Contestaţie la executare. Încheierea nr. 1095/2016. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 1095/2016 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 22-02-2016 în dosarul nr. 1095/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 1095
Ședința publică din 22 februarie 2016
Președinte: R. A. C.
Grefier: P. B.
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatorul M. A., în contradictoriu cu intimatul I. A..
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 08.02.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 22.02.2016.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată depuse la data de 19.02.2016, concluzii scrise din partea intimatului.
INSTANȚA
Constată că la data de 07.12.2015 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe, sub nr. dosar_, contestația la executare formulată de contestatorul M. A., în contradictoriu cu intimatul I. A., prin care a solicitat anularea Somației încheiate la data de 18.11.2015, Încheierii prin care s-a încuviințat executarea silită încheiată la data de 16.11.2015 și a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită încheiată la data de 18.11.2015, emise în dosarul execuțional 317/2015 de către B. B. L. M..
În motivare, contestatorul a arătat că prin Somația încheiată la data de 18.11.2015, încheierea prin care s-a încuviințat executarea silită încheiată la data de 16.11.2015 și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită încheiată la data de 18.11.2015, emise în dosarul execuțional 217/2015 de către B. B. L. M., înregistrate la Primăria Municipiului A. cu nr. 73.009/23.11.2015 și 73.010/23.11.2015, acesta a fost somat ca în termen de o zi de la primirea acesteia, să se conformeze în totul dispozitivului menționat, în sensul de a comunica întreaga documentație Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților București, potrivit cap. VII din Legea 247/2005, pentru acordarea despăgubirilor pentru apartamentele înstrăinate precum și pentru terenul aferent acestor apartamente din imobilul situat în A., . și de a achita suma de 2.480 lei, reprezentând cheltuieli de executare, datorate creditorului I. A..
Urmare a Sentinței civile nr. 159/2010 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, Decizia civilă 1095/06.12.2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ și Decizia nr. 6989/15.11.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._, a fost emisă Dispoziția nr. 3750/21.10.2015 prin care s-a dispus acordarea de măsuri compensatorii pentru apartamentele din imobilul situat în A., . și terenul aferent acestora, care nu pot fi restituie în natură.
Contestatorul arată că dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect.
Conform aceste prevederi, dosarul a fost înaintat Instituției Prefectului cu adresa nr. 18.091/27.10.2015, fapt comunicat cu confirmare de primire și reclamantului creditor I. A..
Menționează că această procedură a fost prevăzută și de art. 16 alin. 2 din Legea 247/2005.
Contestatorul apreciază aceste acte de executare lipsite de obiect deoarece această obligație a fost îndeplinită odată cu transmiterea dosarului, în original, Instituției Prefectului pentru a fi predat Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților București, respectiv la data de 27.10.2015. Menționează că acest fapt a fost comunicat și B. B. prin adresa nr. 73.009, 70.010/03.12.2015.
Față de motivele arătate mai sus, contestatorul a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună admiterea contestației la executare și, în consecință, anularea somației încheiate la data de 18.11.2015, a încheierii prin care s-a încuviințat executarea silită încheiată la data de 16.11.2015 și a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită încheiată la data de 18.11.2015.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 711 și urm. Cod procedură civilă, art. 622, art. 665 Cod procedură civilă, OGR 22/2002, art. 21 din Legea 165/2013.
În probațiune s-au depus înscrisuri: somația, încheierile și actele anexe transmise de B. B., adresa nr. 18.091/27.10.2015, confirmare de primire, adresa nr. 73.009, 70.010/03.12.2015 comunicată B. B. L. M., adresa nr._/26.11.2012 a Instituției Prefectului, anexe.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, intimatul a arătat că a investit B. Bosneac L. M. cu o cerere înregistrată sub nr. 317/2015 prin care a solicitat punerea în executare a Sentinței civile nr. 159/2010 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, definitivă prin Decizia nr. 1095/06.12.2011 a Curții de Apel Timișoara și irevocabilă prin Decizia nr. 6989/15.11.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Referitor la contestația formulată de către M. A., intimatul arată că acesta nu a indicat motive de nelegalitate a actelor de executare silită, nici măcar formal. Apreciază că se tinde – cu vădită rea credință – la obținerea anulării acestor acte ca efect al anulării executării silite ca lipsită de obiect.
Arată că M. A. nu a executat obligația din titlul executoriu, ci în mod abuziv și pe lângă lege, a executat dispozitivul Dispoziției nr. 3750/21.10.2015, care este un act al autorității administrative, un act unilateral care schimbă în totalitate încadrarea juridică a drepturilor creditorilor, invocând legea 165/2012, lege care de altfel nu poate avea nici efect retroactiv. Faptul că nu anexează această dispoziție are la bază tentativa de a ascunde instanței eludarea art. 713 alin. NCPC. Arată că dovada este că, prin această procedură conform căreia debitorul contestator pretinde că executarea silită nu mai are obiect, acesta a procedat chiar și la excluderea creditoarei B. D. V. prevăzută în dispozitivul sentinței dedus executării silite, împrejurare pentru care intimatul solicită instanței să aplice dispozițiile art. 11 și 12 NCPC și să dispună, conform art. 22 alin.2, art. 188 alin. 2 și art. 627 alin. 3 teza a doua NCPC, măsurile legale care se impun. Astfel nu numai în dispozitiv, ci și în sentință se regăsesc, în calitate de reclamanți atât I. A. cât și B. D. V., așa cum se poate vedea fără putință de tăgadă la pag. 3 alin. 5 a acesteia: „Prin încheierea de ședință din data de 1 octombrie a fost introdus în calitate de reclamant I. A. și numita B. D. V. ca urmare donației reclamantei I. A.”. Transmiterea drepturilor A. I. privind imobilul situat în A., . a avut loc în fața instanței, conform normelor vechiului cod civil, Titlul II, Capitolul III „Despre donațiunile între vii”, Secția I „Despre forma și efectele donațiunilor între vii” art. 813 și urm.
În continuare, intimatul arată că în ciuda faptului că au trecut 5 ani de la data pronunțării sentinței civile în dispozitivul căreia se regăsește obligația primarului mun. A. de transmitere a dosarului către pârâta ANRP și că această hotărâre judecătorească este definitivă și irevocabilă din anul 2012, Statul român prin unitatea administrativă teritorială Primăria A. a ignorat efectul executoriu al hotărârii și a condiționat producerea acestui efect de comunicarea din partea intimatului a unor documente care nu puteau să se regăsească în timpul procesului.
Arată că până în prezent, dosarul nu a fost transmis ANRP astfel încât nu se poate vorbi despre executarea obligației de a face stabilită în sarcina contestatorului debitor prin titlul executoriu emanând de la autoritatea judecătorească.
Cu privire la adresa nr. 8162/20.11.2012 a Instituției Prefectului pe care contestatorul o anexează în probațiune cu nr._/26.11.2012 de înregistrare la Primăria Municipiului A., nu rezultă conformarea acestuia la indicațiile impuse cu o claritate exemplară de către ANRP în anul 2012.
Din cuprinsul titlului executoriu rezultă cu claritate că în sarcina debitorului nu exista obligația emiterii vreunei noi dispoziții pentru soluționarea dosarului administrativ a Legii 10/2001 întrucât notificarea formulată în temeiul acestei legi a fost soluționată pe fond de instanțele judecătorești.
La data de 21.10.2015, Primarul mun. A. emite Dispoziție nr. 3750 în soluționarea notificării văzând referatul comisiei de aplicare a Legii 10/2001, Sentința civilă nr. 159/2010, prevederile L. 10/2001 precum și ale Legii 165/2013. Arată că în mod abuziv primarul mun. A. soluționează încă odată notificarea nr. 412/2001 ca și cum ar fi incidente, în procedură, normele legale indicate în pagina 2 alin. 5 a contestației, art. 16 alin. 2 Legea 247/2005, în care sunt indicate demersurile notificărilor „…care nu au fost soluționate”.
Soluționarea notificării din 2001, în opinia Municipiului A., este emiterea dispoziției nr. 3750/21.10.2015 ca și cum ar fi permisă soluționarea de două ori a drepturilor revendicate a persoanelor îndreptățite, prima oară pe cale judecătorească și a doua oară ca și autoritate administrativă. Astfel, contestatorul a considerat notificarea formulată potrivit prevederilor Legii 10/2001 ca fiind nesoluționată fără a ține cont că notificarea a fost soluționată de către instanța de judecată. Cum dispozițiile Legii 10/2001 prevăd o procedură unică de soluționare a notificării, după emiterea deciziei – în cazul de față înlocuită de Sentința nr. 159/04.03.2010 a Tribunalului A. – autoritatea administrativă Mun. A. prin primar a fost dezinvestită și nu mai putea în mod legal să procedeze la emiterea unei alte decizii pe cale administrativă ca răspuns la aceleiași notificări cu nr. 412/2001. În plus arată intimatul, dispoziția invocată și emisă de primar, având la bază o altă încadrare juridică cu un alt dispozitiv, este nelegală și pentru faptul că dublează și alterează o hotărâre judecătorească care a statuat irevocabil drepturile persoanelor îndreptățite.
Intimatul arată că această dispoziție emisă de primarul mun. A. este un act lovit de nulitate, acesta nereprezentând altceva decât o nouă modalitate a statului român de continuare a abuzurilor.
Susținerile contestatorului în temeiul Legii 165/2013 invocate în contestație sunt în afara legii. Intimatul solicită instanței să ia act că debitorul nu se conformează principului de drept „tempus regit actum” și că nu are în vedere că acțiunea soluționată cu Sentința civilă nr. 159/04.03.2010 a Tribunalului A. – a cărui dispozitiv trebuie executat ca atare – a fost introdusă la data de 20.11.2007, deci sub imperiul Legii 10/2001, iar normele Legii 247/2002 se aplică în forma consolidată la data de 31.10.2007.
Intimatul mai arată că prin Sentința nr. 159/04.03.2010 a Tribunalului A., instanțele judecătorești s-au pronunțat asupra fondului notificării formulate în temeiul L. 10/2001 statuând dreptul său și al soției sale B. D. V. de a beneficia de despăgubiri pentru apartamentele înstrăinate, despăgubiri ce urmează a fi acordate potrivit procedurii stabilite de Titlul VII din Lg. 247/2005.
Intimatul arată că nu se poate vorbi despre executarea voluntară a titlului executoriu din partea contestatorului de natură să lipsească de obiect executarea silită demarată de B. B. în dosarul 317/2015.
În calitatea sa de creditor al obligației de a face, intimatul arată că este îndreptățit să obțină executarea întocmai a obligației de a face stabilite de autoritățile judecătorești în sarcina debitorului, cu atât mai mult cu cât debitorul este el însuși o autoritate locală a Statului Român. În acest sens a fost pronunțată și hotărârea CEDO în cauza S. împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1048/25.11.2005.
În opinia intimatului, admiterea contestației ar presupune achiesarea instanței la teza că debitorul obligației de a face poate, în îndeplinirea acestei obligații, să-i schimbe conținutul și sensul după bunul său plac, după cum interesele sale i-o cer. Astfel spus, s-ar permite debitorului să „își aleagă” modalitatea în care îndeplinește obligația de a face, această obligație urmând a fi socotită ca îndeplinită chiar dacă executarea nu corespunde dispozitivului hotărârii judecătorești ce constituie titlu executoriu, încălcându-se astfel accesul efectiv la justiție în privința executării unei hotărâri definitive, încălcându-se în mod evident art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Față de toate aceste argumente expuse și motivate, intimatul a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare.
În drept a invocat dispozițiile art. 3 alin. 1 și 2, 5 alin. 3, 11, 12, 22 alin. 2, 188 alin. 2, 205, 622 alin. 4, 627 alin. 3 teza a doua, 713 alin. 1, 717 NCPC, Decizia XX din 19.03.2007 a ICCJ, Decizia nr. 1797 din 13.03.2012 a ICCJ, Decizia Curții Constituționale nr. 210/08.04.2014, Decizia Curții Constituționale nr. 686/26.11.2014, Decizia Curții Constituționale nr. 972 din 21.11.2012, L. 10/2001, Titlul VII din L 247/2004, art. 1 alin. 4, 16 alin. 2, 61 alin. 1, 124 și 126 alin. 1 din Constituție, art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
S-au anexat întâmpinării: adrese emise la data de 30.07.2015, 15.09.2015, 21.10.2015, Dispoziția nr. 3750/21.10.2015 cu Referatul aferent.
Intimatul a depus note de ședință prin care a arătat că, în temeiul art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001, a formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 3750/21.10.2015 emisă de Primarul Municipiului A., Această contestație a fost admisă prin Sentința civilă nr. 36/21.01.2016 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr. 3412/2015 cu consecința anulării Dispoziției nr. 3750/21.10.2015 precum și a Referatului nr. 18.091 din 13.10.2015 privind motivarea dispoziției.
Ca atare, anularea actului administrativ pe care contestatoarea și-a întemeiat contestația la executare și prin emiterea căruia (împreună cu comunicarea acestuia Instituției Prefectului jud. A.) consideră că și-a executat obligația stabilită în sarcina sa prin Sentința civilă nr. 159/04.03.2010 pronunțată de Tribunalul A., arată intimatul că este o probă în plus a netemeiniciei introducerii contestației la executare.
Prin anularea Dispoziției de către Tribunalul A. se confirmă astfel că normele invocate de M. A. în contestația la executare nu sunt aplicabile, iar contestatorul trebuie să dea curs de plano dispozitivului sentinței civile mai sus arătată.
Prin concluziile scrise formulate, intimatul a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată și nelegală.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisurile de la dosar.
Din probele administrate în cauză, instanța reține în fapt, următoarele:
Prin sentinta civila nr. 159/04.03.2010 pronuntata de Tribunalul A. in dos._, a fost admisa in parte actiunea civila formulata de intimatul I. A., in nume propriu si in calitate de mandatar al reclamantelor B. D. si I. A., admitandu-se cererea privind acordarea de despagubiri pentru apartamentele instrainate precum si pentru terenul aferent acestor apartamente. In acelasi timp, contestatoarea a fost obligata sa comunice intreaga documentatie Autoritatii Nationale pentru restituirea Proprietatii Bucuresti. Sentinta mentionata a ramas definitiva prin decizia civila nr. 1095/06.12.2011 a Curtii de Apel Timisoara si irevocabila prin decizia 6989 din 15.11.2012 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Prin Incheierea din 16.11.2015 emisa de B. Bosneac L. M. s-a incuvintat executarea silita a debitoarei M. A. prin reprezentantul sau Primarul mun. A., fiind format dosarul executional 317/2015.
In baza titlului executoriu reprezentat de Sentinta Civila nr.159 din 04.03.2010 a fost emisa somatia din 18.11.2015 a B. Bosneac L. M., prin care s-a solicitat contestatoarei sa comunice ANRP Bucuresti intreaga documentatie pentru acordarea de despagubiri pentru apartamentele instrainate si pentru terenul aferent acestor apartamente precum si plata cheltuielilor de executare.
Contestatoarea M. A., reprezentata prin Primarul municipiului A., a formulat contestatie la executare, solicitand anularea somatiei din 18.11.2015, a incheierii prin care s-a incuvintat executarea silita la data de 16.11.2015 precum si a incheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silita incheiata la 18.11.2015, toate emise in dosarul executional 317/2015 al B. Bosneac L. M., sustinand in esenta ca, prin Dispozitia nr.3750 din 21.10.2015 a Primarului Mun.A. si-a indeplinit obligatiile, dispunand acordarea de masuri compensatorii.
Intimatul s-a opus admiterii contestatiei, aratand ca actul administrativ pe care contestatoarea si-a intemeiat contestatia a fost desfiintat contestatorul refuza sa puna in aplicare hotararea prin care i-au fost recunoscute drepturile.
In urma probatoriului administrat in cauza, instanta retine ca, prin sentinta civila nr.36 din 21.01.2016 pronuntata de Tribunalul A. in dos._ a fost dispusa anularea Dispozitiei nr.3750/21.10.2015 emisa de Primarul mun. A., precum si a referatului nr.18.091 din 13.10.2015 privind motivatia dispozitiei. Prin urmare, prin decizia mentionata, s-a constatat caracterul netemeinic si nelegal al dispozitiei pe baza careia contestatoarea si-a intemeiat apararea la actele de executare.
Totodata, instanta constata ca prin contestatia formulata, contestatorul nu a indicat motive de nelegalitate a actelor de executare silita, motivand doar ca prin decizia emisa Dispozitia nr.3750 din 21.10.2015 a Primarului Mun.A. au fost acordate deja masuri compensatorii ce ar face ca executarea sa fie lipsita de obiect.
Instanta retine faptul ca titlul executoriu detinut de intimat si in baza careia a fost emisa somatia de executare, nu poate fi inlaturat prin emiterea unei noi dispozitii de catre contestatoare, intrucat in aceasta situatie se creeaza intimatului o situatie nefavorabila fata de titlul deja obtinut prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila. In ceea ce priveste invocarea dispozitiilor art. 21 dn Legea 165/2013 ca instanta constata ca acesta nu are aplicabilitate, fiind vorba de o lege ulterioara sentintei civile 159/04.03.2010 pronuntata de Tribunalul A., care nu poate interveni asupra unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, ce a fost pronuntata sub imperiul legii vechi.
Scopul si efectul admiterii contestatiei in urma unei eventuale constatari a executarii ca fiind lipsita de obiect ca urmare a emiterii unei alte dispozitii de acordare masuri compensatorii, ar tinde la a modifica o hotarare judecatoreasca definitiva ori acest lucru ar constitui o incalcare a principiului securitatii raporturilor juridice, care inseamna printre altele ca o solutie definitiva a oricarui litigiu nu trebuie rediscutata.
În ceea ce privește executarea silită, instanța reține că prin contestația formulată contestatorul nu invocă motive de nelegalitate a actelor de executare, astfel încât instanța, în temeiul art.720 Cod de procedură civilă, va respinge contestația la executare ca neintemeiata.
Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul M. A. cu sediul în A., . în contradictoriu cu intimatul I. A. domiciliat în Italia, R., . 215 și cu domiciliul procesual ales în București, sector 3, .. 39, ., p. 37.
Fără cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare; cererea se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din 22 februarie 2016.
Președinte,Grefier,
R. A. C. P. B.
R./PB/25.03.2016
4 ex. din care 2 ex. se .> M. A. – prin e-mail
I. A. - București, sector 3, .. 39, ., p. 37
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1262/2016. Judecătoria ARAD | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1128/2016. Judecătoria... → |
|---|
