Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 494/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 494/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 7286/180/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 494/2013
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D.
Grefier E. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant C. M. și pe pârât T. V. ( ZIS E.), având ca obiect acțiune in răspundere delictuala.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamant - C. M. asistat de av. A. V., lipsind:pârât - T. V. ( ZIS E.).
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Apărătorul reclamantului depune copie titlu de proprietate nr._/14.10.1995 prin care s-a făcut schimbul de terenuri, precizând că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantului având cuvântul pe fond solicită admiterea acțiunii, pretențiile fiind dovedite, arătând că din probatoriul administrat rezultă că vița de vie a fost afectată de pășunatul oilor și caprelor pârâtului, precizând că acesta provoacă daune și la vecini, fapta fiind dovedită, rezultând vinovăția acestuia. Apărătorul reclamantului solicită obligarea pârâtului la plata sumei, cu cheltuieli de judecată și depune chitanță onorariu avocat.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 28.05.2012, sub numărul_ , reclamantul C. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul T. V. ( zis E. ), obligarea pârâtului la plata sumei de 500 lei reprezentând contravaloare prejudiciu cauzat de turma de oi și capre asupra plantației de viță-de-vie și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul arătă că în perioada lunilor septembrie – octombrie 2010 turma de oi a pârâtului a pășunat plantația de viță-de-vie cultivată și întreținută de acesta, fapt ce a condus la stricăciuni la cultura de struguri de aproximativ 500 Kg.
Reclamantul arată că această cultură de viță-de-vie se află pe un teren de 13 ari, teren ce îl are la schimb de la numitul S. I.. Reclamantul arată că personal a constatat stricăciunile făcute de turma de oi a pârâtului care a pășunat via lucrată, găsind oile și caprele, el fiind cel care încerca să le alunge. Reclamantul arată că a luat legătura cu pârâtul pentru a ajunge la o înțelegere dar nu a ajuns la o soluție amiabilă.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 998, 999, 1000 al. 1 și 3 Codului civil și art. 1375 .
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 55 lei și timbru judiciar de 3,03 lei.
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul deține o suprafață de 1300 mp pe care a primit-o de la Sîrghiuță D. pentru a cultiva viță de vie.. Pe această suprafață au pătruns oile și caprele pârâtului în anul 2010 și au stricat cultura în mai multe rânduri producând pagube reclamantului, pagube care s-au regăsit și în anul următor, vița de vie fiind distrusă așa încât nu a mai avut rod bun. Această situație este reținută de instanță pe baza declarațiilor martorilor D. C. și A. D. care au declarat că au văzut momentul în care se aflau iole pârâtului în suprafața cultivată de reclamant precum stricăciuni dar că pârâtul este o persoană recalcitrantă iar oamenii se feresc de el pentru că ar asmuți câinii asupra lor.
Potrivit art 1001 Vechiul cod civil „Proprietarul unui animal, sau acela care se servește de dânsul, în cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau că animalul se află sub paza sa, sau că a scăpat.”.
Din interpretarea textului de lege mai sus enunțat rezultă principiul potrivit căruia răspunde de pagubele pricinuite de animal acela care are paza juridică a animalului. Paza juridică presupune însă ca persoana care are în pază animalul să aibă dreptul de a se folosi de animal în propriul său interes. Dacă paznicul animalului nu are acest drept ne aflăm în fața unei paze materiale cum este cazul îngrijitorului de animale, a celui care duce animalele la pășunat, etc.
Reclamantul a precizat că oile sunt ale pârâtul iar acesta nu a contestat în vreun fel afirmațiile din acțiune cu toate că a fost citat cu mențiunea „personal la interogatoriu „ pentru termenul din 21.11.2012. În același timp în acțiune se face vorbire și de un cioban care păzea într-o anumită zi iole, zi în care acestea u pătruns pe terenul cultivat de reclamant.
În aceste condiții instanța apreciază că paza juridică a animalelor implicate în eveniment revine pârâtului care urmează să suporte contravaloarea prejudiciului. Cei care au avut paza materială a animalelor, în speță ciobanii despre care se vorbește în acțiune sau în declarațiile de martori, vor putea fi trași la răspundere ulterior de către pârât nu însă pe temeiul art 1001 Cod civil, ci pentru fapta proprie în condițiile dovedirii directe a elementelor răspunderii potrivit art 998 și 999 Cod civil.
Martorii audiați în instanță au mai declarat că de pe terenul cultivat reclamantul ar fi putut culege în anul 2010 aproximativ 600-700 kg struguri, ei fiind vecini cu terenul în cauză, cultivând tot struguri pe care i-au vândut ulterior cu un preț aproximativ de 1,50 lei. Reclamantul a indicat în acțiunea sa că solicită suma de 500 lei pentru o cantitate de 500 de kg cât a apreciat că i-a distrus pârâtul cu oile și caprele sale.
Având in vedere cela mai sus arătate si ținând cont de cererea reclamantului care solicita despăgubiri, instanța va admite acțiunea așa cum a fost formulată si va obliga pârâtul la plata sumei de 500 lei reprezentând contravaloare recoltă aferentă anului 2010.
In temeiul art 274 C. proc civ va obliga pârâtul sa plătească reclamantului suma de 254 lei cheltuieli de judecata reprezentând 54 lei taxa judiciara de timbru și 200 lei onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul C. M. domiciliat în com. Valea Seacă, . în contradictoriu cu pârâtul T. V. (ZIS E.) domiciliat în com. Valea Seacă, . .
Obligă pe pârâtul T. V. să plătească reclamantului C. M. suma de 500 lei reprezentând contravaloare recoltă precum și la suma de 254 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică de la 23 Ianuarie 2013
Președinte, M. D. | ||
Grefier, E. C. |
Red. DM/Dact.CE/4 ex.
20.03.2013/21.03.2013
← Somaţie de plată. Sentința nr. 4230/2013. Judecătoria BACĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3119/2013.... → |
---|