Succesiune. Sentința nr. 3748/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 3748/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 3748/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3748
Ședința publică din 30 iunie 2015
Președinte: F. V. B.
Grefier: C. B.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanții Julcuț R.-E., G. E.-R.-Eunicia și G. D.-F., în contradictoriu cu pârâtul Julcuț E.-I., având ca obiect succesiune.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamanțilro avocat G. A. din Baroul A., în substituirea avocat Lanevschi-G. N., lipsă fiind părțile și reprezentantul pârâtului avocat L. C. din Baroul A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este timbrată cu suma de 3830 lei taxă judiciară de timbru, în temeiul art. 5 alin. 2 din OUG nr. 80/2013, reprezentând prima tranșă din suma totală de 38.304,57 lei, ca urmare a admiterii în parte a cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamanți.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul reclamanților învederează instanței că între părți a intervenit un acord de mediere, pe care îl depune la dosar, depunând, totodată și procesul-verbal de închidere a medierii încheiat la data de 26.06.2015 de Biroul de Mediator P. A.-M..
Reprezentantul reclamanților solicită instanței să ia act de acordul de mediere, fără cheltuieli de judecată, precizând că prin acordul de mediere au fost tranșate inclusiv cheltuielile de judecată.
INSTANȚA
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr._ /24.03.2015, reclamanții Julcuț R.-E., G. E.-R.-Eunicia și G. D.-F., în contradictoriu cu pârâtul Julcuț E.-I., au solicitat instanței ca prin sentința ce va pronunța:
-să constate calitatea părților de moștenitori acceptanți după defunctul Julcuț I.-M., decedat la data de 03.06.2013 în A.;
-să constate că masa succesorală rămasă după defunctul Julcuț I.-M., deceda la data de 03.06.2013 în A. este formată din cota de ½ din:
a) imobilul situat în A., ., . în CF_...;
b ) imobilul situat în A., Piața Gării, nr. 6, . CF_-C1-U21;
c) imobilul situat în A., Piața Gării, ., ., identificat în CF_-C1-U17;
d) imobilul situat în A., ., . în CF_-C1-U3;
e) imobilul situat în A., ., intravilan cu casă în suprafață de 599 mp, identificat î n CF_;
-să dispună atribuirea masei succesorale conform devoluțiunii succesorale legale, în cote de câte ¼ către reclamanta soție supraviețuitoare și câte 3/8 pentru fiecare din fii;
-să dispună ieșirea din indiviziune în ceea ce privește imobilele identificate mai sus, prin formarea a 3(trei) loturi, după cum urmează:
a) lotul 1 format din imobilul situat în A., Piața Gării, nr. 6, . CF_-C1-U21 și imobilul situat în A., Piața Gării, ., ., identificat în CF_-C1-U17;
b) lotul 2 format din imobilul situat în A., ., intravilan cu casă în suprafață de 599 mp, identificat î n CF_;
c) lotul 3 format din imobilul situat în A., ., . în CF_... și imobilul situat în A., ., . în CF_-C1-U3;
-să dispună atribuirea loturilor după cum urmează: lotul nr. 1 să fie atribuit reclamantei soție supraviețuitoare, lotul nr. 2 să fie atribuit reclamantei fiice, iar lotul 3 să fie atribuit pârâtului fiu, fără a solicita obligarea părților la plata vreunei sulte pentru echivalarea loturilor celor trei loturi;
-să se constate că partea de ½ din imobilul situat în A., .. 12-14, ., . în CF_-C1-U2 întabulată pe numele defunctului Julcuț I.-M. decedat la data de 03.06.2013 în A. nu face parte din masa succesorală a acestuia și că asupra acesteia operează în temeiul art. 825 cod civil din 1864 stipulația întoarcerii în proprietatea reclamantei G. E.-R.-Eunicia căsătorită cu G. D.-F.;
-să fie îndrumat OCPI A. să facă cuvenitele modificări după rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe;
-cu cheltuieli de judecată.
În motivare, în esență, reclamanții au arătat că părțile sunt moștenitorii legali ai defunctului Julcuț I.-M., decedat la data de 03.06.2013 în A., reclamantele fiind soția supraviețuitoare respectiv fiica, iar pârâtul este fiul acestuia.
Părțile s-au prezentat la SPN F. din A. pentru dezbaterea succesiunii în dosarul succesoral_/. manifesta reticențe în ceea ce privește atât cota care s-ar cuveni fiecărui succesor, cât și componența masei succesorale, notarul public a emis încheierea din data de 08.02.2015, prin care a suspendat procedura și a îndrumat părțile să soluționeze divergențele la instanța de judecată.
Deoarece reclamantele nu doresc altceva decât să tranșeze moștenirea și să-și primească ceea ce legea le conferă, au propus variantele de lotizare menționate în petit, fără a se solicita sultă, modul de lotizare fiind propus în conformitate cu criteriile stabilite de art. 987 Cod procedură civilă.
În drept, reclamanții au invocat art. 954, 955, 962, 963, 964, 970, 971, 972, 975, 1103, 1109, 1126, 1143, 669, 670, 676, 680 Cod civil, art. 825 Cod civil (1864) pentru petitul privind stipulația întoarcerii cotei pentru cazul predecesului donatarului, art. 193, 194, 330 dacă se contestă valorile imobilelor, 351, 451,, art. 979, 982, 983, 987, 994 Cod procedură civilă, iar în probațiune au depus înscrisuri în copie, respectiv încheiere din data de 18.02.2015 emisă de Societatea Profesională Notarială F., declarațiile autentificate sub nr. 3671 și nr. 3672/17.12.2014 de Societatea Profesională Notarială F., certificat de deces, acte de stare civilă, certificate de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului de stat, contract de donație autentificat sub nr. 1550/04.04.2008 de N. Public T. D., contact de donație autentificat sub nr. 1361/28.06.2010 de BNP F., extrase CF, contract de donație autentificat sub nr. 1410/20.04.2000 de N. public T. D..
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a arătat că este de acord să se constate că împreună cu reclamantele au calitatea de moștenitori legali acceptanți ai defunctului Julcuț I.-M., decedat la data de 03.06.2013 în A., în cotă de ¼ reclamanta Julcuț R.-E., 3/8 reclamanta G. E.-R.-Eunicia și 3/8 pârâtul, iar bunurile care intră în masa succesorală sunt cele arătate de reclamanți.
De asemenea, pârâtul a arătat că este de acord cu ieșirea din indiviziune cu privire la masa succesorală după defunctul Julcuț I.-M., însă a făcut o altă propunere de lotizare.
La termenul de judecată din data de 30.06.2015 s-a depus la dosar acordul de mediere încheiat între părți la data de 26-.06.2015 în baza contractului de mediere nr. 18 din 26.06.2015.
Analizând acordul de mediere încheiat între părți la data de 26.06.2015, instanța constată că acesta întrunește condițiile prevăzute de art. 56 alin. 1 și 58 al. 2 din Legea nr. 192/2006, astfel că în baza art. 63 alin. 1 și art. 58 alin.4 din același act normativ și a art. 438-440 Cod procedură civilă raportat la art. 1704 și urm. Cod civil, instanța va lua act de tranzacția intervenită între părți, pe calea acordului de mediere, pe care o va consfinți, conform dispozitivului prezentei hotărâri.
Deși părțile au solicitat instanței să dispună și restituirea taxei de timbru achitate conform art. 63 alin. 2 din Legea 192/2006 instanța nu va putea da curs acestei solicitări având în vedere prevederile art. 63 alin. 22 din același act normativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de următoarea tranzacție intervenită între părți, pe calea acordului de mediere, pe care o consfințește:
„ Noi,
JULCUȚ R. E. identificat cu CI . nr.524987eliberat de SPCLEP A. la data de08.07.2011,CNP_, domiciliată în A., ., .,
G. E.-R.-EUNICIA (ns. Julcuț)identificata cu C.I . nr_ eliberat de SPCLEP Timisoara la 21.04.2015 CNP_, domiciliată în comuna Dumbrăvița, ., jud. T.,
G. D.-F., identificat cu C.I . nr._ eliberat de SPCLEP Timisoara la 17.04.2015,CNP_, domiciliat în ., jud. T., toți cu domiciliul procesual ales în A., la C.. Av. Lanevschi G. L., asistati de dl avocat A.-P. G. in substituirea d-nei avocat Lanevschi-G. L. conform imputernicirii anexate,reclamanți în cauza ce face obiectul dosarului civil nr._ al Judecătoriei A.
și
JULCUȚ E.-I. identificat cu C.I ..R_ eliberat de SPCLEP A. la data de 20.01.2011, CNP_, domiciliat în A., ., pârât în cauza ce face obiectul dosarului civil nr. _ al Judecătoriei A., asistat de d-l avocat C. L. conform imputernicirii anexate
în conformitate cu prevederile Legii nr.192/2006, și în urma procedurii de mediere desfășurate la BIROU DE MEDIATOR P. A.-M. cu sediul in A., .,.,jud.A., C._, reprezentată de mediator P. A.-M. am consimțit la încheierea prezentului acord, liber exprimat și neafectat de nici un viciu de consimțământ, fiind întru-totul de acord cu cele convenite după cum urmează:
-1. Să se constate calitatea părților de moștenitori acceptanti după defunctul JULCUȚ I.-M. decedat la data de 03.06.2013 în A.;
-2. Să se constatate că masa succesorală rămasă după defunctul JULCUȚ I.-M. decedat la data de 03.06.2013 în A. este formată din cota de ½ din:
a). imobilul situat în A., ., . CF_-C1-U4, top nr. 32/b/2/5/II;
b). imobilul situat în A., Piața Gării, nr.6, ., etaj III, . CF_-C1-U21, top 8590/VI;
c). imobilul situat A., Piața Gării, ., . CF_-C1-U17, top 51/1,45/b/1: 45/a/2/1:46/1/1:47/2/1:50/1/2/XXXI;
d). imobilul situat în A., ., . în CF_-C1-U3, top 32/b/2/b/5/I/b A.;
e. imobilul situat în A., ., intravilan cu casa in suprafață de 599 mp, top c.1.a.1.4.a.1.b/411/1 B., identificat in CF_;
-3. Să se dispună atribuirea masei succesorale conform devoluțiunii succesorale legale, în cote de câte ¼ către reclamanta soție supraviețuitoare și câte 3/8 pentru fiecare din fii;
-4. Să se dispună ieșirea din indiviziune în ceea ce privește imobilele identificate mai sus, prin formarea a 3 (trei) loturi, după cum urmează:
A. lotul 1 format din imobilul situat în A., Piața Gării, nr.6, ., etaj III, . CF_-C1-U21;
B. lotul 2 format din imobilul situat în A., ., intravilan cu casa in suprafață de 599 mp, identificat in CF_;
C. lotul 3 format din imobilul situat în A., ., . CF_-C1-U4, imobilul situat în A., ., . în CF_-C1-U3 și imobilul situat A., Piața Gării, ., etaj III, . CF_-C1-U17;
-5. Să dispuneți atribuirea loturilor după cum urmează: lotul nr.1 să fie atribuit pârâtului fiu, lotul nr.2 să fie atribuit reclamantei fiice, iar lotul 3 sa fie atribuit reclamantei soția supraviețuitoare, fără a solicita obligarea părților la plata vreunei unei sulte pentru echivalarea valorilor celor trei loturi;
-6. Să constatați că în masa succesorală rămasă după defunctul Julcut I.-M. nu intră următoarele imobile:
- Partea de ½ din imobilul situat în A., ..12-14, ., . în CF_-C1-U2 intabulată pe numele defunctului JULCUȚ I.-M. decedat la data de 03.06.2013 în A. nu face parte din masa succesorală a acestuia și că asupra acesteia operează în temeiul art.825 Cod Civil din 1864 stipulația întoarcerii în proprietatea reclamantei G. E.-R.-EUNICIA căsătorită cu G. D.-F..
- Imobilul situat în A., . A. V.) nr. 16-22; 23-25, ., jud. A., înscris în CF nr._ – A., cu nr. top. 7/a.8/b.29/b.2.29 /a/1/2/ etc/28/a/2/c/1/III, care a fost donat cu scutire de raport succesoral de către Julcut I.-M. si Julcut
R.-E. subsemnatului Julcut E.-I. și sotiei mele Julcut A.-M. ca bun comun prin contractul de donatie autentificat sub nr. 1410/20.04.2000.
Subsemnata JULCUT R. E. sunt de acord cu radierea interdictiei de instrainare si grevare inscrisa in favoarea mea asupra imobilului situat în A., . A. V.) nr. 16-22; 23-25, ., înscris în CF nr._ – A., cu nr. top. 7/a.8/b.29/b.2.29 /a/1/2/ etc/28/a/2/c/1/III,
- Să îndrumați O.C.P.I. A. să facă cuvenitele modificări după ramânerea irevocabilă a prezentei sentințe;
- Fiecare parte se obliga să suporte 1/3 din taxele de timbru care s-au achitat până la pronunțarea sentinței respectiv cele care ar trebui achitate până la concurența a ½ din taxa de timbru stabilită de instanță (cealalta cota de ½ urmând a fi restituită ca urmare a incheierii acordului de mediere);
In urma iesirii din indiviziune in modalitatea indicata mai sus,niciuna dintre parti nu mai are nici o pretentie,de nici o natura,una fata de cealalta.
Prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnătură privată și nu conține clauze care să aducă atingere legii și ordinii publice și poate fi supus verificării notarului public în vederea autentificării ori, după caz, încuviințării instanței de judecată.
Încheiat azi, 26.06.2015 la BIROU DE MEDIATOR P. A.-M., în 6(sase) exemplare originale, în prezența mediatorului P. A.-M. câte unul pentru fiecare parte, unul pentru a fi depus la dosarul Judecatoriei A. nr_ si unul pentru Biroul de Mediator.”
Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se poate depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică azi 30.06.2015.
Președinte, Grefier,
F. V. B. C. B.
FVB/CB/07.07.2015/ 8 ex. din care 4 ex. se .> - Julcuț R. E.-A., .. 24, .. Lanevschi G. N.
- G. E.-R.-Eunicia-A., .. 24, .. Lanevschi G. N.
- G. D.-F.-A., .. 24, .. Lanevschi G. N.
- Julcuț E.-I.-A., . B, ., jud. A.
1 ex. se va comunica OCPI A. după rămânerea definitivă a hotărârii
1 ex. se va comunica Municipiului A.-Direcția Venituri după rămânerea definitivă a hotărârii
← Fond funciar. Sentința nr. 3335/2015. Judecătoria ARAD | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3749/2015. Judecătoria... → |
---|