Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2013. Judecătoria BAIA MARE
Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 6316/182/2013
ROMÂNIA Cod operator - 4193
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA BAIA M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 18 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-C. M.
GREFIER: M. M.
Pe rol este judecarea cererii formulate de petenta B. R. în contradictoriu cu intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, având ca obiect plângere contravențională.
În baza prevederilor art. 231 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța înregistrează ședința de judecată.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă, în reprezentarea petentei lipsă, avocat O. C., din Baroul Maramureș, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că s-a înregistrat la dosar, prin Serviciul Registratură al instanței, la data de 6 septembrie 2013, întâmpinarea formulată de intimat.
În temeiul dispozițiilor art. 43 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, grefierul de ședință arată că judecătorul nu se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 41 al aceluiași cod.
În baza dispozițiilor art. 131 alin. (1) teza I din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, raportate la prevederile art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, verificându-și din oficiu competența, instanța se declară competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Reprezentantul petentei susține că a vizionat CD-ul ce conține înregistrarea video a faptei contravenționale reținute în sarcina petentei. Arată că nu mai are de formulat cereri în probațiune și solicită cuvântul pe fond.
În temeiul prevederilor art. 258 al Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța încuviințează probele propuse de părți.
În baza dispozițiilor art. 244 alin. (1) din Codul de procedură civilă, apreciind lămurită cauza, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța declară terminată cercetarea procesului și fixează la aceeași dată termen pentru dezbaterea fondului, acordând cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul petentei solicită instanței să admită plângerea așa cum a fost formulată, să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției atacat, ca fiind netemeinic. Arată că, pe . municipiul Baia M., există 2 benzi de circulație plus o lățime de bandă pentru parcare laterală. La momentul în care petenta a ajuns la trecerea de pietoni, s-au angajat în traversare doi pietoni din partea stângă, nu s-a stânjenit trecerea pietonilor, ocazie cu care petenta a fost sancționată pentru că nu a acordat prioritate de trecere pietonilor.
În temeiul prevederilor art. 394 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, consideând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cererii, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin plângerea introdusă și înregistrată la 17 mai 2013 și înregistrată la Judecătoria Baia M. - Secția Civilă la aceeași dată, sub nr._, petenta B. R., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză, să dispună anularea Procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 9 mai 2013, ca fiind netemeinic.
În motivarea în fapt a plângerii, petenta a arătat că, la data de 9 mai 2013, conducea autovehiculul marca Toyota, cu numărul de înmatriculare_, pe . municipiul Baia M., efectuând manevra de trecere prin sensul giratoriu de la intersecția cu . sensul giratoriu cu viteză redusă, a trecut de trecerea de pietoni amplasată după intersecție, pe trecerea de pietoni neaflându-se în acel moment angajat în traversare niciun pieton. Chiar în timpul în care petenta se afla cu autovehiculul pe trecerea de pietoni, din partea stângă, în sensul său de mers, s-a apropiat un pieton, cu intenția de a traversa ., . cu sens unic și are două benzi de deplasare, plus o lățime de bandă pentru parcare, iar petenta se afla pe banda întâi de mers (banda din dreapta, în sensul său de mers) și pietonul abia atunci a coborât de pe trotuar pe cea de a treia bandă, destinată parcării. Din acest motiv, precum și di cauza faptului că petenta trecuse deja cu partea frontală a autovehiculului de trecerea de pietoni, apreciază că nu se putea reține în sarcina sa că nu ar fi acordat prioritate de trecere pietonului. Cu toate acestea, petenta a fost oprită de un echipaj al poliției rutiere ce se afla amplasat pe partea stângă a sensului său de mers.
Petentei i s-a întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, reținându-se în sarcina sa comiterea contravenției prevăzute în art. 135 lit. h) din Regulamentul de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, respectiv încălcarea obligației de acordare a priorității de trecere a pietonului care traversează drumul public prin loc special amenajat. Petentei i s-a aplicat sancțiunea principală a amenzii și i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării, în baza art. 100 alin. (3) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002.
Cu toate că petenta i-a explicat agentului de poliție faptul că pietonul a început traversarea străzii abia după ce aceasta se afla deja pe trecerea de pietoni, precum și faptul că fiind cele trei benzi de circulație nu a stânjenit pietonul în niciun fel în traversare, agentul de poliție a susținut că a fost filmată și că a comis contravenție reținută în procesul-verbal întocmit.
În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 118 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și ale art. 148-151 din Codul de procedură civilă.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și de timbru judiciar, conform prevederilor art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, respectiv potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995, cu modificările și completările ulterioare.
La plângere, s-a atașat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, procesul-verbal de constatare a contravenției atacat.
La data de 6 septembrie 2013, s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, prin care acesta a solicitat instanței respingerea ca nefondată a plângerii contravenționale formulate și, pe cale de consecință, menținerea ca temeinic și legal a procesului-verbal atacat.
În motivarea în fapt a întâmpinării, intimatul a arătat că petenta a fost sancționată pentru comiterea contravenției prevăzute în art. 135 lit. h) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 cu modificările ulterioare, pentru aceea că, la data de 9 mai 2013, ora 17,28, a condus autoturismul marca Toyota, cu numărul de înmatriculare_ pe . municipiul Baia M., iar, la intersecția cu bulevardul Unirii, nu a acordat prioritate de trecere unui grup de pietoni angajați în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător, abaterea fiind filmată și înregistrată de aparatul video-radar, omologat și verificat metrologic, montat pe autovehiculul aparținând organelor de poliție.
Intimatul a mai susținut că procesul-verbal atacat a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, neexistând cauze de nulitate constând în nerespectarea condițiilor de fond și formă impuse de lege la întocmirea actelor de constatare a contravenției, potrivit dispozițiilor art. 16 și următoarele din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Totodată, intimatul a apreciat că fapta petentei a fost încadrată juridic în mod corect la art. 135 lit. h) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, cu modificările ulterioare, iar sancțiunea amenzii, în cuantum de 300 lei, a fost în mod corect individualizată.
În drept, intimatul a invocat prevederile art. 196 alin. (1), ale art. 205, ale art. 206, ale art. 223 alin. (3), ale art. 249 și ale art. 315 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum și dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001.
La întâmpinare, intimatul a atașat înscrisuri (f. 13-16) și CD-ul conținând înregistrarea video a săvârșirii faptei reținute de agentul constatator în sarcina petentei (f. 19).
Analizând actele și probele de la dosar în raport cu prevederile normative aplicabile, instanța constată următoarele:
Prin cererea introdusă la 17 mai 2013 și înregistrată la instanță la Judecătoria Baia M. - Secția Civilă la aceeași dată, sub nr._, petenta B. R. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, anularea Procesului-verbal . nr._, întocmit și înmânat petentei la data de 9 mai 2013, de către un agent constatator aparținând intimatului, pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate în art. 100 alin. (3) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Conform dispozițiilor art. 109 alin. (9) din același act normativ, prevederile acestuia referitoare la contravenții se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, dacă prin ordonanța de urgență amintită nu se dispune altfel.
Verificându-se respectarea termenului legal introducere a plângerii contravenționale, se constată că aceasta a fost depusă în termenul de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției, prevăzut în art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Privitor la aspectul legalității actului atacat, se reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 16 și următoarele din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, neexistând cauze de nulitate absolută.
Sub aspectul temeiniciei aceluiași act, din lectura acestuia rezultă că, la data de 9 mai 2013, la ora 17,26, petenta a condus autoturismul marca Toyota, cu numărul de înmatriculare_, pe . municipiul Baia M., iar la trecerea pentru pietoni, marcată și semnalizată corespunzător, din intersecția cu bulevardul Unirii, nu a acordat proritate de trecere unui grup de pietoni aflați în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni, abatere filmată pe hard-disk-ul XNA-3, motiv pentru care i s-a aplicat sancțiunea amenzii, în cuantum de 300 lei (4 puncte-amendă), în baza prevederilor art. 100 alin. (3) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare - potrivit cărora neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului, constituie contravenție -, aceste dispoziții trecând în sfera răspunderii contravenționale încălcarea faptei interzise în art. 135 lit. h) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Instanța reține faptul că petenta, deși a arătat în procesul-verbal de constatare a contravenției, sub semnătură, la rubrica ,,Alte mențiuni”, că nu dorește să facă mențiuni, a contestat, totuși, acest act fără a dovedi că s-a aflat în eroare atunci când a semnat actul astfel sau că fost constrânsă de către agentul constatator să îl semneze în acest mod și fără a răsturna prezumția relativă de veridicitate de care se bucură procesul-verbal contestat, în condițiile în care fapta a fost filmată și înregistrată prin mijloace tehnice - aparat radar dotat cu cameră video și hard-disk - omologate și verificate metrologic (f. 15 și 16), din imaginile stocate pe CD-ul conținând înregistrarea respectivă (f. 19) rezultând săvârșirea faptei reținute de agentul constatator în procesul-verbal întocmit.
În ceea ce privește individualizarea și aplicarea sancțiunii de către agentul constatator, intanța reține, înainte de toate, că, în conformitate cu prevederile art. 98 alin. (4) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, clasa a II-a de sancțiuni - la care fac referire, sub aspect sancționator, dispozițiile art. 100 al aceluiași act normativ - cuprinde 4-5 puncte-amendă, un punct-amendă reprezentând, valoric, potrivit prevederilor art. 98 alin. (2) din ordonanța de urgență antemenționată, 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.
Conform dispozițiilor art. 1 al Hotărârii Guvernului nr. 23/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în perioada 1 februarie 2013 - 30 iunie 2013, salariul respectiv a fost de 750 lei.
Prin raportarea stării de fapt mai sus prezentate la prevederile art. 100 alin. (1) pct. 6 și ale art. 98 alin. (2) și alin. (4) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la dispozițiile art. 1 al Hotărârii Guvernului nr. 23/2013 și la prevederile art. 21 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare - potrivit cărora ,,Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal’’ -, instanța constată că sancțiunea a fost corect individualizată și aplicată, la nivelul minimului special al amenzii prevăzute de lege pentru contravenția comisă de petentă.
În consecință, în baza prevederilor art. 34 al Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, plângerea formulată urmează a fi respinsă ca nefondată.
Relativ la solicitarea intimatului, formulată în întâmpinare, de obligare a petentului, în baza dispozițiilor art. 36 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, la plata cheltuielilor judiciare către stat în caz de respingere a plângerii contravenționale, instanța constată că prevederile normative respective au fost abrogate implicit prin dispozițiile art. 53 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, fără ca acest din urmă act normativ să conțină norme tranzitorii referitoare la problema cheltuielilor judiciare datorate către stat de petenții cărora li s-a respins plângerea contravențională formulată - norme aplicabile cauzelor înregistrate la instanțe înainte de data amintită și nesoluționate până la acel moment -, astfel că, în condițiile aplicării imediate, în noua configurație, de la data intrării în vigoare a actului normativ modificator, a normelor de procedură civilă cuprinse în Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, urmează a se respinge și cererea antemenționată a intimatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată cererea formulată de petenta B. R., cu domiciliul în municipiul Baia M., ., județul Maramureș, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat O. C., cu sediul în municipiul Baia M., .. 27, ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, cu sediul în municipiul Baia M., .. 37, județul Maramureș, având ca obiect plângere contravențională.
Respinge solicitarea intimatului de obligare a petentei la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Cu drept de cerere de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Baia M..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I.-C. M. M. M.
red. I.-C.M./tehn. M.M.
4 ex./02.09.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1510/2013.... | Validare poprire. Sentința nr. 5691/2013. Judecătoria BAIA MARE → |
---|