Plângere contravenţională. Sentința nr. 6550/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 6550/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 7419/180/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 6550/2013

Ședința publică de la 18 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C. D.

Grefier M. Z.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petent G. C. C. și pe intimat I. B. PV CP NR._, având ca obiect plângere contravetionala.

Dezbaterile pe fond au avut loc in sedința publica din 11.10.2013 si au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi.

INSTANȚA

-deliberand-

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr._ /20.05.2013, petentul G. C. C. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție ., nr._, încheiat la data de 07.05.2013 de către I.P.J. Bacău, solicitând instanței anularea acestuia.

Plângerea nu a fost motivată în fapt și în drept.

Intimatul I.P.J. Bacău a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, arătând că aplicarea sancțiunii și întocmirea procesului-verbal de contravenție a fost făcută în mod nemijlocit de agentul constatator și că procesul-verbal conține toate elementele obligatorii, nefiind semnalate incidente din cele prevăzute expres de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 care ar conduce la nulitatea absolută. Agentul constatator nu a făcut decât să încadreze faptele săvârșite de către petent și să aplice în mod corespunzător și corect prevederile legii, iar prin măsura aplicată conform art. 16 alin. 1 și 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, agentul constatator a atins caracterul preventiv-educativ al sancțiunii aplicate față de pericolul social creat.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție ., nr._, încheiat la data de 07.05.2013 de I.P.J. Bacău s-a aplicat petentului o amendă în cuantum de 450 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.101 alin. 1 pct. 11 din O.U.G. nr. 195/2002. S-a reținut în sarcina petentului că în data de 07.05.2013 a condus autoutilitara marca Dacia, cu nr. de înmatriculare_ care tracta remorca marca „Stedele” cu nr._, pe DN 2- E85, localitatea B.-V., având defecțiuni la sistemul de iluminare-semnalizare, respectiv nefuncționabile la remorcă-lămpi poziții stânga și dreapta, stopuri frână stânga și dreapta.

Verificând din oficiu legalitatea procesului-verbal în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța reține că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17, a căror nerespectare atrage nulitatea absolută.

Câtă vreme alte motive de nulitate nu au fost invocate și plângerea nu a fost motivată în fapt, instanța nu poate aprecia asupra temeiniciei procesului-verbal, astfel că va respinge plângerea ca nefondată

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul G. C. C. din ., ..B. împotriva procesului-verbal de contravenție ., nr._, încheiat la data de 07.05.2013 de către I.P.J. Bacău ca nefondată.

Obligă petentul la plata sumei de 30 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce va fi depus la Judecătoria Bacău.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Octombrie 2013

Președinte,

M. C. D.

Grefier,

M. Z.

MD 13.11.2013

M.Z. 14.11. 2013 ex. 4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6550/2013. Judecătoria BACĂU