Pretenţii. Sentința nr. 425/2013. Judecătoria ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 425/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 2138/176/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr.425/2013
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2013
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE - L. B.
Grefier - A. R.
Pe rol se află pronunțarea în cauza comercială privind pe reclamanta G. C. SRL - PRIN LICHID. JUD. SOC. PROF. EXPERT INSOLV. SPRL în contradictoriu cu pârâta P. C. SRL, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23.01.2013 când instanța a amânat pronunțarea la data de 30.01.2013 pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.03.2013, sub dosar nr._, reclamanta G. C. SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite prin lichidator judiciar Societatea profesională Expert Insolvență SPRL a chemat în judecată pe pârâta P. C. SRL, solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 71.702,19 lei.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin sentința comercială nr.247/F/2010 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ s-a dispus deschiderea procedurii falimentului societății G. C. SRL și numirea în calitate de lichidator judiciar a societății Expert Insolvență SPRL Hunedoara.
În urma preluării documentelor contabile și analizei acestora, s-a constatat că . are de recuperat de la pârâta P. C. SRL suma de 71.702,19 lei. S-a arătat că pârâta a avut calitatea de furnizor al societății G. C. SRL. În schimbul materialelor de construcții furnizate, Reclamanta a efectuat mai multe plăți, însă a achitat mai mult cu suma de 71.702,19 lei astfel cum reiese din actele contabile.
Reclamanta prin lichidator judiciar a arătat că a convocat pârâta la concilierea directă însă nu s-a recuperat debitul. Apreciază că debitul solicitat reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În drept s-au invocat prevederile art.1270 Cod civil, art.7201 și 7203 Cod proc. civilă, art.43 Cod comercial, art.25 lit.g și art.77 din Legea 85/2006. A solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art.242 alin.2 C.proc.civ.
S-au anexat cererii, în copie: sentința comercială nr.247/F/2010 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ (fl.5-7), situație furnizori facturi+plăți (fl.8-9), extrase de cont și ordine de plată (fl.10-14), procedura prealabilă a convocării la concilierea directă (fl.15), extras ONRC privind sediul pârâtei (fl.16).
Cererea este scutită de plata timbrajului potrivit art.77 din Legea 85/2006.
La data de 05.09.2012 pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a cererii reclamantei (fl.39-40). A arătat că nu a avut niciodată calitatea de furnizor de materiale de construcție pentru reclamantă. Pârâta a arătat că a încheiat cu reclamanta două contracte comerciale având ca obiect producerea, livrarea și montarea de tâmplărie PVC și anume Contractul nr.4/29.08.2008 în valoare de 48.994 euro (173.095 lei) și respectiv Contractul nr.3/20.01.2009 în valoare de 37.088 Euro (159.571 lei). În temeiul acestor două contracte, pârâta a arătat că a executat și montat tâmplărie PVC cu geam termopan la casele construite de reclamantă în cartierul R.. Pârâta a arătat că și-a executat toate obligațiile asumate prin cele două contracte comerciale. Cea care nu și-a onorat obligațiile este reclamanta, aceasta figurând în evidențele contabile ale pârâtei cu suma de 72.000 lei neachitată.
În drept s-au invocat dispozițiile art.115-118 C..
Pârâta a anexat întâmpinării, în copie certificată: Contractul nr.3/20.01.2009 (fl.41-42) și Contractul nr.4/29.08.2008 (fl.43-44).
La termenul de judecată din data de 07.11.2012 pârâta și-a precizat întâmpinarea, contestând factura nr.42/16.02.2009, factura nr.42/27.04.2009 și factura nr.64/26.06.2009. A depus facturile fiscale emise în baza relației contractuale cu reclamanta (fl.61-92).
Reclamanta prin lichidator a depus precizare prin care a arătat că factura fiscală nr.64/26.09.2009 reprezintă factura fiscală prin care a fost stornată factura fiscală nr.44/18.03.2009, iar prin aceasta din urmă a fost stornată factura fiscală nr.42/16.03.2009 ce reprezintă avans tâmplărie, anexând copia acestor facturi (fl.97 – 100).
În cauză s-a administrat proba cu înscrisurile antemenționate depuse de părți.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Reclamanta G. C. SRL susține prin reprezentant că pârâta P. C. SRL ar fi avut calitatea de furnizor al societății reclamante. În schimbul materialelor de construcții furnizate de pârâtă, reclamanta ar fi efectuat mai multe plăți, însă, așa cum reiese din actele contabile, s-a plătit în plus cu 71.702,19 lei, sumă pe care o solicită a se restitui de către pârâtă prin prezenta acțiune.
Mai arată că această creanță ar fi certă, fiind stabilită prin datele înregistrate în contabilitatea reclamantei, lichidă, cuantumul acesteia fiind stabilit prin valoarea plăților efectuate de către reclamantă, și exigibilă, plățile fiind efectuate de reclamantă către pârâtă în 2009.
În probațiune nu a depus decât înscrisuri constând în situația furnizori – facturi + plăți de la filele 8-9, extrasul de cont nr._/_/27.03.2009 (fl.10-11) și ordinul de plată 73/17.03.2009 (fl.12), precum și extrasul de cont nr._/_/24.06.2009 de la fila 13 și ordinul de plată nr.141/17.06.2009 (fl.14). Celelalte înscrisuri vizau doar procedura concilierii prevăzută de art.7201 C.proc.civ. Chiar dacă pârâta nu a răspuns la conciliere, aceasta nu echivalează cu o recunoaștere a debitului invocat de reclamantă, reclamanta având obligația în baza art.1169 C.civ. să facă dovada pretențiilor sale.
Or din înscrisurile depuse la dosar de reclamantă nu se poate deduce existența unei astfel de creanțe certe, lichide și exigibile împotriva debitoarei.
Astfel din cele arătate de reclamantă nu reiese cu claritate dacă între cele 2 societăți au existat relații comerciale care să fie și recunoscute de către debitoare, și respectiv, în ce au constat acele relații comerciale, dacă s-au încheiat contracte, dacă au fost comenzi acceptate de debitoare. Nu s-au depus la dosar nici măcar facturile despre care se face vorbire în situația furnizori – facturi + plăți de la filele 8-9, deși tocmai aceste facturi, care ar fi trebuit să fie și acceptate de debitoare prin semnarea lor sau semnarea și ștampilarea lor, ar fi putut face dovada existenței debitului despre care face vorbire reclamanta. Singurele facturi depuse la dosar au fost cele de la filele 98-100 emise de debitoare care în nici un caz nu fac dovada debitului reclamantei.
Pe de altă parte, pârâta a negat că ar avea o datorie în favoarea reclamantei de 71.702,19 lei, menționând că, dimpotrivă, reclamanta este debitoare față de pârâtă cu suma de 45.212,79 lei conform scadențarului clienți de la fila 109. Tot pârâta a mai menționat că singurele relații comerc iale pe care le-a avut cu reclamanta au avut la bază contractele nr.3/20.01.2009 (fl.41-42), potrivit căruia pârâta trebuia să execute și să monteze tâmplărie PVC cu geam termopan, conform ofertei, pentru suma de 159.571 lei și contractul nr.4/ 29.08.2008 (fl.43-44) potrivit căruia pârâta trebuia să execute și să monteze tâmplărie PVC cu geam termopan, conform ofertei, pentru suma de 173.095 lei. Ambele contracte sunt semnate și ștampilate de reclamantă, deci însușite de aceasta. Cu toate acestea, instanța nu va analiza dacă reclamanta are sau nu o datorie față de pârâtă, nefiind sesizată cu o astfel de cerere. Ci a fost investită doar cu cererea formulată de reclamantă, cu privire la debitul de 71.702,19 lei.
Din lecturarea celor două contracte nu reiese calitatea reclamantei de furnizor de materiale de construcție pe care aceasta și-a arogat-o prin acțiune. Dimpotrivă, reclamanta are doar calitatea de beneficiar, iar în această calitate avea obligația de a plăti lucrarea pe care pârâta trebuia să o efectueze. Instanța nu va analiza dacă această lucrare a fost sau nu executată, reclamanta nefăcând nici o referire în sensul că aceasta nu ar fi fost executată, ci doar că s-a plătit în plus cu 71.702,19 lei, nu se știe pentru ce. Dacă ar fi să se ia în calcul doar existența acestor contracte, este greu de crezut că reclamanta ar fi plătit în plus suma pe care o solicită prin prezenta acțiune, atâta timp cât din ambele contracte reiese cu exactitate sumele ce trebuiau plătite, astfel că reclamanta nu avea cum să fie în eroare cu privire la plățile în avans.
Reclamanta face doar dovada prin cele două ordine de plată și extrasele de cont de la filele 10-14, că a achitat în favoarea pârâtei o sumă totală de 238.000 lei. Dacă ar fi să se ia în calcul cele două contracte depuse la dosar de către pârâtă în apărare, instanța constată că reclamanta trebuia să achite, în calitate de beneficiar al lucrării, suma totală (din cele două contracte) de 332.666 lei, din care ar fi achitat doar 238.000 lei, rezultând o diferență de 94.666 lei pe care reclamanta ar mai fi trebuit să o achite pârâtei, și nu invers. De altfel și pârâta menționează că reclamanta are o datorie de 45.212,79 lei (adică mai puțin de 94.666 lei), conform scadențarului clienți de la fila 109.
Așadar nici din aceste înscrisuri nu rezultă vreo plată în plus de 71.702,19 lei pe care ar fi efectuat-o reclamanta în favoarea pârâtei. Este de menționat că nici una dintre părți nu face vorbire despre faptul că pârâta nu și-ar fi îndeplinit obligația de executare și montare tâmplărie PVC cu geam termopan în favoarea reclamantei, conform celor două contracte antemenționate, motiv pentru care instanța va considera că aceste contracte au fost executate și că nu s-ar putea invoca de către reclamantă că plata în plus s-ar datora neexecutării obligației de către pârâtă.
Poate că lămuritoare ar fi fost în cauză efectuarea unei expertize contabile, care să analizeze toate înscrisurile din contabilitatea reclamantei cu înscrisurile din contabilitatea pârâtei. Or o astfel de probă nu a fost solicitată de reclamantă, care avea interes în acest sens pentru probarea pretențiilor, însă în instanță nu s-a prezentat nici un reprezentant al reclamantei pentru a se putea pune în discuție necesitatea efectuării unei astfel de expertize, pârâta nefiind în mod evident interesată în plata expertizei. Iar pe de altă parte este inacceptabil să se facă o corespondență instanță-reclamantă prin care aceasta să fie întrebată dacă dorește sau nu o expertiză contabilă. Mai mult, aceasta nu a indicat în cererea de chemare în judecată, în probațiune, necesitatea efectuării unei expertize contabile, deși probele trebuie propuse prin cererea de chemare în judecată.
Astfel că, analizând strict înscrisurile de la dosar, nu se poate vorbi despre dovedirea de către reclamantă a unei creanțe certe, lichide și exigibile împotriva pârâtei. Datele înregistrate în contabilitatea reclamantei nu pot dovedi caracterul cert al unei creanțe, nefiind și însușite de către pârâtă, care dimpotrivă, neagă existența acestei creanțe. De asemenea, plățile efectuate de reclamantă în favoarea pârâtei trebuiau să se coroboreze și cu alte înscrisuri, întrucât, așa cum reiese din cele arătate anterior, nu rezultă că s-ar fi plătit în plus suma de 71.702,19 lei, ci că reclamanta ar mai fi trebuit să plătească încă 94.666 lei în favoarea pârâtei, pentru acoperirea contravalorii prestațiilor pârâtei conform celor două contracte de la filele 41-44. Iar în ceea ce privește exigibilitatea, de asemenea nici acest element nu este dovedit, întrucât, așa cum s-a arătat anterior, cele două plăți efectuate de reclamantă în favoarea pârâtei, de 238.000 lei, nu fac dovada că reclamanta ar fi plătit în plus cu 71.702,19 lei, față de cuantumul de 332.666 lei rezultat din cele două contracte antemenționate, pentru a se putea afirma că de la data de 17.03.2009 sau de la 17.06.2009, creanța de 71.702,19 lei ar fi devenit exigibilă.
Față de toate aceste considerente, instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta G. C. SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite, prin lichidator judiciar Societatea profesională Expert Insolvență SPRL, împotriva pârâtei P. C. SRL.
Având în vedere dispozițiile art.274 C.proc.civ., instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge cererea formulată de reclamanta G. C. SRL – în faliment, in bankruptcy, en faillite cu sediul social în Aiud, .. A. prin lichidator judiciar Societatea profesională Expert Insolvență SPRL cu sediul social în Hunedoara, ..16, ., parter, jud. Hunedoara în contradictoriu cu pârâta P. C. SRL, cu sediul în A. I., ., ..2, jud. A., sediu secundar în A. I., ., jud. A. și cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual de Avocatură av. U. A. V. cu sediul în A. I., Piața Națiunii, nr.11, cam.4, jud. A..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 30.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. L. R. A.
Red...RAA
4 ex./18.09.2013
| ← Prestaţie tabulară. Sentința nr. 3232/2013. Judecătoria ALBA... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1546/2013.... → |
|---|
