Plângere contravenţională. Sentința nr. 8054/2013. Judecătoria BAIA MARE
Comentarii |
|
Sentința nr. 8054/2013 pronunțată de Judecătoria BAIA MARE la data de 14-08-2013 în dosarul nr. 4436/182/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA BAIA M.
SECȚIA CIVILĂ „cod operator 4193”
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8054/2013
Ședința publică din 14 august 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. Ș.
GREFIER: M. T.
Pe rol este judecarea cauzei privind pe petentul P. C. I. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 7.08.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte din prezenta, dată la care în temeiul prevederilor art. 396 Cod procedură, instanța a amânat pronunțarea la 14.08.2013.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M. la data de 3.04.2013, în dosar nr._ /2012, petentul P. C. I. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, anularea Procesului Verbal . CP nr._ din 21.03.2013, ca netemeinic si nelegal, exonerarea petentului de la plata amenzii in cuantum de 675 lei si radierea punctelor de penalizare stabilite prin procesul verbal.
În motivarea plângerii contravenționale se arată că la data de 21.03.2012, petentul conducea autoturismul marca Audi A 6 cu nr. de Înmatriculare_ dinspre loc. D. spre Baia-M., inainte de a ajunge pe raza loc. Buciumi, . nu se afla pe raza vreunei localități a fost oprit de către un agent de politie, spunadu-ise ca a fost inregistrat de aparatul radar pe raza localității cu o viteza de 99 km/h.
Se arată că autoturismul politiei venea de pe contrasens (era deci in mișcare) si puțin inainte de a ajunge in dreptul autoturismului pe care il conduceam petentul a făcut semn sa oprească.
Pe sectorul de drum pe care se afla petentul nu era nici o restricție de viteza. Fiind drum european viteza legala este cea prevăzuta de lege pentru acest sector, in nici un caz cea menționata de către agentul constatator. Cele consemnate in procesul-verbal mai sus amintit nu corespund realității:
Se arată că asemenea că Procesul-verbal a fost semnat de către petent dar acesta i-a explicat verbal agentului constatator ca nu este de acord cu cele consemnate in procesul-verbal si de asemenea a menționat in scris in dreptul rubricii "alte mențiuni" ca "nu a avut viteza indicată, autoturismul politiei se afla in mișcare" si in consecința imprejurările privitoare la contravenție trebuie dovedite. În ceea ce privesc mențiunile agentului constatator făcute in procesul-verbal se arată ca obligația acestuia conform art. 109, alin. 2 din OUG 195/2002 republicata erau de a trece in procesul-verbal la rubrica descrierii faptei marca, tipul, . numărul aparatului radar folosit, aspecte care au fost omise de către agentul constatator " Aceste omisiuni atrag nulitatea absoluta a procesului-verbal atacat.
Aplicarea marjelor de eroare in cazul vitezei măsurate de aparatul radar principiul in dubio pro reo prezumția de nevinovăție în materie contravențională.
Potrivit dispozițiilor pct. 3.1.1. lit. c) din Norma de metrologie legala NML 021-05, aprobată prin Ordinul nr. 301/2005 al Biroului R. de Metrologie Legală, în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează atât în regim staționar cât și în regim de deplasare, pentru măsurarea vitezei, eroarea maximă tolerată este de +/- 4% din valoarea convențional adevărată, pentru viteze egale sau mai mari decât 100 km/h.
În această speță, petentul am fost sancționat contravențional având în vedere exclusiv, viteza înregistrată de aparatul radar mobil, (care era montat pe un autovehicul aflandu-se in mers), 99 km/h, fără a fi luată în considerare și marja de eroare de +/- 4% din valoarea convențional adevărată.
Petentului i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 675 lei, și faptei săvârșite i s-a dat încadrarea juridică prev. de art. 102 alin. 2 si sancționat in baza art.48, din OUG nr. 195/2002 .
În speță acuzația adusă petentului este o acuzație penală în sensul prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului exprimate și în cauza A. contra României, motiv pentru care acesta beneficiază de principiile incidente în această materie precum principiul in dubio pro reo și prezumția de nevinovăție.
Atâta timp cât există o îndoială cu privire la viteza exactă de deplasare a petentului, îndoială recunoscuta de însuși conținutul textului 3.1.1. lit. c) din Norma de metrologie legală NML 021-05, marja de eroarea a vitezei înregistrate de aparatul radar nu poate opera decât în favoarea "acuzatului". În speța analizată principiul in dubio pro reo își găsește aplicabilitate mai ales în condițiile în care organul constatator nu a făcut dovada constatării contravenției cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic și nici a faptului că a fost avută în vedere eroarea maximă tolerată de +/- 3% .
Incidența și aplicabilitatea prezumției de nevinovăție în materie contravențională, ca orice prezumție legală relativă transferă sarcina probei de la petent care nu poate fi obligat să își dovedească nevinovăția înspre organul constatator. Or, dacă acesta nu depune la dosarul cauzei înregistrările radar, documente ce atesta omologarea si verificarea metrologică a mijloacelor tehnice prin care se constată săvârșirea contravenției, faptul că la aplicarea sancțiunii a fost avută în vedere marja de eroare pentru viteza înregistrată, se poate conchide ca fapta imputată nu este dovedită și se crează un dubiu cu privire la viteza reală de deplasare a petentului
Nerespectarea prezumției de nevinovăție care impune ca sarcina probei să revină acuzării și ca orice dubiu să profite «acuzatului», de către autoritățile administrative, de instanța de judecată și de către legiuitor este contrara practicii CEDO. În jurisprudența Curții s-a stabilit că prezumția de nevinovăție este încălcată atât prin prezentarea unei persoane ca fiind vinovată de săvârșirea unei infracțiuni înainte ca vinovăția sa să fie legal stabilită, cât și prin obligația impusă acestei persoane de a face dovada.
Petentul ar trebui sa facă dovada contrarie celor înregistrate în procesul verbal, doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului" dincolo de orice îndoiala rezonabilă.
Ca urmare a aplicării principiului in dubio pro reo și a prezumției de nevinovăție, în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției constatate de agentul constatator, depășirea vitezei maxime admise cu 49 km/h nefiind probată cum de altfel nu este probată în nici un fel nici presupusa depășire a marcajului longitudinal și existând îndoiala asupra acestor aspecte.
Se arată că procesul-verbal este nelegal pt încălcarea dreptului la apărare al petentului prin neindentificarea in actul atacat a aparatului video despre care se pretinde ca a înregistrat fapta sancționată.
În privința faptelor constatate cu ajutorul unor astfel de aparate, norma legala de la art. 181 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 impune in sarcina agentului constatator, obligația de a incheia PV de constatare a contravenției in conformitate cu modelul prevăzut in anexa 1D din actul normativ evocat, anexa ce cuprinde o rubrica speciala destinata menționării seriei si numărului aparatului cu care s-a făcut înregistrarea ce a stat la baza intocmirii procesului-verbal.
Petentul arată că în speță este necesar a se constata ca in procesul-verbal atacat nu se precizează . numărul mijlocului tehnic prin care s-a constatat contravenția, astfel incat, in lipsa unei identificări a aparatului in cauza, atat petentul, dar chiar si instanța de judecata, sunt pusi în imposibilitatea obiectiva de a verifica daca mijlocul tehnic despre care se pretinde ca ar fi înregistrat viteza precizata in PV era certificat, omologat și verificat metrologic la momentul înregistrării pretinsei fapte.
Lipsa seriei și numărului aparatului video din procesul-verbal atacat a condus la vătămarea unui drept elementar al petentului și anume la încălcarea dreptului la apărare, in sensul imposibilității de a se verifica certificarea metrologica a unui aparat video neindividualizat prin număr și . asemenea, vătămarea suferita este de natura a fi înlăturata numai prin anularea procesului-verbal atacat. Prin lipsa mențiunii numărului de identificare a aparatului video radar, petentul este lipsit de orice posibilitate obiectivă de a putea cere verificarea conformității metrologice a aparatului despre care se pretinde că a făcut înregistrarea, ce a stat la baza intocmirii actului atacat, cu normele legale cuprinse în Ordinul nr. 301 din 23.11.2005 al Directorului general al Biroului Român de Metrologie privind aparatele pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre).
Nerespectarea dispozițiilor art. 16 din O.G.2/2.001 privind regimul juridic al contravențiilor, întrucât fapta nu a fost descrisa de catre agentul constatator, nefiind indicat locul săvârșirii acesteia.
Art. 16 din OG nr.2/2001, prevede la alin. 1, ca procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde in mod obligatoriu descrierea faptei contraventionale, cu indicarea datei, orei si locului in care a fost săvârșita, iar art. 17 din aceeași OG nr.2/2001, prevede faptul ca lipsa mențiunilor privind fapta săvârșita atrage nulitatea procesului-verbal.
Dintre datele care trebuie menționate in procesul-verbal de constatare a contravenției, lipsește indicarea locului săvârșiri faptei contravenționale, acesta fiind consemnat în mod generic de catre agentul constatator, deoarece agentul constatator a omis sa menționeze în conținutul procesului verbal borna kilometrica în raza căreia a fost surprins petentul, ori nr. imobilului in dreptul căruia s-a constatat contravenția.
Ca urmare a insuficientei descrieri a locului săvârșirii presupusei contravenții, având în vedere ca drumul național străbate o distanta de mai mulți km., pe parcursul cărora limitele maxime legale de viteza alternează, se crează o stare de dubiu cu privire la săvârșirea faptei contravenționale reținute în sarcina . In conformitate cu dispozițiile art. 105 alin.2 din Cod de pr.civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai daca prin aceasta s-a pricinuit o vătămare ce nu poate fi înlăturata decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune pâna la dovada contrarie. Prin insuficienta descriere a locului săvârșirii faptei, petentului i-a fost creata o vătămare în conformitate cu dispozițiile art.105 alin.2 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește netemeinicia procesului-verbal petentul arată că în realitate nu a săvârșit contravenția reținuta prin procesul-verbal, viteza de deplasare a autoturismului în cauză fiind inferioara celei reținute in procesul-verbal atacat, situandu-se în limitele vitezei legale, nici nu a depășit vreun marcaj longitudinal continuu astfel încât starea de fapt descrisa in actul atacat nu corespunde realității.
În aceste condiții, reținerea in procesul-verbal atacat, a unei viteze situate peste limita impusa de normele juridice este nelegala, cu atat mai mult cu cat aceasta a fost înregistrata de un aparat neidentificat prin . număr, ceea ce conduce la imposibilitatea obiectiva de a proba certificarea, omologarea și verificarea tehnica a acestuia la data pretinsei înregistrări si implicit la încălcarea dreptului la apărare al petentului.
In probatiune solicită ca intimatul sa faca dovada certificării metrologice a cinemometrului despre care pretinde ca ar fi inregistrat fapta sancționată, presupusa fapta fiind constatata cu ajutorul unui mijloc tehnic care, in conformitate cu disp. art. 109 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 era necesar a fi certificat, omologat și verificat metrologic.
În acest sens prevederile OUG 195/2002, alin.2 dispun ca:" Constatarea contravențiilor se poate face si cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnându-se aceasta in procesul-verbal de constatare a contravenției".
Mijlocul de proba folosit pe baza căruia petentul a fost sancționat contravențional îl constituie cinemometrul folosit de agentul constatator in acest sens.
Pentru folosirea corespunzătoare a acestor aparate metrologice trebuie respectate prevederile impuse de norma metrologica NML 021-05.
In acest sens pentru folosirea corespunzătoare a acestor aparate trebuie respectate prevederile art. 4, alin.3 care prevede: "Cinemometrele vor putea fi utilizate legal numai dacă au fost verificate metrologic, au fost marcate și sigilate în conformitate cu prevederile prezentei norme și sunt însoțite de buletine de verificare metrologica în termen de valabilitate".
b) dovada instruirii agentului constatator in privința folosirii corespunzătoare a cinemometrelor precum si dovada ordinului de serviciu privind activitatea de control in trafic.
În acest sens prevederile art. 4 alin.2 din ordinul 301/23.11.2005 dispun ca:" Măsurările și înregistrările care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislației rutiere în vigoare, trebuie sa fie efectuate numai de către operatori calificați. Instruirea operatorilor se va efectua în conformitate cu reglementările specifice în vigoare, elaborate de instituția abilitata sa detina și sa utilizeze cinemometrele".
Astfel din prevederile legale rezulta ca un agent constatator fara pregătire, respectiv care nu sunt operatori calificați nu pot utiliza un astfel de mijloc pentru constatarea contraventiilor.
De asemenea solicită instanței sa oblige agentul constatator sa faca dovada ordinului de serviciu privind activitatea de control in trafic pentru ziua de 10.01.2011, in localitatea Salajeni pe numele S. P..
În ceea ce privește realizarea funcției de autotestare a cinemometrului se arată că în măsura in care condițiile pentru utilizarea corespunzătoare a unui astfel de mijloc de proba au fost îndeplinite, inregistrările efectuate trebuie sa cuprindă cel puțin următoarele mențiuni in conformitate cu prevederile art .3, alin.5, pct. 1 din ordinul 301/2005: "data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; sensul de deplasare a autovehiculului; faptul ca a fost efectuată autotestarea (conform art. 3, alin. 2, pct. 6.), imaginea autovehiculului, din care sa poată fi pus în evidenta numărul de înmatriculare al acestuia".
În art. 3, alin. 2, pct.6 se prevede ca: "Cinemometrul trebuie sa fie prevăzut cu o funcție de autotestare, care sa poată pune în evidenta orice defect sau dereglare funcțională, ce pot avea influenta asupra exactității de măsurare. Aceasta funcție trebuie sa fie activata automat la fiecare punere în funcțiune a cinemometrului, având și posibilitatea de a fi activata manual de către operator, ori de câte ori se considera necesar. În cazul depistării unor defecte sau dereglări funcționale, acestea vor fi semnalate iar funcționarea cinemometrului va fi blocata". Pentru toate aceste considerente petentul solicit instanței efectuarea dovezii de către agentul constatator a faptului ca aceste condiții de natura tehnica au fost respectate, respectiv faptul ca aparatul cinemometric si-a îndeplinit funcția de autotestare in acel moment.
Cu privire la amplasarea corespunzătoare a cinemometrului in vederea folosirii ca mijloc de constatare a contravenției.
Conform prevederilor art. 3, alin. 8, pct.2 din normele metrologice rezulta ca:" Amplasarea cinemometrelor radar care funcționează în regim staționar trebuie făcuta astfel încât sa se evite poziționarea lor în apropierea surselor puternice de radiații electromagnetice (emițătoare de radio sau televiziune, linii electrice de inaltă tensiune, etc) "MENȚIONEZ CA ACEST AUTOTURISM AL POLITIEI VENEA DE PE CONTRASENS SI IN MOD CU TOTUL NELEGAL CAND S-A APROPIAT LA APROX. 5 METRI DE AUTOTURISMUL, SUBSEMNATULUI MI-A FĂCUT SEMN SA OPRESC PARANDU-I-SE AGENTULUI CONSTATATOR CA AS FI DEPĂȘIT O ANUMITA VITEZA.
Petentul își rezervă dreptul de a solicita administrarea altor probe a căror necesitate va reieși din dezbateri.
D. fiind caracterul obligatoriu al acestor prevederi solicită sa se faca dovada asupra amplasamentului cinemometrului pe baza constatărilor căruia s-a intocmit procesul-verbal, respectiv asupra faptului ca acel aparat nu se afla poziționat in una din zonele menționate si care ar fi putut afecta buna funcționare a acestuia.
In drept au fost invocate prevederile art. 19 alin. 7, 31 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001; pct.1 ordin 301/2005; art.242, alin.2 C. art.181 al.l 1 din HG 1391/06 OUG 195/2002
În probațiune s-a anexat pentru comunicare copia procesului-verbal de contravenție . nr._.
La data de 10.05.2013 intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș a depus la dosarul cauzei întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca nefondată.
În motivarea plângerii se arată că petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 48 din OUG 195/2002 cu modificările ulterioare pentru aceea că la data de 21.03.2013, ora 08,49 în calitate de conducător auto, a condus auto cu numărul de înmatriculare_ , cu viteza de 99 km/h prin loc. Buciumi abaterea fiind filmată și înregistrată de aparatul video-radar omologat și verificat metrologic, montat pe autovehiculul aparținând organelor de poliție .
Cu privire la legalitatea și temeinicia actului de constatare, solicită instanței să dispună respingerea ca nefondată a plângerii formulate, să mențină ca temeinic și legal procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 06.02.2013.
Se arată că faptele petentului au fost încadrate juridic în mod corect la art. 48 și 44 alin.2 din OUG 195/2002 cu modificările ulterioare iar sancțiunea amenzii în cuantum de 675 lei a fost în mod corect individualizată, astfel încât solicită instanței să o mențină.
Procesul-verbal de constatare a contravenției atacat a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, neexistând cauze de nulitate, constând în nerespectarea condițiilor de fond și formă impuse de lege la întocmirea actelor de constatare a contravenției conform art. 16 si următoarele din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Se susține că procesul verbal de contravenție face dovada deplină cu privire la situația de fapt și de drept reținută în cuprinsul său, bucurându-se de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate, care poate fi combătută prin administrarea probei contrare, în condițiile art. 1169-1170 Cod Civil, de către
În probațiune, solicităm proba cu înscrisuri anexate întâmpinării: originalul actului de constatare, CD- ul ce conține înregistrarea video, documentele aparatului radar, atestat operator.
În drept au fost invocate prev. art. 205 și urm. din Codul de Procedură Civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție ..P., nr._ încheiat la data 21 martie 2013 de un agent constatator din cadrul intimatului de către agentul constatator din cadrul intimatului petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 675 lei și 4 puncte de penalizare, reținându-se în sarcina acestuia încălcarea dispozițiilor art. 48 din OUG nr. 195/2002, motivat de faptul că în data de 21.03.2013 a condus autoturismul cu numărul_ pe E 58 în localitatea Buciumi, fiind înregistrat de aparatul radar cu o viteză de 99 km/h(+49 km/h).
Potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii aplicate prin același act.
Sub aspectul legalității, instanța reține că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16, 17 și 19 din O.G. nr. 2 /2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii indicate de aceste texte legale.
Petentul a invocat ca motiv de nulitate a procesului verbal faptul că nu au fost indicate în cuprinsul procesului verbal marca, tipul, . numărul aparatului radar folosit și de asemenea că lipsește indicarea locului săvârșirii faptei.
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din OG 2/2001. În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, acesteia revenindu-i sarcina de a face dovada unei astfel de vătămării, ceea ce în speță petentul nu a făcut.
Din analiza procesului verbal contestat, instanța reține că acesta conține locul săvârșirii fapte și anume drumul European 58 pe raza localității Buciumi, precum și faptul că abaterea constatată a fost filmată pe HD( hard disk) XNA 1 cu aparatul Autovision montat pe auto cu nr. MAI34716, enumerare cu suficiente date de identificare a aparatului radar, contrar susținerilor petentului din plângerea formulată.
. nu conține vreo mențiune cu privire la marca, tipul, . numărul aparatului radar însă o atare mențiune nu este cerută de nicio dispoziție legală în mod imperativ.
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din OG 2/2001. În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, acesteia revenindu-i sarcina de a face dovada unei astfel de vătămării, ceea ce în speță petentul nu a făcut.
În consecință, în opinia instanței procesul verbal atacat a fost legal întocmit.
Referitor la temeinicie, instanța reține că agentul constatator a întocmit actul sancționator în urma activității desfășurate pe teren în baza constatărilor făcute cu ajutorul aparatului radar.
În cazul analizat, prin prisma probatoriului administrat în cauză, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare, instanța apreciază că petentul se face vinovat de fapta ce i se impută, aceea de a conduce autovehiculul fără a respecta viteza legală pe sectorul de drum unde s-a făcut constatarea.
Pentru a putea verifica respectarea de către petent a dispozițiilor legale mai sus menționate, instanței trebuia să i se pună la dispoziție înregistrarea efectuată cu un cinemometru verificat metrologic, doar măsurătorile efectuate cu un astfel de aparat fiind legale și asupra lor neputând a se interveni.
Potrivit art. 48 din OUG nr.195/2002 „Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță”, iar la art. 49 alin. 1 din același act normativ se prevede că limita maximă de viteză în localități este cea de 50 km/h.
Conform dispozițiilor art. 102 alin.2 din același act normativ Amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 6 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. d) în speță fiind vorba de depășirea cu 41 - 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 109 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, ,,constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnându-se aceasta in procesul-verbal de constatare a contravenției”, iar prevederile art. 121 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 aprobat prin HG nr. 1391/2006, stabilesc că „nerespectarea regimului de viteza stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.
Din înregistrarea efectuată cu mijloace tehnice de către intimat, depusă la dosarul cauzei, se observă că aparatul radar funcționa în modul de lucru fastext, aspect dedus din prezența pe înregistrare a literei F, la începutul înregistrării din data de data de 21.03.2013, modul de lucru fiind utilizat atunci când se intenționează a se monitoriza 2 autovehicule.
Mai departe, se observă la ora 08:40:43 o mașina intră în cadru, iar la ora 08:40:44 viteza respectivului autovehicul indicată de litera T, specifică autovehiculului țintă de către aparatul radar este de 99 km/h . De asemenea pe înregistrare se vede, marca autovehiculului Audi și nr. de înmatriculare al acestuia_ , la ora08:40:47,tot din înregistrare reieșind fără dubiu că autovehiculul respectiv circula în localitate.
Potrivit art. 48 din OUG nr.195/2002 „Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță”.
Din analiza textelor de lege menționate anterior rezultă că petentul avea obligația să respecte limita maximă de viteză în afara localității, faptul că acesta se afla în afara localității rezultând fără putere de tăgadă din înregistrarea video.
Or, din înregistrarea video a faptei emisă de un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic (conform buletinului de verificare metrologică nr._/26.04.2012 depus la dosarul cauzei-(fila 23), rezultă că petentul a condus autoturismul în afara localității, având viteza de deplasare de 99 km/oră.
Măsurătorile efectuate cu cinemometrul verificat metrologic sunt legale și asupra lor nu se poate interveni, iar operatorul cinemometrului nu face decât să constate valoarea măsurată de cinemometru, ceea ce s-a făcut de către agentul constatator din cadrul intimatului.
Petentul a invocat în susținerea plângerii faptul că pentru cinemometrele care funcționează atât în regim staționar cât și în regim de deplasare, pentru măsurarea vitezei, eroarea maximă tolerată este de +/- 4% din valoarea convențional adevărată, pentru viteze egale sau mai mari decât 100 km/h iar el a fost sancționat l având în vedere exclusiv, viteza înregistrată de aparatul radar mobil, (care era montat pe un autovehicul aflându-se in mers), 99 km/h, fără a fi luată în considerare și marja de eroare de +/- 4% din valoarea convențional adevărată.
Instanța reține că motivul invocat de către petent nu poate decât să-i agraveze acestuia situația, întrucât prin aplicarea relevanță în soluționarea cauzei întrucât chiar dacă s-ar aplica marjei de eroare cu + încadrarea faptei acestuia ar fi diferită, fiind depășită astfel viteza de 100 km/h pe când prin aplicarea aplica marjei de eroare cu minus încadrarea faptei nu ar suferi nicio modificare.
Raportând starea de fapt rezultată din probele administrate, la dispozițiile legale menționate rezultă că petentul se face vinovat de încălcarea acestora și de săvârșirea faptei imputate.
In raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 5 al. 5, art. 7 și art. 21 al. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunile aplicate petentului, constând în amendă în cuantum de 450 lei, și 4 puncte de penalizare corespund gradului de pericol social al faptei, și nu se impune reindividualizarea acestora fiind că este de notorietate că principala cauză a accidentelor rutiere o constituie depășirea vitezei legale, fapta fiind cu atât mai gravă cu cât este săvârșită pe raza localității, unde pot apărea situații neprevăzute, care reclamă timpi scurți de reacție și o viteză adaptată sectorului de drum.
Față de considerentele enunțate anterior, instanța constată că plângerea contravențională formulată de petentul P. C. I. este nefondată și, în consecință, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, urmează a o respinge, menținând ca legal și temeinic procesul-verbal atacat.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată instanța reține că potrivit art. 453 Cod proc. civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat procesul să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, la baza obligației de restituire stând tocmai culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.
Instanța reține că, în cauză, părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată motiv pentru care va lua act de acest fapt prin dispozitiv.
Instanța reține că potrivit art. 36 alin2. din O.G. nr. 2/2001, în vigoare la data formulării prezentei plângeri în cazul în care plângerea a fost respinsă, petentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, motiv pentru care ținând cont de faptul că plângerea formulată a fost respinsă, de numărul actelor de procedură efectuate în cauză, și anume 5, și de o valoarea medie pentru transmiterea acestora de 5 lei, urmează să dispună obligarea petentului P. C. I., CNP_, la cheltuieli judiciare în favoarea Statului Român, în cuantum de 25 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, plângerea contravențională formulată de petentul P. C. I., domiciliat în Apahida, ., județul Cluj, CNP_, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI MARAMUREȘ, cu sediul în localitatea Baia M., ..37, județul Maramureș, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ..P., nr._ încheiat la data 21 martie 2013 de un agent constatator din cadrul intimatului, pe care îl menține ca temeinic și legal.
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Obligă pe petentul P. C. I. la cheltuieli judiciare în favoarea Statului Român, în cuantum de 20 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Baia M..
Pronunțată în ședința publică, azi, 14 august 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
D. Ș. M. T.
Red. / D.Ș
dact. / M.T.
4 ex / 30 septembrie 2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 08/2013.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 1490/2013. Judecătoria BAIA... → |
---|