Contestaţie la executare. Sentința nr. 6850/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 6850/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 8630/180/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6850
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 06.11.2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: M. S.
GREFIER: P. L.
Pe rol fiind judecarea cauzei comerciale având ca obiect „ contestație la executare „ formulată de contestatorul B. C. în contradictoriu cu intimata S.C. E. K. ROMÂNIA S.R.L..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită conform dispozițiilor art.87 și următoarele C..
S-a expus referatul oral asupra cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că dosarul a rămas în nelucrare din 23.08.2012 motiv pentru care invocată din oficiu excepția perimării și reține cauza în pronunțare pe excepție.
INSTANȚA
- deliberând-
Asupra acțiunii civile introduse de contestatorul B. C. în contradictoriu cu intimata S.C. E. K. ROMÂNIA S.R.L. înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.06.2012 având ca obiect “ contestație la executare “.
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 23.08.2012 când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art.242 al.1 pct.2 Cod pr. civilă
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția invocată din oficiu.
Constată perimată cererea de chemare în judecată având ca obiect „contestație la executare „ formulată de contestatorul B. C. domiciliat în Bacău, ., nr.22, jud. Bacău în contradictoriu cu intimata S.C. E. K. ROMÂNIA S.R.L cu sediul în Iași, Clădirea T. Center, . – 128, jud. Iași.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 06.11.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I.C./P.L.- EX. 2
06/06.11.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 106/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1175/2013.... → |
---|