ICCJ. Decizia nr. 88/2015. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 88/2015
Dosar nr. 912/111/2007
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2015
Asupra cererii de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 567 din data de 11 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Bihor, în Dosar nr. 912/111/2007, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta CN T.E.E.T. SA Bucureşti în calitate de expropriator - reprezentat de CN T.E.E.T. SA - Sucursala de Transport Cluj împotriva pârâţilor V.V., B.T., B.M., B.F., A.M.;
S-a constatat că imobilul reprezentând teren arabil în extravilan în suprafaţă de 33, Sânmartin înscris în C.F. Cihei este afectat de construcţia liniei electrice transeuropene Oradea - Bekecsaba - stâlp 10;
S-a constatat că sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege în vederea exproprierii pentru cauză de utilitate publică de interes naţional - declarată prin H.G. nr. 1576 din 8 decembrie 2005 a imobilului susmenţionat;
S-a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma totală de 142,56 euro plătibilă în lei la cursul oficial de schimb euro/leu de la data plăţii efective;
S-a dispus punerea în posesie a reclamantei asupra terenului descris la pct. 1, condiţionată de plata integrală şi prealabilă a despăgubirii către proprietarul terenului expropriat şi intabularea dreptului de proprietate al Statului Român în cartea funciară cu titlu de expropriere;
S-a respins cererea de intervenţie formulată de pârâta V.V. a intervenientului Statul Român - reprezentat prin Consiliul Local Sânmartin - primăria Sânmartin.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
În C.F. Cihei, apar ca proprietari tabulari numiţii B.T., B.M., B.F., A.M., V.V. asupra terenului arabil în suprafaţă de 23.020 mp.
Prin H.G. nr. 1576 din 8 decembrie 2005 s-a declarat utilitatea publică a imobilului de 33 mp în acest topografic pentru construcţia liniei electrice transeuropene Oradea - Bekescsaba - stâlp 10.
Conform dispoziţiilor Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică terenurile expropriate devin proprietatea publică a Statului după o justă şi prealabilă despăgubire.
Instanţa a fost sesizată pentru a se constata că sunt întrunite condiţiile legale cu privire la expropriere, la dosar depunându-se toată documentaţia cerută de lege.
La data de 28 februarie 2008, reclamanta V.V. a solicitat introducerea în cauză, în calitate de intervenient forţat, a Statului Român, prin Primăria comunei Sânmartin şi a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea intervenientei să îi acorde în compensare parcela de teren în suprafaţă de 200 mp înscris în C.F. Sânmartin, reprezentând teren situat în spatele casei sale din Sânmartin nr. 186.
În ceea ce priveşte chemarea în judecată a altor persoane, tribunalul a apreciat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 57 C. proc. civ., întrucât Primăria Comunei Sânmartin nu poate pretinde aceleaşi drepturi ca şi CN T. SA.
Tribunalul nu a primit nici acţiunea reconvenţională constatând că nu e îndreptată împotriva reclamantei.
Faţă de prevederile legale, instanţa a constatat că acţiunea principală este întemeiată motiv pentru care a fost admisă.
Cât priveşte despăgubirile, tribunalul a apreciat că valoarea stabilită de experţi de 6,5 euro pe mp este exagerată, terenul fiind arabil. De altfel, în cuprinsul raportului de expertiză nu se regăseşte nici măcar un criteriu ori un argument pentru care valoarea terenului s-a stabilit la această sumă, în schimb reclamanta a depus la dosar un extras dintr-o expertiză notarială care poate crea o imagine, aşa cum a arătat reclamanta, asupra valorii de circulaţie a terenului expropriat, neputând exista o prea mare diferenţă între preţul stabilit de experţi şi cel luat în considerare de notarii publici - 0,34 euro/mp - pentru zona localităţii Sânmartin.
Întrucât experţii nu au oferit o explicaţie clară privind modul în care au ajuns la suma arătată, expertiza nu a putut fi luată în considerare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta V.V., solicitând admiterea lui, schimbarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii principale, iar, în subsidiar, doar schimbarea în parte a hotărârii în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor la valoarea reală a terenului expropriat situat în zona metropolitană Oradea - Sânmartin - Băile Felix, în care să fie inclus şi perimetrul de protecţie şi zona de acces la stâlpul de înaltă tensiune sau despăgubirile să fie acordate prin compensare cu un alt teren similar cu parcela identificată în aceeaşi suprafaţă în localitatea Sânmartin, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, pârâta a arătat, în principal, că instanţa de fond a constatat exproprierea, deşi despăgubirile nu au fost achitate în prealabil.
În subsidiar, a arătat că în mod nelegal prima instanţă a înlăturat valoarea despăgubirilor stabilită prin expertiză şi a luat în considerare valoarea dintr-o expertiză notarială din 2008, întrucât cauza trenase pe rolul instanţei patru ani, iar valorile din expertiza notarială erau minimale. Pe de altă parte, nu s-au avut în vedere perimetrul de protecţie şi căile de acces la parcela expropriată în vederea exploatării şi întreţinerii stâlpului de înaltă tensiune care urmează să fie instalat. De asemenea, instanţa de fond nu a luat în considerare varianta acordării de teren în compensare şi oricum în comisia de expertize nu a fost numit niciun expert energetician, deşi parcela urmează să fie traversată de linii de înaltă tensiune şi ca atare trebuia să se ţină seama şi de acest aspect care face ca întreaga parcelă să fie inutilă exploatării agricole.
Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea apelului, cu motivarea că declararea utilităţii publice şi notificarea proprietarilor, conform Legii nr. 33/1994 sunt singurele condiţii impuse de lege pentru expropriere, despăgubirile propuse fiind doar elemente asupra cărora trebuie să se pronunţe instanţa de judecată în situaţia în care nu exista acordul părţilor, şi nu condiţii impuse de lege; referitor la despăgubirile stabilite de instanţa de fond, intimata a arătat că despăgubirea oferită prin notificarea de expropriere, respectiv de 4,32 euro, în total 142,56 euro reflectă cel mai bine valoarea terenului ce urmează a fi expropriat. Intimata a susţinut că, având în vedere destinaţia actuală a terenului - agricol extravilan, suprafaţa mică ce va fi expropriată (33 mp), raportat la întreaga suprafaţă a terenului (11.510 mp), precum şi poziţionarea stâlpului către hotarul vestic al parcelei, determină ca amplasarea liniei electrice să nu afecteze cu nimic utilizarea în viitor a terenului corespunzător aceleaşi destinaţii, intimata precizând, de asemenea, că Legea nr. 33/1994 nu prevede posibilitatea compensării în natură.
Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, prin Decizia nr. 369 din 25 septembrie 2014 a respins, ca nefondat, apelul pârâtei şi a obligat-o la plata sumei de 2.320 lei diferenţă onorariu expert şi 100 lei cheltuieli de transport pentru expertul topo S.D., suma de 790 lei diferenţă onorariu expert pentru expertul agricol C.A., 5.300 lei diferenţă onorariu expert şi 2.170 lei cheltuieli de transport, diurnă, cazare, cheltuieli convocare indirecte C.N.C. - expert electroenergetician.
În apel a fost încuviinţată o nouă expertiză de specialitate topografie, agricultură, energetică, obiectivele acesteia fiind stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 28 iunie 2012 - fila 42 dosar apel.
Curtea nu a găsit fondată critica referitoare la faptul că prima instanţă a dispus exproprierea fără ca despăgubirile aferente să fi fost achitate în prealabil, câtă vreme instanţa a statuat că punerea în posesie a expropriatorului asupra terenului este condiţionată de plata integrală şi prealabilă a despăgubirilor către proprietarul terenului expropriat.
În ceea ce priveşte valoarea despăgubirilor stabilite, instanţa de apel a constatat că în prima instanţă expertiza judiciară dispusă a avut în componenţă doar experţi topografi şi nu s-au avut în vedere toate posibilele efecte pe care le-ar putea produce construirea unei astfel de linii electrice. Acesta a fost motivul pentru care în apel s-a dispus o nouă expertiză cu trei experţi cu specializările topografie - agricol şi electroenergetic. Potrivit concluziilor coroborate ale acestor trei specialişti pe cele trei domenii, s-a constatat că, suprafaţa de teren ce urmează a fi expropriată este de 33 mp, ce reprezintă proiecţia la sol a stâlpului 10 pentru construcţia liniei electrice transeuropene Oradea - Bekescsaba. Cât priveşte despăgubirile pentru suprafaţa din jurul stâlpului cuprinsă în zona de protecţie şi siguranţă ce nu ar putea fi folosită pentru cultivarea terenului, Curtea a apreciat că se pot executa culturi agricole şi în zona de protecţie şi de siguranţă, aşa încât nu prezintă nici o relevanţă întinderea efectivă a acestei zone, cererea de despăgubiri fiind nefondată.
Potrivit expertizei din apel despăgubirile pentru prejudiciul ce se poate crea prin exercitarea dreptului de uz pentru executarea lucrărilor necesare realizării sau retehnologizării capacităţii electrice şi pentru asigurarea funcţionării normale a capacităţii, dreptul de acces la ele, sunt condiţionate de încheierea unei convenţii între părţi cu respectarea prevederilor art. 16 din Legea energiei electrice nr. 13/2007, deci deocamdată sunt premature.
Curtea a apreciat că nu există date concludente pentru validarea ipotezei oncogene sau cea a genotoxicităţii, nu se poate pune problema acordării de despăgubiri pentru afectarea eventuală a sănătăţii apelantei, a plantelor sau animalelor prin construirea şi darea în folosinţă a stâlpului 10 din linia electrică transeuropeană Oradea - Bekescsaba, fiind respectat principiul precauţiei înscris în tratatul U.E. şi Recomandarea nr. 1999/519/CE.
Instanţa de apel a apreciat ca fiind neîntemeiată şi critica referitoare la cuantumul despăgubirilor ce se solicită de către apelantă, în contextul în care prin expertiza din apel s-a constatat că valoarea de 4,32 euro/mp, cât a oferit expropriatorul, a rămas neschimbată.
Chiar dacă expertul a încercat să actualizeze această ofertă prin raportare la cursului de schimb euro/leu din momentul ofertei (2006) şi cel din momentul întocmirii expertizei (2014) această actualizarea nu se justifică pentru că oferta a rămas aceeaşi, de 4,32 euro/mp, ce se achită la cursul din momentul plăţii şi care incontestabil este mai mare decât cursul de la nivelul anului 2006.
Ca întindere, suprafaţa ce este supusă exproprierii se rezumă doar la cei 33 mp pe care îi ocupă stâlpul 10 din linia electrică transeuropeană Oradea - Bekescsaba, respectiv fundaţia stâlpului.
Privitor la zona de protecţie şi de siguranţă din jurul liniei electrice, zonă pentru care apelanta solicită să i se acorde despăgubiri, întrucât şi aceste zone vor fi practic expropriate, instanţa de apel a constatat că şi această cerere este neîntemeiată, întrucât conform art. 3 pct. 67 şi 68 şi art. 20 alin. (3) din Legea energiei nr. 13/2007 asupra zonelor adiacente capacităţilor energetice se stabileşte doar un drept de uz şi de servitute legală şi nu un drept de proprietate, iar exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice, cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestora, deşi are ca efect lipsirea celor interesaţi de o parte din veniturile imobiliare, nu se traduce într-o expropriere formală şi nici într-o expropriere de fapt, ci duce la un control al folosirii bunurilor ceea ce nu contravine art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Întrucât expertiza administrată în apel a fost solicitată de apelanta V.V. care nu a achitat integral onorariu expert, ci doar un avans, Curtea a obligat-o pe aceasta, în baza dispoziţiilor art. 23 alin. 2 din O.G. nr. 2/2000, să suporte costul acestei expertize, în sensul de a plăti în contul Biroului de expertize judiciare din cadrul Tribunalului Bihor, pentru expertul S.D. 2320 lei diferenţă onorariu expert şi 100 lei cheltuieli de transport; pentru expertul C.A. 790 lei diferenţă onorariu expert, iar pentru experta C.N.C. 5.300 lei diferenţă onorariu expert şi 2170 lei cheltuieli de transport, diurnă, cazare, cheltuieli convocare şi indirecte.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs pârâta V.V., indicând ca temei de drept dispoziţiile art. 304 pct. 4, 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a arătat în memoriul de recurs că prin hotărârile pronunţate în primă instanţă şi în apel îi este încălcat dreptul constituţional de proprietate prevăzut de dispoziţiile art. 14 alin. 2, art. 136 din Constituţie, art. 480 C. civ.-1865, drept ocrotit şi prin art. 1 din Protocolul adiţional C.E.D.O.
Instanţa de apel nu a ţinut cont de lucrarea de specialitate efectuată în cauză, din care rezultă că pe traseul liniei electrice nu se vor putea face în viitor construcţii şi nici nu vor putea fi eliberate autorizaţii de construcţie pentru nici un alt obiectiv.
Pârâta arată că, deşi s-a fixat ca obiectiv al expertizei în apel şi stabilirea valorii în litigiu, experţii nu au răspuns. Doar expertul S.D. a făcut trimitere la valoarea de 5,35 euro/mp, care reprezintă oferta iniţială T., prima instanţă stabilind o valoare mai mare de 6,5 euro/mp.
Critică faptul că în mod nelegal instanţa de apel a obligat-o să suporte în totalitate costurile expertizelor de specialitate, deşi legea prevede în mod expres că toate cheltuielile privind exproprierea incumbă expropriatorului, respectiv T.
Pârâta susţine că, în speţă, s-a făcut o confuzie între culoarul normat de siguranţă şi protecţie şi zona adiacentă capacităţilor energetice, care interpretativ urmează să fie grevat doar pe un drept de uz şi servitute în favoarea expropriatorului, cu titlu gratuit, deşi are ca efect lipsirea de o parte din veniturile imobiliare şi va fi o zonă mereu poluată. Astfel, instanţa de apel nu a ţinut cont de reglementările interne şi internaţionale cu privire la principiul precauţiei, inclusiv recomandarea U.E. nr. 519/1999 privind limitarea expunerii populaţiei la câmpuri electromagnetice, ce a fost transpusă în România prin O.M.S.P. nr. 1193 din 29 septembrie 2006 şi care determină efectuarea exproprierii pe toată suprafaţa afectată cu consecinţa dezdăunării proprietarului pentru toată această suprafaţă de teren şi nu numai pentru stâlpul de înaltă tensiune, respectiv pentru suprafaţa de 4.058,25 mp teren, conform răspunsului de la obiectivul 4 din raportul de expertiză tehnică electroenergetică. Aceasta cu atât mai mult, cu cât a dovedit prin actele depuse la dosar starea de boală, fiind purtătoare de stimulator cardiac.
Reclamanta a formulat în apărarea sa întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
A arătat că nu este fondată critica privind cuantumul despăgubirilor, întrucât instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, reţinând că oferta de 4,32 euro/mp reflectă cel mai bine valoarea terenului, această ofertă nu s-a schimbat în funcţie de categoria de folosinţă a terenului şi că despăgubirea în funcţie de această ofertă se va achita la cursul de schimb din ziua plăţii, diferit de cursul de schimb din anul 2006.
A solicitat respingerea, ca nefondată, şi a criticii referitoare la zona de protecţie şi de siguranţă, întrucât dispoziţiile din Legea nr. 13/2007, aplicabilă cauzei, prevăd că asupra zonelor adiacente capacităţilor energetice se stabileşte doar un drept de uz şi de servitute legală şi nu un drept de proprietate.
Nu este fondată nici critica referitoare la efectele poluante şi nocive asupra persoanei cu stimulator cardiac şi asupra plantelor, atât timp cât nu există studii din care să rezulte vreo influenţă a câmpurilor generate în zona L.
Cu privire la suportarea cheltuielilor privind expertiza solicitată în apel, Curtea a reţinut în mod corect că pârâta a solicitat această probă, şi, deşi, expropriatorul suportă potrivit legii cheltuielile de expropriere, trebuie să se ţină seama dacă acestea au sau nu caracter rezonabil şi justificat, decizia recurată fiind legală şi pe acest aspect.
Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
În ce priveşte încadrarea în drept a recursului, este de menţionat că motivele prevăzute de art. 304 pct. 4 şi 7 C. proc. civ. au fost indicate numai formal de către recurentă, nefiind dezvoltată nicio critică de natură a se subsuma ipotezelor pe care aceste motive le reglementează - când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti (art. 304 pct. 4 C. proc. civ.), respectiv când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura juridică a pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).
Criticile formulate vizează nelegalitatea deciziei sub aspectul interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale, astfel încât ele se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din a cărui perspectivă vor fi analizate în continuare.
Critica recurentei referitoare la încălcarea dreptului ei de proprietate, nu este fondată.
Dispoziţiile art. 480 C. civ., definind dreptul de proprietate, enunţă că prerogativele sale se exercită în limitele determinate de lege.
Aşadar, dreptul de proprietate este acel drept subiectiv ce conferă titularului exercitarea în putere proprie şi în interes propriu a atributelor de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra bunurilor sale în limitele determinate de lege.
Prin urmare, dreptul de proprietate este compatibil cu existenţa unor limite ale exerciţiului prerogativelor sale, care pot consta în unele limite materiale, precum şi limite juridice, reglementate atât de dispoziţiile C. civ., cât şi de cele cuprinse în legi speciale.
De asemenea, în anumite condiţii prevăzute de Constituţie, de noul C. civ. şi de acte normative speciale, se poate ajunge la pierderea dreptului, contra unei juste despăgubiri, ca în cazul exproprierii, pentru că, aşa cum dispune art. 480 C. civ., dreptul de proprietate trebuie exercitat în limitele prevăzute de lege.
Exproprierea pentru cauză de utilitate publică reprezintă mecanismul de trecere în proprietatea publică a unor bunuri imobile proprietate privată, în scopul executării unor lucrări de interes public, în schimbul unei despăgubiri, reprezentând, deci, o limitare legală a dreptului de proprietate şi nu o încălcare a lui.
Justificarea limitării se regăseşte în ideea armonizării interesului individual cu cel general al societăţii şi care, transpusă în materia proprietăţii, este de natură a reliefa funcţia socială a acesteia.
Dreptul de proprietate privată este ocrotit în România aşa cum prevăd dispoziţiile legii fundamentale, respectiv dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, potrivit cu care dreptul de proprietate privată este garantat şi ocrotit în mod legal de lege, indiferent de titular.
Cu toate acestea, dreptul de proprietate are anumite limite legale, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza finală, potrivit cu care limitele şi conţinutul dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.
De asemenea, în alin. (3) al aceluiaşi text legal se prevede posibilitatea exproprierii pentru cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
Pe de altă parte, art. 1 parag. 2 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, recunoaşte dreptul statelor de a reglementa, prin lege, "folosinţa bunurilor conform interesului general”.
Textele legale invocate de recurentă, prin care dreptul de proprietate este un drept constituţional garantat şi ocrotit de legea internă şi legislaţia europeană, recunosc, în aceeaşi măsură, şi posibilitatea limitării acestui drept în condiţiile expres prevăzute de aceste norme legale.
În concluzie, argumentele recurentei în susţinerea acestei critici de nelegalitate nu pot fi reţinute pentru considerentele anterior expuse.
Nu sunt fondate nici criticile potrivit cărora proprietatea sa este afectată nu doar în limita suprafeţei de teren ce reprezintă proiecţia la sol a stâlpului 10, respectiv 33 mp, ci şi în aria zonelor de protecţie şi siguranţă, instanţa de apel făcând confuzie între culoarul normat de siguranţă şi zona adiacentă capacităţilor energetice.
În speţă, instanţa de apel apreciind asupra probelor administrate, respectiv lucrarea experţilor, a stabilit că terenul de 33 mp reprezintă proiecţia la sol a stâlpului 10 şi face parte şi din platforma de lucru, definită în Normativul pentru construcţia liniilor aeriene de energie electrică cu tensiuni peste 1.000 V, aprobat prin Ordinul A.N.R.D.E. nr. 32/2004.
Prin urmare, instanţa de apel nu a confundat zona de protecţie şi siguranţă cu zona adiacentă capacităţilor energetice, reţinând că suprafaţa de teren ce se expropriază este cea de 33 mp ce reprezintă proiecţia la sol a stâlpului 10, suprafaţa aferentă zonei de protecţie şi siguranţă rămânând în proprietatea pârâtei expropriate.
Privitor la zona de protecţie şi de siguranţă a liniei, art. 3 pct. 67 şi 68 şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 13/2007 a energiei electrice (denumită Legea în cuprinsul prezentei decizii), texte preluate cu conţinut asemănător de art. 3 pct. 82 şi 83 şi art. 15 alin. (3) din Legea energiei nr. 123/2012- a energiei electrice şi a gazelor naturale, astfel cum a fost modificată şi completată, prevăd că asupra zonelor adiacente capacităţilor energetice se stabileşte doar un drept de uz şi de servitute legală şi nu un drept de proprietate.
Astfel, potrivit art. 3 pct. 67 (devenit pct. 82 în noua lege) zona de protecţie este zona adiacentă capacităţii energetice, extinsă în spaţiu, în care se introduc interdicţii privind accesul persoanelor şi regimul construcţiilor, iar potrivit pct. 68 (devenit pct. 83 în noua lege) zona de siguranţă este zona adiacentă capacităţilor energetice, extinsă în spaţiu, în care se instituie restricţii şi interdicţii în scopul asigurării funcţionării normale şi pentru evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor şi mediului; zona de siguranţă cuprinde şi zona de protecţie.
Totodată, potrivit art. 20 din Lege (devenit art. 15 în noua Lege), pentru protecţia şi funcţionarea normală a capacităţilor energetice şi a anexelor acestora, precum şi pentru evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor şi mediului se instituie zone de protecţie şi de siguranţă (alin. (1)) , care se determină pentru fiecare capacitate, în conformitate cu normele tehnice elaborate de autoritatea competentă (alin. 2), iar potrivit alin. (3) asupra terenurilor aflate în proprietatea terţilor, cuprinse în zonele de protecţie şi de siguranţă, se stabileşte un drept de servitute legală.
Prin urmare, contrar susţinerilor recurentei, terenul aferent zonei de protecţie şi siguranţă a liniilor electrice rămân în proprietatea sa, iar exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra bunurilor nu se traduce într-o expropriere da fapt, ci duce la un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu contravine art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a drepturilor Omului.
În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională care în Decizia nr. 167/2004, publicată în M. Of. nr. 438/2004, a reţinut că prin instituirea drepturilor de uz şi servitute se asigură valorificarea fondului energetic - bun public de interes naţional - chiar dacă titularul dreptului de proprietate suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului său" (Decizia nr. 167/2004 a Curţii Constituţionale, M. Of. nr. 438/2004), respectiv „exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice, cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestora, deşi are ca efect lipsirea celor interesaţi de o parte din veniturile imobiliare, nu se traduce într-o expropriere formală şi nici într-o expropriere de fapt, ci duce la un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii private. Este ceea ce a statuat C.E.D.O. în cauza Mellacher şi alţii împotriva Austriei, 1989, o speţa referitoare la reglementarea folosirii bunurilor. De asemenea, în cauza Sporrong şi Lonnroth împotriva Suediei, 1982, aceeaşi Curte a arătat ca, întrucât autorităţile nu au trecut la exproprierea imobilelor petiţionarilor, aceştia puteau să-şi folosească bunurile, să le vândă, să le lase moştenire, să le doneze sau să le ipotecheze". (Deciziile nr. 163/2007 şi nr. 300/2007 ale Curţii Constituţionale).
Potrivit art. 1 6 alin. (1) din Lege, lucrările de realizare şi retehnologizare ale capacităţilor energetice pentru care se acordă autorizaţii, precum şi activităţile şi serviciile pentru care se acordă licenţe, după caz, sunt de interes public, cu excepţia celor care sunt destinate exclusiv satisfacerii consumului propriu al titularului autorizaţiei sau licenţei, iar la alin. (2) se prevede că a supra terenurilor şi bunurilor proprietate publică sau privată a altor persoane fizice ori juridice şi asupra activităţilor desfăşurate de persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacităţii energetice se instituie limitări ale dreptului de proprietate în favoarea titularilor autorizaţiilor de înfiinţare şi de licenţe.
Se reţin, de asemenea, dispoz. art. 46 lit. a)-f) din Lege, unde sunt prevăzute anumite interdicţii pentru deţinătorii de terenuri aflate în zona de protecţie şi siguranţă, care vizează, în esenţă, efectuarea construcţiilor, săpăturilor, înfiinţarea plantaţiilor, depozitarea materialelor pe terenurile aflate în zonele respective, fără avizul de amplasament sau acordul operatorului de distribuţie, depozitarea de materiale pe culoarul de trecere şi în zonele de protecţie fără acordul operatorului de distribuţie, aruncarea de obiecte de orice fel pe reţelele electrice de distribuţie sau să intervină în oricare alt mod asupra acestora; limitarea sau îngrădirea, prin execuţia de împrejmuire, prin construcţii ori prin orice alt mod, a accesului la instalaţii al operatorului de distribuţie.
În acest context al analizei, este corectă aprecierea instanţei de apel, conform căreia pretenţiile pârâtei pentru plata contravalorii şi a terenului aferent zonelor de protecţie şi siguranţă sunt nefondate, întrucât aceste suprafeţe de teren au rămas în proprietatea acesteia şi pot fi folosite conform destinaţiei, nefiind prevăzute expres restricţii în ceea ce priveşte culturile agricole realizate în apropierea unor stâlpi de energie electrică.
Instanţa de apel a procedat la o corectă interpretare şi aplicare, în speţă, a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, dar şi a textelor din legea specială, a energiei electrice, sub aspectul prejudiciului creat pârâtei, urmare a exproprierii, reţinând că terenul ce excede fundaţiei stâlpului nr. 10 Oradea - Bekescsaba, a rămas în proprietatea pârâtei şi poate fi folosit potrivit destinaţiei sale, agricole.
Pe de altă parte, pentru prejudiciul care se poate crea prin exercitarea dreptului de uz şi servitute, pârâta poate solicita încheierea unei convenţii cu titularul licenţei de utilizare a capacităţii energetice în condiţiile art. 16 alin. (5) şi 6 din Lege, iar, aşa cum s-a arătat, activitatea agricolă productivă în aceste arii nu este interzisă, ci doar condiţionată de obţinerea acordului operatorului de distribuţie, acord care, în sine, nu generează daune în patrimoniul titularului terenului.
Cât priveşte eventualele radiaţii provenite de la cablurile electrice care traversează terenul, respectiv riscurile generate ca urmare a montării stâlpilor, aşa cum a reţinut instanţa de apel, ca situaţie de fapt ce nu poate fi reevaluată în recurs, nu există date sau probe din care să se valideze ipoteza oncogenă sau cea a genotoxicităţii, consecinţă a câmpurilor electrice şi magnetice emise în zona liniei electrice transeuropene Oradea - Bekescsaba şi atât timp cât au fost respectate principiul precauţiei înscris în tratatul U.E. şi Recomandarea nr. 1999/519/CE.
Pârâta a reluat în recurs critica din apel referitoare la cuantumul despăgubirii prin raportare la dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Recurenta a susţinut încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 deoarece expertiza pe care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia nu s-ar fi raportat la criteriul prevăzut de acest text de lege în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor, susţinere care nu are suport, atât timp cât în raportul de expertiză din apel nu au fost avute în vedere elemente noi, care să determine schimbarea valorii de referinţă de 4,32 euro/mp - oferta iniţială, ci s-a procedat doar la actualizarea (la data expertizei din apel) acestei valori.
Or, cum această ofertă nu s-a impus a fi schimbată în raport de alte comparabile şi cum despăgubirea ce urmează a fi plătită în raport de această ofertă urmează a fi achitată la cursul de schimb din ziua plăţii, critica pârâtei pe acest aspect nu poate fi primită.
Este fondată însă critica pârâtei V.V. referitoare la greşita obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată constând în costul expertizelor de specialitate efectuate în apel.
Potrivit art. 38 din Legea nr. 33/1994, toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere şi retrocedare, inclusiv înaintea instanţelor judecătoreşti, se suportă de expropriator.
Textul impune, aşadar, ca expropriatorul să suporte cheltuielile efectuate în procesul de expropriere independent de vreo culpă procesuală a acestuia. Ca atare, obligaţia de plată a cheltuielilor este una legală.
Obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată care se fundamentează pe ideea de culpă procesuală este reglementată de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
În coliziunea dintre cele două texte legale are prioritate dispoziţia din legea specială, potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant.
Or, dispoziţia aplicabilă din Legea nr. 33/1994 stabileşte în mod expres şi neechivoc în sarcina expropriatorului obligaţia de a plăti, în procedura exproprierii unui bun imobil, inclusiv cheltuielile efectuate înaintea instanţelor judecătoreşti.
În speţă, intimata-reclamantă CN T.E.E.T. SA este acea parte care a ocazionat declanşarea procedurii judiciare şi care a solicitat, în calitate de expropriator, să se constate că sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege în vederea exproprierii pentru cauză de utilitate publică de interes naţional, declarată prin H.G. nr. 1576 din 8 decembrie 2005 a imobilului pârâtei situat în Cihei C.F., pentru construcţia liniei electrice transeuropene Oradea - Bekescsaba - stâlp 10.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi 3 C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta V.V., va modifica în parte decizia atacată în sensul că va înlătura obligaţia stabilită în sarcina reclamantei - pârâte V.V. de plata a cheltuielilor exproprierii şi o va obliga pe intimata-reclamantă CN T.E.E.T. SA să plătească în contul Biroului de Expertize judiciare din cadrul Tribunalului Bihor următoarele sume: 2320 lei diferenţă onorariu expert şi 100 lei cheltuieli transport pentru expertul topo S.D.; 790 lei diferenţă onorariu expert pentru expert agricol C.A.; 5.300 lei diferenţă onorariu expert şi 2.170 lei cheltuieli transport, diurnă, cazare, cheltuieli convocare şi indirecte pentru expert electroenergetician C.N.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta V.V. împotriva Deciziei nr. 369/A din 25 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Modifică în parte decizia atacată în sensul că înlătura obligaţia stabilită în sarcina recurentei - pârâta V.V. de plată a cheltuielilor exproprierii.
Obligă pe intimata - reclamantă CN T.E.E.T. SA să plătească în contul Biroului de Expertize judiciare din cadrul Tribunalului Bihor următoarele sume: 2320 lei diferenţă onorariu expert şi 100 lei cheltuieli transport pentru expertul topo S.D.; 790 lei diferenţă onorariu expert pentru expert agricol C.A.; 5.300 lei diferenţă onorariu expert şi 2.170 lei cheltuieli transport, diurnă, cazare, cheltuieli convocare şi indirecte pentru expert electroenergetician C.N.C.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 876/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 89/2015. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
