Contestaţie la executare. Sentința nr. 3353/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 3353/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 3353/2015

R.

JUDECĂTORIA A. Operator de date cu caracter personal 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3353

Ședința publică din 15.06.2015

Președinte: M. C. F.

Grefier: M. D.

S-a luat în examinare contestația la executare formulată și precizată de contestatorul G. T., în contradictoriu cu intimații S.C. E. K. ROMANIA S.R.L.. B. C. ROMÂNĂ S.A. Sucursala A. și S.C. P. R. S.A. București, în dosar execuțional nr.86/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc G. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta contestatorului avocat O. O. din Baroul A., lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care,

Reprezentanta contestatorului arată că nu are obiecțiuni la Raportul de expertiză grafoscopică și nici alte cereri în probațiune; fomulează oral o cerere precizatoare la acțiune în snsul că solicită întoarcerea executării silite.

În temeiul art. 392 Cod pr. civilă, instanța acordă cuvântul asupra fondului.

Reprezentanta contestatorului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, cu cheltuieli de judecată; învederează că este mai mult decât dovedit faptul că contractul de credit care face obiectul prezentei acțiuni este nul, rezultând din Raportul de expertiză grafoscopică, că contractul de împrumut nu a fost semnat de către contestator.

Instanța restituie reprezentantei contestatorului Caietul olograf intitulat „Calendar pentru anii 1881-2042” și în temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță în data de 26.03.2014 sub nr._, contestatorul G. T., în contradictoriu cu intimații S.C. E. K. ROMANIA S.R.L.. B. C. ROMÂNĂ S.A-. Sucursala A., a formulat contestație la executare în dosarul execuțional nr. 86/2014 al B. C. G., solicitând ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună: suspendarea executării silite pornite în dosarul execuțional nr.86/2014 al B. C. G.. până la soluționarea contestației la executare potrivit art.718 alin 1 NCPC, admiterea excepției prescripției extinctive a dreptului de a cere executarea silită, să se constate nulitatea absolută a Contractului de Credit nr. 4483/14.09.2006 reprezentând titlu executoriu și pe cale de consecință anularea tuturor formelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr.86/2014 al B. C. G., cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxe de timbru.

În motivarea solicitării de suspendare a executării silite, se arată că contestatorul este în vârstă de 81 de ani și singura sa sursă de existență este pensia din care este nevoit, să-și ajute cei 4 nepoți.

In anul 1995 contestatorul a plecat din casa unde locuia împreună cu ginerele său V. I., cu fiica sa V. L.-V. și cu cei 4 copii ai acestora pentru că nu se mai înțelegea cu ginerele său, de la acea dată relațiile cu ginerele său devenind încordate.

In anul 2011 fiica contestatorului, V. L. a murit, fiind bolnavă de cancer, iar în 24.09.2012 ginerele acestuia s-a spânzurat, lăsând în grija sa 4 copii.

Contestatorul arată că niciodată nu a fost la BCR să ceară vreun credit motiv pentru care susține că contractul de credit nr. 4483 din 14.09.2006 nu este semnat de el. Suspectează că semnătura de contract îi aparține ginerelui său, V. I., pentru că a găsit un contract de credit pe care acesta 1-a semnat exact în aceeași zi de 14.09.2006 cu BCR în fața acelorași reprezentanți ai BCR, respectiv d-na S. Demșorean și O. B., pentru că numărul de telefon înscris la pct. 15 din Secțiunea I ,_, este al lui și pentru că i-a recunoscut scrisul din semnătura aplicată pe contractul denunțat.

Cu referire la excepția prescripției extinctive a dreptului de a cere executarea silită, contestatorul apreciază că potrivit art.248 alin 1 din NCPC, instanța trebuie să analizeze cu prioritate excepțiile de procedură invocate în cauză și menționează că prin contractul de credit nr. 4483 din 14.09.2006 creditoarea invocă un drept de creanță, care potrivit Decretului Lege nr. 167/1958 se prescrie în termenul general de 3 ani.

Cu referire la fondul cauzei, se arată că potrivit art. 102 din Lege. Nr.71/2011, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.

Se arată că în cazul de față executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească motiv pentru care contestația va cuprinde motive de fapt și de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlu executoriu.

Contractul este un contract ilegal pentru că s-a comis un fals material în înscrisuri oficiale, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 288 din vechiul cod penal potrivit cu care: "falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod. de natură să producă consecințe juridice se pedepsește de lege. "

Se menționează că în realitate, contestatorul G. T. nu a fost niciodată la BCR și nici nu a împuternicit pe nimeni ca în numele său să contracteze vreun credit, ceea ce înseamnă că acest contract de credit nu are consimțământul contestatorului G. T. iar potrivit art.948 pct.2 Vechiul cod civil, consimțământul este unul din elementele esențiale ale oricărui act juridic și exprimă voința persoanei la încheierea actului, lipsa cu desăvârșire a consimțământului neputând atrage decât inexistența valabilă a actului, actul fiind nul absolut, el neputând produce nici un efect.

În drept contestatorul a invocat prevederile art. art. 712 alin 2 NCPC, art.718 alin 1 NCPC, art.948 pct.2 Vechiul Cod civil. art.451 NCPC.

În probațiune a depus la dosar C. contract de credit nr. 4483/14.09.2006, înștiințarea emisă de BE.I C. în dosarul execuțional nr. 86/2014, Interogatoriul de administrat la care BCR să răspundă, Contract de credit bancar pentru persoane fizice nr. 4782 din 14.09.2006 încheiat între V. I. și BCR A., Proces verbal încheiat în 24.09.2012 în dosarul execuțional nr. 310/2012 al B. G., Certificat de deces V. I. și a solicitat în probațiune administrarea probei cu verificarea de scripte, proba cu expertiza grafologică, solicitând ca banca să depună la dosar exemplarul original al Contractului de credit nr. 4483/14.09.2006, precum și toate actele care au stat la baza întocmirii acestui contract.

Intimata B. C. Română SA pentru Sucursala A., prin întâmpinare (f. 28-29) a solicitat respingerea contestației la executare în principal prin admiterea excepției, în subsidiar ca nefondată.

Intimata a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Sucursalei A. a BCR, învederând că sucursala este o entitate fără personalitate juridică fără capacitate de folosință, care nu poate avea calitate procesuală pasivă, invocând art. 56 alin. 2 Cod pr. civilă și Decizia 4197/16.12.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în care se arată că o agenție înființata de o instituție bancara, în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, nu poate fi titulară de drepturi și obligații întrucât este o entitate lipsită de personalitate juridică, neavând capacitate procesuală de folosința de a sta în judecată în calitate de pârâtă.

Intimata precizează că a cesionat creanța în temeiul art. 1391 și urm.C.pr.civ., cesionare valabilă și legală, nemaiavând calitate de creditor al contestatoarei, actualul deținător al creanței -E. International Beteiligungs-Verwaltungsgesellschaft mbH si Next Capital Investments Limited - prin împuternicit E. K. R. SRL, fiind creditorul acestuia.

Cesiunea a fost adusa la cunoștința terților, deci și contestatorului, prin publicitate - înscrierea în AEGRM sub nr.2011-_-ACL, contestatorul fiind notificat prin Notificarea nr.R-AR_/06.06.2011.

Având in vedere considerentele mai sus enunțate, intimata solicită admiterea excepției lipsei capacității procesuale pasive a Sucursalei A. a BCR SA și respingerea acțiunii față de aceasta intimata și fata de BCR SA.

Referitor la petitul prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de credit, intimata invocă excepția inadmisibilitătii acestuia pe calea contestației la executare.

Se arată că deși art.712 al.2 NCPC (art.399 al.3 vechiul C.pr.clv.) prevede ca în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu care nu este emis de o instanța judecătorească, se pot invoca în cadrul contestației apărări de fond împotriva titlului executoriu, intimata consideră că petitul privind anularea contractului de credit, este inadmisibil pe cale de executare silită, deoarece textul legal arată că această apărare se poate face, „numai daca legea nu prevede în legătura cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui."

Referitor la excepția prescrierii dreptului de a executa silit, motivat de aspectul că contractul de credit s-a semnat la 14.09.2006 și astfel termenul general de prescripție de trei ani s-ar fi împlinit, intimata solicită respingerea excepției ca fiind nefondată.

Se menționează că termenul de prescripție începe sa curgă de la data când se naște dreptul de a executa silit - conform art.7 din Decretul nr.167/1958, respectiv art.2524 NCC - și nu de la data încheierii contractului.

Cu privire la susținerea ca s-ar fi înfăptuit un fals material în înscrisuri oficiale, intimata apreciază ca fiind netemeinică această susținere.

Cu privire la susținerea că lipsind consimțământul contestatorului, actul ar fi nul absolut, intimata arătă că susținerea este nefondată, lipsa consimțământului fiind o cauză de nulitate relativă și nu absolută.

Intimata consideră că contestatorul este decăzut din dreptul de a invoca motive de anulare a actului juridic, dreptul său fiind prescris, în conformitate cu prevederile art.2529 al.(1) lit.c) NCPC, termenul prevăzut de 18 luni din ziua încheierii actului juridic, fiind împlinit.

Intimata arată că a notificat contestatorul pentru înregistrare de întârzieri la plata creditului cu Notificarea nr._/10.05 2011 transmisă cu confirmare de primire (anexate prezentei in copie conforma cu originalul) si preluată - confom mențiunii, in data de 20.05.2011 de un nepot al contestatorului, trecând aproximativ 3 ani de zile in care valabilitatea contractului nu a fost contestată.

Intimata învederează că creditul s-a acordat - asa cum se poate constata din conținutul contractului, la achiziționarea unui produs din magazinul P. - partener al băncii pentru vânzarea produselor în rate, identificarea clientului, întocmirea contractului de credit, semnarea contractului de credit nu a fost efectuată la bancă, ci la magazinul P. când clientul își ridică produsul achiziționat, iar ulterior contractul și documentația erau remise băncii.

Cu privire la probatoriul solicitat de contestator, intimata solicită respingerea probei cu interogatoriul subscrisei, deoarece cauzele prevăzute de lege sancționate cu nulitatea absolută a actului juridic, nu privesc fapte personale ale cocontractantului, respectiv ale băncii, ori proba cu interogatoriul este admisibila doar cu privire la fapte personale, conform art.351 NCPC.

Intimata solicită să se respingă proba testimonială cu un martor, ca fiind inadmisibilă, conform art.309 NCPC, iar cu privire la obligarea băncii de a depune originalul contractului de credit, învederează că acesta a fost remis cesionarului, conform legii - art.1574 al.(1) NCC, nemaifiind în posesia băncii de la cesionare.

În probațiune depune la dosar Notificare nr._/10.05.2011 cu confirmare de primire, Notificare nr. R-AR_/06.06.2011 privind cesiunea creanței, cu confirmare de primire.

Intimata . SRL depune întâmpinare (f.37-39), solicitând respingerea contestației.

În motivare se arată că în data de 14.09.2006 s-a încheiat între debitorul T. Gozav, CNP_ și BCR SA contractul de credit nr. 4483, privind emiterea cardului de credit BCR și acordarea unei linii de credit prin intermediul contului aferent acestui card, acordându-se suma de 6500 Ron.

Se solicită ca contestatorul să lămurească calitatea de "pârâtă de ordinul I / pârâtă de ordinul II", a intimatei . SRL.

Referitor la suspendarea executării silite, intimata învederează că motivele solicitării suspendării executării silite sunt motive sociale, iar pentru admiterea suspendării executării silite, conform art. 718 alin (2) Cod pr. civilă, debitorul are obligația de a dea în prealabil o cauțiune.

Referitor la excepția prescripției extinctive a dreptului de a cere executarea silită, se arată că termenul de general de 3 ani, începe sa curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită. Astfel, conform anexei condiții speciale la contractul de credit nr. 4483/14.09.2006, la punctul 2.2, este specificat, "acordarea de către B. Deținătorului a unei linii de credit in RON pe o perioada de cinci ani de la data semnării contractului la valoarea aprobata in cadrul Secțiunii II." Așadar, conform condițiilor speciale, contractul de credit de credit a fost acordat pe o perioada de cinci ani, astfel, prescripția extinctivă a dreptului de a cere executarea silita, începe să curgă din data de 14.09.2011, iar în data de 20.01.2014 . SRL a solicitat executarea silită, creanța nefiind prescrisă.

Se arată referitor la susținerea debitorului că și contractul de credit ar fii un contract ilegal, că depunerea contractului de credit al ginerelui debitorului, nu arată că acest contract a fost semnat de același persoană, așa cum susține debitorul. Mai mult, in data de 14.06.2011, . a trimis notificare de cesiune la adresa debitorului, și conform confirmării de primire, această notificare a fost ridicată de către soția debitorului. In data de 14.06.2011 ginerele debitorului, V. I., era în viață, astfel debitorul putea să sesizeze falsitatea contractului de credit înaintea decesului persoanei care cu probabilitate a solicitat creditul. Debitorul având cunoștință despre contractul de credit acordat pe numele lui, solicită verificarea falsității contractului, în momentul în care, a fost trimisă poprirea pe 1/3 din pensie. Referitor la depunerea la dosarul cauzei al exemplarului original al contractului de credit nr. 4483/14.09.2006 se arată că BCR SA în data de 03.06.2011 a cesionat creanța către ., contractul de credit fiind predat la societatea intimată, după care în Cod procedură civilă data de 24.01.2014 aceasta a solicitat executarea silită, în momentul de față contractul de credit în original, aflându-se la B. C. G..

În drept a invocat art. 205 Cod de Procedura civila, art. 718 alin (2)., C..

Prin Răspunsul la întâmpinarea depusă de Sucursala A. a BCR, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Sucursalei A. a BCR, motivată de faptul că este o entitate fără personalitate juridică, fără capacitate de folosință, contestatorul solicită introducerea în cauză în calitate de pârâtă de ordinul II a pârâtei B. C. Română - S.A. cu sediul social în mim. București, .. 5, sect.3, R..

Se solicită respingerea excepției inadmisibilității constatării nulității absolute a contractului de credit pe calea contestației la executare, invocând art. 712 alin 2 teză finală Cod pr. civilă.

Față de apărarea că identificarea clientului, întocmirea contractului de credit și semnarea contractului de credit nu a fost efectuată la bancă ci la magazinul Practiker, contestatorul solicită introducerea în cauză în calitate de pârât de ordinul III a . cu sediul A., în contradictoriu cu care solicită constatarea nulității absolute a contractului de credit denunțat.

În probațiune contestatorul solicită depunerea actului juridic prin care s-a consfințit parteneriatul între BCR SA și . vânzarea produselor în rate.

În data de 12.05.2014 contestatorul depune la dosar Precizare de acțiune (f. 45) solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâți pe B. C. Română și . în contradictoriu cu aceștia ca instanța să dispună, admiterea excepției prescripției extinctive a dreptului de a cere executarea silită, constatarea nulității absolute a Contractului de Credit nr. 4483/14.09.2006 reprezentând titlu executoriu și pe cale de consecință anularea tuturor formelor de executare efectuate în dosarul execuțional nr.86/2014 al B. C. G., cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxe de timbru.

În motivarea precizării contestatorul reiterează motivele de admitere din cuprinsul contestației la executare.

În data de 02.06.2014, contestatorul a formulat cerere de suspendare provizorie a executării silite, cerere care a fost soluționată în dosar asociat nr._ /a1.

Prin Răspunsul la întâmpinarea formulată de intimata . (f. 62-63), contestatorul arată că a chemat în judecată pe pârâta . în calitate de pârât de ordinul I dat fiind faptul că aceasta are calitatea de creditor care a sesizat executorul judecătoresc în scopul demarării fazei de executare silită. Potrivit dispozițiilor legale cadrul procesual în situația unei contestații la executare, în ceea ce privește părțile litigiului, este format din creditor și debitor.

Cu privire la susținerea că, contestatorul a cunoscut încă din 14.06.2011 despre existența acestui contract, dat fiind faptul că notificarea trimisă de intimată contestatorului a fost ridicată de soția contestatorului, se arată că soția contestatorului a decedat în data de 2 mai 1991 în . certificatul de deces al dumneaei . 8 nr._).

În data de 16.06.2014, intimata B. Comericală Română, formulează întâmpinare la precizarea de acțiune a contestatorului, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a BCR SA și excepția netimbrarii petitului II al acțiunii.

Cu referire la excepția lipsei calității procesuale pasive a BCR SA, intimata invocă art. 712 al. 5 NCPC care prevede că în cadrul contestației la executare pot avea calitate procesuala debitorul sau moștenitorii acestuia, terții interesați sau vătămați - și creditorul, ori intimata - BCR SA nu are nici una din aceste calități.

Având in vedere ca banca a cesionat creanța in temeiul art.1391 si urm.C.pr.civ., cesionare valabila si legala, aceasta apreciază că mai are calitate de creditor al contestatorului, actualul deținător al creanței -E. International Beteiligungs-Verwaltungsgesellschaft mbH sl Next Capital Investments Limited - prin împuternicit E. K. R. SRL, este creditorul acestuia.

Cu referire la excepția netimbrării petitului II al acțiunii, intimata apreciază că cererile care privesc constatarea nulității unor acte juridice - în speța contract de credit, trebuie timbrate la valoarea actelor contestate, conform art.3 din OUG 80/2013 și solicită anularea acestui petit.

Față de excepția inadmisibilității petitului II - constatarea nulității absolute a contractului de credit pe calea contestației la executare, invocată prin întâmpinare, intimata invocă deciziile Curții Constituționale nr. 454/2.12.2003, nr. 331/23.03.2010.

Referitor la noua probă solicitată prin Precizare, respectiv ca intimata să fie obligată să depună contractul încheiat cu parata . solicită respingerea acestei probe, considerând că proba excede obiectului acțiunii, iar pe de altă parte este de notorietate că în magazinele mari se pot achiziționa produse în rate prin intermediul băncilor, fără ca clientul să se deplaseze la bancă.

Analizând actele și lucrările aflate la dosar, instanța reține următoarele:

Prin Încheierea nr. 1081/06.02.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ s-a încuviințat în baza art. 665 Cod procedură civilă, executarea silită a Contractului de Credit nr.4483/14.09.2006 încheiat între BCR SA și contestatorul G. T. pentru recuperarea creanței în sumă de 11.851,65 lei iar în baza titlului executor s-a pornit executarea silită care formează obiectul dosarului execuțional nr. 86/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc C. G..

Împotriva formelor de executare silită contestatoarea a formulat contestație la executare, invocând excepții.

Prin Încheierea nr. 296/16.06.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ /a1 s-a dispus în temeiul prevederilor art. 718 alin. 7 Cod procedură civilă suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite care formează obiectul Dosarului_, iar prin pronunțată de Judecătoria A. la data de 22.09.2014 în dosar nr._ /a1 s-a dispus în temeiul prevederilor art. 718 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații la executare.

Pronunțându-se mai întâi pe excepții potrivit prevederilor art. 248 Cod procedură civilă, respectiv pe excepția netimbrării contestației la executare, instanța o respinge deoarece contestația la executare s-a timbrat legal cu 480 lei taxă judiciară de timbru conform chitanței . XWF_/26.03..2014 în temeiul prevederilor art.3 alin. litera b) din OUG nr. 80/2013 coroborat cu art.10 alin. 2 din OUG nr. 80/2013.

Referitor la excepția excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei B. C. Română Sucursala A., instanța o va respinge deoarece potrivit prevederilor art.56 alin. 2 Cod procedură civilă și potrivit Deciziei 4197/16.12.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că o agenție înființată de o instituție bancară, în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, nu poate fi titulară de drepturi și obligații întrucât este o entitate lipsită de personalitate juridică și nu are capacitate procesuală de folosința de a sta în judecată în calitate de pârâtă.

Cu privire la excepția prescripției extinctive a dreptului de a cere executarea silită, instanța o va admite întrucât termenul de general de prescripție de 3 ani, începe sa curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită. Astfel, conform anexei condiții speciale la contractul de credit nr. 4483/14.09.2006." acest contract de credit de credit a fost acordat pe o perioada de cinci ani, astfel, prescripția extinctivă a dreptului de a cere executarea silita, începe să curgă din data de 14.09.2011, conform art.2524 cod civil iar termenul de prescripție nu era împlinit la data de 20.01.2014 când . SRL a solicitat executarea silită, creanța nefiind prescrisă.

Cu privire la excepția inadmisibilitătii constatării nulității absolute a Contractului de credit 4483/2006. pe calea contestației la executare, instanța o va respinge deoarece potrivit prevederilor art.712 al.2 Cod procedură civilă, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu care nu este emis de o instanța judecătorească, se pot invoca în cadrul contestației apărări de fond împotriva titlului executori., ceea ce constituie obiectul prezentei contestații la executare.

Pe fondul contestației la executare se reține că, deținător actual al creanței este -E. International Beteiligungs-Verwaltungsgesellschaft mbH si Next Capital Investments Limited - prin împuternicit . SRL, ca urmare a încheierii Contractului de cesiune nr.277/31.05.2011 încheiat între B. C. Română în calitate de cedent și . SRL în calitate de cesionar.

. SRL A solicitat executarea silită a contractului de Credit nr.4483/14.09.2006 încheiat între BCR SA și contestatorul G. T. pentru recuperarea creanței în sumă de 11.851,65 lei, în toate formele prevăzute de lege prin urmărirea bunurilor mobile și imobile și a veniturilor urmăribile. În Anexa Condiții speciale la Contractul de Credit nr.4483/14.09.2006 se menționează faptul emiterii de către Bancă a unui card de credit în RON BCR MASTERCARD/V. P. R. S.R.L.

Potrivit art. 6 alin. 3 din Lege. Nr.71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, “Actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrarii in vigoare a legii noi sunt supuse dispozitiilor legii vechi, neputand fi considerate valabile ori, dupa caz, eficace potrivit dispozitiilor legii noi.”

Instanța va analiza condițiile de validitate ale acului juridic prevăzute de art. 948 Cod civil, vizând capacitatea consimțământul, obiectul și cauza, instanța se constată că în ce privește capacitatea părților contractante care presupune o cercetare de conținut a contractului în special ceea ceeste definitoriu pentru orice contract – voința juridică cărei componente esențiale sunt consimțământul ca hotărâre de a te obliga juridicește și ca manifestare a acestei hotărîri și cauza sau scopul actului juridic.

Întrucât contestatorul a contestat semnătura de pe contractul de credit care constituie titlul executoriu în baza căruia s-a pornit executarea silită în dosar nr. 86/2014 al B. C. G., s-a dispus efectuarea unei expertize grafoscopice în temeiul prevederilor art. 302 alin. 1 punct 2 Cod procedură civilă, prin care să se stabilească dacă semnăturile referitoare la contestatorul G. T., de pe fiecare filă a Contractului de Credit nr.4483/14.09.2006 încheiat între B. C. Română SA și contestatorul G. T., au fost executate de către contestatorul G. T..

Din Concluziile Raportului de expertiză criminalistică nr.63*/14.05.2015efectuat de Institutul Național de Expertize Criminalistice Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Timișoara, rezultă că semnăturile referitoare la contestatorul G. T. de pe fiecare filă a Contractului de Credit nr.4483/14.09.2006 încheiat între B. C. Română SA și contestatorul G. T., nu au fost executate de către contestatorul G. T..

Deoarece din probele administrate a rezultat lipsa cu desăvârșire a consimțământului, se constată că nu sunt întrunite condițiile esențiale pentru validitatea Contractului de Credit nr.4483/14.09.2006 mai sus amintit, nu este întrunită cerința prevăzută de art. 948 punct 2 Cod civil – cu privire la consimțământul valabil al părții care se obligă, respectiv cu privire la consimțământul contestatorului, situație în care actul astfel încheiat este sancționat cu nulitate absolută, iar în contextul stării de fapt și de drept reținute în temeiul prevedrilor art. 712 alin. 2 Cod procedură civilă, va admite contestația la executare formulată și precizată de contestator.

În temeiul prevederilor art. 453 Cod procedură civilă va obliga intimatele la plata sumei de 3420 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către contestator.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția prescripției extinctive a dreptului de a cere executarea silită.

Respinge excepția netimbrării contestației.

Respinge excepția inadmisibilității constatării nulității absolute a Contractului de credit 4483/2006.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei B. C. Română Sucursala A..

Admite contestația la executare formulată și precizată de contestatorul G. T. domiciliat în localitatea Ș. nr. 19 jud. A., având CNP_, cu domiciliul procesual ales la sediul cabinetului de avocatură O. O. din A., . ., jud. A. în contradictoriu cu intimații . SRL cu sediul procesual ales în Timișoara, .. G. nr. 81, ., având nr. ORC J40/_/13._, CUI RO_, B. C. Română SA – Suc. A. cu sediul în A., .. 14-16 jud. A. cod_, înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI_, . sediul în Voluntari . județul Ilfov, având J_ și C._, B. C. Română SA cu sediul în București, .. 5 sector 3 înregistrată la ORC sub J_ având CUI_.

Constată nulitatea absolută a Contractului de credit nr. 4483/14.09.2006 reprezentând titlu executoriu și pe cale de consecință dispune anularea tuturor formelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 86/2014 al B. C. G..

Suspendă executarea silită din Dosarul execuțional nr. 86/2014 al B. C. G. până la soluționarea prezentei contestații la executare.

Obligă intimatele la plata sumei de 3420 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către contestator.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din 15.06.2015.

Președinte Grefier

M. C. F. M. D.

Red./tehn./M.C.F./D.M/09.07.2015/7 ex./5 .>

-contestatorul G. T. cu domiciliul procesual ales la sediul cabinetului de avocatură O. O. din A., . ., jud. A.

- intimații . SRL cu sediul procesual ales în Timișoara, .. G. nr. 81, .,

- B. C. Română SA – Suc. A. cu sediul în A., .. 14-16 jud. A.

- . sediul în Voluntari . județul Ilfov,

- B. C. Română SA cu sediul în București, .. 5 sector 3

-

În conformitate cu art.719 Cod procedură civilă, la data rămânerii definitive, un exemplar se comunică la - B.E.J. H. P. cu sediul în A., . nr. 41, județul A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3353/2015. Judecătoria ARAD