ICCJ. Decizia nr. 30/2016. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 30/2016
Dosar nr. 799/54/2015
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2016
Asupra cererii de revizuire, de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3264 din 3 aprilie 2013, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins contestaţia formulată de P.V. împotriva Deciziei nr. 681 din 21 septembrie 2012 emisă de A.N.I.F. din cadrul M.A.D.R. prin care, s-a dispus încetarea contractului de muncă încheiat cu contestatoarea, începând cu data de 21 septembrie 2012.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că, prin decizia nr. 642 din 6 august 2012, cea în cauză a fost sancţionată disciplinar, cu avertisment scris, conform art. 248 alin. (1) lit. a) C. muncii, ca urmare a constatării mai multor deficienţe în activitatea filialei pe care o conducea în calitate de director.
Urmare deciziei amintite, emisă în baza prevederilor art. 61 lit. a) C. muncii coroborat cu art. 25 (1) din Legea nr. 248/2010, s-a apreciat că reclamanta a devenit incompatibilă pentru a mai ocupa funcţia de director, astfel că angajatorul, în considerarea dispoziţiilor art. 76 lit. d) C. muncii, a dispus concedierea acesteia.
Recursul declarat de contestatoare împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, care, prin Decizia nr. 1313 din 16 septembrie 2014, a modificat în tot sentinţa, în sensul că a admis contestaţia şi anulând Decizia nr. 681 din 21 septembrie 2012, emisă de intimată, a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior concedierii.
A obligat-o totodată pe intimată să-i plătească contestatoarei drepturile salariale cuvenite, de la data concedierii şi până la data reintegrării efective, actualizate la data plăţii.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că decizia prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă a fost motivată de intimată pe considerentul că, urmare sancţiunii cu avertisment scris aplicată contestatoarei prin decizia nr. 642/6 august 2012, aceasta a devenit incompatibilă cu exercitarea funcţiei de director, în acord cu prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 284/2010 „privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice”.
Or, se arată, decizia prin care contestatoarea a fost sancţionată disciplinar cu avertisment scris (şi care a stat la baza emiterii deciziei de concediere) a fost anulată ulterior, prin sentinţa nr. 1272 din 11 martie 2014, dată de Tribunalul Dolj, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 1093 din 26 iunie 2014 a Curţii de Apel Craiova.
Ca atare, se conchide, temeiul de fapt şi de drept care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 681/2012, prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al celei în cauză, nu mai subzistă.
La 18 martie 2015, intimata A.N.I.F., a solicitat lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, respectiv Decizia nr. 1313 din 16 septembrie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, arătându-se că urmare dispoziţiei instanţei, cea în cauză a fost reintegrată în funcţie, prin Decizia nr. 243 din 24 septembrie 2014.
Această reintegrare însă, nu poate fi dispusă decât pentru perioada reprezentând data deciziei anulate şi până la data numirii în funcţie a persoanei care a promovat concursul pentru postul ocupat temporar de contestatoare.
Prin Decizia nr. 295 din 6 mai 2015, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a admis contestația la titlu şi lămurind înţelesul şi respectiv întinderea dispozitivului Deciziei nr. 1313 din 16 septembrie 2014 pronunţată de aceeaşi instanţă, a dispus că reintegrarea contestatoarei P.V. şi plata drepturilor cuvenite acesteia se va face de la data concedierii şi până la data ocupării prin concurs a postului de director.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor Deciziei nr. 1313 din 16 septembrie 2014, dată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. 15864/63/2012.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, făcând trimitere la prevederile noului cod de procedură civilă, că în titlul executoriu nu a fost prevăzută o „dată efectivă” a perioadei pentru care celei în cauză i se cuvin drepturi salariale şi până la care urma să fie reangajată, în condiţiile în care creditoarea intimată a pretins despăgubiri şi după această dată.
Or, se arată, reangajarea şi plata drepturilor salariale de care a fost lipsită intimata contestatoare nu i se pot cuveni acesteia decât pentru intervalul dintre data concedierii şi data când a fost numit prin concurs noul director.
Dispoziţia reangajării intimatei nu poate fi menţinută, conchide instanţa, dincolo de această dată, cât timp concursul şi decizia de numire în funcţie a noului director au fost constatate ca fiind conform legii, de către instanţa de contencios administrativ care, raportându-se şi la decizia de numire în funcţie a intimatei, a reținut că promovarea celei în cauză a fost una temporară, până la investirea noului director, prin concursul organizat în acest scop.
Împotriva acestei ultime hotărâri, P.V. a formulat, la 3 iunie 2015, cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 şi alin. (2) C. proc. civ.
Se susţine că decizia dată în contestaţia la titlu este potrivnică Deciziei nr. 1313 din 16 septembrie 2014, pronunţată de aceeaşi instanţă, a cărei autoritate de lucru judecat este încălcată.
Astfel, arată revizuienta, prin lămurirea înţelesului şi întinderii dispozitivului instanţa nu poate decât să „expliciteze dispoziţiile acestuia” iar nu să modifice hotărârea.
Prin dispoziţia de anulare a Deciziei nr. 681 din 21 septembrie 2012 emisă de A.N.I.F., contractul individual de muncă, încheiat pe perioadă nedeterminată, a reintrat în vigoare, odată cu pronunțarea Deciziei nr. 1313 din 16 septembrie 2014 a Curţii de Apel Craiova.
Or, prin hotărârea atacată, care statuează că reintegrarea nu poate fi dispusă decât până la data ocupării postului prin concurs, este contrazisă nu numai dispoziţia vizând anularea deciziei nr. 681 din 21 septembrie 2012 ci se încalcă şi prevederile legale referitoare la împrejurarea că hotărârile judecătoreşti nu pot fi aplicate retroactiv.
Ca atare, conchide revizuienta, reintegrarea nu se poate dispune decât de la data pronunţării (ex nunc) şi nu retroactiv (ex tunc), în acord şi cu prevederile art. 80 C. muncii.
Astfel, o eventuală reintegrare, de la data concedierii până la data ocupării postului prin concurs, ar presupune o „concediere retroactivă” şi respectiv o modificare retroactivă a contractului individual de muncă.
Investită cu soluţionarea cererii, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, prin Decizia nr. 471 din 8 iulie 2015, şi-a declinat competenţa în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe rolul căreia cauza a fost înregistrată la 20 iulie 2015, sub nr. 799/54/2015.
Cererea se priveşte ca inadmisibilă, urmând a fi respinsă, în considerarea argumentelor ce succed.
Dintru început, avându-se în vedere temeiul de drept invocat de către revizuientă, se impun anumite clarificări, legate de cadrul juridic în limitele căruia urmează a fi examinat demersul judiciar ce face obiectul cauzei de faţă.
Astfel, trebuie menţionat că, prin Decizia nr. 1313 din 16 septembrie 2014 a Curţii de Apel Craiova, a fost soluţionat irevocabil conflictul de muncă declanşat urmare contestaţiei formulate de P.V. - în contradictoriu cu intimata A.N.I.F. - anterior datei de 15 februarie 2013, când a intrat în vigoare Legea nr. 134/2010, privind NC.P.C.
Ca atare, decizia mai sus invocată a fost dată sub imperiul C. proc. civ. de la 1865, în vigoare la data inițierii demersului judiciar.
Aceluiaşi cadru juridic urma să i se supună şi Decizia nr. 295 din 6 mai 2015 prin care instanţa şi-a lămurit dispozitivul propriei hotărâri, la cererea intimatei A.N.I.F.
Astfel, chiar dacă în mod greşit, prin hotărârea atacată, se face trimitere la dispoziţiile noului Cod de procedură civilă, este cert că, neaflându-ne în prezenţa unei cereri ce vizează executarea silită propriu-zisă ci lămurirea înţelesului şi respectiv întinderii dispozitivului hotărârii ce constituie titlu executoriu, pronunţată sub imperiul vechilor reglementări procedurale, numai aceste reglementări puteau constitui fundamentul juridic al respectivei cereri.
Nu poate fi susţinută din punct de vedere al normelor de logică juridică, argumentaţia potrivit căreia o instanţă pronunţă o hotărâre ce constituie titlu executoriu, sub imperiul unor anumite reglementări procedurale, pentru ca mai apoi, să-şi lămurească înţelesul şi întinderea dispozitivului propriei hotărâri, raportându-se la dispoziţii procedurale care nu se aflau în vigoare la data pronunţării acestei hotărâri.
Ca atare, calea extraordinară de atac - de retractare - de faţă, va fi examinată prin prisma prevederilor codului de procedură civilă de la 1865, în vigoare la momentul demarării litigiului.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 din acest cod, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Ca atare, textul vizează situaţia în care două sau mai multe instanţe, pronunţă soluţii contradictorii, în una şi aceeaşi cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat.
Pentru formularea cererii de revizuire, întemeiată pe motivul existenţei unori hotărâri potrivnice, este necesară existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, condiţie fundamentală faţă de finalitatea revizuirii care este aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea autorităţii lucrului judecat.
În speţă, cerinţele textului nu sunt îndeplinite.
Astfel, puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 1313 din 16 septembrie 2014 dată de Curtea de Apel Craiova, în raport cu hotărârea ce se atacă, nu poate fi invocată, în contextul în care aceasta din urmă poartă asupra lămurii înţelesului şi întinderii dispozitivului şi nu a determinat schimbarea soluţiei pronunțată în titlul executoriu.
Admiterea contestaţiei la titlu formulată de intimata A.N.I.F. a fost judicios dictată de necesitatea ca în dispozitivul hotărârii ce se execută să fie prevăzută perioada exactă pentru care contestatoarei i se cuvin drepturile salariale solicitate şi data până la care aceasta urma să fie reangajată, în contextul în care fusese emisă o decizie de numire a noului director, ca urmare a concursului organizat pentru ocuparea acestui post.
Este important de reamintit şi faptul că prin decizie irevocabilă, dată de instanța de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea formulată de P.V., vizând constatarea nulității absolute a Deciziilor nr. 591 din 26 iulie 2012 şi nr. 651 din 17 august 2012 emise de M.A.D.R. - A.N.I.F., ce au avut ca obiect organizarea concursului şi respectiv ocuparea postului de director al Filialei de Îmbunătăţiri Funciare Dolj (a se vedea sentinţa nr. 1083 din 23 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal).
În argumentarea soluţiei, instanţa a reţinut că reclamanta, angajată la Filiala de Îmbunătăţiri Funciare Dolj a A.N.I.F., cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, a fost numită temporar în funcţia de director, până la ocuparea postului prin concurs, potrivit procedurii stabilite de lege.
Numirea cu caracter temporar, prin Decizia nr. 252 din 23 decembrie 2011 a directorului general al A.N.I.F., nu a fost contestată de cea în cauză.
Sentinţa mai sus invocată, a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 2544 din 30 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În acest context, nu se poate reţine că soluţia dată de instanţă în soluţionarea cererii privind lămurirea înţelesului şi întinderii dispozitivului Deciziei nr. 1313 din 16 septembrie 2014, ar fi determinat „erori” generate de nesocotirea autorității lucrului judecat, în condiţiile în care fondul cauzei nu a fost repus în discuţie şi nu s-a procedat la o rejudecare a pricinii.
Ca atare, apare ca nefondată susţinerea că între cele două hotărâri ar exista contrarietate.
Aşa fiind, văzând că cerinţele textului mai sus invocat nu sunt îndeplinite, cererea urmează a se respinge, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta P.V. împotriva Deciziei nr. 295 din 06 mai 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2016.
| ← ICCJ. Decizia nr. 68/2016. Civil. Legea 10/2001. Revizuire - Fond | ICCJ. Decizia nr. 300/2016. Civil → |
|---|
