Contestaţie la executare. Sentința nr. 1842/2013. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1842/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 1453/176/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1842/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 26.04.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – S. F.
GREFIER – R. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea . în contradictoriu cu intimata ., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima, cât și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nemaifiind alte cereri, constatând cauza în stare de judecată, instanța o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, sub număr de dosar_, contestatoarea . în contradictoriu cu intimata ., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:
1.anularea executării silite în dosar execuțional 773/2012 al B. Sapta F.;
2.anularea încheierii de încuviințare a executării silite ;
3.anularea somației imobiliare din 24.01.2013 din dosar execuțional 773/2012 al B. Sapta F.;
4.anularea adresei de înființare a popririi din 24.01.2013 din dosar execuțional 773/2012 al B. Sapta F.;
5.suspendarea executării silite pornite în dosarul execuțional 773/2012 al B. Sapta F.;
6.obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii a arătat, în esență, că între contestatoare și creditoare au intervenit o . raporturi comerciale, având ca obiect vânzarea unor bunuri de către creditoare contestatoarei.
Mai arată că în privința aspectelor de formă înțelege să invoce o . nereguli, respectiv că, în cazul de față, nu a fost respectată procedura, nefiind întocmit un protest de neplată, deși aceasta este o condiție imperativă impusă de lege, respectiv Legea 58/1934.
În privința aspectelor de fond ce au generat emiterea biletelor la ordin, învederează că potrivit art. 19 din Legea 58/1934, persoanele împotriva cărora s-a pornit acțiune cambială nu pot opune posesorului excepțiilor întemeiate pe raporturile lor personale, cu trăgătorul sau posesorii anteriori, afară numai dacă posesorul dobândind cambia a lucrat cu știință în paguba debitorului. Arată că în baza raporturilor contractuale au fost emise de către creditoare facturi fiscale cu complicitate la fraudă a terțului, materialele ajungând după emiterea facturilor fiscale.
Menționează că de efectuarea operațiunilor de achiziție dintre creditoare și debitoare se ocupa un fost angajat, care era responsabil de mașinile CNC .Acesta era un prepus al societății în relația cu creditoarea, fiind mandatat de către debitoare să achiziționeze scule în cuantum de 7000 lei lunar. După participarea la un training în străinătate, în cursul lunii septembrie, a constatat că, comenzile făcute de mandatar erau mai mari – aproximativ_ lei / lună, creștere de care au luat cunoștință în luna februarie a anului următor, când în sarcina contestatoarei s-a reținut un debit de 100.000 lei. Arată că mandatarul societății debitoare este cel care a semnat facturile de primire a sculelor, acestea nefiind vizate de reprezentantul legal al societății. Debitoarea a sesizat neregulile abia după ce a emis biletele la ordin în favoarea creditoarei. Apreciază că se află în situația unei fraude la lege, având în vedere că un angajat al societății, fără mandat din partea reprezentantului legal al societății a angajat datorii, fiind încălcate disp. art. 1236 Cod civil.
În drept a invocat art. 399 și urm. C., Lega 58/1934.
A depus la dosar somație imobiliară (f. 9), copie bilet la ordin (f. 10), cerere de executare silită (f. 11).
A depus contestatoarea precizare (f.15), la data de 25.02.2013, prin care a solicitat anularea procesului verbal de sechestru încheiat la 15.02.2012 în dosarele execuționale 767, 768, 769, 770, 771, 772, 773, 774, 775, menținând în rest contestația la executare formulată inițial. A depus în susținerea contestației procesul verbal de sechestru încheiat la data de 15.02.2012 în dosarele execuționale antemenționate (f. 16).
S-a depus dosarul execuțional nr. 773/2012 al B. Sapta & I. Sapta (f. 17- 51).
Intimata a depus întâmpinare (f. 54), prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, precum și a cererii de suspendare a executării, cu cheltuieli de judecată. Arată, în esență, că toate articolele invocate de contestatoare nu sunt aplicabile în speță, că biletul la ordin despre care face contestatoarea vorbire nu a fost niciodată girat, iar in calitate de beneficiar, intimata are dreptul să ceară executarea silită în caz de neplată.
În drept a invocat art. 115, art. 399, art. 371 ind.1, art. 403 al.1 C..
A depus alăturat extrase de pe portalul judecătoriei A. I. (f. 58-60).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Contestatoarea, deși legal citată să procedeze la timbrarea acțiunii cu 204 lei taxa judiciară de timbru potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 2 și art. 3 lit. e) din Legea nr. 146/1997 și 5,3 lei timbru judiciar conform OG nr. 32/1995, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței în acest sens.
Potrivit art.1 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, coroborat cu art. 9 alin. 2 din OG 32/1995, acțiunile și cererile introduse la instanțele de judecată sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care, după cum dispune art.20 alin.1 și alin.2 din lege, se plătesc anticipat. Dacă nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru odată cu cererea, se va pune în vederea reclamantului achitarea ei până la primul termen de judecată, sub sancțiunea prevăzută de aceeași lege.
Față de această împrejurare se constată că sunt incidente dispozițiile art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, care statuează că neîndeplinirea obligației de plată a taxelor judiciare se sancționează cu anularea acțiunii. Pe cale de consecință, instanța urmează a admite excepția netimbrării, invocată din oficiu și a dispune anularea cererii contestatoarei ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția netimbrării, invocată din oficiu, și în consecință:
Anulează ca netimbrată contestația la executare formulată și precizată de contestatoarea . cu sediul în Cugir, .. 26, jud. A. în contradictoriu cu intimata . cu sediul procesual ales la Cabinet Individual de Avocat O. H. din Timișoara, ., ..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26.04.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. F. R. D.
Red. F.S. 29 Aprilie 2013/Tehnored. RD 10.05.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1746/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 3650/2013. Judecătoria ALBA IULIA → |
---|