Evacuare. Sentința nr. 163/2014. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 163/2014 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 5035/189/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA CIVILĂ. NR. 163

Ședința din 21 ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. R.

Grefier L. G.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamanta .. SA, cu sediul în Bârlad, ., județul V., în contradictoriu cu pârâții B. C., B. M. F. și B. M. G., toți cu domiciliul în Mun. Bârlad, ., ., având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: pentru reclamant - ..jr. B. A., cu împuternicire la dosar, lipsind pârâții .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, în cadrul căruia învederează instanței faptul că procedura este legal îndeplinită; au fost verificate actele și lucrările dosarului de președintele de complet, după care:

Având în vedere că este primul termen la care părțile sunt legal citate, instanța în temeiul art. 131 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, procedează la verificarea competenței Judecătoriei Bârlad în soluționarea cererii și pune în discuție competența instanței.

Cons.jr. B. A., având cuvântul, apreciază că judecătoria Bârlad este competentă să soluționeze cererea de față.

Instanța constată că, potrivit art. 94 alin. 1 și art.1035 Cod proc. civ., este competentă general, material și teritorial să judece această pricină.

Cons.jr. B. A., pentru reclamantă depune la dosar cerere de renunțare la judecată, motivat de faptul că pârâții au achitat debitul integral, majorările de întârziere precum și cheltuielile de judecată. Depune copii de pe chitanțele de plată.

În temeiul art. 238 Cod proc. civ. instanța estimează durata cercetării procesului cu finalitate la acest termen .

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în temeiul art. 392 Cod proc. civ. instanța declară dezbaterile deschise și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Cons.jr. B. A., pentru reclamantă, având cuvântul, solicită să se ia act că renunță la judecata cererii potrivit art. 406 C.pr.civ.

În temeiul art. 394 Cod proc. civ. instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, ulterior deliberării dându-se sentința de față:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.10.2013 sub număr de dosar_, reclamanta S.C. Compania de Utilități Publice Bârlad a chemat în judecată pârâții B. C., B. M. F. și B. M. G. solicitând evacuarea acestora din locuința situată în Mun. Bârlad, ., ., ..

În fapt, reclamanta a arătat că, în calitate de titular al dreptului de administrare al spațiului locativ, a închiriat pârâților spațiul locativ prin contractul nr. 212 din 03.02.2011, prelungit prin actul adițional nr.1/01.01.2012 până la data de 31.12.2012. La expirarea contractului de închiriere locatorul putea prelungi contractul de închiriere dacă locatarul solicita în scris prelungirea și dacă își achita chiar la data stabilită în contract. Contractul a încetat de drept, la expirarea termenului, fără vreo înștiințare.

În urma verificărilor efectuate de către agentul încasator, societatea a încercat să soluționeze situația pe cale amiabilă, dar fără rezultat.

În drept, reclamanta a invocat art. 1809, art. 1831 C. civ. și din Legea 114/1996 privind locuinței, actualizată.

Acțiunea a fost timbrată cu 100 lei, conform OUG 80/2013.

Pârâții nu au depus întâmpinare, și nici nu s-au prezentat în fața instanței pentru a arăta probele și mijloacele de apărare.

Au fost atașate cererii de chemare în judecată copii de pe următoarele înscrisuri: dovada înmânare notificare, contract de închiriere nr. 212 din 03.02.2011, act adițional, fișă locativă.

La termenul din data de 21.01.2014, reclamanta, prin consilier juridic, depune la dosar o cerere de renunțare la judecată motivat de faptul că pârâții au achitat debitul integral.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Între reclamanta S.C. Compania de Utilități Publice Bârlad și pârâtul B. C. a fost încheiat, la data de 03.02.2011contractul de închiriere nr. 212, prin care, pentru o perioadă de 1 an, începând cu data de 01.01.2011 și, reclamantul s-a obligat să asigure folosința locuinței situată în Mun. Bârlad, ., ., ., iar pârâtul B. C. să plătească chiria lunară în cuantum de 135,20 lei până la data de 10 a lunii în curs pentru luna scadentă.

Titularul contractului de închiriere locuiește, în imobil împreună cu familia sa, respectiv B. M. F. și B. M. G., menționată în fișa locativă, depusă la dosar.

Prin cererea depusă la dosar la termenul din data de 21.01.2014 reclamanta arată că înțelege să renunțe la judecată având în vedere că pârâții și-au îndeplinit obligațiile față de reclamantă.

Având în vedere cererea de renunțare la judecată formulată de către reclamantă și văzând și dispozițiile art. 406, Cod Procedură Civilă care prevăd că „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă”, instanța urmează a lua act de renunțarea la judecată a reclamantei .

În ceea ce privește solicitarea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată față de soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, văzând și dispozițiile art. 406, alin.3, Cod Procedură Civilă care prevăd doar posibilitatea obligării reclamantului la cheltuieli în caz de renunțare la judecată („Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut”) precum și de mențiunile existente în cererea de renunțare la judecată unde se precizează că pârâții au achitat debitul integral precum și cheltuielile de judecată, instanța urmează să o respingă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea la judecată a reclamantei S.C. COMPANIA DE UTILITĂȚI PUBLICE S.A. Bârlad cu sediul în Bârlad, ., județul V., în contradictoriu cu pârâții B. C., B. M. F. și B. M. G., toți cu domiciliul în Mun. Bârlad, ., ., ..

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către reclamantă, ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare . Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Bârlad.

Pronunțată în ședința publică de la 21 ianuarie 2013.

PREȘEDINTEGREFIER

C. R. L. G.

Red. R.C./ 21.01.2013

Tehnored. 6 ex./L.G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 163/2014. Judecătoria BÂRLAD