Plângere contravenţională. Sentința nr. 6686/2013. Judecătoria BAIA MARE
Comentarii |
|
Sentința nr. 6686/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 635/182/2013
cod operator 4193
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA BAIA M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 6686/2013
Ședința publică din 18 Iunie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. I. R.
Grefier A. P.
Pe rol este judecarea cauzei civile privind pe petentul B. A. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, având ca obiect plângere contraventională.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 11 iunie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 18 iunie 2013.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M., la data de 21.01.2013, sub numărul_, petentul B. A. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, să dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/08.01.2013, încheiat de intimat.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că starea de fapt descrisă în cuprinsul procesului verbal contestat nu este cea reală.
Plângerea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 31 din O.G. nr. 2/2001.
În probațiune, au fost anexate plângerii, procesul verbal contestat, în original (f.4) și copie (f.5), copia cărții de identitate a petentului (f.6).
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997.
La data de 08.03.2013, prin registratura instanței, intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună respingerea plângerii formulate ca nefondată.
În apărarea sa, intimatul a arătat că petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 109 și art. 77 alin. 2 din R.O.U.G. nr. 195/2002, respectiv art. 36 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, pentru aceea că la data de 08.01.2013, în calitate de conducător auto, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pe . M., iar la intersecția cu . respectat semnificația indicatorului “obligatoriu la dreapta”, a efectuat manevra de viraj la stânga, încălcând marcajul longitudinal dublu continuu. Totodată, petentul nu purta centura de siguranță.
Faptele petentului au fost încadrate juridic în mod corect, iar sancțiunile aplicate au fost în mod corect individualizate.
Se arată că procesul verbal contestat este legal și temeinic, fiind întocmit cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001. Se mai învederează instanței că faptele petentului au fost constatate în mod direct de către agentul constatator, astfel încât procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate, care poate fi combătută prin administrarea probei contrare în condițiile art. 1169-1170 C.civ., aspect conform cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Ozturk c. Germaniei, Salabiaku c. Franței).
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 și urm. C.proc.civ.
A fost anexat întâmpinării exemplarul nr. 1 al procesului verbal contestat.
La termenul de judecată din data de 11.06.2013, a fost audiat în ședința publică martorul propus de petent – D. E., iar instanța, în temeiul art. 167 C.proc.civ., a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/08.01.2013 încheiat de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, petentul B. A. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei, avertisment și amendă în cuantum de 140 lei, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 109, art. 77 alin. 2 din R.O.U.G. nr. 195/2002, respectiv art. 36 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.
În cuprinsul procesului-verbal de contravenție s-a reținut faptul că în data de 08.01.2013, în calitate de conducător auto, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pe . M., iar la intersecția cu . respectat semnificația indicatorului “obligatoriu la dreapta”, a efectuat manevra de viraj la stânga, încălcând marcajul longitudinal dublu continuu, ce separă sensurile de mers. Totodată, petentul nu purta centura de siguranță. Conducătorul auto nu presta activitate Taxi.
Plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Deși petentul nu a contestat legalitatea întocmirii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța are dreptul și obligația, deopotrivă, de a verifica legalitatea procesului verbal atacat, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, în ceea ce privește motivele de nulitate absolută ce ar putea fi invocate și din oficiu. Făcând aplicarea acestui articol în prezenta cauză, instanța reține că actul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută care să impună anularea acestuia.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, fiind încheiat de un agent al forței publice care a constatat faptele prin propriile simțuri, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și legalitate. Din acest punct de vedere, incumbă petentului sarcina de a face dovada, prin probe neîndoielnice, că cele consemnate nu corespund realității în sensul că, fie fapta nu există, fie ea s-a desfășurat altfel.
Petentul a învederat instanței că nu a încălcat marcajul longitudinal continuu și că nu purta centura de siguranță, deoarece la acel moment avea client în mașină, pe D. E., și astfel, prestând activitate de taximetrie, nu avea obligația de utiliza centura.
Martorul propus de către petent, pasager în autoturismul condus de către acesta la momentul controlului, a declarat că petentul nu a virat la stânga de pe . București, întrucât acesta nici nu a circulat pe . susținute de către petent, a declarat că a urcat în mașina acestuia, taximetrist, în calitate de cunoștință și nu de client, fără a plăti cursa respectivă. A precizat, de asemenea, că petentul purta centura de siguranță.
Având în vedere că martorul este o cunoștință a petentului, că declarația acestuia se contrazice cu cele învederate de către petent, care, la rândul lui, a semnat procesul verbal de contravenție fără a avea obiecțiuni, instanța constată că prezumția de temeinicie a actului de constatare nu a fost răsturnată.
Sub aspectul individualizării sancțiunilor aplicate, având în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că acestea sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptelor.
În consecință, instanța urmează a respinge plângerea formulată de către petent împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/08.01.2013, întocmit de către intimat, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de către petentul B. A., cu domiciliul procesual ales în Baia M., ., jud. Maramureș, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, cu sediul în Baia M., .. 37, jud. Maramureș, ca nefondată.
Menține dispozițiile procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/08.01.2013, încheiat de intimat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
D. I. RUSUADRIANA P.
(aflat în C.O.; semnează Președintele instanței) (aflat în C.O.; semnează Grefierul Șef)
Red. D.I.R./ dact. A.P./ 4 ex./ 9 iulie 2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1067/2013.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|