Cereri. Sentința nr. 332/2013. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 332/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 92/189/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 332/2013
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: RĂDIȚA I.
Grefier: G. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent organ constatator I.P.J. V. – în contradictoriu cu intimat - contravenient I. C., cu domiciliul în com. Cîmpuri, ., pentru înlocuirea amenzii contravenționale, cu muncă în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, stadiul procesual este primul termen de judecată, intimatul nu a depus întâmpinare, s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Nefiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Cu nr.92 din 30.01.2013, s-a înregistrat cererea prin care organul constatator I. V. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să înlocuiască amenda de 420 lei aplicată contravenientului I. C., cu domiciliul în com. Cîmpuri, ., prin procesul verbal de contravenție ..P. nr._ din 29.07.2012 încheiat de I. V., cu muncă în folosul comunității.
În susținerea cererii organul constatator a motivat că amenda aplicată contravenientului nu a putut fi executată în termenul legal de 30 zile și că acesta nu are surse de venit. A depus în probă adresa nr. 4075/20.10.2012 emisă de Primăria . către I. V., adeverința nr. 4075/2.10.2012 emisă de Primăria . titlul executoriu_/29.07.2012, adresa nr._/23.11.2012 emisă de AFP P., somația 4968 din 14.11.2012, procesul verbal privind comunicarea somației, adresa nr._ din 13.11.2012 emisă de Casa județeană de pensii V., tabel nominal privind venituri realizate 2011, copie de pe procesul verbal de contravenție.
Legal citată contravenientul nu s-a prezentat în instanță
Potrivit art. 9 al.1, 2, 3, 5 din O.G. nr. 2/2001, art.1 din O.G. 55/2002 în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.7/2010 prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore. Sancțiunea se stabilește alternativ cu amenda. În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile ,de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator, va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
La primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii În cazul în care contravenientul nu achită amenda, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
Fiind îndeplinite condițiile textelor de lege sus menționate instanța urmează să înlocuiască amenda de 420 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție ..P. nr._ din 29.07.2012 emis de I. V., cu muncă în folosul comunității care urmează să fie executată potrivit Hot. Consiliului local Cîmpuri, jud. V.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea muncă în folosul comunității, formulată de I.P.J V., împotriva contravenientului I. C., cu domiciliul în com. Cîmpuri, . .
Înlocuiește amenda de 420 lei aplicată contravenientului prin procesul verbal de contravenție: ..P. nr._ din 29.07.2012 emis de I. V., cu 50 ore muncă în folosul comunității, urmând a se executa la Primăria Cîmpuri, potrivit Hot. Consiliului local Cîmpuri, jud. V., emisă în acest sens.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Ianuarie 2013.
Președinte, RĂDIȚA I. | ||
Grefier, G. I. |
Red. R.I.
Tehnored. G..I. 8 Februarie 2013/4 ex.
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 2156/2013. Judecătoria BÂRLAD | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1238/2013.... → |
|---|








