţiile art. 480 C. civ. invocate de reclamanţi în acţiune. Legea nouă reglementează toate cazurile de preluare abuzivă a imobilelor din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ce intră sub incidenţa acestui act normativ, indiferent că preluarea s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu valabil, fiind vizată inclusiv restituirea acelor imobile a căror situaţie juridică şi-ar fi putut găsi dezlegare până la data intrării sale în vigoare, în temeiul art. 480 şi 481 C. civ imobilul intră sub domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001, care este o lege specială de reparaţie a căror dispoziţii se aplică prioritar în raport cu dreptul comun, respectiv cu dispoziţiile art. 480 C. civ. invocate de reclamanţi în acţiune. Legea nouă reglementează toate cazurile de preluare abuzivă a imobilelor din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ce intră sub incidenţa acestui act normativ, indiferent că preluarea s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu valabil, fiind vizată inclusiv restituirea acelor imobile a căror situaţie juridică şi-ar fi putut găsi dezlegare până la data intrării sale în vigoare, în temeiul art. 480 şi 481 C. civ.
S-a avut în vedere că imobilele preluate intră sub domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001, care este o lege specială de reparaţie ale cărei dispoziţii se aplică în toate cazurile de preluare abuzivă a imobilelor din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ce intră sub incidenţa acestui act normativ, indiferent că preluarea s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu valabil. imobilul intră sub domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001, care este o lege specială de reparaţie a căror dispoziţii se aplică prioritar în raport cu dreptul comun, respectiv cu dispoziţiile art. 480 C. civ. invocate de reclamanţi în acţiune. Legea nouă reglementează toate cazurile de preluare abuzivă a imobilelor din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ce intră sub incidenţa acestui act normativ, indiferent că preluarea s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu valabil, fiind vizată inclusiv restituirea acelor imobile a căror situaţie juridică şi-ar fi putut găsi dezlegare până la data intrării sale în vigoare, în temeiul art. 480 şi 481 C. civ. În aceste condiţii, instanţa reţine că reclamanta este îndreptăţită să obţină măsuri reparatorii, însă doar pentru o parte din imobilele în litigiu ce au făcut obiectul proceselor verbale de expropriere.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instana de apel a reținut că până la data de 14 februarie 2002 (termenul limită pentru depunerea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001) reclamanta M.S. a formulat două notificări. Astfel, prin notificarea din 2001 aceasta a solicitat expres restituirea doar a trei construcţii care au aparţinut numitei P.T., respectiv casă de administraţie cu 11 încăperi, locuinţă de administrator cu 7 camere şi locuinţă pentru lucrători cu grajd anexă. Ulterior, prin notificarea din 22 august 2001, reclamanta a solicitat restituirea de pe urma defunctului D.G.G. a două ha teren sau „cât se va găsi la faţa locului aferent clădirii în care funcţionează sediul societăţii” Înfrăţirea Gherăşeni, menţionându-se că această cerere se face în completarea notificării expediate la 04 iunie 2001. Astfel, în termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru depunerea notificărilor, reclamanta a solicitat doar restituirea celor trei construcţii şi a terenului aferent. De altfel, şi intimata prin dispoziţia atacată s-a raportat doar la aceste trei imobile, menţionându-se în cuprinsul acesteia că se respinge cererea de restituire a imobilelor având numerele cadastrale 1,2 şi 4, fără a face referire şi la alte construcţii.
Legea nr. 10/2001 cuprinde norme speciale de drept substanţial şi o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizării instanţei, procedură specială care asigură toate garanţiile necesare, inclusiv accesul la instanţă. Astfel, conform art. 21. din Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la momentul formulării notificării persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi (termen care a fost prelungit cu 3 luni prin O.U. G. nr. 109/2001 şi cu 3 luni prin O.U. G. nr. 145/2001) persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil, în alineatul 2 al aceluiaşi text menţionându-se că notificarea va cuprinde denumirea şi adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptăţite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum şi valoarea estimată a acestuia.
Câtă vreme bunurile imobile preluate făceau parte din categoria celor a căror situaţie juridică este reglementată de Legea nr. 10/2001, pentru a beneficia de prevederile acestui act normativ, reclamanta avea obligaţia de a urma procedura specială instituită de această lege, respectiv de a solicita prin notificare toate construcţiile menţionate în procesul verbal de preluare.
Având în vedere manifestarea de voinţă a reclamantei, exprimată în cuprinsul celor două notificări formulate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 (respectiv până la data de 14 februarie 2002), care a solicitat expres restituirea dosar a trei construcţii care au aparţinut numitei P.T., respectiv casă de administraţie cu 11 încăperi, locuinţă de administrator cu 7 camere şi locuinţă pentru lucrători cu grajd anexă şi a două ha teren sau „cât se va găsi la faţa locului aferent clădirii în care funcţionează sediul societăţii” Înfrăţirea Gherăşeni care au aparţinut defunctului D.G.G., chiar dacă ulterior formulării notificării reclamanta a descoperit înscrisuri care atesta că autorilor săi le-au fost preluate în proprietatea statului mai multe construcţii şi terenuri, câtă vreme notificarea a fost formulată în mod expres doar pentru cele trei construcţii enumerate şi terenul aferent fermei, instanţa putea să se pronunţe numai cu privire la acestea, nu şi la celelalte construcţii şi terenuri solicitate prin acţiune. A proceda de aşa manieră şi a da curs solicitărilor reclamantei din cererea de chemare în judecată vizând şi alte imobile pentru care ea nu a formulat notificare, înseamnă a-i da posibilitatea acesteia să ocolească prevederile Legii nr. 10/2001, lucru care nu este posibil.
Prin raportul de expertiză întocmit de ing. C.M. în faza procesuală a apelului au fost identificate atât construcţiile menţionate în procesul verbal de expropriere din 25 martie 1949, precum şi alte construcţii aflate pe teren (fabrică de nutreţuri, magazii, gater, anexă tehnologică, garaj, cabină poartă, W.C. cu patru cabine, platforme betonate şi drumuri incintă) pentru care s-a menţionat că nu au fost prezentate autorizaţii de construire sau alte documente din care să reiasă baza legală şi anul construirii acestora. Cert este că cele trei imobile solicitate de M.S.M. prin notificarea din 2001 au fost identificate astfel C1 (casa de administraţie cu 11 încăperi), C4 (locuinţa administrator cu şapte camere), C9 (locuinţă pentru lucrători, cu grajd, anexă pentru animale compusă din trei camere). Pe de altă parte, în ceea ce priveşte terenul aferent în cuprinsul raportului de expertiză topo T.I. acesta a fost identificat ca fiind în suprafaţă de 46.348 mp (fila 306 dosar apel).
Prin urmare, instanţa de apel a apreciat că prima critică formulată de apelantă este întemeiată, reclamanta fiind este îndreptăţită la măsuri reparatorii doar pentru construcţiile C1 (casa de administraţie cu 11 încăperi), C4 (locuinţa administrator cu şapte camere), C9 (locuinţă pentru lucrători, cu grajd, anexă pentru animale compusă din trei camere) astfel cum au fost identificate prin raportul de expertizăm ing. M.C. şi pentru suprafaţa de 46.348 mp teren identificat potrivit raportului de expertiză T.I.
Referitor la natura măsurilor reparatorii cuvenite reclamantei se reţine că deşi principiul în materia Legii nr. 10/2001 îl reprezintă restituirea în natură a bunurilor preluate, actul normativ reglementează şi excepţii de la această regulă. Conform art. 21 din acest act normative imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare. În alin. (2) al textului se menţionează că prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizaţie cooperatistă este acţionar sau asociat minoritar al unităţii care deţine imobilul, dacă valoarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută.
Mai departe în art. 29 se menţionează că pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate, precizându-se în alin. (2) că dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul în care imobilele au fost înstrăinate.
În speţă se reţine că apelanta (respectiv societatea notificată în calitate de unitate deţinătoare) este o societate agricolă cu capital integral privat, încă de la constituirea sa în anul 1991 şi ea a devenit proprietară asupra imobilelor ce au aparţinut fostului C.A.P. în baza dispoziţiilor art. 28 (în prezent 29) din Legea nr. 18/1991 conform sentinţei civile nr. 7272 din 24 septembrie 1993 pronunţată de Judecătoria Buzău (filele 54-55 dosar fond).
Astfel cum reiese din actele şi lucrările dosarului anterior promovării prezentului litigiu, în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta M. în contradictoriu cu societatea pârâtă a formulat o acţiune în revendicare cu privire la imobilele în litigiu, iar prin Decizia civilă nr. 1060/1999 a Tribunalului Buzău demersul său a fost respins, reţinându-se în Decizia civilă nr. 4169/1999 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti (prin care s-a respins ca nefondat recursul împotriva deciziei tribunalului) că imobilul a intrat în mod legal în proprietatea S.A.Î. Gherăşeni, iar reclamanta nu a făcut nicio dovadă în sensul că trecerea acestui bun în proprietatea statului s-a făcut abuziv pentru a putea pretinde că societatea îl deţine fără titlu valabil.
Pe de altă parte trebuie reţinut că şi solicitarea reclamantei de constatare a nulităţii absolute a actelor de înstrăinare către S.A.Î. Gherăşeni a imobilului teren şi construcţii, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 483/2003 pronunţată de Judecătoria Buzău, sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea căilor de atac formulate împotriva acesteia, iar la justificarea acestei soluţii au stat aceleaşi argumente pentru care fusese respinsă şi acţiunea în revendicare.
În raport de considerentele expuse şi textele legale incidente, instanţa a apreciat că pârâta nu poate fi obligată la restituirea în natură a bunului în litigiu, criticile apelantei sub acest aspect fiind întemeiate, motiv pentru care s-a constat dreptul reclamantei M.S.M., prin moştenitor N.V. la măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv despăgubiri, pentru construcţiile C1 (casa de administraţie cu 11 încăperi), C4 (locuinţa administrator cu şapte camere), C9 (locuinţă pentru lucrători, cu grajd, anexă pentru animale compusă din trei camere) astfel cum au fost identificate prin raportul de expertizăm ing. M.C. şi pentru suprafaţa de 46.348 mp teren identificat potrivit raportului de expertiză T.I., despăgubiri ce vor fi acordate în condiţiile legii speciale de reparaţii. Prin urmare, instanţa a respins cererea reclamantei de restituire în natură a imobilelor, de obligare a pârâtului P.I. la c/val lipsei de folosinţă şi a pârâtei S.A.Î. Gherășeni să predea imobilele restituite.
Pe cale de consecinţă, instanţa, în baza art. 296 C. proc. civ. a admis apelul declarat de S.A.Î. Gherășeni, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis în parte acţiunea, a constat dreptul reclamantei M.S.M., prin moştenitor N.V. la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilele preluate și a respins cererea reclamantei de restituire în natură a imobilelor, de obligare a pârâtului P.I. la c/val lipsei de folosinţă şi a pârâtei S.A.Î. Gherășeni să predea imobilele restituite.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta N.V., considerând hotărârea atacată ca fiind nelegală pentru motivele de recurs înscrise în art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că, instanţa de apel a făcut o interpretare greşită a notificării din 2001 şi a încălcat dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Susţine că, din conţinutul notificării din 2001, ce cuprinde şi elementele de identificare a imobilului solicitat, şi cuprinsul procesul-verbal de preluare abuzivă întocmit la 25 martie 1949, conform căruia proprietara P.T. a predat gospodăria sa expropriată, alcătuită din 50 ha teren şi construcţii notate cu literele a-f, se poate trage concluzia că cererea de chemare în judecată este în concordanţă cu notificarea din 2001. Susţine că, prin aceste cereri, s-a solicitat restituirea în natură a imobilului expropriat, preluat prin procesul-verbal din 25 martie 1949, astfel cum a fost identificat de expertul C.S. la fond şi de experţii R.N. şi T.I.-anexa 2, în apel. Consideră astfel că, instanţa a reţinut greşit că prin notificare s-au solicitat doar trei clădiri şi terenul respectiv, nu şi cele arătate în cererea de chemare în judecată.
Recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, dispunând acordarea de despăgubiri. Arată că, este îndreptăţită la restituirea în natură a imobilului solicitat, intimata S.A.Î. Gherășeni nefiind o societate privatizată în sensul dispozițiilor prevăzute în normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Se invocă şi încălcarea dispoziţiile art. 9, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 1, art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013 care prevăd restituirea în natură, acordând, nelegal, despăgubiri. Apreciază că este îndreptăţită să i se restituie în natură, de către societatea deţinătoare care este în faliment, a clădirilor solicitate şi a terenului aferent acestora.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate şi respingerea apelului ca nefondat.
În cauză, intimatul P.I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
În recurs nu au fost solicitate și administrate probe noi, de natura celor prevăzute de art. 305 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile învederate în cererea de recurs şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta N.V. având în vedere următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, trebuie obsevat că deşi reclamanta N.V. a arătat că îşi întemeiază, în drept, cererea de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., aceasta nu a dezvoltat critici care să poate fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Motivul de nelegalitate vizează ipoteza în care instanţa, interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Cum acest motiv de modificare se referă la greşita interpretare a naturii sau a clauzelor lămurite şi vădit neîndoielnice ale unui act juridic, în sens de convenţie sau act juridic material, Înalta Curte constată că reclamanta nu a dezvoltat critici care să permită încadrarea acestora în motivul de nelegalitate evocat, textul fiind invocat doar formal în cererea de recurs, fără posibilitate de analiză, astfel încât controlul judiciar va fi realizat doar din perspectiva criticilor care se încadrează în motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a invocat nelegalitatea deciziei atacate, susţinând că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 22 şi 24 din Legea nr. 10/2001 şi, că, a interpretat greşit conţinutul notificării din 2001 din perspectiva normelor legale evocate.
Contrar susţinerilor recurentei, în mod corect instanţa de apel a analizat îndreptățirea acesteia la acordarea măsurilor reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 doar pentru imobilele în privința cărora a fost urmată procedura obligatorie instituită de legea specială, respectiv a imobilelor solicitate prin notificare unității deținătoare.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 22 după republicare), persoanele pretins îndreptăţite să obţină măsuri reparatorii în cadrul acestui act normativ aveau obligaţia de a formula în termenul prevăzut de această normă legală o notificare prin care să investească entitatea deţinătoare cu analiza pretenţiilor pe care înţelegea să le formuleze în legătură cu un anumit imobil. Nerespectarea termenului de notificare, atrăgea pentru persoanele pretins îndreptăţite la măsuri reparatorii, pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsurile reparatorii în natură sau prin echivalent pentru astfel de bunuri.
În speţă, M.S.M., autoarea recurentei, a formulat două notificări. Astfel, prin notificarea din 2001 (fila 12 dosar fond) aceasta a solicitat expres restituirea doar a trei construcţii care au aparţinut numitei P.T. respectiv casa de administraţie cu 11 încăperi, locuinţa de administrator cu 7 camere şi locuinţa pentru lucrători cu grajd anexă. Ulterior, prin notificarea din 22 august 2001 (fila 18 dosar apel iniţial) M.S.M. a solicitat, în completarea notificării iniţiale, restituirea a 2 ha teren sau "cât se va găsi la faţa locului aferent clădirii în care funcţionează sediul S.A.Î. Gherăşeni" care au aparţinut defunctului D.G.G.
Este fără echivoc că notificările formulate de către M.S.M. au vizat cele trei construcţii, precum și terenul aferent acestora, notificări ce au fost soluționate prin Decizia nr. 14/2006, contestată în cauza de față. Or, cererea de chemare în judecată, ce are drept obiect contestarea deciziei emisă în procedura prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, se referă la un număr de șapte construcţii şi terenul aferent. În aceste condiţii, cum corect a reținut și instanța de apel, examinarea îndreptățirii reclamantei la acordarea măsurilor reparatorii reparatorii în natură sau prin echivalent nu putea fi realizată decât pentru bunurile în legătură cu care a fost urmată procedura administrativă reglementată de art. 21 din Legea nr. 10/2001, respectiv pentru bunurile notificate.
Legea nr. 10/2001 prevede o procedură administrativă obligatorie care asigură toate garanţiile necesare, inclusiv accesul la instanţă. Cum această procedură impune ca notificarea să cuprindă elementele de identificare a bunului imobil solicitat şi întrucât autoarea reclamantei a individualizat în cele două notificări bunurile imobile a căror restituire o pretinde, rezultă că instanţa de apel a analizat corect, prin comparaţie, notificările formulate şi cererea de chemare în judecată prin care a fost contestată decizia emisă în procedura de soluționare a notificărilor. În acest context şi, în considerarea dispoziţiilor legii reparatorii, instanţa a dispus măsuri reparatorii pentru imobilele identificate în cele două notificări, adică pentru cele pentru care există îndeplinită procedura prealabilă, nu şi în privinţa acelor construcţii şi terenuri solicitate prin acţiune în legătură cu care nu a fost respectată procedura specială obligatorie reglementată de Legea nr. 10/2001 pentru a obţine recunoaşterea şi protecţia dreptului material pretins, dat fiind faptul că normele legale în materie nu recunosc persoanei pretins îndreptăţită la restituire un drept de opțiune între norma de drept material şi cea procedurală.
Recurenta a formulat și critici prin care a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 7 şi 9 din Legea nr. 10/2001 care consacră principiul restituirii în natură, susţinând, totodată şi aplicarea greşită de către instanța de apel a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi (2) din lege atunci când au fost acordate măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri.
Şi aceste critici sunt nefondate.
Este adevărat că legea specială de reparaţie stabileşte regula privind restituirea în natură a imobilelor notificate, însă cadrul normativ special stabileşte şi situaţiile în care restituirea în natură nu mai este posibilă, realizându-se prin echivalent.
Contrar susţinerilor recurentei, pentru considerentele ce se vor expune în continuare şi care complinesc motivarea instanţei de apel, este corectă concluzia acestei instanţe referitoare la categoria măsurilor reparatorii stabilite pentru imobilele ce fac obiectul litigiului, restituirea în natură nefiind posibilă pentru imobilele preluate de stat cu titlu valabil şi evidenţiate în patrimoniul unei societăţi privatizate integral, pentru aceste imobile legea specială reglementând dreptul persoanei îndreptăţite numai la măsuri reparatorii prin echivalent.
Astfel, art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială, prevedea că pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
Acest articol, devenit art. 29 în urma republicării legii în M. Of. nr. 798/2 septembrie 2005, a fost modificat prin art. 1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, legiuitorul suprimând distincţia referitoare la preluarea imobilelor, cu sau fără titlu valabil, statuând că pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, publicată în M. Of. nr. 559 din 24 iulie 2008, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 şi a constatat că, prin abrogarea sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.
În motivarea acestei decizii, Curtea Constituţională a reţinut, printre altele, că toate persoanele care au depus notificări în termenul legal se află într-o situaţie identică şi anume, au dobândit vocaţia la măsuri reparatorii, cu precizarea că în cazul bunurilor preluate fără titlu valabil, persoanele îndreptăţite vor beneficia de restituirea în natură a respectivelor bunuri. Or, legea nouă operează o modificare sub aspectul măsurilor reparatorii în ceea ce priveşte imobilele preluate de stat fără titlu valabil, dar nu instituie şi un nou termen pentru depunerea notificărilor, unica ipoteză în care ar fi fost susceptibilă de a se aplica pentru viitor situaţiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare.
Mai mult, Curtea Constituţională a constatat că noua reglementare tinde să genereze discriminări între persoanele îndreptăţite la restituirea în natură a bunurilor ce fac obiectul notificărilor, prin simpla împrejurare de fapt a soluţionării cu întârziere a notificărilor de către societăţile comerciale integral privatizate, iar această împrejurare nu poate fi calificată ca un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere, care să justifice pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor anterior menţionate.
Rezultă că, faţă de Decizia Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008, dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, în sensul suprimării distincţiei dintre imobilele preluate cu titlu şi fără titlu valabil, au devenit inaplicabile, urmând a se aplica în continuare dispoziţiile normei legale în redactarea iniţială, care exceptează de la restituirea în natură numai imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei entităţi privatizate, stabilind că pentru această categorie de imobile, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
În speță, este stabilit că bunurile litigioase au fost preluate cu titlu și au intrat în mod legal în patrimoniul pârâtei, împrejurare reținută, cu putere de lucru judecat, prin Decizia civilă nr. 1060/1999 a Tribunalului Buzău, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4169/1999 a Curții de Apel Ploiești, dar și prin sentința civilă nr. 483/2003 a Judecătoriei Buzău, definitivă și irevocabilă, prin care a fost respinsă solicitarea reclamantei M.S.M. privind constatarea nulității actelor de dobândire de către societatea pârâtă din prezenta cauză.
Prin urmare, imobilele litigioase au fost preluate de stat cu titlu valabil, fiind deţinute de societatea pârâtă integral privatizată, căreia autoarea recurentei i-a adresat notificarea în baza Legii nr. 10/2001, în calitate de unitate deţinătoare, sub acest aspect decizia instanţei de apel nefiind recurată de către societatea pârâtă. În acest context, faţă de considerentele prezentate, care complinesc motivarea din decizia atacată, rezultă că soluţia instanţei de apel referitoare la categoria măsurilor reparatorii stabilite în favoarea recurentei este corectă în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea iniţială a legii.
În consecință, raportat la dispozițiile incidente din legea specială de reparație, analizate mai sus, Înalta Curte reține inaplicabilitatea în speță a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, drept urmare, va respinge, ca nefondat, recursul reclamantei N.V., conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Întrucât prin respingerea cererii de recurs, recurenta reclamantă a căzut în pretenții față de intimatul pârât P.I. care a solicitat cheltuieli de judecată în această fază procesuală, urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1084 lei către intimatul pârât P.I., conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta N.V. împotriva Deciziei nr. 1501 din 17 decembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Obligă pe recurenta reclamantă să plătească intimatului pârât P.I. suma de 1.084 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 89/2015. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 912/2015. Civil → |
|---|
