Contestaţie la executare. Sentința nr. 8876/2012. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8876/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 05-10-2012 în dosarul nr. 8876/2012
ROMANIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.8876
Ședința publică din 05.10.2012
Președinte: C. H.
Grefier: A. P.
S-a luat în examinare contestația la executare formulată și precizată de contestatoarea S. L. în contradictoriu cu intimații B.R.D. G. S. G. - G. Timișoara și I. A. C. și contestația la executare formulată de contestatoarea Administrația Finanțelor P. a M. A. în contradictoriu cu intimații S. L., I. A. C. și B. E. J. H. P. din A..
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura completă.
Contestația la executare formulată de contestatoarea S. L. este legal timbrată cu 194 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
Contestația la executare formulată de contestatoarea Administrația Finanțelor P. a M. A. este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu prevederile art.17 din Legea nr. 146/1997, coroborat cu art.229 din Codul de procedură fiscală.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că părțile au pus concluzii orale în ședința publică din data de 03.10.2012, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, astfel că reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Constată că prin contestația la executare înregistrată la Judecătoria A. la data de 27 martie 2012, contestatoarea S. L. a solicitat în contradictoriu cu intimata intimatei B.R.D. G. S. G. - G. Timișoara să se dispună anularea licitației din 09.03.2012, formă de executare silită constatată prin procesul-verbal de licitație din data de 09.03.2012, întocmit în dosar de executare nr.482/2010, aflat pe rolul Biroului Executorului J. H. P., constatând că aceasta a fost ținută fără respectarea dispozițiilor legale; să se dispună suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare, în temeiul art.403 alin.1 Cod procedură civilă.
În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că are calitatea de debitoare în dosarul execuțional nr.482/2010 aflat pe rolul Biroului Executorului J. H. P., dosar în care s-au făcut mai multe acte de executare silită, prin care urmărindu-se și scoaterea la licitație publică a imobilului proprietatea sa, situat în A., Calea Romanilor, nr.24, . CF. nr._-C1-U2 A..
Cu ocazia stabilirii termenului de ținere a licitației a IV-a, prin publicația de vânzare și condițiile de licitație din data de 16.02.2012, executorul judecătoresc avea obligația, conform art.504 alin.5 Cod procedură civilă, de a înștiința debitorul despre data, ora și locul vânzării imobilului scos la licitație. Deși executorul cunoștea că locuiește în Germania, iar în publicația de vânzare din data de 16.02.2012 este menționată în mod expres adresa domiciliului său din Germania și faptul că această publicație urmează a fi comunicată părților, adică inclusiv debitoarei, nu i-a comunicat acest act. În acest fel i-a fost creat un grav prejudiciu deoarece a fost privată de dreptul de a cunoaște termenul pentru ținerea licitației a IV-a, dreptul de a participa la această licitație.
Contestatoarea a arătat că ținerea licitației s-a făcut fără să fie comunicat acest lucru debitoarei, încălcându-se în acest fel dispozițiile art.504 alin.5 Cod procedură civilă, atrăgând sancțiunea anulării actului nelegal, adică a procesului-verbal de licitație din data de 09.03.2012.
Bunul imobil în cauză a fost vândut la un preț derizoriu față de valoarea lui de piață. Astfel că bunul a fost evaluat la prețul de 223.000 lei, vânzarea s-a făcut pentru suma de 61.000 lei, adică aproximativ 1/4 din valoarea sa.
Pentru motivele arătate mai sus, contestatoarea apreciază că prezenta contestație este formulată în termenul legal de 15 zile prevăzute de art.401 alin.1 lit. a Cod procedură civilă, deoarece contestă legalitatea ținerii unei licitații despre care nu a fost înștiințată, licitație care a avut loc în data de 09.03.2012.
În drept au fost invocate dispozițiile art.399 alin.2, art.401, art.504 alin.5 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata B.R.D. G. S. G. - G. Timișoara a arătat că nu contestă starea de fapt prezentată de contestatoare, fiind de acord cu admiterea contestației, motiv pentru care solicită ca instanța să aibă în vedere prevederile art.275 Cod procedură civilă privind eventualele cheltuieli de judecată solicitate de contestatoare.
Prin precizare la contestația la executare, contestatoarea S. L. a solicitat să se dispună anularea licitației din 09.03.2012, formă de executare silită constatată prin procesul-verbal de licitație din data de 09.03.2012, întocmit în dosar de executare nr.482/2010, aflat pe rolul Biroului Executorului J. H. P., constatând că aceasta a fost ținută fără respectarea dispozițiilor legale; să se dispună anularea tuturor formelor de executare silită ulterioare procesului – verbal de licitație din data de 09.03.2012, efectuate în dosar execuțional nr.482/2010 aflat pe rolul Biroului Executorului J. H. P.; să se dispună restabilirea situației anterioare licitației din data de 09.03.2012, adică imobilul urmărit să revină în proprietatea contestatoarei debitoare, în temeiul art.4042 alin.1 Cod procedură civilă.
În motivarea precizării a contestației la executare, contestatoarea a arătat că, prin contestația la executare ce face obiectul prezentului dosar, a solicitat inițial doar anularea procesului-verbal de licitație din data de 09.03.2012 întocmit în dosar de executare nr.482/2010 aflat pe rolul Biroului Executorului J. H. P., deoarece la data formulării contestației acesta era ultimul act de executare efectuat în cauză. Ulterior, la data de 26-03.2012, executorul a mai întocmit actul de adjudecare prin care l-a numit adjudecatar pe I. A. C., domiciliat în A., .-8, ., ..
Acest act a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor art.516 alin.1 Cod procedură civilă, în sensul că, actul de adjudecare se putea întocmi numai după expirarea termenului de 15 zile prevăzut de art.401 alin.1 lit. a Cod procedură civilă, adică după expirarea termenului de 15zile de la data la care contestatoarea a luat cunoștință de procesul-verbal de licitație din data de 09.03.2012. Conform comunicării primite de ea la domiciliul din Germania, a luat cunoștință despre procesul-verbal de licitație din data de 24.03.2012, dată la care i s-a comunicat și invitația de vânzare la licitație a imobilului urmărit. Prin urmare, actul de adjudecare nu putea fi întocmit mai devreme de data de 09.04.2012.
Actul de adjudecare este lovit de nulitate și în baza principiului desființării actelor subsecvente.
Datorită faptului că participanții la licitație sunt toți rude între ei, chiar dacă nu poartă același nume și au domicilii diferite. Astfel, B. M. (fostă I. M.) este mama adjudecatarului I. A. C. și mătușa lui A. V. M.. Aceștia participă frecvent la licitații, în scopul dobândirii de imobile pentru prețuri derizorii, aspect pe care l-a aflat ulterior formulării contestației. În aceste condiții, ofertele lor nu au fost bazate pe principiul concurenței reale, ei având interesul ca imobilul să fie adjudecat unuia dintre ei, pentru prețul cel mai mic. Acest fapt rezultă și din prețul pe care l-au oferit și numărul limitat de oferte. Participarea celorlalți ofertanți a fost fictivă doar pentru a putea fi eludate dispozițiile art.509 alin.5 Cod procedură civilă. Dacă se prezenta o singură persoană, vânzarea nu se putea realiza decât dacă aceasta oferea prețul de la care a început licitația.
De asemenea, contestatoarea a mai arătat că, publicația de vânzare pentru licitația a IV-a nu cuprinde mențiunea privind data afișării acesteia, conform dispozițiilor art.504 alin.1 pct. 13 Cod procedură civilă, fapt care atrage din nou sancțiunea anulării actului efectuat fără respectarea tuturor dispozițiilor legale, adică a procesului-verbal de licitație din data de 09.03.2012.
Pentru aceste motive, contestatoarea a solicitat admiterea contestației la executare astfel cum a fost ea formulată și precizată.
Intimatul I. A.-C. prin întâmpinare, a solicitat în principal, să se constate tardivitatea introducerii contestației, respingând astfel ca tardivă cererea contestatoarei S. L., privitoare la executarea silită care a făcut obiectul dosarului execuțional nr.482/2011 al Biroului Executorului J. H. P., cu motivarea că, potrivit art.401 Cod procedură civilă „contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă sau de refuzul de a îndeplinii un act de executare”.
Intimatul a arătat că debitoarea a fost înștiințată în conformitate cu art.505 alin.5 Cod procedură civilă despre faptul că în data de 09 martie 2012 va fi organizată a IV-a licitație de vânzare a imobilului care îi aparține. Astfel, la termenul din data de 09 martie 2012, s-au prezentat părinții debitoarei, astfel că aceasta a luat cunoștință despre rezultatul licitației, încă din acea zi. Prin urmare, întrucât contestația la executare a fost înregistrată la Judecătoria A. în data de 27 martie 2012, adică la 18 zile de la data organizării acesteia, dată la care contestatoarea a luat cunoștință despre rezultatul licitației, apreciază că aceasta este tardiv introdusă.
Intimatul I. A. C., pe fondul cauzei, a arătat că, nu are nici un fel de legătură de rudenie cu numitul A. V. M. și nici nu știe dacă acesta este sau nu nepotul doamnei B. M.. Chiar dacă susținerile contestatoarei ar fi reale (lucru pe care îl contestă susținând că este neadevărat), gradul de rudenie dintre licitanți nu privește nu privește în nici un fel legalitatea licitației. Prin urmare, acest motiv nereal și nesusținut de probe, invocat de către contestatoare, nu justifică anularea licitației și a celorlalte acte încheiate ulterior acesteia.
În ce privește nerespectarea prevederilor art.516 Cod procedură civilă, prin încheierea actului de adjudecare înaintea împlinirii celor 15 zile prevăzute de art.401 alin.1 lit. a Cod de procedură civilă, apreciază că nerespectarea termenului de către executor nu atrage nulitatea absolută a actului de adjudecare. Acest termen a fost prevăzut de legiuitor pentru protejarea intereselor adjudecatarului, care ar putea fi astfel prejudiciat prin emiterea actului de adjudecare, care ulterior ar putea fi desființat prin efectul admiterii contestației la executare.
Pe de altă parte, contestatoarea nu a arătat care este vătămarea produsă prin faptul că actul de adjudecare a fost întocmit înainte de împlinirea celor 15 zile de la data emiterii procesului-verbal de licitație, aceasta nepierzând dreptul de a formula contestație împotriva acestui act. D. dovadă, este chiar această acțiune pe care a formulat-o contestatoarea și care face obiectul prezentului dosar.
În drept au fost invocate dispozițiile art..410, art. 4391 și 516 Cod procedură civilă.
Prin note de ședință intimatul I. A. C. arată că executorul judecătoresc a înștiințat debitoarea despre organizarea acestei a IV-a licitații, dovadă în acest sens stând recomandata cu nr. de prezentare RN95545644RO, eliberată de Poșta Română S.A, în data de 17 februarie 2012. Executorul judecătoresc s-a conformat dispozițiilor legale și a anunțat debitoarea, prin publicația de vânzare pe care i-a trimis-o în data de 17 februarie 2012 că în data de 09 martie 2012 se va organiza licitația a IV-a, în vederea vânzării imobilului executat.
Intimatul a mai arătat că debitoarea poate susține că nu a primit această publicație, dar dovada poștală indică fără echivoc faptul că executorul a înștiințat debitoarea despre organizarea licitației. La fel ca și în cazul unei citări „prin afișare”, debitoarea poate susține că nu a primit înștiințarea, dar dovada poștală infirmă cele susținute de aceasta.
În drept au fost invocate dispozițiile art.410, art.4391 și 516 Cod procedură civilă.
Prin precizare la contestația la executare, contestatoarea S. L. solicită admiterea contestației la executare și anularea tuturor formelor de executare silită nelegale efectuate în dosarul execuțional nr.482/2010 aflat pe rolul Biroului E. J. H. P., cu motivarea că asupra imobilului în cauză a fost instituit un drept de ipotecă în favoarea ANAF-DGFP A. - A.F.P A., prin încheierea de carte funciară nr.5048/21.01.2011. Astfel executorul judecătoresc a încălcat în mod flagrant dispozițiile legale respectiv art.500 alin.3 Cod procedură civilă, art.154 alin.9, art.162 alin.3, art.171 alin.3 Cod procedură fiscală.
Contestatoarea a arătat că executorul nu poate invoca faptul că nu a cunoscut despre dreptul de ipotecă instituit asupra imobilului în cauză, deoarece la filele 101-102 din dosarul execuțional era depus un extras CF eliberat la data de 05.04.2011 din care rezultă foarte clar că asupra imobilului era constituit un drept de ipotecă în favoarea A.N.A.F A..
Arată că nu-i aparține semnătura de pe înscrisul depus la termenul anterior de intimatul I. A. prin care se susține că a primit în data de 03.03.2012 o scrisoare recomandată din partea executorului.
Prin contestația la executare formulată de Administrația Finanțelor P. a M. A. în contradictoriu cu intimații B. E. J. H. P., I. A. C. și S. L., contestație ce a făcut obiectul dosarului nr._, conexat la prezentul dosar, s-a solicitat anularea executării silite pornite de Biropul E. J. H. P., respectiv anularea procesului-verbal de licitație din data de 09.03.2012 întocmit în dosar de executare nr.482/2010 și anularea licitației organizată de executorul judecătoresc, cu motivarea că, în urma licitației, a fost adjudecat de către I. A. C. bunul imobil (apartament) care aparținea debitorului-urmărit S. L..
Contestatoarea Administrația Finanțelor P. a M. A. a precizat că a luat cunoștință despre această executare silită la data de 16.05.2012, odată cu comunicarea de către O.C.P.I A. a Încheierii nr._ privind notările efectuate în CF nr._-C1-U2.Cum bunul adjudecat, făcea obiectul executării silite bugetare, fiind deja ipotecat de către Administrația Finanțelor P. a M. A. pentru recuperarea debitelor datorate bugetului general consolidat de către debitorul urmărit, consideră licitația organizată nelegală și solicită anularea ei.
Contestatoarea Administrația Finanțelor P. A. a mai arătat că B. E. J. H. P. a organizat licitația bunului imobil, încălcând flagrant prevederile art.500 Cod procedură civilă. Acesta a organizat licitația publică fără să înștiințeze organul de executare silită bugetară (Administrația Finanțelor P. a municipiului A.), încălcând și dispozițiile legale prevăzute la art. 154 alin.9, art.162 alin.3, art. 171 alin.3 din Codul de procedură fiscală.
În favoarea contestatoarei este notată ipoteca legală asupra imobilului înscris în CF nr._-C1-U2, astfel că, B. E. J. H. P., nu poate invoca necunoașterea existenței și a altor creditori garantați.
În susținerea celor de mai sus contestatoarea invocă și dispozițiile Legii nr.188/2000 privind executorii judecătorești, respectiv art.5, art.7 (B) și (C), art. 51 și art. 58.
În drept au fost invocate dispozițiile art.400 Cod procedură civilă, art.401, art.500 alin.3 și art.112 Cod procedură civilă, art.117-173 Cod procedură fiscală; dispozițiile Legii nr.188/2000; decizia nr.292 din 28.03.2006, pronunțată de Curtea Constituțională.
Prin întâmpinare intimatul I. A.-C. a solicitat, în principal, să se constate tardivitatea introducerii contestației de către Administrația Finanțelor P. A. iar în subsidiar respingerea în tot a contestației. Astfel, la data începerii executării silite a debitoarei S. L., contestatoarea nu își notase somația în cartea funciară, prin urmare executprul judecătoresc nu a avut cunoștință despre existența vreunei datorii a debitoarei către Administrația Finanțelor P. A.. Prin urmare, executorul nu a avut obligația notificării contestatoarei, iar aceasta din urmă putea să afle despre etapele executării silite din publicațiile afișate la sediul executorului judecătoresc sau la Primăria A., în raza căreia se află imobilul executat. Întrucât aceste afișări s-au făcut încă din luna februarie a acestui an, iar contestatoarea a introdus contestația de abia în luna mai, apreciază că această contestație este tardiv introdusă.
Intimatul a mai arătat că potrivit art. 136 (9) din O.G.92/2003 „... executarea silită se va face, potrivit dispozițiilor prezentului cond, de către organele de executare prevăzute de acesta”, dar la art.136 (8) din O.G nr.92/2003 se arată că „organul de executare coordonator va sesiza în scris celelalte organe prevăzute la alin.5, comunicându-le titlul executoriu în copie certificată...”. Astfel, contestatoarea Administrația Finanțelor P. după ce a început executarea silită trebuia să aducă la cunoștința executprului judecătoresc faptul că a început executarea silită și să-i trimită un înscris în acest sens.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.115 și următoarele Cod procedură civilă, art. 136 alin.8 și 9 din O.G.92/2003.
Prin note de ședință intimatul I. A.-C. a solicitat să se constate tardivitatea introducerii contestației de către Administrația Finanțelor P. A. invocând dispozițiile art.401 alin.2 și 3 Cod procedură civilă. Susține că vânzarea imobilului a avut loc la data de 09 martie 2012, iar A.F.P. A. a introdus contestația care face obiectul prezentului dosar, la data de 29 mai 2012, adică la 81 zile de la data vânzării imobilului. Prevederile art.401 alin.2 Cod procedură civilă se referă la 15 zile de la data vânzării imobilului și nu de la data la care O.C.P.I comunică încheierea de notare a vânzării. Vânzarea a avut loc la data de 09 martie 2012, dată la care a fost adjudecat imobilul în cadrul licitației organizate de executorul judecătoresc. Prin urmare, pentru motivele arătate mai sus, contestația este tardiv introdusă.
Contestatoarea a avut cunoștință despre existența acestui dosar execuțional cu mai multe luni înainte de vânzarea imobilului, respectiv încă de când și-a notat în cartea funciară dreptul său de ipotecă. Potrivit adagiului latin „nemo auditur propriam turpitudinem allegans” nici contestatoarea nu poate să invoce în apărarea sa faptul că a avut o atitudne pasivă în acest dosar execuțional.
În drept au fost invocate dispozițiile art.115 și următoarele, art.401 alin.2 și 3 Cod procedură civilă precum și art.136 alin.8 și 9 din O.G.92/2003.
Intimata S. L., prin întâmpinare, a solicitat admiterea contestației la executare, anularea licitației din data de 09.03.2012, formă de executare silită constatată prin procesul-verbal de licitație din data de 09.03.2012 întocmit în dosar de executare nr.482/2010 aflat pe rolul Biroului E. J. H. P., constatând că acesta a fost ținută fără respectarea dispozițiilor legale, precum și a tuturor actelor subsecvente acesteia, revenirea la situația anterioară de CF prin anularea întabulărilor referitoare la dreptul de proprietate al adjudecatarului I. A.-C..
Intimata a mai solicitat introducerea în cauză în calitate de intimată a creditoarei B.R.D G. S. G.-G. Timișoara, apreciind că și acesta are calitatea procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației la executare invocată de intimatul adjudecatar I. A. C., solicită a fi respinsă ca neîntemeiată, invocând în acest sens prevederile art.401 alin.1 lit. a Cod procedură civilă. Din dovada comunicării încheierii nr._ emisă de O.C.P.I A. rezultă că A.N.A.F A. a primit această încheiere la data de 16.05.2012. Din această încheiere la care s-a atașat actul de adjudecare, contestatoarea a tras concluzia că în urma licitației a fost vândut imobilul asupra căruia avea un drept de ipotecă. De la această dată începe să curgă termenul de 15 zile la care face referire art.401 alin.1 lit. a Cod procedură civilă, termen care s-a împlinit la data de 01.06.2012. Contestația fiind înregistrată la data de 29.05.2012, rezultă că a fost formulată în termenul legal.
Referitor la fondul cauzei, apreciază că susținerile contestatoarei sunt întemeiate, că executorul judecătoresc a încălcat flagrant dispozițiile legale, respectiv art. 500 alin.3 Cod procedură civilă, ceea ce atrage sancțiunea anuării actului nelegal. Executorul judecătoresc nu poate invoca faptul că nu a cunoscut despre dreptul de ipotecă instituit asupra imobilului în cauză în favoarea contestatoarei, deoarece la filele 101-102 din dosarul execuțional era depus un extras de carte funciară eliberat la data de 05.04.2011 din care rezultă foarte clar că asupra imobilului era constituit un drept de ipotecă în favoarea A.N.A.P A..
În drept, au fost invocate dispozițiile art.401 alin.1 lit. a Cod procedură civilă, art.500 alin.3 Cod procedură civilă, art.399 alin.2 Cod procedură civilă, art.154 alin.9, art.162 alin.3, art.171 alin.3 Cod procedură fiscală.
La dosar au fost depuse: copia certificată a dosarului execuțional nr.482/2010 a Biroului E. J. H. P. (f.11-234); copia recipisei privind achitarea cauțiunii (f.238,239); copia încheierii privind suspendarea provizorie a executării silite (f.240); copie aviz, confirmare de primire (f.243); copii facturi (f.259,260); Încheierea nr._ emisă de O.C.P.I A. (f.261); adresa emisă către Poșta Română la data de 05.06.2012 în dosar execuțional nr.482/2010 și dovada corespondenței (f.269-271); adresa nr.116R/119C/03.07.2012 emisă de Poșta Română (f.273); copie traducere a adeverinței de domiciliu a contestatoarei, certificat medical, bilet de trimitere, rezultat ecocardiografie (f.278-285).
La Dosar nr._ conexat s-au depus: filă comunicare O.C.P.I (f.8); Încheiere nr._ a O.C.P.I (f.9-10); act de adjudecare din 26.03.2012 din dosar execuțional nr.482/2010 (f.11 ); extras CF nr._-C1-U2 (f.12-14); copia certificată a dosarului execuțional nr.482/2010 a Biroului E. J. H. P..
În temeiul art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța va soluționa cu prioritate excepțiile tardivității introducerii contestațiilor, excepții invocate de intimatul I. A. C..
Referitor la contestația formulată de debitoarea S. L. se va constata că prin contestația la executare formulată se solicită anularea licitației din 09.03.2012, act de executare despre care nu există certitudinea că debitoarea-contestatoare a fost înțtiințată. Înscrisul depus la fila 273 nu poate face dovada în acest sens, în condițiile în care contestatoarea a susținut că din luna septembrie nu mai locuiește la adresa la care a fost expediată scrisoarea recomandată de către executorul judecătoresc. Prin urmare, instanța apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art.401 alin.1 lit. a) Cod procedură civilă, respectiv contestația se face în termen de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă. Apreciind că acest termen este data licitației 09.03.2012 (când chiar intimatul a susținut că au fost prezenți părinții contestatoarei, care i-ar fi putut aduce la cunoștință efectuarea actului de executare) și văzând că s-a expediat prin poștă contestația la executare, data înscrisă pe plic fiind 23.03.2012 (f.6), instanța constată că S. L. a formulat contestațiala executare în termenul de 15 zile prevăzut la art.401 alin.1 lit. a ) Cod procedură civilă.
Referitori la contestația formulată de către contestatoarea A.N.A.F, se va reține că ea a fost înregistrată la Judecătoria A. la data de 29.05.2012, adică în termenul de 15 zile de la data la care a cunoscut despre actul de executare. Acest termen începe să curgă de la data de 16.05.2012, dată la care O.C.P.I A. a comunicat încheierea nr._ din 14.05.2012, prin care a fost întabulat dreptul de proprietate al intimatului I. A. C. (f.8-9 dosar conexat nr._ ).
Instanța apreciază că, în speță nu sunt incidente dispozițiile art.401 alin.2 Cod procedură civilă, întrucât contestatoarea A.N.A.F nu are nici una dintre calitățile celor îndreptățiți să formuleze contestație la executare în condițiile acolo menționate. Ca urmare, excepția tardivități introducerii contestației la executare va fi respinsă ca neîntemeiată.
În ce privește fondul cauzei se va reține că:
Prin contractul de credit nr.3191/22.08.2007 și actul adițional nr.1 RECR/23.11.2009, ca și prin contractul de ipotecă autentificat sub nr.693/23.08.2007, contestatoarea S. L., în calitate de garant ipotecar, s-a obligat să ramburseze împrumutul acordat de B.R.D G. Sciete G.-Sucursala A. debitoarei S.C. Automobile M & SL Brobus Germania SRL-Filiala A., împrumut în sumă de 253.573,08 euro, precum și dobânzile și comisioanele aferente, până la stingera creanței. Întrucât suma datorată nu a fost restituită, creditoarea B.R.D G. Sciete G.-Sucursala A. a solicitat declanțarea procedurii de executare silită imobiliară asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea garantului ipotecar S. L., adresându-se în acest sens cu o cerere Biroului E. J. H. P..
Cererea formează obiectul dosarului execuțional nr.482/2010 al Biroului E. J. H. P., dosar în care a fost declanțată procedura executării silite imobilare cu privire la imobilul situat în A., Calea Romanilor, nr.24, ., județ A., înscris în CF nr._ A., nr. top 8569/109/b/1/I:8569/109/b/1/II, format din două apartamente, respectiv apartamentul nr.1, în suprafață de 141 mp și apartamentul nr.2 în suprafață de 144 mp.
Imobilul a fost vândut la cea de-a patra licitație ținută în cadrul procedurii licitație contestată atât de către contestatoarea S. L., cât și de către Administrația Finanțelor P. a M. A..
Motivele invocate de către contestatoarea S. L. referitoare la ținerea licitației fără a fi îndeplinită procedura de citare cu debitoarea, gradul de rudenie al participanților la licitație, lipsa mențiunii privind data afișării publicației de vânzare pentru licitația a IV-a și întocmirea actului de adjudecare, sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Așa cum s-a arătat prin încheierea dată în ședința publică din 05.09.2012, contestatoarea a probat că pe parcursul derulării procedurii de executare și-a schimbat domiciliul, fără a aduce la cunoștință executorului judecătoresc acest fapt. Sancțiunea pentru această omisiune este, potrivit art.98 Cod procedură civilă, „neluarea ei în seamă”. Ca urmare, nu se poate reține că i s-a produs contestatoarei o vătămare prin necitarea ei de la un domiciliu pe care nu îl mai avea.
Cât privește gradul de rudenie al participanților la licitație, câtă vreme nu există o dispoziție legală care să interzică o astfel de participare și cât timp existența unei înțelegeri frauduloase nu a fost probată, ci doar presupusă în cauză, nici acest motiv nu poate constitui temei al nulității licitației.
În privința celorlalte două motive invocate de către contestatoare se va constata că nici întocmirea actului de adjudecare anterior expirării termenului de 15 zile și nici lipsa mențiunii privind data afișării publicației de vânzare, nu sunt prevăzute de lege sub sancțiunea nulității. Ca urmare, această sancțiune poate interveni numai în situația în care contestatoarei i s-a produs o vătămare prin întocmirea în acest mod a celor două acte.
Având în vedere că termenul de 15 zile prevăzut la art.516 Cod procedură civilă este prevăzut pentru apărarea interesului adjudecatarului, numai acesta putând fi prejudiciat printr-o eventuală contestație la executare de către un terț, nerespectarea acestui termen nu produce efecte asupra debitoarei, aceasta nepierrzând termenul pentru formularea contestației.
Instanța va reține însă ca întemeiată motivația contestatoarei cu privire la omisiunea executorului judecătoresc de a înștiința despre executarea silită a titularului dreptului de ipotecă, încălcând astfel dispozițile art. 500 alin.3 Cod procedură civilă, în conformitate cu care,,executorul va cere biroului de carte funciară să-i comunice drepturile reale și alte sarcini care grevează imobilul urmărit. Titularii acestor drepturi vor fi înștiințați despre executare și vor fi citați la termenele fixate pentru vânzarea imobilului.’’
Aceeași critică a fost adusă și prin contestația la executare formulată de Administrația Finanțelor P. a M. A., contestație ce a făcut obiextul dosarului nr._, conexat la prezentul dosar.
Astfel se va constata că prin încheierea nr._/15.03.2011, Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară A. a admis cererea executorului judecătoresc pentru notarea celei de-a doua somații execuționale în CF_-C1-U2. Odată cu comunicarea acestei încheieri i-a fost comunicat executorului și un extras CF, așa încât acesta a fost încunoștiințat că asupra imobilului era constituit un drept de ipotecă în favoarea ANAF-D.G.F.P A.-Administrația Finanțelor P. a M. A. - Serviciul colectare și executare silită persoane fizice. Ca urmare, începând cu data acestei comunicări, titularul dreptului de ipotecă ar fi trebuit încunoștințat despre executare și citat la termenele fixate pentru vânzarea imobilului.
Ori, din cuprinsul dosarului execuțional nu reiese că executorul și-ar fi îndeplinit această obligație.
Susținerea intimatului I. A. C. în sensul că Administrația Finanțelor P. a M. A. a cunoscut despre existența dosarului execuțional cu multe luni anterior vânzării imobilului, respectiv atunci când și-a notat dreptul de ipotecă în cartea funciară, nu este de natură a înlătura obligația executorului de a urma procedura de executare silită conform dispozițiilor legale. Nici atitudinea pasivă a acestei contestatoare în propria executare nu este de natură a înlătura obligația legală ce incumbă executorului. Această atitudine ar fi putut fi luată în discuție dacă ea se manifesta în acesat mod după ce contestatoarea ar fi fost înștințată de executare.
În aceste condiții se va constata că bunul imobil adjudecat făcea obiectul executării silite bugetare, fiind ipotecat pentru recuperarea debitelor datorate bugetului consolidat de către debitoarea urmărită, situație în care devin incidente dispozițiile art. 136 alin.9 Cod procedură fiscală, respectiv ,,în cazul în care asupra acelorași venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornită executarea, atât pentru realizarea titlurilor executorii privind creanțe fiscale, cât și pentru titluri ce se execută în condițiile prevăzute de alte dispoziții legale, executarea silită se va face, potrivit dispozițiilor prezentului cod, de către organele de executare prevăzute de acesta.’’
Nerespectarea acestor dispoziții legale prejudiciază interesele ambelor contestatoare.
Astfel în ceea ce o privește pe contestatoarea S. L. asigurarea unei mai largi publicități cu ocazia ținerii licitației ar fi dat posibilitatea participării mai multor licitanți și imobilul să fie adjudecat la un preț cât mai apropriat de valoarea imobilului, iar nu la unul care reprezintă cu puțin peste 25% (prețul de strigare a pornit de la 223.000 lei, fila 152, imobilul fiind adjudecat cu prețul de 61.000 lei, f.221).
Prin vânzarea imobilului și distribuirea prețului, contestatoarei Administrația Finanțelor P. a M. A. i s-a creat un prejudiciu, întrucât aceasta a avut drept efect radierea dreptului său de ipotecă, fără să-i fi fost satisfăcută creanța.
Pe lângă vătămările produse celor două contestatoare și care nu pot fi înlăturate altfel decât prin anularea actelor de executare prejudiciabile, potrivit art.105 alin.1 Cod procedură civilă, anularea lor se impune și pentru că altfel dispozițiilor art.136 alin.9 Cod procedură fiscală nu li se poate da eficiență.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.404 alin.1 Cod procedură civilă contestațiile la executare formulate de contestatoarele S. L. și Administrația Finanțelor P. a M. A. vor fi admise și, pe cale de consecință va fi anulat actul de executare silită constând în licitația publică ținută în data de 09.03.2012, precum și actele de executare silită subsecvente efectuate în dosar execuțional nr.482/2010 al B. Executorului J. H. P..
Ca efect al admiterii contestației, în temeiul art.4042 alin.1 Cod procedură civilă, se va dispune restabilirea situașiei de carte funciară existentă anterior licitației din 09.03.2012.
Văzând că s-au solicitat cheltuieli de judecată, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, intimatul I. A. C. va fi obligat să plătească cheltuieli de judecată contestatoarei S. L. în sumă de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru nu vor fi incluse în cheltuielile de judecată și nu vor fi puse în sarcina celeilalte părți contestatoarea putând solicita restituirea acestora, în temeiul art.23 lit. e) din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția tardivității introducerii contestației la executare formulată de contestatoarea S. L..
Respinge excepția tardivității introducerii contestației la executare formulată de contestatoarea Administrația Finanțelor P. a M. A..
Admite contestația la executare formulată și precizată de contestatoarea S. L., cu domiciliul procesual ales în A., ., . în contradictoriu cu intimații B. - G. S. G. - G. Timișoara, cu sediul în Timișoara, ., jud. T. și I. A. C., cu domiciliul în A., .-8, ., ..
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea Administrația Finanțelor P. a M. A., sediul în A., ., jud. A. în contradictoriu cu intimații S. L., cu domiciliul procesual ales în A., ., ., I. A. C., cu domiciliul în A., .-8, ., . și B. Executorului J. H. P., cu sediul în A., ..41, jud. A..
Anulează actul de executare silită constând în licitația publică ținută în data de 09.03.2012, precum și actele de executare silită subsecvente efectuate în dosar execuțional nr.482/2010 al B. Executorului J. H. P..
Dispune restabilirea situației anterioare licitației din 09.03.2012.
Obligă intimatul I. A. C. să plătească cheltuieli de judecată contestatoarei S. L., în sumă de 500 lei.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 05.10.2012.
Președinte, Grefier,
C. H. A. P.
Red. CH/..7/5 .
Se comunică: - contestatorilor ¤ S. L. – la domiciliul procesual ales în A., ., .,
¤ Administrația Finanțelor P. a M. A. - cu sediul în A., ., jud. A.,
- Intimaților: ¤ B.R.D. G. S. G. - G. Timișoara - în Timișoara, ., jud. T.,
¤ I. A. C. - I. A. C. - în A., .-8, ., ..
¤ B. E. J. H. P. - A., .. 41, ..
| ← Fond funciar. Sentința nr. 6655/2012. Judecătoria ARAD | Evacuare. Sentința nr. 8956/2012. Judecătoria ARAD → |
|---|








