Plângere contravenţională. Sentința nr. 3902/2013. Judecătoria BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 3902/2013 pronunțată de Judecătoria BACĂU la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 15496/180/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BACĂU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 3902/2013
Ședința publică de la 08 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D.
Grefier E. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent C. G. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BACĂU( P.V. . NR._/02.11.2012 -SEVICIUL RUTIER ), având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind: - petent - C. G. - intimat - INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BACĂU( P.V. . NR._/02.11.2012 -SEVICIUL RUTIER ), martorul propus de petent D. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Petentul se legitimează cu, CI . nr._ CNP_.
S-a audiat martorul sub prestare de jurământ declarația acestuia fiind consemnată și atașată prezentei cauze.
Petentul arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Petentul având cuvântul pe fond solicită anularea procesului verbal, fapta fiind încadrată greșit art. 101 – restricție temporară, precizând că este șofer profesionist și a acordat prioritate, neavând nici un pieton pe trecere.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău, sub nr._ din 12.11.2012 petentul C. G. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 2.11.2012 întocmit de Biroul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că a fost amendat dar încadrarea juridică este viciată nefiind pentru fapta descrisă în procesul-verbal, sancțiunea stabilită fiind pentru o altă faptă.
În drept plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001.
Plângerea a fost formulată în termen legal, conform art. 31 alin.1 din OG nr.2/2001 și este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, potrivit art. 36 din OG nr.2/2001.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, întrucât procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, aplicarea sancțiunilor și întocmirea procesului-verbal fiind făcute în mod nemijlocit de agentul care a constatat fapta cu propriile simțuri.
În drept, au fost invocate prevederile art.115-118 C.p.c., HG nr.1391/2006, O.U.G.nr.195/2002 RMCU și O.G.nr.2/2001.
La dosarul cauzei, au fost depuse următoarele înscrisuri: copia procesului-verbal atacat și raportul agentului constatator.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 2.11.2012 întocmit de Biroul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 268 lei, în baza art. 135 lit. h din HG. nr. 1391/2006 și art. 101 alin. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, fiindu-i reținut permisul de conducere.
S-a reținut în sarcina petentului că la data de 2.11.2012, orele 16,40 a condus autoturismul marca Opel Corsa cu nr. de înmatriculare_ pe . Bacău și la intersecția cu . de pietoni semnalizată corespunzător cu marcaj lizibil nu a acordat priorate de trecere angajat regulamentar în traversare.
Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Instanța mai reține, de asemenea și împrejurarea că faptei reținute în sarcina petentului i s-a dat o corectă încadrare juridică raportat la dispozițiile art. 135 lit. h din Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 care prevede faptul că conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.
Cu toate acestea, sancțiunea aplicată nu este cea corespunzătoare faptei reținute în procesul-verbal.
Astfel, în actul constatator al contravenției s-a indicat sancțiunea prevăzută de art. 101 alin. 3 lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului 195/2002 care prevăd faptul că este contravenție b) nerespectarea interdicției temporare de circulație instituite pe un anumit segment de drum public, când în mod corect ar fi fost art. 100 alin. 3 lit. b din Ordonanța de Urgență a Guvernului 195/2002.
In aceste condiții, cele reținute in procesul-verbal nu sunt susținute de actul normativ invocat de către agentul constatator, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu articolul precizat iar faptul că în cuprinsul întâmpinării se indică un alt temei legal nu poate duce la confirmarea procesului-verbal sub acest aspect.
Atât timp cât fapta săvârșită de petent a fost descrisă fără a se indica în mod corect temeiul în drept pentru aplicarea sancțiunii, instanța constată că lipsește unul din elementele prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, indicarea greșită a temeiul în drept echivalând cu lipsa acestuia.
Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul art. 34 alin.1 din OG nr.2/2001, va admite plângerea și, pe cale de consecință, va constata nulitatea procesului-verbal . nr._ din 2.11.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul C. G. domiciliat în Bacău, Cornișa Bistriței . în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN BACĂU.
Constată nulitatea procesului-verbal . nr._ din 2.11.2012 întocmit de Biroul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică de la 08 Mai 2013
Președinte, M. D. | ||
Grefier, E. C. |
Red. DM/dact.CE/4 ex.
4.06.2013/5.06.2013
← Fond funciar. Sentința nr. 7741/2013. Judecătoria BACĂU | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6432/2013. Judecătoria... → |
---|