Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 324/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 324/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 10777/180/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 324 CC
Ședința din camera de consiliu de la 08 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C. Țimiraș
Grefier E. T.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . ROMANIA și pe pârât T. V., având ca obiect cerere de valoare redusă .
La apelul nominal făcut în camera de consiliu au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
In temeiul art. 131 NCPC instanța se declară competentă material și teritorial să soluționeze prezenta sesizare.
Potrivit dispozițiilor art. 238 NCPC instanța estimează durata procesului la termenul de astăzi.
In temeiul art.258 NCPC încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare .
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, din 19.07.2013 reclamanta S.C. E.ON ENERGIE ROMÂNIA S.A. a chemat în judecată pe pârât T. V. solicitând instanței să oblige pe acesta la plata sumei de 854,66 lei debit și 92,59 lei dobândă contractuală calculată până la data de 31.01.2013 și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul contractul de furnizare gaze naturale în baza căruia a furnizat gaze naturale și deși pârâtul s-a obligat să achite contravaloarea facturilor, nu și-a respectat obligația de plată a acestora, înregistrând un debit de 854,66 lei la data de 31.01.2013. La aceste sume s-au calculat dobânzi contractuale de 92,59 lei.
În drept, reclamanta a formulat acțiunea potrivit prevederilor art. 1025 și următoarele Cod procedură civilă privind procedura specială a cererilor cu valoare redusă.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 50 lei.
Reclamanta a precizat că nu dorește să aibă loc o dezbatere orală.
În dovedirea susținerilor formulate prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie certificată, certificat de înregistrare, situația datoriilor, situația facturilor neîncasate, centralizator calcul penalități, contractul de furnizare gaze naturale, invitație la conciliere directă, facturi fiscale emise pe numele pârâtului.
În apărare, deși pârâtului i-a fost comunicată anexa nr. 3 din Ordinul MJ nr.359/C/2013-formularul de răspuns împreună cu cererea reclamantei și cu înscrisurile doveditoare, astfel cum rezultă din dovada aflată la dosar, acesta nu a înțeles să completeze formularul de răspuns și nici nu a răspuns prin altă modalitate la pretențiile reclamantei.
Procedura s-a desfășurat fără înfățișarea părților în acord cu prevederile art.1029 alin.2 Cod procedură civilă.
Instanța în temeiul art.1029 alin.9 Cod procedură civilă a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri existentă la dosar considerând-o necesară, utilă și concludentă în soluționarea prezentei cauze.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta . România S.A. (fostă DISTRIGAZ S.A.) în calitate de furnizor (vânzător) și pârât, în calitate de consumator (client) au încheiat contractul de furnizare gaze naturale având ca obiect furnizarea de gaze naturale la locul de consum din loc. Bacău, ..20, jud. Bacău .
În schimbul gazelor naturale consumate, pârâtul și-a asumat obligația de a achita integral și la termen contravaloarea acestora. Părțile au mai convenit că, în caz de neachitare a contravalorii facturii în termen de 30 zile de la data scadenței, se vor aplica penalități egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare așa cum rezultă din art. 14 din contract.
În temeiul contractului au fost emise facturile fiscale nr._/30.11.2011,nr._/30.12.2011,nr._/28.03.2012,nr._/27.04.2012,nr._/25.05.2012,nr._/29.06.2012,nr._/25.07.2012,nr._/28.08.2012,nr._/26.09.2012, nr._/26.10.2012 pentru valoarea totală de 854,66 lei, așa cum rezultă din situația facturilor neîncasate (fila 10 dosar). La suma neachitată de către pârât au fost calculate penalități de întârziere în cuantum de 92,59 lei până la data de 31.01.2013 astfel cum rezultă din centralizator calcul penalități fila 11.
În drept, potrivit prevederilor art. 969 din vechiul cod civil convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 1073 din vechiul Cod civil creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației.
În ceea ce privește domeniul aplicabil procedurii speciale a cererilor de valoare redusă, potrivit art. 1025 alin.1 Cod procedură civilă, procedura cererilor de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
Facturile reprezintă înscrisuri sub semnătură privată ce fac dovada existenței actului juridic și executării operațiunii ce constituie obiectul acestora împotriva destinatarului.
În speță, instanța reține că reclamanta S.C. E.ON Energie România S.A. a făcut dovada existenței unei obligații certe, lichide și scadente prin contractul depus la dosar și facturile emise, iar pârâtul nu a făcut dovada achitării acestei creanțe.
Ca atare, ținând cont de regula potrivit căreia în materia răspunderii civile contractuale, pârâtului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii obligației, iar acesta nu a dovedit stingerea ei prin plată sau altă modalitate prevăzută de lege, astfel încât atitudinea acestuia de a nu respecta clauza asumată la semnarea facturii emise de reclamantă încalcă principiile de drept enunțate de art. 969 alin.1 și art.970 alin.1 Cod civil, potrivit cărora obligațiile contractuale legal asumate au putere de lege între părțile contractante, instanța apreciază ca întemeiate pretențiile reclamantei cu privire la debitul principal și le va admite în această formă.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea de dobândă contractuală aferente prețului serviciilor, față de prevederile art. 14 din contract, instanța reține că neachitarea în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități la nivelul dobânzilor datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetar, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare.
Prin urmare, având în vedere caracterul accesoriu precum și semnificația clauzei penale instanța apreciază că aceasta este datorată atunci când sunt întrunite toate condițiile acordării de despăgubiri, respectiv condițiile angajării răspunderii civile contractuale constând în vina debitorului, existența unui prejudiciu și punerea în întârziere a debitorului.
Pentru motivele de drept și de fapt expuse, având în vedere și modul de soluționare a capătului principal de cerere, instanța urmează a acțiunea așa cum a fost formulată.
Fiind în culpă procesuală, in temeiul dispozițiilor art. 453 alin.1 și următoarele Cod procedură civilă instanța urmează să oblige pârâtul la plata sumei de 51,50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta E ON ENERGIE ROMANIA SA cu sediul procesual ales in munic. Bacău . nr. 22, jud. Bacău în contradictoriu cu pârât T. V. domiciliată în munic. Bacău, ..20, jud. Bacău.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 854,66 lei c/val gaze naturale furnizate și neachitate.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 92,59 lei dobândă contractuală.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 51,50 lei cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de apel la Tribunalul Bacău în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2013 .
Președinte, C. C. Țimiraș | ||
Grefier, E. T. |
Red. CCȚ/17.10.2013
Tehnored .
Ex.4
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4854/2013.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 5893/2013. Judecătoria BACĂU → |
---|