Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 7074/2015. Judecătoria ARAD

Judecătoria ARAD - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 7074/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 22-12-2015 în dosarul nr. 7074/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7074

Ședința publică din 22 decembrie 2015

Președinte: S. S.

Grefier: A. S. B.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul S. L. V., în contradictoriu cu pârâții M. V. A., H. C. S., H. D. și L. F., având ca obiect acțiune în simulație prin interpunere de persoane, anulare act juridic și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, în vederea pronunțării.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este legal timbrată cu suma de 2.030 lei taxă judiciară de timbru, în temeiul art. 3 al. 2 lit. a și c și art. 31 din OUG nr. 80/2013.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar, prin serviciul registratură, la data de 09.12.2015 și 11.12.2015, procesele verbale de îndeplinire a mandatelor de aducere, la data de 17.12.2015, concluzii scrise formulate de pârâți, iar la data de 18.12.2015 concluzii scrise formulate de reclamant.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 08.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 22.12.2015.

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A. în data de 02.12.2014 sub nr._ reclamantul S. L. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M. V. A., H. C. S., H. D. și L. F., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr._13, de BNPA Bătea SPN, încheiat intre parații M. V. A., H. C. S., întrucât ambele parți au cunoscut la data încheierii contractului faptul că terenul asupra căruia s-a contractat este deja vândut, chiar daca actul autentic nu era perfectat.

De asemenea, a solicitat să se constate că în cursul anului 2000 între reclamant și pârâtul de M. V. A. a intervenit o convenție sub semnătura privată de vânzare cumpărare, cu privire la suprafața de 2 ha si 2725 mp, ulterior înscrisă in CF_ Vinga, cu nr. cad. 966 si top 306.1546 2, respectiv pârâtul de M. V. A. să fie obligat să se prezinte la notar pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, iar în caz de refuz să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, aptă pentru intabularea in Cf a dreptului său de proprietate și îndrumarea OCPI A. să efectueze cuvenitele modificări. A solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare a arătat că în cursul cursul anului 2000, a încheiat cu pârâtul M. V. mai multe convenții sub semnătura privată, prin intermediul cărora a cumpărat de la acesta mai multe suprafețe de teren, situate atât în extravilanul comunei Vinga, cât și în extravilanul comunei Orțișoara. Odată cu încheierea acestor convenții, reclamantul a achitat vânzătorului întregul preț, convenit de comun acord, pentru fiecare vânzare și tot atunci a intrat în posesia terenurilor cumpărate.

Printre acestea se afla și terentul de 2ha si 2725 mp, provenit din titlul de proprietate nr.38.901/26.01 2002, care corespunde cu cota de proprietate de l/4 părți a pârâtului M., din totalul suprafaței înscrisă în titlu.

Întrucât terenurile cumpărate nu erau întabulate în CF fiind, la acel moment, doar la stadiul de adeverințe de proprietate, iar ulterior, de titluri de proprietate, nu a perfectat actele în formă autentică, dar nici nu s-a grăbit în acest sens, câtă vreme îl știa pe vânzător ca fiind o persoană de bună-credință, iar reclamantul avea posesia imobilelor cumpărate.

Pentru unele terenuri dintre cele cumpărate, a încheiat procuri autentice, potrivit cărora reclamantul avea dreptul sa administrez și să vândă terenurile, cui va crede de cuviință, iar la momentul eliberării titlurilor de proprietate, acestea i-au fost înmânate de proprietar in original. Pentru alte terenuri, dintre cele cumpărate, chiar a efectuat procedurile de întabulare în CF, pe numele proprietarilor din titlu, urmând ca la un moment dat să incheie vânzarea, în formă autentică.

Cert este că deținea posesia legitimă, sub nume de proprietar, privitor la aceste terenuri, printre care și cel in discuție. Unele dintre terenuri le-a arendat unor societăți agricole, iar altele le-a lucrat personal. Toate, insă, erau înscrise in registrul agricol pe numele reclamantului, iar la APIA erau declarate de tot de acesta, iar persoanele din localitate care îl cunoșteau și aveau tangență cu activitățile agricole, cunoșteau faptul ă reclamantul este cel care a cumpărat terenurile de la M. încă din anul 2000.

În anul 2013 reclamantul se afla în exploatarea terenului înscris in CF 9722 Vinga, pe care îl intabulase pe numele pârâtului M..

A precizat că nu este în măsură să prezinte înscrisul sub semnătură privată relativ la acest teren întrucat nu îl mai deține în prezent, deoarece între timp a trecut și printr-un divorț cu fosta soție, ocazie cu care aceasta a luat o . bunuri din locuința reclamantului, cauzând dezordine semnificativă. După aceasta a efectuat numeroase renovări, astfel că este posibil ca înscrisul să se fi pierdut.

Numitul L. F. exploatează terenuri agricole și deține o suprafață de teren în vecinătatea celei in discuție în acest dosar, pe care reclamantul o cumpărase de la M., astfel că i-a solicitat în nenumărate rânduri să încheie un contract cu el, prin care să-i dea dreptul ca el să exploateze terenul in discuție, știind că reclamantul îl deține încă din anul 2000, urmare a cumpărării lui de la M.. A menționat faptul că L. lucra restul suprafeței de teren inscrisă in același titlu cu terenul in discuție, urmare a încheierii unor contracte cu ceilalți coproprietari, aflați pe același titlu cu M..

Apoi, după o vreme, numitul L. F. a intrat abuziv în terenul reclamantului, efectuând lucrări agricole, tulburându-i astfel posesia pașnică. Văzând aceasta a sesizat organele de politie, formulând o plângere penală pentru tulburare de posesie, înregistrată sub nr.5953/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria A..

La puțin timp după formularea plângerii penale, L. 1-a contactat pe pârâtul M., convingându-l pe acesta să-i vândă ginerelui său H. C. S., pârâtul de ordin 2, terenul pe care reclamantul îl cumpărase de la M. încă din anul 2000. Astfel, a ajuns acest pârât proprietar al terenului, în luna septembrie 2013, după ce reclamantul a formulat plângerea penală pentru tulburare de posesie, dar terenul este folosit în realitate fraudulos, L. legitimându-și posesia, motiv pentru care dosarul penal a primit o soluție de clasare.

Cert este că pârâtul de ordin 2, fiind ginerele lui L. F., cunoștea faptul că terenul i-a aparținut reclamantului încă din anul 2000, chiar dacă nu deținea acte de proprietate însă, cu toate acestea, cu complicitatea socrului său, mai precis, cu mijlocirea acestuia, a cumpărat terenul de la M., fraudându-i astfel interesele legitime, iar câtă vreme a cunoscut că terenul îi era vândut reclamantului, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare acest cumpărător este de rea-credință. A mai precizat că L. a achitat chiar întregul pret al vânzării către M., obținând și de la Primăria Vinga actele necesare pentru vânzare, cu toate ca terenul era înregistrat pe numele reclamantului, fapt care reiese și din adresa primăriei, anexată acțiunii.

În drept a invocat art. 1236 Noul Cod Civil, art. 1073, 1077 Vechiul Cod civil, art.5 din Legea nr.247/2005 Titlul X.

În probațiune a depus, în copii certificate: contract de vânzare cumpărare, plan de încadrare, titlu de proprietate, plângere penală, ordonanță de clasare, referat cu propunere de clasare, extras CF, adeverință, proces-verbal de constatare.

În urma regularizării cererii reclamantul a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru de 2.030 lei. La data de 04.02.2015 Primăria Comunei Vinga a comunicat instanței certificatul de atestare fiscală.

În etapa scrisă a procesului pârâtul L. F. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.

În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive a arătat că prin acțiunea dedusă judecății reclamantul solicită anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2282/09.09.2013 la BNP B. încheiat între reclamant și pârâtul H. C. S. și totodată obligarea pârâtului M. V. A. să încheie cu acesta un contract de vânzare cumpărare pentru o suprafață de teren iar în caz de refuz hotărârea judecătorească să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.

Calitatea procesuală pasivă într-un proces presupune o identitate între pârâtul chemat în judecată și persoana obligată în raportul obligațional dedus judecății de reclamant, respectiv persoana față de care reclamantul dorește să își stabilească existența unui drept real.

Lipsa calității procesuale pasive este justificată de împrejurarea că pârâtul nu este parte în contractul de vânzare cumpărare a cărui anulare se solicită și nici nu este proprietarul terenului cu privire la care se solicită a se pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.

A precizat că nu a avut cunoștință despre existența vreunui act încheiat de către M. V. A. și reclamantul S. L. V..

De asemenea, a indicat că în anii anteriori încheierii contratului de vânzare cumpărare a cărui anulare se solicită nu reclamantul a fost persoana care a folosit terenul în litigiu, astfel că nu avea cum să ia în calcul posibilitatea existenței vreunui act încheiat între reclamant și proprietarul terenului.

Pe fondul cauzei a arătat că primul capăt al cererii de chemare în judecată vizează anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat între M. V. A. și H. C. S.. În motivarea acestui capăt de cerere reclamantul indică faptul că în cursul anului 2000 acesta ar fi încheiat cu pârâtul M. V. A. o convenție de vânzare cumpărare sub semnătură privată, pe care reclamantul nu o mai deține.

Reclamantul mai afirmă și că ar fi deținut posesia legitimă a terenului, că terenurile ar fi fost declarate la registrul agricol pe numele reclamantului și că acesta ar fi declarat terenurile la APIA în vederea acordării subvențiilor.

De asemenea susținerile reclamantului sunt în sensul în care pârâtul ar fi avut cunoștință despre împrejurarea că reclamantul a cumpărat de la numitul M. terenul, însă l-ar fi determinat pe M. să transmită dreptul de proprietate asupra terenului către pârâtul de ordin 1, H. C. S., ginerele pârâtului.

A precizat că toate aceste afirmații sunt simple alegații ale reclamatului, simple susțineri fără nici un suport juridic, fiind o construcție juridică pentru a justifica interesul în promovarea prezentei acțiuni.

Contractul de vânzare cumpărare a cărui anulare se solicită îndeplinește toate condițiile de validitate ale unui act juridic cerute de Codul civil.

În plus, pentru exercitarea acțiunii de obligare la încheierea contractului de vânzare cumpărare se cer a fi întrunite, alături de elementele constitutive ale oricărei acțiuni civile, următoarele condiții specifice: existența unui înscris sub semnătură privată din care să rezulte acordul de voință intervenit între părți cu privire la înstrăinarea unui imobil și prețul convenit; respectarea condițiilor de înstrăinare, în special plata integrală a prețului și, eventual, predarea imobilului către cumpărător; respectarea termenului de prescripție în care instanța trebuie sesizată, respectiv trei ani de la data încheierii antecontractului; posesia exercitată de promitentul-cumpărător întrerupe prescripția.

Proba condițiilor ce se cer a fi îndeplinite trebuie făcută, în general, numai pe bază de acte scrise. Astfel, în final, pe baza înscrisului sub semnătură privată din care rezultă acordul de voință al părților și pe baza constatării că, deși reclamantul și-a îndeplinit obligațiile, partea pârâtă refuză să se prezinte la notarul public în vederea autentificării vânzării, instanța va pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic notarial de înstrăinare.

Or, în speță aceste condiții nu sunt îndeplinite, respectiv existența unui înscris și dovada achitării prețului. Reclamantul nu a depus la dosar presupusul înscris încheiat cu pârâtul M. V., astfel că nu poate face dovada că a încheiat cu pârâtul M. V. A. un înscris cu privire la terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare. Ba mai mult acesta recunoaște că nu este în posesia presupusului înscris, din motive care nu interesează cauza, iar în ce privește dovada prețului reclamantul nu produce nici această dovadă.

Referitor la cererea de probațiune solicitată de reclamant constând în audierea martorilor propuși, atâta timp cât prin această cerere de probațiune se încearcă a se dovedi eventuala încheiere a promisiunii de vânzare cumpărare a arătat că se opune încuviințării acestei cereri deoarece contravine reglementărilor cuprinse la art. 309 NCPC, în sensul că aceasta este inadmisibilă, prin prisma faptului că se încearcă dovedire unui act juridic cu o valoare de peste 250 lei. Deși reclamantul nu a indicat valoarea terenului, este evident că o suprafață de 2,2750 ha are o valoare de peste 250 de lei, astfel că dovedirea încheierii unei eventuale promisiuni de vânzare cumpărare a acestui teren prin martori este inadmisibilă.

În cauză nu este îndeplinită nici condiția dovedirii plății integrale a prețului și predarea imobilului către cumpărător, din nici un act depus și nici din alegațiile reclamantului, nu reiese că acesta ar fi plătit pârâtului M. V. vreo sumă de bani cu titlu de preț pentru terenul agricol.

În ce privește posesia terenului, reclamantul nu a exercitat posesia asupra terenului, pârâtul L. F. fiind cel care a exercitat posesia asupra terenului în baza unei înțelegeri verbale cu pârâtul M. V., tot pârâtul fiind cel care a declarat acest teren la APIA în vederea obținerii subvențiilor aferente acestui teren.

Cea de-a treia condiție cerută pentru exercitarea unei acțiuni în prestație tabulară, respectarea termenului de prescripție în care instanța trebuie sesizată, respectiv trei ani de la data încheierii antecontractului, ne determină să invocăm excepția prescripției dreptului la acțiune. Or, potrivit afirmațiilor reclamantului acesta ar fi încheiat cu pârâtul M. V. un antecontract de vânzare cumpărare în cursul anului 2000. În aceste condiții, raportat la prevederile Decretului lege nr.115/1938, acțiunea de prestație tabulară trebuia introdusă în termenul general de prescripție de 3 ani de zile. D. o eventuală posesie exercitată de reclamant ar fi putut întrerupe cursul prescripției, însă în ultimii 3 ani de zile reclamantul nu a avut posesia terenului, ceea ce face ca în speță să fi intervenit prescripția dreptului la acțiunea de a solicita obligarea proprietarului la încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică.

Față de cele de mai sus, a solicitat să se constate că a intervenit prescripția dreptului reclamantului de a solicita obligarea pârâtului M. V. la încheierea contractului de vânzare cumpărare.

Mai mult, prin prisma dispozițiilor art. 1279 alin. 3 NCC, dacă promitentul refuză să încheie contractul promis, instanța, la cererea părții care și-a îndeplinit propriile obligații, poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract, atunci când natura cestuia o permite, iar cerințele legii pentru validitatea acestuia sunt îndeplinite. Din acest text legal se observă că o cerință pentru promovarea acțiunii este aceea ca beneficiarul să își fi executat propriile obligații. Or, atâta timp cât reclamantul nu face dovada că și-ar fi executat propriile obligații, în special obligația de plată a prețului, acțiunea este inadmisibilă.

În drept a invocat prevederile art. 205 și urm. NCPC, art. 1279 NCC și textele legale invocate în cuprinsul întâmpinării.

Tot în etapa scrisă a procesului pârâtul H. C. S. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, reiterând apărările invocate de pârâtul L. F., precizând în plus, că sunt îndeplinite toate condițiile de validitate în ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare a cărui anulare se solicită, respectiv că este un cumpărător de bună-credință, la data achiziționării terenului având în vedere înscrierile din cartea funciară, neavând cunoștință despre încheierea unei convenții între reclamant și pârâtul M..

La data de 11.05.2015 reclamantul a depus o precizare de acțiune, prin care a solicitat împrocesuarea, în calitate de pârâtă, a numitei a H. D..

În motivare a arătat că prin încheierea de rectificare nr. 20/25.09 2013, notarul public I. Bătea a dispus rectificarea contractului de vânzare-cumpărare autentic cu nr. 2282/09.09.2013, în sensul introducerii în contract a mențiunii că imobilul a fost cumpărat de către pârâtul Hațengan C.-S., ca bun comun, în devălmășie cu soția sa H. D..

De asemenea, a solicitat să se constate că paratul H. C.-S. și soția sa H. D., înscriși ca și cumpărători în contractul de vânzare-cumpărare autentificat de SPN – BNPA Bătea sub nr.2282/2013, cu încheierea de rectificare nr.20/2013, a aceluiași birou notarial, sunt persoane interpuse în acest contract de vânzare-cumpărare, adevăratul beneficiar al vânzării fiind pârâtul de ordin 3, L. F., care este tatăl si socrul celor interpuși.

Asa cum arăta și în cererea introductivă, adevăratul beneficiar al vânzării este pârâtul L. F., care se ocupa cu exploatarea de terenuri agricole. Acesta are în exploatare mai multe terenuri în zonă, în arendă sau proprietate, învecinate terenului în litigiu și exploatează și restul suprafeței înscrisă în același titlul de proprietate.

În acest context, acest pârât este persoana care i-a solicitat de mai multe ori să-i vândă terenul, cunoscând faptul că reclamantul îl cumpărase de la pârâtul M. încă din anul 2000, acest pârât i-a folosit în mod abuziv terenul, iar după ce a formulat plângerea penală împotriva sa, a efectuat toate demersurile privind cumpărarea terenului de la M., despre care cunoștea că este încă, în acte, proprietar.

În acest sens, a obținut de la Primăria Vinga toate documentele necesare, a negociat vânzarea cu M., a achitat chiar și prețul vânzării, continuând chiar, după efectuarea tranzacției, să exploateze terenul cumpărat. In acest fel, pârâtul L. și-a legitimat abuzul, arătând în fața organelor de cercetare că ginerele său și fiica sa sunt proprietari ai terenului.

A solicitat completarea cererii de probațiune cu martorii D. P. și B. I., aceștia cunoscând aspecte dintre cele invocate mai sus, precum și faptul că reclamantul stăpânea terenul in discuție înainte de . L., iar martorul B. cunoaște că reclamantul s-a ocupat, prin intermediul său, de întabularea terenului pe numele pârâtului M..

Reclamantul a depus note de ședință prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul L. F., având în vedere că acesta este persoana care a folosit terenul în mod abuziv și înainte de a se încheia contractul de vânzare-cumpărare atacat. Ba, mai mult, același pârât este persoana care i-a solicitat vânzarea terenului, apoi a apelat la pârâtul M. V., pe care 1-a determinat să vândă, stabilind prin negociere toate condițiile vânzării, a întreprins toate demersurile la autorități si chiar a achitat prețul vânzării, ginerele său și fiica sa fiind doar formal părți in contractul de vânzare-cumpărare, în realitate adevăratul beneficiar al vânzării și adevăratul stăpânitor al terenului fiind pârâtul L.. Deci, acest parat 1-a folosit pe ginerele sau si fiica sa ca persoane interpuse, prin care a realizat vânzarea. Cumpărătorul formal, pârâtul Hategan și soția sa nici nu cunosc, în realitate, în mod precis, unde se află și care sunt limitele terenului in discuție, exploatatorul terenului fiind socrul si tatăl lor.

În ceea ce privește fondul, apărările pârâților duc discuția . totul greșită, neavând nici o legătură cu argumentele si susținerile sale din cererea introductivă.

Astfel, reclamantul nu a contestat faptul că pârâtul de ordin 2 și soția sa ar avea un drept de proprietate asupra terenului in discuție din momentul încheierii contractului Pe de altă parte, nu a invocat niciodată în acțiune că ar deține un drept de proprietate asupra aceluiași terencâtă vreme nu a încheiat un act autentic de vânzare-cumpărare, apt să-i trasfere un astfel de drept. Prin urmare, invocarea prezumției de proprietate (potrivit L 7/1996), ce se desprinde din starea tabulară a terenului, în folosul persoanei înscrisă în cartea funciară este neavenită, câtă vreme eu nu am făcut aprecieri sub acest aspect. Mai mult, contractul de vânzare-cumpărare, câtă vreme nu s-a dovedit în mod definitiv, printr-o sentință, că este nul, acesta este perfect valabil. Însăprin această acțiune reclamantul atacă tocmai contractul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâții de ordin 1 și 2, solicitând anularea acestuia.

Pe de altă parte, nu a contestat calitatea de proprietar al pârâtului

M. V. A., de la data vânzării, cum nu a atacat, în prezentul dosar,

calitatea aceluiași pârât de proprietar, la momentul vânzării iar în același timp, nu a

invocat și nu a afirmat faptul că eu ar deține în realitate dreptul de proprietate

asupra terenului.

Prin urmare, în acest context, referirea la art. 901 NCC și la „proprietarul de bună-credință” este neavenită, neavând nici o legătură cu susținerile reclamantului, deci cu cauza. Acel text se referă in realitate la menținerea calității de proprietar al terțului dobanditor, de bună-credință și cu titlu oneros, când titlul vânzătorului său este desființat, ceea ce, evident, nu este cazul în acest dosar.

A reiterat susținerile din acțiune, concluzionând că pârâții L. și M. (presupunând în acest context că și pârâtul H., câtă vreme este ginerele său) cunoșteau faptul că exista antecontractul de vânzare-cumpărare dintre reclamant și pârâtul M., însă, cu toate acestea au încheiat contractul de vânzare-cumpărare atacat, fraudându-i astfel, în mod intenționat, interesele legitime. În acest context, cauza contractului este imorală, fiind, în consecință, nulă. Pentru aceste considerente reclamantul a atacat contractul de vânzare-cumpărare, invocând cauza imorală, fapt arătat încă din cererea introductivă, ceea ce face ca toate apărările formulate relativ la acest capăt de cerere, sa fie străine de aceasta cauză, motiv pentru care trebuie înlăturate.

Prin urmare, pârâții nu se pot prevala de faptul că antecontractul de vânzare-cumpărare pe care l-a încheiat cu pârâtul M., nu a fost înscris (notat) în CF, câtă vreme aceștia cunoșteau, mai presus de orice dubiu, faptul că terenul îi aparține reclamantului.

Față de excepția prescripției dreptului la acțiune a precizat că a început să exercite posesia asupra terenului, ca stare de fapt cu elementul intențional și cu cel material, încă din anul 2000, când a cumpărat prin înscris sub semnătură privată de la pârâtul M.. Această posesie a continuat și după ce a arendat terenul unei societăți agricole, când a cedat acesteia elementul material al posesiei, reclamantul avându-l în continuare pe cel intențional, cu toate cele ce le implică acest fapt. Apoi, în cursul anului 2012, la momentul în care a considerat că este suficient, a pus capăt contractului de arendă, reintrând în exploatarea terenului. A reîntregit astfel posesia pe care am început-o încă din anul 2000. Apoi, pârâtul L. a intrat abuziv în teren, la finele anului 2012, fapt ce a determinat promovarea plângerii penale.

Pârâta H. D. a formulat întâmpinare, prin care a evidențiat că nu a avuut cunoștință despre existența vreunui act încheiat de către M. V. A. șl reclamantul S. L. V..

A reiterat apărările formulate de pârâții L. F. și H. C. – S. în întâmpinările depuse.

Referitor la precizarea de acțiune formulată la termenul din 12 mai 2015 prin care se solicită să se constate că pârâta și soțul său sunt persoane interpuse în contractul de vânzare cumpărare a cărui anulare se solicită, tatăl pârâtei fiind adevăratul beneficiar al vânzării, a arătat că în realitate pârâta și soțul său sunt adevărații cumpărători și proprietari ai terenului, nefiind persoane interpuse în contractul de vânzare.

Nu există nici un alt act secret și nici o altă înțelegere încheiată cu pârâtul M. V. pe de o parte și L. F. pe de altă parte potrivit căruia acesta din urmă să fie adevăratul proprietar al terenului.

De altfel nu există nici o rațiune pentru care afirmația reclamantului poate fi credibilă, respectiv pentru care să fi încheiat contractul în forma pretinsă de reclamant, prin interpunere de persoane, deoarece dacă pârâtul L. F. ar fi dorit să cumpere acest teren ar fi putut să o facă în mod liber, neexistând nici un impediment în acest sens.

Folosind simulația, părțile produc voit, în deplină cunoștință de cauză, o neconcordanță între voința declarată și voința reală, acordul lor de voință realizat în scopul nașterii, modificării sau stingerii unui raport juridic fiind însoțit, dublat și de un alt acord de voință, declarat, dar nereal, în scopul ascunderii sau mascării față de terți a existenței sau conținutului acordului de voință secret, real. Tocmai în vederea atingerii acestui scop, părțile încheie actul aparent ce dă expresie unei declarații de voință falsă, nereală. Acesta este scopul abstract al simulației.

Părțile unui act au dreptul să păstreze secretă înțelegerea lor. Simpla lor intenție de a ascunde terților realitatea raportului lor juridic, nu se consideră că trebuie sancționată. De aceea, legiuitorul, prin prevederile art. 1289 alin. (1) NCC consfințește așa-numitul principiu al neutralității simulației. Conform acestui principiu, simulația nu trebuie sancționată la nivelul validității (prin intermediul nulităților), dar nici nu trebuie încurajată în sensul producerii de efecte față de terți (așadar, atrage inopozabilitatea). Cu alte cuvinte, simulația este neutră pentru că nu e sancționată cu nulitatea, dar și pentru că nu este opozabilă terților. Totuși ea este tolerată de legiuitor care înțelege să confere voinței reale a părților actului secret, forța obligatorie, conform art. 1270 noul Cod Civil. Așadar, legiuitorul recunoaște părților un anume drept de a simula. Acest drept trebuie exercitat însă cu bună-credință pentru menținerea caracterului neutru al simulației. Excepțiile de la neutralitatea simulației sunt cazurile în care dreptul de a simula este exercitat în manieră abuzivă.

Pentru a determina limitele simulației este necesar să se aibă în vedere textul art. 1289 alin. (1) noul Cod Civil, unde se dispune: „Contractul secret produce efecte numai între părți și, dacă din natura contractului ori din stipulația părților nu rezultă contrariul, între succesorii lor universali sau cu titlu universal”. Limitele simulației sunt date de exercitarea corectă a dreptului de a simula. O eventuală exercitare abuzivă a acestui drept se consideră în doctrină că este frauda. Frauda poate fi de două feluri: frauda intereselor terților și frauda la lege.

Frauda intereselor terților (frauda civilă) este de regulă, sancționată cu inopozabilitatea față de aceștia a contractului aparent. în mod obișnuit, ca urmare a recunoașterii legale a simulației, terților le este opozabilă situația juridică rezultată din actul public. în cazul în care simulația este menită să le încalce (fraudeze) drepturile, ei au dreptul să solicite să se constate inopozabilitatea actului public față de ei.

În cazul simulației prin interpunere de persoane, persoanele care încheie actul aparent prevăd, într-o înțelegere secretă, faptul că una din ele nu are calitatea de parte contractantă și stabilesc cine este adevăratul contractant. Așadar, părțile actului aparent urmăresc, în mod conștient, ca efectele să se producă față de o altă persoană căreia i se asigură anonimatul.

Prin urmare interpunerea de persoane presupune cu necesitate ca la acordul simulației să participe toți cei trei „actori" ai săi, astfel încât terțul contractant din actul public să cunoască faptul că a încheiat actul cu o persoană interpusă și că adevăratul său cocontractant este o altă persoană.

În altă ordine de idei actele care alcătuiesc simulația - cel aparent și cel secret - trebuie privite în mod individual, regulile de probă aplicându-se fiecăruia dintre ele în mod independent.

În drept a invocat art. 205 și urm. NCPC, art. 1279 NCC, art. 1289 și urm. NCC și textele legale invocate în cuprinsul prezentei întâmpinări.

În probațiune a depus copia antecontractului de vânzare-cumpărare.

La data de 16.06.2015 pârâții H. Critian S. și L. F. au depus întâmpinare la precizarea de acțiune, prin care au solicitat respingerea acesteia, cu motivarea că, în pofida susținerilor reclamantului, pârâtul H. și cu soția sa sunte adevărații cumpărători și proprietari ai terenului, nefiind persoane interpuse în contractul de vânzare.

Nu există nici un alt act secret și nici o altă înțelegere încheiată între cei patru pârâți potrivit căreia L. F. ar fi adevăratul proprietar al terenului.

De altfel, nu există nici o rațiune pentru care afirmația reclamantului poate fi credibilă, respectiv pentru care să fi încheiat contractul în forma pretinsă de reclamant, prin interpunere de persoane, deoarece dacă L. F. ar fi dorit să cumpere acest teren ar fi putut să o facă în mod liber, neexistând nici un impediment în acest sens.

Tocmai în vederea atingerii acestui scop, părțile încheie actul aparent ce dă expresie unei declarații de voință falsă, nereală. Acesta este scopul abstract al simulației.

Pentru a determina limitele simulației este necesar să avem în vedere textul art. 1289 alin. (1) noul Cod Civil, unde se dispune: „Contractul secret produce efecte numai între părți și, dacă din natura contractului ori din stipulația părților nu rezultă contrariul, între succesorii lor universali sau cu titlu universal”. Limitele simulației sunt date de exercitarea corectă a dreptului de a simula. O eventuală exercitare abuzivă a acestui drept se consideră în doctrină că este frauda. Frauda poate fi de două feluri: frauda intereselor terților și frauda la lege.

în cazul simulației prin interpunere de persoane, persoanele care încheie actul aparent prevăd, într-o înțelegere secretă, faptul că una din ele nu are calitatea de parte contractantă și stabilesc cine este adevăratul contractant. Așadar, părțile actului aparent urmăresc, în mod conștient, ca efectele să se producă față de o altă persoană căreia i se asigură anonimatul.

Prin urmare interpunerea de persoane presupune cu necesitate ca la acordul simulației să participe toți cei trei „actori” ai săi, astfel încât terțul contractant din actul public să cunoască faptul că a încheiat actul cu o persoană interpusă și că adevăratul său cocontractant este o altă persoană.

La data de 22.06.2015 pârâtul M. V. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.

În motivare a arătat că reclamantul dorește să fie anulat contractul încheiat între pârâtul M. V. și H. C. S. pentru suprafața de teren de 2,2725 hectare teren.

A precizat că nu a avut niciodată nici un fel de înțelegere, nici scrisă și nici verbală cu domnul S. pentru aceste teren, nu a promis domnului S. că îi va vinde acest teren și nici nu i-a dat vreo procură să vândă el acest teren.

Astfel, i-a dat o procură domnului S. pentru alte terenuri, procură pe care a revocat-o în 2 septembrie 2013, însă acea procură nu se referea la terenul vândut domnului H..

A reiterat că nu a încheiat cu domnul S. nici un act, nici în anul 2000, nici înainte și nici după acest an, pentru acest teren.

Domnul L. F., socrul domului H. l-a întrebat dacă poate să lucreze terenul în cauză, deoarece acesta lucra mai multe suprafețe de teren în zona unde este amplasat acest teren, lucru cu care a fost de acord. După un timp, domnul H. l-a întrebat dacă îi vinde lui acest teren și fiind de acord, au încheia în acest sens cu acesta contractul a cărui anulare o solicită domnul S..

Pârâtul nu are cunoștință ca domnul S. să fi avut posesia acestui teren, deoarece domnul L. a avut posesia terenului, el fiind persoana care a lucrat terenul.

Cele prezentate de domnul S. în acțiunea civilă nu corespund realității, în sensul în care nici domnul H. și nici domnul L. nu aveau cunoștință despre vreo înțelegere între pârât și domnul S. deoarece nu a existat nici o înțelegere să îi vândă acest teren lui.

Domnul S. nu i-a achitat nici o sumă de bani cu titlu de preț pentru acest teren.

Actul depus de domnul S. L. intitulat contract de vânzare cumpărare încheiat la 10 mai 2002 pentru suprafața de 5 hectare de teren, nu se referă la terenul vândut de pârât lui H. C. și H. D., teren ce face obiectul prezentului dosar, ci se referă la alte terenuri.

Prin încheierea de ședință din data de 23.06.2015 a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului L. F., iar prin încheierea de ședință din data de 15.09.2015 excepția prescripției dreptului la acțiune a fost unită cu fondul cauzei.

La data de 10.11.2015 reclamantul a depus la dosar înscrisuri.

În cauză a fost administrată proba cu interogatoriul pârâților H. C. S. și L. F., interogatoriul reclamantului Stociu L. V. și proba testimonială cu martorul H. I..

Analizând cu prioritate excepția prescripției dretului la acțiune, în conformitate cu prevederile art.248 Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:

Între reclamantul S. L., pe de o parte, și pârâtul M. V., pe de altă parte, a intervenit în data de 10.05.2002 o convenție prin care părțile au prevăzut că reclamantul cumpără de la pârât suprafața de 5 ha teren arabil, prețul fiind integral achitat (f.131).

Față de data încheierii contractului (10.05.2002), în conformitate cu art.102 al.1 și art.201 din Legea nr.71/2011 în cauză sunt incidente prevederile Codului civil de la 1864, iar în ceea ce privește prescripția sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr.167/1958.

Dreptul la acțiune având ca obiect obligația de a face se prescrie în termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958 și începe să curgă de la data încheierii contractului. Pe de altă parte, punerea în posesie a promitentului cumpărător întrerupe cursul prescripției, în sensul prevederilor art.16 lit.a din Decretul nr.167/1958.

Din coroborarea probelor administrate, respectiv declarația martorului H. P.(f.181), interogatoriu pârâtul L. F. (f.116), adeverința emisă de Primăria Comunei Vinga nr.6837/19.11.2014 (f.16) și adresa emisă de societatea Tara Suno în data de 04.11.2015 (f.130) instanța reține că reclamantul a exercitat posesia asupra terenului în litigiu până în anul 2012.

Întrucât termenul de prescripție extinctivă s-ar fi împinit în anul 2015, iar acțiunea a fost înregistrată la Judecătoria A. în data de 02.12.2014, instanța va respinge excepția prescripției extinctive invocată de pârâți prin întâmpinare.

Analizând acțiunea de față prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:

Reclamantul se prevalează de înscrisul intitulat „convenție de vânzare cumpărare” în vederea anulării contractului autentic de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2282/09.09.2013 pentru cauză ilicită, precizând că în cauză a intervenit și o simulație prin interpunere de persoane, finalitatea demersului fiind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare.

Pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare în temeiul art.1073 și art.1077 cod civil de la 1864 este necesară existența unei promisiuni de vânzare – cumpărare care să îndeplinească cerințele legale de valabilitate, precum și dovada faptului că promitentul vânzător refuză să își îndeplinească obligațiile asumate, în vreme ce promitentul-cumpărător și-a îndeplinit propriile obligații sau este gata să le îndeplinească.

Analizând convenția intervenită între părți și intitulată „contract de vânzare – cumpărare” instanța reține că obiectul acesteia nu este determinat și nici determinabil, părțile rezumându-se să arate că se vinde suprafața de 5 ha de teren, fără a se indica alte elemente de identificare ale imobilului și fără a se preciza prețul care s-a achitat cu titlu de contraprestație (f.131).

În plus, prin întâmpinarea formulată pârâtul M. V. A. a arătat că prin contractul depus în probațiune de către reclamant părțile au avut în vedere un alt teren decât cel care face obiectul prezentului litigiu, astfel că antecontractul menționat nu îndeplinește cerințele de valabilitate prevăzute de art.948, art.964 al.2, art.965, art.1303 și art. 1304 Cod civil de la 1864 (f.84).

De altfel, conform susținerilor inițiale ale reclamantului, antecontractul în cauză avea ca obiect suprafața de 2 ha și 2725 mp, în vreme ce înscrisul de care se prevalează acesta în susținerea pretențiilor vizează o altă suprafață (5 ha).

Întrucât sancțiunea nerespectării prevederilor legale menționate este nulitatea antecontractului de vânzare-cumpărare, iar conform principiuli „quod nullum este, nullum producit efectum” instanța nu poate să dea eficiență convenției invocate în temeiul art.1073 și art.1077 Cod civil de la 1864.

Prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.2282/09.09.2013 la BNP B. SPN pârâtul M. V. A. a vândut pârâților H. C. S. și H. D. imobilul înscris în CF nr. nr._ Vinga, cu nr. cad. 966 si top 306.1546 2.

În ceea ce privește contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2282/09.09.2013 în cauză sunt incidente prevederile Noului Cod civil, în conformitate cu art.102 al.1 din Legea nr.71/2011.

Întrucât imobilul în suprafață de 2 ha si 2725 mp, înscris in CF nr._ Vinga, cu nr. cad. 966 si top 306.1546 2 nu a făcut obiectul unui antecontract de vânzare – cumpărare valabil încheiat anterior contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.2282/09.09.2013 de BNPA B. SPN, nu se poate reține că cel de-al doilea contract ar fi nul pentru cauză ilicită, conform art.1236 Noul Cod civil.

În plus, la data încheierii contractului în cartea funciară nu era notată vreo interdicție sau promisiune de vânzare-cumpărare, iar prin probele administrate reclamantul nu a dovedit că pârâții H. C. S. și H. D. ar fi luat cunoștință într-un alt mod despre faptul că reclamantul ar fi încheiat anterior un antecontract de vânzare cumpărare cu privire la terenul pe care l-au achiziționat în baza contractului a cărui anulare se cere.

Astfel, toate discuțiile legate de arendarea terenului în litigiu au avut loc între reclamant și pârâtul L. F., căruia reclamantul nu i-a prezentat nici un document care să ateste calitatea sa de proprietar sau, cel puțin, de promitent cumpărător al imobilului, cu toate că i s-a solicitat acest lucru.

De altfel, inclusiv în motivarea precizării de acțiune reclamantul doar „presupune” că pârâtul H. C. S. ar fi luat cunoștință despre existența convenției intervenite în anul 2000 între reclamant și pârâtul M. V. A. prin simplul fapt că acest pârât este ginerele pârâtului L. F. cu care a avut mai multe discuții legate de teren.

Reclamantul a invocat în cauză simulația prin interpunere de persoane, arătând că deși contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2282/09.09.2013 de BNPA B. SPN a fost încheiat de pârâtul M. V. A. cu pârâții H. C. S. și H. D., în realitate adevăratul cumpărător este L. F..

Prin interogatoriile luate pârâților, aceștia au infirmat susținerile reclamantului, iar martorul H. I. a precizat că pârâtul L. F. coordona activitatea tractoriștilor în anul 2013, ceea ce nu relevă însă că acesta este și adevăratul cumpărător al imobilului în litigiu, astfel că proba simulației nu a fost făcută în sensul art.1289 și următoarele Noul Cod civil.

Pentru considerentele arătate instanța va respinge ca neîntemeiată civilă formulată și precizată de reclamantul S. L. V. în contradictoriu cu pârâții M. V. A., L. F., H. C. S. și H. D. având ca obiect acțiune în simulație prin interpunere de persoane, anulare act juridic și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de pârâți, constând în suma de 248 lei fiecare, achitată în baza contractului de prestări servicii, instanța reține că obiectul contractelor îl reprezintă „pregătirea dosarului”, serviciile fiind aferente CAJ AR90448/06.03.2015, respectiv AR90447/06.03.2015 ale L. & L. Societate Civilă de Avocați.

Or, „pregătirea dosarului” se circumscrie activității de consultanță juridică, iar aceasta poate fi prestată exclusiv de către avocați sau juriști, iar aceste costuri sunt avute în vedere de către instanță cu ocazia stabilirii onorariului avocațial care va fi pus în sarcina părții care a căzut în pretenții.

Pentru considerentele menționate, în temeiul art.453 al.1 coroborat cu Art.451 Cod procedură civilă, va dispune obligarea reclamantului căzut în pretenții, la plata către pârâtul L. L. F. a sumei de 1.240 lei, către pârâtul H. C. a sumei de 1.488 lei și către pârâta H. D. a sumei de 248 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune.

Respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul S. L. V., cu domiciliul în ., jud. A., CNP_, în contradictoriu cu pârâții M. V. A., cu domiciliul în Satchinez, ./A, jud. A., L. F., cu domiciliul în Vinga, nr.472,, jud. A., CNP_1, H. C. S., cu domiciliul în ., jud. A., CNP_ și H. D., cu domiciliul în ., jud. A., CNP_, având ca obiect acțiune în simulație prin interpunere de persoane, anulare act juridic și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.

Obligă reclamantul la plata către pârâtul L. L. F. a sumei de 1.240 lei, către pârâtul H. C. a sumei de 1.488 lei și către pârâta H. D. a sumei de 248 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din 22 decembrie 2015.

Președinte, Grefier,

S. S. A. S. B.

Red./Tehnored./ SS/ASB/30.12.2015/8 ex./6 . comunică cu:

- reclamantul S. L. V., cu domiciliul în ., jud. A.,

- pârâtul M. V. A., cu domiciliul în Satchinez, ./A, jud. A.

- pârâtul L. F., cu domiciliul procesual ales la L. & L. Societate Civilă de Avocați, cu sediul în A., ., .

- pârâtul H. C. S., cu domiciliul procesual ales la L. & L. Societate Civilă de Avocați, cu sediul în A., ., .

- pârâta H. D., cu domiciliul procesual ales la L. & L. Societate Civilă de Avocați, cu sediul în A., ., .

← Pretenţii. Sentința nr. 7076/2015. Judecătoria ARAD		Validare poprire. Sentința nr. 7024/2015. Judecătoria ARAD →

Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 7074/2015. Judecătoria ARAD

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 7074/2015. Judecătoria ARAD