Fond funciar. Sentința nr. 2888/2013. Judecătoria BÂRLAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2888/2013 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 3492/189/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BÂRLAD
JUDB
Sentința civilă Nr. 2888/2013
Ședința publică de la 03 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. B.
Grefier V. M. B.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamant P. C. PUIEȘTI M. C. și pe pârât A. D., pârât C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR V., având ca obiect fond funciar.
Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică din 26.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de 03.12.2013.
Deliberând, s-a dat sentința de față:
INSTANȚA
După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 394 C.pr.civ., a adoptat următoarea hotărâre:
I. Procedura de judecată
A. Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 15.07.2013, sub număr de dosar_ reclamantul M. C., în calitate de Primar al comunei Puiești și președinte al Comisiei Locale Puiești a chemat în judecată pe pârâtul A. D. solicitând anularea Titlului de proprietate nr. 2642/_ din data de 07.06.2006 pentru suprafața de 29 m.p. teren intravilan situat în ., în tarlaua 17, . înscrise următoarele vecinătăți: Nord-Ciornovalic C., Est- Ciornovalic C., Sud- Ciornovalic C., Vest-HC 315-răul Tutova.
În fapt, reclamantul a arătat că titlul de proprietate a fost emis cu încălcarea prevederilor fondului funciar. Conform art.III alin. 2 din legea 169/1997, titlul de proprietate întocmit pârâtului este lovit de nulitate absolută, deoarece pârâtul nu era îndreptățit să primească teren. Nu a avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producție sau la stat și nici nu a moștenit asemenea teren. Pârâtul nu a formulat cerere potrivit Legii 18/1991, acest titlu fiind emis în baza procesului verbal de punere în posesie nr. 1079 din data de 03.08.1999 întocmit la C. Locală Puiești care funcționa la acea dată.
Prin precizările depuse la dosar, înregistrate cu nr._ din data de 10.09.2013 (fila 8), reclamantul a arătat că, pârâtul nu a formulat cerere, conform Legii 18/1991 pentru suprafața de teren de 29 m.p. teren intravilan situat în ., nu era îndreptățit să primească această suprafață de teren deoarece nu a deținut teren în proprietate sau să moștenească asemenea teren, nu a fost înscris în cooperativa agricolă de producție și nici nu a predat teren către aceasta sau către stat.
Precizează că titlul de proprietate este lovit de nulitatea absolută, așa cum prevăd dispozițiile art. III alin. 2 din legea 169/1997.
La termenul din data de 01.10.2013, reclamantul, prin avocat, a precizat că temeiul de drept al acțiunii este art. III alin. 2 lit. a pct. i din legea 167/1997, motivele de nulitate fiind cele menționate prin cererea de chemare în judecată și precizări.
Acțiunea este scutită de taxa judiciară de timbru în temeiul art. 42 din Legea 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii 169/1997. Conform art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995, nu s-a aplicat timbru judiciar.
B. Apărările formulate
1.Pârâta C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor V. nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a arăta probele și mijloacele de apărare.
2. Pârâtul A. D. a formulat întâmpinare (fila 11), prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
A invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, arătând că anularea presupune o nulitate relativă ce poate fi solicitată în termenul general de prescripție de 3 ani.
Susține că titlul de proprietate a fost eliberat în mod corect. La baza emiterii titlului de proprietate a stat procesul verbal de punere în posesie nr. 1079 din 03.08.1999, dar și autorizația de construire nr. 12/03.08.1999 și certificatul de urbanism nr. 22/03.08.1999 emise de primăria C. Puiești. Pe suprafața de 29 m.p. înscrisă în titlul de proprietate a edificat o magazie, în care a montat un cazan de țuică. După ce a fost pus în posesie, i s-a eliberat autorizația de construire, iar după edificarea construcției i s-a emis titlul de proprietate. Construcția este proprietate sa ce a fost edificată cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv în baza autorizației de construire. Acțiune a reclamantului a fost promovată la presiunea socrului său, Ciornovalic C. care de mai bine de 2 ani urmărește să îi ia acel cazan de țuică, a promovat în mai multe rânduri acțiuni, printre care și una prin care a solicitat anularea titlului de proprietate deținut, acțiune ce a fost respinsă.
C. Probe
Reclamantul a depus la dosar copii de pe următoarele înscrisuri: proces verbal de punere în posesie nr. 1079 din data de 03.08.1999, Titlul de proprietate nr. 2642 din data de 07.06.2006, adresa înregistrată cu nr._ din data de 24.10.2013, chitanța din data de 27.09.2007, inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Puiești, Titlul de proprietate nr. 2405 din data de 23.07.2004,, anexa, și file din registrul agricol, privind pe A. Ș., cererea de reconstituire formulată de A. Ș. și Hotărârea nr. 157 pentru validarea propunerilor Comisiei Locale a comunei Puiești privind modul de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole, registrul special la Legea 169/1997.
Pârâtul a depus la dosar copii de pe următoarele înscrisuri: Autorizație de construire nr. 12 din data de 03.08.1999, certificat de urbanism nr. 22 din data de 03.08.1999, carte de identitate, declarație din data de 24.10.2013,
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba cu interogatoriul reclamantului, răspunsurile la interogatoriu fiind depuse la dosar la filele40-41.
A fost atașat la dosar dosarul nr._ * până la soluționarea definitivă a cauzei.
D. Aspecte procesuale
La termenul din data de 01.1.2013, s-a dispus introducerea în cauză a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor V..
La termenul din data de 15.10.2013 (fila 31), instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât, prin întâmpinare.
II. În fapt:
Prin titlul de proprietate nr. 2642 din 07.06.2006 emis pe numele pârâtului A. D., C. locală Puiești și respectiv C. județeană V. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor au reconstituit pârâtului, dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 29 m.p. situată în intravilanul . .>
Pârâtul a fost pus în posesie la 03.08.1999, conform procesului verbal nr. 1079 –fila 3. La aceeași dată au fost eliberate autorizația de construire nr. 1077 și certificatul de urbanism nr. 22, de către Primăria .-14). Potrivit susținerilor pârâtului, din întâmpinare, pârâtul a fost inițial pus în posesie, ulterior, fiindu-i eliberată autorizația de construire nr. 1077 de către Primăria C. Puiești.
Conform adresei emisă de Primăria C. Puiești, aflată la fila 37 din dosar, suprafața de 29 m.p. s-a atribut lui A. D. din islazul comunal care este proprietatea privată a C. Puiești, fiind administrat de Primăria C. Puiești. Anterior colectivizării, proprietarul acestei suprafețe de teren, a fost . izlaz comunal. Pârâtul nu a deținut nicidată teren înainte de colectivizare și nu avut rol.
Potrivit declarației din data de 24.10.2013 (fila 43), dată de D. I., P. C. Puiești în perioada 1996-2004, pârâtul A. D. a depus cerere pentru a primi suprafața de teren de 29 m.p., după apariția Legii 169/1997.
A. Ș., tatăl pârâtului, a figurat în registrul agricol, în anii 1959-1962, cu suprafața de teren de 3,95 ha, iar în urma formulării cererii pentru reconstituirea dreptului de proprietate cu nr. 467/03.03.1991, pe numele acestuia a fost emis Titlul de proprietate nr. 2405/23.07.2004 pentru suprafața de 4 ha 4069 m.p.
Din registrul special întocmit la Legea 169/1997, depus la dosar la filele 69-99, nu rezultă că pârâtul A. Ș. a formulat cerere pentru constituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 29 m.p., situată în ., jud. V..
Prin Sentința civilă nr. 2906/2012 pronunțată ce Judecătoria Bârlad în dosarul cu nr._ * s-a respins acțiunea în anulare titlu de proprietate nr. 2642 din data de 07.06.2006 formulată de reclamantul Ciornovalic C.. În considerentele sentinței (paragraful 19), s-a reținut că, C. locală Puiești, a arătat că terenul a făcut parte din proprietatea comunei, având categoria de folosință –izlaz.
Prin răspunsurile la interogatoriu luat Primarului comunei Puiești, acesta a recunoscut că există autorizație de construcție, fără însă a fi indicat amplasamentul, fără vecinătăți, doar cu mențiunea că este în ., că titlul de proprietate eliberat s-a întocmit în baza procesului verbal de punere în posesie și că pârâtul nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, nu avut rol, pe această suprafață de teren. Precizează că pârâtul a achitat impozitul pentru clădirea edificată.
III. În drept:
În conformitate cu art. III alin. 1 din Legea 167/1997 pentru modificarea și completarea legii fondului funciar nr.18/1991,
Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare și ale prezentei legi:
a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt:
(i) actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producție sau la stat sau care nu au moștenit asemenea terenuri;
(ii) actele de reconstituire și constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 și a prezentei legi, precum și actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop;
(iii) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscriși în cooperativa agricolă de producție, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate;
(iv) actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcris în registrele de transcripțiuni și inscripțiuni sau, după caz, intabulat în cartea funciară, precum și actele de înstrăinare efectuate în baza lor;
(v) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în măsura în care au depășit limitele de suprafață stabilite de art. 24 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991;
(vi) actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deținut anterior în proprietate astfel de terenuri.
Potrivit art. 8 alin. 3 din legea 18/1991, republicată, stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere. Cererea de reconstituire are conținutul stabilit prin dispozițiile art. 9 alin. 4 din legea și se depune la Consiliul local în a cărui rază teritorială este situat terenul - potrivit art. 11 alin. 6 din Regulament.
IV. Soluția instanței
Raportând situația de fapt la textele de lege mai sus invocate instanța apreciază întemeiată acțiunea cu care este învestită, pentru următoarele considerente:
Reclamantul P. C. Puiești a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a Titlului de proprietate nr. 2642 din data de 07.06.2006 pentru suprafața de 29 m.p. emis pe numele pârâtului A. D., motivat de faptul că titularul dreptului de proprietate nu este persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate, întrucât nu formulat cerere la Legea 169/1997, nu a deținut teren în proprietate și nu a moștenit asemenea teren, nu a fost înscris în cooperativa agricolă de producție și nici nu a predat teren către aceasta sau către stat.
Contrar declarației date de D. I., primarul comunei Puiești în anii 1996-2004 și depusă la fila 43, potrivit Registrului special întocmit la Legea 169/1997, instanța constată pârâtul A. D. nu figurează înscris că ar fi formulat cerere pentru reconstituirea/constituirea dreptului de proprietate.
Susținerea pârâtului, potrivit căreia, cererea de reconstituire/constituire poate fi formulată oricând, întrucât pe suprafața respectivă deține o construcție, nu va fi reținută de instanță. Susținerea este validă în ipoteza în care, persoana îndreptățită, membru cooperator, a primit teren în folosință de la CAP pentru construcția de locuință, situație care nu se regăsește în speță. Conform propriilor susțineri, dreptul de proprietate asupra suprafeței de 29 mp., înscris în titlul contestat, a fost reconstituit înainte de edificarea construcției de către pârât.
Instanța mai reține că, în contextul legilor fondului funciar-art. 8 alin. 1 și 2 beneficiază de stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se regăsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea dreptului de proprietate, membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție, precum și moștenitorilor acestora.
Reclamantul susține că pârâtul nu a fost membru cooperator și nu a intrat cu teren în Cooperativa Agricolă de Producție. Pârâtul nu a făcut dovada contrară. Nu rezultă din probatoriul administrat că pârâtul a fost membru cooperator, nu rezultă că a figurat cu teren, în nume personal, în registrul agricol.
Mai observă instanța că, în registrul agricol al anilor 1959-1962, a figurat tatăl pârâtului A. I. Ș. cu suprafața de teren de 3,95 ha, pentru care, la cererea acestuia, a fost emis Titlul de proprietate nr. 2405 din data de 23.07.2004 –fila 53 pentru o suprafață mai mare decât cea menționată în registrul agricol, respectiv 4 ha 4069 m.p.
Pe de altă parte, așa cum s-a reținut în Sentința civilă nr. 2906/2012 pronunțată ce Judecătoria Bârlad în dosarul cu nr._ * și rezultă din dosar –adeverința emisă de Primăria C. Puiești –fila 37, suprafața de 29 m.p., atribuită pârâtului, a fost islaz comunal, care se afla în domeniul privat al comunei Puiești. De altfel, pârâtul nu a contestat acest aspect. Relevante sunt declarațiile martorilor audiați în dosarul înregistrat cu nr._ *, respective Vamă G., H. G. (fileel 33-34) și A. C. (fila 79) care confirmă împrejurarea că terenul a fost islaz comunal.
Instanța reține dispozițiile art. 33 din Legea 18/ 1991 art. 32 din Legea 18/1991, inițială) care prevăd că, terenurile provenite din fostele islazuri comunale –pajiști și arabil-care s-au aflat în folosința cooperativelor agricole de producție –trec în proprietatea privată a comunelor, orașelor sau, după caz, a municipiilor și în administrarea primăriilor, urmând a fi folosite ca pășuni comunale și producerea de furaje și semințe pentru culturi furajere.
Potrivit art. I din Legea 193/2007 care a modificat Legea nr. 1/2000- art. 3 alin. 2¹, pentru terenurile proprietarilor deposedați, persoane fizice, pe care se află pășuni și fânețe, reconstituirea se face pentru diferența dintre suprafața de 50 ha de familie și cea adusă în cooperativa agricolă de producție sau preluată prin acte normative speciale ori prin orice alt mod de la membri cooperatori sau de la orice altă persoană fizică deposedată, dar nu mai mult de 100 ha de proprietar deposedat. Astfel, în baza acestei legi, reconstituirea dreptului de proprietate pe islazul comunal se putea face doar dacă persona îndreptățită a deținut teren pe aceste amplasament.
Pârâtul nu a făcut dovada că a deținut teren pe amplasamentul islazului comunal, iar din evidențele oficiale nu rezultă această împrejurare.
Instanța apreciază că pârâtul A. D. nu este persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 29 m.p. situată în Puiești, tarlaua 17, . care a fost emis Titlul de proprietate nr. 2642/07.06.2006, motiv care conduce la nulitatea absolută a reconstituirii dreptului de proprietate.
Pentru aceste motive, instanța va admite acțiune și va constata nulitatea absolută a Titlului de proprietate nr. 2642/07.06.2006 emis de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor V. pe numele A. D..
Asupra cheltuielilor de judecată
Reclamantul a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 300 lei reprezentând onorariu avocat, conform chitanței . nr._ din data de 01.10.2013, iar pârâtul a efectuat cheltuieli de judecată în prezentul proces în cuantum de 600 lei reprezentând onorariu avocat-conform chitanței . nr._ din 01.10.2013.
Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, având în vedere dispozițiile art. 453 C.proc.civ. care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, instanța urmează să admită cererea reclamantului, respectiv să respingă cererea pârâtului privind acordarea cheltuielilor de judecată. În acest sens, instanța va obliga pârâtul să ramburseze reclamantului suma de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
JUDECĂTORIA
HOTĂRĂȘTE:
1. Admite acțiunea pentru constatarea nulității absolute a Titlului de proprietate nr. 2642 din data de 07.06.2006, formulată de reclamantul M. C. în calitate de Primar al C. Puiești și președinte al Comisiei pentru stabilirea dreptului de proprietatea asupra terenurilor Puiești în contradictoriu cu pârâții A. D. și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietatea asupra terenurilor V..
2. Constată nulitatea absolută a Titlului de proprietate nr. 2642 din data de 07.06.2006 emis de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietatea asupra terenurilor V. pe numele titularului A. D. cu privire la suprafața de teren de 29 m.p. categoria curți, construcții, tarlaua 17, . următoarele vecinătăți înscrise în titlul de proprietate: Nord-Ciornovalic C., Est-Ciornovalic C., Sud- Ciornovalic C., Vest- HC 315 Tutova.
3. Obligă pe pârâtul A. D. să ramburseze reclamantului suma de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
4. Respinge cererea pentru acordarea cheltuielilor de judecată formulată de pârâtul A. D., ca neîntemeiată.
5. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, potrivit art. 5 Titlul XIII din Legea 247/2005 rap. la art.468 C.proc. civ
6. Pronunțată în ședință publică azi, 03.12.2013.
Președinte, G. B. | ||
Grefier, V. M. B. |
Red.jude.G.B.11 Decembrie 2013
Gref.M.B. 11.12.2013/5 ex
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 219/2013. Judecătoria... → |
|---|








