Plângere contravenţională. Sentința nr. 2/2013. Judecătoria BAIA MARE

Sentința nr. 2/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 11384/182/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

JUDECĂTORIA BAIA M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ cod operator 4193

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

Ședința publică din 2 decembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. C. M.

GREFIER: O. V.

Pe rol este judecarea cauzei civile privind pe petenta .. în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – I.S.C.T.R., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Având în vedere excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de intimat în cuprinsul întâmpinării, instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției respective.

INSTANȚA

Prin plângerea contravențională trimisă prin poștă în data de 01.11.2012 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. în data de 05.11.2012, în dosarul nr._/211/2012, petenta .. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - I.S.C.T.R., în principal, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat în data de 24.09.2012, de către intimat, și exonerarea de la plata amenzii contravenționale dispuse prin procesul-verbal, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertisment, în temeiul art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001.

Motivele plângerii contravenționale, în fapt și în drept, se află expuse la filele 3-6 din dosarul_/211/2012 al Judecătoriei Cluj-N..

Petenta a anexat plângerii contravenționale o copie a procesului-verbal de contravenție contestat (f.7).

În temeiul art. 36 din O.G. nr. 2/2001, al art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997 și al art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, plângerea contravențională este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Prin întâmpinare (f.11-15), intimatul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N. și a arătat că Judecătoria Baia M. este competentă să judece prezenta cauză, a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, și menținerea în totalitate a procesului-verbal de contravenție ca temeinic și legal întocmit, cu obligarea petentei de a achita amenda contravențional.

Motivele întâmpinării, în fapt și în drept, se află expuse la filele 11-15 din dosarul_/211/2012 al Judecătoriei Cluj-N..

Intimatul a anexat întâmpinării un set de înscrisuri (f.17-20).

Prin hotărârea pronunțată la data de 18.02.2013, instanța de judecată a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N., excepție invocată, prin întâmpinare, de către intimat, și a dispus declinarea competenței de soluționare a plângerii contravenționale formulate de petenta .. în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - I.S.C.T.R., în favoarea Judecătoriei Baia M..

La termenul de judecată din data de 2 decembrie 2013, instanța de judecată competentă a reținut cauza în pronunțare asupra excepției tardivității formulării plângerii contravenționale.

Petenta .. a introdus plângerea contravențională la data de 1 noiembrie 2012, data depunerii acesteia la oficiul poștal, fila 8 a dosarului nr._/211/2012 al Judecătoriei Cluj-N., împotriva Procesului-verbal . nr._ întocmit de către I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER - I.S.C.T.R., la data de 24 septembrie 2012 (f.7 a dosarului antemenționat) și comunicat petentei la data de 15 octombrie 2012 (f.17 a aceluiași dosar).

Având în vedere că termenul legal de 15 zile pentru a introduce plângerea contravențională a expirat la data de 31 octombrie 2012, cu zi înainte ca plângerea respectivă să fie depusă la oficiul poștal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în temeiul dispozițiilor normative mai sus enunțate, instanța urmează să admită excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale invocată de intimat prin întâmpinare, și, pe cale de consecință, să respingă plângerea ca tardiv introdusă.

Analizând excepția tardivității formulării plângerii prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ISCTR nr._/24.09.2012 de agenți din cadrul intimatului, petenta . a fost sancționată cu amendă în sumă de 4000 lei pentru încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. 1 lit. c din OG 37/2007.

Procesul verbal de contravenție sus-menționat a fost comunicat contravenientei in conformitate cu prevederile art. 25-27 din O.G. nr.2/2001, respectiv prin afișare la sediul acesteia, la adresa care figura in documentele verificate de către agentul constatator. Dovada comunicării acestui proces verbal de constatare a contravenției o reprezintă procesul verbal de afișare întocmit in data de 15.10.2012, depus la dosar (fila 17).

Plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 05.11.2012, după ce a fost depusă recomandat la oficiul poștal la data de 01.11.2014 (fila 10 verso dosar), această din urmă dată reprezentând, în conformitate cu prevederile art. 104 din codul de procedură civilă de la 1865, data declarării căii de atac prevăzută de lege.

Potrivit art. 31 alin. 2 OG 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Instanța reține că procesul verbal a fost comunicat petentei cu respectarea dispozițiilor art. 25 din OG 2/2001 iar plângerea contravențională a fost formulată și înregistrată la instanță după expirarea termenului legal de 15 zile (împlinit în data de 31.10.2012), petenta nefăcând dovada imposibilității obiective de a o formula conform art. 31 alin. 2 din OG 2/2001.

Față de cele arătate mai sus, instanța constată că excepția tardivității este întemeiată, motiv pentru care urmează a o admite cu consecința respingerii plângerii ca fiind tardiv formulată, conform dispozitivului hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite excepția tardivității introducerii cererii, formulată de intimat prin întâmpinare.

Respinge ca tardiv introdusă cererea formulată de petenta .., cu sediul în municipiul Slatina, .. 16, ., în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, cu sediul în municipiul București, sectorul 1, str. .. 38 și sediul procesual ales în municipiul Baia M., ., ., având ca obiect plângere contravențională.

Cu drept de cerere de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 decembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. C. M. O. V.

red./I.-C.M.

tehn./O.V.

4 ex.//22.08.2014

JUDECĂTORIA BAIA M.

Secția Civilă

Dosar nr._

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității introducerii cererii, formulată de intimat prin întâmpinare.

Respinge ca tardiv introdusă cererea formulată de petenta .., cu sediul în municipiul Slatina, .. 16, ., județul O., în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, cu sediul în municipiul București, sectorul 1, str. .. 38 și sediul procesual ales în municipiul Baia M., ., ., având ca obiect plângere contravențională.

Cu drept de cerere de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 decembrie 2013.

PREȘEDINTE,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2/2013. Judecătoria BAIA MARE