ICCJ. Decizia nr. 276/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 276/2016
Dosar nr. 15237/3/2013
Şedinţa din 9 februarie 2016
Prin cererea înregistrată la data de 25 aprilie 2013 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, sub nr. 15237/3/2013, reclamanţii B.O.D., B.M., B.N. şi Ş.M. au solicitat obligarea pârâtei SC U.A. SA la plata despăgubirilor materiale în valoare de 10.555,38 RON constând în cheltuieli de înmormântare, pomeni, organizate pentru defuncta B.L.M., precum şi la plata sumelor reprezentând daune morale în valoare de 650.000 de euro.
La data de 1 august 2013, O.I. a depus la dosar cerere de intervenţie principală prin care a solicitat obligarea pârâtei SC U.A. SA la plata sumei de 200.000 euro reprezentând despăgubiri morale pentru afecţiunile de ordin medical, fizic şi psihic şi la plata sumei de 1.000 RON reprezentând prestaţii periodice, începând cu data producerii accidentului şi până la încetarea stării de nevoie, având în vedere că în urma accidentului a rămas cu sechele severe şi fără un loc de muncă. De asemenea, intervenientul a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data introducerii cererii de intervenţie şi până la plata efectivă, precum şi cheltuielile de judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 16 august 2013, sub nr. 15491/3/2013, reclamantul B.O.D. a chemat în judecată pârâta SC U.A. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 60.000 euro reprezentând daune morale.
Prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 13 noiembrie 2014, reclamantul şi-a majorat câtimea obiectului capătului unu de cerere, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale.
Prin încheierea de şedinţă din data de 12 septembrie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 15491/3/2013, Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă a dispus conexarea Dosarelor nr. 15491/3/2013 şi nr. 15237//2014 ale Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Cererea de intervenţie principală formulată de intervenientul O.I. a fost încuviinţată în principiu prin încheierea de şedinţă din data de 2 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Prin Sentinţa civilă nr. 3338 din 15 iunie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii B.O.D., B.M., B.N. şi Ş.M. în contradictoriu cu pârâta SC U.A. SA şi, în consecinţă, a obligat pârâta la plata următoarelor sume reprezentând daune morale: 50.000 euro, echivalentul în RON către reclamantul B.O.D. (soţul lui B.L.M.), 50.000 euro, echivalentul în RON, către reclamanta B.M. (mama lui B.L.M.), 25.000 euro către reclamantul B.N. (fratele lui B.L.M.), 25.000 euro către reclamanta Ş.M. (sora lui B.L.M.), toate sumele urmând a fi achitate la cursul BNR de la data plăţii. Totodată, s-a mai acordat reclamanţilor B.O.D., B.M., B.N. şi Ş.M. suma de 10.555,38 RON, reprezentând despăgubiri pentru daunele materiale, respectiv câte 2.638,845 RON fiecărui reclamant.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii B.O.D., B.M., B.N. şi Ş.M. în contradictoriu cu pârâta SC U.A. SA pentru celelalte sume şi s-a luat act că reclamanţii şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
A fost admisă în parte cererea de intervenţie principală formulată de intervenientul O.I. şi a obligat pârâta SC U.A. SA la plata sumei de 50.000 euro, în echivalent RON la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, a dobânzii legale calculate asupra sumei datorate cu titlu de daune morale de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data plăţii efective, precum şi a unei sume lunare de 40% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale, de la data de 26 august 2012 şi până la încetarea stării de nevoie.
A fost respinsă cererea de intervenţie principală pentru celelalte sume, ca neîntemeiată şi s-a luat act că intervenientul şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
De asemenea, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată conexă, astfel cum a fost precizată, din Dosarul nr. 15491/3/2013 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, formulată de reclamantul B.O.D. şi a obligat pârâta SC U.A. SA la plata sumei de 50.000 euro, echivalentul în RON la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B.O.D. în contradictoriu cu pârâta SC U.A. SA pentru celelalte sume şi s-a luat act ca reclamantul şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii B.O.D., B.M., B.N., Ş.M., pârâta SC U.A. SA, precum şi intervenientul O.I.
Prin Decizia nr. 1309 din 22 decembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanţi, pârâtă şi intervenient. în pronunţarea acestei decizii, instanţa de apel a apreciat că prima instanţă a soluţionat în mod corect litigiul, acordând despăgubirile pe baza unui just echilibru între dauna morală acordată şi suferinţa psihică încercată, acestea nefiind de natură să ducă la o îmbogăţire fără justă cauză.
Împotriva aceste decizii, a declarat recurs pârâta SC U.A. SA, fiind întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, casarea deciziei recurate şi în rejudecare solicită pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice asupra tuturor criticilor invocate.
În argumentarea motivelor de casare invocate, recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de apel formulate şi anume asupra criticii aduse motivului privind acordarea prestaţiei periodice intervenientului în interes propriu O.I., precum şi asupra criticii ce viza plata despăgubirilor în monedă euro, în echivalentul în RON la cursul valutar de la momentul plăţii, raportat la dispoziţiile art. 24 pct. 2 lit. b) coroborat cu art. 56 pct. 5 din Ordinul CSA nr. 14/2011.
În acest context, se apreciază că, în cauza dedusă judecaţii instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 7 pct. 2 coroborat cu art. 22 pct. 6 C. proc. civ.
Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la faptul că instanţa de apel nu a dat eficienţă dispoziţiilor legale incidente în cauză şi care prevăd la art. 49 pct. 1 lit. f) şi pct. 2 lit. d) că atât în caz de vătămare corporală, cât şi în caz de deces daunele morale să fie acordate în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.
Intimaţii-reclamanţi au depus la dosar întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii recurate ca fiind legală şi temeinică. De asemenea, a formulat întâmpinare şi intervenientul în interes propriu O.I., prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia.
Înalta Curte, analizând excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul O.I. şi întemeiată pe dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., o respinge apreciind că motivele de casare invocate permit încadrarea în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
În continuare, analizând recursul declarat de pârâta SC U.A. SA, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., din perspectiva criticilor formulate şi temeiurilor de drept invocate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte îl va respinge pentru următoarele considerente:
Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Astfel, nulitatea absolută poate fi invocată pentru prima oară ca motiv de casare, dacă legea nu interzice în mod expres acest lucru, iar nulitatea relativă poate fi invocată ca motiv de casare numai de partea ocrotită prin norma încălcată.
Nulitatea actelor de procedură este prevăzută la art. 174 - 179 C. proc. civ., însă în cuprinsul motivelor de recurs recurenta-pârâtă nu a indicat care sunt actele de procedură anulabile, astfel încât Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este fondat, urmând a fi respins.
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.
Criticile de nelegalitate întemeiate pe acest punct, astfel cum au putut fi extrase din memoriul de recurs, se referă la nepronunţarea instanţei de apel asupra motivului referitor la acordarea prestaţiei periodice intervenientului în interes propriu O.I., precum şi asupra motivului privind plata despăgubirilor în euro, echivalentul în RON la cursul valutar de la momentul plăţii.
Acest motiv de recurs va fi înlăturat, întrucât contrar susţinerilor recurentei-pârâte, motivele invocate în faţa curţii de apel au făcut obiectul examinării de către instanţă, iar hotărârea a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, cât şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţii.
De altfel, se poate observa că instanţa a motivat detaliat decizia pronunţată, analizând motivele formulate de pârâtă, argumentând soluţia sa cu privire la toate aspectele invocate. Situaţia de fapt şi apărările formulate în faţa instanţei de apel au rămas neschimbate, astfel încât această instanţă şi-a însuşit motivarea tribunalului, argumentând în mod corect soluţia pronunţată.
Înalta Curte constată că, deşi recurenta susţine că vătămările suferite de intimatul O.I. nu au generat un grad de infirmitate, iar la momentul producerii accidentului acesta nu avea un contract legal de muncă, această critică nu este întemeiată, în mod corect reţinându-se pe baza înscrisurilor aflate la dosar coroborate cu expertiza medico-legală efectuată în cauză că intimatul intervenient în interes propriu O.I. a suferit în urma accidentului traume fizice şi psihice, având o incapacitate adaptivă de 40%, care l-a privat de posibilitatea obţinerii unui loc de muncă, în condiţii de egalitate şi cu randamentul dat înainte de producerea accidentului.
Nici critica recurentei referitoare la plata despăgubirilor în euro, în echivalentul în RON la cursul valutar de la data producerii accidentului nu este întemeiată, urmând a fi respinsă cu motivarea că, în speţă contractul încheiat între pârâtă şi asiguratul său C.P. nu cuprinde dispoziţii cu privire la cursul valutar ce va fi avut în vedere la data plăţii despăgubirii, reţinându-se că nu există niciun temei pentru ca plata să fie efectuată la un alt curs decât cel de la data plăţii, dispoziţiile legale indicate de pârâtă cu privire la acest aspect nefiind incidente în cauză.
Motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta a arătat că daunele morale acordate în cauza au fost stabilite într-un cuantum excesiv şi că acestea trebuiau să fie acordate în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.
Pentru ca susţinerile dezvoltate de recurenta-pârâtă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită.
Criticile de nelegalitate trebuie să se grefeze pe conţinutul hotărârii atacate şi nu pe chestiuni de fapt deduse judecăţii în faţa instanţelor de fond, întrucât examinarea aspectelor de netemeinicie excede motivelor de nelegalitate, fiind prin urmare exclusă analizei acestei critici în considerarea specificului acestei căi de atac.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la diminuarea cuantumului excesiv al daunelor morale acordate reclamanţilor şi intervenientului, urmează a fi respinse, deoarece instanţa de apel a avut în vedere în mod corect obligaţiile de reparare a prejudiciului în funcţie de dispoziţiile legale incidente în materie şi de probele administrate în cauză, raportându-se la temeiurile de drept ale cererilor şi la circumstanţele cauzei.
Sub acest aspect, Înalta Curte observă că, prin decizia recurată s-a făcut o analiză riguroasă şi amănunţită privind evaluarea prejudiciului moral şi, în lipsa unor criterii pe baza cărora se pot acorda despăgubiri băneşti ori o sumă cu acest titlu, revine instanţei rolul de a apreciat asupra cuantumului daunelor morale cuvenite părţilor, faţă de schimbarea vieţii acestora ca urmare a accidentului intervenit.
Astfel, instanţa sesizată cu acţiunea având ca obiect repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie să încerce să stabilească o sumă necesară nu atât pentru a repune victimele într-o situaţie similară cu cea avută anterior, cât pentru a le alina suferinţa.
Procedând în acest mod, instanţa de apel, prin menţinerea soluţiei pronunţate de prima instanţă, a soluţionat legal problema cuantificării daunelor morale şi materiale într-o interpretare obiectivă în lumina unor criterii rezonabile, accesibile, pertinente cauzei de aşa manieră încât sumele acordate cu acest titlu să aibă efecte compensatorii, dar care să nu constituie amenzi excesive pentru autorii daunelor şi nici venituri nejustificate pentru beneficiarii daunelor morale.
În mod corect a reţinut instanţa de apel că jurisprudenţa nu reprezintă un izvor de drept întrucât hotărârile judecătoreşti nu au efect erga omnes.
Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SC U.A. SA Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC U.A. SA Bucureşti împotriva Deciziei nr. 1309 din 22 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 275/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 310/2016. Civil. Obligatia de a face.... → |
|---|
