Contestaţie la executare. Sentința nr. 1473/2012. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1473/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 13-02-2012 în dosarul nr. 1473/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.1473
Ședința publică din 13februarie 2012
Președinte: R. A. C.
Grefier:S. Barbara C.
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de către contestatorii M. C. și M. D. în contradictoriu cu intimații R. G. și R. L.
La apelul nominal se prezintă contestatorul asistat de avocat Ș. R. din Baroul de Avocați A., absent fiind contestatoarea și intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este legal timbrată cu suma de 194 lei și timbru judiciar de 0,30 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după, se constată depus la dosar prin Serviciul registratură al instanței din partea intimaților întâmpinare prin care arată că sunt de acord cu admiterea contestației, un exemplar se comunică cu reprezentantul contestatorilor.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța declară dezbaterile închise și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul contestatorilor solicită admiterea contestației cu cheltuieli de judecată.
JUDECĂTORIA
Asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată la data de sub nr._ de dosar, contestatorii M. C. și M. D. cu domiciliul în A., ., jud.A., în contradictoriu cu intimații R. G. și R. L. domiciliați în A., ..59, ., împotriva executării silite și a actelor de executare întocmite de E. J. G. C. în dosarul execuțional nr. 484/2011, solicitând admiterea contestației, anularea actelor de executare și încetarea executării silite; suspendarea executării silite, în temeiul art. 403 alin.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a cauzei, obligarea urmăritorilor la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 274 Cod procedură civilă iar în temeiul prevederilor art. 242 Cod procedură civilă solicită judecarea cauzei și în lipsă.
În motivare, se arată că în baza titlului executoriu sentința civilă nr._ pronunțată la data de 17.12.2009 de Judecătoria A. în dosarul nr._/55/2008 rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 200 pronunțată la data de 03-06.2010 de Tribunalul A. și a Deciziei civile nr. 47 pronunțată la data de 26.01.2011 de Curtea de Apel Timișoara urmăritorii R. G. și R. L. au fost obligați să achite suma de 115.000 lei reprezentând contravaloarea cotei de proprietate și 200 lei cheltuieli de judecată. În baza aceluiași titlu contestatori au fost obligați la plata sumei de1250 lei cheltuieli de judecată în recurs conform Deciziei civile nr. 47 pronunțată la fdata de 26.01.2011 de Curtea de Apel Timișoara.
În cererea de executare formulată în baza titlului executoriu în dosarul execuțional nr. 190/2011 executor judecătoresc P. H., au solicitat compensația legală între creanțele reciproce și executarea diferenței de creanță în cuantum de 113.950.
Urmăritori actuali în calitate de debitori au achitat suma de 113.950 lei fiind implicit de acord cu compensația legală a creanțelor reciproce existente în baza aceluiași titlu executoriu.
În drept, au invocat art. 399 și următoarele Cod procedură civilă, art. 1144 cod civil vechi.
În probațiune au depus la dosar înscrisuri.
Intimații au depus la dosar întâmpinare prin care arată că sunt de acord cu admiterea contestației.
Analizând actele din dosarul de executare silită, titlurile executorii și celelalte înscrisuri depuse la dosar în probațiune, prin prisma prevederilor legale și a susținerilor părților, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._ / 17.12.2009 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._/55/2008 rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 200 / 03-06.2010 a Tribunalului A. și a Deciziei civile nr. 47 / 26.01.2011 a Curții de Apel Timișoara intimații R. G. și R. L. au fost obligați să achite contestatorilor suma de 115.000 lei reprezentând contravaloarea cotei de proprietate și 200 lei cheltuieli de judecată.
Totodată contestatorii au fost obligați la plata către intimați a sumei de 1250 lei cheltuieli de judecată în recurs conform Deciziei civile nr. 47 / 26.01.2011 a Curții de Apel Timișoara.
Contestatorii au solicitat punerea în executare a sentinței mai sus menționate solicitând totodată executorului judecătoresc efectuarea compensației legale între creanțele reciproce și executarea intimaților pentru suma de 113.950 lei, sumă rezultată ca urmare a acestei compensații.
În cadrul dosarului execuțional nr.190/2011 al B. H. Pasculescu intimații au achitat debitul în cuantum de 113.950 lei și au formulat ulterior o cerere de executare silită împotriva contestatorilor pentru suma de 1250 lei reprezentând cheltuieli de judecată conform Deciziei civile nr. 47 / 26.01.2011 a Curții de Apel Timișoara.
S-a format astfel dosarul execuțional nr.484/2011 al B. G. C. în cadrul căruia s-a emis la data de 27.12.2011 împotriva contestatorilor somația prin care aceștia erau notificați ca în termen de o zi să achite suma de 2281,30 lei compusă din:1250 lei cheltuieli de judecată în recurs și 1031,30 lei cheltuieli de executare silită.
Împotriva executorii silite contestatorii au formulat contestație la executare invocând stingerea creanței prin compensația legală .
Intimații au depus la data de 13.02.2012 întâmpinare prin care au arătat că sunt de acord cu anularea actelor de executare silită,susținând în esență că din eroare au pornit executarea silită împotriva contestatorilor.
Față de aceste considerente, găsind întemeiată contestația la executare, în baza art.399 C.p.civilă, instanța o va admite, dispunând anularea actelor de executare din dosarul execuțional nr.484/2011 al B. G. C..
Potrivit art.275 C.pr.civ „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată” însă instanța reține că la baza acordării cheltuielilor de judecată stau două principii: culpa procesuală și acoperirea integrală a prejudiciului cauzat părții câștigătoare.
Cheltuielile de judecată cuprind totalitatea cheltuielilor făcute de o parte în legătură cu un proces civil.
Conform dispozițiilor art. 274 alin. (1) Cod procedură civilă, obligația de a suporta cheltuielile de judecată revine părții din vina căreia s-a purtat proces, întrucât, la baza acestei obligații stă culpa procesuală.
În cauză, instanța constată că culpa procesuală aparține intimaților, întrucât, prezentul proces a fost declanșat din vina acestora.
Renunțarea ulterioară a intimaților la executarea silită nu are nicio relevanță atâta timp cât contestatorii au angajat un aparator, astfel încât declanșarea litigiului este consecința directă a faptei acestora.
Tocmai de aceea, instanța apreciază că în sarcina intimaților se impune reținerea unei culpe procesuale de natură să determine suportarea cheltuielilor de judecată astfel încât, în temeiul art.274 c.pr.civ va obliga intimații la plata sumei de 620 lei reprezentând onorariu avocat.
În temeiul art.23 din Legea nr.146/1997, se va dispune restituirea către contestori a taxei judiciare de timbru de 194 lei, la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatorii M. C. și M. D. cu domiciliul în A., ., jud.A. în contradictoriu cu intimații R. G. și R. L. domiciliați în A., ..59, ..
Dispune anularea formelor de executare pornite în dosarul nr.484/2011.
Obligă intimații la plata sumei de 620 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Dispune restituirea către contestatorii M. C. și M. D. a taxei judiciare de timbru de 194 lei, la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi, 13.02.2012
Președinte Grefier,
R. A. C. S. Barbara C.
Red.RA.C./Tehored/S.B.C. /13.03.2012
4 ex/2 ex se . M. C. și M. D. cu domiciliul în A., ., jud.A.
-intimații R. G. și R. L. domiciliați în A., ..59, ..
| ← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1121/2012.... | Aplicare amendă civilă. Sentința nr. 1345/2012. Judecătoria ARAD → |
|---|








