Pretenţii. Sentința nr. 5871/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 5871/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 02-11-2015 în dosarul nr. 5871/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5871

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2015

Președinte: M. C. F.

Grefier: D. M.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul M. A. reprezentat prin Primar în contradictoriu cu pârâta C. A. (fostă Karossy), având ca obiect „ pretenții”

La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare a cauzei nu au răspuns părțile.

Instanța în temeiul art. 104 al. 13 din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanțelor lasă cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

În temeiul art. 394 Cod pr. civ. instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la această instanță la data de 19.05.2015, formulată de către reclamantul M. A., reprezentat prin Primar, în contradictoriu cu pârâta C. A. (fostă Karossy), s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 521,20 lei reprezentând chirie restantă în sumă de 197,80 lei și 323,40 lei penalități de întârziere calculate până la data de 30.09.2014 datorate pentru perioada noiembrie 2012-septembrie 2014, rezilierea contractului de închiriere teren nr. 101 din 29.09.2008 ca urmare a neplății chiriei și penalităților, obligarea pârâtei la predarea către locator a terenului care face obiectul contractului de închiriere în cauză.

În fapt, în baza contractului de închiriere nr. 971 din data de 21.05.2002, a contractului de vânzare-cumpărare nr. 5711/2004 și a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului A. nr. 302/2005 între M. A. și G. V. s-a încheiat contractul de închiriere nr. 101 din 29.09.2008, având ca obiect înscrierea cotei de teren de 86 mp situat în A., ., nr. 24.

Începând cu luna noiembrie 2012 și până în luna septembrie 2014 inclusiv, pârâta nu a achita chiria pe care o datorează în conformitate cu clauzele contractului de închiriere în speță, cu toate că a fost notificată prin Somația de plată nr._/14.03.2014 iar temeiul în care se solicită plata majorărilor de întârziere este capitolul III art. 6 din contractul de închiriere.

Reclamantul apreciază faptul că în cauză devin incidente prevederile Capitolului VI din contractul de închiriere încheiat între părți prin care rezilierea acestuia se face la cererea proprietarului atunci când chiriașul nu a achitat chiria cel puțin 3 luni consecutive.

În drept: art. 1549 și urm. privind Codul Civil, precum și clauzele contractuale, respectiv obligațiile părților din Contractul de închiriere nr. 101 din 29.09.2008.

În probațiune: copia fișei de calcul a chiriei și a penalităților, copia contractului de închiriere nr. 101 din 29.09.2008, somația de plată a chiriei nr._/14.03.2014.

Solicită judecarea cauzei în lipsă.

La data de 27.08.2015, pârâta a depus un înscris prin care solicită respingerea acțiunii formulată de către reclamant, motivând că a achitat debitul restant, sens în care depune la dosar chitanțele de plată ale acestuia.

Din probele administrate în cauză respectiv din Contractul închiriere nr.101/ 29.09.2008,somația de plată nr._/14.03.2014 instanța reține în fapt următoarele.

Prin Contractul de închiriere Contractul de închiriere nr.101/29.09.2008, încheiat între M. A. reprezentat prin Primar în calitate de locator și pârâta C. A. fostă Karossy la acea dată, în calitate de chiriaș, reclamanta a închiriat pârâtei imobilul situat în A. . nr. 24 . pe un termen de 3 ani cu începere din data de 01.11.2008 până la data de 01.11.2011. În capitolul II punct 3 din contract s-a prevăzut faptul că la expirarea termenului, contractul de închiriere se prelungește automat cu un an dacă nici una din părți nu dispune altfel.

Deasemenea, părțile au prevăzut la Capitolul. III punct 4, faptul că chiriașul se obligă să achite chiria la termen, chirie stabilită conform fișei de calcul, care se achită lunar până cel târziu în ultima zi lucrătoare a lunii curente pentru care se face plata, iar la Capitolul III punct 6 din contract s-a prevăzut clauza conform căreia neplata chirii în termen atrage o penalizare de 0,5% pe zi de întârziere asupra sumei datorate, începând cu prima zi care urmează celei în care suma a devenit exigibilă.

În cauză părțile au încheiat un contract de locațiune reglementat de prevederile art. 1777 cod civil potrivit căruia „ Locațiunea este contractul prin care o parte, numită locator, se obligă să asigure celeilalte părți, numită locatar, folosința unui bun pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preț, denumit chirie”

Pârâta nu a plătit cheltuielile comune aferente perioadei iulie 2013- septembrie 2014, deși a fost somată să efectueze plata acestora prin Somația nr._/14.03.2014, de la fila 13 a dosarului .

În cauză pârâta a achitat ulterior datei la care reclamanta a înregistrat ca în instanță, suma de 521,20 lei reprezentând 197,80 lei chirie restantă și 323,40 lei penalități de întârziere, calculate până la data de 30.09.2014 potrivit chitanțelor nr. AR XWF_/06.08.2015 în sumă de 700 lei nr. AR XWF_/24.06.2015 în sumă de 500 lei.

Conform prevederilor art. 1469 alin. 1 Cod civil „ Obligația se stinge prin plată atunci când prestația datorată este executată de bunăvoie.”

Întrucât pârâta a achitat contravaloarea chiriei aferentă locuinței închiriate pe o durată de trei luni consecutive, instanța constată că obligația de plată s-a stins potrivit prevederilor art. 1469 alin. 1 Cod civil, context în care va respinge ca rămasă fără obiect cererea de chemare în judecată de către reclamanta M. A. reprezentat prin Primar în contradictoriu cu pârâta C. A., având ca obiect pretenții în sumă de 521,20 lei reprezentând chirie restantă și penalități de întârziere, rezilierea contractului de închiriere nr. 101/ 29.09.2008, și obligarea pârâtei la predarea către reclamantă a terenului câtre face obiectul contractului de închiriere nr. 101/ 29.09.2008.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca rămasă fără obiect cererea de chemare în judecată de către reclamanta M. A. reprezentat prin Primar cu sediul în A. . jud. A. având Cod unic de înregistrare_ în contradictoriu cu pârâta C. A. domiciliată în A. . nr. 24 ., având ca obiect pretenții în sumă de 521,20 lei reprezentând chirie restantă și penalități de întârziere, rezilierea contractului de închiriere nr. 101/ 29.09.2008, și obligarea pârâtei la predarea către reclamantă a terenului câtre face obiectul contractului de închiriere nr. 101/ 29.09.2008.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședința publică din 02.11.2015.

Președinte,Grefier,

C. F. M. M. D.

Red./Tehnred./MCF/DM/03.12.2015/4 ex. din care 2 ex. se .>

- reclamanta M. A. reprezentat prin Primar cu sediul în A. . jud. A.

- pârâta C. A. domiciliată în A. . nr. 24 .,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5871/2015. Judecătoria ARAD