Partaj judiciar. Sentința nr. 6745/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 6745/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 6745/2015

ROMANIA

JUDECATORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6745

Ședința publica din 04 decembrie 2015

Președinte: R. A.

Grefier: L. M.

S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, acțiunea formulată de reclamanții L. Ș. și L. L. M. în contradictoriu cu pârâții L. C. și L. I., având ca obiect partaj judiciar.

Văzând că mersul dezbaterilor a fost consemnat prin încheierea de ședință din data de 02.12.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pentru motivele arătate s-a amânat pronunțarea pentru termenul din 04.12.2015.

INSTANȚA

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr._, reclamanții L. Ș. și L. L. M. în contradictoriu cu pârâții L. C. și L. I., au solicitat să se constate că sunt coproprietari cu cota de 7/8 parte cu L. C. care are o cotă de 1/8 parte, iar L. I. are instituit uzufructul viager pe cota de 1/8 parte din imobilul situat în localitatea Iratoșu, nr. 183, înscris în CF nr._ Iratoșu, CF vechi 458 Iratoșu, cu nr. top 171/2, compus din casă si teren aferent 1440 mp; față de pârâtul L. I. au obligația legală de întreținere pe care o vor respecta în continuare cu mențiunea că respectă și cele consemnate în foaia de proprietate B11, respectiv din foaia de sarcini C2; atribuirea întregului imobil cu plata unei sulte în contul pârâtului L. C. pentru cota lui de 1/8 parte.

În drept au invocat dispozițiile art. 676 pct. 2a Cod civil, iar în probațiune au depus înscrisuri.

Prin precizări, reclamanții au arătat că față de pârâtul L. I., din CF nr._ Iratoșu, înscris în foaia de sarcini C2, cu un drept de uzufruct viager pentru cota de 1/8 parte, au obligația legală de întreținere prin care s-au obligat să-l întrețină pe toată durata vieții. Raporturile juridice create de uzufructul viager vor fi păstrate și menținute în extras CF și după partajarea imobilului în modul solicitat.

Cu privire la îmbunătățiri au arătat că, inițial casa era compusă din 2 camere și o bucătărie, construită din văiugă și chirpici.

Au efectuat următoarele îmbunătățiri: 3 pereți din cărămidă, 1 la intrare pentru a crea un mic hol, unul pentru a astupa locul unei uși și al treilea pentru a astupa două locuri unde era geam. Au schimbat 3 geamuri cu 3 geamuri termopan, au mai pus un geam mare termopan în bucătărie și unul mic la baie. Au construit baia, au schimbat ușa de la intrare de la poarta mare cu o ușă metalică. Au betonat pe jos două camere, au demolat un cuptor, cuptorul era lipit de pereți, astfel a căzut o parte de perete, care era din pământ, care a fost reconstruit din cărămidă. Casa nu avea bucătărie. Au transformat o cameră în bucătărie, au tencuit trei camere, bucătăria, holul, baia, folosind tinci și plasă. Peste tot, 3 camere, bucătărie, au pus tavan fals, gresie și faianță în bucătărie și baie, au achiziționat toate necesare în baie. Au pus parchet într-o cameră, au vopsit toate camerele cu lavabil.

Au cumpărat un hidrofor, au introdus apă în casă și au săpat un prister. Au schimbat toată instalația electrică, cablu, proze, întrerupătoarele au fost schimbate.

Pentru toate aceste lucrări, conform chitanțelor anexate, au cheltuit suma de 9400 lei. Manopera au efectuat-o personal și cu ajutorul prietenilor lor. Au apreciat valoarea acestor lucrări la suma de 5000 lei.

Prin întâmpinare, pârâtul L. I. a arătat că nu se opune admiterii acțiunii, cu precizarea ca reclamanții să-și respecte obligațiile de întreținere până la sfârșitul vieții sale.

A solicitat să fie păstrate în continuare toate înscrierile din coala CF, B și C notate în favoarea sa, adică dreptul de uzufruct viager și interdicția de grevare și înstrăinare și să nu fie obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare, pârâtul L. C. a arătat că nu se opune ieșirii din indiviziune. A solicitat cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că sunt coproprietari asupra imobilului identificat în CF_ Iratoșu, provenit din CF 458, cu nr. top. 171/2/58, imobil compus din casă, anexe gospodărești și teren în suprafață de 1440 mp.

Imobilul a fost casa părintească a sa și a copârâtului L. I., care locuiește în imobil. Ceilalți reclamanți nu locuiesc acolo, au altă locuință.

Valoarea la care se solicită partajarea imobilului, adică aceea de impozitare este mult mai mică decât valoarea de circulație.

A arătat că susținerea că imobilul se poate împărți la valoarea de 12.000 sau 14.800 lei, adică la valoarea de 2500-3000 euro este făcută cu totală rea credință.

Valoarea de circulație a imobilului este de 16.000 euro, fiind de acord să preia imobilul și la această valoare, dar și dacă el se va atribui reclamanților a solicitat să i se plătească contravaloarea cotei sale de proprietate la această valoare.

A considerat că imobilul poate fi împărțit comod în natură și că în casă se pot constitui două apartamente, iar terenul poate fi împărțit în natură, iar cum principiul partajării în natură este cel care are prioritate, în principal a solicitat partajarea în natură prin dezmembrarea imobilului și constituirea a două imobile distincte, cu eventuală diferență de valoare a lor, adică cu plata unei sulte, pentru a se respecta cotele de proprietate.

A arătat că îmbunătățirile imobilului au fost făcute după decesul mamei sale și a lui I. care a fost bunica reclamantului Ș..

Lucrările au fost efectuate împotriva voinței sale, fără acordul său, deși dispozițiile art.636, art. 639, art. 641 cod civil le impunea să nu le facă fără acordul său, iar în această situație, acestea nu îi este opozabil, conform dispozițiilor art. 642 alin. l Cod civil.

A subliniat că lucrările au fost efectuate fără autorizație de construcție și faptul că reclamanții au apreciat valoarea lucrărilor ca fiind egală cu cea a întregului imobilul, ceea ce este din nou o dovadă de rea credință și dovedește că lucrările s-au făcut tocmai spre a forța obținerea imobilului.

A mai arătat că a trimis o notificare reclamanților, solicitând sistarea oricăror lucrări și readucerea în starea inițială, deoarece lucrările făcute sunt nelegale și îi sunt inopozabile.

În drept pe lângă textele invocate, a mai invocat dispozițiile art. 979-987 Cod procedură civilă, art. 669-687 Cod civil.

În cauză s-a efectuat expertiza evaluatorie imobiliară, raportul de expertiză fiind depus la dosarul cauzei la data de 23 septembrie 2015.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt, următoarele:

Părțile sunt coproprietari asupra imobilului înscris în CF nr._ Iratoșu, nr. top 171/2/58, compus din teren în suprafață de 1440 mp și casa cu nr. administrativ 183 din . următoarele cote părți din dreptul de proprietate: reclamanții împreună – 7/8 iar pârâtul L. C. -1/8. De asemenea, pârâtul L. I. este titularul unui drept de uzufruct și a interdicției de înstrăinare și grevare de sarcini asupra unei cote de 1/8. Acest drept de uzufruct a fost constituit prin contractul de întreținere prin care reclamanții au dobândit o cotă de 6/8 din imobil.

În această perioadă reclamanții au efectuat lucrări de renovare a imobilului, contravaloarea acestor lucrării fiind cifrată la suma de 23.771,19 lei, potrivit raportului întocmit de expertul evaluator Pășcoi C. (f. 81-200). Prin efectuarea acestor lucrări, necontestate de pârât, imobilul a dobândit o valoare de piață de_ lei, potrivit aceluiași raport de expertiză.

Încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând, conform art. 669 Cod civil, astfel că acțiunea reclamanților este admisibilă. Având în vedere că părțile s-au arătat de acord cu atribuirea imobilului către reclamanți iar acordul părților reprezintă, conform art. 988 Cod procedură civilă, un criteriu pentru partaj, instanța va pronunța hotărârea conform acestei înțelegeri, pârâtului L. C. urmând a-i fi stabilită o suma de bani ce reprezintă contravaloarea cotei sale de 1/8.

La stabilirea întinderii acestei sume instanța are în vedere valoarea imobilului, astfel cum a fost stabilită prin expertiză. Nu va diminua valoarea acestui imobil cu sarcina uzufructului deoarece uzufructul a fost constituit de ceilalți coproprietari, reclamanții, nefiind consimțit de pârât și, prin urmare nu este firesc ca el să suporte diminuarea valorii imobilului ca urmare a unui act juridic încheiat de ceilalți coproprietari. Sub aceste aspect, acțiunea reclamanților va fi admisă doar în parte. Dar, având în vedere că lucrările efectuate de reclamanți profită și pârâtului, în sensul că au determinat creșterea valorii de piață a imobilului, conform art. 635 Cod civil, potrivit căruia coproprietarii vor împărți beneficiile și vor suporta sarcinile coproprietății, proporțional cu cota lor parte din drept, instanța consideră necesar ca suma cuvenită pârâtului, respectiv 1/8 din valoarea de_ lei să fie diminuată cu 1/8 din valoarea lucrărilor finanțate de pârâți.

Ca urmare, în temeiul textelor de legea anterior menționate, instanța va admite în parte acțiunea, în sensul arătat mai sus, încuviințând totodată și efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară, respectiv înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților în cotă de 1/1 și menținerea uzufructului și interdicției de înstrăinare și grevare de sarcini asupra unei cote de 1/8 a pârâtului L. I..

Reclamanții au efectuat cheltuieli de judecată de 2440 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariul expertului iar pârâtul de 2500 lei reprezentând onorariul avocatului. Ținând cont de poziția pârâtului care nu s-a opus admiterii acțiunii și de faptul că cheltuielile de judecată ce reprezintă taxa de timbru și onorariul expertului sunt sarcini ale bunului comun suportate proporțional cu cota parte din drept, în temeiul art. 453 Cod procedură civilă, instanța va compensa în parte cheltuielile de judecată și va obliga reclamanții să plătească pârâtului L. C. o diferență de 2195 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea reclamanților L. Ș., CNP_, și L. L. M., CNP_ cu domiciliul în ., județ A., împotriva pârâților L. C., cu domiciliul în ., județ A. și L. I., cu domiciliul în ., județ A. și, în consecință:

Constată că asupra imobilului înscris în CF nr._ Iratoșu, nr. top 171/2/58, compus din teren în suprafață de 1440 mp și casa cu nr. administrativ 183 din . coproprietari cu următoarele cote părți din dreptul de proprietate:

- reclamanții împreună – 7/8,

- pârâtul L. C. -1/8,

iar pârâtul L. I. este titularul unui drept de uzufruct și a interdicției de înstrăinare și grevare de sarcini asupra unei cote de 1/8.

Constată că valoarea imobilului este de_ lei iar reclamanții dețin împotriva pârâtului un drept de creanță de 2971,4 lei, născut din efectuarea unor lucrări necesare și utile.

Sistează starea de indiviziune prin atribuirea întregului imobil către reclamanți, aceștia urmând a plăti pârâtului L. C. suma de 8603,6 lei reprezentând contravaloarea cotei acestuia din dreptul de proprietate diminuată cu valoarea creanței reclamanților.

Autorizează efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară, respectiv înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților în cotă de 1/1 și menținerea uzufructului și interdicției de înstrăinare și grevare de sarcini asupra unei cote de 1/8 a pârâtului L. I..

Compensează în parte cheltuielile de judecată și obligă reclamanții să plătească pârâtului L. C. o diferență de 2195 lei.

Cu apel, prin depunerea cererii la Judecătoria A., în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 4 decembrie 2015.

Președinte pentru grefier

R. A. L. M., aflat în concediu,

semnează grefier-șef D. V.

Red./Tehn./RA/LM/29.12.2015

6 ex./4 ex. se comunică:

L. Ș. și L. L. M., ., județ A.,

L. C., ., județ A.

L. I., ., județ A.

după rămânerea irevocabilă, se comunică, în termen de 3 și respectiv 30 de zile:

Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară A. – A., .>

Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. – A., .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 6745/2015. Judecătoria ARAD