Validare poprire. Sentința nr. 2590/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 2590/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 2622/55/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2590

Ședința publică din 28.03.2013

Președinte: A.-M. A.

Grefier: S. B.

S-a luat în examinare cererea de validare a popririi formulată de creditoarea C. B. SA prin sucursala C. B. A. în contradictoriu cu debitorul D. A. și terțul poprit .. K. SRL.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată depusă la dosar prin serviciul registratură, din partea creditoarei în completare, taxa judiciară de timbru în sumă de 5 lei timbru judiciar precum și copia încheierii de încuviințare a executării silite, nr. 2721/19.07.2011 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._/55/2011.

Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea de validare a popririi înregistrată la această instanță la data de 14.02.2013, creditoarea C. B. SA prin sucursala C. B. A. în contradictoriu cu debitorul D. A. și terțul poprit .. K. SRL, a solicitat să se dispună validarea popririi înființate în dosarul de executare nr. 110/2011 al B. G. H. D., asupra veniturilor debitorului, în mâinile terțului poprit, pentru suma de 35.228,79 lei.

În motivare creditoarea a arătat că în cadrul dosarului execuțional nr. 110/2011 al B. G. H. D., executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi asupra veniturilor salariale pe care debitorul le are de încasat de la terțul poprit, până la concurența sumei de 35.228,79 lei, reprezentând debit datorat către creditoare și cheltuieli de executare.

Adresa de înființare a popririi a fost primită, de către terțul poprit, la data de 08.10.2012, iar terțul poprit ar fi trebuit, ca în termen de 15 zile de la comunicarea adresei, să consemneze suma de bani poprită.

Raportul de creanță dintre creditor și debitor este consfințit prin Contractul de credit nr. RQ_63/02.06.2008.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 453-461 Cod procedură civilă.

În susținerea cererii au fost depuse la dosar în copie certificată: adresa de înființare poprire, dovada de primire și procesul verbal de predare a adresei de înființare a popririi, adresa ITM, cererea de executare silită a titlului executoriu, contract de credit, încheierii de încuviințare a executării silite.

Terțul poprit a formulat note de ședință prin care a arătat că debitorul a fost angajatul societății până la data de 02.01.2013, iar în această perioadă a avut contractul de muncă suspendat prin acordarea de concediu fără plată, iar față de acestea, s-a apreciat că terțul poprit nu își asumă responsabilitatea pentru acest credit și nici rambursarea acestuia deoarece debitorul nu mai este angajatul acestei societăți.

Cererea a fost legal timbrată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Creditoarea din prezenta cauză au solicitat validarea popririi înființate la data de 04.10.2012 în dosar de executare nr. 110/2011 al B. G. H. D., însă astfel cum rezultă din actele depuse de terțul poprit (f. 28-39), debitorul nu mai este angajat la acesta începând cu 01.01.2013 (fila 28).

În consecință, văzând că terțul poprit nu mai datorează sume de bani debitorului și de asemenea, văzând că la data înființării popririi contractul de muncă al debitorului era suspendat, prin urmare terțul poprit nu a eliberat nicio sumă de bani acestuia, instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 460 alin. 1 și 2 C.pr.civ, astfel că va respinge cererea de validare a popririi și în consecință, va desființa poprirea înființată prin adresa din 04.10.2012 emisă de B.E.J. G. H. D. în dosar nr. 110/2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de creditoarea Societate Bancară C. B. SA în contradictoriu cu debitorul D. A. și cu terțul poprit S.C. D.W.G. K. S.R.L.

Desființează poprirea înființată prin adresa din 04.10.2012 emisă de B.E.J. G. H. D. în dosar nr. 110/2011.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.03.2013.

Președinte Grefier

A.-M. A. S. B.

Red/dact

AMA/SB – 15.03.2013

5 ex/3 comunicări

C. B. A. – A., .-7

D. A. – A., ., .. C, .> .. K. SRL – A., .. 30, .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 2590/2013. Judecătoria ARAD