ICCJ. Decizia nr. 67/2016. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 67/2016
Dosar nr. 863/33/2015
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2016
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 281 din 29 ianuarie 2004 pronunţată de Judecătoria Turda în Dosarul nr. 4680/2004, s-a admis în parte acţiunea reclamanţilor S.C. şi S.V. împotriva pârâţilor P.E., I.I. şi P.R. formulată în Dosarul conexat nr. 5196/2002, apoi s-a admis acţiunea reclamantei P.E. împotriva pârâtei I.I. formulată în Dosar nr. 4680/2004 şi respingându-se cererea reconvenţională a acestei pârâte, s-a dispus radierea din C.F. Ghiriş Sâncrai, a criptei demolate, s-au rectificat numerele topografice menţionate în sentinţa civila nr. 271/1965 a fostului Tribunal raional Turda, ca fiind imobilul din C.F. Ghiriş Sâncrai A+4 nr. top enumerate mai sus, s-a dispus înregistrarea pe acest teren a construcţiilor descrise în raportul de expertiză efectuat de ing. M.S., pe seama reclamanţilor, respectiv a defunctei I.E.
Apoi, stabilindu-se că masa succesorală a defunctei I.E., se compune din cota de 10/16 parte din imobilul înscris în C.F. Ghiriş Sâncrai A+4, s-a dispus predarea acesteia, pe seama fiicelor I.I. şi P.E. în cote egale şi intabularea în aceleaşi cote.
Totodată, pârâta I.I. a fost obligată să recunoască reclamantei cu titlu de cumpărare, dreptul de proprietate asupra cotei de 2106/20621 parte din imobilul înscris în C.F. Ghiriş Sâncrai A+4 şi împreună pârâtele I.I. şi P.E., au fost obligate să recunoască reclamantului, dreptul de proprietate dobândit prin cumpărare, pe cota de 1104/20621 parte din acelaşi imobil, dispunându-se întabularea în favoarea reclamanţilor.
De asemenea, s-a dispus dezmembrarea imobilului din C.F. Ghiriş Sâncrai A+4 potrivit variantei II din raportul de expertiză, în 4 parcele, grădină de 12.301 mp revenind pârâtelor cu titlu de moştenire şi partaj, în cote egale, de 3.176 mp cu casă formată din subsol şi parter va reveni pârâtei P.E. ca bun propriu, cu titlu de moştenire şi partaj, nr. top nou de 4.040 mp cu casă având subsol şi parter, revine pârâtei I.I., iar nr. top nou de 1.104 mp cu casă şi anexe gospodăreşti va reveni def. S.I. cu titlu de moştenire şi partaj.
Apoi s-a stabilit că masa succesorală a acestui din urmă defunct, se compune din imobilul susmenţionat, dispunându-se predarea pe seama unicului moştenitor S.C., şi întabularea lui la C.F.
Apelurile declarate de reclamanta P.E. şi pârâta I.I., au fost respinse iniţial prin Decizia civilă nr. 2232 din 8 noiembrie 2004 pronunţată în Dosarul nr. 8550/2004 a Curţii de Apel Cluj, care a fost ulterior casată în partea privitoare la apelul reclamantei P.E., urmare a admiterii recursului ei, prin Decizia civilă nr. 1191 din 9 mai 2005 a Curţii de Apel Cluj, cauza fiind trimisă pentru rejudecarea apelului reclamantei P.E., Tribunalului Cluj.
Prin Decizia civilă nr. 407 din 22 iulie 2005 pronunţată în Dosarul nr. 4069/2005 a Tribunalului Cluj, apelul reclamantei P.E., a fost admis în parte, schimbându-se în parte sentinţa atacată, în sensul că s-a dispus partajarea imobilului în litigiu din C.F. Ghiriş Sâncrai conform variantei III din raportul de expertiză întocmit de ing. M.S.
Parcela cu nr. top nou de 12.301 mp revenind cu titlu de moştenire reclamantei P.E. şi pârâtei I.I., parcela de 2.101 mp cu casa de locuit având 3 camere şi dependinţe fiind atribuită reclamantei P.E., parcela de 2.555 mp atribuindu-se reclamantei P.E., parcela de 1104 mp, cu casa de locuit având 4 camere cu dependinţe şi anexe gospodăreşti, s-a atribuit defunctului S.I., iar parcela de 2.555 mp, cu casa de locuit având 2 camere şi dependinţe s-a atribuit pârâtei I.I.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin Decizia civilă nr. 2858/R din 12 decembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 17.066/2005 s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta I.I. împotriva Deciziei civile nr. 407 din 22 iulie 2005 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosarul nr. 4069/2005, care a fost menţinută.
Prin Decizia civilă nr. 12/R din 14 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în Dosar nr. 5046/328/2014, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire declarată de revizuienta I.I. împotriva Deciziei civile nr. 407/A din 22 iulie 2005 a Tribunalului Cluj în Dosar nr. 4069/2005 şi a Deciziei civile nr. 2858/R din 12 decembrie 2005 pronunţată în Dosar nr. 17.066/2005 a Curţii de Apel Cluj, care a fost menţinută.
A fost obligată revizuienta să plătească intimatei P.E. suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Prin Decizia civilă nr. 198/R din 31 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj s-a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de pârâta I.I. împotriva Deciziei civile nr. 12/R din 14 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Cluj.
S-a respins excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare.
Contestatoarea a fost obligată să plătească intimatei suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în contestaţia în anulare.
Împotriva acestei decizii a formulat prezenta contestaţie în anulare pârâta I.I..
Prin Decizia civilă nr. 411/R din 11 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj s-a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de pârâta I.I. împotriva Deciziei civile nr. 198/R din 31 martie 2015 a Curţii de Apel Cluj.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea I.I.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 29 octombrie 2015.
Astfel investită, Înalta Curte, la termenul din 21 ianuarie 2016, a reţinut cauza în pronunţare cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:
Împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.
Potrivit dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, iar potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată cu contestaţie.
Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.
În speţă, decizia pronunţată de curtea de apel cu privire la contestaţia în anulare formulată de contestatoarea I.I. este irevocabilă, în sensul dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 5 raportat la art. 320 alin. (3) C. proc. civ., întrucât a fost pronunţată în soluţionarea unei contestaţii în anulare care vizează o decizie prin care s-a soluţionat o contestaţie în anulare împotriva unei hotărâri prin care s-a soluţionat cererea de revizuire a unei decizii din recurs.
Aşa fiind, decizia recurată nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 299 C. proc. civ.
Această concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
Mai mult, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, iar, din acest motiv, aceasta apare ca o soluţie inadmisibilă.
Prin urmare, reţinându-se că Decizia nr. 411/R din 11 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj este irevocabilă, nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului şi, faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea I.I. împotriva Deciziei nr. 411/R din 11 septembrie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2016.
← ICCJ. Decizia nr. 66/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 68/2016. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Fond → |
---|