Contestaţie la executare. Sentința nr. 13/2012. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 13/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 13-11-2012 în dosarul nr. 10407/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 13 noiembrie 2012
Președinte: H. B.
Grefier: A. Craițar
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatorul S. C. Județean de Urgență A. în contradictoriu cu intimații P. M. și B. E. J. B. C., pentru anularea somației emisă la data de 14.09.2012 și a procesului verbal încheiat la data de 14.09.2012 în dosarul execuțional nr. 97/2012 al B. B. C..
La apelul nominal se prezintă reprezentanta contestatorului - avocat L. V. din cadrul Baroului A., și reprezentantul intimatei P. M. - avocat I. A. din cadrul Baroului A., lipsă fiind intimata P. M. și reprezentantul intimatului B. B. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.
S-a făcut referatul cauzei după care, la data de 12.11.2012 se constată depus la dosar de către contestator, răspuns la întâmpinare, din care se comunică un exemplar reprezentantului intimatei P. M..
Reprezentantul intimatei P. M. depune la dosar note de ședință și concluzii scrise, din care se comunică un exemplar reprezentantei contestatorului.
Nefiind formulate alte cereri, instanța declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta contestatorului solicită admiterea contestației, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei P. M. solicită respingerea contestației, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Constată că prin contestația la executare înregistrată la Judecătoria A. la data de 28.09.2012, contestatorul S. C. Județean de Urgență A. a solicitat, în contradictoriu cu intimații P. M. și B. E. J. B. C., anularea somației emisă la data de 14.09.2012 și a procesului verbal încheiat la data de 14.09.2012 în dosarul execuțional nr. 97/2012 al B. B. C..
În motivare, contestatorul arată că executarea deciziei civile nr. 477/10.03.2010 dată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 4044._ cade sub incidența dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii care prevede: "Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. "
Apreciază că reglementarea antemenționată este opozabilă executorului judecătoresc, care înăuntrul termenului de 6 luni nu poate să procedeze la executarea silită.
La data emiterii somației către contestator, executorul judecătoresc nu poate să justifice onorariul în sumă de 74,40 lei pentru simpla comunicare a somației și nici cheltuielile de executare în sumă de 372 lei, deoarece, conform art. 2 din O.G. nr. 22/2002, timp de șase luni executorul nu poate întreprinde nici un act de executare față de S. C. Județean de Urgență A. - instituție publică, iar simpla emitere a somației nu-l îndreptățește să pretindă și să obțină cheltuielile de executare pretinse.
Mai mult, la cuantumul cheltuielilor de executare a inclus suma de 202 lei reprezentând costul unei expertize contabile efectuate extrajudiciar, pentru stabilirea valorii nete a creanței.
Apreciază contestatorul că această expertiză nu era necesară pentru stabilirea valorii nete a creanței reprezentând drepturi salariale, deoarece calculul diferențelor salariale a fost efectuat de către S. C. Județean de Urgență A. în cursul judecării litigiului, tabelele respective au fost depuse la instanța de fond, aflându-se la dosarul cauzei.
Din cuprinsul expertizei rezultă faptul că expertul a folosit acest calcul la realizarea expertizei, nefiind recalculate drepturile salariale în discuție .
În consecință, expertiza era inutilă pentru punerea în aplicare a titlului executoriu constând în decizia civilă nr. 477/2010, iar costul acesteia nu poate fi opus spitalului.
Dacă înăuntrul termenului de 6 luni se va achita creanța, executorul nu mai poate și nu mai are de făcut nici un act de executare după împlinirea acestui termen, prin urmare, activitatea executorului este rezumată strict la comunicarea somației iar cheltuielile de executare stabilite prin procesul-verbal a cărui anulare se solicită, nu pot fi legal justificate înăuntrul termenului legal de 6 luni.
Actele normative în baza căruia executorul pretinde că a stabilit onorariul și cheltuielile de executare din discuție, nu prevăd posibilitatea ca acesta să le pretindă și să încaseze aceste cheltuieli înăuntrul termenului de 6 luni, în care nu întreprinde nici un act de executare, pentru simplul fapt al comunicării somației. Executorul poate pretinde aceste cheltuieli numai după împlinirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 2 din O.G. 22/2002 în măsura în care creanța nu a fost achitată înăuntrul acestui termen și pentru încasarea căreia au fost necesare acte / acțiuni de executare.
Prin urmare, la această dată, cheltuielile de executare în sumă de 970,40 lei, sunt nejustificate și nedatorat pretinse, motiv pentru care contestatorul solicită a se avea în vedere acest aspect și să se dispună obligarea executorului să-și retragă cheltuielile; în prezent, somația ține locul unei notificări iar termenul de o zi menționat în cuprinsul ei de îndeplinire a titlului executoriu este stabilit în afara cadrului legal stabilit de O.G. 22/2001.
Față de cele menționate, contestatorul solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată.
Prin întâmpinare, intimata P. M. a solicitat respingerea contestației ca fiind introdusă față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă, în ceea ce privește biroul executorului judecătoresc, și nefondată, cu cheltuieli de judecată (însă cu ocazia cuvântului pe fond, intimata prin reprezentant a solicitat respingerea contestației, fără cheltuieli de judecată).
Consideră intimata că actele de executare silită contestate-somația, respectiv procesul verbal de cheltuieli-au fost emise cu respectarea prevederilor legale, neexistând temeiuri pentru constatarea nulității și desființarea acestora.
Arată că somația contestată a fost emisă în temeiul prevederilor art. 387 Cod procedură civilă constituind actul primar al executării, emis în condițiile în care executarea a fost încuviințată de către instanță.
De altfel, prevederile O.G. nr. 22/2002 nu constituie fine de neprimire pentru demararea procedurii execuționale, ci pot justifica, cel mult, în anumite condiții, o amânare a continuării actelor de executare, cu finalitatea de a permite instituției publice să bugeteze sumele necesare acoperirii debitului executat.
Prin urmare, atâta timp cât debitorul, chiar instituție publică, nu a achitat de bună voie sumele datorate, cu respectarea prevederilor art. 3711 Cod procedură civilă, executarea silită a fost în mod legal demarată, somația contestată fiind emisă în temeiul dispozițiilor legale incidente.
Cât privește cheltuielile de executare silită, apreciază intimata că sunt justificate odată cu demararea procedurii execuționale;
Atâta vreme cât debitorul avea posibilitatea și totodată obligația legală de a achita benevol debitul datorat, fără a mai obliga intimata să mai recurgă la mijloacele coercitive prescrise de lege, debitorul nu poate justifica nelegalitatea spezelor de executare. Faptul ca legiuitorul prevede pentru instituțiile publice un termen de 6 luni pentru îndeplinirea obligației, nu anihilează dreptul creditorului de a demara executarea și, în egală măsura, de a-și recupera cheltuielile ocazionate, în temeiul prevederilor art. 3717 Cod procedură civilă. Prin urmare, procesul verbal de cheltuieli este actul execuțional în care se consemnează spezele de executare, cheltuieli la care debitorul este ținut atâta vreme cât nu a executat benevol debitul, nefiind incident nici un motiv de nulitate al actului contestat.
În ce privește cuantumul cheltuielilor de executare, intimata arată că acestea au fost stabilite cu respectarea prevederilor legale în materie, în limitele prescrise de legiuitor, astfel încât cenzurarea procesului verbal de cheltuieli nu se justifică nici sub acest aspect.
Referitor la expertiza contabilă în cauză, intimata arată că poziția contestatorului exprimată în procedura pendinte, referitor la intitularea expertizei contabile contravine alegațiilor aceluiași debitor din dosarul privind încuviințarea executării, S. municipal reclamând la acea dată împrejurarea că sumele pretinse de intimată nu sunt certe, deoarece nu au fost calculate conform legii.
Or, o atare poziție procesuală exprimată în procedura încuviințării executării, a determinat-o pe intimată să solicite efectuarea unei expertize de specialitate, pentru a determina cât se poate de riguros cuantumul sumelor executate, respectiv pentru a preîntâmpina contestarea întinderii creanței.
Prin urmare, expertiza a fost determinată în mod direct de conduita procesuală a contestatorului debitor care a contestat certitudinea creanței în faza încuviințării executării. Or, unul dintre elementele esențiale ale procedurii execuționale este tocmai certitudinea creanței, a întinderii acesteia, condiții în care conduita creditoarei a venit tocmai în întâmpinarea acestei finalități, astfel că nici sub acest aspect nu se justifică anularea actelor contestate.
Referitor la incidența prevederilor O.G. nr. 22/2002, intimata arată că s-a adresat organului de executare pentru a da eficacitate celor dispuse prin decizia 477/2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosar nr. 4044._, în condițiile în care angajatorul S. C. Județean de Urgență A. nu a întreprins nicio măsură de natură a da eficiență celor dispuse în mod irevocabil de instanță.
Dimpotrivă, debitorul a refuzat orice plată benevolă, prevalându-se în mod repetat de prevederile O.U.G. 71/2009, în condițiile în care posibilitatea intimatei de a uza de mijloacele specifice de valorificare a drepturilor recunoscute printr-o hotărâre intrată în putere de lucru judecat, pe calea executării silite, a fost suprimată, cel puțin în privința executării imediate, prin actul normativ antemenționat.
De menționat că în pofida acordării beneficiului eșalonării sumelor conform OUG 71/2009, debitorul nu a înțeles să achite benevol sumele pe care i le datorează intimatei, nici măcar în cuantumul aferent anului în curs, contestând demararea executării silite pe motivul inexigibilității creanței, invocând de altfel și lipsa de certitudine a creanței întrucât „nu este calculată conform legii”.
În acest context Tribunalul A., a statuat în mod irevocabil că debitorul S. C. de Urgență A. are obligația ca, pe parcursul anului 2012, să achite la sfârșitul fiecărui trimestru o cotă procentuală de 1,25% din valoarea drepturilor salariale recunoscute intimatei și colegilor ei prin decizia 477/2010 a Curții de Apel Timișoara, însă până în prezent nicio sumă din cele datorate nu a fost achitată, deși se datora 1,25% din valoarea drepturilor la 31.03.2012, respectiv 1,25% la 30.06.2012, o nouă tranșă de 1,25% devenind scadentă la 30.09.2012.
Mai arătă intimata că, potrivit prevederilor art. 43 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2012, nr. 293/2011, plata titlurilor executorii ce intră sub incidența O.U.G. 71/2009 se va realiza „din sumele aprobate la titlul, cheltuieli de personal, în mod eșalonat în tranșe trimestriale egale”. Prin urmare sumele datorate de contestatorul debitor în baza unei hotărâri din 2010 trebuiau cuprinse, conform legii, în bugetul pe anul curent, esența eșalonării instituite prin O.U.G. 71/2009 fiind aceea ca, degrevând instituțiile publice de povara imediată a unor datorii, să asigure o plată treptată a acestora, la termene bine determinate, ceea ce implică inclusiv caracterul previzibil al acestor plăți.
Or, situația de fapt, demonstrează că, deși a beneficiat în mod cert de clemența legiuitorului prin stabilirea eșalonărilor la plată, contestatorul debitor nu a înțeles să respecte termenele de plată instituite, neachitând nici procentul modic al debitului actualmente scadent, iar în aceste condiții, trimiterile la prevederile O.G. 22/2002 sunt neavenite, textul de lege de care debitorul se prevalează pentru a anihila pe deplin procedura execuțională, menită a asigura punerea în aplicare a celor dispuse prin decizia 477/2010 a Curții de Apel Timișoara, intrând în contradicție vădită cu garanțiile recunoscute de art. 6 paragraful 1 din cadrul Convenției pentru apărarea drepturilor si libertăților fundamentale ale omului, prevederile art. 1 din cadrul Protocolului 1 adițional al Convenției, art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în condițiile în care debitorul a beneficiat oricum de un termen de grație extins și de o eșalonarea a datoriilor, tocmai pentru a i se permite să aloce în bugetul instituției sumele necesare pentru acoperirea debitului datorat și pentru a plăti, la termenele stabilite de lege (31.03, 31.06, 30.09, 31.12) sumele datorate.
În condițiile în care debitorul nu s-a conformat obligațiilor legale, înăuntrul termenelor acordate expres, invocarea și recunoașterea unor noi termene pentru a-și îndeplini obligațiile, peste cele acordate de legiuitor, este de natură a leza iremediabil drepturile civile și cele procesuale ale creditorilor.
Prin urmare având în vedere existența conflictului între dispozițiile art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 110/2007 și prevederile art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentale, instanța în baza art. 11 și 20 din Constituție, ținând cont de forța superioară a tratatelor internaționale în materia drepturilor omului în raport de dispozițiile cuprinse în dreptul intern, intimata apreciază că se impune constatarea preeminenței dispozițiilor CEDO, urmând a înlătura de la aplicare prevederile art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 110/2007.
O atare soluție se impune cu atât mai mult cu cât, după cum a învederat deja, omisiunea debitorului de a achita benevol sumele scadente, în cuantumul redus de 1,25%/trimestru (în anul 2012), dincolo de termenele de grație și eșalonările oferite de OUG 71/2009, pentru a invoca subsecvent în apărarea sa prevederile OG 22/2002 pentru a obține anularea unor forme de executare silită, constituie un veritabil abuz de drept. Practic debitorul contestator își invoca propria culpă pentru a obține anularea unor acte execuționale pe deplin valabile, omisiunea de a opera plăți benevole în contul unor datorii care, potrivit legii bugetului de stat pe anul 2012, trebuiau cuprinse în bugetul instituției aferent anului în curs, cu atât mai mult cu cât creanța datează din anul 2010 ținând de culpa exclusivă a debitorului.
Față de cele arătate, intimata apreciază că prezenta contestație este vădit nefondată, impunându-se respingerea cererilor contestatorului
În drept se invocă dispozițiile art. 115, 274, 399 și urm. Cod procedură civilă.
Prin răspunsul la întâmpinare, contestatorul a arătat că suma pe care creditoarea o urmărește reprezintă drepturi salariale acordate prin hotărâre judecătorească, iar executarea acestor titluri executorii respectiv hotărâri judecătorești prin care s-au acordat drepturi salariale se face conform OUG 71/2009.
Conform art. 1 pct. 1 lit. a) din OUG 71/2009 în cursul anului 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu. Rezultă fără echivoc că obligația de plată a cuantumului reprezentând 5 % din valoarea titlului este scadentă până la sfârșitul anului 2012, în funcție de alocarea fondurilor bugetare, iar nu trimestrial cum încearcă a se denatura conținutul actului normativ.
Conform art. l pct. 2 din OUG 71/2009 în cursul termenului prevăzut la alin.1 „orice procedură de executare silită se suspendă de drept”. Aceasta înseamnă că pe durata de aplicare a acestui act normativ nu se poate iniția nici o formă de executare silită referitor la această categorie de titluri executorii precum și că această măsură dacă ar fi fost promovată anterior intrării în vigoare a actului normativ se suspendă de drept.
Față de această reglementare rezultă fără dubiu că măsura executării silite a fost pornită fără just temei, că în sarcina contestatorului nu se poate reține nici o vinovăție și nu poate fi obligat să suporte sub nici o formă cheltuieli de judecată indiferent de cuantumul și natura lor.
S., în calitatea sa de angajator, în baza atribuțiilor legale pe care le are privind salarizarea, a determinat cuantumul drepturilor salariale ce li se cuvin tuturor celor nominalizați în hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu din discuție.
Prin urmare expertiza ce s-a efectuat nu era necesară și mai mult, aceasta a preluat calculului efectuat de contestator; costul expertizei precum și toate celelalte cheltuieli privind executarea silită stau în sarcina creditorului care nu poate invoca necunoașterea normelor de drept aplicabile ca să justifice în felul acesta măsura executării silite la care a apelat fără just temei.
Chiar dacă s-ar trece peste cele menționate anterior, contestatorul arată că, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se face conform OUG 22/2002 potrivit căreia, în intervalul de șase luni de la data comunicării somației / notificării nu se pot lua nici un fel de măsuri deoarece neplata se datorează lipsei fondurilor bugetare, iar în situația în care din cauza lipsei de fonduri executarea / plata creanței nu se poate face, spitalul poate solicita acordarea unui termen de grație sau stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației respective (art. 6 din OUG 22/2002).
Întrucât executarea creanțelor stabilite fără titlu executoriu față de S. C. Județean de Urgență A. cade sub incidența OG 22/2002, spitalului nu-i sunt alocate fonduri pentru plata cheltuielilor de executare ocazionate nejustificat de către creditor precum în speță, deoarece, creanța nu este exigibilă la data promovării măsurii executării silite; la această dată și nici în prezent nu sunt alocate fondurile necesare, scadența fiind până la finele anului 2012. Dacă la expirarea termenului de 6 luni respectiv finele anului 2012 nu sunt alocate fondurile necesare conform art.6 din OG 22/2002 instituția poate cere eșalonarea obligației de plată și conform art. 7 din OG 22/2002 toate cererile, acțiunile sale în ceea ce privește executarea silită sunt scutite de taxe de timbru, cauțiuni, etc.
Față de toate cele menționate, contestatorul solicită admiterea contestației, fără cheltuieli de judecată.
Deși legal citat, intimatul B. B. C. nu a formulat apărări prin întâmpinare.
Din actele dosarului, precum și din înscrisurile dosarului execuțional nr. 97/2012 al B. B. C., instanța reține în fapt următoarele:
Dosarul execuțional susmenționat are ca obiect cererea formulată de creditoarea intimată P. M. împotriva debitorului contestator S. C. Județean de Urgență A., pentru executarea silită a titlului executor constituit din decizia civilă nr. 477/10.03.2010, pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 4044._, prin care debitorul a fost obligat la plata către creditoare a diferențelor dintre drepturile salariale ce li se cuveneau potrivit salarizării din unitățile clinice și salariile efectiv plătite în varianta ,,neclinic” pe perioada 1.02.2005 - 1.04.2008, cu efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă, precum și la plata tichetelor de masă (20/lună), sau a contravalorii acestora în lei, aferent perioadei mai sus menționată, până la data pronunțării deciziei.
Prin cererea înregistrată la executorul judecătoresc, creditoarea a solicitat executarea silită a creanței de 13.252 lei, actualizată cu rata inflației, iar executorul a solicitat instanței de executare – Judecătoria A., conform art. 3711 al. 1 Cod de procedură civilă, încuviințarea executării silite.
Prin încheierea nr. 1173/2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, cererea de încuviințare a fost respinsă, reținându-se incidența prevederilor OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, conform cărora plata acestor sume a fost eșalonată pe un termen de 5 ani, în perioada 2012 – 2016, iar suma aferentă anului 2012 era scadentă doar la sfârșitul anului.
Prin decizia civilă nr. 892/07.06.2012 a Tribunalului A., a fost admis recursul creditoarei și a fost modificată în parte încheierea recurată, în sensul că a fost admisă în parte cererea de încuviințare a executării silite, pentru 1,25 % din creanța reprezentând drepturi salariale, reținându-se că, potrivit art. 43 al. 1 din Legea nr. 293/2011 – Legea bugetului de stat pe anul 2012, plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut pentru acest an prin OUG nr. 71/2009, în mod eșalonat în tranșe trimestriale egale.
În urma acestei decizii, creditoarea a solicitat în cadrul dosarului execuțional efectuarea unei expertize contabile în vederea determinării sumei corespunzătoare procentului indicat de tribunal, iar după efectuarea expertizei, creditoarea a precizat că solicită punerea în executare a sumei exigibile în cuantum de 303 lei.
Ulterior, prin somația la executare emisă în dosarul execuțional, debitorului i s-a pus în vedere să achite suma de 1.273,40 lei, reprezentând creanță – 303 lei, și cheltuieli de executare silită – 970,40 lei, compuse, conform procesului verbal din data de 14.09.2012, din onorariu executor - 74,40 lei, cheltuieli de executare - 372 lei, onorariu avocat - 310 lei, onorariu expert - 202 lei și taxă de timbru - 12 lei.
Prin prezenta contestație, contestatorul solicită anularea somației, întrucât nu au fost respectate prevederile OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, precum și procesul verbal privind cheltuielile de executare, apreciate ca nejustificate și nedatorat pretinse.
În acest context, instanța apreciază că, fiind în discuție cheltuielile de executare stabilite de executorul judecătoresc, inclusiv legalitatea onorariului acestuia, este justificată calitatea procesuală pasivă a B., astfel că va fi respinsă excepția invocată de intimata creditoare.
Cu privire la incidența OG nr. 22/2002:
Această ordonanță prevede, în esență, că în cazul creanțelor stabilite prin titluri executorii in sarcina instituțiilor publice acestea se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, iar in ipoteza in care executarea creanței nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, in termen de șase luni de la data la care a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.
În speță însă, sunt incidente dispozițiile speciale și derogatorii prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009, referitoare la plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în baza cărora instituția debitoare beneficiază termene de grație și eșalonări într-un grad evident extins față de dispozițiile generale ale OG nr. 22/2002.
A reține, cum susține contestatorul, că acesta beneficiază atât de prevederile OUG nr. 71/2009 – eșalonare a creanței pe 5 ani, cât și de cele ale OG nr. 22/2002, înseamnă practic a lipsi de efecte prevederile art. 43 din Legea nr. 293/2011, afectând nejustificat dreptul de creanță al creditorului, cu atât mai mult cu cât prevederile OUG nr. 71/2009 erau cunoscute de o perioadă de timp suficientă pentru ca instituția debitoare să fi făcut demersurile necesare achitării drepturilor de natură salarială către creditoare.
Cu privire la cheltuielile de executare:
Instanța constată în primul rând că onorariul executorului judecătoresc – de 74,40 lei – nu respectă prevederile art. 39 al. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000 și nici ale Ordinului nr. 2550/2006 emis de Ministrul Justiției (modificat prin Ordinul nr. 2561/C din 30 iulie 2012, publicat în Monitorul Oficial nr. 569 din 10 august 2012), conform cărora onorariul maxim este de 10% din valoarea creanței ce face obiectul executării silite; prin urmare, raportat la suma de 303 lei, rezultă un onorar maxim de 30,3 lei.
În ceea ce privește onorariul de avocat în faza de executare silită, în cuantum de 310 lei, în mod evident și acesta trebuie raportat la valoarea creanței ce face obiectul executării silite.
În condițiile în care în faza de executare rolul principal îi revine executorului judecătoresc, instanța va avea în vedere onorariul acestuia, astfel că, în temeiul art. 274 al. 3 din Codul de procedură civilă, va reduce onorariul de avocat la suma de 20 lei.
Referitor la onorariul pentru expert, în cuantum de 202 lei, instanța apreciază că în dosarul de executare nu era necesară efectuarea unei asemenea expertize, cu consecința că onorariul pentru expert nu poate fi pus în sarcina contestatorului.
Rezultă cu claritate din dosarul execuțional, că expertiza s-a raportat la tabelele puse la dispoziție de către debitor, inclusiv în dosarul de fond în care s-a pronunțat titlul executor. Faptul că în dosarul execuțional a fost necesară calcularea unui procent din întreaga creanță nu justifică în niciun fel necesitatea efectuării unei expertize de specialitate.
Instanța va înlătura și cheltuielile de executare, în sumă de 372 lei, apreciind că, deși s-a făcut dovada efectuării unor asemenea cheltuieli, prin trimiterea mai multor adrese de înființare a popririi la mai mulți terți popriți, creditoarea și executorul judecătoresc aveau posibilitatea evitării sau reducerii drastice a acestor cheltuieli, astfel că este nerezonabil a le imputa debitorului.
Instanța va avea în vedere că pe rolul executorului s-au înregistrat un număr de aproximativ 60 de dosare execuționale, cu 60 de creditori și un singur debitor (angajatorul creditorilor), toate în baza aceluiași titlu executoriu. Or, dacă în faza de judecată reclamanții au constituit un consorțiu procesual, fiind reprezentați de un avocat, era firesc ca și în faza de executare să fie păstrat același consorțiu, ceea ce ar fi dus la evitarea unor cheltuieli inutile, disproporționate cu valoarea creanței puse în executare silită.
În fine, având în vedere și taxa de timbru aferentă cererii de executare silită, în cuantum de 12 lei, instanța va dispune reducerea cheltuielilor de executare, de la suma de 970,40 lei la suma de 62,3 lei.
Față de cele de mai sus, în temeiul prevederilor art. 399, 402 și 404 Cod de procedură civilă, instanța va admite în parte contestația la executare, în sensul reducerii cheltuielilor de executare.
Nepunându-se problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. E. J. B. C..
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul S. C. Județean de Urgență A., cu sediul în A., .. 2-4, jud. A., în contradictoriu cu intimații P. M., cu domiciliul procesual ales în A., ., ., și B. E. J. B. C., cu sediul în A., ., nr. 41.
Reduce cheltuielile de executare stabilite prin procesul verbal din data de 14.09.2012 întocmit în dosarul execuțional nr. 97/2012 al B. B. C., de la suma de 970,40 lei la suma de 62,3 lei.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 13.11.2012.
Președinte Grefier
H. B. A. Craițar
Red./dact/HB/AC;
Ex.5/3com/10.12.2012
Se .> Contest. - S. C. Județean de Urgență A. - .. 2-4, jud. A.;
Intimații - P. M. – A., ., .;
- B. B. C. - A., ., nr. 41.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
