Plângere contravenţională. Sentința nr. 5953/2013. Judecătoria BACĂU

Sentința nr. 5953/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 3879/315/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5953/2013

Ședința publică din data de 26 Septembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE S. M.

Grefier A. P.

Pe rol judecarea cauzei civile formulate de către petent E. G. V. în contradictoriu cu intimat I.P.J. B. (PV . NR._/31.03.2013), având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

În temeiul art. 32 din OG nr. 2/2001, instanța se declară competentă să soluționeze prezenta cauză.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat și constatând că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța declară dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrată la Judecătoria B. sub nr._, la data de 08.05.2013, petentul E. G. V. in contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului B. a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._, din data de 31.03.2013.

Plângerea a fost formulata in termen legal si este scutita de plata taxei de timbru. In motivarea plângerii, petentul arată că in ziua de 31.03.2013, ora 05.00, a condus auto marca Volvo cu nr._, a tractat semiremorca cu nr._, ocazie cu care a fost oprit si a prezentat documentele solicitate pentru control moment in care i s-a comunicat că îi va retine certificatul de inmatriculare (deoarece semiremorca tractata are montate anvelope uzate peste limita legala admisa).

Petentul a mai arătat faptul ca agentul constatator nu a respectat conditiile de fond si forma ale procesului - verbal incalcand prev. art. 16 din O.G. 2/2001, nefiind precizate in continutul acestuia ocupatia si locul de munca a contravenientului precum si aratarea tuturor imprejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei.De asemenea, la fata locului nu a fost prezent niciun reprezentant RAR pentru a certifica faptul ca presupusele anvelope uzate fac obiectul retinerii certificatului de inmatriculare, atributie specifica acestora.

In temeiul art. 16 din O.G. 2/2001 procesul verbal trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu indicarea actului normativ prin care se stabileste si se sanctioneaza contraventia precum si incadrarea masurilor complementare, însă care agentul constatator a specificat in procesul verbal retinerea certificatului de inmatriculare, nu si actul normativ ce reglementeaza acest lucru, aspect ce atrage nulitatea procesului verbal.

De asemenea, s-a invocat că procesul verbal a fost întocmit cu nerespectarea art 16 al 7 din OG 2/2001, intrucât nu i s-a dat dreptul petentului de formula obiecții cu privire la actul constatare.

In dovedire, petentul a depus inscrisuri, anexand copia procesului-verbal contestat și planșe fotă.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a plângerii si a depus in probatiune documentatia care a stat la baza intocmirii procesului verbal de contraventie.

Din actele si lucrările dosarului instanța retine:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._, din data de 31.03.2013, i s-a aplicat petentului E. G. VALENTINo amenda contravenționala in cuantum de 300 lei pentru incalcarea dispozitiilor art.148 pct.16 din HG 1391/2006, faptă sancționată de art. 100 alin.l pct.6 din OUG 195/2002 RMCU si s-a luat măsura reținerii certificatului de înmatriculare.

S-a reținut în sarcina petentului faptul că la data de 31.03.2013, orele 05.00, acesta conducea autovehiculul marca "Volvo"cu numarul de inmatriculare_ care tracta semiremorca cu nr._, pe DN2-E85-Localitatea N. Balcescu, județul Bacau, avand anvelopele dreapta axele 2 si 3 la semiremorca uzate vizibil peste limita admisa, fapta fiind prevazuta de art.148 pct.16 din HG 1391/2006 si sanctionata de art. 100 alin.l pct.6 din OUG 195/2002 RMCU.

Verificând procesul verbal contestat, instanța constată că acesta este legal întocmit, deoarece cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art 17 O.G. 2/2001.

Procesul verbal de contraventie a fost intocmit in conformitate cu dispozitiile art 16 al 1 din OG nr. 2/2001, in sensul ca agentul constatator a descris in mod corespunzator fapta retinută, individualizand data, locul si momentul zilei la care a fost comisa fapta.. Potrivit art 16 al 7 din OG nr 2/2001, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.

În procesul verbal de contravenție s-a consemnat faptul că petentul nu are obiectiuni, mentiune semnata de petent.

In fapt, omisiunea consemnării obiecțiunilor contravenientului în procesul verbal de contravenție nu atrage sancțiunea nulității absolute a actului constatator, sens în care s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii( decizia nr.22/19.03.2007), petentul având posibilitatea să invoce prin plângerea soluționată de instanța toate motivele de nelegalitate și netemeinicie ale procesului verbal de contravenție. Așa după cum s-a arătat in Decizia nr. 349/2003 a Curții Constituționale, in procedura contravențională principiul prezumției de nevinovăție nu este încălcat, dat fiind că persoana împotriva căruia s-a întocmit procesul verbal de constatare a contravenției nu este pusă in fața unui verdict definitiv de vinovăție și de răspundere, ci doar in fața unui act administrativ de constatare ale cărui efecte pot fi înlăturate prin promovarea căii de atac a plângerii, petentul putând răsturna prezumția de vinovăție.

Petentul a invocat faptul că lipa din procesul – verbal a mențiunilor privind ocupația și locul de muncă atrag sancțiunea anulării procesului – verbal de contravenție.

Având în vedere regimul juridic al nulității, în lumina dispozițiilor articolului 175 C.pr.cv, instanța apreciază că acest motiv nu este întemeiat. Nulitatea apare ca sancțiune legală ce lipsește actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Instanța apreciază faptul că nulitatea procesului verbal survine numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lui, vătămarea trebuind să fie dovedită de persoana interesată.

Petentul nu a suferit nicio vătămare, omisiunea elementelor invocate nefiind de natură să influențeze individualizarea sancțiunii contravenționale.

Potrivit art. 148 punctul 16 din HG 1391/2006, se interzice conducătorului de autovehicul să circule având montate pe autovehicul anvelope cu alte dimensiuni ori caracteristici decât cele prevăzute în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori care prezintă tăieturi sau rupturi ale cordului ori sunt uzate peste limita admisă.

Certificatul de înmatriculare se reține de către poliția rutieră în cazul în care anvelopele au alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevăzute în cartea de identitate a vehiculului, prezintă tăieturi sau rupturi ale cordului ori sunt uzate peste limita legal admisă potrivit art 112 al 1 lit h din OUG nr. 195/2002.În consecință, faptul că în spetă contravenția a fost constatată de un polițist din cadrul Serviciului Rutier s-a facut potrivit legii, nefiind prevăzută expres necesitatea asistării de către un reprezentant RAR.

Potrivit art 10 alin 2 din OUG nr. 195/2002, constatarea defecțiunilor tehnice ale vehiculelor se face de către poliția rutieră, iar verificarea stării tehnice a vehiculelor aflate în trafic pe drumurile publice se face de către poliția rutieră, împreună cu instituțiile abilitate de lege.

Faptul că măsura reținerii certificatului de înmatriculare a fost dispusă, fără a se indica în procesul verbal si temeiul de drept în baza căruia a fost luată nu conduce la nulitatea procesului verbal de contravenție, în condițiile în care s-a specificat atât sancțiunea principală și temeiul de drept conform căruia s-a aplicat amenda, cât și faptul indicării măsurii complementare dispuse, iar aceasta a fost aplicată în conformitate cu prevederile legale.

Așa după cum s-a arătat in Decizia nr. 349/2003 a Curții Constituționale, in procedura contravențională principiul prezumției de nevinovăție nu este încălcat, dat fiind că persoana împotriva căruia s-a întocmit procesul verbal de constatare a contravenției nu este pusă in fața unui verdict definitiv de vinovăție și de răspundere, ci doar in fața unui act administrativ de constatare ale cărui efecte pot fi înlăturate prin promovarea căii de atac a plângerii, petentul putând răsturna prezumția de vinovăție.

Din probele administrate în cauză, instanța reține faptul că petentul nu a răsturnat prezumția de legalitate a procesului verbal de contravenție. Planșele foto depuse de petent nu au forța probantă, deoarece ne există certitudinea asupra apartenenței anvelopelor fotografiate la ansamblul verificat, la momentul constatării contravenției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de către petent E. G. V., cu domiciliul în TÂRGOVIȘTE, ., ., J. DÂMBOVIȚA în contradictoriu cu intimat I.P.J. B., cu sediul în B., .. 3 -5, jud. B., ca nefondată.

Cu apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 26 Septembrie 2013.

Președinte,

S. M.

Grefier,

A. P.

Red./tehnored. S.M./18.10.2013

Tehnored. A.P./28.10.2013/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5953/2013. Judecătoria BACĂU