Anulare act. Sentința nr. 8453/2013. Judecătoria BAIA MARE
Comentarii |
|
Sentința nr. 8453/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 03-09-2013 în dosarul nr. 1636/182/2013
cod operator - 4193
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA BAIA M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8453
Ședința publică din 3 septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. D.
GREFIER: M. M.
Pe rol este soluționarea cererii formulate de reclamantul P. DE PE L. JUDECĂTORIA BAIA M. în contradictoriu cu pârâții O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ MARAMUREȘ-BIROUL DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ BAIA M. și ., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței, la data de 26.07.2013 – întâmpinare, formulată de pârâtul O.C.P.I. Maramureș, la care s-au atașat următoarele înscrisuri: copie sesizare OCPI Maramureș nr. 4718/28.09.2007; rezoluția din dosarul nr. 3921/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia M.; copia C.F. nr._ Baia M.; copia C.F. nr._ Baia M.; extras de pe portalul Judecătoriei Baia M., privind informații în dosarul nr._ .
Având în vedere actele și probele de la dosar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M. la data de 6.02.2013, sub dosar nr._, reclamantul P. DE PE L. JUDECĂTORIA BAIA M. în contradictoriu cu pârâții O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ MARAMUREȘ-BIROUL DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ BAIA M. și ., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză să dispună desființarea următoarelor înscrisuri: planul de amplasament și delimitare a imobilelor cuprinse în C.F. nr. numere cadastrale: 2860 și 2861 din localitatea Baia M. UAT Baia mare, întocmit în format A4 de inginerul topograf Chirilov N., autorizat cu certificatul de autorizare . nr. 2879, categoria D; încheierea nr._ întocmită la data de 21.09.2005 de angajați ai Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară Maramureș, registrator P. D. I. și asistent registrator C. M. S., în dosarul nr._/20.05.2005, prin care s-a admis cererea de întabulare formulată de petenta S.C. T. A. S.A.; rectificarea înscrisurilor efectuate în Cartea funciară cu nr. 1981/N – Municipiul Baia M. – UAT Baia M., în sensul radierii întabulării numerelor cadastrale 2860 și 2861 efectuate în favoarea S.C. T. A. S.A. Baia Sprie și a notărilor efectuate asupra celor două numere cadastrale: 2860 și 2861; închiderea Cărții funciare cu nr._/N – Municipiul Baia M., UAT Baia M.; revenirea la situația tabulară a terenurilor, anterioară deschiderii Cărții funciare nr._/N – Municipiul Baia M., UAT Baia M..
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că, în dosarul penal nr. 3921/P/2009 al parchetului de pe lângă Judecătoria Baia M. s-au efectuat cercetări față de învinuitul P. D. I. – registrator la OCPI Maramureș și făptuitoarea C. M. S., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă calificată, prev. de art. 246 și art. 249 indice 1 raportat la art. 246 Cod penal și neglijență în serviciu, prev. de art. 249 alin. 1 Cod penal; față de făptuitorii Chirilov N. și A. A. – ingineri topografi, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. 1 Cod penal, uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal și neglijență în serviciu, prev. de art. 249 alin. 1 Cod penal.
Prin rezoluția nr. 3921/P/2009 din data de 21.01.2013 a acestui P., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, respectiv neînceperea urmăririi penale față de persoanele susmenționate sub aspectul comiterii infracțiunilor pentru care s-au efectuat cercetări, motivându-se, în esență, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni sub aspectul laturii subiective, respectiv obiective.
Din probațiunea administrată în cauză a rezultat că făptuitorul Chirilov N. – inginer topograf autorizat, a întocmit în fals „Planul de amplasament și delimitare a imobilelor cuprinse în c.F. nr. numere cadastrale: 2860 și 2861 din localitatea Baia M.”, în format A4, menționând în mod eronat în antet că terenurile la care se referă Planul, s-ar afla pe raza localității Baia M..
În realitate, aceste terenuri se regăsesc pe raza localității Tăuții de Sus – UAT Baia Sprie; sunt cuprinse în C.F. nr. 161 Tăuții de Sus (nr. topo 725/2 și 725/3); C.F. nr. 434 Tăuții de Sus (nr. topo 724) și C.F. nr. 307 Tăuții de Sus (nr. topo 723/3).
Pe acest Plan, în format A4, inginerul topograf Chirilov a reprodus cu ajutorul tehnicii de calcul (a scanat) viza OCPI Maramureș - Serviciul C. și semnăturile reprezentanților acesti instituții și a depus acest document, anexă la cererea de înscriere a dreptului de proprietate nr._/20.05.2005 formulată de S.C. T. A. S.A. Baia Sprie.
Registratorul P. D. I. a admis, în baza H.G. 834/1991, cererea de înscriere a dreptului de proprietate formulată de S.c. T. A. S.A. Baia Sprie, prin încheierea de admitere nr._ din data de 21.09.2005 și, luând în considerare Planul de amplasament și delimitare, în format A4, întocmit în fals de inginerul topograf Chirilov, a dispus deschiderea unei Cărți funciare noi, nedefinitive, pe raza localității Baia M. (_/N), în care a înscris imobilele cu numere cadastrale: 2860 și 2861, deși aceste terenuri se află pe raza localității Tăuții de Sus – UAT Baia Sprie; sunt înscrise în Cărți funciare aferente aceste localități; sunt identificate topografic și sunt întabulate pe numele unor persoane fizice.
Mai mult, pe aceste numere cadastrale menționate în C.F. nedefinită: 1891/N – Baia M. s-au notat, la solicitarea S.C. T. A. S.A., construcții și s-au înscris sarcini (ipotecă).
Este evident că Planul de amplasament, în format A4, întocmit de inginerul topograf Chirilov este un înscris falsificat, ce se impune a fi desființat, consecință care se extinde și asupra încheierii de admitere a cererii de întabulare nr._ întocmită de registratorul P. la data de 21.09.2005 (încheiere care s-a dat în baza acestui plan falsificat).
Cum art. 907 alin. 1 cod civil prevede că în situația în care o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia, reclamantul a formulat prezenta cerere.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Pârâtul O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ MARAMUREȘ a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în temeiul art. 36 din NCPC, raportat la obiectul acțiunii – rectificare de coală funciară, prevăzută de art. 33, 37 și 50 indice 1 din Legea nr. 7/1996 privind caracterul și publicitatea imobiliară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sens în care a solicitat respingerea cererii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Având în vedere înscrierile efectuate ulterior în cartea funciară, precum și prevederile art. 80 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/298 privind Codul Civil, potrivit cărora „Cererile de înscriere, precum și acțiunile în justiție, întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, indiferente de data introducerii lor, vor fi soluționate potrivit normelor materiale în vigoare la data încheierii actului sau, după caz, la data săvârșirii ori producerii faptului juridic generator al dreptului supus înscrierii, cu respectarea normelor procedurale în vigoare în momentul introducerii lor”, intimatul O.C.P.I. Maramureș consideră că în prezenta cauză sunt aplicabile prevederile legale în materie de rectificare de carte funciară, reglementată de Legea 7/1996.
Arată că părți în procesul civil sunt persoanele între care există raportul juridic dedus judecății, acestora fiindu-le opozabilă hotărârea pronunțată de către instanța de judecată.
Prin indicarea pretențiilor sale, precum și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care se bazează această pretenție, reclamanta justifică îndreptățirea pe care o are de a introduce cererea împotriva unui anumit pârât.
Acțiunea în rectificare de carte funciară este reglementată de Legea 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară, republicată, ambele norme arătând împotriva cui poate fi îndreptată o astfel de acțiune, respectiv împotriva titularului dreptului contestat, în acest sens prin Decizia nr. 5728 din 29 iunie 2005 pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție.
Operațiunile de carte funciară ce se impun a fi efectuate după pronunțarea unei hotărâri judecătorești, reprezintă o obligație ce revine instituției pârâtei OCPI Maramureș prin birourile de carte funciară, obligație prevăzută de art. 47 alin. 2 Legea 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar art. 48 din aceeași lege, indică ce formă trebuie depusă pentru a fi aptă de întabulare o hotărâre judecătorească (să poarte mențiunea definitivă și irevocabilă) și când o cerere este admisibilă, nefiind necesară chemarea în judecată a O.C.P.I. Maramureș.
Cu privire la fondul cauzei, pârâtul O.C.P.I. Maramureș a solicitat admiterea acțiunii, având în vedere rezoluția procurorului dată în dosarul nr. 3921/P/2009.
O.C.P.I. Maramureș a sesizat Inspectoratul e Poliție al Județului Maramureș, prin sesizarea nr. 4718/28.09.2007, faptul că biroul de C. și Publicitate Imobiliară Baia M. din cadrul instituției, s-a depus în vederea înscrierii în cartea funciară a unei schițe de dezmembrare avizată cu nr. 2580/06.07.2005 ori în arhiva instituției exista o altă schiță de dezmembrare cu același număr, însă cu alte date de carte funciară, ambele fiind întocmite în favoarea S.C. T. A. S.A. Baia Sprie.
Prin rezoluția procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia mare din 21 ianuarie 2013 în dosarul nr. 3921/P/2009, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, respectiv neînceperea urmăririi penale față de persoanele învinuite sub aspectul comiterii infracțiunilor pentru care s-au efectuat cercetări, motivându-se, în esență, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor sub aspectul laturii subiective, respectiv obiective.
Totodată, în rezoluția procurorului la pagina a 13-a, paragraful al doilea, se reține că planul de amplasament și delimitare în format A4 a imobilelor cadastrale 2860 și 2861 Baia M. care au stat la baza deschiderii C.F._/N Baia M. și a întabulării acestor terenuri pe proprietatea S.C. T. A. S.A. Baia Sprie este un înscris falsificat, impunându-se desființarea acestuia în totalitate, cu consecința rectificării înscrierilor efectuate în cartea funciară a acestui înscris falsificat, a suprimării înscrierilor necorespunzătoare realității efectuate în C.F._/N Baia M. și a revenirii la situația tabulară a terenurilor anterioară deschiderii C.F._/N Baia M..
Prin cererea nr. 1533/2005 S.C. T. A. S.A. Baia Sprie a solicitat în baza H.G. 834/1991 înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, asupra terenurilor înscrise în C.F. 161, 434, 309, 671, 307, 625, 456, 345 localitatea Tăuții de Sus, oraș Baia Sprie, identificate cu numerele topografice: 725/2, 725/3/1, 724/2, 7823/6/4, 723/8, 723/10, 723/3/2, 726/32/2/2, 727/1b/1, 727/1a/1 – . Baia Sprie, Tăuții de Sus.
Prin încheierea de carte funciară nr. 1533/2005 s-a admis în parte înscrierea dreptului de proprietate, doar pentru terenurile care erau proprietatea Statului Român.
Pentru celelalte terenuri, s-a respins cererea, terenurile fiind în proprietatea unor persoane fizice, asupra nr. topo. 725/2 și 725/3 din C.F. 161 Tăuții de Sus sunt proprietari B. G. și B. E., asupra nr. topo 724 din 434 Tăuții de Sus este proprietar B. C., iar asupra nr. topo. 723/3 din C.F. 307 Tăuții de sus sunt proprietari T. N., C. M. și alții.
În data de 20.05.2005 S.C. T. A. S.A. a depus o nouă cerere de înscriere în cartea funciară, însoțită de documentația cadastrală avizată sub nr. 2580/06.07.2005, privind terenurile identificate cu numerele topografice respinse la înscrierea în cartea funciară, prin încheierea nr. 1533/2005, în format A3, prin care persoana fizică autorizată a dezmembrat numerele topografice inițiale în numere topografice noi (respectiv nr. topo. 725/2, 725/3 din C.F. C.F. 161 Tăuții de Sus în 725/2, 725/3/1, 725/3/2: nr. topo. 724 din C.F. 434 Tăuții de Sus în nr. topo. 724/1 și 724/2; nr. topo. 723/3 din C.F. 307 Tăuții de Sus în nr. topo. 723/3/1 și 723/3/2).
Numerele topografice nou dezmembrate 725/2, 725/3/1, 724/2 și 723/3/2 în suprafață de 9.460 mp li s-au atribuit numere cadastrale noi 2860 și 2861 Tăuții de Sus, în calitate de proprietar fiind înscris S.C. T. A. Baia Sprie, iar pe numerele topografice dezmembrate rămase 725/3/2, 724/1, 723/3/1 rămânând în continuare pe vechii proprietari din cartea funciară, respectiv persoanele fizice B. G. și E., B. C. și T. N..
La înscrierea în cartea funciară, suplimentar s-a depus planul de amplasament și delimitare 2580/06.07.2005, varianta în format A4, pe care s-a scanat ștampila și semnăturile de avizare ale reprezentanților O.C.P.I. Maramureș, depunându-se în vederea înscrierii în cartea funciară, cu antetul localității Baia M., pentru numerele cadastrale noi 2860 și 2861.
Procedând la înscrierea în cartea funciară, prin încheierea de carte funciară nr._/20.05.2005 s-a admis cererea S.c. T. A. S.A. Baia Sprie, înscriindu-se dreptul de proprietate asupra terenurilor identificate cu nr. cadastrale 2860 și 2861 în cartea funciară nedefinitivă, nou deschisă 1989/N Baia M..
Ulterior acestei înscrieri S.C. T. A. S.A. Baia Sprie a încercat, prin promovarea unei acțiuni în rectificare, îndreptată împotriva O.C.P.I. Maramureș, în dosarul nr._, să modifice UAT-ul în care erau înscrise numerele topografice 2860 și 1861 din Baia M., pe UAT Baia Sprie, motivând că din eroare s-a deschis coala funciară UAT Baia M..
În urma acestei acțiuni s-a descoperit existența a două planuri de amplasament cu același număr, respectiv 2580/2005 și cu conținut diferit, astfel instituția sesizând organele abilitate.
În ceea ce privește perfectarea înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei S.C. T. A. S.A. Baia Sprie, în cartea funciară, asupra imobilelor identificate în proprietatea altor persoane, chiar dacă antecesorii acestora au fost expropriați și totuși au intervenit acte de moștenire și contracte de vânzare-cumpărare, consideră că soluționarea acestor aspecte privesc doar respectivele părți litigante, cu concursul instanței de judecată.
În consecință, apreciază că se impune anularea în totalitate a planului de amplasament și delimitare, în format A4 avizat cu nr. 2580/2005, rectificarea înscrierilor efectuate în cartea funciară în baza acestui înscris falsificat, anularea tuturor înscrierilor necorespunzătoarea realității efectuate în C.F._/N Baia M., precum și a înscrierilor necorespunzătoare realității efectuate în C.F. 1989/N Baia M., precum și a înscrierilor succesive în colile funciare electronice_ și_ Baia M. și revenirea la situația tabulară a terenurilor anterioară, prin sistarea acestor coli funciare.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
În drept, pârâta O.C.P.I. Maramureș a invocat art. 205 și următoarele NCPC.
Pârâta S.C. T. A. S.A. Baia Sprie nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și probele de la dosar, raportat la prevederile art. 249 alin. 2, 245 alin. 1 lit c. Cod procedură penală și art. 44 Cod procedură civilă, art. 907 și următoarele Cod civil și art. 20 din Legea nr. 7/1996 ca fiind întemeiată.
Raportat la dispozițiile Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5728/2005, instanța urmează să constate lipsa calității procesuale pasive a Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară Maramureș.
În esență, starea de fapt relatată de reclamant confirmă rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia M. din 21.01.2013 rezultă din probatoriul administrat în dosarul nr. 3921/P/2009 atașat dosarului instanței.
Astfel, urmare unei erori generate de o schiță (plan de amplasament și delimitare), întocmită pentru pârâta S.C. T. A. S.A. Baia Sprie de inginer topograf Chirilov s-a dispus în mod greșit deschiderea cărții funciare nedefinitive 1989/N – Baia M. și urmare acesteia nr. cadastrale 2860 și 2861, cu toate că terenurile în discuție – identificate sub nr. cadastrale amintite se regăseau în raza localității Tăuții de Sus UAT – Baia Sprie.
În condițiile în care funcționarii implicați în procedura administrativă a întabulării nu au acționat cu intenție, s-a dispus scoaterea de sub urmărire, respectiv neînceperea urmăririi penale față de aceștia prin rezoluția amintită, urmând însă ca instanța civilă să se pronunțe în sensul remedierii situației tabulare și a desființării actelor care au generat-o.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ MARAMUREȘ, cu sediul în Baia M., ., jud. Maramureș.
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul P. DE PE L. JUDECĂTORIA BAIA M., cu sediul în Baia M., .. 8A, jud. Maramureș, în contradictoriu cu pârâta S.C. T. A. S.A., cu sediul în Baia Sprie, ., jud. Maramureș și în consecință:
Desființează:
-planul de amplasament și delimitare a imobilelor cuprinse în C.F. nr. numere cadastrale: 2860 și 2861 din localitatea Baia M. UAT Baia mare, întocmit în format A4 de inginerul topograf Chirilov N., autorizat cu certificatul de autorizare . nr. 2879, categoria D;
-încheierea nr._ întocmită la data de 21.09.2005 de angajați ai Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară Maramureș, registrator P. D. I. și asistent registrator C. M. S., în dosarul nr._/20.05.2005, prin care s-a admis cererea de întabulare formulată de petenta S.C. T. A. S.A.
Dispune:
-rectificarea înscrisurilor efectuate în Cartea funciară cu nr. 1981/N – Municipiul Baia M. – UAT Baia M., în sensul radierii întabulării numerelor cadastrale 2860 și 2861 efectuate în favoarea S.C. T. A. S.A. Baia Sprie și a notărilor efectuate asupra celor două numere cadastrale: 2860 și 2861;
-închiderea Cărții funciare cu nr._/N – Municipiul Baia M., UAT Baia M.;
-revenirea la situația tabulară a terenurilor, anterioară deschiderii Cărții funciare nr._/N – Municipiul Baia M., UAT Baia M..
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03.09.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. D. M. M.
Red. D.D./dact. M.M.
5 ex./ 02.10.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1478/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3821/2013.... → |
---|