Acţiune în constatare. Sentința nr. 14/2012. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 14/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 14-11-2012 în dosarul nr. 10479/2012
R.
JUDECĂTORIA A. operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 14 noiembrie 2012
Președinte: C. B.
Grefier: R. M.
Pe rol fiind pronunțarea în sesizarea formulată de petenta Autoritatea Națională pentru Protecția C., prin C. Județean A., în contradictoriu cu intimata ., pentru constatare clauze abuzive și aplicare amendă contravențională.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 7 noiembrie 2012, în prezența reprezentantului intimatei, avocat Caradji S., fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea petentei să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru 14 noiembrie 2012.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sesizarea înregistrată la această instanță sub nr._ /28.08.2012, petenta Autoritatea Națională pentru Protecția C., prin Comisariatul Județean pentru Protecția C. A., în contradictoriu cu intimata V. R. SA, a solicitat să se constate existența în contractele de credit bancar a clauzelor abuzive privind comisionul de rezervă stipulate la art. 5 lit. f) din convenția de credit nr._/06.07.2006 și la art. 5 lit. e) din convenția de credit nr._/01.02.2008, aplicarea unei sancțiuni contravenționale și eliminarea clauzelor abuzive și fără cheltuieli de judecată.
În susținerea sesizării, se arată că motivele cererii sunt cele prezentate pe larg în procesul-verbal de contravenție nr._/20.08.2012, iar în drept se invocă dispozițiile art. 13 și 16 din Legea nr. 193/2000, republicată.
Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea sesizării arătând totodată că în cuprinsul procesului-verbal de contravenție s-a indicat greșit data săvârșirii presupusei fapte, respectiv 20.08.2012, dată care, în realitate, este data constatării faptei, or această eroare echivalează cu lipsa datei comiterii faptei și atrage nulitatea actului potrivit art. 17 din OG nr. 2/2001.
De asemenea, arată intimata, data de la care curge termenul de prescripție de 6 luni este data săvârșirii faptei și care, în speță, este data stipulării în cele două contracte de credit a presupuselor clauze abuzive, respectiv 06.07.2006 și 01.02.2008 ca dată a încheierii contractelor, astfel că aplicarea sancțiunii amenzii este prescrisă conform art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
În fine, intimata mai arată că dreptul băncii de a percepe comisionul de rezervă nu reprezintă o clauză abuzivă în înțelesul art. 4 din Legea nr. 193/2000. P. ca o clauză a contractului de credit să fie abuzivă trebuie îndeplinite trei condiții, respectiv clauza să nu fie negociată direct cu consumatorul, caz în care Legea 193/2000 instituie o prezumție relativă apreciind că o clauză este abuzivă atunci când este preredactată iar consumatorul nu are posibilitatea să-i influențeze conținutul, clauza să fie contrară bunei-credințe și să existe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului, or, în cauză, nu sunt îndeplinite aceste condiții legale.
Anularea clauzelor abuzive nu poate avea ca efect restituirea sumelor deja încasate întrucât contractele de credit sunt contracte cu executare succesivă în timp, care nu produc efecte retroactive, ci numai pentru viitor.
În drept, intimata invocă dispozițiile Legii nr. 193/2000 și Directivei 93/13/CEE.
În cadrul probei cu înscrisuri s-au depus procesul-verbal de contravenție încheiat de petent, convențiile de credit încheiate de intimată nr._/2008 și nr._/2009 și practică judiciară.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt că între numiții Mateas A. și Mateas D., în calitate de împrumutați și intimata V. R. SA - Sucursala A., în calitate de împrumutător, s-a încheiat convenția de credit nr._/06.07.2006 pentru suma de 360.000 euro, precum și convenția de credit nr._/01.02.2008 pentru suma de 780.000 euro, creditele urmând a fi restituite în 300 de luni și respectiv 360 luni.
În urma reclamației celor doi împrumutații, petenta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, prin C. Județean A., a întocmit procesul-verbal de contravenție nr._/20.08.2012, sesizând instanța de judecată în baza art. 12 din Legea nr. 193/2000, republicată.
În concret, prin procesul-verbal de contravenție, s-a reținut în sarcina intimatei stipularea în contractele de credit indicate a unor clauze abuzive referitoare la comisionul de rezervă, inserate la art. 5 lit. f) din convenția de credit nr._/2006 și respectiv la art. 5 lit. e) din convenția de credit nr._/2008, întrucât comisionul de rezervă reprezintă o obligație a băncii-intimate V. R. SA față de Banca Națională a României, conform Regulamentului BNR nr. 6/2002, fiind stabilită în sarcina exclusivă a instituției financiare și nu în sarcina clienților-consumatori, însă, în cele două contracte s-a stipulat că acest comision de rezervă este în sarcina consumatorilor. Mai mult, banca și-a rezervat posibilitatea de a modifica unilateral valoarea comisionului. Astfel, s-a apreciat că prin inserarea comisionului de rezervă se încalcă dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000, republicată, întrucât se creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe un dezechilibru major între drepturile și obligațiile părților contractante, cele două clauze fiind apreciate ca abuzive în sensul Legii nr. 193/2000.
Examinând legalitatea actului sancționator, se constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din OG nr. 2/2000, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, iar agentul constatator a indicat și data săvârșirii faptei, respectiv 20.08.2012, aceasta fiind chiar data constatării contravenției. Într-adevăr, clauzele în discuție au fost incluse în contracte încă de la momentul întocmirii convențiilor, însă contravenția reținută este o contravenție continuă, astfel cum este definită de art. 13 alin. 2 din OG nr. 2/2000. Încălcarea obligației de a nu insera clauze abuzive în contractele încheiate de către intimată durează atâta timp cât acea clauză este în ființă, or, în speță, aceasta a durat de la data încheierii contractelor (06.07.2006 și respectiv 01.02.2008) și până la data constatării faptei (20.08.2012), astfel că nu poate fi reținută nici incidența prescripției dreptului de a aplica sancțiunea.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, se constată că art. 5 lit. f) coroborat cu art. 3.11 din convenția nr._/2006 și respectiv art. 5 lit. e) coroborat cu art. 3.12 din convenția nr._/2008 prevăd în sarcina celor doi clienți-consumatori suportarea comisionului de rezervă de 1,85% pa, datorat ca urmare a obligației băncii de a constitui rezerva minimă obligatorie la Banca Națională a României, banca rezervându-și totodată și dreptul de a modifica în mod corespunzător valoarea sau perioada de aplicare a acestui comision, în condițiile în care obligația băncii față de BNR crește, se diminuează sau se elimină.
Din modalitatea de redactare a contractelor de credit rezultă că acestea sunt unele standard, preformulate, folosite de bancă în relația cu orice client care solicită acordarea unui credit, iar clauzele sunt prestabilite de bancă fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din acestea, intimata nefăcând dovada că a negociat direct cu consumatorul clauzele în discuție, probă care îi incumba potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, republicată.
Cu privire la comisionul de rezervă, conform art. 15 din Regulamentul BNR nr. 6/2002, pentru constituirea rezervei minime obligatorii la BNR banca încasează o dobândă, astfel că obligarea consumatorului la plata unui comision de rezervă care constituie o obligație legală a băncii - în ceea ce privește constituirea rezervei minime - în condițiile în care banca primește și dobândă pentru aceasta creează o disproporție între drepturile și obligațiile părților, în realitate aceste comisioane reprezentând dobânzi mascate, care se adaugă la dobânda stabilită pentru credit.
În plus, banca a folosit cele două clauze în mod abuziv, prin ele transferând celor doi consumatori propria obligație de a constitui la BNR rezerva minimă obligatorie, ceea ce este contrar diligenței profesionale, definită în art. 2 lit. h) din Legea nr. 363/2007 ca fiind competența și grija așteptate, în mod rezonabil, de un consumator din partea comerciantului, în conformitate cu practicile corecte de piață și cu principiul general al bunei-credințe, în domeniul de activitate al acestuia.
Așa fiind, instanța constată că cele două clauze creează un dezechilibru contractual semnificativ, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, fiind abuzive în sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, astfel că sesizarea petentei este întemeiată, iar procesul-verbal de contravenție nr._/2012 este legal și temeinic întocmit.
În consecință, procedând la individualizarea sancțiunii în raport de criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 și ținând seama de faptul că stipularea clauzei abuzive vizează două contracte de credit, fiind deci săvârșită în mod repetat, de perioada îndelungată în care s-a derulat activitatea contravențională, precum și de atitudinea petentei, care susține în continuare că a acționat în mod legal și cu bună-credință, instanța apreciază că amenda aplicată la suma de 500 lei este adecvată atât în raport cu împrejurările săvârșirii faptei cât și cu circumstanțele personale ale petentei.
Ca urmare, în temeiul art. 13 și 16 din Legea nr. 193/2000, coroborat cu art. 4 din același act normativ, instanța va admite sesizarea petentei, va constata existența clauzelor abuzive referitoare la comisionul de rezervă, va menține procesul-verbal de contravenție încheiat de petentă și va aplica intimatei o amendă contravențională în sumă de 500 de lei, obligând totodată intimata la eliminarea clauzelor contractuale analizate din cele două convenții de credit.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea formulată de petenta Autoritatea Națională pentru Protecția C., prin Comisariatul Județean pentru Protecția C. A., cu sediul în A., ., în contradictoriu cu intimata V. R. SA, cu sediul în București, Șoseaua P. nr. 42, sector 2 și în consecință:
Constată caracterul abuziv al clauzei contractuale referitoare la comisionul de rezervă stipulată la art. 5 lit. f) din convenția de credit nr._/06.07.2006 - Condiții speciale, precum și al clauzei contractuale referitoare la comisionul de rezervă minimă obligatorie stipulată la art. 5 lit. e) din convenția de credit nr._/01.02.2008 - Condiții speciale.
Menține procesul-verbal de contravenție nr._/20.08.2012 încheiat de Comisariatul Județean pentru Protecția C. A. și aplică intimatei V. R. SA o amendă contravențională în cuantum de 500 lei.
Obligă intimata să modifice clauzele contractuale referitoare la comisionul de rezervă și respectiv la comisionul de rezervă minimă obligatorie, în sensul înlăturării clauzelor din cele două convenții menționate.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 noiembrie 2012.
Președinte,pentru Grefier,
C. BrancRamona M.
(aflat în concediu de odihnă)
Semnează Grefier-șef
CB/CB/ 26.11.2012/ 4 ex. din care 2 ex. se .> - ANPC - CJPC A. – A., .
- V. R. SA – București, Șoseaua P. nr. 42, sector 2
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Pretenţii. Sentința nr. 27/2012. Judecătoria ARAD → |
|---|
