Plângere contravenţională. Sentința nr. 2167/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 2167/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 941/176/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.2167/2013

Ședința publică din 30.05.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. A. M.

GREFIER: B. C. F.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta P. A. O. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru petentă, avocat P. A., în substituire avocat C. A., care depune delegație de substituire la dosar și martorul V. C. A., lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 30.05.2013, prin serviciul registratură, I. de Jandarmi A. a depus la dosar procesul verbal de executare a mandatului de aducere privind martorul V. C. A..

În conformitate cu dispozițiile art.192 și urm. Cproc.civ instanța procedează la audierea martorului V. C. A., sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Petenta, prin avocat, solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată cu consecința anulării procesului verbal de contravenție contestat. Fără cheltuieli de judecată.

În temeiul art.150 C.p.c, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.02.2013, sub dosar nr._, petenta P. A. O. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului A. să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._/20.01.2013 și exonerarea de la plata amenzii și a sancțiunilor aplicate.

În motivarea cererii petenta a arătat că cele consemnate în procesul verbal de contravenție nu corespund adevărului, întrucât aceasta purta centura de siguranță la acel moment.

Precizează că doar în momentul în care a oprit mașina la semnul agentului de poliție, și-a desfăcut centura pentru a putea recupera actele din torpedoul mașinii.

În drept a invocat: OUG 2/2001, OUG 195/2006.

În susținerea cererii a anexat copia procesului verbal de contravenție contestat (f.5).

Plângerea a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 36 din OG nr. 2/2001.

Intimatul a formulat în cauză întâmpinare (f.9) prin care a solicitat respingerea plângerii formulată de petentă ca neîntemeiată având în vedere că fapta petentului a existat și este încadrată juridic corespunzător, procesul verbal fiind atât temeinic, cât și legal întocmit.

Totodată arată că contravenția reținută în sarcina petentei a fost constatată direct de agentul de poliție aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu competent să constate și să sancționeze contravenții.

Intimatul a anexat întâmpinării următoarele înscrisuri: raport agent constatator (f.10), copia procesului verbal de contravenție contestat (f.11).

A fost audiat martorul V. C. A., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei (f.30).

Verificând legalitatea și temeinicia procesului-verbal în baza întregului material probator administrat în cauză, în conformitate cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/20.01.2013 (f.11), petenta P. A. O. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 140 lei și 2 puncte de penalizare pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 36 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, întrucât în data de 20.01.2013, ora 21.20, în A. I., . condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, fără a avea montată centura de siguranță.

Instanța analizează cu prioritate legalitatea procesului verbal de contravenție, ce precede analiza temeiniciei actului de sancționare contestat, apreciind că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din OG nr.2/2001, nefiind incidentă nici o cauză de natură să atragă nulitatea acestuia. De altfel, petenta nu a contestat legalitatea actului sancționator în cuprinsul plângerii contravenționale, neindicând niciun viciu de formă al actului, iar instanța, în urma verificării efectuate, în baza art.34 din OG nr.2/2001, consideră că nu există nicio cauză de nelegalitate a procesului-verbal, care să poată fi constatată din oficiu și să conducă la anularea acestuia.

În ceea ce privește temeinicia acestuia, instanța reține că persoana acuzată de săvârșirea unei contravenții se bucură de garanția prevăzută de art. 6 paragr. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și anume de prezumția de nevinovăție, astfel cum și statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza A. c. României (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, p. 26).

În ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 36 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 reținută în sarcina petentei, respectiv de a nu purta centura de siguranță, din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că petenta a săvârșit fapta contravențională imputată.

Astfel, consemnările din procesul verbal de contravenție nu sunt susținute de materialul probator administrat în cauză. Sub acest aspect, instanța va avea în vedere declarația martorului V. C. A.(f. 30), martor ocular prezent în autoturismul condus de petentă, conform căreia petenta purta centura de siguranță, ulterior desfăcându-și centura în timp ce efectua manevra de oprire la semnalele polițistului.

Față de cele de mai sus, având în vedere și principiul in dubio pro reo, care este aplicabil și în materie contravențională și în baza căruia orice dubiu profită petentului, instanța urmează a admite plângerea formulată și a anula procesul verbal de contravenție . nr._/20.01.2013, va exonera petenta de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 140 lei și va înlătura măsura complementară a 2 puncte de penalizare aplicate petentei prin procesul verbal atacat.

Urmează a lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petenta P. A. O., cu domiciliul în A. I., .. 10C, ., ..

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/20.01.2013.

Exonerează petenta de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 140 lei și înlătură măsura complementară a 2 puncte de penalizare.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.05.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. A. M. B. C. F.

Red.GAM

Tehnored.BCF/4 ex

Data:12.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2167/2013. Judecătoria ALBA IULIA