Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 3783/2015. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3783/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 3783/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.3783
Ședința publică din 01.07.2015
Președinte: C. H.
Grefier: A. P.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanții V. C.-V. și V. A. în contradictoriu cu pârâta B. C. R. SA, pentru constatare nulitate act juridic și cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențional B. C. R. SA, în contradictoriu cu reclamanții-pârâți reconvențional V. C.-V. și V. A..
Procedura completă.
Acțiunea principală și cererea reconvențională sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art.29 alin.1 lit. f) din O.U.G. nr.80/2013 raportat la dispozițiile Legii 193/2000.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 24.06.2015, când, în vederea depunerii de concluzii scrise de către reprezentanții părților și pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi.
INSTANȚA
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria A. la data de 19 martie 2015, reclamanții V. C.-V. și V. A. au solicitat în contradictoriu cu pârâta B. C. R. SA. să se constate nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute la art.5, art.9 lit. c) și d ) din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.6863/19.12.2005; art.2.10, lit. d, art.3.1, art. 3.7 și art. 3.8 din Condiții generale de creditare anexă la contract; să se dispună ca o consecință a constatării caracterului abuziv al clauzei prevăzută la art.5 din contract, obligarea pârâtei să recalculeze dobânda creditului la procentul de 10% așa cum a fost stabilit în contract la data semnării lui și să le restituie sumele achitate în plus la care se adaugă dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data plății sumelor și până la restituirea lor efectivă; să se constate că la data acordării sumei împrumutate au achitat un comision de gestiune /acordare credit în cuantum de 520 RON și că până în luna martie 2015, a achitat un comision de risc / administrare în cuantum de 4528,80 RON în baza unor clauze abuzive și să se dispună obligarea pârâtei să le restituie această sumă, precum și dobânda legală aferentă, calculată de la data plății sumelor și până la restituirea lor efectivă.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că atât Contractul, cât și Condițiile Generale de creditare au avut clauze standard, preformulate, nicio clauză contractuală nu a fost negociată cu aceștia, iar ei nu au avut posibilitatea să influențeze în vreun fel natura sau conținutul lor, împrejurare ce atrage incidența prevederilor legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Referitor la clauza prevăzută la art.5 din contract, referitoare la dobânda creditului raportat la art.2.10 lit. d din Condiții generale de creditare anexă la contract, se arată că, la data acordării creditului dobânda curentă a fost de 10% pe un an revizuibilă semestrial, compusă din dobânda de referință revizuibilă semestrial care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 2,00 p.p., fără să se stabilească însă în funcție de ce indici se calculează această variație.
Reclamanții învederează instanței faptul că de la data încheierii contractului, dobânda creditului s-a modificat constant așa cum rezultă din graficele de rambursare, astfel că dobânda inițială de 10 %, la data de 16.05.2006 s-a ridicat la 10,5 %, la data de 17.11.2006 la 12 %, iar la data de 18.10.2009 la 18,2 %, în prezent necunoscând care este cuantumul acestui procent, întrucât pârâta nu le-a pus la dispoziție alte grafice de rambursare.
Reclamanții consideră că aceste clauze contractuale ridică probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă pârâtei dreptul discreționar, să modifice rata dobânzii curente, fără consimțământul reclamanților / împrumutați, fără a se indica vreun criteriu în funcție de care se poate modifica și fără ca noua rată să fie negociată cu împrumutații, aceștia urmând să ia cunoștință de această modificare de la sediile B.C.R. Pârâta nu a indicat în mod transparent o formulă de calcul a dobânzii variabile și nu a arătat ce reprezintă „costul resurselor de creditare” sau alte elemente de identificare în funcție de care a modificat dobânda față de dobânda inițială de 10 % stabilită în contract.
Conform art.1 lit. a) din anexa la Legea nr.193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția că acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării imediate a clientului care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.
În speță, acest motiv întemeiat nu este prevăzut în contract, arătându-se generic că dobânda va fi majorată, în funcție de „costul resurselor de creditare”, fără prezentarea altor elemente de identificare sau indici în funcție de care se face această modificare, fără să arate motivul efectiv care ar fi putut duce la creșterea dobânzii, iar în cazul în care după această modificare a dobânzii reclamantul nu rambursa anticipat creditul, se considera acceptare tacită.
Referitor la comisionul de gestiune / acordare credit de 1,75 % din valoarea totală a creditului prevăzut la art.9 lit. d din contract și art.3.1 din C.G.C, care este în cuantum de 520 RON, reclamanții învederează că raporturile dintre pârâtă și aceștia sunt de tip sinalagmatic, ceea ce presupune ca obligația unei părți să își aibă cauza în obligația corelativă a celeilalte părți.
La data punerii la dispoziție a sumei împrumutate, pârâta le-a reținut suma de 520 lei din suma împrumutată în baza art.9 lit. d din contract raportat la art.3.1 din C.G.C. Astfel că, din suma de 24.000 RON stabilită în contract, pârâta le-a pus la dispoziție doar suma de 23.480 RON așa cum rezultă din ordinul de plată numerar nr._/19.12.2005. Deși pârâta a încasat acest comision de gestiune (în fapt fiind un comision de acordare credit) în realitate nu le-a prestat niciun serviciu și nici nu a justificat în vreun fel încasarea acestui comision nici în contract și nici în CGC.
Reclamanții învederează instanței faptul că obligația pârâtei de a acorda și vira suma către aceștia este o obligație principală, ceea ce înseamnă că pârâta nu poate percepe și un comision suplimentar pentru executarea obligației sale principale, în caz contrar, creează în detrimentul lor și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între prestațiile reciproce.
Referitor la comisionul de urmărire riscuri prevăzut la art.9 lit. c din contract și art.3.8 din CGC, calculat lunar în procent de 0,17% din valoarea creditului și încasat lunar în cuantum de 40,80 RON care până la data promovării prezentei acțiuni s-a ridicat la suma de 4528,80 RON, învederează instanței că acesta nu este definit în niciun fel în contract sau în CGC, arătându-se doar că este în procent de 0,17% din valoarea creditului acordat, că acest procent va rămâne fix pe toata perioada de rambursare, că acesta va fi încasat lunar, odată cu rata de credit și dobânda și se percepe integral, inclusiv pentru fracțiunile din lună, fără să se prezinte criterii certe de justificare a acestuia. Comisionul este aplicat la valoarea inițială a creditului și nu la valoarea sumei ramase de rambursat având în vedere că valoarea creditului s-a diminuat lunar prin plata ratelor stabilite.
De asemenea, solicită să se constate că după . OUG 50/2010, acest comision de risc a fost redenumit unilateral de către pârâtă ca fiind un comision de administrare, păstrându-se procentul și suma fixă lunară încasată de 40,80 RON, deși aceasta a încasat și un alt comision de administrare cont în valoare de 2,5 lei așa cum rezulta din extrasul de cont anexat prezentului dosar.
Reclamanții solicită să se constatate că în cuprinsul contractului sau a CGC nu sunt prevăzute clauze care să prevadă că acest comision se restituie în cazul rambursării integrale a creditului în situația neproducerii vreunui risc sau dacă se poate restitui în anumite situații.
În plus, mai arăta că la încheierea contractului, în vederea garantării creditului, au fost obligați să încheie o asigurare de viață la o societate de asigurări agreată de bancă, poliță care a fost cesionată în favoarea pârâtei astfel că acest comision de riscuri nu mai avea nici o justificare să fie încasat.
În aceste condiții, apreciază că prin încasarea lunară a comisionului de urmărire riscuri de către pârâtă, aceasta a disimulat în fapt, un procent consistent de dobândă, mărind artificial costul efectiv al creditului, în fapt acest comision nu reprezintă altceva decât o dobândă mascată care lezează interesele lor economice, în calitate de consumatori, iar această disimulare a dobânzii echivalează cu un dol.
Conform art.1 din Lg.193/2000, orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, iar în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.
Conform lit. g) din anexa la lege, este considerată abuzivă clauza care dă dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale.
Având în vedere dispozițiile legale invocate, reclamanții solicită să se constate că atâta timp cât funcția și destinația comisionului de risc nu au fost evidențiate în mod clar și inteligibil în contract sau în cuprinsul CGC pentru ca reclamanții, în calitate de împrumutați, să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care au fost încasate aceste sume cu titlu de comision de risc, ulterior sub denumirea de comision de administrare.
Având în vedere că atât contractul cât și CGC au avut clauze standard, preformulate, iar reclamanții au fost în imposibilitate reală de a negocia acest comision de urmărire riscuri, aceasta împrejurare ce a creat în detrimentul lor, și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.193/2000; art.3 lit. b) și 10 lit. b) din O.G. nr.21/1992, jurisprudența C.J.U.E.
Prin întâmpinare pârâta B. C. R. S.A. a solicitat, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată ca urmare a admiterii excepțiilor: nulității cererii pentru lipsa determinării obiectului și a elementelor obligatorii pentru cererea de chemare în judecată, prevăzute la art. 194 din noul Cod de procedură civilă; excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. C. R. SA - Sucursala A.; excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.
În mod alternativ și cu totul subsidiar, dacă se va aprecia ca oportună intervenția în prevederile contractuale cu scopul prezervării echilibrului prestațiilor, pârâta formulează, în temeiul art.209 Cod procedură civilă cerere reconvențională, prin care solicită ca instanța să adapteze Contractul de credit supus analizei în sensul luării în considerare a unei dobânzi curente de 10% pe an și reducerea valorii procentuale a comisionului de urmărire riscuri la valoarea de 20 lei.
Pârâta a arătat cu privire la variabilitatea dobânzii, art.5 din Contractul de credit că, față de modul de redactare al clauzei redate, componentă de preț al creditului reglementată într-un limbaj inteligibil, se află în situația de excepție de la regula controlului instanței asupra pretinsului caracter abuziv, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000.
Cu toate acestea, chiar dacă s-ar proceda la analizarea condițiilor de calificare a unei clauze contractuale ca abuzivă potrivit Legii 193/2000, ar reieși cu evidență că în speță nu sunt întrunite cerințele cumulative speciale.
Astfel, în esență, caracterul preformulat al unei clauze nu determină cu necesitate caracterul ei abuziv, ci doar dacă clauza respectivă nu a fost negociată, ci i-a fost impusă consumatorului. În speță, la semnarea Contractului de credit, reclamantul, care nu se afla la primul contract de credit, a ales între diferitele tipuri de credite disponibile la acel moment produsul de creditare considerat cel mai convenabil.
În aplicarea principiului pacta sunt servanda, opinează că reclamanții erau singurii în măsură să aprecieze la încheierea contractului dacă le este mai favorabil un produs cu dobândă fixă pe toată perioada contractuală, cu dobândă fixă
pentru un anumit termen și variabilă pentru restul perioadei contractuale sau cu
dobândă variabilă pe toată perioada contractuală.
Este de necontestat că, la depunerea cererii de creditare, respectiv la semnarea
contractului, reclamanții au considerat că a treia opțiune este oportună, în
defavoarea altor produse bancare. Pe cale de consecință, este inacceptabil să pretindă în prezent că mecanismul de calcul al dobânzii ar trebui să fie diferit de cel solicitat chiar de ei înșiși.
Pârâta apreciază că alegațiile reclamanților nu constituie altceva decât o
încercare de a-și impune asupra Contractului niște deziderate al căror unic loc ar fi
fost în faza negocierilor (moment la care au apreciat ca favorabili tocmai termenii
actualmente contestați).
Pârâta arată că reclamanții pretind declararea caracterului abuziv al art.9
din Contractul de credit, literele c) și d), precum și al prevederilor relevante din
condițiile generale de creditare, privind comisionul lunar de urmărire riscuri și
comisionul de gestiune (achitat la prima tragere a creditului și calculat ca procent
din valoarea creditului).
Și în acest caz, clauzele convenite de părți în materie prin Contractul de credit
vizează componente de cost al creditului și sunt clare, fără echivoc, fiind redate în
termeni comuni, inteligibili pentru toți cei care solicită împrumuturi bancare
pentru sume însemnate și perioade îndelungate. Prin urmare, față de dispozițiile
art.4 alin.6 instanța nu ar trebui să procedeze la evaluarea clauzelor criticate
prin prisma cerințelor Legii 193/2000.
Mai mult decât atât, OUG 50/2010 invocată de către reclamanți în susținerea
pretinsului caracter abuziv al comisionului de urmărire riscuri nu este aplicabilă
în speță, astfel cum reiese în mod clar din prevederile Legii 288/2010. De altfel,
deși față de forma inițială a OUG 50/2010, pârâta arată că a propus alinierea
contractului prin încheierea unui act adițional, ulterior, în temeiul prevederilor
Legii 288/2010 care a statuat că ordonanța nu se aplică contractelor de credit
aflate în curs de derulare (cum este cazul în speță), a denunțat
efectele actului adițional, notificarea de denunțare fiind recepționată de
împrumutat, așa cum reiese din înscrisurile anexate.
Neîntemeiată este și solicitarea de restituire a sumelor achitate în temeiul clauzelor pretins abuzive, Legea 193/2000 neindicând un asemenea remediu în situația identificării unei clauze abuzive.
Pârâta invocă excepția nulității cererii pentru lipsa determinării obiectului și a elementelor obligatorii pentru cererea de chemare în judecată, prevăzută la art.194 Cod procedură civilă; excepția lipsei capacității procesuale și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. C. R.–Sucursala A.; excepția prescripției dreptului material la acțiune și inadmisibilitatea cererii de modificare a clauzelor privind dobânda și comisioanele aplicabile creditului contractat, prin raportare la prevederile Legii nr.193/2000.
Se arată că raportat la prevederile Legii 193/2000 (care transpune în dreptul intern Directiva 93/13/CEE), instanța nu se poate substitui voinței părților și nu poate dispune continuarea raportului juridic contractual eliminând din acesta clauza privind obligația de plată a costului creditului.
Pe de o parte, o atare ingerință este expres interzisă de lege, atâta timp cât clauzele contractuale care reglementează componentele costului creditului sunt exprimate într-un limbaj clar și ușor inteligibil. Pe de altă parte, contractul nici nu ar putea rămâne în ființă după modificarea prestațiilor la care s-a obligat împrumutatul în privința dobânzii și a comisioanelor, întrucât ar fi grav afectat echilibrul contractual în detrimentul băncii, rămânând fără cauză.
Așadar, instanța de judecată nu poate nesocoti principiul pacta sunt servanda și nu poate da curs cererii uneia din părțile contractante de a modifica efectele contractului, respectiv de a interveni în clauzele contractuale asumate (cu atât mai puțin în clauza privind contraprestația caracteristică a uneia din părți - practic, prețul contractului).
Dispoziția relevantă din Legea 193/2000 este cuprinsă în art.4 alin.6: „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”.
Imposibilitatea modificării clauzelor contractuale a fost tranșată deja de CJUE prin Hotărârea pronunțată la 14.06.2012 în Cauza C-618, în care Curtea Europeană de Justiție a decis următoarele: Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru, precum articolul 83 din Decretul legislativ regal 1/2001) de aprobare a formei modificate a Legii generale privind protecția consumatorilor și a utilizatorilor și a altor legi complementare (Real Decreto Legislativo i/2oojpor el que se aprueba el texto refundido de la Ley General para la Defensa de los Consumidores y Usuarios y atras leyes complementarias) din 16 noiembrie 2001, care permite instanței naționale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, să completeze respectivul contract modificând conținutul acestei clauze.
În același sens Înalta Curte de Casație a statuat și prin decizia 1245 din data de 23.03.2011; Sentința 1158/. Tribunalul Bihor (și menținută de Curtea de Apel Oradea) în dosarul nr._ .
Pârâta a mai invocat și inadmisibilitatea cererii privind restituirea sumelor de bani achitate în baza presupuselor clauze abuzive și a dobânzii legale aferente, arătând că, solicitarea de restituire a sumelor încasate de bancă cu titlu de dobândă și comision este inadmisibilă, deoarece sancțiunea juridică ce poate opera în cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale este una sui generis, respectiv încetarea producerii efectelor acelor clauze pentru viitor, fără a se repune în discuție prestațiile deja executate, cum se întâmplă în cazul sancțiunii nulității. Această sancțiune sui generis este consacrată în art. 6 alin. (1) coroborat cu art. 7 alin. (2) din Directiva Consiliului 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Pârâta apreciază că respingerea acțiunii se impune și ca urmare a faptului că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă în sensul dispozițiilor art.4 din Legea 193/2000, respectiv: clauza să nu fi fost negociată; clauza să fie contrară bunei-credințe; clauza să dea naștere unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.
Contractele de credit au fost asimilate în literatură noțiunii doctrinare de „contract de adeziune’’ sau „contract standard preformulat" astfel cum menționează actele comunitare în materia protecției consumatorului și cum a fost preluată expresia și de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Obligația de transparență ce incumbă băncilor în genere față de clienții săi prin raportare la dispozițiile art.4 din Legea nr.193/2000 se rezumă la aducerea la cunoștința acestora a conținutului Condițiilor generale de bancă.
Pârâta arată că, „preformulat” nu echivalează cu așezarea acesteia pe o poziție de superioritate sau cu lipsă de negociere. Conduita în faza precontractuală a părților trebuie analizată de la caz la caz și în funcție de situația de fapt urmează a se stabili în ce măsură i-a fost viciat / influențat consimțământul debitorului prin simplul fapt că alți clienți ai acesteia au contractat în aceleași condiții.
Clauzele reglementate în secțiunea Condiții speciale ale Contractului de credit încheiat de părți au fost deci negociate.
Clauzele pretins abuzive nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.
Dobânda de referință revizuibilă reprezintă o dobândă standardizată, unică pentru toată plaja de produse financiare destinate persoanelor fizice, care este afișată în permanență la sediile BCR, alături de ceilalți indici de referință în raport de a căror fluctuație sunt determinate dobânzile percepute de către Bancă pentru creditele acordate.
Structural, dobânda de referință variabilă apare ca fiind o reflecție a costului resurselor de creditare pe care B. este nevoită a-1 plăti în scopul obținerii lichidităților necesare în vederea acordării de credite către populație, toate aceste costuri stabilindu-se și având la bază Reglementări ale BNR.
Cu privire la comisioanele percepute în schimbul punerii la dispoziție a sumei împrumutate (art.9 lit. c și d din Contractul de credit), pârâta solicită a se remarca în primul rând că în Contractul de credit fiecare comision este exprimat printr-un procent sau o sumă sau exprimat atât prin procent cât și prin sumă, fiind îndeplinită condiția limbajului clar și inteligibil.
Comisioanele nu reprezintă dobânzi mascate și nu afectează concurența dintre bănci, cât timp sunt practicate de toți furnizorii de servicii financiar-bancare. Ele sunt recunoscute a face parte din costul total al creditului, reprezentând un element au prețului contractului, atât de legislația internă, cât și de cea europeană și cad în mod uzual în sarcina împrumutatului.
Comisionul de urmărire riscuri avea rolul de a acoperi prima de risc asociată finanțării unui anumit client de către instituția financiară.
În ceea ce privește analiza caracterului justificat al comisionului de urmărire riscuri, legalitatea acestei componente de cost a creditului rezidă tocmai în aceea că, în speță, reclamanții au beneficiat de un credit acordat pe termen lung, NEGARANTAT printr-o garanție reală imobiliară.
Comisionul de urmărire riscuri: este necesar, este spre folosul împrumutatului, care, nefiind profesionist, nu ar ști cum să se pună la adăpost; este proporțional și adecvat față de pericolul potențial repertoriat pe piață și este fundamental diferit de setul de operațiuni prestate de bancă în contul comisionului de administrare.
În sensul că nu este abuzivă clauza privind comisionul de urmărire riscuri prevăzută într-un contract de credit bancar având ca obiect un credit de nevoi personale, negarantat, s-a pronunțat în mod ferm chiar și ANPC, cu privire la un contract de credit similar celui de analizat în cauză.
Pornind de la prevederile Codului Civil, buna credință a fost conturată în doctrină ca fiind acea atitudine de corectitudine, prezumată de lege, pe care contractantul trebuie să o aibă la momentul încheierii și pe parcursul executării contractului, iar noțiunea a fost clarificată prin dispozițiile Legii nr. 363/2007, prin definirea practicilor comerciale incorecte, care pot fi înșelătoare sau agresive.
Dispozițiile art. 4-7 din Legea nr. 363/2007, de natură a contura conduita consumatorului mediu, sunt utile pentru interpretarea naturii abuzive a unei clauze conform Legii nr. 193/2000, astfel încât instanța urmează a analiza conform criteriul bunei credințe conduita pârâtei prin raportare la înțelesul noțiunilor de practici comerciale înșelătoare conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 363/2007.
În mod tradițional și necontestat, pentru bancă, cauza unui contract de credit este aceea de a obține un profit ca urmare a desfășurării activității economice de creditare. Prin punerea la dispoziția împrumutatului a unor sume de bani, banca nu urmărește, și nici nu ar putea urmări o cauză ilicită, fiind ținută atât de specificul contractului de credit, cât și de specialitatea de folosință a persoanelor juridice, care ni pot încheia acte cu titlu gratuit, așa cum s-ar întâmpla dacă instanța ar modifica dobânda și ar elimina clauzele indicate de reclamantă.
Prin răspuns la întâmpinarea formulată de B. C. R. SA, reclamanții au solicitat respingerea excepțiilor invocate și apărările pe fond a cauzei ca neîntemeiate.
Așa cum se poate constata din contractul încheiat, comisionul de acordare credit și comisionul de risc transformat în comision de administrare după . OUG 50/2010, sunt indicate doar procentual dar nu sunt arătate și motivele care justifică încasarea acestor comisioane.
Justificările pârâtei formulate prin întâmpinare pentru încasarea acestor comisioane nu pot să acopere caracterul abuziv al acestor comisioane, atâta vreme cât nu a prestat nici un serviciu suplimentar reclamantului, altul decât cel de acordare a creditului pentru care a încasat o dobândă consistentă.
De asemenea, solicită să se constate că și după . OUG 50/2010 prin care au fost stabilite comisioanele care le pot percepe băncile, (art.36 alin 1), pârâta a continuat să încaseze acest comision de urmărire riscuri contrar legii, în mod abuziv, redenumindu-l din luna septembrie 2010 și până în prezent, comision de administrare.
Este evident că prin încasarea acestor comisioane i-au creat pârâtei un avantaj financiar în dauna patrimoniului reclamanților, împrejurare ce a creat un dezechilibru între drepturile și obligațiile reciproce, ca părți ale acestui contract de credit.
Referitor la încasarea acestui comision de risc și cuantumul ratei lunare, pârâta a omis să arate că în cursul anului 2014, reclamanții i-au solicitat pârâtei să-i comunice cât este suma totală încasată de aceasta în perioada 01.01._13 și cât din această sumă “reprezintă rata, cât reprezintă dobânda și cât reprezintă comisionul de risc”.
Prin răspunsul dat la una din cereri, înregistrat la data de 25.02.2014, pârâta nu le-a comunicat aceste informații și i-a îndrumat să solicite un extras de cont, susținând că a încasat comisioanele în mod legal.
De asemenea, pârâta a omis să arate că deși reclamanții la data de 07.06.2007 au rambursat anticipat suma de 10.000 lei, cuantumul comisonului de risc nu a fost diminuat și nici dobânda creditului nu a scăzut, dimpotrivă a crescut sistematic.
În ceea ce privește dobânda aplicată creditului, este evident că reclamanții nu au avut posibilitatea să influențeze în vreun fel cuantumul acestei dobânzi, acest atribut avându-1 în exclusivitate doar pârâta, care pe parcursul derulării contracului, a modificat-o sistematic, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare,(art.2.10 din CGC) noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent (art.2.11 din CGC), pârâta neasumându-și nici măcar obligația de a-i informa despre aceste modificări.
Justificarea pârâtei formulate prin întâmpinare referitoare costul resurselor de creditare, în funcție de care a modificat unilateral dobânda, ar fi trebuit să se regăsească în contractul de credit și CGC puse la dispoziție reclamanților, pentru ca aceștia să fie în deplină cunoștință la data semnării contractului.
Pârâta face referire la doua tipuri de dobândă, variabilă și revizuibilă, or în speță dobânda aplicată creditului este cea revizuibilă semestrial.
Consideră că aceste doua tipuri de dobânzi nu pot fi confundate deoarece, dobânda variabilă este compusă dintr-un procent fix, la care se adaugă un element variabil în timp, dar această variabilitate trebuie definită ca o funcție matematică de elemente extrinseci voinței băncii, fie numai din componenta variabilă, dar care să fie definită în mod clar și precis ca funcție matematică raportată la elemente ale pieței financiare, variabile, dar care nu țin de voința băncii, în timp ce dobânda revizuibilă este stabilită la un cuantum fix, dar care poate fi revizuit ulterior, în funcție de anumite elemente, extrinseci voinței băncii, dar care să fie precis definite și ușor identificabile, or, în speță, elementele pe baza cărora s-a făcut revizuirea cuantumului dobânzii nu sunt clar și suficient definite, fiind lăsate la voința băncii și nu bazate pe evoluții ale pieței financiare independente de voința acesteia.
De asemenea, invocarea de către pârâtă a unor proceduri interne sau circulare, documente cu circuit închis, neaccesibile reclamanților, nu este de natură să justifice sau să înlăture caracterul abuziv al clauzei referitoare la modificarea în mod unilateral a dobânzii, după criterii numai de ea știute, necontrolabile.
În conformitate cu art.248 Cod procedură civilă, asupra excepțiilor invocate de pârâtă prin întâmpinare, instanța s-a pronunțat în sensul respingerii lor prin încheierea dată în ședința publică din 03.06.2015 (fila 185).
Din probele administrate în cauză, în copie: contract de credit bancar pentru persoane fizice nr.6863/19.12.2005 și anexa la contract (f.7-11); grafic rambursare credit (f.12); extras de cont (f.32); dosarul de creditare al reclamanților (f.58); Circulara nr.89/28.11.2007 privind standardizarea dobânzilor la creditele în lei și dovada transmiterii reglementărilor interne BCR către B. Națională a României (f.116); explicații BCR – Direcția de management a produselor de retail, privind modificări ale dobânzii variabile pentru procese deschise legate de acest tip de dobândă (f.117) Modificarea procedurii ,,Rescadențarea creditelor persoane fizice’’ din 15.07.2010 (f.123); Procedura ,,Rescadențare credite persoane fizice angajate în sectorul public’’ din 23.08.2010 (f.133), Adresa ANPC nr.1048/2010 (f.101, 140), Variația dobânzii/indicide referință valabile pentru creditele aflate în sold și cele curente la data de 20.03.2014 (f.........), Hotărârea CJUE din 09.11.2010 în cauza C – 137/08 (f.103), Hotărârea CJUE din 14.06.2012 în cauza C – 618/10 (f.108), Explicațiile BCR privind serviciile prestate ce intră în componența comisioanelor aplicabile creditelor din 08.01.2013 (f.102), Actul adițional la contractul de credit (f.95), interogatoriul reclamanților (f.226,231), instanța reține în fapt următoarele:
La data de 19.12.2005 între părți s-a încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.6863 (f.7) având ca obiect un împrumut în cuantum de 2400,00 lei, ce trebuia restituit în 120 rate lunare.
În ce privește modul de perfectare a contractului, nu se contestă faptul că acest contract de credit este unul de adeziune. Conform înscrisurilor de la dosar reclamanții au semnat contractul pe fiecare pagină, au primit graficul de rambursare care cuprinde întinderea obligației sale de plată, anume debit, comision și dobândă (f. 8-16).
În drept, art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000, prevede că „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”.Textul normativ asigură transpunerea în legislația internă a Directivei nr. 93/13/CEE.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct; să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
Pentru a se putea trece însă la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor mai sus menționate, se impune o analiză a dispozițiilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Potrivit art. 4 al. 6 din Legea nr. 193/2000, „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”. Acest text de lege se interpretează în lumina Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, pe care Legea nr. 193/2000 o transpune în legislația națională, mai exact în lumina dispoziției prevăzute la art. 4 al. 2 din Directivă, potrivit căreia „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.”
Dobânda anuală, comisioanele etc. intră în sfera noțiunii de „preț al contractului de credit”, de vreme ce reprezintă contraprestații lunare solicitate de bancă în virtutea creditului acordat. Astfel, potrivit definițiilor cuprinse la art. 3 lit. g și i din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori: „(g) costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale ...;”
CJUE a arătat că „ținând seama și de caracterul derogatoriu al articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 și de cerința unei interpretări stricte a dispoziției respective care rezultă din acesta, clauzele contractuale care se circumscriu noțiunii „obiectul principal al contractului”, în sensul acestei dispoziții, trebuie înțelese ca fiind cele care stabilesc prestațiile esențiale ale acestui contract și care, ca atare, îl caracterizează. Dimpotrivă, clauzele care au un caracter accesoriu în raport cu cele care definesc esența însăși a raportului contractual nu pot fi circumscrise noțiunii „obiectul principal al contractului”, în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13. Revine instanței de trimitere sarcina să aprecieze, având în vedere natura, economia generală și prevederile contractului de împrumut, precum și contextul său juridic și factual, dacă respectiva clauză care stabilește rata de schimb privind ratele lunare constituie un element esențial al prestației debitorului care constă în rambursarea sumei puse la dispoziție de împrumutător. (Hotărârea Curții din data de 30 aprilie 2014, Á. Kásler și H. Káslerné Rábai împotriva OTP Jelzálogbank Zrt., Cauza C-26/13, par. 49- 51).
De asemenea, într-o cauză mai recentă (C‑143/13 M. și M. c. Volksbank, par. 55-57) Curtea a considerat că din termenii articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 reiese că a doua categorie de clauze al căror eventual caracter abuziv nu poate fi apreciat are un domeniu de aplicare restrâns, întrucât această apreciere nu privește decât caracterul adecvat al prețului sau al remunerației prevăzute față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, această excludere explicându‑se prin faptul că nu există niciun barem sau criteriu juridic care să poată încadra și ghida controlul acestui caracter adecvat (a se vedea în acest sens Hotărârea Kásler și Káslerné Rábai, EU:C:2014:282, punctele 54 și 55). Clauzele referitoare la contraprestația datorată de consumator creditorului sau care au un efect asupra prețului efectiv ce trebuie plătit acestuia din urmă de către consumator nu intră, așadar, în principiu, în această a doua categorie de clauze, cu excepția chestiunii dacă valoarea contraprestației sau a prețului prevăzut în contract este adecvată față de serviciul furnizat în schimb de creditor. În ceea ce privește în special calificarea, în lumina criteriilor amintite la punctele 54-56 din prezenta hotărâre, a clauzelor contractuale în discuție în litigiul principal în scopul aplicării articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 și, în primul rând, a clauzelor care permit creditorului, în anumite condiții, să modifice în mod unilateral rata dobânzii, mai multe elemente tind să indice că aceste clauze nu intră în domeniul de aplicare al excluderii prevăzute de această dispoziție.”
Cu privire la modificarea dobânzii, la pct.5 din contract s-a prevăzut o dobândă de 10% pe an, revizuibilă semestrial. Dobânda curentă este formată din dobânda de referință revizuibilă semestrial, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 2,00 p.p. Cotația dobânzii revizuibilă semestrial este cea de la 30 septembrie din fiecare an si se aplică de la 01 octombrie până la 31 martie anul următor, respectiv cea de la 31 martie din fiecare an și se aplică de la 01 aprilie până la 30 septembrie din același an. Clauza se regăsește și la pct.2.10 lit. d) din Condiții generale de creditare anexă la contract, iar potrivit pct.2.11 se prevede că noul procent de dobândă revizuibilă semestrial va fi afișat la sediul băncii de la data aplicării acesteia.
Se va reține că prin art. 93 lit. g pct. 1 din OG nr. 21/1992 (deoarece acest articol a fost introdus ulterior perfectării contractului, anume prin OUG nr. 174/2008) se prevede că „variația ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voința furnizorului de servicii financiare, raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract, sau la modificările legislative care impun acest lucru”, iar la pct. 3 că „formula după care se calculează variația dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract, cu precizarea periodicității și/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării, cât și în cel al reducerii acesteia.” În același sens, CJUE a arătat că contractul de credit trebuie să cuprindă mențiunea D., precum și condițiile potrivit cărora aceasta din urmă poate fi modificată, respectiv că ea trebuie calculată în momentul încheierii contractului. Această informare a consumatorului asupra costului global al creditului, sub forma unei dobânzi calculate potrivit unei formule matematice unice are o importanță esențială deoarece contribuie la transparența contractului în sensul că permite consumatorului să compare ofertele de creditare și să aprecieze întinderea obligației sale (Ordonanța Curții din data de 16 noiembrie 2010, Pohotovosť s.r.o. împotriva Iveta Korčkovská, C-76/10, par. 69- 70).
Cu privire la condițiile legale ce trebuie constatate și analizate, se reține una de admisibilitate a intervenției instanței, anume să nu facă parte din obiectul principal al contractului, conform art. 4 alin. 6 din lege. Într-adevăr, elementele care determină costul contractului și constituie parte importantă a profitului băncii (în plan juridic constituie cauza contractului pentru bancă), în principiu, nu poate face obiectul analizei instanței în sensul constatării ca abuzive sau nu a stipulației.
Totuși, la rândul ei, această excludere este condiționată de modul de formulare, în baza art. 4 alin. 6 teza finală,anume „în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”
Rațiunea acestei reglementări a fost evidențiată în repetate rânduri de practica CEJ care a arătat că „sistemul de protecție pus în aplicare de directivă se întemeiază pe ideea că, în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, consumatorul se află într‑o situație de inferioritate față de vânzător sau furnizor, situație care îl determină să adere la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora (Hotărârea din 3 iunie 2010, Caja de Ahorros și Monte de Piedad de Madrid c. Ausbanc, C‑484/08, pct. 27). Astfel, în această cauză, s-a arătat că aprecierea caracterului abuziv nu se referă la clauzele avute în vedere de art.4 alin.2 în măsura în care aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil (pct. 31) și că revine instanței naționale competența de stabili, în urma unei analize de la caz la caz, dacă acestea au fost redactate de vânzător sau furnizor în mod clar și inteligibil (pct. 32).
Instanța apreciază că modul în care a fost redactată clauzanu asigură acest caracter. Analiza trebuie să se raporteze și la art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru sa se facă în baza unui motiv întemeiat prevăzut în contract și cu condiția informării imediate a clientului, care sa aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul. De asemenea, interpretarea este supusă unei reguli speciale, iar nu regulilor de drept comun deoarece art. 1 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 prevede expres că „În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.”
În concret, instanța reține că acest contract dintre părți nu conține nici un indice de referință la care să se raporteze calculul dobânzii, ci se specifică încă de la început că acesta este de 10%. Sensul legii este să se asigure previzibilitatea eventualei modificări și care să ofere clientului posibilitatea să anticipeze că intervenția unei anumite situații poate atrage o anumita consecință, în speță mărirea dobânzii. Această condiție legală este atinsă dacă situația este clar descrisă, în asemenea manieră care să confere posibilitatea verificării comportamentului părții. Motivul indicat de pârâtă nu îndeplinește aceasta condiție, astfel ca, în eventualitatea unui litigiu, nu numai ca nu se poate aprecia daca este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, daca s-a produs, în condițiile în care piața financiara evoluează diferit, în funcție de indicele la care se raportează. Acest modalitate face ca respectiva clauză sa fie interpretata doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului să cuantifice aceste schimbări, să verifice dacă majorarea este judicios dispusă sau dacă era necesară și proporțională cu scopul urmărit.
Această condiție legală a motivului ce conferă dreptul băncii să modifice unilateral o clauză de bază a contractului (care face ca obligația să devină mai oneroasă) se constituie ca o garanție esențială pentru consumator. Aceasta deoarece, doar dacă motivul este clar și cunoscut în totalitate de către consumator acesta poate, în momentul contractării, să-și asume riscuri în mod conștient. De asemenea, doar în aceste condiții este posibilă și oportună o simplă informare a debitorului cu privire la modificarea dobânzii. În caz contrar, modificarea ar obliga consumatorul să achite noua dobândă de la momentul informării, fără însă să cunoască motivul care a stat la baza acestui comportament și fără să aibă o putere de control asupra declarației unilaterale a băncii.
În speță însă, instanța reține că această clauză nu prevede un motiv întemeiat și se aplică automat, cu simpla obligație de informare a părții, care însă nu are nici putere de control (negociere) sau prevenire (putere de justificare sau contestare) înainte de aplicare. Prin urmare, această clauză care oferă pârâtei dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta urmând a fi doar înștiințat prin afișare la sediul băncii, pune probleme sub aspectul echilibrului contractual. În plus, dreptul de modificare a dobânzii este conferit doar băncii, fără ca și consumatorul să poată modifica acest cuantum în condițiile în care evenimentele pe piața monetară sunt în defavoarea sa.
În ce privește condiția ca, în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul, o astfel de posibilitate nu este prevăzută în contractul de față, împrumutatul fiind astfel obligat să accepte modificarea în orice condiții pentru a preveni plata dintr-o dată a întregului debit, fără vreo culpă din partea sa.
În privința bunei-credințe, instanța reține că pârâta s-a folosit de această clauză pentru a impune modificarea ratei dobânzii, gradual, de la 10% până la 8,2%, la data de 18.10.2009, în prezent cuantumul acesteia nefiind relevat de niciuna dintre părți.
În ce privește negocierea, contractul de credit reprezintă un contract de adeziune, iar Legea nr.193/2000 instituie la art.4 alin.2 atât o definiție, cât și o prezumție legală relativă, în sensul că „O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.” Astfel, revine comerciantului sarcina probei, conform art.4 alin.3 teza finală. În speță, actul încheiat de părți a fost preformulat de către pârâtă, iar reclamanții nu au participat la o negociere, ci doar au avut posibilitatea luării la cunoștință de conținutul acestuia, fapt de altfel necontestat. Simpla citire, înțelegere și conștientizare a unor aspecte din acest contract nu echivalează cu o negociere care presupune putere de modificare a unor clauze, posibilitatea de contraofertă și acceptare a noilor condiții, fapt ce implică putere de schimbare a comportamentului contractantului. Prezentarea unor oferte din partea băncii dintre care consumatorul poate alege, fără a se dovedi posibilitatea modificării oricăreia dintre aceste propuneri, nu reprezintă o negociere. Cu alte cuvinte, simpla cunoaștere a clauzelor contractuale, fără posibilitatea modificării acestora, având numai dreptul de a le accepta nu echivalează cu o negociere în înțelesul legii.
Față de toate acestea, instanța de față apreciază caracterul abuziv al clauzei contractuale prevăzute la art.5 și pct.2.10 lit. d) din Condiții generale de creditare anexă la contract și va dispune eliminarea acesteia din contract.
Pe cale de consecință, ținând seama și de solicitările formulate de pârâtă prin cererea reconvențională, dobânda stabilită prin contractul de credit nr.6863/19.12.2005 rămâne de 10 %, iar sumele reprezentând dobânda încasată în cuantumul rezultat dintre diferența de dobândă de 10% prevăzut în contract și dobânda efectiv percepută de pârâta-reclamantă reconvențional vor fi restituite.
În ce privește comisionul de gestiune a creditului de 1,75% din valoarea totală a creditului, prevăzut la art.9 lit. d) și art.3.1, art.3.7 și art.3.8 din Condițiile generale de creditare anexă la contractul de credit, acesta ar trebui să reprezinte contravaloarea unui serviciu prestat de banca clientului. Pârâta nu justifică acest comision.
Prin încheierea contractului, pârâta s-a obligat să acorde suma împrumutată. Obligarea la plata unei taxe (comision) echivalează cu plata unui preț suplimentar pentru executarea unei obligații care revine în totalitate prestatorului. Pentru serviciile prestate este perceput un preț ce face obiectul principal al contractului, neputând percepe un alt preț pentru ca prestatoarea să-și poată îndeplini însăși obligația la care s-a obligat. Obligația băncii creditoare de a vira suma către clientul debitor este o obligație principală, ceea ce înseamnă că banca nu poate percepe un comision autonom pentru executarea obligației sale principale. Prin urmare, clauza referitoare la comisionul de gestiune a creditului, în condițiile în care punerea la dispoziția clientului a sumei împrumutate este prestația esențială pentru care se percepe și dobândă, apare ca abuzivă, suma plătită de reclamanți cu acest titlu, urmând a le fi restituită ca nedatorată, în speță 520 lei.
Cu privire la comisionul de urmărire riscuri lunar, la art.6 din contract se stipulează că dobânda anuală efectivă (D.) este de 14,28 % pe an, la data semnării contractului de credit, în aceasta fiind incluse: dobânda anuală, comisionul de analiză a documentației, de gestiune, cheltuieli efectuate cu încheierea poliței de asigurare de viață, comisionul de urmărire riscuri, precum și alte costuri. Potrivit art.9 din contract, acest comision este calculat la valoarea creditului contractat în procent de 0,17% lunar, acesta rămânând fix pe toată perioada de rambursare.
Rămânând valabile cele enumerate mai sus cu privire la condițiile de analiză a situației, instanța apreciază că acest comision de urmărire riscuri face parte din costul total al creditului și reprezintă o componentă a prețului creditului, exceptat de la controlul caracterului abuziv, în măsura în care clauzele au fost stabilite în mod clar și inteligibil și fără să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
Comisionul de urmărire riscuri lunar nu a fost definit în cuprinsul contractului și din convenție nu reiese cu claritate serviciul pentru care se percepe acest comision, astfel că nu se poate susține că părțile sunt în prezența unei clauze exprimate în mod clar și inteligibil, excluse analizei instanței din punct de vedere al caracterului său abuziv.
Denumirea acestui comision sugerează faptul că este perceput de bancă în vederea acoperirii riscurilor la care aceasta se expune prin acordarea creditului, riscuri care s-ar concretiza în nerambursarea sumelor împrumutate. Însă, dacă se are în vedere faptul că prețul pe care împrumutatul îl datorează creditorului pentru a avea dreptul de a folosi o suma de bani în cursul unei perioade determinate este reprezentat de dobândă, iar comisioanele se datorează de către împrumutat pentru serviciile suplimentare prestate de către bancă, care trebuie să fie clar individualizate, reiese că sumele pretinse cu titlu de comision de urmărire riscuri au mai degrabă natura unei dobânzi decât a unui comision bancar.
Prin perceperea unui comision în vederea acoperirii riscului de piață se ajunge la situația în care consumatorul, pe lângă faptul că trebuie să suporte propriul risc de piață, ajunge să suporte și riscul băncii, adică se ajunge la situația în care întregul risc de piață să fie suportat exclusiv de către consumator asupra căruia sunt transferate toate riscurile aferente încheierii convenției de împrumut. De aceea, apărarea pârâtei, în sensul că reclamanții au beneficiat de un credit acordat pe termen lung, negarantat printr-o garanție reală imobiliară, nu poate fi primită. În măsura în care banca a ales să ofere servicii financiare de natura creditelor negarantate, tot ea este și cea care trebuie să suporte riscurile nerambursării creditului.
Pentru cele arătate, instanța apreciază clauza care prevede perceperea comisionului de urmărire riscuri ca fiind abuzivă, datorită dezechilibrului contractual pe care îl generează în defavoarea consumatorului, fapt pentru care va fi eliminată din contract.
Reclamanții au solicitat cheltuielile de judecată ocazionate cu prezentul litigiu și văzând că sunt îndeplinite condițiile de acordare a lor și măsura în care au fost admise cererile, în temeiul art.453 alin.2 Cod procedură civilă, pârâta-reclamantă reconvențional va fi obligată să plătească reclamanților-pârâți reconvențional cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanții V. C.-V., CNP._ și V. A., CNP._, ambii domiciliați în A., ., ., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat A. P., cu sediul în A., ., ., în contradictoriu cu pârâta B. C. R. SA, cu sediul social în București, ..5, sector 3, înregistrată la R.C. sub nr. J_, CUI_, cu sediul procesual ales în București, Bucharest Business Park, Șoseaua București-Pl,oiești, nr.1 A, ., sector 1, având ca obiect constatare nulitate act.
Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențional B. C. R. SA în contradictoriu cu reclamanții-pârâți reconvențional V. C.-V. și V. A., pentru adaptarea contractului și, în consecință:
Constată caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art.5 și 9 lit. c și d din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr.6863/19.12.2005 și art.2.10 lit. d, art.3.1, art.3.7 și art.3.8 din Condițiile generale de creditare anexă la contractul de credit și dispune eliminarea acestora din contract.
Obligă pârâta să restituie reclamanților suma de 520 lei, reprezentând comision de gestiune, și a sumei de 4528,80 lei, reprezentând comision de risc.
Obligă pârâta-reclamantă reconvențional să restituie reclamanților-pârâți reconvențional sumele reprezentând dobânda încasată în cuantumul rezultat dintre diferența de dobândă de 10% prevăzut în contract și dobânda efectiv percepută de pârâta-reclamantă reconvențional.
Respinge în rest cererea reconvențională.
Obligă pârâta-reclamantă reconvențional să plătească reclamanților-pârâți reconvențional cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din 01.07.2015.
Președinte, Pentru grefier A. P., în concediu de odihnă,
C. H. semnează Grefier șef D. V.
Red/dact/CH/. ex/3 .
Se comunică: - reclamantei V. C.-V. și V. A., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat A. P., cu sediul în A., ., .,
- pârâtului B. C. R. SA, cu sediul procesual ales în București, Bucharest Business Park, Șoseaua București-Pl,oiești, nr.1 A, ., sector 1.
| ← Validare poprire. Sentința nr. 3586/2015. Judecătoria ARAD | Fond funciar. Sentința nr. 3987/2015. Judecătoria ARAD → |
|---|
