Actiune in regres. Sentința nr. 579/2013. Judecătoria BAIA MARE
Comentarii |
|
Sentința nr. 579/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 9749/182/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA BAIA M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ „cod operator-4193”
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 579
Ședința publică din 23 Ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. D. R.
Grefier C. A.
Pe rol este soluționarea cauzei civile formulate de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA și intervenientul forțat Ș. I., având ca obiect acțiune în regres.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul registratură al instanței, la data de 22.01.2013 adresa înaintată de către pârâtă la care atașează dosarul de daune în trei exemplare.
Dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din data de 16.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru ziua de azi, 23.01.2013, când a pronunțat prezenta sentință.
INSTANȚA
Prin cererea formulată reclamanta . a chemat-o în judecată pe pârâta . Reasigurare SA și pe intervenientul forțat Ș. I. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor sume:
- 2167.39 lei reprezentând rest de plată din contravaloarea daunei în dosarul AAA/1093/2009/MM/B;
- 2075.33 lei reprezentând penalități legale de 0.1% pe zi de întârziere, aplicate asupra cuantumului integral al despăgubirii, pe perioada 25.05._10;
- penalități legale de 0,1% pe zi de întârziere în efectuarea plății în conformitate cu dispozițiile art. 64 alin. 4 din Normele la Ordinul CSA nr. 20/2008 asupra sumei de 2167.39 lei, începând cu data de 12.08.2010 și până la achitarea integrală a debitului.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 14.10.2009 pe raza localității Baia M., conducătorul auto Ș. I., în timp ce conducea autoturismul F., cu nr. de înmatriculare_, nu a acordat prioritate autoutilitarei marca F. cu nr. de înmatriculare_, intrând în coliziune cu acesta.
Pentru auto cu nr. de înmatriculare_ există încheiată o asigurare facultativă Casco la G. A. S.A., astfel că a despăgubit suma de_.95 lei.
Potrivit art. 2210 alin. 1 din Codul Civil, care prevede "În limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane", societatea s-a subrogat în drepturile persoanei prejudiciate.
Art. 39 din Ordinul 20/2008 al CSA prevede: "(1) în cazul în care, pentru recuperarea pagubei materiale, persoana păgubită se adresează asigurătorului său de bunuri, constatarea avariilor, soluțiile tehnologice adoptate, evaluarea și stabilirea despăgubirilor sunt opozabile asigurătorului RCA al persoanei vinovate.
(2) În situația respectării prevederilor alin. (1), asigurătorul de bunuri al persoanei păgubite recuperează despăgubirea plătită de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate, fără ca asigurătorul RCA să fie îndreptățit să respingă o astfel de cerere."
Având în vedere că autoturismul F. cu nr._ era asigurat de răspundere civila la S.C. Asigurare Reasigurare Ardaf S.A., s-am adresat acestei societăți pentru recuperarea contravalorii despăgubirii.
La data de 11.08.2010 s-a virat către societate suma de_,56 Iei, rămânând o diferență de 2167,39 lei.
Pârâta și intervenientul forțat nu au depus întâmpinări.
Analizând cererea reclamantei, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat în data de 14.10.2009 de Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș, s-a reținut că intervenientul forțat Ș. I., în timp ce conducea, în data de 14.10.2009, autoturismul_ a intrat în coliziune cu autoturismul_ întrucât nu i-a acordat prioritate de trecere în momentul în care a ajuns la intersecția străzilor Independenței cu I.L. C..
Întrucât nu s-a dovedit că procesul-verbal a fost anulat, se va considera că starea de fapt reținută în cuprinsul acestuia corespunde realității, cu atât mai mult cu cât, la momentul încheierii acestuia, d-nul Ș. I. nu a obiectat declarând că este de acord ca plata despăgubirilor să se facă de către asigurător.
Așadar, intervenientul forțat se face vinovat de săvârșirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii. Fapta ilicită constă în nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice. Ca urmare a acestei fapte intervenientul forțat a cauzat un prejudiciu în patrimoniul asiguratului reclamantei, prejudiciu care constă în avarierea autoturismului proprietatea acestuia.
Astfel, autoturismul avariat de intervenientul forțat,_, aparține Motoractive IFN SA potrivit certificatului de înmatriculare depus la fila 22 de la dosar.
Contravaloarea necesară reparării autoturismului_ se ridică la nivelul sumei de_,95 RON, așa cum a reieșit din devizul de reparații depus la filele 14-20 de la dosar.
În acest deviz este menționat costul materialelor și al manoperei pieselor aparținând autoturismului_ avariate în accidentul cauzat de intervenientul forțat, regăsindu-se aceleași piese care au fost constatate ca fiind avariate și de Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș odată cu eliberarea autorizației de reparații . nr._/14.10.2009.
Reclamanta, în calitate de asigurător, a achitat contravaloarea sumei necesară reparării autoturismului_, cu OP 216/03.12.2009.
Pentru autoturismul_ exista încheiat contractul de asigurare de răspundere civilă între Ș. I. și S.C. Asigurare Reasigurare Ardaf S.A., valabil din 30.01._10, deci valabil la data producerii accidentului.
Prin urmare, întrucât asiguratul pârâtei se face vinovat de săvârșirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii în patrimoniul asiguratului reclamantei, în temeiul art. 998, 999 cod civil și art. 49 din Legea 136/1995, modificată, urmează ca . Reasigurare SA să achite contravaloarea necesară reparării autoturismului_, respectiv diferența rămasă neachitată.
În ceea ce privește penalitățile, acestea se vor acorda conform art. 36 alin. 1 și 3 și art. 37 din Ordinul CSA 20/2008, adică câte 0,1% pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 19.11.2009, adică după trecerea celor 30 de zile socotite de la data la care pârâta a contestat nejustificat contravaloarea reparațiilor (fila 26).
Aceste dispoziții legale trebuie coroborate și cu prevederile art. 39 din Ordinul CSA 20/2008 care dispun: „în cazul în care, pentru recuperarea pagubei materiale, persoana păgubită se adresează asigurătorului său de bunuri, constatarea avariilor, soluțiile tehnologice adoptate, evaluarea și stabilirea despăgubirilor sunt opozabile asiguratorului RCA al persoanei vătămate”.
Întrucât pârâta a căzut în parte în pretenții va fi obligată în parte la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite în parte cererea formulată de reclamanta ., cu sediul în București, .. 45, sector 1 în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA, cu sediul procesual ales în Baia M., ., . și intervenientul forțat Ș. I., domiciliat în Baia M., .. 21/30, jud. Maramureș și în consecință:
Obligă pârâta . Reasigurare SA să plătească reclamantei suma de 2167,39 RON precum și penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, penalități aferente acestei sume, calculate începând cu data de 19.11.2009 și până la achitarea integrală.
Obligă pârâta . Reasigurare SA să plătească reclamantei suma de 125 RON, cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 23.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. D. R. C. A.
Red. D.D.R./dact.C.A.
5 ex./05.02.2013
DOSAR NR._
HOTĂRĂȘTE :
Admite în parte cererea formulată de reclamanta ., cu sediul în București, .. 45, sector 1 în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA, cu sediul procesual ales în Baia M., ., . și intervenientul forțat Ș. I., domiciliat în Baia M., .. 21/30, jud. Maramureș și în consecință:
Obligă pârâta . Reasigurare SA să plătească reclamantei suma de 2167,39 RON precum și penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, penalități aferente acestei sume, calculate începând cu data de 19.11.2009 și până la achitarea integrală.
Obligă pârâta . Reasigurare SA să plătească reclamantei suma de 125 RON, cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 23.01.2013.
PREȘEDINTE,
← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 28/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3927/2013.... → |
---|