Plângere contravenţională. Sentința nr. 992/2013. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 992/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 176/176/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.992/2013
Ședința publică de la 04 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. E. P.
Grefier A. D.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul B. A. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., având ca obiect plângere contravețională.
La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 10.01.2013, petentul Babuțan A. a solicitat anularea procesului verbal . nr._, apreciind că starea de fapt reținută în procesul verbal de contravenție nu este conformă cu realitatea.
În motivarea plângerii petentul învederează că a trecut pe lângă un autovehicul care semnaliza dreapta și care se deplasa cu viteză redusă dar nu a efectuat manevra de depășire deoarece banda de circulație pe care se deplasa îi permitea să treacă pe lângă acel autovehicul fără să depășească marcajul continuu. Petentul precizează că poate a încălcat marcajul continuu cu roțile din stânga fapt pentru care trebuia să fie sancționat, dar nu a încălcat prev. art. 120 al. 1 lit.h. De asemenea petentul precizează că fapta nu a fost săvârșită la ora 11:52 așa cum s-a menționat în procesul verbal contestat și nici nu s-a specificat autovehiculul pe care l-a depășit așa cum prevede legea. Totodată, petentul precizează că în procesul verbal nu este trecut nici un martor și nici nu a fost oprit conducătorul autovehiculului depășit.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Au fost anexate plângerii copie CI, dovada . nr._ și copia procesului verbal atacat.
Plângerea este scutită de taxa de timbru și timbru judiciar, conform art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 36 din OG nr. 2/2001.
La data de 05.02.2013, intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii și menținerea procesului verbal de contravenție așa cum a fost întocmit.
În motivarea plângerii, intimatul precizează că petentul a fost sancționat contravențional întrucât la data de 07.01.2013, orele 11:52 pe . 337+600m în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a efectuat manevra de depășire a autoutilitarei cu nr. de înmatriculare_, trecând peste marcajul longitudinal continuu și în zona de acțiune a indicatorului „ Depășirea interzisă”. P. manevra de depășire efectuată petentul a încălcat disp. art. 120 al. 1, lit. h și i din HG 1391/2006 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a OUG 195/2002, fapta fiind sancționată de art. 100 al. 3 lit.e din OUG 195/2002.
Intimatul apreciază contestarea stării de fapt de către petent simple afirmații nesusținute probator, starea de fapt reală fiind cea cuprinsă în procesul verbal. De asemenea se apreciază că procesul verbal îndeplinește condițiile de fond și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
În drept a invocat prev. OG 2/2001 și ale OUG 195/2002 rep.
În probațiune a anexat întâmpinării raportul din 22.01.2013,planșe foto, înregistrarea faptei pe suport magnetic, adeverință cu privire la calitatea agentului constatator, extras din registrul radar, cazierul auto al petentului( f.15-22). Verificând legalitatea și temeinicia procesului-verbal în baza întregului material probator administrat în cauză, în conformitate cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/07.01.2013 petentul Babuțan A. a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 280 lei iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 30 zile. In cuprinsul procesului verbal, s-a reținut că petentul a condus autovehiculul marca „Mercedes” cu nr. de înmatriculare_ pe DN 7 și a efectuat manevra de depășire în zonă interzisă, semnalizată și marcată corespunzător prin indicator și marcaj longitudinal simplu. Fapta reținută în sarcina petentului se încadrează în dispozițiile art.120 alin.1 lit.h și i din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 rap. la art.100 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002.
Examinând procesul verbal de contravenție sub aspectul legalității sale, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 17 din OG 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele petentului, descrierea faptei reținute în sarcina acestuia din urmă, data săvârșirii faptei și semnătura agentului constatator (fila 6).
Petentul invocă nerespectarea dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001 privind circulația pe drumurile publice, mai exact procesul verbal de constatare a contravenției nu conține ora corectă la care s-ar fi săvârșit fapta și nu a fost semnat de către un martor asistent. De asemenea o altă critică a petentului se referă la faptul că nu a fost indicat autovehiculul depășit neregulamentar.
Aspectele invocate de petent nu sunt de natură să atragă nulitatea absolută a procesului verbal contestat, ci cel mult nulitatea relativă condiționată însă de dovada producerii unei vătămări, sarcina probei revenind petentului, însă acesta a adoptat o poziție de pasivitate, nepropunând nicio probă înaintea instanței.
Cu privire la critica petentului referitoare la lipsa martorului asistent, acesta nu poate fi primită de instanță, având în vedere că nu este obligatorie prezența unui martor atâta timp cât procesul verbal este semnat de contravenient, chiar dacă acesta nu a fost de acord cu mențiunile conținute de acesta.
Referitor la neindicarea autovehiculului depășit, o altă critică formulată de petent, din materialul probator administrat în cauză, respectiv, planșele foto și înregistrarea radar se observă cu claritate marca și numărul de înmatriculare a autovehiculului depășit neregulamentar și așa cum s-a expus mai sus, sancțiunea ce ar putea interveni ar fi nulitatea relativă condiționată de dovedirea unei vătămări ceea ce petentul nu a făcut.
Din materialul probator administrat, rezultă că petentul a săvârșit fapta astfel cum a fost reținută în procesul verbal de contravenție, observându-se manevra de depășire efectuată de petent, manevră efectuată în curbă, în loc marcat corespunzător..
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, instanța va avea în vedere că în minim suport probator, apt să inducă un dubiu cu privire la situația de fapt reținută în actul încheiat de agenții constatatori ca urmare a constatărilor ex propriis sensibus (manevra de depășire), instanța apreciază că a da crezare petentului ar echivala cu suprimarea oricărei autorități cu care însăși legea îi învestește pe agenții constatatori ai intimatului.
În atare condiții, instanța apreciază că procesul-verbal de contravenție supus controlului judecătoresc sub aspectul temeiniciei sale nu poate fi invalidat ca urmare a unor simple susțineri ale petentului, care a manifestat o poziție procesuală caracterizată de pasivitate, deși i s-a pus în vedere să indice probele de care înțelege să se folosească în susținerea plângerii formulate. Întrucât în plan procesual procedura de soluționare a plângerii contravenționale este guvernată de principiul disponibilității (cu amendamentele prevăzute de art.33 din OG nr.2/ 2001), instanța apreciază că nu se poate substitui petentului, acesta având obligația, potrivit art.129 alin.1 C.proc.civ. să urmărească derularea și finalizarea procesului, petentul manifestând dezinteres din acest punct de vedere.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii aplicate, instanța reține că acestea se încadrează în limitele impuse de lege și, în lipsa probării de către petent a oricăror eventuale circumstanțe de natură a imprima conduitei sale valențe atenuante, instanța apreciază că acestea au fost în mod corespunzător dozate.
Pe cale de consecință, instanța va respinge plângerea ca neîntemeiată și va menține ca legal și temeinic procesul verbal contestat, și, văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul B. A. cu domiciliul în Bistrița Năsăud, str. ., . – Năsăud împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/07.01.2013 în contradictoriu cu I. de poliție al Județului A. cu sediul în A. I., ., nr.1B, jud. A.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 04.03.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
D. E. P. A. D.
Red. DEP
Tehnored AD/22.03.2013/4 ex
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul B. A. cu domiciliul în Bistrița Năsăud, str. ., . – Năsăud împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/07.01.2013 în contradictoriu cu I. de poliție al Județului A. cu sediul în A. I., ., nr.1B, jud. A.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 04.03.2013.
PREȘEDINTE,
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 478/2013.... | Anulare act. Sentința nr. 1766/2013. Judecătoria ALBA IULIA → |
---|